Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 15 noiembrie 2001

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 15 noiembrie 2001

3. Supunerea la votul final şi adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2002 şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002.
 
consulta fisa PL nr. 563/2001 564/2001 L424/1997 L425/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Rog toţi colegii să poftească în sală, pentru a vă exprima votul asupra celor două legi: Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Vă rog, deci, să vă reluaţi locurile.

Supun, întâi, votului dumneavoastră Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2002.

Vă amintesc că, potrivit art.74 alin.2 din Constituţie, aceasta se votează cu voturile majorităţii simple a deputaţilor prezenţi.

Cine este pentru? 270 voturi pentru.

Împotrivă? (Grupul PRM se ridică în picioare)

Domnul Ioan Mircea Paşcu (din loja Guvernului):

Se numără dublu aşa! (Vociferări, amuzament în Grupul PSD)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Nu s-a votat procedura votului prin ridicarea în picioare, ci prin ridicarea de mâini! (Rumoare în Grupul PSD)

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Ca să ne vedeţi mai bine!

Domnul Valer Dorneanu:

154 de voturi împotrivă.

Să fiţi siguri că v-aş fi văzut şi dacă nu v-aţi fi ridicat în picioare! (Amuzament în Grupul PSD)

Dacă sunt abţineri? Nu sunt abţineri.

Trecem şi la votul Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002.

Cine este pentru?

Vă reamintesc: se votează în aceste condiţii, conform art.74 alin.2 din Constituţie.

270 voturi pentru.

Împotrivă? (Comentarii, amuzament în sală)

Vă rog să nu mai vociferaţi. Colegii de la PRM votează cu o jumătate din voinţa cu care au votat împotriva Bugetului de stat! (Se referă la faptul că nu s-au mai ridicat în picioare)

154 voturi împotrivă.

Dacă sunt abţineri?

Cu 270 voturi pentru şi 154 împotrivă, şi Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat a fost votat. (Aplauze furtunoase în Grupul PSD)

Stimaţi colegi,

Mai mulţi colegi şi-au exprimat dorinţa de a-şi explica votul. Vă propun să fiţi de acord să dăm celor care doresc 5 minute pentru explicarea votului.

Dacă sunteţi de acord cu acest lucru? (Rumoare în Grupul PSD) Pe grup! Deci un vorbitor pe grup, în limita a 5 minute.

Dacă sunteţi de acord? Mulţumesc.

Cine doreşte să explice?

Domnul senator Corneliu Vadim Tudor, din partea Grupului parlamentar al PRM.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Mă simt dator să explic şi să motivez votul negativ pe care Partidul România Mare l-a dat la proiectul Legii bugetului.

Fireşte, maşina de vot a funcţionat fără probleme. Am tot sperat, timp de două săptămâni, că propunerile parlamentarilor noştri vor fi luate în consideraţie de partidul de guvernământ. Din păcate, din 138 de amendamente propuse de senatorii şi deputaţii PRM, dumneavoastră, domnilor de la Putere, nu aţi acceptat decât două. aşa ceva nu se mai numeşte nici politică, nici negociere, cu atât mai puţin democraţie. Aşa ceva se numeşte batjocură.

În proasta tradiţie a PDSR-ului, dumneavoastră, cei din noul PSD, ignoraţi Parlamentul şi încercaţi reducerea la tăcere a Opoziţiei.

Noi nu am votat acest buget din foarte multe motive. În primul rând, că noi suntem aici în slujba poporului şi nu ne este indiferent cine şi cum îl conduce. Până acum, alianţa PSD şi UDMR l-a condus, de aproape un an de zile, numai prin jocuri de imagine, prin promisiuni fără acoperire, prin sondaje de opinie mincinoase, prin şantajul cu străinătatea.

"Ţara gazetelor este alta decât Ţara reală", spunea Nicolae Iorga. Dumneavoastră nu trăiţi în planul vieţii reale, ca dovadă, reacţia, tot mai nervoasă şi mai justificată, a populaţiei, din diferite zone ale ţării. Primul vot negativ la acest buget l-au dat, de altfel, dascălii, care au protestat în faţa Palatului Parlamentului, în ziua de luni. Atunci a căzut bugetul la examenul dat în faţa ţării.

Am mai votat negativ bugetul pentru faptul că el este prost alcătuit, are o arhitectură monstruoasă şi se alimentează, aproape în exclusivitate, din taxe, impozite şi biruri, din explozia necontrolată a preţurilor, din împrumuturi externe.

Ceea ce dumneavoastră numiţi creştere economică este o iluzie optică, un vis pe care-l luaţi drept realitate, un joc speculativ, cu faţa la organismele internaţionale, iar nu la realitatea de zi cu zi a României. Construcţia acestui buget seamănă cu casa pe care Jonathan Swift şi-a făcut-o, în mod diletant şi utopic: era frumoasă de la depărtare, dar când prima pasăre s-a aşezat pe acoperişul său, edificiul s-a prăbuşit. Aşa se va întâmpla, matematic, şi cu acest buget, care reprezintă mutarea în plic pe care v-o dau Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

Ştim şi noi că spaţiul de manevră într-o lume care e prinsă în vârtejul globalizării este din ce în ce mai mic - "turma electronică" de care vorbea Tom Friedmann nu te lasă nici să respiri, te bagă în ceea ce globalizanţii numesc "cămaşa de forţă", pe care unii o au din aur, dar noi, românii, o avem din plumb.

Este foarte greu să te opui acestor porunci, dar alte ţări negociază cu ceva mai multă demnitate. De pildă, nimeni nu o să ne convingă de faptul că e necesar şi e în interesul României să se vândă, pe nimic, toată avuţia naţională, şi să se practice o privatizare mai rapidă şi mai periculoasă decât un cancer galopant.

Am votat împotriva bugetului şi pentru că el este expresia unei politici aberante, de muşamalizare a actelor de corupţie şi de preluare la datoria publică a unor sume tot mai mari. În urmă cu circa 7 luni, PRM a dat votul său, dezinteresat, la bugetul pe anul 2001, pentru a constata că dumneavoastră aţi aruncat în spinarea populaţiei, printre altele, suma de 4.000 de miliarde de lei, gaura neagră de la Banca Agricolă, pe care, apoi, aţi dat-o, pe gratis, unor aventurieri.

În România acţionează un nucleu dur, al Mafiei transfrontaliere, compus din oameni apropiaţi Palatului Cotroceni şi Palatului Victoria, de teapa unor lobbyşti ca Hertzfeld, Rubin şi Mark Mayer, care dijmuiesc absolut toate privatizările mari. Şi noi suntem pentru privatizare, dar în România avem de a face cu un jaf inimaginabil, cu consecinţe grave pentru prezentul şi viitorul Poporului Român.

În lucrarea sa "România unită", tipărită în anul 1932, publicistul şi istoricul american Charles Upson clark scria: "Românii sunt, prin excelenţă, oameni cu o gândire politică. Fiecare român se plânge de corupţia din politică". La ora actuală, corupţia din politica României a atins proporţii înspăimântătoare, iar cartonaşele galbene şi roşii pe care guvernanţii le tot manipulează sunt arătate nu gangsterilor, ci temerarilor care se apropie prea mult de caracatiţa Mafiei.

A venit vremea să vă spună cineva în faţă: dumneavoastră, domnilor de la putere, nu luptaţi împotriva corupţiei, ci împotriva anticorupţiei. Zi de zi, presa de diferite culori şi orientări dezvăluie acte de corupţie stupefiante, care îi au ca protagonişti pe miniştrii, secretarii de stat şi prefecţii PSD.

Nu puteţi să apăreţi mereu la televizor, de câteva zeci de ori mai mult decât apar preşedinţii partidelor de opoziţie, şi să pretindeţi că tot elaboraţi strategii împotriva corupţiei, atâta timp cât nu puteţi da explicaţii raţionale cu privire, bunăoară, la vânzarea către două firme din Ungaria, la un preţ de 1,9 milioane de dolari, a staţiunii Sovata. Exemplele sunt cu mult mai numeroase.

Am votat contra bugetului şi pentru că nu dorim să vă mai dăm un cec în alb - v-am ajutat la bugetul pe 2001, dar v-aţi bătut joc de mâna întinsă de noi şi aţi băgat Ţara cu oiştea-n gard. Raportul de Ţară prezentat de Comisia Europeană plasează România pe ultimul loc de pe continent - dincolo de asta începe haosul, se întinde în lanul de porumb sau pustietatea. În proasta tradiţie a propagandei stahanoviste, dumneavoastră prezentaţi acest raport ca pe un mare succes, ceea ce arată îndepărtarea totală de realităţile şi de cerinţele structurilor europene, unde pretindem că vrem să ne integrăm.

Am primit şi eu, chiar ieri, o Notă Informativă - chiar aşa îi spune - din partea domnului Jonathan Scheele, şeful delegaţiei Comisiei Europene în România, şi, deşi acest înalt comisar manifestă toată bunăvoinţa, datele problemei sunt dramatice.

Am votat contra bugetului şi pentru că, în ultimul timp, reprezentanţii partidului de guvernământ s-au întrecut în tot felul de declaraţii, şi în Ţară şi peste hotare, că ei nu au nici un fel de relaţie cu PRM, care, vezi Doamne, ar fi un partid extremist, antisistem etc. Dacă vă ruşinaţi de noi, ca o fată mare, atunci de ce mai aveţi nevoie de voturile noastre şi de ce unii reprezentanţi ai dumneavoastră au făcut presiuni asupra mea, până în ultimul moment, să votăm bugetul?

Până una alta, nu PRM-ul e huiduit şi fluierat, de la un capăt la altul al Ţării, ci PSD-ul, care, cu cât conduce mai amatoristic şi mai suprarealist, cu atât face declaraţii mai arogante, demonstrând că nu a învăţat nimic din lecţia dură pe care i-a dat-o populaţia la alegerile din 1996. Adevăratul şi, de fapt, singurul extremism este înfometarea propriei tale Ţări, absenţa unei protecţii sociale reale, transformarea ei într-o placă turnantă a crimei organizate, a mafiei drogurilor, armelor, ţigărilor şi prostituţiei. Iar organismele internaţionale nu pot fi păcălite la infinit. Dacă acest sistem de care tot vorbiţi dumneavoastră înseamnă pierderea, pe drum, în aproape 12 ani, a 1 milion de oameni, care au intrat efectiv în pământ, şi dacă mai înseamnă jefuirea avuţiei naţionale, şi dacă mai înseamnă şi renunţarea la Tezaurul României şi la demnitatea noastră ca Popor - atunci, da, sunt de acord, Partidul România Mare este un partid antisistem. Este, totuşi, prea mult pentru o singură generaţie să i se ceară să moară de foame, dar să i se ceară să moară şi de ruşine.

În fine, am mai votat contra bugetului pentru că s-au tot făcut speculaţii cu privire la un pretins troc între atitudinea noastră la vot şi tentativa de ridicare a imunităţii mele parlamentare. Tocmai pentru a pune capăt acestui colportaj, am demonstrat că nu are nici o legătură una cu alta. În privinţa ridicării imunităţii mele parlamentare, dacă nici acum nu aţi înţeles că eu sunt primul care doreşte asta, atunci nu aveţi aptitudini reale pentru politică.

Doamnelor şi domnilor,

Dumneavoastră, guvernanţii, puteţi merge înainte, numai că Ţara a rămas în urmă şi nu vă urmează. Ne aşteaptă o iarnă grea, pe care dumneavoastră o faceţi şi mai grea. De ce? Pentru că vă iluzionaţi că puteţi conduce singuri, nu numai fără Opoziţie - dar şi împotriva Opoziţiei; nu numai fără Popor, dar şi împotriva Poporului.

Eu atât vă spun: pregătiţi-vă de alegeri anticipate! (Aplauze furtunoase în Grupul PRM)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Călin Tăriceanu, din partea Partidului Naţional Liberal.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru şi onoraţi membri ai Guvernului,

Stimaţi parlamentari,

Partidul Naţional Liberal consideră că acest proiect de buget denotă, mai degrabă, o gândire de tip contabil, decât una care ar trebui să fie bazată pe o adevărată viziune economică. Spuneam acest lucru, pentru că, iată, premisele care au stat la baza construcţiei acestui buget s-au schimbat în mod fundamental, s-au schimbat radical.

După 11 septembrie, data la care s-au produs cunoscutele atentate de la New York, toate economiile din lume, şi cu precădere economia americană şi a ţărilor occidentale, sunt şi vor fi, în perspectivă, afectate de o gravă recesiune. Semnalele economice în acest sens se înmulţesc pe zi ce trece.

Din păcate, proiectul nostru de buget, care a fost întocmit înainte de aceste evenimente, nu vine să se racordeze la realitate absolut deloc. Este un proiect făcut pentru vreme senină, cum am mai spus, vreme care, din păcate, nu o mai avem, vreme care, din păcate, va deveni din ce în ce mai dificilă, nu numai pentru ţările de care am vorbit, dar şi pentru România, care este integrată în sistemul economic de schimburi mondiale. Mai mult decât atât, Guvernul pare să dea senzaţia că începe, folosesc o expresie nu foarte elegantă, "să mulgă vaca înainte de a lapte", punând în practică o politică de susţinere a "Programului social al PSD pentru combaterea sărăciei, utilizarea eficientă a forţei de muncă şi creşterea veniturilor populaţiei". Cum? Evident, folosind toate resursele pe care acest buget a început să le creeze, pe care această economie în redresare, în uşoară redresare, a început să le dea.

Mult trâmbiţata "nouă politică fiscală şi bugetară", de care se vorbeşte în raportul la proiectul de buget, este o formulă, mai degrabă, propagandistică care nu are nimic consistent, cu excepţia unei alocări diferite a cheltuielilor între diferite sectoare bugetare, funcţie de ponderea şi influenţa diferiţilor miniştri în Guvern.

Se poate observa că singurele măsuri care au demonstrat o nouă viziune economică, o nouă politică fiscală sunt cele care au fost luate la sfârşitul anului 1999, atunci când Partidul Naţional Liberal conducea Ministerul de Finanţe, moment în care s-a procedat la reducerea taxei pe valoarea adăugată. (Amuzament şi în loja Guvernului şi aplauze în Grupul PSD) Vă mulţumim. Trebuie să recunoaşteţi şi vă rog să probaţi, cu proiectul de buget, fie pe 2001, fie pe 2002, că aţi întreprins ceva, cel puţin de acelaşi nivel.

Vă readuc aminte... (Vociferări în Grupul PSD) Ştiu că adevărul vă supără şi, domnule preşedinte, am să vă rog să-i rugaţi pe onoraţii membri ai Guvernului să se rezerve, la momentul la care vor avea cuvântul, să intervină.

Deci, la acea dată, vă readuc aminte că t.v.a.-ul a fost redus de la 22 la 19%, impozitul pe profit a fost redus de la 38 la 25%, iar impozitul din activităţile de export la numai 5% din profitul realizat. De atunci, nimic altceva decât schimbări de legislaţie aiuritoare, care întregesc sentimentul de confuzie în rândul investitorilor români şi străini şi care fac din România o ţară prea puţin atractivă pentru investiţii.

Şi bugetul actual nu este decât o măsură şi o oglindă a modului demagogic în care PSD a făcut campanie electorală în anul 2000 şi guvernează în anul 2001.

Faţă de angajamentele asumate de PSD, prin oferta electorală, de "reducere a gradului de fiscalitate, obiectiv posibil de realizat fără costuri bugetare, prin sporirea continuă a bazei de impozitare", care este situaţia de fapt? Câteva exemple. Ordonanţa Guvernului nr.7/2001 privind impozitul pe venit aduce fiscalitatea în creştere pentru persoanele fizice. Creşterea cea mai puternică o vor înregistra cei care vor închiria locuinţe şi construcţii, în general. Ca tendinţă, în acest fel, fiecare va plăti la buget un impozit mai mare. Corelat cu lărgirea bazei de impozitare, ar fi fost normal şi corect să fie operată o reducere a cotelor de impozit.

În ce priveşte nivelul fiscalităţii pe forţa de muncă, analiza informaţiilor furnizate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economic㠖 OECD, cu privire la impozitarea pe forţa de muncă, mă refer la impozitul pe venit şi contribuţiile angajatului şi angajatorului la sistemul de securitate socială, ca şi a situaţiei acestui indicator pentru România, reflectă că, în acest moment, România are un nivel de fiscalitate pe forţa de muncă foarte ridicat. Cea mai mare influenţă în acest domeniu este generată, după cum ştiţi, de nivelul contribuţiilor pentru asigurările sociale.

În acest sens, Partidul Naţional Liberal a făcut o serie de amendamente pentru reducerea cotei de impozite pe care o suportă angajatorii, pentru a crea acele stimulente de care întreprinderile au nevoie pentru continuarea relansării economice şi de care vor avea şi mai mult nevoie în contextul gravei recesiuni economice mondiale care se anunţă. Din păcate, nu am constatat ca Guvernul să conştientizeze dificultăţile pe care România va trebui să le înfrunte şi a rămas inflexibil la aceste propuneri. Este păcat, pentru că lipsa de receptivitate la toate semnalele din mediile economice poate să ne coste enorm şi să replaseze România pe o tendinţă economică de stagnare sau chiar descreştere.

Tot în cadrul politicii fiscale, PSD şi-a asumat ca obiectiv electoral "stimularea IMM-urilor prin accesul în condiţii avantajoase la spaţii şi utilaje de producţie nefolosite, precum şi, subliniez aici, prin scutiri de taxe vamale şi TVA la importul de echipamente pentru modernizarea tehnologiilor de fabricaţie".

Care este situaţia de fapt? Prin repunerea în aplicare a Legii 133/99, întreprinzătorii privaţi beneficiază de o serie de facilităţi fiscale; scutiri de la plata taxelor vamale şi TVA pentru importul de maşini, materii prime, reducerea de impozite pe profit. Ca aceste stimulente să şi ajungă la IMM-uri, Guvernul s-a grăbit şi a adoptat şi normele metodologice de aplicare a legii publicate în Monitorul Oficial din 28 februarie 2001.Teoretic nu ar fi trebuit să existe în acest moment nici un motiv ca întreprinzătorii să nu primească facilităţile ce li se cuvin, numai că "tacâmul legislativ" nu este complet, aşa cum pare la prima vedere. (Vociferări, proteste, zgomote.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, v-aş ruga, nu-l întrerupeţi pe distinsul nostru coleg.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Potrivit art.21 din Legea 133, IMM-urile sunt scutite de plata taxelor vamale pentru importul de materii prime necesare pentru fabricarea produselor de către acestea, în cazul în care aceste produse sunt la rândul lor scutite de la plata taxelor vamale de import. (Rumoare.)

Deşi, articolul în cauză are norme de aplicare, lipsa materiilor prime scutite nu a fost publicată nici până astăzi, aşa că IMM-urile nu au avut parte de acest stimulent.

Elementele pe care le-am menţionat anterior vin în contradicţie flagrantă cu enunţurile domnului Adrian Năstase făcute luni în deschiderea dezbaterilor la buget.

Noi, liberalii, îi cerem domnului Năstase să promită mai puţin şi să facă mai mult. În acest sens, am să vă citez ceea ce spunea domnia sa la prezentarea proiectului de buget. Prezentul proiect de buget respectă întrutotul principiile şi direcţiile de dezvoltare spre o economie de piaţă funcţională, fiind fundamentat pe următoarele obiective. Câteva exemple: 1 – accelerarea reformelor structurale sectoriale şi a procesului de privatizare. Se vede probabil cum se aplică reformele structurale la privatizarea Combinatului Sidex, unde a fost impus prin contractul de privatizare menţinerea efectivelor sau poate, dacă vreţi, salariile care au fost date greviştilor de la Reşiţa. (Vociferări.)

În ceea ce priveşte procesul de privatizare...

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, nerăbdarea colegilor noştri se datorează faptului că aţi depăşit cu mult timpul pe care l-am alocat. V-aş ruga să încercaţi să încheiaţi.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Îmi pare rău că trebuie să spun lucruri care deranjează, dar aceasta este realitatea.

În ceea ce priveşte privatizarea, se constată care este accelerarea ritmului prin diminuarea veniturilor rezultate din privatizare în construcţia bugetului pe 2001 şi 2002.

Un alt obiectiv care a fost menţionat a fost cel al restructurării exporturilor româneşti, a stimulării constante a cererii externe, care s-a făcut într-o manieră eficientă prin introducerea unui impozit suplimentar de 1% pe impozitul pe profit. (Aplauze ironice. Vociferări.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, v-aş ruga să-i permiteţi colegului nostru să încheie. (Vociferări, proteste.)

Încercaţi să conchideţi, stimate coleg, pentru a vă încadra şi dumneavoastră, ca şi ceilalţi antevorbitori, în timpul pe care l-am votat noi, inclusiv dumneavoastră.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Vă mulţumesc. (Vociferări, proteste.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog, stimaţi colegi, să îi permiteţi să conchidă.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Sigur că exemplele pot continua, dar am să închei şi am să vă spun că, în acest fel, bugetul pe 2002 tinde să devină mai degrabă un instrument pentru susţinerea activităţii de propagandă în sprijinul imaginii premierului şi al partidului său. (Vociferări.) Este extrem de primejdios şi condamnabil şi pentru ca aceste afirmaţii să nu pară exagerate, vă invit să urmăriţi atent clipul publicitar care se difuzează cu insistenţă la mai toate tealeviziunile din ţară din care aflăm că unele programe de privatizare se desfăşoară cu sprijinul Guvernului Adrian Năstase.

Vreau să vă atrag atenţia domnilor, că Guvernul nu este al domnului Adrian Năstase, ci este al României, dar slujbaşii de la Ministerul Propagandei vor să-i facă publicitate domnului Năstase din banii publici. (Aplauze ironice, sacadate.) Cred că singurele locuri din lume unde se întâmplă aşa ceva, probabil că sunt unele ţări îndepărtate din lumea a treia. (Vociferări, zgomote, aplauze ironice.)

Acest buget nu va ajuta economia şi societatea românească.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, eu am purtat anterior convorbiri cu colegii dumneavoastră ca să ne limităm la acest timp şi mi se pare deja că abuzaţi de timpul pe care l-am stabilit şi de răbdarea noastră.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Domnule preşedinte, ţin cont de observaţiile care le-aţi făcut şi am să mă limitez la două minute, ca să închei. Vă mulţumesc. (Proteste vehemente.)

Acest buget nu va ajuta economia şi societatea românească ca să se urnească mai repede către drumul către Uniunea Europeană. El ne reaminteşte de schemele economice caracteristice perioadei 92-96, bazate pe implicarea puternică a statului în economie, dirijism, subvenţii, măsuri protecţioniste, privatizare într-un ritm lent, preţuri controlate.

Mai mult decât atât, puterea actuală şi Guvernul au respins dialogul cu opoziţia, refuzând orice propunere sau amendament venit dinspre ea, dând dovadă de aroganţă suficientă şi dispreţ. Este o manieră caracteristică care nu va ajuta să repare falia care ne desparte care nu va ajuta la realizarea consensului politic de care România are astăzi atâta nevoie.

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Distinşi parlamentari ai partidului de guvernământ,

În urmă cu 5 ani, însetaţi de putere, dar orbi în faţa realităţii, aţi ajuns să credeţi că "sunteţi blestemaţi să guvernaţi România pe încă cel puţin 8 ani". Astăzi, sunteţi exact în aceeaşi postură, extrem de mulţumiţi de dumneavoastră (Vociferări.), dar extrem de nepăsători la situaţia reală în care se află România. Nu am veleităţi de profet, dar vă asigur că dacă veţi continua tot aşa, electoratul se va dovedi la fel de neiertător ca şi în 1996 şi veţi descoperi din nou cât de uşor se ajunge din şa în colbul şanţului. (Vociferări, proteste.) Şi dumneavoastră, ca şi noi, am primit această lecţie dreaptă pe care o dată... (i s-a întrerupt microfonul)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, am impresia că cineva vă manipulează, pentru că dumneavoastră totdeauna aţi dat dovadă de eleganţă şi de supleţe. Mă mir că acum cineva v-a manipulat şi v-a pus în situaţia de a-i pune pe colegii noştri să reacţioneze astfel. (Aplauze.)

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Am să termin în 30 de secunde. (Râsete, vociferări.)

Se pare că nu aţi înţeles încă nimic, cu atât mai rău pentru dumneavoastră, Partidul Naţional Liberal este gata oricând să ducă România pe drumul adevărat al reformei şi deci al prosperităţii. (Râsete, vociferări, aplauze ironice.) Până vom ajunge în acel moment, astăzi suntem datori să votăm împotriva bugetului, pentru că nu este prin excelenţă decât bugetul dumneavoastră şi nu are nimic de a face cu durerile şi interesele ţării. (Vociferări, aplauze ironice.)

Domnul Valer Dorneanu:

Îmi pare sincer rău că aţi putut culege atâtea contraaplauze, dar dumneavoastră v-aţi dorit-o.

Domnul deputat Negoiţă.

Domnul Gheorghe-Liviu Negoiţă:

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor,

Vă promit că voi fi scurt, dumneavoastră mă ascultaţi, o să vă spun lucruri care nu o să vă placă, dar asta este, dar aveţi de învăţat din chestia asta. (Vociferări.)

Încercarea de a estompa filozofia bugetară antisocială prin respectarea termenului de predare în Parlament nu poate păcăli pe cei care fac o analiză atentă.

Da, bugetul pentru anul 2002 a sosit pentru întâia dată la timp, dar în fapt nu schimbă mare lucru din modul de colectare a veniturilor, în schimb, sărăceşte mare parte a populaţiei. Cea mai mare sursă a veniturilor statului se bazează în continuare pe impozitarea muncii, fără a propune o distribuţie echitabilă pentru toţi plătitorii de impozite.

Acest buget confirmă în mod dramatic zicala "banii la bani trag", sărăcind pe cei mai săraci. Ca şi când polarizarea socială nu ar fi fost oricum cel mai vizibil fenomen social, mergând până la marginalizarea unor largi categorii sociale, a unor întregi zone geografice, ni se propune să acceptăm ca normală o atare stare, argumentaţia principală mizând pe amânarea speranţelor.

Fără a nega că România parcurge o etapă de tranziţie în care statul este antreprenorul schimbărilor pentru a pune în practică concepţia sa de raţionalitate economică, pentru a promova modernizarea României, nu putem accepta ca statul reprezentat de guvern să devină exponentul doar al intereselor economice şi acelea partinice, neglijând în mod grav funcţia sa socială. Chiar în condiţiile în care Guvernul este creatorul celor mai importante mize politice, prin operaţionalizarea programului de guvernare, cei care au şi trebuie să aibă ultimul cuvânt de spus în modul de funcţionare a societăţii româneşti, suntem indiscutabil noi, parlamentarii, cei care, prin alegeri, am dobândit legitimitatea luării deciziilor. Această legitimitate ne obligă la concretizarea speranţelor celor care ne-au votat, iar nu la veşnica amânare a acestora.

Raţionalitatea economică nu poate merge până acolo încât să transforme populaţia României în puţini învingători şi foarte mulţi învinşi. Contrar ideii generale, însuşită de majoritatea oamenilor, greşit mediatizată, cele mai importante decizii politice le au de luat parlamentarii şi nu Guvernul, iar noi nu vom abdica de la această responsabilitate. Nu vom ignora faptul că nucleul conflictualităţii sociale se află nu atât în mărirea diferenţelor sociale, cât în absenţa şanselor reale şi egale, concretizate în conflictul fără sfârşit, când latent, când vizibil, în domeniul educaţiei, sănătăţii. Departe de o filozofie social-democrată, acest buget, prin impozitarea excesivă a muncii, prin poziţia faţă de familie, copii, bătrâni, şomeri, educaţie şi sănătate se dovedeşte, mai degrabă, a fi un buget al excluderii sociale.

Este imoral să acceptăm o atare stare de lucruri, o structură a veniturilor şi cheltuielilor bugetare numai pentru că Guvernul se dovedeşte incapabil să ştranguleze economia subterană, să-şi bazeze calculele pe un tablou real al veniturilor licite, mizând în continuare pe surse de venit ilicite. Fenomenul de corupţie din ţesătura socială şi administrativă a ţării faţă de care Guvernul se arată neputincios este mascat şi concretizat în cifrele din buget.

Refuzând să votăm acest buget, în fapt, ne arătăm refuzul de oportunism, faţă de ascunderea corupţiei. Nu vom accepta ca mita să devină instituţie de stat, ca unele interese de grup să învingă populaţia României. Nu vom accepta ca oamenii din România să fie prizonierii propriului Guvern, fără măcar să protestăm în numele lor. (Vociferări, aplauze ironice.)

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Partidului Social Democrat, domnul deputat Florin Georgescu, preşedintele Comisiei pentru buget.

Domnul Florin Georgescu:

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi membri ai Guvernului,

Permiteţi-mi ca, în câteva cuvinte, să trec de la aceste discursuri cu conţinut strict politic la o abordare sintetică, din unghiul de vedere economic şi profesional al politicii financiare a unei ţări. Trebuie să ne reamintim cu toţii, chiar stimaţii colegi din opoziţie, când erau la putere, afirmau acest principiu, că bugetul unei ţări reprezintă un instrument de asigurare a stabilităţii macroeconomice a acelei ţări. Fără stabilitate macroeconomică, acea ţară intră în haos financiar şi valutar, ceea ce pune în pericol autonomia economică şi chiar politică a statului respectiv.

Desigur, nevoile pentru bunuri şi servicii publice furnizate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor de sănătate şi celelalte fonduri extrabugetare, sunt practic nelimitate. Resursele, din păcate, sunt limitate la ceea ce produce ţara şi la ceea ce poate să atragă ca resurse externe, iar bugetul pe 2002 este un buget care furnizează mai multe resurse decât în 2001, după cum cel din 2001 este un buget care pune la dispoziţia sectoarelor publice resurse mai substanţiale decât în anul 2000.

Acest buget este un buget care asigură creşterea economică cu 5% pe fondul reducerii inflaţiei, un buget care stimulează întreprinderile mici şi mijlocii, investiţiile directe autohtone şi străine, crearea locurilor de muncă, fiind perfect consistent cu prevederile programului de guvernare şi cu cel electoral al Partidului Social Democrat.

Este, de asemenea, un buget recunoscut şi confirmat de instituţiile financiare internaţionale, un lucru care trebuie remarcat şi pe care trebuie să-l subliniem şi să-l recunoaştem cu toţii, ceea ce permite României atragerea de resurse externe complementare celor interne pentru dezvoltarea economico-socială a ţării.

Prin aceste caracteristici, bugetul aprobat astăzi, atât cel de stat cât şi cel al asigurărilor sociale, asigură potenţialul de creştere a puterii de cumpărare, a veniturilor populaţiei, salarii, pensii, alocaţii de stat pentru copii, alte forme de sprijin social, pentru că substanţa de consum şi de investiţii din ţară este mai mare, nu spectaculos de mare de la un an la altul, pentru că aceste salturi sunt practic imposibile, dar o creştere economică de 5% anual este oricum mai bună decât un declin economic de 5% anual, cum s-a întâmplat între anii 1997 şi 2000.

Au fost aprobate, stimaţi colegi, acele amendamente care aveau prevăzute sursele de finanţare şi au fost, din păcate pentru iniţiatori, respinse amendamentele care nu indicau aceste surse de finanţare şi care creau dezechilibre, alimentând şi inflamând procesul inflaţionist, ceea ce practic însemna reducerea în termeni reali a alocaţiilor bugetare pentru sectoarele care erau vizate de amendamentele respective.

Relativ la afirmaţiile reprezentantului Partidului Naţional Liberal, conform cărora acest partid ar fi redus t.v.a.-ul în anul 2000, trebuie să spunem lucrurilor pe nume, stimaţi colegi, şi anume faptul că la o gamă foarte redusă de bunuri şi servicii a fost redusă taxa pe valoarea adăugată, respectiv la bunurile care nu sunt de strictă necesitate, la cele de lux, la automobile, inclusiv mărcile Citroen şi Renault (Aplauze.), la aparatura electronică, probabil comercializată şi prin magazinele Gepa Electronics, la blănurile scumpe, pe care şi le permit, probabil, unii lideri ai partidului respectiv pentru prietenele dumnealor (Aplauze.), însă este foarte tragic faptul că a crescut taxa pe valoarea adăugată la ceea ce înseamnă 60% din coşul de consum al populaţiei, şi anume la alimente care erau impozitate cu zero sau cu 11%: carne, lapte, produse din panificaţie, cele pentru copii ş.a.m.d.

Având în vedere aceste considerente, putem susţine că, practic, dânşii au acţionat în acea perioadă, ca în întreaga guvernare de altfel, ca nişte haiduci de dreapta: au luat de la cei săraci şi au dat la cei bogaţi, adică dumnealor înşişi. (Aplauze.)

Având în vedere aceste elemente ale bugetului pe anul 2002, Grupul parlamentar Social Democrat şi Umanist a votat cu toată convingerea şi fermitatea atât bugetul de stat, cât şi bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru că aceste instrumente sunt instrumente de dezvoltare, de reducere a decalajelor care separă România de ţările dezvoltate din Europa, în special din lume, în general, instrumente care ne apropie de obiectivele pe care le împărtăşesc toţi românii în sondajele de opinie, şi anume apropierea de structurile europene şi euro-atlantice.

Dorim succes Guvernului Adrian Năstase în aplicarea acestui buget al dezvoltării şi progresului României. Mulţumesc. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul senator Marko Bela din partea Grupurilor parlamentare UDMR. Poftiţi, domnule senator.

Domnul Marko Bela:

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Bugetul este, în mod cert, cel mai important proiect de lege al oricărui guvern şi totodată cel mai important act legislativ al oricărui parlament, în fiecare an. Totuşi, oricât de important ar fi în sine, nici acest proiect nu poate fi rupt din contextul politic şi instituţional prin care se vor realiza, sau eventual nu se vor realiza, dezideratele sale. Bugetul este, la fel, cauza şi consecinţa unui sistem politic. Cu alte cuvinte, dezbaterea asupra proiectului de buget nu se restrâng niciodată la analiza abilităţii sau inabilităţii Guvernului sau la priceperea Ministerului de Finanţe de a manevra cifrele. Nu vreau să afirm că aceste lucruri nu sunt importante, dar dincolo de cifre, este clar că votul despre buget este şi un vot politic, se votează nu numai veniturile şi cheltuielile, ci şi consecinţele realizării sau nerealizării bugetului. Se votează, de fapt, contextul în care în anul viitor îşi vor desfăşura activitatea cele mai importante instituţii, administraţia centrală şi locală, învăţământul, sănătatea, armata ş.a.m.d.

Despre cifre, noi am spus deja părerea în cursul dezbaterilor. Bugetul este sărac, sursele sunt puţine, ne vom confrunta probabil şi în anul 2002 cu probleme asemănătoare ca în anul 2001. Nu cred că am putea fi entuziasmaţi de aceste cifre, nu cred că austeritatea care ne aşteaptă în continuare ar putea să ne facă prea încrezători. Dimpotrivă, suntem îngrijoraţi în privinţa stării economiei noastre, ne îngrijorează ritmul lent al privatizării, dăinuirea unor mentalităţi care contrazic ideea economiei de piaţă, inclusiv faptul că unii politicieni încearcă să caute originea etnică a investiţiilor, situaţia incertă a proprietăţii de terenuri, păduri şi imobile, nivelul extrem de scăzut al protecţiei sociale etc.

Abordarea bugetului numai prin prisma cifrelor ne-ar fi dus probabil la nişte concluzii, în cel mai bun caz, contradictorii, dar, aşa cum am spus, trebuie să luăm în considerare şi contextul, iar din acest punct de vedere am considerat că, de exemplu, data aprobării nu este deloc un element pur formal.

Avem un buget auster, din păcate, ca şi în anii precedenţi, dar prima dată se reuşeşte dezbaterea şi votarea bugetului încă în luna noiembrie, ceea ce înseamnă, cel puţin teoretic, că există garanţii mult mai mari pentru realizarea dezideratelor decât în cazul unor bugete... (Unii domni parlamentari părăsesc sala.)

Domnul Valer Dorneanu:

Numai puţin, domnule senator.

Stimaţi colegi, v-aş ruga să nu părăsiţi sala, pentru că mai avem încă două puncte pe ordinea de zi.

Domnul Marko Bela:

...că există garanţii mult mai mari pentru realizarea dezideratelor decât în cazul unor bugete aprobate aproape la mijlocul anului.

Considerăm că anul viitor ar putea să fie un an decisiv în privinţa eforturilor de integrare a României şi, în această optică, este bine să avem un cadru bugetar stabil pentru instituţiile noastre deja din luna ianuarie. Pe lângă cifrele şi pe lângă garanţiile îndeplinirii, un al treilea element pe care l-am analizat atunci când am decis în legătură cu atitudinea noastră faţă de buget ar fi compatibilitatea cu un program de reformă şi de descentralizare. Faptul că ni s-au acceptat amendamentele care întăresc aceste orientări a fost, bineînţeles, foarte important pentru noi.

Nu putem afirma că acest buget va satisface nevoiele unei societăţi care trăieşte în sărăcie. Dimpotrivă, o serie de probleme majore şi stingente vor rămâne nerezolvate în continuare. Totuşi, în pofida acestor nemulţumiri, luând în considerare garanţiile şi amendamentele acceptate la care ne-am referit şi, mai ales, în ideea că pentru îndeplinirea unor criterii de integrare avem nevoie de stablitate şi transparenţă politică şi financiară, Uniunea Democrată Maghiară din România a votat bugetul. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Întrucât s-au făcut mai multe referiri critice la adresa Guvernului, domnul prim-ministru doreşte să răspundă la unele dintre ele. Poftiţi, domnule prim-ministru.

Domnul Adrian Năstase:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Vă rog să-mi daţi voie să vă mulţumesc în numele Guvernului pentru votul pe care l-aţi exprimat de susţinere a bugetului de stat pe anul 2002. (Aplauze.)

Este pentru prima dată când avem un buget votat cu ceva vreme înainte de anul calendaristic următor, ceea ce ne va permite ca la nivel local să putem adopta bugetele locale şi, de asemenea, să putem adopta bugetele la nivelul marilor regii şi companii naţionale, ceea ce va însemna mai multă ordine, mai multă rigoare şi o mai bună organizare a muncii, inclusiv a dimensionării unora dintre cheltuieli în cadrul acestor regii şi companii naţionale.

Vreau să vă spun că am făcut eforturi deosebite pentru a evalua, împreună cu colegii din comisiile de specialitate, amendamentele care, din punctul nostru de vedere, nu ar fi schimbat echilibrele sugerate în cadrul acestui buget. Au fost adoptate, au fost sprijinite, au fost incluse 45 de amendamente şi, din acest punct de vedere, sigur înţeleg nemulţumirea unora dintre colegii noştri care au făcut mult mai multe observaţii, sugestii. În acest buget nu au putut fi incluse toate ideile care au fost exprimate.

Aş vrea să vă rog să fiţi de acord cu mine că, practic, la acest al doilea buget pe care l-am elaborat şi l-am discutat împreună într-un interval de 7-8 luni, ne putem prezenta deja cu o anumită evaluare legată de felul în care am pus în aplicare bugetul pe acest an, aprobat în primăvară.

Pe de altă parte, daţi-mi voie să vă rog să comparăm raportul Uniunii Europene de anul trecut cu raportul Uniunii Europene de anul acesta. Sigur, dacă putem pune în discuţie obiectivitatea acestor rapoarte, putem eventual să judecăm în alt mod ceea ce s-a întâmplat în anii anteriori şi ceea ce s-a întâmplat în acest an.

Vreau însă să vă reamintesc faptul că noi am reuşit, dacă facem comparaţii, primul an de guvernare de după 96 şi primul an de guvernare după 2000, în acest an, noi avem o creştere de aproape 5%, în timp ce guvernele anterioare au avut, după alegeri, în aceleaşi condiţii de sprijin intern sau extern, o scădere de aproape 4%. Este adevărat că nu putem să ne mişcăm foarte mult, dinamica aceasta nu este extraordinară în ceea ce priveşte recuperarea unor rămâneri în urmă. Noi, practic, dacă comparăm aceşti 2 ani de guvernare, avem un plus, eventual, de 1%, pentru că noi lucrăm acum, sigur, în primul rând, ca să acoperim ceea ce s-a pierdut în trecut.

Regret că spun acest lucru, dar, stimaţi colegi, atunci când de la această tribună, sau în cadrul diferitelor dezbateri, ni se dau diverse lecţii, era un distins reprezentant al Partidului Democrat care ne invita să învăţăm anumite lucruri, nu vreau să comentez foarte tare aceste chestiuni. Dar cred că este vorba mai curând de lecţii de demagogie pe care ni le oferă domnia sa.

Eu cred că ar trebui să-şi aducă aminte ce a însemnat guvernarea anterioară, participarea Partidului Democrat la acea guvernare, şi după aceea să ne dea lecţii, în aceste condiţii, în care, iată, cu dificultăţi şi cu problemele pe care ştim bine că le avem, reuşim totuşi să realizăm câte ceva.

Am luat act de această coaliţie ad-hoc care s-a creat aici prin votul PRM, PD şi PNL. Sigur, acest lucru va conta în evaluările noastre următoare şi pentru toţi cei care urmăresc viaţa politică din România, dar am să vă rog, totuşi, să ne oferiţi mai mult decât citate din literatura universală, ca sprijin pentru activitatea noastră viitoare. (Aplauze)

Nu vreau să continuu această scurtă intervenţie pe care am dorit-o în primul rând pentru a vă mulţumi pentru sprijinul pe care ni l-aţi oferit.

Consider, în continuare, alături de colegii mei de Cabinet, că avem o şansă pe care nu trebuie s-o pierdem, va fi foarte dificil în continuare, s-au realizat câteva lucruri importante, este important să privim la ceea ce se întâmplă în lume, să înţelegem inclusiv eventualele implicaţii economice ale unora dintre evoluţiile recente, să înţelegem că nimeni nu-şi va mai pierde vremea să stea, să aştepte până când noi ne vom rezolva problemele noastre interne, dezbaterile legate de trecut, dezbateri legate de diverse probleme interne.

Este nevoie de o solidaritate reală, politică şi eu vă promit că Guvernul va fi un partener pentru toţi cei care vor dori ca, împreună, să reuşim.

Vă mulţumesc. (Aplauze)