|
Domnul Valentin Preda: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei Guvernului nr.17/1999 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Serviciului Public de Radiocomunicaţii Navale de Apel, Pericol şi Salvare, aprobată cu modificări prin Legea nr.450/2001 în scopul menţinerii acestui serviciu la un standard de calitate ridicată. Modificarea vizează majorarea duratei de asigurare a Serviciului Public de Radiocomunicaţii Navale de Apel, Pericol şi Salvare de către Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale, RADIONAV S.A. Constanţa, de la 10 ani la 20 de ani, aceasta reprezentând perioada de timp în care ar putea apărea pe piaţa radiocomunicaţiilor navale alt operator cu acelaşi obiect de activitate şi la acelaşi nivel de dotare şi capacitate de operare. Vă rog să adoptaţi prezentul proiect de lege. Vă mulţumesc.
|