Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 aprilie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.49/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 aprilie 2007

29. Supunerea la votul final:  

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să luaţi loc în bănci, pentru a începe votul final.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi lideri de grupuri,

Domnilor secretari,

Haideţi că avem 42 de legi. O să vă rog să vă introduceţi cartelele şi să facem o prezenţă. Vă rog să vă marcaţi prezenţa. Rog să vă introduceţi cartelele şi să marcăm prezenţa. Da. Apăsaţi butonul 1.

 
Video in format Flash/IOS  

Stimaţi colegi, vă propun să începem procedura la votul final. Avem un număr de 42 de proiecte la vot.

 
Video in format Flash/IOS Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.73/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat (adoptat);

1. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat. Legea are caracter ordinar.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 189 deputaţi prezenţi; 178 voturi pentru; un vot împotrivă şi 6 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc.

S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind mormintele de război, semnat la Bratislava la 30 noiembrie 2006 (adoptat);

2. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind mormintele de război, semnat la Bratislava la 30 noiembrie 2006. Legea are caracter ordinar şi suntem prima Cameră sesizată.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 193 deputaţi prezenţi; 189 voturi pentru; niciun vot împotrivă şi nicio abţinere.)

Da. Vă mulţumesc.

S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind retragerea unor rezerve formulate de România cu prilejul aderării sau ratificării unor convenţii internaţionale (adoptat);

3. Proiectul de Lege privind retragerea unor rezerve formulate de România cu prilejul aderării sau ratificării unor convenţii internaţionale. Legea are caracter ordinar. Suntem primă Cameră sesizată.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 187 deputaţi prezenţi; 182 voturi pentru; niciun vot împotrivă şi o abţinere.)

Vă mulţumesc. Da.

S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Estonia privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 30 august 2006 (adoptat);

4. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Estonia privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 30 august 2006. Legea are caracter ordinar. Suntem primă Cameră sesizată.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 188 deputaţi prezenţi; 184 voturi pentru; niciun vot împotrivă şi o abţinere.)

Da. Vă mulţumesc.

S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul Legii camerelor de comerţ şi industrie din România (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare);

5. Proiectul Legii camerelor de comerţ şi industrie din România. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 195 deputaţi prezenţi; 97 voturi pentru; 87 voturi împotrivă şi 11 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc.

S-a adoptat. (Vociferări în sală.)

Nu s-a adoptat? 98? Nu s-a adoptat, n-a întrunit numărul de voturi necesare. Îmi cer scuze, sunt 11 persoane care s-au abţinut.

Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice (adoptată);

6. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice. Legea are caracter ordinar. Prioritate legislativă. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 184 deputaţi prezenţi; 177 voturi pentru; un vot împotrivă şi 5 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc.

S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea art.4<SUP>1</SUP> din Legea nr.703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare (adoptat);

7. Proiectul de Lege pentru modificarea art.41 din Legea nr.703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare. Legea are caracter ordinar. Prioritate legislativă. Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 185 deputaţi prezenţi; 182 voturi pentru; un vot împotrivă şi o abţinere.)

Da. Vă mulţumesc.

S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.164/2005 privind diminuarea valorii bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului în vederea recuperării valorii rămase neamortizate de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. (adoptat);

8. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 164/2005 privind diminuarea valorii bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, în vedere recuperării valorii rămase neamortizate de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. Legea are caracter ordinar. Prioritate legislativă. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 193 deputaţi prezenţi; 166 voturi pentru; un vot împotrivă şi 26 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc.

S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.312/2003 privind producerea şi valorificarea legumelor de câmp (adoptat);

10. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.312/2003 privind producerea şi valorificarea legumelor de câmp. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 173 deputaţi prezenţi; 169 voturi pentru; niciun vot împotrivă şi 3 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc.

S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind sprijinul financiar acordat de către statul român Schitului românesc Prodromu, de la Muntele Athos, Grecia (adoptat);

11. Proiectul de Lege privind sprijinul financiar acordat de către statul român Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos, Grecia. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 190 deputaţi prezenţi; 185 voturi pentru; niciun vot împotrivă şi 4 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc.

Proiectul a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS  

La explicarea votului au solicitat cuvântul domnul deputat Alecsandru Ştiucă, domnul deputat Ioan Timiş, mai vedem...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

M-am simţit dator să am o intervenţie şi să mulţumesc pentru votul care s-a dat, ştiut fiind faptul că Muntele Athos este centrul ortodoxismului şi este un spaţiu sacru. Nici greutăţile timpului, nici vitregiile unei istorii rele nu i-au împiedicat pe domnii noştri creştini să înalţe lăcaşuri de cult, astăzi ocrotite nu numai de Europa, în ansamblul ei, de instituţii internaţionale, UNESCO. Bisericuţa ridicată, aşa cum îl ştim noi pe "Lăpuşneanul" ca să folosesc un arhaism, "tiranul" a ridicat o biserică care acum se află sub o cupolă protectoare, simbol al unei conştiinţe europene care îşi apără marile simboluri ale culturii şi civilizaţiei. Noi aparţinem unei Europe conştiente de propriile ei valori şi astăzi am demonstrat, prin vot, că va trebui să susţinem în continuare cauza românească în spaţiul binecuvântat al Muntelui Athos.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Ioan Timiş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Timiş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să-mi îngăduiţi să vorbesc atât în numele celor 3 iniţiatori, toţi din Partidul Naţional Liberal şi chiar şi din partea Partidului Naţional Liberal.

Îngăduiţi-mi să constat că această propunere legislativă nu a fost singura propunere legislativă care a avut un astfel de obiect de reglementare. Au mai existat şi altele, chiar şi eu am avut o altă iniţiativă legislativă de acest gen, care n-au avut succes.

Chiar dacă astfel de iniţiative legislative n-au avut succes, ele au contribuit la realizarea stării de spirit manifestată chiar ieri în plenul Parlamentului, când grupurile parlamentare au susţinut cu competenţă, profesionalism şi expertiză acest proiect de lege, încât iniţiatorii n-au mai fost nevoiţi să intervină nici măcar pentru susţinerea proiectului de lege.

Îngăduiţi-mi să constat şi alte semnificaţii pe care le pune în faţa Parlamentului şi Guvernului acest proiect de lege, dincolo de simplul sprijin financiar pe care îl acordăm.

În primul rând, această lege este primul gest de proprietar al statului român faţă de un patrimoniu naţional, cultural aflat în afara graniţelor ţării. Prin această lege, Parlamentul şi Guvernul încearcă să protejeze şi să conserve acest patrimoniu.

În al doilea rând, legea sau gestul pe care îl facem noi astăzi este din nou primul gest de recunoaştere a acestui patrimoniu românesc, aflat sub jurisdicţia greacă şi sub jurisdicţia specială a legilor de pe Sfântul Munte.

Eu cred că acest gest trebuie să fie continuat, trebuie să fie continuat până la restabilirea tuturor drepturilor statului român asupra patrimoniului de pe Sfântul Munte.

Cred că Parlamentul României a făcut ce era de făcut. Acum, vine rândul diplomaţiei româneşti să înceapă negocieri cu partea greacă pentru transformarea acestui schit în mănăstire, pentru ca toate drepturile să aparţină statului român. Este o minimă compensaţie pentru ctitoriile, pentru daniile şi odoarele duse de voievozii, principii şi domnitorii români pe sfântul Munte.

Vă mulţumesc încă o dată pentru sprijinul acordat şi pentru atenţia dumneavoastră.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Petru Călian. Domnul deputat Mircea Costache.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Conservator a votat acest proiect de lege, însă mă simt nevoit să fac câteva precizări.

Această iniţiativă legislativă sper şi ne dorim cu toţii să nu vină la concurenţă cu alte gesturi făcute de un Gigi Becali, de exemplu. Mai mult de atât, aşa cum am spus şi în Comisia pentru buget, finanţe, comisie în care a fost dezbătut pe fond acest proiect de lege, această lege votată deja este o lege specială. Sperăm ca ea să nu întâmpine greutăţi nici la promulgare, nici la Curtea Constituţională.

Însă, mai facem încă o precizare: considerăm că mai avem multe probleme de rezolvat în acest domeniu şi credem noi că trebuie alocaţi bani la toate aceste instituţii de cult.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Mircea Costache.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este aproape un gest formal de a aprecia o iniţiativă legislativă care însă are ştate vechi. Există ani buni de când tot respingem propuneri similare, iar acum se vede treaba că ne aflăm în săptămâna luminată şi că ne-a luminat Dumnezeu să acceptăm cu inima uşoară ca statul român să-şi exercite autoritatea şi drepturile legale şi în zona spiritualităţii româneşti din acea zonă.

Să nu mai lăsăm, aşa cum bine spunea un coleg antevorbitor, la mila unor noi îmbogăţiţi la limita legii de a face aceste gesturi, să ne construiască ei, să întreţină mănăstirile, schiturile şi alte lăcaşuri din ţară sau din afară, şi să trecem această responsabilitate în răspunderea statului român şi a instituţiilor sale, respectiv, începând cu forul legislativ.

Este bine să reamintim totuşi că între propunerile legislative anterioare au figurat cinci propuneri ale unor parlamentari P.R.M., iar când una dintre propuneri a fost prezentată aici şi semnată de senatorul Gheorghe Funar, ea a stârnit la vremea aceea ilaritate. "Iată cu ce se ocupă, iată ce-i arde dânsului: de Athos, de schitul Prodromu şi de altele asemenea."

A venit vremea, repet, în săptămâna luminată, să nu mai facem haz de lucruri sfinte, să ne luăm în serios menirea de promotori ai tradiţiilor, ai spiritualităţii şi ai răspunderii statului român faţă de lăcaşuri de cult.

De aceea, chiar dacă au fost respinse de-a lungul timpului moţiuni serioase în legătură cu învăţământul, iar a doua zi ministrul îşi dădea demisia, dacă au fost respinse moţiuni privind vânzarea CEC-ului, că nu erau valabile, şi a doua zi Guvernul anunţă că nu mai vinde CEC-ul, chiar dacă au fost respinse iniţiative precum cele semnate anterior de Gheorghe Funar, a dat Dumnezeu ca astăzi să fim în consens şi să dea Dumnezeu să fim în consens de mai multe ori când e vorba despre lucruri serioase, care au o perspectivă îndelungată privind fiinţa neamului românesc.

Vă mulţumesc.

Mă bucur că sunt aplaudat din sală cu un "Bravo!" de către nişte oameni care probabil că nu înţeleg despre ce este vorba când s-a făcut o practică din a-ţi însuşi ideile altora. De la "cornu şi laptele", care a fost iniţial proiect PRM, până la prezentul. Dar mai bine mai târziu decât niciodată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Mircia Giurgiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă mulţumesc, ca deputat şi membru al Grupului de rugăciune din Parlamentul României, şi sper că acest proiect de lege să constituie un prim pas în realizarea unei mănăstiri româneşti pe Muntele Athos.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Nu mai există alte intervenţii? Nu mai există.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2006 privind finanţarea unor proiecte de investiţii care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare (adoptat);

12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2006 privind finanţarea unor proiecte de investiţii care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare.

Legea are caracter ordinar. Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 190 deputaţi prezenţi; 182 voturi pentru; un vot împotrivă şi 6 abţineri.)

Vă mulţumesc. S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2006 privind abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.6/1997 pentru aprobarea menţinerii valorii cotei de participare a României la capitalul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, vărsată în monedă naţională şi existentă în contul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Banca Naţională a României la data de 30 iunie a fiecărui an precedent (adoptat);

13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2006 privind abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.6/1997 pentru aprobarea menţinerii valorii cotei de participare a României la capitalul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, vărsată în monedă naţională şi existentă în contul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Banca Naţională a României la data de 30 iunie a fiecărui an precedent.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 195 deputaţi prezenţi; 186 voturi pentru; nici un vot împotrivă şi 3 abţineri.)

Vă mulţumesc. S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind reorganizarea terenurilor agricole (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare);

14. Propunerea legislativă privind reorganizarea terenurilor agricole.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

Câţi parlamentari sunt în momentul acesta? 328, dacă nu greşesc. Cât e? Sunt 163 de voturi. Deci, legea nu a trecut.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 194 deputaţi prezenţi; 163 voturi pentru; 20 voturi împotrivă şi 8 abţineri.)

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/alternativă (adoptată);

16. Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/alternativă.

Imediat vă dau cuvântul la justificare. Acum, l-am citit pe ăsta, după aceea, cu scuzele de rigoare, domnule deputat.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 197 deputaţi prezenţi; 133 voturi pentru; 59 voturi împotrivă şi 5 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc. Legea s-a adoptat.

Video in format Flash/IOS  

O să îl rog pe domnul deputat Becsek, cu scuzele de rigoare, explicarea votului la pct.14.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

De trei ori am fost nevoit să depun această iniţiativă legislativă atât de importantă pentru viitorul agriculturii din România. În anul 2004, n-a fost votată datorită alegerilor din noiembrie.

În anul 2005, n-a întrunit voturile necesare pentru o lege organică, şi acum ne aflăm într-o situaţie asemănătoare. Trei voturi au lipsit ca să putem afirma că nu susţinem... (Din sală i se strigă că este vorba numai de un vot) un vot a lipsit atunci, mă scuzaţi, ca să putem spune că dorim cu dinadinsul nostru integrarea în Uniunea Europeană nu numai formal, prin vorbe, dar şi prin fapte. Şi îmi pare foarte rău că n-am fost înţeles nici de Guvernul României, la vremea respectivă, acolo era o greşeală, cum s-a declarat în ultima şedinţă a comisiei de către reprezentanţii ministerului, şi acum această lege a fost blocată de Partidul România Mare.

Îmi pare foarte rău de acest vot pentru că este o lovitură grea dată agriculturii din România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2006 privind transmiterea unor părţi dintr-un imobil proprietate privată a statului din administrarea Societăţii Comerciale Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM - S.A. în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii C.N.I - S.A. (adoptat);

17. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2006 privind transmiterea unor părţi dintr-un imobil proprietate privată a statului din administrarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 195 deputaţi prezenţi; 162 voturi pentru; 21 voturi împotrivă şi 11 abţineri)

Vă mulţumesc. S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2006 privind aprobarea Actului adiţional la Contractul de parteneriat public-privat pentru reconversia funcţională a amplasamentului Centrul Dâmboviţa şi de finalizare a construcţiilor existente şi mandatarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru semnarea acestuia (adoptat);

18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2006...

Da, vă rog, domnule deputat. Pe procedură.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule preşedinte,

Vă atrag atenţia că aţi sărit, probabil, neintenţionat pct.15.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

În acest caz, voi reveni la final. Vă mulţumesc.

18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2006 privind aprobarea Actului adiţional la Contractul de parteneriat public-privat pentru reconversia funcţională a amplasamentului "Centrul Dâmboviţa" şi de finalizare a construcţiilor existente şi mandatarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru semnarea acestuia.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 195 deputaţi prezenţi; 162 voturi pentru, 21 împotrivă şi 5 abţineri.)

Vă mulţumesc. S-a adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.132/2006 pentru prorogarea şi modificarea unor termene prevăzute în Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, nr.341/2004 (adoptat);

19. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.132/2006 pentru prorogarea şi modificarea unor termene prevăzute în Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, nr.341/2004.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 195 de deputaţi; 171 voturi pentru; 18 voturi împotrivă şi 5 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc. S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice (adoptat);

20. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 192 deputaţi prezenţi; 166 voturi pentru, 16 voturi împotrivă şi 7 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc. S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (adoptată);

21. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 192 deputaţi prezenţi; 133 voturi pentru, 51 voturi împotrivă şi 7 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc. S-a adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor (adoptat);

22. Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Din sală i se spune că este propunere de respingere)

Nu, nu, nu! Nu e propunere de respingere asta. Propunere de lege. Suntem la pct.22... a doua este propunere de respingere.

Repet: pct.22, Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune adoptarea.

Va exista o propunere de respingere a unei propuneri legislative pe aceeaşi temă.

Deocamdată, supun votului dumneavoastră propunerea de adoptare.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 196 deputaţi prezenţi; 175 voturi pentru, 12 împotrivă şi 7 abţineri.)

Da. Propunerea s-a adoptat. Propunerea de adoptarea proiectului de lege, PL-x 124.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

23. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea, PL-x 127.

Vă rog să votaţi propunerea de respingere.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 194 deputaţi prezenţi; 183 voturi pentru, 6 împotrivă şi 4 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc. Propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (adoptat);

24. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 190 deputaţi prezenţi; 185 voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc. Propunerea a fost adoptată cu 185 voturi pentru.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea art.11 alin.(1) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (adoptat);

25. Proiectul de Lege privind pentru modificarea art.11 alin.(1) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 198 deputaţi prezenţi; 191 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 6 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc. Legea a fost adoptată cu 191 voturi pentru.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea art.77 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată);

26. Propunerea legislativă pentru completarea art.77 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 195 deputaţi prezenţi; 147 voturi pentru, 33 împotrivă şi 14 abţineri.)

Propunerea a întrunit 147 de voturi. Insuficiente pentru a fi adoptată. Ca atare, a fost respinsă.

Video in format Flash/IOS  

De aici încolo trecem la propuneri de respingere.

(Domnul deputat Ioan Bivolaru ridică mâna şi spune de ce nu a fost trimisă la comisie.)

Explicarea votului? Nu.

Nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptată. Deci, a murit. E propunere legislativă, domnule deputat, nu e ordonanţă.

De acum încolo urmează propuneri de respingere din partea comisiilor.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

27. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 193 deputaţi prezenţi; 166 voturi pentru, 15 voturi împotrivă şi 11 abţineri.)

Propunerea de respingere a întrunit 166 de voturi. Suficiente pentru a fi adoptată.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea art.161 (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a art.3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

28. Propunerea legislativă pentru modificarea art.161 alin.(2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a art.3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Supun votului propunerea de respingere a comisiei.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 192 deputaţi prezenţi; 169 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 20 abţineri.)

Propunerea de respingere a întrunit 169 de voturi. Proiectul a fost respins.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru instituirea în drepturi a familiilor de pensionari beneficiari ai facilităţilor reglementate de OUG nr.71/2004, aprobată prin Legea nr.565/2004 (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

29. Propunerea legislativă pentru instituirea în drepturi a familiilor de pensionari beneficiari ai facilităţilor reglementate de OUG nr.71/2004, aprobată prin Legea nr.565/2004.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 192 deputaţi prezenţi; 126 voturi pentru, 56 voturi împotrivă şi 8 abţineri.)

Propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.80/2001 aprobată prin Legea nr.247/2002 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice, cu modificările ulterioare (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

30. Propunerea legislativă pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.80/2001 aprobată prin Legea nr.247/2002 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice, cu modificările ulterioare.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 190 deputaţi prezenţi; 178 voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 6 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc. Propunerea a fost respinsă.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea art.7, alin.9 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată);

31. Propunerea legislativă pentru modificarea art.7, alin.(9) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 196 deputaţi prezenţi; 130 voturi pentru, 60 voturi împotrivă şi 6 abţineri.)

Propunerea a întrunit 130 de voturi pentru respingere. Insuficiente. Rămâne să se dezbată într-o şedinţă ulterioară, pe articole. Propunerea de adoptare, bineînţeles.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

32. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 194 deputaţi prezenţi; 177 voturi pentru, 7 voturi împotrivă şi 6 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc. Propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea anexei 1 la Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi respinsă);

33. Propunerea legislativă pentru modificarea anexei 1 la Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 194 deputaţi prezenţi; 128 voturi pentru, 59 voturi împotrivă şi 7 abţineri.)

Vă mulţumesc. Au fost 128 de voturi pentru respingere, insuficiente.

Proiectul va fi dezbătut pe articole, cu propunere de adoptare.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind republicarea Codului de procedură penală (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

34. Propunerea legislativă privind republicarea Codului de procedură penală.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 196 deputaţi prezenţi; 121 voturi pentru, 66 voturi împotrivă şi 8 abţineri.)

Da. S-a adoptat propunerea de respingere. Nu se republică.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Codului de procedură penală (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi respinsă);

35. Propunerea legislativă pentru completarea Codului de procedură penală.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 190 deputaţi prezenţi; 117 voturi pentru, 64 voturi împotrivă şi 8 abţineri.)

Video in format Flash/IOS  

Propunerea de respingere a fost adoptată. Nu! E lege organică. Deci, propunerea de respingere nu a trecut, cu doar 117 voturi. Proiectul se va dezbate...e Codul de procedură penală. O să-l trimit comisiei înapoi pentru un nou raport.

Termen la comisie? E cineva de la comisie? Două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea art.3 din Decretul - Lege nr.126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

36. Propunerea legislativă pentru completarea art.3 din Decretul-Lege nr.126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică).

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 195 deputaţi prezenţi; 143 voturi pentru, 38 voturi împotrivă şi 13 abţineri.)

Vă mulţumesc. S-a respins.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

37. Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 105 deputaţi prezenţi; 181 voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi 4 abţineri.)

181 de voturi pentru respingere. Propunerea a fost respinsă.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.318/2003, legea energiei electrice (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi respinsă);

38. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.318/2003, legea energiei electrice.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 194 deputaţi prezenţi; 123 voturi pentru, 64 voturi împotrivă şi 7 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc. 123 de voturi nu sunt suficiente. Retrimit propunerea la comisie. Termen două săptămâni.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.49/2006 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

39. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.49/2006 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 194 deputaţi prezenţi; 180 voturi pentru, 4 împotrivă şi 8 abţineri.)

Vă mulţumesc. S-a respins cu 180 de voturi.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.26/1990 privind Registrul comerţului, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.129/2002 pentru modificarea Legii nr.26/1990 privind Registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor, precum şi a Legii nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în Registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi a persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

40. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.26/1990 privind Registrul comerţului, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.129/2002 pentru modificarea Legii nr.26/1990 privind Registrul comerţului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor, precum şi a Legii nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în Registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi a persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 191 deputaţi prezenţi; 182 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 6 abţineri.)

Propunerea legislativă a fost respinsă cu 182 de voturi.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.60/2001 privind achiziţiile publice (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

41. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.60/2001 privind achiziţiile publice.

Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 193 deputaţi prezenţi; 182 voturi pentru, un vot împotrivă şi 8 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc. S-a respins.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.410 din 20 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

42. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.410 din 20 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal.

Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, s-au înregistrat 190 deputaţi prezenţi; 183 voturi pentru, un vot împotrivă şi 5 abţineri.)

Da. Vă mulţumesc. S-a respins.

Video in format Flash/IOS  

Am finalizat dezbaterile.

Declar şedinţa închisă. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,15