Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 noiembrie 2001
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 noiembrie 2001 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 noiembrie 2001
![]() |
3. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind graţierea unor pedepse (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 419/2001 |
|||||
| ................................................ |
|
Proiectul de Lege privind graţierea unor pedepse. Înţeleg că s-a epuizat momentul dezbaterilor generale. Da, poftiţi, domnule Boc. |
|
Domnule preşedinte, în faza dezbaterilor generale, Partidul Democrat nu şi-a precizat încă punctul de vedere. dacă ne puteţi permite, în această fază a dezbaterilor generale să prezentăm şi poziţia Partidului Democrat. |
|
Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu: Bine, poftiţi. |
|
Partidul Democrat nu va vota acest proiect de lege, din cel puţin următoarele considerente. Acest proiect de lege, iniţiat de către Ministerul Justiţiei este deficitar sub cel puţin următoarele aspecte: 1. Proiectul de lege nu este însoţit de nici un fel de măsuri de reintegrare socială a infractorilor eliberaţi. În acest context se pune întrebarea: Cum va reuşi Guvernul Năstase să asigure reintegrarea socială a peste 9000 de şomeri cu cazier, atâta vreme cât nu poate asigura locuri de muncă suficiente pentru şomerii fără cazier. 2. În formula propusă propusă, proiectul de lege va conduce la aglomerarea instanţelor judecătoreşti întrucât, potrivit statisticilor judiciare, un procent de până la 25% din cei eliberaţi prin actul de graţiere se întorc în închisoare în primele 16-12 luni după eliberare. În esenţă, acest proiect de lege va afecta grav siguranţa cetăţeanului şi contrar promisiunilor electorale, Guvernul Năstase se dovedeşte a fi mai preocupat de protecţia infractorilor decât de protecţia cetăţenilor. 3. Deşi în expunerea de motive a proiectului de lege se menţionează faptul că actul de graţiere se va face în favoarea acelora care au dat dovezi temeinice de îndreptare şi vă citez din expunerea de motive: "în conţinutul proiectului de lege pe care-l aveţi în faţă dumneavoastră, nu se face nici o referire la modul cum se cuantifică dovezile temeinice de îndreptare". Prin urmare, o neconcordanţă flagrantă între expunerea de motive şi textul legii. 4. Sfera de aplicabilitate a Legii de graţiere este mult prea largă; graţierea totală a pedepselor până la 5 ani, nefiind prea des utilizată. Scopul electoral al acestei legi este, cu alte cuvinte, evident şi vă amintesc în acest sens că Legea 137/1997, ultima lege de graţiere în domeniu, avea o sferă mult mai restrânsă, se graţiau în întregime pedepsele până la 2 ani şi erau reduse la jumătate pedepsele până la 5 ani şi existau distincţii clare cu privire la pedepsele aplicate minorilor, femeilor gravide, bătrânilor, nu într-o manieră generală, aşa cum se face prin acest proiect de lege. 5. De asemenea, prin propunerea Ministerului Justiţiei de a aplica legea de graţiere doar hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate până la data publicării legii în Monitorul Oficial se introduce un criteriu arbitrar în aplicarea actului de graţiere, criteriu ce ţine de rapiditatea cu care se vor judeca procesele în diferite instanţe de judecată. O asemenea prevedere va încuraja traficul de influenţă şi va perturba grav actul de justiţie din România. Ca să înţelegem mai bine, Legea de graţiere se va aplica doar acelor pedepse care vor fi definitive la data publicării legii în Monitorul Oficial. Or, publicarea legii în Monitorul Oficial va depinde de rapiditatea cu care va discuta Parlamentul, iar, pe de altă parte, instanţele de judecată din România nu judecă la fel de rapid sau la fel de încet. Prin urmare, un proces judecat la Cluj mai repede şi ajuns în fază definitivă va putea beneficia inculpatul respectiv de graţiere, în timp ce la Bucureşti, unde să spunem că rolul instanţei este mai aglomerat, aceeaşi persoană care a săvârşit la aceeaşi dată fapta nu va putea beneficia de graţiere, întrucât rolul instanţei a fost mult mai aglomerat. şi să nu uităm faptul că la Curtea Supremă de Justiţie, termenele sunt de 5-6 luni de zile, deci, o persoană care a făcut un recurs, care doreşte să-şi îmbunătăţească propria situaţie într-o cale de atac, va fi pusă exact în situaţia inversă, să-şi înrăutăţească situaţia în propria cale de atac. este cunoscut faptul în drept că nimeni nu-şi poate înrăutăţi situaţia prin propria cale de atac, or, prin acest proiect de lege ne vom afla sub aspect juridic în această ipostază. Va face, de exemplu, recurs la Curtea Supremă de Justiţie, termenul fiind prea lung, nu va beneficia de Decretul de graţiere. Iată cum principii juridice sunt distorsionate de către acest proiect de lege, proiect de lege care repet, nu are un fundament juridic, ci doar unul electoral, iar argumentul potrivit căruia penitenciarele sunt supraîncărcate nu rezistă în acest moment. De ce? Pentru că priorităţile sunt şi vizează siguranţa cetăţeanului în România, iar pentru închisori pot fi destinaţi bani, pot fi alocaţi bani şi am cerut acest lucru de la bugetul de stat pentru a fi construite penitenciare, infractorii, cei care sunt deţinuţi, pot fi obligaţi să muncească potrivit legii, ei au obligaţia să muncească şi de ce nu sunt folosiţi în acest domeniu; pentru că penitenciarul nu trebuie văzut doar ca un loc de ispăşire a unei pedepse în mod obişnuit, ci şi ca un loc de reeducare, or, reeducarea prin muncă poate fi utilizată foarte bine. Deci, în acest context, acest proiect de lege nu va fi susţinut de Partidul Democrat şi mai mult decât atât, solicităm ministrului justiţiei, până nu este prea târziu, să retragă totuşi acest proiect de lege şi să vină cu măsuri ferme care să vizeze reintegrarea socială a infractorilor. Reintegrarea socială a infractorilor înseamnă pregătirea sistemului judiciar ca persoane care au săvârşit fapte minore, de exemplu, un furt banal, să nu ajungă în închisoare. Aceasta înseamnă reforma reală în justiţie şi nu după ce au ajuns în justiţie, i-am prins, îi trimitem înapoi în stradă, să avem de-a face cu un joc de-a hoţii şi vardiştii între poliţişti şi instanţele judecătoreşti. Procurorii îi prind, justiţia le dă drumul prin acte de graţiere şi din nou, poliţiştii vor fi puşi în stradă să-i aducă din nou în închisori. Nu aceasta este reforma în justiţie. Reforma în justiţie înseamnă să se practice un sistem de probaţiune judiciară prin care să se prevină ajungerea în închisoare prin măsuri multiple de reeducare şi reintegrare socială şi numai cei care săvârşesc abateri foarte grave şi care nu dau dovezi temeinice de îndreptare să ajungă în închisoare. Deci, noi încercăm să rezolvăm efectele fără a ne uita la cauză. Noi pornim şi considerăm că, în primul rând, trebuie să fim atenţi la cauzele supraaglomerării penitenciarelor şi după aceea să ne uităm la efecte. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu: Da, poftiţi. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, Vă rog să verificaţi stenograma şedinţei anterioare când s-a dezbătut acest proiect de lege şi să constataţi că ne-am oprit la dezbaterile generale cu privire la acest proiect de lege. În aceste condiţii, consider că nu este cazul şi regret că aţi dat cuvântul unui vorbitor care reiterează dezbaterile generale care au avut loc. Vă rog să consideraţi că această declaraţie făcută astăzi, desigur, de imagine şi de presă nu-şi are loc în procedurile parlamentare. Vă rugăm, în numele Grupului parlamentar al Partidului România Mare să declaraţi sistate dezbaterile generale şi să continuăm dezbaterile pe textul acestui proiect de graţiere. Noi ne-am expus punctul de vedere în dezbaterile generale, am spus că nu vom vota pentru argumentele ce le-am arătat acolo. a intervenit un fapt nou care este bine să vă fie adus la cunoştinţă şi acesta este un lucru care poate fi dezbătut şi la titlul legii, dar nu vreau să mă repet şi anume că săptămâna trecută, Camerele reunite au respins amendamentul privind majorarea fondurilor ce trebuiesc acordate Direcţiei generale a penitenciarelor pentru a crea un sistem de detenţie corespunzător. Ne aflăm într-o plină contradicţie, dacă vreţi, caragialescă: pe de o parte, constatăm că fondurile sunt suficiente, iar acum vi se impune să votaţi o lege tocmai datorită lipsei fondurilor pe care le-aţi respins şi pentru stabilirea unui regim care să suplinească această lipsă de fonduri. Vom decide la vot. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Titlul legii. Dacă sunt obiecţii la titlul legii? Vă rog să priviţi în raport, la pag.2, pct.1, comisia propune o modificare. Poftiţi domnule Bolcaş. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, titlul legii astfel cum a fost formulat de iniţiator este cel indicat şi cel corect: Lege privind graţierea unor pedepse. La Comisia juridică a fost adoptat un amendament care aparţine acestei comisii, prin care titlul legii a devenit: Lege privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni. Prin aceasta, titlul legii a devenit neconstituţional, pentru că, în Constituţie nu se prevede ca Parlamentul poate să emită legi pentru înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni. Art.72 lit.g) din Constituţie îmi stabileşte competenţa clară şi anume: legi privind graţierea. Nu este o confuzie sau o interpretare de termeni, este, pur şi simplu, o adăugare la textul constituţional, deci, nu vom vota acest amendament şi vom merge pe titlul legii iniţiatorului. În ceea ce priveşte aceste noţiuni "înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni", vă rog să constataţi că autorul acestui amendament, Comisia juridică, încalcă şi dispoziţiile Legii nr.24 privind normele de tehnică legislativă în care se prevede expres că vor fi folosite numai noţiunile care deja sunt definite în materia de specialitate. Vă rog să aveţi curiozitatea să răsfoiţi un Cod Penal sau un Cod de procedură penală, nu există noţiunea de înlăturare a unor pedepse sau sancţiuni. Nimeni nu dă dreptul nimănui să înlăture ceea ce a pronunţat o instanţă judecătorească. Ar fi o încălcare evidentă a principiului separaţiei puterilor. Iarăşi, şi pe pe acest argument, propunerea Comisiei juridice apare ca o bizarerie juridică. Vom vota împotriva amendamentului propus, pentru păstrarea titlului legii iniţiatorului. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu-Cameliu Petrescu: Am înţeles. Iniţiatorul vă rog. |
|
Domnul Alexe Costache Ivanov: Cred că este o problemă falsă. Este adevărat că noi atunci când am întocmit proiectul de lege, am propus ca titlul acesteia să privească doar graţierea unor pedepse, dar, în conţinutul proiectului, erau prevăzute texte care duceau la înlăturarea unor măsuri educative, este vorba de măsurile care se aplică de regulă de către instanţe minorilor care comit fapte penale şi înlăturarea unor sancţiuni cu caracter contravenţional. Şi acum, ca să recurg la un argument de ordin istoric, întotdeauna s-a procedat aşa, cu toate că legile anterioare în materie de graţiere şi amnistie care au apărut în ultimii 30 de ani în România înlăturau măsuri cu caracter educativ şi sancţiuni cu caracter contravenţional, titlul lor se referea doar la graţiere. Dar cred că corect este titlul care a fost propus de către comisie, pentru că în titlu se cuprind exhaustiv toate măsurile care sunt luate. Pe de altă parte, referitor la argumentul folosit de către domnul deputat Bolcaş, în sensul că titul ar fi neconstituţional, eu cred că nu are dreptate, pentru că cine poate mai mult, deci legiuitorul care graţiază pentru anumite considerente nişte pedepse, poate să înlăture şi nişte sancţiuni cu caracter inferior sub aspectul gravităţii, mai ales că se referă la nişte măsuri educative. Deci, vechiul principiu: cine poate mai mult poate şi mai puţin se aplică şi în acest caz. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Un minut! Mi s-a pronunţat numele. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Nu contează! |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Eu îl asigur pe domnul ministru, împreună cu tot respectul meu, că eu pot mai mult. Dar în nici un caz nu pot să fac ca Parlamentul, ca organ legiuitor, ca putere legiuitoare, să înlăture ceea ce a hotărât Puterea judecătorească. Nu scrie nici în Constituţie aşa ceva. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vreau să fac remarca că în general dreptul la replică se acordă, nu când ţi s-a pronunţat numele, ci când ţi s-a pronunţat într-un context insultător. Dar, mă rog. Poftiţi. Domnul Boc. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. nu am solicitat nici un drept la replică, doresc numai să fac o precizare. Partidul Democrat şi-a precizat punctul de vedere astăzi, pentru că la faza dezbaterilor generale de acum două săptămâni, din cauza încălzirii atmosferei, nu am mai avut timp să ne precizăm punctul de vedere. Deci, nu am încălcat nici un fel de regulă procedurală. Grupul parlamentar PD, la fel ca orice alt grup parlamentar, are dreptul să-şi precizeze punctul de vedere cu privire la un proiect de lege. În privinţa discuţiei la care suntem acum, Partidul Democrat susţine amendamentul Comisiei juridice, pentru că acest amendament reflectă sub raport juridic conţinutul acestei legi, în sensul că această lege se referă la nu numai la graţierea unor pedepse, ci, de exemplu, vă citesc din art.3 "se înlătură măsura internării într-un centru de reeducare". În consecinţă, textul propus de către comisie reflectă pe deplin conţinutul legii, graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni. Evident că sunt de acord cu iniţiatorul, cu argumentul iniţiatorului, folosind argumentul ad majori ad minus, adică cine poate mai mult poate şi mai puţin. Deci, dacă putem să graţiem o pedeapsă a închisorii, nu văd şi nu se vede de ce nu s-ar putea graţia şi o măsură care să vizeze internarea într-un centru de reeducare. În nici un caz nu încălcăm art.72 alin.3 din Constituţie, pentru că acel articol de lege se referă la legile organice şi defineşte o lege ca fiind organică sau nu, dar nu limitează conţinutul legii. Să nu cădem într-un sofism mărunt, pentru că art.72 alin.3 definşte legile organice. Or, aici, se pune problema conţinutului unor legi, şi nu definirea ei ca fiind organică sau nu. Şi este cunoscută şi practica Curţii Constituţionale cu privire la definirea caracterului organic al unei legi. Această lege este o lege organică, dar, prin faptul că ea are o serie de aplicabilitate mai largă, repet, nimic nu împiedică Parlamentul şi invoc în acest sens art.58 din Constituţie care spune că Parlamentul este unică autoritate legiuitoare. Asta este. Parlamentul poate, sub aspectul legii, să adopte orice lege. Evident, după procedurile specificate în Constituţie. acum, ne aflăm într-o procedură parlamentară corectă şi nu se încalcă sub nici o formă textul Constituţiei. În consecinţă, chiar dacă o asemenea formulare n-a mai fost folosită până în prezent în actele de graţiere, în legile de graţiere, noi, cei din Comisia juridică şi eu susţin punctul de vedere al Comisiei juridice şi sunt convins că va fi şi domnul preşedinte aici să susţină în întregime, eu susţin doar punctul meu de vedere reflectă pe deplin, sub raport ştiinţific, fundamentul acestui proiect de lege, repet, sub aspectul titlului. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă sunt şi alte intervenţii din sală? Nu sunt. Atunci, preşedintele Comisiei juridice. Poftim. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Foarte pe scurt, 30 de secunde, pentru a menţiona faptul că membrii Comisiei juridice au fost în unanimitate în favoarea titlului astfel cum a fost menţionat. Argumentele s-au spus. Este inutil să le mai repetăm. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Deci, în ceea ce priveşte titlul legii, iniţiatorul este de acord. Comisia, în unanimitate, a votat modificarea care v-o propune prin raport. Există opinia contra a domnului Bolcaş. Voi supune, în primul rând, punctul de vedere al comisiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi contra? Vă rog să număraţi. 29 de voturi contra. Abţineri? Nu sunt abţineri. Deci, s-a adoptat varianta comisiei. La art.1 al proiectului de lege, vă rog să priviţi în raport la pag.2, poz.2 a raportului. Se propune o modificare de către comisie. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Îl considerăm adoptat. Pct.3. Comisia nu are propuneri de modificare. |
|
Domnule preşedinte, vă rog, la art.1, am un amendament respins. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: La art.1, amendament respins? Păi, am trecut de el. S-a votat. |
|
Este un amendament admis şi unul respins la art.1. Deci, este amendamentul admis cu care am fost de acord şi l-am votat şi mai este un amendament respins. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule Boc, problema este următoarea. Cel care are un amendament respins poate să-l susţină, sau are libertatea de a nu-l susţine. Dacă în timpul dezbaterii nu este atent şi intervine peste 20 de minute după ce am trecut de articolul ăsta, Dumnezeu cu mila! S-a terminat! |
|
Domnule preşedinte, cu tot respectul, eu am fost prezent aici, am aşteptat ca dumneavoastră să-mi daţi cuvântul. Suntem la art.1. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Nu vi-l dau din proprie iniţiativă, domnule Boc, niciodată. N-o să dau niciodată cuiva la amendamentele respinse cuvântul din proprie iniţiativă. Niciodată. Eu cer dacă sunt obiecţii, dacă mai sunt intervenţii. |
|
Aţi întrebat dumneavoastră, domnule preşedinte, dacă la art.1 ? |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Poftiţi. |
|
să trecem peste aceasta, pentru că nu avem nici un motiv de dispută. Suntem la art.1, în categoria amendamentelor respinse, Grupul parlamentar al Partidului Democrat a formulat un amendament care sună în felul următor: "Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 2 ani inclusiv şi parţial cu ˝, adică cu jumătate, cele între 2 şi 5 ani inclusiv, aplicate de instanţele de judecată". Dacă acest proiect de lege, totuşi, a intrat în dezbatere, noi apreciem că sfera lui de aplicabilitate este prea largă şi de acest decret de graţiere vor beneficia foarte multe persoane, persoane care, după un interval foarte scurt de timp, se vor reîntoarce în penitenciare. În consecinţă, aşa cum şi Legea nr. 137/1997, adică ultima lege de graţiere, a avut un conţinut mult mai restrâns sub aspectul sferei de aplicabilitate la pedeapsă, de aceea susţinem şi acum ca această sferă de aplicabilitate să fie restrânsă, şi nu să mergem cu o sferă generală până la 5 ani inclusiv. Argumentul este şi de natură, hai să spunem, jurisdicţională. În 1997, din cei 2.200 de infractori eliberaţi atunci, dacă am reţinut bine datele oferite de către Ministerul Justiţiei, deci au beneficiat doar 2.200 de infractori de legea de graţiere, pentru că ea a avut un caracter restrâns, de această lege ar urma să beneficieze cel puţin 9.000 de infractori, dacă vom lăsa să se aplice până la 5 ani inclusiv. Atunci când s-a aplicat legea din 1997 până la 2 ani de graţiere a pedepselor în întregime, numai 600 de infractori, dacă am reţinut eu bine, din cei 2.200, s-au reîntors în închisori. Dacă acum aplicăm aceeaşi proporţie la 9.000 de infractori, vom avea un procent de peste 2.000-3.000 de infractori care se vor reîntoarce în închisoare şi acest lucru va face demersul nostru profund inutil. În consecinţă, gândindu-ne şi pornind de la premisa că trebuie să prevaleze siguranţa cetăţeanului, adică a aceluia care este plătitor onest de impozite şi taxe, să restrângem sfera de aplicare a acestei legi de la 5 ani la 2 ani, lucru care ar corespunde mult mai bine realităţilor cu care se confruntă România în momentul de faţă. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Cine este pentru acest amendament respins de comisie? 10 voturi. Insuficient. Deci, revenim la art.3. Dacă sunt obiecţii? Dacă sunt luări de cuvânt? |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Domnule preşedinte, o problemă de redactare. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: L-am votat deja. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Atunci, lăsaţi-l aşa. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: La art.3. Dacă sunt obiecţii? Dacă sunt intervenţii de făcut? Nu sunt. Nu voi mai reveni, dacă peste 10 minute vine cineva şi să spună că avea vreo problemă. Deci, îl considerăm adoptat. Art.4. Este un articol foarte mare. Vă rog să privim cu atenţie. Sunt modificări propuse de comisie; la alin.2, la pct.4 al raportului sunt modificări. Sunt obiecţii la aceste modificări? Poftiţi. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Există o listă deosebit de mare a infracţiunilor exceptate. Ele au fost prezentate la comisie ca amendamente chiar ale iniţiatorului. Desigur, însuşite de către comisie şi propuse ca amendamente ale comisiei. Tot textul priveşte infracţiuni care sunt exceptate de la procedura graţierii. Considerăm că cele 48 de excepţii, într-adevăr, se justifică, însă, vă rog să urmăriţi pe aceste texte, sunt exceptate la pct.11 numai furtul de autovehicule, precum şi furtul calificat, prevăzut de art.208 alin.1 şi nu este exceptat furtul simplu prevăzut de art.208, care, la ora actuală, face ravagii. În acelaşi timp, la infracţiunea de înşelăciune sunt exceptate formele calificate prevăzute de alin.2 şi alin.3 ale art.215, dar nu este exceptată infracţiunea de înşelăciune simplă, astfel cum ea este prevăzută de art.215. Pentru a păstra raţiunea amendamentelor propuse de însuşi iniţiator şi care sunt binevenite, este necesar ca în ceea ce priveşte cele două infracţiuni tratate la pct.11 şi la pct.14 menţiunea să fie "se exceptează furtul prevăzut de art.208" şi la pct.14 "se exceptează înşelăciunea prevăzută de art.215". Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă mai sunt intervenţii la alte puncte ale art.4? Domnul Bădoiu. |
|
Stimaţi colegi, Nu pot fi de acord cu colegul Bolcaş, cel puţin din două considerente. Aş vrea să înţelegeţi că un act de graţiere de fapt înseamnă iertarea pentru anumite fapte. S-a propus a se introduce pe lista excepţiilor, deci a cazurilor unde nu se aplică iertarea, furtul simplu şi înşelăciunea simplă. Vă rog să reţineţi că s-ar putea întâmpla ca un ins să fure de 5 lei şi nu va fi iertat de legiuitor, sau să înşele cu un prejudiciu de 50 de mii de lei. Deci, sunt fapte mărunte. Aş vrea să mai reţineţi, dacă veţi lua corpul legii, că lista excepţiilor este aşa de lungă, că practic această lege a graţierii nu-şi mai atinge scopul. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Poftiţi. Domnul Marcu Tudor. |
|
Daţi-mi voie să-mi exprim încă o dată tot respectul pentru domnul general Bădoiu, pe care-l cunosc de altfel de foarte mult, dar nu pot fi de acord cu argumentul invocat de domnia sa atunci când spune că se exceptează furtul simplu, dându-ne exemplu de furt de 5 lei. Ăla nici nu intră în tribunal. Dar, pentru asta, vă putem da şi noi exemple de furturi care sunt foarte grave, de sute de milioane, care nu sunt calificate. Unde trebuie să ne plasăm noi în aceste comparaţii? Comparaţiile nu-şi au rostul. Este însă un amendament pe care l-a adus domnul avocat Lucian Bolcaş, în perfectă cunoştinţă de cauză, deoarece, spre deosebire de alţii dintre noi, de 35 sau mai mulţi de ani cu aceste lucruri se ocupă şi ştie gravitatea lor, că trebuie într-adevăr să ne păstrăm un echilibru între propuneri şi să nu facem unul într-un fel şi celelalte în alt fel. De aceea propun susţinerea acestui amendament, să fie şi înşelăciunea şi furtul simple trecute la excepţii, nu pentru că argumentul este de 5 lei, ci de 500 de milioane, poate. Bun, poate nu sunt bune exemplele, dar în aceeaşi măsură nu este bun nici exemplul dumneavoastră. Ăla cu 5 lei nu ajunge el la tribunale, fie vorba între noi. Nici procuratura şi nici poliţia nu face un dosar pentru un amărât care a furat 5 lei. Deci, exemplele sunt tendenţioase. asta am vrut şi eu să arăt că la aceste exemple tendenţioase putem da şi inversul acestor exemple, chiar dacă nu sunt cele mai potrivite nici ale mele, nici ale domniei sale, vă rog să luaţi în considerare în foarte mare corectitudine propunerea noastră. Nu ne va ierta nimeni dacă din nou se fură lănţişoarele de la gâtul nevestelor sau fetiţelor noastre, sau li se rup urechile cu furtul necalificat, furându-le cerceii. Sau, uite acum, avem o mulţime de situaţii din astea cu care ne lovim. Şi, încheind, v-aş ruga foarte mult să nu ne obligaţi să constatăm inutilitatea demersurilor noastre. Nu cred că există pe pământul ăsta un Guvern atât de perfect, încât tot ceea ce propune el în proiect legislativ trebuie să treacă fără replică de la Parlament. Păi, asta nu se face nici în ţări dezvoltate, unde guvernele sunt bune, nu sunt mai puţin bune, să zic numai atât, cum e la noi. Dacă toată lumea cădem de acord că nu este cea mai bună soluţie de guvernare pe care a găsit-o poporul român, înseamnă că putem accepta şi greşeli ale acestuia şi să nu aşteptăm ca la sfârşitul anului să ne spună: "ştiţi, am greşit" şi Uniunea Europeană iar ne trece pe ultima listă. Să prevenim noi asemenea greşeli. Constatăm de la un timp că trebuie să întrerupem relaţiile dintre noi în Parlament. Şi vă spun după ce am discutat de o mulţime de ori cu tot felul de factori din partidele noastre. Nu ne primiţi niciodată nimic? Chiar totul este perfect ce face guvernarea? Chiar tot ce propune e perfect? Nici măcar la această bucătărie administrativă, unde suntem mai buni, poate, decât cei care au făcut aceste proiecte de legi. Şi unde, să vă spun şi p-aia simplă. Chiar ministrul justiţiei, aici, a spus: introduceţi, dacă vreţi, şi mai multe, numai vreau să iasă, să treacă ăsta, dar nu mă cramponez de ele. Dealtfel, nici nu le-a făcut domnia sa. Vă rog foarte mult nu ne daţi ocazia să ne retragem pur şi simplu de la discutarea în Parlament, pentru că tot ceea ce spun guvernanţii, nu dumneavoastră, care nu existaţi, este perfect, iar dumneavoastră sunteţi numai maşini de susţinere a ceea ce au spus guvernanţii. Eu nu vreau să fiu astfel de maşină, pentru că de aceea este opoziţie, să încerce să facă un bine pe care crede că în corectitudinea guvernării, actualul Guvern poate să greşească. Al doilea lucru de procedură. Domnule preşedinte de şedinţă, este a doua oară când invocaţi nişte texte din Regulamentul de funcţionare care nu există. Dumneavoastră spuneţi că noi avem dreptul a lua cuvântul în probleme în care, dacă ni se pronunţă numele, sau în probleme personale, cineva ne insultă. Iată, mie nu mi-aţi dat cuvântul acum câteva săptămâni, când m-a insultat cineva de la UDMR şi doamna de la PD, îmi scapă numele. Pentru că aţi zis că nu mai daţi dreptul la replică la insultă. Nu sunteţi consecvent? Să vă spun eu de ce nu sunteţi consecvent. Pentru că nu cunoaşteţi regulamentul. Eu vă rog, înainte să veniţi, să-l citiţi şi să vedeţi că la art.103 spune că parlamentarul are dreptul nu dacă i-l daţi dumneavoastră să ia cuvântul ori de câte ori consideră, într-o problemă personală. Vă rog, citiţi-l! şi vă rog nu ne mai daţi ocazia să constatăm că, la fel ca şi Guvernul, care poate greşi şi ne dovedeşte permanent că greşeşte, greşiţi şi dumneavoastră, chiar dacă conduceţi şedinţa de trecere, aşa, prin apă a tuturor hotărârilor pe care Guvernul le adoptă printr-un proiect de lege pe care mulţi dintre dumneavoastră nici nu-l acceptă şi să vă şi spun de ce. Marea majoritate a celor cu care am vorbit sunt de acord cu propunerile noastre, dar spun: ce vreţi să fac, domnule, mă notează ăla sau plec din sală să nu vadă că votez. Nu aşa vă rog să ne priviţi pe noi ca opozanţi. Pentru că nu aşa v-au privit alţii pe dumneavoastră în opoziţie. Erau mult mai vituperanţi decât sunt eu acum dumneavoastră, care aţi făcut parte din vechea opoziţie, cum ne cunoaştem de 6 ani de zile în a-şi asigura drepturile de opoziţie. Nu ni le tăiaţi, că altfel tăiem orice relaţie dintre noi. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule Marcu, nu vreau să comentez. Şi dumneavoastră ne-aţi jignit pe noi de atâtea ori. De exemplu, aţi spus colegilor mei că nu există. |
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Păi nu există! |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Că nu există, asta înseamnă că i-aţi jignit |
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Să ia cuvântul! Să ia cuvântul! |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: că ei nu au nici o personalitate, că ei sunt nişte slujbaşi supuşi şi că asta înseamnă că n-au nici un pic de personalitate. Deci, dumneavoastră aţi creat drept la replică pentru toţi colegii mei care sunt în sală. Or, chestiunea asta este absurdă. Dar, mă rog, cu dumneavoastră nu pot să discut problemele astea. (Domnul deputat Marcu Tudor vociferează din bancă.) Domnul Boc. Poftiţi. |
|
Vă mulţumesc. Am înţeles că faza dezbaterilor politice s-a încheiat acum. Şi revenind acum la conţinutul proiectului de lege pe fond şi discutând sub raport procedural, amendamentul formulat de Grupul România Mare este sub raport juridic admirabil, sublim, dar lipseşte cu desăvârşire. În consecinţă, suntem puşi în faţa următoarei situaţii: să discutăm un amendament care nu există, n-a fost formulat nici la Comisia juridică, nu poate fi formulat sub aspect procedural în fond, pentru că este un amendament de conţinut, de fond, şi atunci, suntem în faţa următoarei ipoteze: fie solicităm retrimiterea proiectului de lege la comisie, dacă în urma acestor dezbateri se ajunge la un acord că acest amendament poate modifica conţinutul şi substanţa proiectului, sau nu vom putea discuta amendamentul, nu-l vom putea supune la vot, întrucât el nu există nici în raport şi nici nu a fost formulat în cadrul Comisiei juridice. Sub aspectul pertinenţei, a substanţei amendamentului, noi suntem de acord că el ar putea fi inclus în conţinutul legii, că sfera de extindere a acestei legi de graţiere la furt în forma de la art.208 ar conduce la punerea în libertate a multor infractori care, după foarte scurt timp, o să bage din nou mâna în buzunar sau o să fure un portofel dintr-un tramvai şi se vor reîntoarce în pernitenciare şi vor da mai mult de lucru organelor de poliţie. Suntem de acord cu acest lucru şi că noi, în realitate, trebuie să găsim măsuri prin care să-i sancţionăm înainte ca ei să ajungă în închisoare. Să găsim o altă formă, muncă în folosul comunităţii, o altă strategie de luptă cu aceşti infractori mărunţi, dar acum a-i trimite în libertate imediat, fără a avea o soluţie alternativă de reintegrare socială şi un cadru legislativ prin care să-i pedepsim fără să ajungă în inchisoare, cu o măsură mai blândă, repet, nu rezolvă fondul problemei. În consecinţă, vă propun dumneavoastră să adoptaţi o poziţie care să meargă fie pentru retrimiterea la comisie, pentru a discuta acolo acest amendament, în Comisia juridică împreună cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei, nu se pot discuta amendamente de fond la prima vedere în plen, fie să respingem acest amendament. Grupul parlamentar optează pentru prima soluţie retrimiterea la comisie. Dar, repet, revine şi autorului amendamentului făcut aici. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Székely Ervin. |
|
În ceea ce priveşte aspectele regulamentare, nu mai vreau să reiterez ceea ce a spus antevorbitorul meu, şi eu cred că nu putem discuta acest amendament în fond. Totuşi, pentru că a fost propus, eu aş vrea să precizez faptul că fiecare, chiar dacă noi, grupul nostru parlamentar a fost destul de reticent în adoptarea acestui proiect de lege, dar fiecare proiect de lege trebuie să aibă o logică internă. Dacă teza este că se graţiază faptele care se sancţionează până la 5 ani, atunci trebuie să existe excepţie şi logica existenţei acestor excepţii este aceea că aceste fapte sunt mai grave. Evident că furtul simplu nu poate să fie exceptat sau înşelăciunea simplă, pentru că nu se încadrează în acel calificativ de infracţiune cu o periculozitate socială sporită. Dealtfel, exemplul dat de colegul meu, ruptul lănţişorului de la gât nu se încadrează în furtul simplu. Este deja tâlhărie, pentru că este săvârşit cu violenţă. Deci, din acest punct de vedere, un astfel de amendament nu-şi are rostul şi noi solicităm respingerea acestui amendament, pe de o parte din considerente regulamentare, pentru că nu a fost depus la comisie în formă scrisă din timp, pe de altă parte, pentru că nu se încadrează în logica internă a proiectului de lege. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Poftiţi. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnilor colegi, Regret ridicarea temperaturii discuţiilor. Să ne cantonăm într-o discuţie pur tehnică la acest moment. Îmi exprim regretele şi faţă de domnul preşedinte şi faţă de colegii mei, în acelaşi timp. În ceea ce priveşte propunerea şi susţinerea amendamentelor conform regulamentului, cu toţii suntem într-o mare deficienţă în discutarea acestui proiect de lege. Am în mâna mea setul de amendamente trimise cu acest titlu de Ministerul Justiţiei la comisie. Desigur că aşa ceva nu este regulamentar. Iniţiatorul nu poate să-şi facă propriile sale amendamente la proiectul iniţiat. Am acceptat, pentru că vrem să facem o dezbatere constructivă, că aceste amendamente să fie prezentate ca aparţinând comisiei sau membrilor comisiei care şi le-au însuşit. Dar, prin aceasta, într-un fel, am interpretat sau am lărgit regulamentul. În ceea ce priveşte amendamentele propuse de mine, vă rog să constataţi că eu mă prevalez, de data aceasta, de un artificiu juridic. Şi anume, textul art.4 prevede o înşiruire de infracţiuni, iar adăugarea unui furt simplu sau înşelăciune la pct.14, înşelăciunea prevăzută de art.215 alin. 2 şi 5, pot să fie privite, dacă vreţi să facem ceva constructiv, ca "amendamente de redactare", pentru că ele vin să înlăture numai, în ceea ce priveşte înşelăciunea, alin.2 şi 5 şi rămâne textul art.215 integral, aşa cum la furt rămânem pe textul integral al art.208. Deci, vă rog să le discutaţi ca amendamente de redactare, ce pot să fie făcute în plen. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Eu nu vreau să comentez, pentru că nu vreau să vă supăr în nici un fel membrii grupului dumneavoastră mă jignesc pe mine foarte frecvent, eu însă nu fac acest lucru. Domnul Bădoiu din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. |
|
Stimaţi colegi, Aş vrea să reţineţi că legea se aplică de către justiţie. Deci judecătorul este cel care apreciază gravitatea faptei şi ia măsura sancţiunii, individualizând această sancţiune. Apropo de furtul de 5 lei. Evident că nu o să-i dea peste 5 ani închisoare judecătorul, o să-i dea cel mult 5 ani. Dar, când fură de zeci de milioane, îi amintesc domnului Bolcaş că furtul simplu se pedepseşte cu închisoare de la 1 al 12 ani. Deci îi poate da peste 5 ani. Şi, vă amintesc acum art.1 din Legea de graţiere care spune aşa: "Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv, aplicate de instanţele de judecată". Deci alte argumente nu mai discutăm că sunt inutile, după părerea mea. Şi, în plus, aş vrea să vă spun că la art.4 sunt exceptate un număr de vreo 56 de infracţiuni. Mai adăugaţi încă 9 din legile speciale şi o să vedeţi câte dau. Dacă scădem din numărul total, dacă îmi aduc eu aminte bine, s-ar putea să mă înşel, de vreo 200, vom ajunge la concluzia că acest decret de graţiere, repet, nu-şi atinge scopul. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Domnul deputat Olteanu. E o întrebare mică sau intervenţie? |
|
Nu e o intervenţie. Răspund puţin la ceea ce a spus domnul general Bădoiu. Dacă furtul simplu poate fi de asemenea categorisire, încât să fie pedepsit de la 1 la 12 ani, noi nu putem zice că e chiar aşa o bagatelă să-l putem trece să iasă din închisoare. Deci, e o treabă foarte importantă pe care trebuie s-o discutăm. Eu nu am spus că exemplele pe care le-am dat eu sunt cele mai bune, cum nu am spus că exemplul pe care l-a dat domnul Bădoiu e cel mai bun. Am făcut exagerări amândoi, astea sunt permise în Parlament, dar, vă rog să constataţi că este foarte important dacă ajunge până la 12 ani. Un furt calificat, pe care îl eliberăm, poate să fie sub 12 ani, chiar un furt simplu până la 12 ani. De aceea nu văd de ce le-am disocia. Este bună propunerea pe care a făcut-o domnul Boc, haideţi să le judecăm ca lumea. Iertaţi-mă, ultimul cuvânt. Am luat toţi ceea ce ne convine din argumentaţie - excesivă, cumva, dar justificată - ca să ne susţinem punctul de vedere. Unii pro, foarte mulţi, alţii contra foarte mulţi. Haideţi să cădem la mijloc şi să constatăm că, într-adevăr, nu e o joacă cu aceste furturi simple şi nu le privim pur şi simplu ca smulgerea sau, ştiu eu, furtul unei batiste din buzunar. Dacă se dă 12 ani, deci sunt calificate, chiar de Codul Penal, foarte grave. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Înainte de a-i da cuvântul preşedintelui comisiei şi iniţiatorului, vă rog să vă precizaţi opiniile asupra acestui articol. Dacă mai sunt persoane care doresc să ia cuvântul? Să disciplinăm puţin dezbaterea, pentru că, după ce se încheie toate intervenţiile, să putem asculta opinia preşedintelui Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi a iniţiatorului. Deci mai sunt persoane care doresc să intervină? |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Referitor la ce? |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: La acest articol în întregime, să epuizăm toată discuţia, iar după ce epuizăm toată discuţia, să ascultăm opinia Comisiei juridice şi a iniţiatorului. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Mai e o problemă pe care vreau să v-o propun din redactarea care a fost dată la comisie art.4 alin.2. Este la nr.4 din amendamentele admise. Se prevede ca acest articol să aibă formularea: "Nu beneficiază de prevederile art.1-3 cei cărora li s-au aplicat pedepse sau măsuri educative pentru următoarele infracţiuni", ceea ce însemnează că urmează ca şi măsurile educative să fie iertate. Acum, iertaţi-mă pe mine, dar măsurile educative conform Codului Penal sunt aplicate minorilor şi ele constau în mustrare, încredinţare părinţilor sau, în cazul cel mai grav, internare într-o şcoală de reeducare. Nu cred că este cazul ca aceste măsuri, care sunt de fapt nişte măsuri de ocrotire a minorilor infractori, să se bucure de graţiere. În aceste condiţii, urmează să apreciaţi. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă mai sunt alte intervenţii din sală la art.4, la oricare din alineatele şi punctele art.4. Nu mai sunt alte intervenţii. Atunci, domnul preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Mărturisesc că am ascultat cu toată atenţia şi oricât am încercat nu mi-am risipit nedumerirea în raport de faptul că acest amendament nu există, practic, câtă vreme el nu a fost promovat la comisie şi pentru ca această comisie să se poată pronunţa într-un sens sau în altul. Prevederile art.97 din regulament sunt foarte clare, iar, pe de altă parte, îmi exprim amărăciunea de a observa că în plen se aduc amendamente de fond, câtă vreme cei care trebuiau să le propună, să le promoveze, dacă ar fi fost realmente interesaţi de aceste amendamente, trebuiau totuşi s-o facă la comisie. Din păcate, trebuie s-o spun, cu tot regretul şi cu tot respectul, dumnealor au lipsit la comisie atunci când trebuiau să propună, poate ne convingeau atunci. După părerea comisiei, domnule preşedinte, stimaţi colegi, aceste amendamente practic nu există, deci ele nu trebuie adoptate, rugămintea comisiei este să se adopte varianta comisiei. În ceea ce priveşte măsurile referitoare la măsurile educative, este evident că nu se graţiază decât măsurile educative care, prin natura lor, sunt măsuri privative de libertate, nu e vorba de mustrare şi altceva. (Vociferări.) În sfârşit, o altă chestiune care trebuie precizată este aceea că dezbaterile generale, totuşi, le-am încheiat la capitolul respectiv şi că trebuie să organizăm dezbaterea pe articole, în raport de argumentele pe care le avem unii sau ceilalţi. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Iniţiatorul, vă rog. Vă rog să vă referiţi, în primul rând, asupra celei de-a doua propuneri, "măsuri educative" pentru cealaltă este, în mod evident, neprocedural introdus. |
|
Domnul Alexe Costache Ivanov: Măsurile educative se vor aplica doar în raport de infracţiunile care nu sunt exceptate. Deci sunt infracţiuni foarte grave care fac parte din această listă, prin care sunt înlăturaţi de la beneficiul acestui act normativ cei care comit infracţiuni foarte grave şi, chiar dacă sunt minori, ei trebuie să fie exceptaţi şi n-aş face decât o simplă enumerare. E vorba de perversiune sexuală. Cum să beneficieze un minor dacă comite o asemenea infracţiune? Este vorba de tâlhărie, fapt care presupune furt prin folosirea violenţei, deci exact la ce se referea puţin mai înainte un antevorbitor, smulgerea lănţişorului sau a cerceilor din urechi, asta este tâlhărie şi este exceptată de la beneficiul acestei legi. Şi mai sunt şi alte asemenea fapte foarte grave care, dacă sunt comise de minori, bineînţeles, eu cred, corect, în proiect şi cu avizul comisiei, s-a ajuns la concluzia că asemenea fapte nu pot să beneficieze de prevederile acestui act normativ. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Bădoiu, din partea comisiei sau din partea... |
|
Din partea comisiei. Vreau să-i dau un răspuns domnul Bolcaş, dacă citeşte art.7 din lege, sună cam aşa: "Graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii, măsurii internării într-un centru de reeducare...", deci e clar, se referă la o astfel de măsură şi nu la celelalte, mustrare sau încredinţare. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Bun. Am ascultat opiniile colegilor noştri, am ascultat opinia Comisiei juridice şi opinia iniţiatorului. Primul amendament propus de domnul Bolcaş nu-l putem lua în considerare, pentru că este totuşi un amendament de fond. Al doilea amendament, având în vedere că ar presupune o eliminare, vi-l supun cu prioritate votului dumneavoastră. Domnul Bolcaş a propus ca de la art.4 alin.2, acolo unde se scrie: "Nu beneficiază de prevederile art.1-3 cei cărora li s-au aplicat pedepse sau măsuri educative pentru următoarele infracţiuni..." să se elimine "sau măsuri educative". Comisia şi iniţiatorul nu sunt de acord. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Renunţ, domnule preşedinte de şedinţă. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Bun. Deci nu avem, practic, nici un amendament şi mergem pe varianta comisiei la art.4. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 3 abţineri. Cu 3 abţineri s-a adoptat art.4. Art.5. Lăsaţi-mă să fac o introducerea cât de cât. Vă rog să priviţi în raport la pct.9 este propunerea comisiei de modificare. Acum, dacă din sală sunt intervenţii? Domnul Boc s-a înscris şi domnul Bădoiu, deocamdată. |
|
Domnule preşedinte, Am încercat să fiu mai vigilent, nu cumva să treacă, de aceea am fost mai aproape aici. Pentru a înţelege amendamentul de la art.5, amendament pe care l-am formulat şi care este respins, o să încerc să fac o foarte, foarte scurtă istorie pentru a înţelege colegii noştri despre ce este vorba, întrucât este vorba de o discuţie care a avut loc în laboratorul Comisiei juridice şi la care ceilalţi n-au avut acces. În forma înaintată de către Ministerul Justiţiei, articolul 5, în forma iniţială, suna în felul următor: "Sancţiunile cu închisoare aplicate pentru contravenţii nu se mai execută, iar pentru contravenţiile săvârşite până la intrarea în vigoare a prezentei legi nu se mai aplică sancţiunea închisorii contravenţionale." Acest articol a fost criticat de către noi şi de către alţii, la acea vreme, pentru faptul că în realitate constituie o invitaţie la săvârşirea de contravenţii, întrucât se menţiona: pentru contravenţiile săvârşite până la intrarea în vigoare a acestei legi, pentru aceste contravenţii nu se aplică sancţiunea închisorii. Deci de la 26 iulie de când a fost anunţat proiectul până la intrarea în vigoare a prezentei legi se pot săvârşi oricâte contravenţii şi ele nu vor fi sancţionate cu închisoarea. Faţă de aceste critici, s-a găsit un text în Comisia juridică, propus, este adevărat, de către Ministerul Justiţiei, dar însuşit de către colegul nostru domnul deputat Ion Neagu, şi acest amendament admis de Comisia juridică, cu majoritate de voturi, sună în felul următor şi care se află în faţa dumneavoastră acum: "Sancţiunile cu închisoare aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive pentru contravenţii nu se mai execută". Asta ce înseamnă? Şi acest articol se leagă de ultimul articol din lege care vizează aplicarea în întregime a legii de graţiere. Ce înseamnă acest articol? Că sancţiunea cu închisoare pentru contravenţii nu se mai aplică decât dacă hotărârea judecătorească va fi definitivă la data când această lege va intra în vigoare. Nu ştim când va fi acea dată. Va fi 1 decembrie, 1 ianuarie, l februarie, nu putem şti acest lucru. Şi, din nou, se introduce un criteriu arbitrar, în funcţie de care se aplică Legea de graţiere. Altfel spus, din nou, în funcţie de rapiditatea cu care se vor judeca diferite cauze, în diferite instanţe de judecată, se vor aplica legile de graţiere. Or, prin acest articol, articol care se regăseşte în formulă asemănătoare şi la articolul 9 cu privire la intrarea în vigoare a prezentei legi, va crea în practică foarte multe probleme, va încuraja traficul de influenţă, va încuraja "rapiditatea" proceselor judecătoreşti pentru a intra sau nu intra sub incidenţa acestei legi de graţiere. Ce s-a făcut până acum? În toate legile de graţiere era fixată o dată, o dată fixă care se are în vedere cu privire la aplicarea Legii de graţiere. Şi în forma iniţială, repet, era avută în vedere: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai faptelor săvârşite până la data de 26 iulie". Deci, aceea este data la care ne raportăm. De acolo încolo lumea a luat cunoştinţă de existenţa actului de graţiere, poate săvârşi contravenţii, pentru că dacă le judecă repede, nu vor primi pedeapsă etc. Deci, noi trebuie să rezolvăm în acest moment această dilemă, lăsăm acest criteriu arbitrar pentru aplicarea legii sau fixăm o dată fixă şi amendamentul pe care eu l-am propus se referă la aplicarea şi menţionarea unei date fixe până la care să se poată aplica Legea de graţiere. Amendamentul respins la pct.3 din amendamentele respinse şi vizează art.5, sună aşa: "Sancţiunile cu închisoare aplicate pentru contravenţii nu se mai execută, iar pentru contravenţiile săvârşite până la data de 26 iulie 2001 nu se mai aplică sancţiunea închisorii contravenţionale". Şi atunci, lucrurile sunt foarte clare. Avem un criteriu precis, fix la care ne raportăm cu privire la aplicarea Legii de graţiere, fie că este vorba de sancţiuni contravenţionale, fie că este vorba de alte infracţiuni. A lăsa la îndemâna, la arbitrariul realităţii aplicarea Legii de graţiere, credem noi că nu corespunde unui imperativ de rigoare juridică. Veţi spune cum se întâmpla în trecut. În Legea nr.137/1997, din nou s-a avut în vedere o dată fixă de intrare în vigoare, numai că procesul legislativ atunci a fost foarte rapid. Proiectul a fost anunţat din mai şi în iulie legea a intrat în vigoare. Acum, legea a fost anunţată în 26 iulie şi suntem deja aproape de 1 decembrie şi nici măcar nu sunt şanse ca ea să fie promovată şi promulgată înainte de sfârşitul anului. Va intra şi va fi o perioadă care va crea foarte foarte multe dispute şi probleme legate de aplicarea lei. Înainte de 1989 se venea printr-un decret de graţiere, seara se scria, dimineaţa se anunţa şi de la acea dată se aplica şi Guvernul, dacă ar fi dorit să facă un lucru serios, putea eventual să împiedice acest lucru printr-o ordonanţă de urgenţă. Atunci ea intra imediat în vigoare şi ştiam până la ce dată. În aceste condiţii, noi vă solicităm să aveţi disponibilitatea de a analiza implicaţiile practice pe care o asemenea lege de graţiere le poate avea sub aspectul aplicării ei şi să ne raportăm la o dată fixă cu privire la intrarea ei în vigoare. Altfel, repet, va fi o criză de aplicare a acestei legi cu multiple convulsii sociale. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Domnul deputat Bădoiu, poftiţi. |
|
Stimaţi colegi, Domnul Boc are dreptate. Argumentele sunt de ordin istoric şi, dacă veţi avea curiozitatea să consultaţi legile sau decretele de graţiere care s-au dat până acum, aşa se proceda, se fixa o dată tocmai în ideea de a nu da naştere la lucruri nepermise de politica penală a statului de la un moment dat. Dar, dacă am accepta amendamentul propus ulterior de Ministerul de Justiţie şi însuşit de domnul preşedinte al Comisiei juridice, veţi constata că se creează inechităţi de tratament juridic la situaţii identice. Şi acest lucru este valabil şi pentru art.6 care urmează după 5. Deci potrivit amendamentului însuşit, urmează a beneficia de graţiere numai cei definitiv condamnaţi pentru comiterea unei contravenţii sau, aşa după cum se spune la art.6, pentru săvârşirea unei infracţiuni. Ce înseamnă acest lucru? Că în ipoteza în care două persoane comit aceeaşi faptă împreună şi unul dintre ei uzitează de toate căile de atac, să se ajungă la situaţia următoare. Primul care n-a uzat de aceste căi de atac să fie găsit în poziţia de "condamnat definitiv" şi să beneficieze de graţiere, iar cel care se află în apel sau în recurs să nu mai poată beneficia de graţiere, deci de iertarea de a executa pedeapsa, ceea ce creează inechităţi. Inechităţi cu consecinţe profunde, zic eu, în societarea românească. Nu este de admis. Sub aspect teoretic, lucrurile ar cam sta aşa cum a fost amendamentul însuşit, dar viaţa a demonstrat că teoria nu mai corespunde realităţilor sociale şi, atunci, de 50 de ani încoace, s-a mers pe un hibrid şi anume: beneficiază de graţiere nu numai cei condamnaţi definitiv, dar şi cei care au comis fapta până la o anumită dată, pentru că vreau să reţineţi că aceştia, care nu sunt în poziţia "definitiv", continuă a fi judecaţi şi li se aplică o sancţiune, deci practic ce se graţiază, sancţiunea, ca atare, aplicată. Deci, revenind, viaţa a impus acest tratament juridic şi vă rog să înţelegeţi că omul de rând nu va înţelege niciodată de ce dacă unul dintre fraţi beneficiază de graţiere, cel care a uzat de calea de atac nu mai poate beneficia. Deci, efectiv, este un paradox. Noi, juriştii, l-am acceptat, vă rog să înţelegeţi că l-au acceptat şi profesorii noştri, nu l-au eliminat, e vorba de Don Goroz, un mare teoretician în materia dreptului şi, în special, a dreptului penal, şi vreau să vă mai spun că sunt şi autori francezi care nu elimină, ba, dimpotrivă, acceptă ideea de a se proceda în acest fel. Aşa că, vă rog să fiţi de acord cu amendamentul domnului Boc, la care, de fapt, şi în comisie eu m-am raliat, nu ştiu de ce nu apar în raport, pentru că, repet, altcumva, vom ajunge la situaţii paradoxale. Vă mai dau şi alt exemplu. Având în vedere lista enormă de excepţii, având în vedere şi această prevedere a amendamentului însuşit cu majoritate de voturi de către comisie, în realitate scopul adoptării acestei legi nu se mai realizează, pentru că vor fi mai mulţi din cei care încă nu sunt în poziţia "condamnaţi definitiv", decât cei care sunt în această poziţie şi pot beneficia. Deci, cu alte cuvinte, o treime vor pleca din peniteniciar şi celelalte două treimi le vor lua locul. Şi, atunci pentru ce mai dăm această lege de graţiere? În plus, vă rog să reţineţi că rolul instanţelor este atât de aglomerat încât nu mai pot face faţă volumului de activitate. Vi s-a spus aici că se dau termene la Curtea Supremă de 6 luni. Inexact. Ultimul termen pe care l-am luat eu a fost de un an şi 6 luni, chiar doi ani. Nu se poate. Vă daţi seama ce se întâmplă la instanţele inferioare, dacă la Curtea Supremă s-a ajuns aici? Acesta este un alt argument, pentru care legiuitorul înţelege să ierte de păcate, acum, anumite persoane pentru anumite fapte. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule Bădoiu, dacă puteţi să-mi daţi o mică explicaţie ca să înţeleagă colegii mai bine. Să ne gândim la o situaţie care s-ar putea întâmpla în practică. Cineva săvârşeşte o contravenţie pe data de 27 iulie, a fost judecat, a şi intrat în închisoare, a şi executat 3 luni, că pedepsele pentru contravenţie sunt mici. Mă rog, şi noi venim acum cu o lege şi spunem că nu se mai aplică sancţiunea închisorii contravenţionale şi legea asta a noastră se va publica în Monitorul Oficial la 1 februarie. Ce facem cu persoana aceasta? Îi plătim despăgubiri? |
|
E vorba de fapte săvârşite până la o anumită dată, nu şi inclusiv data de la care intră în vigoare, se aplică graţierea. Asta e una. Doi. Vă rog să reţineţi că data pe care noi am fixa-o acum nu rămâne bătută în cuie. Pentru că a doua Cameră sesizată cu dezbaterea acestei legi este Senatul şi, în final, data fixată de Senat va fi cea care în realitate va conta în economia legii. Noi fixăm acum o dată de principiu care poate... sau la mediere... la mediere... foarte bine... care, poate rămâne aşa sau nu. Dar, noi trebuie să prevedem în corpul legii acest lucru. Faptele săvârşite până la o anumită dată, o punem ca atare 26 iulie, 1 mai, nu contează. Dar, trebuie să fixăm o dată pentru că altcumva, domnul Boc are dreptate, dacă rămâne şi se aplică pe data publicării în Monitorul Oficial a acestei legi, atunci, într-adevăr, sfera se lărgeşte prea tare şi mi se pare că nu este în intenţia legiuitorului de a da o astfel de dezvoltare actului de graţiere. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, alte intervenţii? Domnul Szekely Ervin Zoltan. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Trebuie să observăm că scopul urmărit, atât de către iniţiatorul amendamentului, cât şi de către minister sau comisia care a aprobat propunerea ministerului, este acelaşi şi anume a elimina posibilitatea ca o dată ce a început un proces legislativ care are ca scop graţierea, de această graţiere să beneficieze cei care ştiind că vor intra sub incidenţa legii să sâvârşească anumite fapte pentru a scăpa de sancţiune. Însă, iniţiatorul amendamentului a ales un criteriu obiectiv, precis şi fix, pe când comisia a ales un criteriu aleatoriu, pentru că 26 iulie este o dată fixă şi este fericit aleasă, după părerea mea, pentru că atunci a apărut proiectul de lege. Deci este evident că înainte de această dată nu se putea specula acest act normativ, pe când criteriul ales de comisie este flexibil şi având în vedere complexitatea procedurilor penale, se poate, şi exemplele au fost date aici, se poate întâmpla ca hotărârile judecătoreşti să apară ulterior şi să conţină deja elemente din această lege pentru a face ca cineva să beneficieze sau, dimpotrivă, să nu beneficieze de prevederile Legii de graţiere. De aceea, şi noi, Grupul parlamentar UDMR susţinem amendamentul domnului Boc, pentru că introduce un criteriu obiectiv şi stabil în aprecierea acestor fapte. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Domnul Tudor Marcu, din partea Partidului România Mare. |
|
Nu vorbesc în numele Partidului România Mare, ci în numele meu personal. Am fost votat de 70.000 de oameni în judeţul Prahova. Când e vot, atunci exprimarea votului se face de către un reprezentant al Partidului România Mare care exprimă punctul lui de vedere. Revenim. Tot respectul pentru domnul Boc şi domnul Bădoiu. Amândoi sunt plini de intenţii bune. Mai că înclin să zic că dânsul are dreptate, după cum are dreptate şi textul iniţial. Şi vă rog să constataţi următorul lucru: textul propus de domnul Boc care este foarte justificat de fapt face numai un singur lucru, că împinge mai de dinainte de aplicarea legii, propusă prin textul iniţial, aplicarea acesteia. Adică sunt mai mulţi oameni care beneficiază de ea. Ăsta e primul lucru. Alt argument n-ar fi. Sau nu l-am văzut eu până acum. Al doilea. (Îndreptând microfoanele) Pe urmă ziceţi că vorbesc tare, cum mi-a zis odată cineva. Dacă ne uităm la textul amendamentului propus, vedem că din data de 26 iulie până în decembrie, să zic, toate pedepsele făcute pentru contravenţii care sunt în general sub şase luni, au fost aplicate, au fost executate. De aceea, rămâne să judecăm dacă optăm pentru un text de amendament care îşi are rostul sau nu-şi are rostul şi un text iniţial care poate fi justificat. Eu nu ştiu cum e mai bine, înclin să cred că textul iniţial este mai bun, pentru că nu mai are obiect amendamentul atunci când va ieşi legea. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Alte intervenţii din sală. Domnul Boc. Poftiţi! |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea numai să fac câteva referiri în legătură cu ultima intervenţie. Cele 70.000 de voturi sunt în norma de reprezentare. În realitate sunt vreo 30. Cam atâta este coeficientul electoral. Coeficientul electoral este mult mai mic faţă de norma de reprezentare a unui deputat care este de 70.000...Deci, potrivit legii electorale, un deputat este la 70.000, dar coeficientul electoral concret este mai mic 30.000...depinde de judeţ. |
|
Domnul Marcu Tudor (din sală): Am fost doar trei deputaţi. |
|
Am făcut asta pentru a descreţi puţin atmosfera şi a încerca din nou să ne concentrăm pe text. În primul rând, aş vrea să menţionez faptul că acest amendament nu are o conotaţie politică, ci pur şi simplu încearcă sub raport ştiinţific, juridic să reglemeteze o situaţie spre beneficiul tuturor şi nu spre beneficiul unui partid politic. În consecinţă, domnul deputat în ultima intervenţie, în realitate, mi-a dat argumente mie pentru a nu aplica forma iniţială propusă de Ministerul Justiţiei, formă care suna şi repet: "Sancţiunile cu închisoarea aplicate pentru contravenţii nu se mai execută, iar pentru contravenţiile săvârşite până la intrarea în vigoare a prezentei legi, nu se mai aplică sancţiunea închisorii contravenţionale." Textul iniţial era o invitaţie la săvârşirea de contravenţii. Deci, de la 26 iulie până la intrarea în vigoare, se puteau săvârşi oricâte contravenţii, astăzi-mâine, pentru că ele nu erau pedepsite. Asta era forma iniţială. Deci, care nici într-un caz nu corespunde realităţii şi necesităţii juridice. Pentru că era, repet, o invitaţie în alb, un cec în alb adresat săvârşirii de infracţiuni. S-a venit cu o formulă intermediară, formulă care propune ca să se aplice numai sentinţelor judecătoreşti definitive, să se inducă un anumit element la care să ne raportăm: sentinţele judecătoreşti definitive. Dar definitive în raport cu ce? În raport cu intrarea în vigoare a prezentei legi. Şi aici intrăm iarăşi în circuitul pe care l-am menţionat anterior şi colegii mei au făcut referire, de aici apar acele discriminări, acele...nu avem de-a face cu o egalitate de tratament juridic. Şi domnul Bădoiu a exemplificat foarte plastic cu cei doi fraţi care, fiind trimişi în judecată pentru săvârşirea aceleiaşi fapte, unul care nu a exercitat căile de atac şi a rămas sentinţa defintivă, să beneficieze de legea de graţiere, iar celălalt care a dorit să-şi caute dreptatea a mers până la Curtea Supremă de Justiţie unde a primit un termen în 2003. Şi, în 2003, evident că atunci când va fi judecat, legea de graţiere nu va fi operabilă şi, dacă va rămâne vinovat, el va executa pedeapsa închisorii, iar celălalt care nu şi-au exercitat calea de atac, va beneficia de legea de graţiere. Şi, repet, există acel principiu juridic potrivit căruia nimănui nu i se poate înrăutăţi propria situaţie în propria lui cale de atac. Dar, iată că printr-o asemenea formulă, unei persoane i se poate înrăutăţi situaţia în propria lui cale de atac. Sub raport juridic, formula propusă de noi de a avea un termen fix ar elimina toate aceste ambiguităţi şi ar fi foarte clar: toţi cei care au săvârşit contravenţii, infracţiuni până la data de 26 iulie sau putem discuta această dată, în funcţie de ce vor aprecia şi cei din Senat, toţi aceia vor beneficia de decretul-lege de graţiere, toţi ce intră după, vom avea în vedere luminoasele măsuri propuse de Ministerul Justiţiei pentru asigurarea integrală ulterioară a acestora în activitatea socială. De aceea, încă o dată mă pronunţ şi vă invit să susţineţi acest amendament care nu are un caracter politic, ci doar doreşte sub raport pragmatic să rezolve juridic şi ştiinţific o problemă socială. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă mai sunt intervenţii. Domnul Bolcaş, domnul Timiş. Întâi domnul Bolcaş. |
|
Domnul Augustin Lucian Bolcaş: Domnilor colegi, Într-adevăr, este problemă strict juridică, dacă vreţi, strict tehnică şi trebuie rezolvată, pentru că, rezumând, domniile voastre aveţi în faţă de fapt trei rele. Trebuie să alegem din trei rele. Primul este textul propus de iniţiator care într-adevăr conţine elemente de invitaţie la săvârşirea de contravenţii pe care cei care le săvârşesc ştiu că până la urmă vor fi iertate. Al doilea text care a fost propus de comisie, introduce un criteriu care devine discriminatoriu şi nu este corect. Nu mai repet argumentele domnului Boc, sunt absolut exacte. Al treilea, însă, propus de domnul Boc prin fixarea acestei date, devine gol de conţinut. Pentru că dacă ne gândim la procedura contravenţională în care aplicarea sancţiunii se prescrie în termene scurte, o lună-două, în care judecata se face în termene scurte, o lună-două, în care sancţiunea închisorii este mică, câteva luni, până la data apariţiei decretului, toate aceste sancţiuni aplicate pentru fapte săvârşite până la 26 iulie sau până la 26 august sau orice fel de dată vom fixa, vor fi executate şi nu mai avem ce să graţiem. Deci, suntem în ipoteza celor trei rele. Nici unul din aceste amendamente, spun eu, nu găseşte soluţia exactă juridică. Punctul meu de vedere este punct de vedere exprimat tot în nume personal pentru că discutăm o problemă tehnică între noi, este că textul propus de iniţiator este cel mai bun, textul propus de domnul Boc are această deficienţă că poate să ne găsească într-un mod de neaplicatibilitate că n-avem cui să o aplicăm şi textul cel mai rău este cel al comisiei care încalcă nişte principii juridice care ocrotesc drepturile persoanei şi creează situaţii discriminatorii pe criterii absolut arbitrare. Vă exprim punctul de vedere: voi vota pentru textul propus de iniţiator, cu tot acest risc al invitaţiei la săvârşirea de contravenţii, risc pe care putem să ni-l asumăm pe nişte, hai să zicem, cifre statistice, în sensul că, şi adaug aici argumentul pe care l-am folosit pentru a mă referi la amendamentul domnului Boc, cei care acum săvârşesc contravenţiile în speranţa că vor fi iertaţi până la data apariţiei decretului, vor fi şi executat deja această pedeapsă. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă mai sunt intervenţii. Poftiţi, domnule Timiş! |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, În fapt, aici este vorba de un decret de graţiere, de o lege de graţiere, scuzaţi-mi expresia decret. Eram obişnuit cu decretele. aceasta înseamnă un act de clemenţă din partea legiuitorului. Adică legiuitorul se găndeşte pe cine vrea să ierte. Problema care se discută aici este: de când? De la data intrării în vigoare? De la o dată anterioară intrării în vigoare, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti? A alege între aceste trei date şi a introduce doi fraţi, trei fraţi, şase fraţi pentru a vă convinge pe dumneavoastră care din soluţii este cea mai bună, eu cred că este o discuţie inutilă. Cel mai obiectiv criteriu dintre toate cele enunţate aici este criteriul rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare. Pentru că toate celelalte criterii sunt criterii subiective. Data când a auzit publicul că se va da o lege de graţiere, data nu ştiu care. Data când legea intră în vigoare, iarăşi este o dată pe care nu o putem aprecia acum. Dar data rămânerii definitive a hotărârii sau...nu data rămânerii definitive, o hotărâre definitivă de condamnare este cel mai bun criteriu şi subscriu acestui text susţinut şi de Ministerul Justiţiei. Mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Dacă din sală mai sunt alte intervenţii. Dacă nu mai sunt, voi da cuvântul iniţiatorului şi apoi comisiei pentru a-şi exprima punctul de vedere pentru că urmează să votăm soluţia. |
|
Domnul Alexe Costache Ivanov: Domnule preşedinte, Onorate doamne şi domni deputaţi, Deşi discuţia pe care o facem formal este cantonată pe prevederile art.5, în realitate, problemele care s-au discutat se referă şi la art.6 şi 7. Şi aş vrea să arăt, de fapt, acest lucru a mai fost subliniat de un antevorbitor, că problema este de ordin pur tehnic şi atât noi, iniţiatorii, cât şi Comisia juridică a căutat o soluţie care să fie cât mai bună. Vă rog să-mi permiteţi să citesc nişte argumente care sunt, e adevărat, de ordin tehnic, dar care sper să fie în măsură să vă convingă că soluţia care a fost adoptată de comisie şi însuşită şi de Ministerul de Justiţie este cea mai bună. Art.120 din Codul Penal român prevede în alin.1 că graţierea are ca efect înlăturarea în totul sau în parte a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai uşoară. Art.120 care reglementează, este sediul materiei în Codul Penal, instituţia graţierii şi care stabileşte natura juridică, profilul instituţiei graţierii, o caracterizează pe aceasta ca fiind o instituţie care priveşte executarea pedepsei. Or, nu se poate vorbi de executarea pedepsei decât în cazul unei pedepse aplicate printr-o hotărâre de condamnare rămasă defintivă. Alin.2 al art.120 prevede că graţierea are efect şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat. Această prevedere întăreşte caracterizarea instituţiei graţierii din alin.1 ca fiind o instituţie care se aplică după ce hotărârea de condamnare la o pedeapsă a rămas definitivă, deci este executabilă, numai atunci putându-se pronunţa suspendarea executării pedepsei. A interpreta textul art.120 din Codul Penal în sensul că se referă şi la pedepse ce nu sunt încă aplicate decât după apariţia legii de graţiere, înseamnă a adăuga la lege şi încă la o lege care instituie şi reglementează instituţii fundamentale ale dreptului penal. În acest sens, am argumente de drept comparat şi mă refer la Codul Penal francez şi argumente de ordin istoric. Aş vrea să arăt că Codul Penal român din 1936 conţinea o prevedere asemănătoare. Deci nu este o găselniţă a actualului proiect de lege că graţierea se referă doar la pedepse care privesc fapte care au fost definitiv sancţionate prin hotărâri judecătoreşti definitive. Ceea ce se practica de-a lungul anilor până în 1989, în sensul că erau graţiate şi faptele nedescoperite, cele aflate în curs de urmăriri şi cele aflate în curs de judecată la data când era edictat actul de graţiere este, din nefericire, o experienţă care nu poate să fie folosită şi în prezent pentru că se abate de la litera şi spiritul legii. Or, într-un stat de drept a face acest melanj între instituţia amnistiei şi instituţia graţierii, nu mai poate să fie admis. Din această cauză, prin actualul proiect, s-a propus ca să fie exceptaţi de la graţiere cei care se află în curs de urmărire penală, în curs de judecată şi să beneficieze de prevederile acestui act de clemenţă al legiuitorului doar cei care, în momentul în care actul normativ va fi publicat în Monitorul Oficial, vor fi sancţionaţi prin hotărâri penale definitive. Referitor la chestiunea sancţiunilor contravenţionale, consider că este deosebit de pertinentă observaţia făcută de domnul preşedinte de şedinţă, în sensul că aceste sancţiuni dacă ar fi fost să fie graţiate doar pînă la data de 26 iulie, cu siguranţă n-ar mai fi fost nimic de graţiat pentru că ele între timp s-ar fi executat. Pe de altă parte, în cadrul aceluiaşi act normativ nu se poate lucra din punct de vedere strict juridic cu două măsuri: pentru pedepsele penale să acceptăm ca dată a devenirii incidente a respectivului act momentul în care el este publicat în Monitorul Oficial; iar pentru sancţiunile contravenţionale să stabilim o altă dată. O asemenea logică este de neacceptat în opinia nostră. Vă mulţumesc. (Domnii deputaţi Boc Emil şi Bădoiu Cornel doresc să ia cuvântul) |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnilor, eu v-am rugat să interveniţi şi nu se dă o replică şi contraargumente la infinit pentru că altfel după aia şi dânsul vine şi spune alte argumente din alte tratate, după aia dumneavoastră iar veniţi şi prelungim la infinit discuţia asta. Eu o să fac o excepţie ca să nu mă acuzaţi că sunt intolerant şi că nu vreau să vă ascult. Dar să ştiţi că regulile aşa sunt pentru că ştiţi şi dumneavoastră foarte bine, amândoi sunteţi jurişti, în orice tratat de drept sunt zeci de opinii asupra unei instituţii juridice şi ştiţi că sunt opinii contradictorii. Deci nu putem continua la infinit chestiunea asta. Sunt două persoane care mai doresc să discute. Mai există cineva? (Ridică mâna şi domnul Ionel Olteanu) Nu! Comisia nu pot s-o uit, comisiei îi dau cuvântul în final. Vă rog, mai sunt şi alţi colegi care doresc, în afară de domnul Bădoiu şi de domnul Boc? Pentru că după dânşii dacă nu mai sunt alte persoane nu mai dau cuvântul decât reprezentantului comisiei, adică preşedintelui comisiei. Mai sunt alte persoane? Nu. Domnul Bădoiu şi, după aceea, domnul Boc. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să nu scăpaţi din vedere că, de fapt, scopul dezbaterii noastre este acela de a adopta legi corecte, cât mai bune, ca să le spun aşa, într-un cuvânt generic. Ăsta este şi motivul pentru care am ţinut să iau cuvântul în replică. S-a invocat art.120 din Codul Penal. Într-adevăr, acest articol face trimitere la pedepsele aplicate. Ce susţine domnul ministru nu e chiar riguros exact pentru că cei care încă nu sunt prinşi în poziţia condamnaţi definitiv, am mai spus-o, dar o repet pentru a o reţine, procesul în raport de ei se continuă, sunt condamnaţi şi urmează a se aplica graţierea. Practic, şi aceştia sunt condamnaţi şi urmează a li se aplica, după caz sau nu, graţierea. Aşa stau lucrurile. Doi. Domnilor colegi, să nu uităm că noi aici hotărâm soarta unor oameni şi nu a unor, ştiu eu, situaţii abstracte. De ce să tratăm diferenţiat şi să măsurăm cu măsuri diferite situaţii identice. Asta e toată problema de fapt şi la urma urmei. Şi v-aş ruga să înţelegeţi că viaţa ne obligă la acel melanj de care vă vorbeam şi eu. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Domnul deputat Boc. |
|
Pentru a mai aduce încă un argument în sprijinul amendamentului depus şi a încerca să demontăm cu argumente ştiinţifice părerea expusă de distinsul reprezentant al Ministerului Justiţiei cu care am colaborat foarte bine şi echilibrat pe tot parcursul acestui proiect de lege, aş vrea să vă prezint faptul că, în forma iniţială, Ministerul Justiţiei a venit cu următoarea formulă la art.6. "În cauzele în care nu s-a început urmărirea penală precum şi în cele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată, procesul penal va porni sau, după caz, va continua, iar după stabilirea pedepsei se va face aplicarea prevederilor prezentei legi." Când a fost mai "ştiinţific" ministerul în opinia lui? Atunci când a venit cu proiectul iniţial? Sau când a venit cu un alt amendament? În consecinţă, punctul de vedere pe care-l susţinem este acela că nu avem de-a face cu o încălcare a art.120 din Codul Penal cu privire la aplicarea graţierii, întrucât, aşa cum foarte bine s-a spus aici, graţierea se aplică unei pedepse aplicate în toate situaţiile, nu în situaţiile în care vine Ministerul Justiţiei şi spune că se aplică sentinţelor definitive, avem de-a face cu o pedeapsă aplicată, ci şi în cazul în care noi propunem o dată fixă. Şi atunci legea de graţiere se aplică doar unei pedepse aplicate. Adică judecata se continuă, cum a explicat şi domnul Bădoiu, şi pedepsei aplicate i se aplică legea de graţiere. În consecinţă, după părerea noastră, Ministerul Justiţiei demonstrează o inconsistenţă în aprecierea sub raport juridic a fundamentului graţierii, iar din acest joc al opiniilor vom ajunge în situaţia să periclităm aplicarea acestei legi de graţiere cu consecinţe încă de neprevăzut. Şi, cu tot respectul faţă de distinsul coleg Timiş, cred că numai printr-un eufemism putem accepta ideea că o dată arbitrară este mai fixă decât o dată fixă. Domnia sa a încercat să ne spună că, dacă vom lăsa criteriul acesta arbitrar al rămânerii sentinţei definitive în raport cu data intrării în vigoare a prezentei legi, vom avea o dată mai fixă de aplicare a legii de graţiere decât dacă vom fixa chiar prin conţinutul legii de graţiere o dată fixă. Cred că numai printr-un sofism putem accepta un asemenea argument. În consecinţă, având în vedere că susţinerile fundamentate ştiinţific ale Ministerului Justiţiei nu sunt imbatabile, ele pot fi discutate ca orice părere juridică, aşa cum şi domnul preşedinte a menţionat, dar sub raport pragmatic, credem noi că argumentul formulat, amendamentul propus răspunde şi necesităţilor teoretice şi, mai ales, practicii cu care ne vom confrunta. Şi vă solicităm pe această cale să votaţi acest amendament, amendament care, aşa cum s-a spus, va mai avea implicaţii în conţinutul legii şi în special la art.6 şi 9 pe care le vom discuta în funcţie de ce vom decide aici. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da. Domnul preşedinte al Comisiei juridice. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Voi fi foarte scurt pentru a enunţa punctul de vedere al Comisiei juridice. Mai exact, al majorităţii care s-a degajat şi a adoptat această versiune. Punctul de vedere al Comisiei juridice este prin urmare acela de a se respinge amendamentul propus de domnul deputat Boc. Menţiunea care s-a făcut că acest amendament, această... de fapt, sugestie care a fost promovată de Ministerul Justiţiei a fost însuşită de mine, este inexactă. De aceea, consider că este de datoria mea să spun că acest amendament aparţine domnului profesor Neagu care, din păcate, nu este în sală, (din sală i se spune că domnul deputat Neagu este prezent) sau dacă este, trebuie s-o confirme, aşa s-a menţionat în raport şi aşa stau lucrurile. Prin urmare, să nu se creeze impresia falsă că în realitate la Comisia juridică ar fi existat o altă majoritate decât aceea pe care o reflectă raportul. Cu privire la discriminare. Eu cred că nu este nici o discriminare pentru că nu poate exista o discriminare câtă vreme situaţia nu este comparabilă, indiferent câţi fraţi avem. Dar nu asta e problema. Exemplele pot fi simplificate pentru înţelegere, dar pot să fie şi exemple simpliste pentru a convinge, pentru a persuada pe cineva sau pentru a induce o anumită convingere. Comisia juridică, cu majoritatea menţionată în raport, vă roagă să respingeţi acest amendament promovat de domnul deputat Boc. Este un aspect pe care aş vrea să-l mai amintesc. Cred că trebuie să avem încredere în judecător, că judecătorul va individualiza corect pedeapsa pe care o va aplica şi că nu vor fi situaţii de discriminare pentru că nu pot fi în situaţii în care acestea nu pot fi comparabile. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Au fost audiate toate argumentele pro şi contra în ceea ce priveşte amendamentul respins. Avem soluţia propusă de comisie care a fost susţinută şi de domnul preşedinte şi ni s-a spus că este varianta susţinută de majoritatea membrilor comisiei. Această soluţie a fost acceptată de către iniţiator. Vă supun la vot această soluţie a comisiei. Dacă ea va fi respinsă, vom supune la vot şi amendamentul respins. (Domnul deputat Boc Emil doreşte să se supună la vot amendamentul) Doriţi să vă supun amendamentul la vot. Nu este nici o problemă. Amendamentul respins de comisie. Cine este pentru amendamentul respins de comisie al domnului Boc? 35 de voturi. Insuficient pentru a fi adoptat. Varianta comisiei. Cine este pentru? A! Vreţi şi împotrivă. Bine! Da. Împotrivă? Număraţi. 50 voturi. Abţineri? Nu sunt. Constat că nu avem un cvorum pentru dezbaterea unei legi organice. Aduceţi, vă rog, catalogul, că vreau să fac o prezenţă. Poftiţi. Doresc să şi votez în integralitate legea aceasta. Nu doriţi să votăm astăzi în integralitate legea aceasta? Poftiţi. Adică, nu este vorba numai de articolul acesta. |
|
Domnule preşedinte, Sub raport procedural suntem în faza următoare: dumneavoastră aţi anunţat cvorumul de şedinţă, suntem în cvorum de şedinţă în acest moment, pentru că, cu ocazia dezbaterii pe articole nu trebuie să existe un covrum special de jumătate plus unu, ci lucrează în prezenţa majorităţii deputaţilor prezenţi, iar potrivit Regulamentului proiectele de lege se supun într-o şedinţă specială de vot. Atenţie! Proiectele de lege în formă finală se propun într-o şedinţă specială de vot care, după practica de până acum, era anunţată din timp ca fiind fie marţi, fie joi şi, în consecinţă, domnule preşedinte, vă rugăm să procedaţi potrivit Regulamentului şi potrivit cutumei, să supuneţi acest proiect de lege, fie marţi, fie joi, într-o şedinţă de vot anunţată şi nu imediat după discutarea ei pe articole. Atunci, într-adevăr, nu ne-am afla în prezenţa cvorumului şi vă rugăm să respectaţi repet această practică cerută de Regulament şi uzată de noi până în momentul de faţă şi să continuăm dezbaterea legii; suntem doar la art. 5, domnule preşedinte. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Luăm act de această propunere a dumneavoastră care ne avantajează foarte mult. |
|
Deci, să continuăm dezbaterea legii... |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Supun la vot varianta comisiei. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi contra? 28 voturi contra. Abţineri? 1 abţinere. S-a adoptat art. 5 în varianta comisiei. Articolul 6. Vă rog să priviţi la pct. 10 din raportul comisiei. Sunt obiecţii? Poftiţi, domnule Boc. |
|
Acest amendament al comisiei, formulat de domnul deputat Ionel Olteanu, la propunerea Ministerului Justiţiei, vizează eliminarea unui articol, care, după părerea noastră, în mod ştiinţific îşi avea locul în acest proiect de lege. Şi menţionez cum arăta art. 6 în forma anterioară: "În cauzele în care nu s-a început urmărirea penală, precum şi în cele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată, procesul penal va porni sau, după caz, va continua, iar după stabilirea pedepsei se va face aplicarea prevederilor prezentei legi". Deci, art. 5 l-am tranşat în felul următor, pentru că se referea la sancţiunile contravenţionale, la contravenţii. Acum intrăm sub incidenţa infracţiunilor. În consecinţă, măcar de acum încolo, pentru că vom avea după aceea un art. 9 cu privire la intrarea în vigoare a prezentei legi, propunerea pe care v-o formulez dumneavoastră este de a respinge amendamentul din comisie şi de a menţine textul iniţial, aşa cum a fost el formulat de iniţiator. Pentru că acest text iniţial ne va da posibilitatea să aplicăm legea de graţiere într-un mod coerent şi fără să avem de-a face cu un arbitrariu pe care-l introduce această lege în forma amendamentelor admise în comisie. Deci susţin punctul de vedere iniţial din proiectul de lege, aşa cum art. 6 a fost formulat de către iniţiator şi respingerea amendamentului domnului deputat Olteanu, de eliminare a acestui articol. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule Boc, să folosim cuvântul "eliminare", a variantei comisiei, ca să pot supune cu... |
|
Amendamentul meu este pentru menţinere. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Am înţeles. Alte opinii? Nu sunt alte opinii. Domnul preşedinte al Comisiei juridice. |
|
Foarte pe scurt, domnule preşedinte şi stimaţi colegi. Este vorba de o chestiune de logică, de coerenţă. Am votat articolul precedent, astfel cum l-am votat, de aceea comisia roagă colegii să voteze la fel, în sensul adoptării acestui amendament, pe de o parte, amendament care este însuşit de majoritatea membrilor comisiei. Pe de altă parte, dacă am proceda altfel, dincolo de incoerenţa textului, ar însemna practic să bulversăm o dezbatere. Decizia cred că s-a luat la votul precedent. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Propun eliminarea, propusă de domnul Boc, a textului comisiei. Cine este pentru eliminarea respectivă? 31. Insuficient pentru a fi adoptat. Atunci votăm varianta comisiei. Cine este pentru varianta comisiei? Poftiţi. Vă rog să număraţi. 71 voturi pentru. Contra? 34 voturi contra. Abţineri? Nu sunt abţineri. S-a adoptat varianta comisiei la art. 6. Trecem la art. 7. Spuneţi, domnule Olteanu. |
|
Domnule preşedinte, Cu tot regretul şi cu tot respectul, chiar dacă este post factum, noi am supus la vot un amendament care nu există. Nu poate exista, după părerea mea şi după părerea oricui, dacă vreţi, un amendament constând în menţinerea textului iniţial. Aceasta este explicaţia. Iată ce s-a votat. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Articolul 7. Da, treaba este rezolvată. |
|
Explicaţii de vot! |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule, explicaţii de vot daţi la lege în ansamblu. Articolul 7. Sunt probleme la art. 7? |
|
Domnule preşedinte, Pentru egalitate de tratament, situaţiile sunt comparabile şi domnul deputat Olteanu este tot deputat ca şi orice deputat din această sală şi pentru egalitate de tratament aş dori... |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Da, poftiţi. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Cu tot regretul şi cu toată simpatia faţă de colegul Olteanu, amendamentul meu nu este unul căzut din cer, el se regăseşte în raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi dacă veţi consulta acest raport pe care dumneavoastră îl aveţi în faţă, veţi vedea pe coloana 1 text iniţial, amendament propus, amendament admis. Deci nu am făcut decât să mă aflu în faţa unui proces democratic, să susţin unul din amendamentele existente acolo. Cred că acest drept nu poate fi luat nici unui deputat. Prin urmare, prin aceasta ne definim aici munca, prin amendamente, prin propunerile legislative pe care le facem. Deci, a supune un amendament şi a-l discuta, care există în raport, cred că reprezintă o cerinţă normală şi numai dintr-o dorinţă de a mai descreţi puţin frunţile, domnul preşedinte a spus că nu este acest amendament. El este în raportul Comisiei juridice. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Articolul 7. Dacă sunt obiecţii faţă de varianta comisiei? Sunt probleme la art. 7? Bun. Dacă nu este nici o obicţie, îl considerăm adoptat. Articolul 8. Sunt obiecţii? Poftiţi, domnule Bădoiu. |
|
La art. 8 am formulat un amendament care ar fi trebuit să constituie un nou alineat. El constă în următoarele: "Persoanele graţiate care, cu rea-credinţă, în decurs de trei ani nu au acoperit prejudiciul sau despăgubirile la care au fost obligate vor executa pedepsele ce le-au fost stabilite". Vreau să vă amintesc că este o lege de graţiere condiţionată, în ideea că dacă în decurs de trei ani mai comite o altă faptă cu intenţie va executa şi pedeapsa pentru care a fost iertat. Ce se întâmplă? De foarte multe ori, faptele săvârşite au drept consecinţe şi crearea unui prejudiciu. Procesul are două laturi: latura penală, care vizează vinovăţia şi sancţiunea cu caracter penal, şi latura civilă, prin care este obligat la despăgubiri, să acopere paguba adusă. Sunt situaţii când ei profită de această iertare dată de legiuitor, dar cu mare greutate sau în unele cazuri chiar deloc nu mai acoperă prejudiciul, ceea ce iar duce la inechităţi. Acesta este motivul pentru care am ţinut să introduc acest alineat. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule Boc, poftiţi. |
|
Vreau să fiu foarte scurt şi să spun că susţin cu toată convingerea un asemenea amendament, dintr-un raţionament foarte simplu: un infractor care a săvârşit o infracţiune, să zicem, de furt, iar prejudiciul este de 10 milioane de lei, el este trimis în închisoare, condamnat la 3 ani, vine legea de graţiere, este pus în libertate şi se întâlneşte a doua zi pe stradă cu cetăţeanul căruia i-a făcut un prejudiciu de 10 milioane şi spune: "Ei, vezi, cine triumfă în ţara aceasta?!" Amendamentul acesta împiedică crearea unor discriminări şi împiedică sfidarea cetăţeanului de către infractor. Deci, dacă ai produs un prejudiciu, orice lege şi Codul Civil spune: "trebuie să-l repari". Dacă l-ai reparat, trebuie să beneficiezi de clemenţa legiuitorului. Noi dăm în acest moment un cec în alb acelora care săvârşesc infracţiuni şi nu recuperează prejudiciul. Deci, prin acceptarea amendamentului, am dovedi un respect faţă de cetăţean, prin respingerea lui ar însemna să nu ne preocupe interesul cetăţeanului, siguranţa acestuia şi demnitatea lui. Este o ofensă la demnitatea cetăţeanului. Prin urmare, noi propunem ca, într-adevăr, legea de graţiere în acest context să fie aplicată acelor persoane care merită graţierea, merită actul de clemenţă, adică au recuperat prejudiciul în favoarea acelei persoane cinstite, oneste care-şi câştigă traiul de zi cu zi şi să nu încurajăm infractorii care, după ce vor fi eliberaţi, fără recuperarea prejudiciului, să sfideze persoana păgubită şi opinia publică, în general. Cred că este un amendament de bun simţ, de bună credinţă, iar noi ar trebui să veghem aici interesul general, interesul cetăţeanului, protecţia cetăţeanului şi nu doar clemenţa în sens larg, metafizic. Vă mulţumesc. Şi propunem, cu alte cuvinte, să susţineţi acest amendament. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Alte opinii? Domnul Márton Arpád. Dumneavoastră vorbiţi la sfârşit, ca să vă referiţi la toate intervenţiile colegilor noştri. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Orice act de clemenţă necesită buna purtare a persoanei respective, adică cel care decide astfel este convins sau cel puţin speră că persoana respectivă va avea un comportament pe care îl solicită societatea. Or, persoana care timp de trei ani nu plăteşte datoriile pe care şi le-a făcut, comiţând fapta respectivă, nu este o persoană care merită să aibă această stimă, această şansă în plus. Aşa cum legea prevede că dacă mai comite o infracţiune trebuie să-şi ispăşească pedeapsa, tot aşa trebuie să prevadă toate modalităţile prin care el arată că desconsideră legea şi pe semenii lui. Eu vă rog foarte frumos să votaţi acest amendament, pentru că, într-adevăr, dacă nu o votaţi aduceţi prejudicii persoanelor care au fost furate. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Alte opinii, vă rog? Mai sunt? Nu mai sunt alte opinii. Din partea iniţiatorului. |
|
Domnul Alexe Costache Ivanov: Amendamentul, aşa cum a fost el formulat, pare foarte generos, dar în realitate este total inaplicabil, pentru că nu există instrumentele procedurale care să-l facă eficient. Cei care vor beneficia de acest act de clemenţă, dacă vor săvârşi o nouă infracţiune în următorii trei ani vor fi nevoiţi să execute, pe lângă noua pedeapsă pentru fapta săvârşită şi restul de pedeapsă care a fost graţiat, conform acestui viitor act normativ. Este normal că un asemenea control şi o asemenea consecinţă va putea să fie dusă la capăt, pentru că în cazul în care cel care ar beneficia de un decret de graţiere săvârşeşte o nouă infracţiune va fi urmărit, mai întâi de organele de poliţie, de urmărire penală şi ulterior, prin intermediul procurorului, va fi sesizată instanţa de judecată care va dispune revocarea beneficiulu graţierii şi va face un cumul, nu juridic, aritmetic, între sancţiunea nouă aplicată şi restul de pedeapsă rămas neexecutat care a fost graţiat. Ce se întâmplă, însă, în cazul despăgubirilor? Să spunem că cineva care a beneficiat de acest act de clemenţă este obligat la plata unei despăgubiri şi este graţiat, dar cine stabileşte dacă a executat, nu a executat obligaţia civilă? Nu există în procedura civilă un asemenea instrument ca să se poată sesiza instanţa penală, care să dispună revocarea graţierii pe motiv că unul dintre cei care a beneficiat de acest act de clemenţă nu şi-a executat obligaţiile civile, de despăgubiri. Evident că noi suntem pentru ca cei care sunt vătămaţi prin fapte infracţionale, în drepturile lor, să primească despăgubirea ce li se cuvine. Este un drept legitim pe care noi îl respectăm şi încercăm să ajutăm cu toate mijloacele ca despăgubirile să fie integral recuperate, dar nu pe calea aceasta. Pentru că dacă introducem un asemenea amendament, care nu are nici un fel de legătură cu alte texte din legislaţia penală, cu siguranţă că nu vom face decât să introducem un text care va rămâne fără aplicare şi va crea foarte mari probleme în practică. Deci, un asemenea amendament ar fi putut să fie eficient doar în situaţia în care ar fi existat o anumită instituţie. Cum prin acest act, prin acest proiect, o asemenea instituţie nu se creează, el ar deveni pur şi simplu iluzoriu. Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Aş vrea numai să susţin acest amendament al domnului Bădoiu, din perspectiva unui contraargument, după părerea noastră nerealist formulat de către Ministerul Justiţiei, că nu avem element de raportare, nu avem criteriu la care să ne raportăm pentru a vorbi despre prejudiciu. Păi, cea mai simplă modalitate de a şti dacă a fost sau nu reparat prejudiciul va fi cea referitoare la faptul dacă există sau nu vreo plângere din partea persoanei vătămate. Deci, dacă persoana vătămată nu a recuperat prejudiciul înseamnă că el nu a fost recuperat, dacă nu există, înseamnă că a fost recuperat. Deci, criteriul este foarte simplu. Cel care a suferit prejudiciul va avea dreptul, în decurs de trei ani, să solicite în continuare, sub rezerva trimiterii în închisoare, a aceluia care a fost graţiat, recuperarea prejudiciului. Deci, haideţi să punem lucrurile în ordine, să nu punem căruţa înaintea cailor. Noi, prin acest proiect de lege favorizăm infractorul care cu rea-credinţă produce un prejudiciu cetăţeanului, în defavoarea omului cinstit, care stă acasă, îşi plăteşte aşa cum am menţionat impozitele şi taxele, nu săvârşeşte infracţiuni, suferă un prejudiciu şi în ultimă instanţă tot hoţul, tot infractorul va fi acela care va triumfa. Daţi-mi voie să menţionez faptul că nu trăim într-o lume normală dacă privim din această perspectivă lucrurile. Ne ascundem sub tot felul de subterfugii juridice, sub tot felul de argumentaţii juridice că nu există în doctrină? Întrebaţi omul cinstit de pe stradă ce gândeşte? Preferă să nu-şi recupereze prejudiciul pentru a acorda o aşa-zisă clemenţă făptuitorului, infractorului? Haideţi să-l întrebăm să vedem ce gândeşte omul de pe stradă. Să-i întrebăm pe aceia care au suferit prejudicii. Sunt de acord cu o asemenea politică, cu o asemenea acţiune? Se invocă aici argumentul că dacă vor săvârşi alte infracţiuni într-un interval de timp ei vor fi readuşi în închisoare. Cu ce-l încălzeşte aceasta pe cetăţeanul care suferă un prejudiciu? Cu ce-l încălzeşte pe el că el este pus din nou în închisoare atâta vreme cât prejudiciul lui nu a fost recuperat? Pe noi ne interesează să asigurăm o reparare integrală a prejudiciului suferit pentru omul cinstit şi să-l sancţionăm, după normele legale, pe cel care se face vinovat. Dacă el dovedeşte faptul că recuperează prejudiciul, să-i aplicăm clemenţa. Aceasta este esenţa actului de clemenţă, aceluia care dă dovezi temeinice de îndreptare şi reiterez aici primul paragraf din expunerea de motive. Expunerea de motive la acest proiect de lege spune aşa: "Prezentul proiect de lege se aplică persoanelor care au dat dovezi temeinice de îndreptare". Vă rog să citiţi expunerea de motive. Iată un argument pentru a aplica această lege acelor persoane care dau dovezi temeinice de îndreptare. Persoana care se simte responsabilă faţă de societate, faţă de persoana care a suferit un prejudiciu, să îl recupereze, aceasta înseamnă că a dat deja dovezi de îndreptare şi să-i aplicăm legea de graţiere, dar nu aşa, să aplicăm o lege în alb, un cec în alb, în detrimentul cetăţeanului. Încă o dată, un argument în plus pentru votarea acestui amendament. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnul Ionel Olteanu, preşedintele Comisiei juridice. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sigur că este foarte dificil de susţinut o anumită teză, când cineva vine cu mesaje extrem de plăcute vederii, destinate unei vizibilităţi din ce în ce mai râvnite, dar pe de altă parte cred că incoerenţa sau coerenţa ar trebui să ne preocupe, câtă vreme pe de o parte credem şi spunem, o afirmăm cu tărie, suntem mari specialişti în drept, iar pe de altă parte vorbim la modul, iertaţi-mă, populist, nu găsesc o altă definiţie unei asemenea exprimări. Pentru că nu ştiu ca într-un proiect de lege sau decret, cum era înainte, să fi existat introdusă sintagma "de rea-credinţă","cel care cu rea credinţă nu-şi îndeplineşte obligaţiile decurgând din enunţul legiuitorului". Nu s-a mai pomenit aşa ceva. Dacă cineva îmi arată un decret de graţiere dat în ultimii 50 de ani, să-l văd şi eu şi recunosc că într-adevăr domnul Boc are dreptate. Altfel, domnul Boc nu are dreptate, câtă vreme uită de măsurile de reintegrare socială pe care le-am adoptat tot la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, măsuri de reintegrare socială care dezvoltă o anumită concepţie a legiuitorului acestui Guvern de reinserţie socială. Există sisteme diferite, iertaţi-mă, am vorbit o singură dată, potrivit unui principiu, unui proverb mai degrabă chinezesc care spune că omul trebuie să privească de două ori, să audă tot de atâtea şi să vorbească o singură dată, pentru că de aceasta are o singură gură. Problema este, iertaţi-mi divagaţia, problema este dacă într-adevăr avem în vedere toate măsurile pe care noi înşine le-am adoptat în legătură cu reintegrarea socială, înainte de a spune dacă măsura de graţiere este sau nu oportună, aşa cum susţin unii colegi de-ai mei. Pentru aceste motive cred că trebuie să vă propun punctul de vedere al majorităţii membrilor comisiei, în sensul de a respinge acest amendament, care este sublim, sună foarte frumos, dă o vizibilitate extrem de atractivă celor care pledează în favoarea sa, dar este inutil din punct de vedere juridic. Aşa cum a spus domnul secretar de stat Ivanov, sigur că judecătorul are toate mijloacele la dispoziţie pentru a sancţiona un comportament al infractorului respectiv, care ar veni împotriva beneficiului de care se bucură prin acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|
Îmi pare rău, sunt nevoit să intervin. Inconsecvenţa o manifestă domnul preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, pentru că dacă s-ar fi uitat în fostele decrete de graţiere ar fi constatat că beneficiau de graţiere şi cei care nu rămăseseră definitiv condamnaţi. Deci, aşa stau lucrurile, apropos de consecvenţă. 2) N-am făcut acest amendament pentru a fi frumos sau pentru a ne atrage voturi, ci pentru a pune încă o dată în vedere celui care a fost condamnat că dacă nu acoperă prejudiciul este pasibil să execute pedeapsa pentru care a fost iertat. 3) Am introdus sintagma "cu rea-credinţă", pentru că pot fi situaţii când, cu toată dorinţa lui de a acoperi prejudiciul care poate fi de ordinul miliardelor, să nu o poată face în curs de trei ani, fie că şi-a pierdut averea, fie că nu mai câştigă cât câştiga etc. Deci, trebuie acolo demonstrat reaua credinţă a lui. Aşa stau lucrurile. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Acum, ce să fac? Sigur. Dar nu mai terminăm niciodată, pentru că, v-am spus, dezbaterile juridice pot să dureze ani de zile, nici o problemă. Poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Îmi cer scuze stimaţi colegi. Problema este foarte simplă: nu am obiectat decât asupra termenului de rea-credinţă. Termenul de "rea credinţă" este un termen din procedura civilă şi nu din penal. Din această persectivă, am spus, nu există în nici un decret sau proiect de lege de graţiere o asemenea terminologie, "buna-credinţă sau reaua-credinţă", pentru că buna credinţă este sancţionabilă în civil şi ştim că textele din procedura civilă sunt mai dificil de aplicat în penal. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule Boc, poftiţi, o să rectificăm aceasta în Regulament. |
|
Domnule preşedinte, Solicit cuvântul în baza dreptului la replică. Eu nu am solicitat până acum dreptul la replică, mi s-a rostit şi mie numele şi am dreptul, în consecinţă, să folosesc şi să uzez acest drept. Mie îmi pare rău pentru colegii noştri de aici care nu înţeleg faptul că procesul parlamentar presupune o dezbatere, că pentru prima dată, cred, în această legislatură discutăm cu adevărat un proiect de lege şi nu apelăm la o maşină de vot care nu ştie ce votează, votează ordonanţe de urgenţă mai vechi sau mai noi, fără ca ele să fie dezbătute. Apreciem că Parlamentul trebuie să lucreze aşa cum lucrează astăzi, ca opiniile să fie dezbătute pro şi contra, chiar dacă am pierdut de foarte multe ori, dar măcar în opinia publică să se ştie că există păreri alternative, să existe poziţii şi lumea să discearnă şi să aprecieze cum crede mai bine. Cu privire la afirmaţiile făcute de domnul preşedinte, îi răspund tot folosind un dicton, dar, de data aceasta, nu chinezesc, ci de pe altă arie geografică, care sună cam aşa: "Dacă într-o instituţie sunt doi oameni care gândesc la fel, unul dintre ei este în plus!" |
|
Domnul Văsălie Moiş (din sală): Dicton unguresc! |
|
Nu am spus-o, dar aşa este... S-a spus aici că noi folosim amendamente populiste. Am menţionat încă de la începutul acestui proiect de lege că dezbaterea va avea un caracter nepolitic şi argumentele trebuie să fie numai de natură juridică. Dovada supremă a acestui fapt este că acest amendament este propus de un deputat PSD şi susţinut de către un deputat PD. Deci, argumentul populismului nu rezistă: ori ambele partide sunt populiste, dacă este să interpretăm aşa, ori, într-adevăr, suntem în faţa unei dezbateri ştiinţifice şi asemenea afirmaţii nu îşi au rolul aici. Pe noi ne interesează să formulăm argumente care ţin de conţinutul juridic al legii şi nu de a o plasa sau de a fi catalogată imediat într-un plan populist, atunci când avem argumente juridice. Cea mai bună soluţie sau cea mai bună apărare, când nu ai argumente juridice, este să trimiţi adversarul în populism. Cred că această practică trebuie să înceteze în Parlamentul României. Şi, acum, revenind la fond, credem că aplicarea textului este necesară, în forma amendamentului propus de către domnul Bădoiu şi susţinut de către noi, întrucât nu există argumente ştiinţifice de natură juridică, argumente care să ne împiedice să aplicăm acest text de lege. Judecătorul este suveran, el va fi în măsură să apreciere dacă a fost rea-credinţă sau bună-credinţă! Cum, adică, noi putem să apreciem de aici că judecătorul nu va fi în măsură să aprecieze buna-credinţă sau reaua-credinţă? Dacă nu va judeca, se va face vinovat de denegare de dreptate! Nu este posibil ca judecătorul să nu poată da o soluţie! De ce să nu avem încredere în judecător, aşa cum s-a menţionat de foarte multe ori de la acest microfon? Să dăm încredere judecătorului, să-i lăsăm lui posibilitatea să aprecieze! Asta dorim noi: pe de o parte, să adoptăm o lege în favoarea cetăţeanului şi pentru recuperarea prejudiciului aceluia care a suferit şi, pe de altă parte, să-i dăm dreptul judecătorului să aplice legea în cunoştinţă de cauză. Să nu ne erijăm noi în martori fei aici, în Parlament, să spunem că judecătorii nu ştiu să aplice legea şi nu ştiu să definească buna-credinţă. Haideţi să nu pornim de la această premisă, că judecătorii nu ştiu să aplice legea, să pornim de la premisa că ei pot să aplice legea în favoarea cetăţeanului şi să nu dăm de aici un semnal în defavoarea acestuia, adică, a cetăţeanului. |
|
Domnul Radu Liviu Bara (din sală): Dar în comisia aia ce aţi făcut, domnule? Nu aţi discutat aceste lucruri? |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Domnule Boc, într-adevăr, vă pronunţ numele, sper că nu veţi profita de dreptul la replică, tocmai de aceea am lăsat atât de multe intervenţii, deşi aveam dreptul să limitez luările la cuvânt, oricum, cu acordul sălii, tocmai pentru că am vrut, fiind vorba de o lege destul de complexă, să dau dreptul la exprimarea cât mai multor opinii. Tocmai de aceea am acceptat să se dea replică la ultimul cuvânt, care ar fi trebuit să fie al iniţiatorului şi al comisiei, pentru că încalc nişte cutume parlamentare, făcând lucrul acesta. Dar le-am încălcat, tocmai pentru că am vrut să fie o liberă exprimare. Am supus la vot mai întâi amendamentele respinse, tocmai ca să nu mi se reproşeze că eu conduc într-o manieră abuzivă, că nu dau dreptul la exprimare ş.a.m.d. Dar trebuie să ştiţi şi dumneavoastră că, dacă, în sală, aveţi acum numai 3 colegi de la Partidul Democrat nu o să puteţi să impuneţi o soluţie, oricât de mult aţi pleda. Şi acesta este un aspect al problemei. |
|
Domnul Emil Boc (din sală): Această dezbatere nu este politică! |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Bun, asta este altceva, este problema dumneavoastră, puteţi să nu veniţi, dar nu puteţi să ne forţaţi pe noi să ascultăm de zeci de ori exact cam aceleaşi lucruri. Pentru că aceste reluări, de fapt, nu aduc argumente noi, spun cam acelaşi lucru de patru-cinci ori la rând, mă scuzaţi că spun chestiunea aceasta. |
|
Domnul Văsălie Moiş (din sală): Până pricepeţi! |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Eu supun acum votului varianta comisiei. Cine este pentru? Număraţi, vă rog! |
|
Domnul Emil Boc (din sală): Supuneţi amendamentul, prima dată, domnule preşedinte, pentru că este vorba de un alineat nou! |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: 52 de voturi pentru. Contra, vă rog? 21 de voturi contra. Abţineri? Nu sunt abţineri. Art. 8 rămâne în varianta comisiei. Şi vă rog să mă credeţi că oricare ar fi ordinea în care supun la vot, dacă nu sunt suficienţi colegi de aceeaşi opinie, nu puteţi să impuneţi varianta dumneavoastră, credeţi-mă. O chestiune de procedură? Poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Până acum, ce am votat, este corect. Dar, la art. 8, noi nu am votat împotriva comisiei, ce s-a votat până la alin. 1 este corect; noi am propus şi s-a propus printr-un amendament un alineat nou. Şi vă rog, domnule preşedinte, potrivit procedurii, să supuneţi la vot introducerea unui nou alineat la art. 8, alin. 2, acela care a făcut obiectul disputei. Deci, acest lucru dumneavoastră nu l-aţi supus la vot şi vă rog să supuneţi acest alineat la vot! Nu l-aţi supus în nici un moment! |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Am înţeles, bine. Domnule Boc, eu o să-l supun la vot, sunt dispus la orice propuneţi dumneavoastră. |
|
Domnul Emil Boc (din sală): Regulamentar! |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: îl supun, dar este respins de comisie, deci, aceasta şi-a exprimat un punct de vedere, ca să nu existe un alt amendament, e o interpretare destul de logică, credeţi-mă. Însă nu e nici o problemă, îl supun la vot. Cine este pentru amendamentul respins al domnului Boc? |
|
Domnul Emil Boc (din sală): Al domnului Bădoiu! |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Al domnului Bădoiu, poftim. Şi susţinut de domnul Boc. 20 de voturi pentru. Cine este contra amendamentului acesta? 55 de voturi contra. Abţineri? Nu sunt abţineri. Îmi pare bine că sunteţi hotârâţi! Deci, s-a respins acest amendament. Art. 9. Poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Pentru că nu am cerut dreptul la replică atunci când aţi făcut aprecieri la Grupul parlamentar PD, v-aş ruga să faceţi un simplu calcul, să număraţi şi să faceţi o proporţie între numărul total al parlamentarilor PSD, să-l comparaţi cu cei prezenţi în sală şi veţi ajunge la aceeaşi concluzie. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Noi nu ne comparăm cu dumneavoastră! |
|
Prin urmare, v-aş ruga să nu mai faceţi aprecieri la adresa altor grupuri parlamentare, cu privire la această prezenţă. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Atunci, procentual, mă scuzaţi, ar trebui să nu fiţi nici unul... (Aplauze ale deputaţilor din majoritate.) |
|
Nu, suntem 10% prezenţi, dumneavoastră sunteţi 15% sau 12%, după o numărătoare din 2 în 2, efectuată aşa cum sunt şi scaunele libere în această sală, din 2 în 2... Dar, acum, revenind la art. 9, nu voi reitera unele argumente formulate cu ocazia dezbaterii art. 5 şi 6, pentru că am menţionat atunci că ele se leagă. Art. 9 în forma iniţială suna în felul următor (deci, în forma Ministerului Justiţiei): "Dispoziţiile prezentei legei se aplică numai faptelor săvârşite până la data de 26 iulie 2001". Invitaţia noastră este, folosind tot o zicală străbună, şi anume: "Dă românului mintea cea de pe urmă!", ca, acum, în ceasul al doisprezecelea, să încercăm să reparăm nişte greşeli, după părera noastră, efectuate pe parcursul proiectului de lege, să dăm şansa Senatului să le reevalueze şi într-o comisie de mediere, eventual, să le punem de acord. Încă o dată, invitaţia noastră este ca acest text de lege să nu se aplice arbitrar, pentru situaţii care nu au acelaşi tratment juridic şi să aplicăm un criteriu fix, aşa cum este el cunoscut în întreaga literatură de specialitate de până acum. S-a menţionat mai înainte faptul că în nici o lege de graţiere nu a existat criteriul relei-credinţe, dar vreau să vă spun, la fel de bine, că nici în ultimii 50 de ani, în nici o lege de graţiere nu exista o prevedere ca cea introdusă acum, de Comisia juridică, cu votul majorităţii, şi anume să se aplice sentinţelor rămase definitive la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dacă îmi veţi arăta o lege de graţiere, în ultimii 50 de ani, cu acest conţinut, voi vota acum, în această sală, acest lucru! Dar nu veţi găsi! Şi, atunci, haideţi să respectăm şi tradiţia şi cutuma şi legea şi bunul simţ, în ultimă instanţă, în aplicarea legii de graţiere! Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Alte opinii, vă rog? |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte şi domnilor colegi, Independent de poziţia noastră, critică sau nu, cu privire la acest text de lege, nu putem contesta că iniţiatorul legii şi, de fapt, tehnicianul acestei legi, Ministerul Justiţiei, a vrut să aducă o idee novatoare, care să pună graţierea pe bazele ei teoretice reale. Şi, din punctul acesta de vedere, daţi-mi voie să aduc mulţumiri acestor iniţiatori şi să spun că efortul nostru este numai de a căuta soluţia cea mai viabilă pentru aplicarea acestui principiu: graţierea se aplică numai pedepselor care au fost deja dispuse, nu pot să aplic o graţiere pentru o pedeapsă viitoare. Acesta este principiul. Problema care se iveşte din punct de vedere tehnic şi aceasta a încercat să o rezolve amendamentul domnului deputat Boc şi apreciez că a încercat această rezolvare, chiar dacă nu sunt de acord cu ea este una strict practică. Şi absolut una singură! În momentul în care o hotărâre nu este definitivă, ca să se bucure de efectul legii de graţiere, tocmai pentru că am exercitat o cale de atac, pe care legea mi-o pune la dispoziţie (şi este normal să o exercit, nu este o rea-credinţă din partea mea), eu primesc o soluţie care este mai grea decât dacă nu aş fi exercitat această cale de atac! Lucru care este împotriva unui principiu fundamental juridic şi este împotriva unui principiu fundamental de logică umană! Dacă îi permiţi unui om să conteste ceva, în nici un caz, prin contestaţia lui, prin calea de atac ce o exercită, nu poţi să-i creezi o situaţie defavorabilă! Asta-i problema ce trebuie să o rezolve iniţiatorul, împreună cu noi. Şi, din acest punct de vedere, avem cele două rele de ales, optez deocamdată pentru soluţia pe care Comisia juridică a adoptat-o. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Vă mulţumesc. Dacă sunt alte opinii? Mai doreşte cineva? Nu mai doreşte. Atunci, îi dau cuvântul iniţiatorului. |
|
Domnul Alexe Costache Ivanov: Voi fi foarte scurt, pentru că, deja, cred că toată lumea este obosită, cu dezbaterea acestui proiect de lege. S-a făcut aici de către cineva dintre antevorbitori o scurtă istorie. În trecut, e adevărat, dimineaţa ne sculam, luam ziarul de la chioşc şi aflam că s-a dat un decret de graţiere; acum, aşa ceva nu este permis, trebuie să treacă prin cele două Camere. Şi nimic nu mai seamănă cu ce s-a întâmplat în trecut, deci, o comparaţie între ce era în trecut şi ce e în prezent nu se poate face. Şi atunci, ne-am orientat după actele de clemenţă că asemenea acte de clemenţă se dau şi în ţările occidentale în alte ţări democratice şi, acolo, se foloseşte această regulă: se aplică faptelor care au fost definitiv condamnate şi momentul de când devine incident actul respectiv de clemenţă este data când se publică în monitorul oficial respectiva lege. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Comisia, dacă are ceva de adăugat? Nu. Atunci, supun votului dumneavoastră varianta comisiei. Cine este pentru? Număraţi! 52 voturi pentru. Contra? 17 voturi contra. Abţineri, vă rog? 1 abţinere. S-a adoptat, deci, varianta comisiei. Vă rog să constataţi că am parcurs întreaga lege, votul final se va da într-o şedinţă specială de vot. |


