|
Doamna Sulfina Barbu: Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridică, de disciplină şi imunităţi. După cum a fost prezentat, proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea textului alin.(3) din art.29 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, în sensul că incompatibilitatea dintre funcţia publică de conducere în organizaţia sindicală se va menţine doar pentru funcţionarii publici care au calitatea de ordonatori de credite, justificată de coliziunea de interese dintre calitatea de reprezentanţi legali ai autorităţii sau instituţiei publice şi calitatea de reprezentanţi ai organelor de conducere ale organizaţiei sindicale în care au fost aleşi. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor aprobarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. La dezbaterile care au avut loc în şedinţa comisiei din 3 martie 2009 au participat reprezentanţii Guvernului, la nivel de secretar de stat, şi la comisie au fost prezenţi 25 de deputaţi din totalul de 31 de membri ai comisiei, iar raportul a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă propun adoptarea acestui proiect de lege. Pentru dezbateri propun cinci minute.
|