Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 ianuarie 2002
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.2/2002
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 ianuarie 2002 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 ianuarie 2002
![]() |
3. | Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2002 pentru completarea art. 6 din Legea nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 7/2002 |
|||||
| ................................................ |
|
Următorul punct înscris pe ordinea de zi: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2002 pentru completarea art. 6 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţia agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Comisia pentru agricultură. Ne aflăm în procedură de urgenţă. Vă rog să propuneţi timpii de dezbatere. Poftiţi, domnule preşedinte al comisiei. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru agricultură, industrie alimentară, silvicultură şi servicii specifice a examinat proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2002 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniului Statului şi cu unanimitate de voturi a aprobat această ordonanţă cu unele amendamente. Propun 30 de minute cu 3 minute pe intervenţie. |
|
Cine este de acord cu aceste propuneri? Mulţumesc. Împotrivă? Deocamdată sunteţi de acord cu propunerile făcute? Mulţumesc. Abţineri, dacă sunt? Nu. În unanimitate s-a adoptat. Domnul deputat Stanciu. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am rugămintea ca, prin prisma art. 10, prin care deputaţii, grupurile parlamentare sau Guvernul pot să depună în termen de 48 de ore amendamente la proiectele de legi sau ordonanţele luate în dezbatere în procedură de urgenţă, aş dori să luăm în considerare faptul că după întocmirea raportului care s-a făcut în termen de 48 de ore, să se ia în considerare şi amendamentele care s-au depus la comisie în termen, dar nu au fost cuprinse în raport. Vă mulţumesc. |
|
Rog reprezentanţii comisiei să se pronunţe. Eu cred că nu este o problemă, dar vă rog să vă pronunţaţi dumneavoastră. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ordonanţa de urgenţă nr. 1/2002 a suscitat un viu interes din partea tuturor grupurilor politice, a tuturor parlamentarilor. Este singurul amendament care vine de la colegul meu, domnul Stanciu. suntem de acord să fie dezbătut astăzi aici. |
|
Dacă sunteţi de acord cu această propunere a comisiei şi a domnului deputat Stanciu? Mulţumesc. Dacă este cineva împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Trecem, în consecinţă, la dezbaterea proiectului de lege. Vă rog să urmăriţi proiectul şi în paralel raportul comisiei sesizate în fond. Altă procedură? Sau la ce vreţi să interveniţi? |
|
Procedură la discutarea pe articole a ordonanţei. |
|
Poftiţi? Păi, n-am început cu nimic. Deci, trebuie să încep cu titlul, să anunţ titlul, ca să puteţi dumneavoastră să interveniţi la discutarea ordonanţei. Vreţi să faceţi precizări prealabile? Bun. La titlul proiectului de lege comisia nu a făcut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu. Se adoptă în unanimitate titlul proiectului de lege. La articolul unic, vă rog să urmăriţi amendamentul 2. Comisia propune... Staţi să vă spun ce propune comisia şi pe urmă vă dau cuvântul. Vă rog să aveţi puţintică răbdare, vorba unui autor drag dumneavoastră! Comisia propune la articolul unic să se adauge textului de aprobare a ordonanţei, menţiunea "cu următoarele modificări şi completări". Deci, la acest amendament al comisiei doriţi să interveniţi, domnule Stanciu? Poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Onorată comisie, Articolul 101 drept că precizează: discutarea articolelor încep cu amendamentele. Şi aici se spune: "În cursul dezbaterilor, Guvernul sau grupurile parlamentare pot pune în discuţie amendamentele respinse de comisia sesizată în fond sau amendamentele depuse la comisie, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, dar care nu figurează în raportul acesteia". De asemenea, domnule preşedinte, se precizează tot în textul Regulamentului, că cele care vor fi puse în dezbatere vor fi cele care aduc completări sau eliminări, propuneri de eliminare. Deci, amendamentul nostru propune eliminarea art. 1. Şi atunci, întrebarea mea firească este: supunem amendamentul comisiei sau supunem amendamentul acceptat a fi dezbătut, dar care propune eliminarea. Eu cred că în mod normal se supune discuţiei amendamentul de eliminare şi apoi amendamentul comisiei. Vă mulţumesc. |
|
Domnule deputat, aşteptaţi puţin, ca să lămurim şi sala. Dacă se elimină articolul unic, dumneavoastră ce propuneţi în schimb? Pentru că orice discuţie trebuie să aibă un sens. Deci am adoptat titlul legii de aprobare a ordonanţei, inclusiv cu distinsul dumneavoastră vot. După ce adoptăm titlul legii, dumneavoastră propuneţi să eliminăm conţinutul ei?! Faceţi-mă şi pe mine să înţeleg! Deci dacă se elimină unicul articol al legii, al cărei titlu şi dumneavoastră l-aţi votat... Deocamdată avem articol unic. |
|
Domnule preşedinte, Vă rog să luaţi în considerare că exact aceleaşi bune intenţii le am şi eu, ca şi dumneavoastră. Am intervenit spre a preciza că acest Regulament este destinat să asigure funcţionarea normală a dezbaterilor. Eu nu cer eliminarea articolului unic, de aprobare a ordonanţei, că acesta este articolul unic: Lege de aprobare a ordonanţei. Deci, eu nu cer aceasta. Eu am făcut precizarea, înainte de a ajunge la dezbaterile pe articole, că există art. 101, în care se precizează clar că amendamentele sunt luate în discuţie, chiar dacă nu sunt în raport, şi se începe, conform altui articol din Regulament, cu cele respinse. Deci, spre a nu mai deranja şi discuta la art. I, la art. II, am făcut aceste precizări privind procedura, tocmai spre a putea fi introdus în discuţie, înaintea amendamentului comisiei la art. 1, respectiv art. 2. Sper că am fost clar, domnule preşedinte. |
|
Da, domnule deputat. Eraţi clar dacă interveneaţi exact acolo unde se impunea. Cum spune Caragiale, dacă interveneaţi "la cestiune". Dar, dumneavoastră aţi intervenit acum într-o fază a discuţiilor care nu are nici o legătură cu amendamentul pe care-l propuneţi dumneavoastră. |
|
Cu toată stima şi tot respectul cuvenit, m-aţi "driblat" de n ori în cursul celor două sesiuni, când am învăţat, şi acum intervin cu un pas înainte, domnule preşedinte. Vă mulţumesc. |
|
Domnule preşedinte al comisiei, poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Am fost de acord, membrii biroului comisiei, cu luarea în consideraţie a amendamentului domnului deputat Stanciu. Domnul Stanciu în amendamentul dumnealui propune să fie eliminate cele două articole ale ordonanţei, I şi II. Adică, eliminarea textului ordonanţei. |
|
Eu acest lucru îi spuneam, că n-am ajuns încă la art. I şi II ale ordonanţei, eram la articolul unic al legii. |
|
Ce vreau să vă spun eu? Pentru că domnul Stanciu susţine eliminarea celor două articole, lucru care vine în contradicţie totală cu raportul comisiei pe care o conduc, eu vă propun dacă vreţi să supuneţi la vot amendamentul domnului Stanciu, îl respingem pentru că sunt totalmente nefundamentate opiniile exprimate în acest amendament şi trecem la dezbaterea ordonanţei. Vă mulţumesc. |
|
Aveam de gând să supun amendamentul la vot când ajungem la textul respectiv. Aceasta nu înţelegeam şi nu puteam să-l conving pe domnul Stanciu. Vă rog, domnule deputat. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă rog, domnule preşedinte şi domnule preşedinte de comisie, să nu facem un incident dintr-o precizare. Este clar că domnul Stanciu, cu amendamentul domniei sale s-a referit la art. I din componenţa articolului unic, aşa că vă rugăm să procedăm la votul articolului unic, urmând să analizăm amendamentul la art. I. Cu această precizare, vă rog să dispuneţi, domnule preşedinte. |
|
Domnule deputat, iertaţi-mă, dar art. I din ordonanţă nu face parte din articolul unic al proiectului de lege, aşa că nu pot să-l supun votului acum! Deci, eu pot să fac ce spuneţi dumneavoastră doar dacă domnul Stanciu ar fi votat împotriva titlului proiectului şi când am ajuns la articolul unic, ar fi propus, cum era firesc şi normal, în raport de poziţia dânsului, să înlocuim textul articolului unic cu un alt text, de respingere a ordonanţei. Păi, eu nu trebuie să vă fur dumneavoastră gândurile şi să le aduc aici. Ce a propus domnul Stanciu este un lucru nefiresc deocamdată. Propune înlăturarea art. I din ordonanţă şi o să le supun votului. Deocamdată supun votului articolul unic al proiectului de lege, cu amendamentul comisiei. Cine este de acord? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri, dacă sunt? Cu 253 voturi pentru, 18 împotrivă şi 2 abţineri s-a adoptat articolul unic al proiectului de lege. La titlul ordonanţei de urgenţă dacă sunt obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nu sunt. Adoptat în unanimitate. La art. I, domnul deputat Stanciu a propus eliminarea acestuia. Vreţi să vă motivaţi propunerea de eliminare? Aveţi o perioadă de un minut, şi dumneavoastră aţi votat... atât durează intervenţiile... |
|
Domnule preşedinte, Eu am auzit 3 minute. |
|
3 minute?! Da, este colegul dumneavoastră... |
|
Deja mi-aţi mâncat două! Domnule preşedinte... |
|
M-am referit la faptul că două aţi consumat deja, cu intervenţii inutile. |
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Doresc să spun, de la bun început, că este punctul meu de vedere şi nu este punctul de vedere al grupului. Deci am făcut acest amendament din dorinţa ca eu să înţeleg, că uneori înţeleg mai greu, şi poate unii dintre dumneavoastră să înţelegeţi că facem un lucru bun votând această ordonanţă. În consecinţă, am constatat, cel puţin pe filozofia ordonanţei, care a fost aprobată anterior, la art. 6, că veniturile realizate de Agenţia Domeniilor Statului se transferă semestrial către un fond de dezvoltare a agriculturii româneşti, un lucru, evident, bun. Şi din acest fond de dezvoltare a agriculturii româneşti se finanţează programele de dezvoltare a pieţei interne şi externe, programe de cercetare şi atenţie! programele de dezvoltare a fermelor private şi alte programe, inclusiv de restructurare a societăţilor comerciale. Deci, acesta este scopul acestui fond. Din câte am înţeles eu, anumite societăţi comerciale au luat, prin concesiune, terenuri. Pentru acestea trebuia să plătească o redevenţă Agenţiei Domeniului Statului. După ce agenţia reţinea o parte aferentă cheltuielilor proprii mergea la Ministerul Agriculturii şi se constituia acest fond. Din acest fond se distribuiau banii apoi la agenţii economici pentru susţinerea lucrurilor pe care vi le-am menţionat. Prin urmare, apare o chestiune între art. I şi respectiv art. II care, aparent, spun eu, se bat cap în cap. Adică, o sumă de bani pe care societatea comercială trebuia s-o vireze agenţiei, agenţia ministerului şi ministerul să constituie soldul, nu a mai fost virată. Acum fondul, respectiv ministerul vine şi spune: ştiţi, noi trebuie să vă dăm nişte bani pentru dezvoltare. Şi realizează compensarea, compensarea între chiria redevenţă şi fondul de susţinere. Sunt două lucruri care mă determină să cer eliminarea. Primul: dacă se compensează, de ce trebuie să mai vin cu bani de la Ministerul Agriculturii, să pun în fond şi să-i dau celui care avea o datorie? Deci, are o datorie de 10 lei către minister prin agenţie şi eu, ministerul, dau încă 10 lei fondului, ca fondul să-i dea 10 lei la acela, când trebuie să fie 0, să închid. Deci, este o primă chestiune. A doua chestiune: mecanismul economiei de piaţă funcţionează sau nu funcţionează? Pentru că eu cred că în România noi nu avem economie de piaţă şi deturnăm tocmai factorul principal, adică concurenţa. Deci, unele societăţi comerciale au făcut plăţile corecte la stat, deci s-au achitat, iar altele nu au achitat. În loc să le susţinem prin programe de dezvoltare pe cele care au dovedit că au avut un manageament corespunzător, noi venim şi le susţinem şi pe cele care n-au dat banii la stat şi le mai dăm bani în continuare. Deci, practic, o gaură neagră. Deci, ori încurajăm pe cei performanţi din agricultură, ori îi încurajăm pe toţi ca la anul să nu mai plătească nimeni redevenţă la stat, că li se acoperă şi se compensează prin fondul de dezvoltare. Deci, în loc să facem dezvoltare efectivă, noi îi încurajăm şi pe cei care au fost corecţi şi care au strâns cureaua să nu plătească. Aceste două chestiuni mă determină să susţin că, pe fond, nu este gândit corect. Sunt de acord cu reformulări de text, în sensul ca în situaţii deosebite, calamităţi şi aşa mai departe, să-i sprijinim pe cei care nu au plătit redevenţe, dar nu sunt de acord ca cei care au făcut poate altceva cu banii respectivi, neachitându-şi obligaţiile la stat, să le dau în continuare bani, pentru că sunt şi alte sectoare bugetare care sunt afectate de aceste reeşalonări, compensări. Deci aş solicita ministerului să ne spună de ce, dacă este compensare, apare o sumă în plus şi ce face cu cei care şi-au plătit corect datoriile şi de ce îi încurajăm pe cei care nu şi-au plătit şi din ce cauze aceştia nu şi-au plătit datoriile. Acestea sunt argumentele mele, dumneavoastră veţi chibzui şi veţi vota în consecinţă. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
Domnule preşedinte Neacşu, vă rog să vă pronunţaţi în numele comisiei. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Colegul meu, domnul Stanciu are în multe privinţe dreptate. Aici nu are. A pus nişte întrebări: de ce Ministerul Agriculturii este nevoit ca din bugetul său să alimenteze acest fond naţional de dezvoltare a agriculturii care, prin lege, este un fond aparent extrabugetar. Pentru că Ordinul nr. 97 al ministrului agriculturii, care reglementează suportarea de către stat a 55% din preţul tractoarelor şi utilajelor agricole a creat o emulaţie în rândul producătorilor agricoli sau a proprietarilor de pământ şi cum Agenţia Domeniilor Statului nu poate să aducă din redevenţe decât maximum 800 de miliarde de lei, aceste fonduri au fost depăşite cu totul. La această oră, Ministerul Agriculturii - şi probabil şi domnul ministru va da explicaţii în acest sens - are peste 1.000 de miliarde de plătit la această oră la restanţieri. Deci, s-au dat 3.500 de tractoare de la "Tractorul" Braşov. S-a depăşit, dacă vreţi, mai mult decât credeau cei mai optimişti oameni din agricultură. În felul acesta, vedeţi, n-au ajuns fondurile. Eu cred că este un lucru pozitiv dacă noi, parlamentarii, aprobăm această ordonanţă cu modificările de rigoare şi vă informez pe toţi parlamentarii că aseară am convocat întreaga conducere a Ministerului Agriculturii şi am stat câteva ore acolo pentru a dezbate aceste două articole ale ordonanţei. Şi vreau să vă spun că a ieşit un lucru pozitiv. A ieşit un lucru pozitiv pentru dezvoltarea agriculturii româneşti şi nu pentru altceva. Eu cred că dacă explicaţiile nu sunt suficiente vin din nou la tribună să mai dau şi alte explicaţii, dar eu cred că şi colegul meu înţelege aspectul acesta şi cred că noi, toţi parlamentarii, indiferent de grupul parlamentar din care facem parte, suntem de acord că banii trebuie să ajungă la acei oameni care au depus 45% şi n-au primit tractoarele. Deci, statul este în culpă, dacă vreţi, şi noi intervenim prin această ordonanţă modificată de către comisie şi plenul, sunt convis, că va accepta aşa cum a stabilit-o raportul comisiei, Comisia de agricultură, şi lucrurile vor decurge normal, mai ales că, la sfârşitul acestui an, acest fond de dezvoltare a agriculturii va pieri la comanda celor care finanţează din afară agricultura din est şi atunci statul se va trezi cu datorii la nişte oameni şi se va perpetua o situaţie neplăcută. Or, prin această ordonanţă, noi vrem ca nici un cetăţean român să nu fie păgubit de către statul român. Aceasta este chintesenţa acestei ordonanţe, dacă vreţi. Vă mulţumesc. |
|
Domnul deputat Moiş. |
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Eu sunt de acord cu amendamentul propus de Comisia pentru agricultură, dar, pentru rigoare juridică, trebuie intervenit pe textul propus. Acest text discută despre instituţia compensaţiei a două datorii. Or, ca urmare aplicării compensaţiei, nu rezultă o sumă, ci se sting două datorii, exigibile şi certe. Aşadar, este incorect, din punct de vedere juridic, să spunem că: "În urma compensaţiei, sumele astfel constituite vor alimenta fondul de dezvoltare". De aceea, v-aş propune ca la acest amendament să se aducă o corectură, în sensul că să se facă precizarea: "Iar sumele rămase în urma compensaţiei vor alimenta Fondul de dezvoltare a agriculturii româneşti". Pentru că, din punct de vedere juridic, este un nonsens să reţinem că în urma compensaţiei se reţin nişte sume, în urma compensaţiei ar puterea să rezulte nişte diferenţe şi acestea să alimenteze un fond. Dar, nici într-un caz, în instituţia compensaţiei nu rezultă sume! Dacă tot facem această precizare şi este binevenită... |
|
Sume rezultă, nu rezultă constituire. |
|
Nu se constituie sume... Sume rezultă, aveţi dreptate, dar nu se constituie fonduri, în urma compensaţiei. De altfel, instituţia compensaţiei este reglementată de Codul Civil, ea intervine fără cererea uneia sau a celeilalte dintre părţi, operează din oficiu. Dar, dacă, totuşi, o prevedem în această ordonanţă şi ea este reglementată expresis verbis, atunci, cel puţin din punct de vedere al rigorii juridice, să fie textul corect. |
|
Vreţi să mai repetaţi amendamentul? |
|
"Iar sumele rămase (sau "rezultate", indiferent cum) vor alimenta Fondul de dezvoltare a agriculturii româneşti." |
|
Mulţumesc. Domnule Neacşu? |
|
Mă bucur că domnul Moiş a ridicat această problemă, este reală, domnule preşedinte, şi suntem de acord să se introducă "rezultată", în loc de "constituită". Este corect. |
|
Doriţi altceva, domnule Brudaşca? Dacă doriţi altceva decât această amendare, atunci, poftiţi; dar, ca să o susţineţi, nu cred că are sens. |
|
Un amendament de redactare. |
|
Altul decât acesta? Poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Sunt copil de la ţară şi vreau să meargă agricultura românească bine, inclusiv prin forma pe care o va avea alin. 4 al acestui articol. Daţi-mi voie să vă propun să avem în vedere faptul că aceste debite reprezintă nu o singură sau simplă "redevenţă", ci "redevenţe datorate şi neachitate". Deci, propune să amendeze textul alin. 4 în sensul: "La compensarea debitelor reprezentând redevenţele datorate şi neachitate". Totodată, vă supun atenţia ca, după prezentarea denumirii ministerului: "Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor" să se pună punct şi să înceapă o nouă propoziţie: "Sumele rezultate vor alimenta Fondul de dezvoltare a agriculturii româneşti". Altfel, este un text foarte lung, destul de greoi şi ar putea să nu fie suficient de bine înţeles de cei care se vor osteni să aplice prevederile acestui articol. |
|
Domnule Neacşu, în privinţa pluralului... Poftiţi. Domnul deputat Gaspar. |
|
Sunt de acord cu propunerile de modificare a alin. 4, în forma sa din prima parte. Într-adevăr, trebuie spus acolo: "Reprezentând redevenţele datorate şi neachitate". Iar în ceea ce priveşte partea finală a textului: "În urma compensării, poate să rezulte o diferenţă". Şi, în continuare, aş spune aşa: "..., iar diferenţele rezultate vor alimenta Fondul de dezvoltare a agriculturii româneşti". |
|
Domnule deputat, Teoretic, aveţi dreptate, dar, practic, fondul trebuie să se alimenteze cu nişte bani, cu sume. Şi, atunci, trebuie să spunem: "diferenţele de sume", "diferenţele de bani". Dar de ce nu vă convine cum au propus domnul deputat Neacşu şi cu domnul deputat Moiş? "Iar sumele rezultate..." Însă, domnule Neacşu, vă rog să vă pronunţaţi cu privire la propunerea domnului Brudaşca de a frânge textul, ceea ce mi se pare mai complicat decât este acum. |
|
Domnule preşedinte, Se uzitează, în text, la singular, am observat şi noi, dar sigur că putem să acceptăm pluralul acolo, fără nici un fel de reţinere. Cât despre sfârşitul textului, eu cred că poate să meargă şi într-un fel şi în altul, numai că o cursivitate mai bună este cum am avut-o noi: "Iar sumele astfel rezultate vor alimenta Fondul de dezvoltare a agriculturii româneşti". Să supunem la vot! |
|
Domnule Neacşu, cu privire la propunerea domnului Damian Brudaşca, de a se pune punct după "Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei" şi să se înceapă cu literă mare? |
|
Nu, domnule preşedinte, propun să curgă textul. |
|
Bun. În consecinţă, sunt obligat să supun votului întâi amendamentul, cum a fost formulat de către comisie, cu observaţiile acceptate de aceasta. Poftiţi, domnule Stanciu. |
|
Domnul Anghel Stanciu (din sală): Există un amendament, care trebuie supus la vot! Şi amendamentele se spun la vot în ordinea în care s-au făcut! |
|
Distinse coleg, Dacă vă uitaţi iar în regulament, cum vă recomand, o să vedeţi că, în situaţia dată, se supune întâi votului amendamentul comisiei. Uitaţi-vă încă o dată în regulament, vă rog eu frumos! Doar atunci când se propune eliminarea... Deci, când aţi propus dumneavoastră eliminarea, v-am dat dreptate şi am supus întâi ce spuneţi dumneavoastră. Dar, în rest, se supune întâi votului amendamentul comisiei şi pe urmă celelalte. Vă rog să-mi citiţi din regulament, ce vreţi să spuneţi! |
|
Domnule preşedinte, Treaba cu cititul am făcut-o prin clasa a II-a a III-a, acum am terminat-o... Sunt de zece ani în Parlament şi întotdeauna s-a început cu propunerile de eliminare! Eu nu sunt nici utopic, să înţeleg că va trece propunerea mea, dar trebuie respectată procedura, că, altfel, nu mai ştim ce facem! |
|
Păi, eu tocmai asta respect! Dacă dumneavoastră spuneţi că există altă procedură, atunci, citiţi-mi-o de acolo, din regulament! |
|
Vă rog ne daţi o pauză, domnule preşedinte, ca să-mi dreg vocea şi să revin, să vă citesc cu intonaţie. |
|
Aveţi pauza. 30 de secunde. Voci din sală: Domnule profesor, a expirat timpul! |
|
V-aţi revenit la timp... |
|
Vă mulţumesc. Mi-a revenit vocea, domnule preşedinte. Art. 103: "Discutarea amendamentelor începe cu cele prin care se propune eliminarea unora dintre textele cuprinse în articolul supus dezbaterii şi continuă cu cele privind modificarea sau completarea acestuia. În cazul în care există mai multe amendamente de acelaşi fel, ele se supun la vot în ordinea în care au fost prezentate, începând cu cele cuprinse în raportul comisiei sesizate în fond. Camera se va pronunţa prin vot distinct asupra fiecărui amendament". |
|
Ce înţelegeţi dumneavoastră prin "începând cu cele cuprinse în raportul comisiei sesizate în fond"? |
|
Exact ceea ce înţelegeţi dumneavoastră dumneavoastră cu prima frază: discutarea amendamentelor începe cu cele prin care se propune eliminarea. |
|
Aici, nu s-a propus eliminarea. Atunci când dumneavoastră aţi propus eliminarea, v-am dat dreptate şi am supus votului. |
|
N-aţi supus-o la vot, domnule preşedinte! Deci, propunerea de eliminare a art. I pe care am susţinut-o nu aţi supus-o la vot, aţi dat drumul să curgă celorlalte amendamente. S-au făcut amendamentele, le-aţi inventariat, în ordinea în care s-au propus, supuneţi acum eliminarea şi, pe urmă, continuaţi cu celelalte amendamente. Care e problema? Nu e nici un fel de problemă! Mulţumesc. |
|
Eram în eroare, stimate coleg, eu am crezut că am supus votului propunerea de eliminare. Din punctul acesta de vedere, domnul Stanciu are dreptate. Supun votului dumneavoastră propunerea domniei sale de eliminare a art. I. Cine este pentru această propunere? |
|
Domnul Anghel Stanciu (din sală): Să numere amândoi secretarii! |
|
25 de voturi pentru. Împotriva eliminării? Cu marea majoritate a voturilor, a fost respinsă propunerea de eliminare. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Şi abţinerile? |
|
Este o abţinere a domnului deputat Bolcaş, mai sunt şi altele? 2 abţineri. Tot marea majoritate a voturilor rămân împotriva eliminării. Supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei la art. I, cel cu privire la alcătuirea alin. 4 din art. 6, cu următoare observaţii, însuşite de comisie: "Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Agenţia Domeniilor Statului vor proceda la compensarea debitelor reprezentând redevenţe datorate şi neachitate" şi textul curge în continuare. Şi, în partea finală: "Iar sumele rezultate vor alimenta fondul "dezvoltarea agriculturii româneşti". Cine este de acord cu acest amendament? Voturi împotrivă? Abţineri? Cu 4 abţineri, s-a adoptat textul, cu mare majoritate. Tot la art. I, comisia a propus, prin amendamentul nr. 4, introducerea unui alin. 5 nou, la art. 6. Îl aveţi trecut la pag. 3. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul comisiei? |
|
Modificări. |
|
Poftiţi. |
|
Eu propun ca acest alin. 5, sugerat de comisie să fie introdus, să înceapă în felul următor: "În vederea finanţării programelor prevăzute" şi, apoi, să continue în forma şi conţinutul redactate de comisie. |
|
Stimaţi colegi, Nu credeţi că actuala formă asigură şi rezultatul finanţării? Dumneavoastră puneţi o perspectivă: "În vederea finanţării", iar textul actual spune: "Pentru asigurarea". Deci, e un text de rezultat, e mai eficient. |
|
Domnule preşedinte, Îmi pare rău, dar din alineatul anterior rezulta foarte clar că aceste sume sunt folosite pentru finanţare. Deci, este vorba, o dată, de sumele rezultate de la alin. 4 şi, apoi, completarea lor cu alocaţiile aprobate de buget. De ce facem această alocare? Numai ca să fie prevăzută în Cap. 67.01 sau pentru finanţarea programelor prevăzute la alin. 3? |
|
Domnule Neacşu, poftiţi. Domnul Stanciu era de drept trecut la cuvânt, pentru orice intervenţie... |
|
Propun să rămână textul aşa cum a fost aprobat de comisie. |
|
Din nou, potrivit regulamentului, ţin să vă amintesc, sunt obligat să supun întâi votului amendamentul comisie. Cine este pentru amendamentul nr. 4, cu privire la introducerea alin. 5 la art. 6? Vă rog să vă exprimaţi prin vot! Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? 3 abţineri. Cu 3 abţineri şi marea majoritate a voturilor, s-a adoptat amendamentul nr. 4. Cu privire la art. II din ordonanţă, vă rog să urmăriţi amendamentul nr. 5. Comisia propune abrogarea acestuia, dacă sunt obiecţiuni? Domnul deputat Stanciu. |
|
Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Onorată comisie, Avem un amendament, înregistrat în condica de amendamente deschisă la Comisia pentru agricultură, aşa cum trebuie să existe la toate comisiile, la orele 9,21. Prin acest amendament am propus eliminarea art. II. Domnule preşedinte, Vă rog să-mi permiteţi să spun că, dacă instituţia compensaţiei există, aşa cum a spus distinsul nostru coleg, în Codul Civil şi noi am mai întărit-o prin art. I, unde am şi specificat că în urma acestei compensări rezultă nişte sume, care se duc, unde? în Fondul de dezvoltare a agriculturii acum, la art. II (deci, s-au compensat, au mai rezultat nişte sume şi s-au pus în fond, acolo), rezultă că ministerul împrumută, practic, fondul cu 406 miliarde de lei. Deci, prima întrebare la care aş dori ca distinşii colegi de la minister să găsească un răspuns care să ne convingă este: de ce 406 şi nu 490 sau 283? De unde a rezultat această sumă? Şi a doua chestiune, ce destinaţie are această sumă? Pentru că celelalte datorii au fost compesate şi eventual, chiar, au mai ieşit bani în plus. Ce facem cu aceştia? Dacă plătim datorii, înseamnă că compensarea anterioară arată o diferenţă de fonduri şi că sunt mai mulţi datornici la stat, decât cei care alimentează fondurile. a doua întrebare pe care o adresez distinşilor colegi de la minister, în susţinerea eliminării, este: Care este fondul actual al dezvoltării agriculturii? Adică, ce valoare a înregistrat acest fond în 2001, că s-a încheiat bilanţul? Şi cam ce societăţi comerciale au sprijinit dânşii? De aceea, domnule preşedinte, până la primirea unor răspunsuri corespunzătoare din partea ministerului, îmi menţin propunerea de eliminare. Dacă dânşii vor veni cu argumente pertinente, este posibil să-mi retrag această propunere. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
Vă referiţi la propunerea dumneavoastră de eliminare a art. I? |
|
Nu, a art. II. |
|
Păi, acelaşi lucru îl propune şi comisia, nu aţi observaţi? Comisia propune tot eliminarea textului..., abrogarea, e acelaşi lucru. Deci, a citit gândurile dumneavoastră, comisia, şi a propus acelaşi lucru. |
|
Domnule preşedinte, Comisia a spus că este "text superfluu", nu a spus că se elimină! (Râsete.) |
|
Vă rog frumos, mai cereţi o pauză pentru înţelegerea textului şi pe urmă îl supun votului. |
|
Domnule preşedinte, Comisia ar trebui să-mi mulţumească că o susţin, dar, totuşi, poate că textul este bun. Deci, nu renunţ la întrebările pe care le-am adresat ministerului. Că, până acum, ministerul, care susţine, nu a scos o vorbă! Să ne spună şi nouă: cât a fost acest fond pe 2001? cum s-a folosit acest fond? Sau votăm pe "ne ve"? Dacă fondul e bun şi acest articol e bun? Nu ştiu... Să ne convingă dânşii! |
|
O să-i dau cuvântul reprezentantului ministerului. Domnul deputat Brudaşca mai are o observaţie la acest text. De fapt, la propunerea de abrogare, domnule deputat. |
|
Domnule preşedinte, Eu sunt de acord cu abrogarea acestui text, cu atât mai mult cu cât menţinerea şi adoptarea lui ar pune sub semnul întrebării seriozitatea noastră când am aprobat alin. 4 al articolului precedent. Pentru că rezultă de aici că, în mod intenţionat, ministerul ne-ar fi indus în eroare, lăsându-ne să înţelegem că ar fi rezultat în urma acestor compensări anumite sume, cu care să alimentăm Fondul de dezvoltare a agriculturii româneşti, iar prin conţinutul acestui art. II rezultă că, de fapt, suntem departe de adevăr. Şi aşa cum preciza, cu claritate de cristal, domnul deputat Stanciu, ar exista această diferenţă, de 406 miliarde, pe care încercăm să o acoperim prin împrumutul acordat de către minister Agenţiei Domeniului Statului. Deci, se impune cu atât mai mult abrogarea acestui articol cu cât, altfel, punem sub semnul întrebării înţelegerea noastră şi aprobarea alin. 4 de la articolul precedent. Eu cred în buna-credinţă a Ministerului Agriculturii şi sunt convins că nu doreşte să ne forţeze mâna, să aprobăm lucruri de care, ulterior, să ne fie ruşine. |
|
Stimaţi colegi, Discuţiile acestea trebuiau să se poarte dacă aţi fi avut obiecţiuni la propunerea comisiei. Cum dumneavoastră aţi sprijinit textul comisiei, practic, am consumat puţin timpul în plus. Domnule ministru, vă rog frumos, satisfaceţi-i dorinţa de informare domnului deputat Stanciu cu privire la situaţia Fondului de dezvoltare a agriculturii româneşti. |
|
Domnul Gheorghe Predilă: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Acest Fond, pe care astăzi îl dezbatem, este deosebit de important pentru viaţa agriculturii româneşti, deoarece, până la ora actuală, sunt angajate 5.305 tractoare şi s-au livrat până acum 3.763, exact mai mult cu aproape 1.000 de tractoare decât s-au livrat în ceilalţi 4 ani anteriori. În acelaşi timp, s-au mai livrat, pentru informarea dumneavoastră, peste 3.000 de pluguri, 170 de combine... Oricum, utilaje în valoare de 2.000 de miliarde. La ora actuală, noi suntem obligaţi să asigurăm diferenţa de 55% celor care au plătit în avans 45% din valoarea utilajelor. Noi spunem că a fost o mişcare deosebită şi de aceea nu putem renunţa acum la ea, pentru că agricultura este încă descoperită, din punct de vedere al dotării tehnice. Domnul preşedinte Stanciu..., domnul deputat Stanciu a pus întrebarea: cât înseamnă acest fond? Vreau să vă informez că în 2000 s-au colectat numai 29 de miliarde de lei. În 2001, programul de încasare a redevenţelor a fost de 702 miliarde şi până în momentul de faţă, până la sfârşitul anului, s-au încasat 600 de miliarde de lei. Şi vrem să vă spunem că noi nu dăm bani nimănui care nu respectă contractul. După ce am emis acele notificări societăţilor agricole care datorau încă redevenţe la Agenţia Domeniului Statului, în mai puţin de o săptămână, s-au mai depus în casieria acesteia încă 100 de miliarde de lei. Deci, dacă vorbim de acest termen, de "compensare", nu înseamnă că eu îi achit lui datoriile. De exemplu, noi dăm subvenţii. Să spunem că o societate care nu şi-a achitat acum redevenţa are de primit 300 de milioane de lei şi ea îmi datorează mie, ca Agenţie, 200 de milioane. Eu nu-i dau 300 de milioane de aceea v-am rugat să promovăm acest act, îi dau numai 100 de milioane de lei şi restul intră în acest fond, ca să putem să susţinem în continuare dotarea agriculturii. Au fost discuţii, în sensul că noi îl plătim pe acesta şi el nu mai are nici o răspundere, dar el are în spate deja notificată adresa, că, dacă nu plăteşte în termenul pe care i l-am stabilit, îi reziliem contractul şi pierde şi pământul, dar nu-l scutim de datorii. |
|
Domnul Andrei Ioan Chiliman (din sală): Şi cît mai are statul de încasat? |
|
Domnul Gheorghe Predilă: Păi, din păcate, avem mult de încasat din anul 2000, aproape 700 de miliarde! Vedeţi dumneavoastră, noi ne-am încasat, avem, până la sfârşitul lunii, din programul pe anul trecut, 81% încasate, cu ce mai mişcăm acum, ne încheiem programul, practic, de încasări. Problema este că nu ştim cum să mai facem cu cel din urmă, deoarece la vremea respectivă s-au făcut şi nu e nici un secret contracte de concesionare neverificate, nereale şi acum există fel de fel de situaţii în care noi trebuie să judecăm: pe unii, să-i acceptăm, pe alţii, să vedem cum să-i absolvim... Deci, vreau să vă spun că s-au făcut eforturi, din partea Ministerului Agriculturii, să încasăm această redevenţă, pentru că este, practic, un program sigur şi destul de substanţial de dezvoltare a agriculturii. Eu vă asigur că nu vom face rabat la lege cu nimeni, cei care sunt rău-platnici. Şi am susţinut aseară să aborgăm art. II, ceea ce aţi propus şi dumneavoastră, deoarece la vremea când a fost întocmit acest document au fost discuţii cu Ministerul de Finanţe. A împrumuta nu este corect am discutat şi noi cu juriştii. Şi mai e un pericol, pentru că, la toamnă, la sfârşitul anului, acest Fond dispare şi n-am vrea să rămânem datori la oameni. Pentru că, dacă exerciţiul financiar s-a închis şi avem datornici, nu mai putem să operăm şi cred că nu vrea nimeni din România să creăm datori, pe cei cărora suntem datori să le asigurăm o dezvoltare mai bună a agriculturii. |
|
Mulţumesc. Drept la replică sau ce solicitaţi, domnule Stanciu? Vă rog să vă precizaţi natura intervenţiei, ca să vedem cum ne încadrăm în regulament! Mai ales că am votat... |
|
Drept la replică, mi-a pomenit numele. |
|
Poftiţi, drept la replică. |
|
Trei drepturi, că a spus: o dată, "preşedinte", altă dată "deputat" şi, pe urmă, "Stanciu"... |
|
Numai când a pronunţat numele dumneavoastră, atunci vi s-a născut dreptul la replică, deci, aveţi un singur minut. |
|
E mult, domnule preşedinte... |
|
Fără introducere! |
|
Este mult... Vroiam să spun un singur lucru, tocmai pentru a vedea buna mea credinţă, atât în a respecta procedurile, cât şi în a respecta punctele de vedere competente: îi mulţumesc domnului ministru pentru că ne-a precizat nişte sume, ne-am făcut o imagine asupra a ceea ce se întâmplă în acest domeniu şi pot să dau votul meu responsabil pentru ordonanţă. Vă mulţumesc. |
|
Nu pot decât să vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. Supun, în consecinţă, votului dumneavoastră amendamentul nr. 5 al comisiei, respectiv, abrogarea art. II. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Unanimitate. Consecinţa derulării dezbaterilor pe texte este supunerea legii, în ansamblu, votului dumneavoastră final. Este vorba de o lege cu caracter ordinar, în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? 2 abţineri. Au fost 271 de voturi pentru şi 2 abţineri. Doriţi o intervenţie de procedură? A, justificarea votului. Poftiţi, domnule Chiliman. Din partea Partidului Naţional Liberal, doreşte să justifice votul. |
|
Domnule preşedinte, Onoraţi colegi, Partidul nostru a votat acest text de ordonanţă, în modul în care a fost corectat la comisie ieri, pentru că nu putem să acceptăm ideea că agricultura poate să se facă în mod modern fără utilaje moderne. Şi, de fapt, scopul dotării agriculturii e o prioritate şi a Partidului Naţional Liberal. Problema cea mai grea, însă, este faptul că din cauza lipsei de responsabilitate a unor cetăţeni care fac contracte cu statul..., cu agenţiile abilitate ale statului pentru concesionarea unor terenuri, cetăţeni care nu respectă aceste contracte, s-a ajuns în situaţia ca Guvernul, prin Ministerul Agriculturii, să devină, de fapt, o bancă care creditează acest program. În fapt, îi creditează parţial şi pe aceşti cetăţeni lipsiţi de responsabilitate, care nu şi-au plătit redevenţele la timp, indiferent când au fost făcute contractele şi indiferent cum au fost făcute aceste contracte. Şi, de aceea, noi vom cere ministerului să facă publică această listă a societăţilor comerciale care au datorii la stat, cu sumele respective, ca să ştie întreaga ţară de ce a fost necesară această ordonanţă de urgenţă şi să ia măsuri urgente pentru ca, contractele respective de concesiune, încheiate cu aceste societăţi comerciale, să fie reziliate şi, în acelaşi timp, să fie chemaţi în judecată cei care nu au respectat prevederile contractuale respective. Este inadmisibil ca, printr-un minister, statul, Guvernul, să devină un fel de bancă pentru aceşti cetăţeni! Vă mulţumim. |
|
Vă mulţumesc şi eu. Dacă mai doreşte cineva să intervină. Nu, mulţumesc. |


