Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2003
![]() |
3. | Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind Statutul corpului diplomatic şi consular. | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 202/2003 |
|||||
|
Pauză 5 minute, reluăm lucrările după 5 minute. |
|
după o scurtă pauză |
|
Stimaţi colegi, Reluăm şedinţa Camerei Deputaţilor, şi daţi-mi voie să anunţ cvorumul. Sunt înregistraţi 292 de deputaţi, sunt absenţi 52, 18 participă la alte acţiuni parlamentare. Stimaţi colegi, Comitetul ordinii de zi şi Biroul permanent au operat o mică modificare în ordinea de zi de astăzi, în sensul că au inclus, înainte de votul final, dezbaterea Proiectului de Lege privind statutul corpului diplomatic şi consular al României pentru a-l putea vota în finalul şedinţei de vot şi pe acesta. Dau cuvântul domnului ministru Geoană care va prezenta acest proiect de lege şi apoi Comisia pentru politică externă, domnul Radu Podgoreanu va prezenta raportul Aveţi cuvântul, domnule ministru. |
|
Domnul Mircea Geoană (ministru, Ministerul Afacerilor Externe): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mă bucur să fiu în faţa dumneavoastră într-un moment într-adevăr important pentru noua democraţie românească şi în general pentru eforturile noastre comune de a aduce România acolo unde este locul său firesc: în familia europeană şi euroatlantică. Participăm împreună la un moment fără precedent al istoriei moderne a ţării noastre, apartenenţa la spaţiul său referenţial european şi euroatlantic. O serie de evenimente din zona politică şi diplomatică vin să consfinţească această evoluţie. Ştim cu toţii că mai avem multe lucruri de făcut pentru a aduce ţara noastră la limanul integrării sale europene şi euroatlantice. Suntem astăzi în faţa dumneavoastră ca Minister de Externe pentru a vă cere sprijinul pentru a consfinţi evoluţii instituţionale ale diplomaţiei româneşti care sunt cerute de noile condiţii interne şi externe care evoluează în ţara noastră. Instituţiile noastre sunt partenere în procesul de integrare. Avem un rol special în ceea ce credem că va fi, după ce sperăm să fie un vot pozitiv al dumneavoastră, un alt nivel de performanţă şi organizare a Ministerului Afacerilor Externe. Dorim ca, împreună cu alte instituţii ale statului, Ministerul de Externe să poată să facă faţă, cu sprijinul dumneavoastră, unor răspunderi sporite în contextul european şi mondial contemporan. Avem ambiţia, prin această lege, să transformăm corpul diplomatic şi consular românesc într-un corp nu numai de elită la nivel naţional, dar într-un corp european diplomatic şi consular, aşa cum este cazul şi celorlalte ţări care fac parte din acelaşi efort de integrare europeană şi euroatlantică. Dorim să fim şi mai performanţi nu numai în faza până la integrarea noastră în Uniunea Europeană, dar mai ales după ce ţara noastră îşi va ocupa locul firesc în familia europeană şi euroatlantică. Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru ca diplomaţii noştri, atât aici acasă, cât şi în misiunile noastre din străinătate să poată să reacţioneze şi să acţioneze la noile provocări, să sesizeze corect evoluţiile care pot afecta interesele statului român şi ale cetăţenilor noştri şi să poată să propună acele măsuri diplomatice şi politice care să ne permită să avem o politică externă coerentă, respectată şi modernă. Dorim şi vă propunem să ne sprijiniţi în ridicarea nivelului şi calităţii angajării diplomaţilor şi consulilor noştri, să creştem motivaţia lor, să creştem eficienţa lor în promovarea intereselor ţării. În prezent, după cum ştiţi, statutul corpului diplomatic şi consular al României este reglementat printr-o hotărâre de guvern din 1990. Ca o mică referinţă istorică, în perioada 1920-1947, activitatea ministerului nostru a fost reglementată prin legi organice care conţineau prevederi clare referitoare la recrutarea, promovarea, drepturile şi obligaţiile membrilor corpului diplomatic şi consular românesc. Considerăm de aceea necesară adoptarea unui statut modern al corpului diplomatic şi consular al României care să răspundă acestor noi cerinţe pe care vi le-am prezentat anterior. Prin acest statut se urmăreşte asigurarea stabilităţii personalului diplomatic şi consular al României prin dispoziţii care oferă certitudine şi transparenţă profesiei noastre, promovarea şi trimiterea în misiune permanentă în străinătate pe baze profesionale şi de competenţă şi o motivaţie superioară a membrilor corpului diplomatic şi consular, ţinând cont de răspunderile şi obligaţiile sporite care le revin. Având în vedere specificul atribuţiilor şi răspunderilor membrilor corpului diplomatic şi consular, statutul porneşte de la cerinţa unei pregătiri pe baze superioare şi a unei calificări şi formaţii permanente de-a lungul carierei, iar în ceea ce priveşte plecarea la misiuni în exterior, o selectare riguroasă pe bază de concurs. Este o premieră pentru ministerul nostru. Orice plecare la post, în afară de numirile în posturile de ambasador şi consul general, conform legislaţiei în vigoare, plecările de diplomaţi şi consuli se vor face pe bază de concurs în faţa unei comisii independente care să permită ca cei mai buni să ocupe locurile cele mai importante în diplomaţia noastră. În egală măsură vom aplica aceeaşi metodă ca, după absolvirea Academiei Diplomatice a ministerului nostru, să putem să procedăm şi la promovarea în grad diplomatic şi consular la propunerea unei comisii similare, pe baza îndeplinirii unor condiţii de stagiu, a evaluării activităţii desfăşurate şi a calificării lor şi calificativelor obţinute la instituţii de formare profesională din ţară sau din străinătate. Statul prevede obligaţii substanţiale ale membrilor corpului diplomatic şi consular românesc în legătură cu îndeplinirea misiunii şi cu conduita lor, printre care să promoveze şi să apere interesele statului şi ale cetăţenilor noştri, să respecte, conform legii, secretul de stat şi de serviciu, protecţia informaţiilor, documentele şi lucrurile sensibile la care, prin natura meseriei, au acces, să aibă în toate împrejurările o conduită profesională şi morală ireproşabilă, să se abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii României sau statutului lor diplomatic şi consular. De asemenea, proiectul de lege prevede elemente noi care clarifică elemente legate de incompatibilităţii şi interdicţii legate de funcţii publice sau private, cu excepţia cadrelor didactice, de a face parte din partide sau organizaţii politice şi de a desfăşura activităţi în favoarea acestora, a solicita sau a accepta avantaje materiale sau de altă natură care ar aduce atingere loialităţii, responsabilităţii şi prestigiului angajaţilor noştri, de a efectua activităţi comerciale şi de a deţine funcţii în unităţi cu scop lucrativ şi alte măsuri de acest gen. Se prevede de asemenea, răspunderea membrilor corpului diplomatic şi consular pentru încălcarea prevederilor statutului şi neîndeplinirea cu bună ştiinţă, consiliul de onoare al ministerului va judeca în astfel de situaţii. Membrii corpului diplomatic şi consular rămân în continuare supuşi dispoziţiilor legislaţiei muncii şi cele referitoare la funcţionarii publici, în măsura în care prin acest statut nu se stabilesc alte reguli. În ceea ce priveşte drepturile membrilor corpului diplomatic şi consular, în afara salariului şi a unor drepturi de care beneficiază în prezent, încercăm să aducem statutul şi situaţia diplomaţilor şi consulilor noştri mai aproape de situaţia diplomaţilor şi consulilor din ţări europene, inclusiv ţări din regiunea noastră şi încercăm să le asigurăm un mod de viaţă şi de lucru decent în străinătate şi introducem elementul de asigurare medicală obligatorie, ceea ce până acum în străinătate nu exista, o indemnizaţie în lei pentru plata cheltuielilor de întreţinere a locuinţei în ţară şi a contribuţiilor prevăzute de lege. De aceea, doamnelor şi domnilor deputaţi, această lege va permite adoptarea unui cadru normativ legislativ coerent, modern, european şi care va permite în continuare ca Ministerul de Externe să poată să reprezinte interesele României în plan internaţional, sperăm noi, cu aceeaşi competenţă, cu aceeaşi dăruire, cu acelaşi profesionalism, avem nevoie de sprijinul şi încrederea dumneavoastră pentru a duce corpul diplomatic şi consular românesc în secolul XXI, alături de locul firesc pe care România îl va ocupa, poate şi, într-o mică măsură, datorită activităţii colegilor mei, într-o Europă şi într-un spaţiu euro-atlantic în care ne reîntoarcem după câteva decenii de pribegie. De aceea, vă mulţumesc pentru ceea ce sper să fie un vot favorabil şi vă rog să consideraţi în continuare ministerul nostru ca un partener fidel şi loial al Parlamentului României şi al Camerei Deputaţilor în particular. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
Mulţumesc, domnule ministru. Îl invit pe domnul preşedinte al Comisiei pentru politică externă, Radu Podgoreanu, să prezinte raportul comisiei. |
|
Raport asupra proiectului de Lege privind statutul corpului diplomatic şi consular al României. Cu adresa nr.202 din 17 martie 2003, în conformitate cu art.89 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru politică externă a fost sesizată pentru dezbatere şi avizare în fond cu proiectul de Lege privind statutul corpului diplomatic şi consular al României. În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte, conform art.72 alin.2 din Constituţia României, din categoria legilor organice, dispoziţiile sale fiind incidente prevederilor art.16, alin.3 din Constituţie, relative la ocuparea de funcţii şi demnităţi publice, precum şi celor stabilite la art.37, alin.3 privind alte categorii de funcţionari publici care nu pot face parte din partide politice. Proiectul de lege a fost trimis spre avizare Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Până la data elaborării raportului, aceste avize nu au fost primite. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Proiectul de lege a fost dezbătut în şedinţele Comisiei din 18 şi 20 martie 2003. La dezbateri au participat ca invitaţi, în conformitate cu prevederile art.51 şi 52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul Cristian Niculescu - secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, doamna Cristina Ungureanu, doamna Elena Şerbănescu, domnul Octavian Filip şi domnul Corneliu Dumitrescu, directori în minister, care au susţinut forma revăzută din prezentul raport. Proiectul de act normativ are ca scop stabilirea unui cadru unitar, coerent şi complet pentru reglementarea activităţii personalului diplomatic şi consular al României şi precizează, totodată, modalităţile de accedere şi promovare, drepturile şi obligaţiile personalului din corpul diplomatic şi consular. De asemenea, proiectul conţine prevederi ferme referitoare la răspunderi, incompatibilităţi şi interdicţii. Reglementările din proiectul de lege sunt în concordanţă cu legislaţia internă privind statutul funcţionarului public, cu reglementările în materie, care decurg din dreptul internaţional public şi cu cele decurgând din procesul de integrare a ţării noastre în NATO şi în Uniunea Europeană. La examinarea proiectului de lege, membrii comisiei au avut în vedere amendamentele depuse în scris de către domnii deputaţi Damian Brudaşca, Andrei Chiliman, Kónya-Hamar Sándor, Szilágyi Zsolt. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat la 27 februarie 2003. Luând în consideraţie cele de mai sus, Comisia pentru politică externă a hotărât, cu unanimitate de voturi, avizarea favorabilă a proiectului de act normativ şi propune ca acesta să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor, cu amendamentele formulate în anexă, adoptate de membrii comisiei şi însuşite de reprezentanţii iniţiatorului. Această anexă şi raportul au fost distribuite plenului la 24 martie 2003. Stimaţi colegi, Susţinem acest proiect şi vă rugăm să daţi votul dumneavoastră pentru acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. La dezbateri generale, dacă doreşte cineva să intervină? Domnul deputat Damian Brudaşca. Poftiţi. |
|
Domnule ministru, Doamnelor şi domnilor colegi, Am luat parte, în calitatea de secretar al Comisiei de politică externă, la dezbaterea statutului corpului diplomatic şi consular al României, aducând, aşa cum rezultă şi din raport, contribuţii concrete pentru îmbunătăţirea textului care a fost înaintat de la Senat. Am considerat, ca reprezentant al Partidului România Mare, la fel ca şi restul participanţilor din celelalte partide prezenţi în cadrul Comisiei de politică externă, că este imperios necesară existenţa unui statut al corpului diplomatic şi consular al României, în concordanţă cu mutaţiile şi schimbările care s-au petrecut în viaţa politică şi în întreaga societate românească. Aşa cum rezultă şi din amendamentele pe care le-am formulat - unele sunt chiar amendamente de conţinut -, am încercat ca acest text să fie un text modern, în concordanţă cu intenţiile prezentate în faţa plenului şi de către domnul ministru al afacerilor externe. Ne bucură faptul să constatăm această preocupare. Ne-a bucurat şi faptul că am găsit o înţelegere în rândul celorlalte partide politice pentru a elimina acele texte care nu corespund din punctul nostru de vedere intenţiilor de a realiza un statut al corpului diplomatic şi consular modern. Din acest punct de vedere, am contribuit, prin votul nostru, la eliminarea art.19 alin.2, prin care se încerca menţinerea activităţii diplomatice în sfera de influenţă a politicului şi transformarea pe neaşteptate a acesteia într-un fel de cimitir al elefanţilor politici. Noi nu am fost de acord cu menţinerea în rândurile corpului diplomatic a persoanelor care au îndeplinit vârsta legală de pensionare, tocmai pentru a elimina această posibilitate folosită cândva de către forţa politică pentru stipendierea celor care au fost ataşaţi politicii partidului de la guvernare. De asemenea, au mai fost şi alte articole pe care le-am eliminat, pentru a nu crea din corpul diplomatic, deşi îi recunoaştem calitatea de elită a funcţionarilor publici, pentru a nu face din el, totuşi, beneficiarul unor drepturi care nu se regăsesc şi la celelalte categorii de funcţionari publici din aparatul central. Apreciem, aşa cum am spus, în mod deosebit, această formă la care s-a ajuns. Sperăm ca ea să fie utilă în desfăşurarea activităţii corpului diplomatic şi consular în perspectivă şi nu pot să nu remarc interesul deosebit pe care l-a manifestat pe toată perioada dezbaterii în comisie Ministerul Afacerilor Externe, reprezentat la nivel de secretar de stat şi directori de compartimente, şi ne bucură faptul că domnul ministru de externe face o excepţie, prezentându-se în persoană în faţa plenului Camerei Deputaţilor pentru susţinerea acestui proiect de lege, dovedind, şi prin aceasta, că Ministerul de Externe tratează cu toată seriozitatea şi responsabilitatea acest statut al corpului diplomatic şi consular. Prin urmare, susţin - şi ca membru al comisiei şi ca reprezentant al Partidului România Mare - adoptarea acestui proiect de lege. |
|
Vă mulţumesc. Domnul Cristian Dumitrescu. |
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Domnule preşedinte, Domnule ministru, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Această lege este o lege importantă şi mă bucur şi trebuie, cred, toată lumea să privim acest moment ca un moment cu semnificaţii importante. Această lege reglementează un domeniu de activitate care este important nu numai prin faptul că ajută la promovarea politicii României şi a ajutat dintotdeauna, ci şi prin faptul că se referă la un corp de funcţionari - eu nu le-aş spune de elită, pentru că, chiar dacă sunt aşa, noi trebuie să ne gândim în primul rând că sunt un corp de funcţionari profesionişti, adică oameni care-şi fac datoria faţă de principalele obiective ale politicii României acum şi dintotdeauna -, pentru că România s-a aflat la confluenţa unor civilizaţii şi a unor mari interese politice, iar românul a fost obişnuit dintotdeauna să aibă la dreapta sa sabia, iar la stînga - diplomaţia. Numai aşa, în istoria noastră, am reuşit ca să transformăm de multe ori înfrângerile în victorii şi să reuşim să ne promovăm interesul naţional cu mai mult sau mai puţin succes, aşa cum au vrut vremurile, dar mai ales, cu contribuţia oamenilor. Poate că ar fi important şi poate că ar fi bine ca în astfel de momente să ne aplecăm cu mai multă atenţie asupra elementelor constitutive ale unei astfel de activităţi, a ceea ce a însemnat diplomaţia şi ceea ce înseamnă diplomaţia pentru România, şi a unor semnificaţii de care suntem legaţi prin trecutul nostru istoric şi prin tot ceea ce avem de gând să facem în viitor. Dar, pentru că este important să vorbim de prezent, aş dori să mă refer în susţinerea acestui proiect de lege la aspecte legate de diplomaţia românească de după 1990, fără a îndrăzni să spun că diplomaţia românească înainte de 1990, chiar şi în perioada comunistă, poate chiar în perioada comunistă, n-a fost promovată de oameni profesionişti şi care au ştiut să promoveze interesul naţional. Încă din 1990 s-a dat o hotărâre de Guvern, deci, iată că a existat o ordine de prioritate din partea puterilor care s-au perindat, sau puterii care s-a perindat la conducerea României, încă de atunci s-a manifestat interes pentru diplomaţie, ştiindu-se că diplomaţia va să fie un element important în construcţia României pe drumul tranziţiei şi integrării în structurile euroatlantice şi europene. Această hotărâre de Guvern, iată, astăzi, după 13 ani, prin eforturile lăudabile ale actualei conduceri a Ministerului de Externe, se transformă într-o lege. De ce acum? Eu cred că sunt mai multe lucruri de amintit. În primul rând, că diplomaţia românească, trebuie să recunoaştem, - şi nu ne referim întotdeauna la persoane, ci ne referim la instituţia ca atare - a fost o instituţie de succes. Iar, dacă privim în ultimii câţiva ani, prin succesele pe care le-a realizat România în domeniul politicii externe şi de promovare a interesului naţional, a fost un corp de oameni harnici, devotaţi şi ataşaţi interesului naţional - i-am numit pe diplomaţi care, cu viziune clară, dar şi cu muncă asiduă, au promovat aceste interese -, România câştigând treptat integrarea în NATO, dreptul de a circula liber, fără vize, în Uniunea Europeană şi aşa mai departe, ca să nu mai vorbesc de complicata poziţionare a României în prezent, în actualul context mondial care, cel puţin în acest moment, s-a dovedit de succes. Un al doilea motiv este faptul că în acest minister s-a format un corp de profesionişti tineri. Transferul de generaţii - care uneori a fost dramatic în ţările în tranziţie - s-a realizat, în ţara noastră, pe o bază poate mai corectă, poate mai îndelungată, dar mai eficientă. Dacă avem un corp diplomatic foarte tânăr, dacă avem diplomaţi de carieră, de succes şi în posturi-cheie foarte tineri, acest lucru se datorează unei politici promovate consecvent în acest domeniu. Şi, de asemenea, un alt motiv este integrarea în Uniunea Europeană. Diplomaţia românească a fost, dintotdeauna, la nivelul tradiţiilor diplomaţiei europene. Acum, va trebui să fim şi în consonanţă cu acest lucru. Acest statut - care consfinţeşte de fapt statutul unor profesionişti de excepţie - reprezintă pentru noi, cred, o atestare definitivă a acestora în contextul politic şi, dacă vreţi, social al României şi al obiectivelor pe care şi le propune. Partidul Social Democrat susţine, cu amendamentele care au fost prezentate în comisie, acest proiect. |
|
Are cuvântul domnul Szilágyi Zsolt, din partea Grupului parlamentar UDMR. Vreau să anunţ colegii mei că la dezbateri generale vorbeşte un reprezentant din partea fiecărui grup parlamentar. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule ministru, Domnilor colegi de la Ministerul de Externe, Onorată Cameră, Este vorba despre o datorie mai veche a Parlamentului, o datorie mai veche a Guvernului şi a Ministerului de Externe. Pe măsură ce provocările care au fost întâmpinate de Ministerul Afacerilor Externe legate de eficientizarea şi de eficienţa, ridicarea randamentului ministerului, au fost îndeplinite, s-a ridicat această problemă a creării cadrului legal pentru statutul diplomaţilor. Acest domeniu a fost, de altfel, reglementat prin fel şi fel de acte normative. Este, deci, absolut oportun să reglementăm, printr-o singură lege clară statutul diplomaţilor. Este vorba despre o lege tehnică şi acest caracter al proiectului şi acest spirit a fost respectat şi dovedit şi în cadrul comisiei, unde am avut o dezbatere axată pe consens, o dezbatere constructivă care, indiferent de coloratura politică a adus, cred, prin amendamentele acceptate, o îmbunătăţire a legii. Sper ca acele amendamente care sunt înaintate ca propuneri, amendamente admise de comisie, să fie acceptate şi de plen. Împreună cu colegul Kónya-Hamar Sándor, şi noi, din partea Grupului parlamentar UDMR, am depus circa 20 de amendamente care au fost dezbătute şi multe dintre ele se regăsesc în raportul distribuit şi care se află la dumneavoastră. Chiar dacă avem de-a face şi ne confruntăm cu o moştenire grea, dat fiind faptul că politica de cadre a Ministerului Afacerilor Externe, în special înainte de '89, nu a permis participarea pe măsură a membrilor comunităţilor minoritare şi a moştenit un personal în care comunitatea de care aparţin şi pe care o reprezint nu este reprezentată aproape deloc, în ciuda acestui fapt este nevoie de crearea şanselor egale şi sunt convins că, pe măsură ce societatea revine la normalitate, pe măsură ce practicile europene vor fi familiarizate şi de Ministerul de Externe în privinţa politicii de cadre, sunt sigur că se va remedia această deficienţă. Chiar dacă avem mai multe amendamente respinse, pe care probabil le vom susţine în plen, trebuie să subliniez că avem şi multe amendamente admise de comisie şi, dat fiind faptul că este o lege extrem de importantă, ce poate ajuta şi accelera efortul de integrare a Guvernului şi a Parlamentului, noi susţinem adoptarea legii şi vom participa la dezbaterea acestei legi. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
Vă mulţumesc. Domnul Ovidiu Drăgănescu, din partea Partidului Naţional Liberal. |
|
Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu: Domnule preşedinte, Domnule ministru, Stimaţi colegi, Şi Partidul Naţional Liberal consideră că adoptarea acestei legi este un moment important din istoria diplomaţiei române. Şi Partidul Naţional Liberal, prin reprezentanţii săi, a lucrat în mod conştiincios la această lege; a avut amendamente care au fost admise şi a avut amendamente care au fost respinse. Trebuie să spunem că prin fiecare statut pe care noi îl votăm aici, începând de la statutul cadrelor didactice, statutul poliţistului etc. etc., statul român măreşte povara bugetară şi poate că, la un moment dat, este normal să fie aşa, deoarece, în special în cazul de faţă, personalul diplomatic şi consular lucrează în condiţii specifice, în care ajung de foarte multe ori în contact cu colegi din alte ţări şi, evident, nu putem să lăsăm diplomaţii noştri să simtă o posibilă inferioritate, cel puţin materială, vis-a-vis de aceştia. Vreau să spun că acest caz este totuşi un caz fericit. De exemplu, la articolul în care se prevede că pentru persoanele care ies la pensie şi au o vechime de 20 de ani în diplomaţie se acordă 5 salarii la valoarea ultimului salariu avut. Vreau să vă atrag atenţia că la legea privind salariile poliţiştilor se vor da 20 de salarii pentru cei care ies la pensie, vis-a-vis de, iată, diplomaţii care-i avem aici au cerut totuşi destul de puţin. Din acest punct de vedere, Partidul Naţional Liberal va vota acest proiect de lege, dar, ceea ce doresc în ultima parte a intervenţiei mele este să vă spun, domnule ministru, să aveţi grijă că şi această lege, chiar dacă va veni ea probabil la timp şi va mai reduce din sinecurele care există totuşi în interiorul ministerului, - iată ce s-a întâmplat în ultima săptămână vis-a-vis de numirea în posturi foarte importante, cum este cel de consul la Los Angeles, sau a unor persoane care n-au deloc experienţă în diplomaţie -, deci, aveţi grijă, totuşi, în continuare, domnule ministru, ca acest corp al diplomaţilor să nu fie plin de oameni care primesc aceste sinecure de la partidul care este vremelnic la putere. De asemenea, vă atrag atenţia, domnule ministru, că ar fi bine să urgentaţi deschiderea de ambasade în ţările care vor fi în curând, de la anul, membre ale Uniunii Europene şi NATO - mă refer la Letonia, Estonia, de exemplu. Şi, nu în ultimul rând, readuc aminte colegilor noştri de aici că Nicolae Titulescu spunea: "Daţi-mi o politică internă bună şi vă fac o politică externă excepţională". Dumneavoastră, domnule ministru, sunteţi membru al Guvernului, sunteţi o persoană care, prin multiplele ordonanţe pe care le emite Guvernul, de fapt şi adoptaţi legislaţia din România, trebuie să aveţi grijă că în ultimul timp există multe derapaje de la linia unui stat de drept. Şi noi stăm şi ne întrebăm de multe ori dacă România, pe plan intern, îndeplineşte acele condiţii de aderare la instituţiile la care noi dorim să aderăm şi dacă nu cumva doar Ministerul de Externe este singurul care mai salvează faţa României la ora actuală. Vă mulţumesc. |
|
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnul Negoiţă. |
|
Domnul Gheorghe-Liviu Negoiţă: Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Domnule ministru, N-o să mai reiau aici toate argumentele spuse de antevorbitorii mei. Şi Partidul Democrat consideră că este o lege bună. Corpul diplomatic avea nevoie de o reglementare pentru a putea fi reprezentaţi cu cinste, cu demnitate, pe baza unei legi care, într-adevăr, să dea un statut demn de toată încrederea personalului dipomatic al României. Vom participa la dezbateri şi vom vota această lege. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Trecem la dezbaterea textelor. Vă rog să urmăriţi, cu atenţie, în paralel proiectul de lege şi raportul comisiei, pentru a vedea unde sunt amendamente. La titlul proiectului de lege n-au fost amendamente. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. La art.1 alin.1, n-au fost amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în unanimitate. Art.1 alin.2, vă rog să urmăriţi amendamentul nr.1. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.1? Admis amendamentul, modificat alin.2 din art.1. La art.2 alin.1, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate în formularea Guvernului. Alin.2 de la art.2. Urmăriţi amendamentul nr.2. Nu aveţi obiecţiuni. Adoptat amendamentul, modificat alin.2. Art.3 alin.1. Urmăriţi amendamentul nr.3. Admis amendamentul, modificat alin.1. Art.3 alin.2. Comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în formularea Guvernului. Cap. II, Secţiunea I. Titlul. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în formularea Guvernului. Art.4. Nu aveţi obiecţiuni. Votat în unanimitate în formularea Guvernului. Art.5. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Titlul Secţiunii a II-a. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.6. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.7 şi art.8. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.9 alin.1. Urmăriţi, vă rog, amendamentul nr.4. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul comisiei, modificat art.9 alin.1. Art.9 alin.2. Urmăriţi amendamentul nr.5. Admis amendamentul, modificat art.9 alin.2. Art.10. Urmăriţi amendamentul nr.6. Admis amendamentul, modificat art.10. Art.11, art.12 şi art.13. Comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră. Votat în formularea Guvernului. Art.14 alin.1. Urmăriţi amendamentul nr.7. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul, modificat alineatul. Art.14 alin.2. Urmăriţi amendamentul nr.8. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul, modificat art.14 alin.2. Art.15. Comisia nu a avut amendamente. Votat în unanimitate în formularea Guvernului. Art.16. Urmăriţi amendamentul nr.9. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul, modificat textul. Titlul Capit.III şi al Secţiunii I-a. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea Guvernului. Art.17, alin.1. Vă rog să urmăriţi până la lit.g), comisia n-a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în formularea Guvernului, în unanimitate. La art.17 alin.1 lit.h), urmăriţi pct.10 din raport, mai exact, amendamentul nr.10. Admis amendamentul, modificat lit.h). Art.17 alin.2. Urmăriţi amendamentul nr.11. Votat amendamentul, modificat alin.2. Art.17 alin.3. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Votat în formularea Guvernului. Art.18. Urmăriţi amendamentul nr.12. Admis amendamentul, modificat art.18. Art.19 alin.1. Urmăriţi amendamentul nr.13. Poftiţi, domnule Szilágyi Zsolt. |
|
Permiteţi-mi să vă supun atenţiei un amendament respins, care nu a fost acceptat de plenul comisiei, însă a fost apreciat - dacă-mi permiteţi expresia - de către comisie. Este vorba despre limita de vârstă la care se numeşte, de regulă, un ambasador. Textul original prevede următorul text: "... de regulă, diplomaţi de carieră, care să nu depăşească vârsta de 65 de ani". Noi am propus, împreună cu domnul coleg Kónya-Hamar Sándor, vârsta de 55 de ani. Aş dori să accentuez că nu se schimbă formularea textului. Deci, sintagma "de regulă" este binevenită, fiindcă, bineînţeles că se pot admite excepţii. Însă, am dori ca, în general, ca idee generală, să se întâmple o întinerire în politica generală în privinţa numirii ambasadorilor şi, bineînţeles că, în cazuri fundamentate, în cazul în care este vorba de academicieni sau de diplomaţi apreciaţi, cu o cunoştinţă temeinică în ceea ce priveşte destinaţia, bineînţeles că se pot aplica excepţii. Dar, acest "65" să devină "vârsta de 55 de ani". Pentru aceasta vă cer votul. Este amendamentul la art.19 alin.1, la amendamente respinse. Este un amendament formulat de domnul Kónya-Hamar Sándor şi subsemnatul, Szilágyi Zsolt. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Damian Brudaşca. |
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Doamnelor şi domnilor colegi, În comisie s-a dezbătut destul de multă vreme amendamentul propus de colegul de la UDMR şi decizia finală a fost de respingere, pentru un motiv esenţial. Un diplomat nu se face peste noapte; un dipomat se face în timp, este nevoie de experienţă şi întinerirea despre care vorbeşte domnul Szilágyi Zsolt nu se poate constata că nu este urmărită cu consecvenţă de către Ministerul de Externe. Dar, a aplica această prevedere pe care domnia sa o are în amendament, în sensul reducerii posibilităţii de numire în funcţiile diplomatice a persoanelor până la 55 de ani ar însemna şi o discriminare, o încălcare a dreptului diplomaţilor de a parveni la aceste funcţii de ambasadori sau în celelalte funcţii menţionate în acest amendament. Prin urmare, nu susţin nici aici, aşa cum n-am susţinut nici în plen, ideea din amendamentul respins, pentru că eu apreciez că este nevoie să nu se depăşească vârsta legală de pensionare. Tocmai de aceea, ţinând cont de prevederile Legii nr.19/2000, am şi menţionat că această vârstă să fie nu de 65 de ani, ci în concordanţă cu prevederile Legii pensiilor, respectiv să se poată ajunge până la vârsta de 67 de ani. "Cei care n-au bătrâni trebuie să şi-i cumpere" spune un proverb. Cred că de acest lucru trebuie să beneficieze inclusiv diplomaţia românească, ce trebuie să folosească experienţa şi buna pregătire a cadrelor care s-au călit în bătălia aceasta pe frontul diplomaţiei. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Din partea comisiei, domnul preşedinte Radu Podgoreanu. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia îşi menţine punctul de vedere. Noi am considerat, la fel cum au spus şi colegii noştri, că această vârstă corespunde şi paşilor pe care trebuie să-i facă un om pe calea diplomaţiei şi ajunge, la o vârstă destul de înaintată, să dobândească suficientă experienţă. De asemenea, considerăm că ne încadrăm în durata activă, aşa cum este pentru toată lumea în societatea românească. Şi aş mai spune încă un lucru: comisia a propus ca, de regulă, plecarea la post la limita de vârstă să nu depăşească la finalul postului vârsta de pensionare. Deci, considerăm că formularea adoptată la nivelul comisiei trebuie susţinută în continuare. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Domnul ministru are aceeaşi opinie. Stimaţi colegi, Voi supune votului dumneavoastră întâi amendamentul comisiei, cum prevede regulamentul. Dacă amendamentul va fi admis, implicit cel propus de colegul nostru rămâne respins. Cine este pentru amendamentul nr.13 de la art.19 alin.1? Vă rog să vă exprimaţi prin vot; este amendamentul comisiei. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? 9 voturi împotrivă. Abţineri? 5 abţineri. Cu majoritatea voturilor pentru, s-a admis amendamentul nr.13. Art.19 alin.1 va avea înfăţişarea reieşită din votul amendamentului. Art.19 alin.2, vă rog să urmăriţi amendamentul 14. Nu sunt obiecţiuni, se admite amendamentul, se elimină textul. Art.20. Nu sunt amendamente. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate în formularea Guvernului. Titlul Secţiunii a II-a. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea Guvernului. Art.21 alin.1. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea Guvernului. Art.21 alin.2, urmăriţi amendamentul 15. Nu sunt obiecţiuni. Este admis amendamentul şi se modifică alin.2. Art.21 alin.3. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea Guvernului. Art.22 alin.1, urmăriţi amendamentul 16. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul şi este modificat textul. Art.22 alin.2 şi 3, comisia n-a avut amendamente. Nici dumneavoastră nu aveţi obiecţiuni. Votat în formularea Guvernului. Art.22 alin.4, urmăriţi amendamentul 17. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul, modificat alin.4. Titlul Capitlului IV şi al Secţiunii I. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea Guvernului. Art.23, de la lit.a până la d) inclusiv, comisia nu a avut obiecţini. Dacă aveţi dumneavoastră? Votate toate literele în formularea Guvernului. Art.23 lit.e), urmăriţi amendamentul 18. Este admis amendamentul şi se modifică lit.e). Art.23 lit.f). Urmăriţi amendamentul 19. Nu sunt obiecţiuni. Este admis amendamentul 19 şi este modificată lit.f). Art.23 lit.g) urmăriţi amendamentul 20. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul şi este modificată lit.g). Art.23 lit.h) dacă aveţi obiecţiuni? Votat în formularea Guvernului. Art.24 alin 1 şi 2. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea Guvernului. Art.25 alin.1, urmăriţi amendamentul 21. Este admis amendamentul şi este modificat alin.1. Art.25 alin.2. Nu sunt obiecţiuni. Nici obiecţii, votat în formularea Guvernului. Art.26 alin.1, urmăriţi amendamentul 22. Art.26 alin.1, există un amendament din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Poftiţi, doamna preşedinte Dobrescu. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aceste amendamente pe care le-am făcut cu două zile după apariţia raportului le-am discutat ulterior cu membrii biroului comisiei şi cu iniţiatorul. Sunt câteva care privesc, în special, sistemele de asigurări. La art.26 alin.1 pentru a evita situaţiile de genul celor care s-au manifestat în cadrul magistraturii când s-au recuperat bani şi s-a ajuns la executări silite, puţin neplăcute, am dorit să facem menţiunea condiţiei plăţii contribuţiilor, dacă se doreşte gratuitate. Ca atare, amendamentul nostru sună astfel: "În ţară, membrii corpului diplomatic şi consular al României în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate specific apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, în condiţiile achitării contribuţiilor legale la sistemul de asigurări de sănătate în perioada de activitate." Vă mulţumesc. |
|
Domnul Damian Brudaşca are o intervenţie cu privire la acest aspect. Vă rog. |
|
În intervenţia Comisiei pentru muncă şi protecţie socială există o situaţie care mie mi se pare hilară, "beneficiază de gratuitate cu condiţia plăţii". Păi, dacă este plătită, atunci nu mai este gratuit. Deci, ori plătim, şi atunci nu mai vorbim despre gratuitate, ori nu plătim şi lăsăm în condiţiile menţionate în această formulare acceptată de către comisie. |
|
Da, doamna Smaranda Dobrescu şi apoi domnul ministru. |
|
După cum ştiţi, sistemul de coplăţi nu este un sistem totalmente gratuit, deci la acest lucru ne-am referit noi şi ne-am mai referit şi la faptul că protezele şi medicamentele, toate acestea vor fi gratuite, deci la actul medical gratuit, aceasta înseamnă gratuitate din punctul nostru de vedere şi nu acea gratuitate care a dus la interpretări diferite în cadrul magistraturii, când au înţeles prin gratuit neplata contribuţiei. |
|
Domnul ministru Geoană. |
|
Domnul Mircea Geoană: Considerăm că formularea propusă de comisie este corectă. Noi, oricum, şi la această oră contribuim la sistemul de asigurări de sănătate în perioada activităţii. Deci este o contribuţie normală pe care orice salariat o are. De aceea, credem că formularea prezentată este corectă. vom avea, în condiţiile în care continuăm să ne achităm de obligaţiile noastre la sistemul de asigurări de sănătate în regim de gratuitate, avantajele stipulate în acest articol. deci credem că este o chestiune mai degrabă de clarificare decât de fond. Susţinem amendamentul respectiv cu care suntem de acord. |
|
Comisia pentru politică externă este de acord cu amendamentul propus de Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi, în consecinţă, supun votului dumneavoastră acest amendament al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? 9 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Majoritatea a adoptat deci art.26 alin.1 în redactarea propusă de către comisia pentru probleme de muncă. Art.26 alin.2 nu sunt amendamente. Adoptat în unanimitate în formularea Guvernului. Art.27 alin.1, urmăriţi amendamentul 23. Nu sunt obiecţiuni. Este admis amendamentul şi este modificat art.27 alin.1. Art.27 alin.2, urmăriţi amendamentul 24. Este admis amendamentul şi este modificat alin.2. Art.27 alin.3, urmăriţi amendamentul 25. Este admis amendamentul şi este modificat alin.3. Art.27 alin.4, urmăriţi amendamentul 26. Nu sunt obiecţiuni. Este admis amendamentul şi este modificat alin.4. Art.27 alin.4, urmăriţi amendamentul 27. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea conţinută în amendament. Art.28. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat în formularea Guvernului. La art.29 există o intervenţie a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Aveţi cuvântul doamnă preşedintă. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este vorba doar de o precizare. Şi vă propunem următoarea formulare: "Membrii corpului diplomatic şi consular al României care îşi desfăşoară activităţile în condiţii deosebite sau vătămătoare de muncă au dreptul la încadrarea în aceată categorie. Încadrarea se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, potrivit Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale". |
|
Comisia pentru politică externă şi Guvernul este de acord. Supun votului dumneavoastră acest amendament la art.29. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. După art.29 astfel reformulat, comisia propune prin amendamentul 28 un art.291. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 28? Nu aveţi, este admis amendamentul. S-a introdus textul. Titlul Secţiunii a II-a. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art.30, urmăriţi amendamentul 29. Nu sunt obiecţiuni. Este admis amendamentul şi este modificat art.30. Art.31 de la lit.a) până la lit.e) inclusiv, comisia n-a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în formularea Guvernului. Art.31 lit.f), urmăriţi amendamentul 30. Este admis amendamentul şi modificat textul. Art.31 lit.g), urmăriţi amendamentul 31. Este admis amendamentul şi este modificată lit.g). Art.32 şi 33, comisia n-a avut amendamente. Nici dumneavoastră obiecţii, votate în formularea Guvernului. Titlul Capitolului V. Admis în unanimitate. Art.34 alin.1, 2 şi 3, comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră obiecţiuni. Votate în formularea Guvernului. Art.34 alin.4, urmăriţi amendamentul 32. Este admis amendamentul şi este modificat alin.4. Art.34 alin.5, urmăriţi amendamentul 33. Este admis amendamentul şi se mofică alin.5. Art.35, 36, 37, 38, 39 şi 40, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi obiecţiuni. Adoptate toate în formularea Guvernului. La art.41 este un amendament care se diferenţiază de amendamentul comisiei. Are un amendament doamna Smaranda Dobrescu, în numele comisiei pentru problemele de muncă. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru muncă şi protecţie socială consideră, şi cred că pe bună dreptate, că vechimea în muncă nu mai este o sintagmă relevantă din punct de vedere al noului cod al muncii şi nici al Legii- cadru privind pensiile sau alte drepturi de asigurări sociale. Stagiile de cotizare sunt elementul relevant în determinarea pensiei, de aceea vă propunem următoarea formulare: "Soţul sau soţia membrului corpului diplomatic şi consular al România pe perioada deplasări sale în străinătate împreună cu acesta şi căruia i se suspendă raporturile de muncă pe perioada respectivă beneficiază de stagii de cotizare utile la stabilirea pensiei cu plata de către unitatea trimiţătoare a contribuţiei la sistemul public de pensii la nivelul ultimului salariu avut înainte de plecare." |
|
Vă mulţumesc. Ministerul şi Comisia pentru politică externă îşi însuşesc acesta amendament. Da, poftiţi, domnule Damian Brudaşca. |
|
De acord cu amendamentul doamnei preşedinte, dar nu sunt de acord cu limba în care a folosit dânsa. Nu "înainte de plecare", ci "înaintea plecării" ca să fim consecvenţi cu limba română. |
|
Doamna preşedinte şi-a îsuşit această sugestie de îmbunătăţire a redactării propriului amendament. Cu această precizare supun amendamentul comisiei pentru muncă, votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.42, comisia n-a avut amendamente, nici dumneavoastră, votat în unanimitate în formularea Guvernului. Art.43, urmăriţi amendamentul 35. Este admis amendamentul şi se modifică art.43. Art.44, urmăriţi amendamentul 36. Este admis amendamentul şi se modifică textul. Art.45, urmăriţi amendamentul 37. Dacă aveţi obiecţiuni? Este admis amendamentul, modificat art.45. Art.46, urmăriţi amendamentul 38. Este admis amendamentul şi se modifică ".. Da, poftiţi, domnule preşedinte Olteanu. |
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Stimaţi colegi, Cred că, chiar dacă nu s-a aşteptat avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, putem repara ceea ce mie mi se pare o inadvertenţă în textul acestui amendament, în condiţiile în care amendamentul indicat la poziţia 38 sub nr.461 vorbeşte de... |
|
...39 este acela... |
|
Art.39, da, vorbeşte de "acoperirea necesarului de personal în serviciul exterior, detaşarea la Ministerul Afacerilor Externe şi încadrarea pe perioadă determinată se fac pe durata misiunilor permanente". Prima critică, care ar părea de redactare, dar are o rezonanţă pe fondul problemei, este aceea că, în condiţiile în care detaşarea este o instituţie distinctă, care presupune păstrarea raporturilor de muncă cu unitatea angajatoare, nu putem spune "detaşarea şi încadrarea la Ministerul Afacerilor Externe" pentru că ar fi un non sens. Probabil că autorul amendamentului a vrut să spună că această detaşare poate avea loc în cadrul misiunilor permanente, deci în cadrul Ministerul Afacerilor Externe şi eventual poate interveni încadrarea în Ministerul Afacerilor Externe. Prima observaţie spuneam. A doua observaţie, este una de fond propriu-zisă, pentru că ea priveşte raţiunea pentru care am considera necesar un asemenea text. Mie mi se pare că avem nevoie de a prevedea un asemenea text, în sensul de a acoperi necesarul de personal specializat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi aş spune nu doar în cadrul misiunilor permanente, ci şi în cadrul centralei. Pentru că, altfel, vom avea situaţii în care portari, ştiu eu, femei de serviciu pot fi identificate de la ministerul X sau de la primăria Y pentru a fi aduse în cadrul unei misiuni permanente. Or, cred că raţiunea pentru care ar trebui să permitem o asemenea dispoziţie ar fi aceea de a ne conforma unei anumite dinamici a relaţiilor diplomatice care presupune completarea cu personal specializat a misiunilor diplomatice, dar şi a personalului din Centrala Ministerului Afacerilor Externe. Şi, aici daţi-mi voie să fac referire la o practică şi la o legislaţie care există în diplomaţia franceză, în sensul de a crea posibilitatea încadrării sau doar detaşării unor magistraţi de la anumite instanţe judecătoreşti sau din cadrul Ministerului Justiţiei în cadrul misiunilor permanente... |
|
Stimate coleg, avem şi un vot final de 120 de legi care ne obligă să nu abordăm practica franceză în domeniul justiţiei. |
|
Domnule preşedinte, dacă dumneavoastră consideraţi ab initio că argumentele mele nu prezintă interes, puteaţi eventual să-mi indicaţi un anumit timp de cuvânt. Mă voi opri aici totuşi, considerând că argumentele sunt pertinente şi au o relevanţă atât pe procedură, pe formă, cât şi pe fond. Vă mulţumesc. |
|
Să înţeleg, totuşi, că amendamentele dumneavoastră vizează 461, nu 46 simplu. Bun. La art.46 dacă aveţi vreo obiecţiune la amendamentul 38? Votat în unanimitate amendamentul 38. Cu privire la noul text 461 întreb iniţiatorul sau Comisia pentru politică externă. Care doriţi să răspundeţi? Domnule ministru, dumneavoastră sunteţi de acord? Da. Domnule preşedinte Radu Podgoreanu? |
|
Propunem o soluţie de compromis: "Detaşarea sau încadrarea", deci în loc de "şi" , "sau". Şi, atunci... |
|
Domnule Olteanu? |
|
Mulţumesc comisiei pentru receptivitate. Aş vrea să menţionez doar un singur lucru. Amendamentul meu oral privea şi adăugarea cuvântului "specializat" după cuvântul "personal"şi adăugarea expresiei după "serviciul exterior", "din centrala Ministerul Afacerilor Externe" pentru a cuprinde ambele situaţii. Altfel, raţionamentul cred că este afectat. Vă mulţumesc. |
|
Comsia care iniţial credea că lucrul acesta este absolut subânţeles, se acceptă totuşi formularea ca să nu mai continuăm discuţiile. Deci, supun votului dumneavoastră amendamentul 39 cu privire la art.461 cu îmbunătăţirile propuse de domnul deputat Olteanu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? O abţinere. Îmi cer scuze. Titlul Capitolului VI. Nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. Art.47 şi 48, comisia n-a avut amendamente, deci dumneavoastră îl votaţi în formularea Guvernului. Titlul Capitolului 7? Nu sunt obiecţiuni, votat în formularea Guvernului. Art.49 alin.1, comisia n-a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în unanimitate în formularea Guvernului. Art.49 alin.2, urmăriţi amendamentul 40. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul, modificat art.49 alin.2. Art.50, urmăriţi amendamentul 41. Nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul, votat textul. Art.51 alin.1, urmăriţi amendamentul 42 şi ascultaţi-o pe doamna preşedinte Smaranda Dobrescu cu un amendament în numele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. |
|
Faţă de amendamentul comisiei dorim o singură completare, în final: "...o indemnizaţie egală cu 5 salarii de bază nete plătite din bugetul ultimei unităţi trimiţătoare". Ca să existe precizarea cine plăteşte acest beneficiu. |
|
Iniţiatorul şi Comisia pentru politică externă îşi însuşesc această propunere. Supun votului dumneavoastră amendamentul 42 cu această adăugire. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.51 alin.2 şi 3, comisia n-a mai avut obiecţii nici amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în formularea Guvernului. Art.52 alin.1 nu sunt amendamente. Nici dumneavoastră nu aveţi, votat în formularea Guvernului. Art.52 alin.2, urmăriţi amendamentul 43. Este admis amendamentul, modificat 52 alin.2. Art.53, urmăriţi amendamentul 44. Este admis amendamentul şi este modificat textul. Art.54, dacă aveţi obiecţiuni? Poftiţi, doamna preşedinte al comisiei. |
|
Propunem acelaşi lucru. O formulare de genul: "În caz de deces al unui membru al corpului diplomatic şi consular al României, membrii familiei care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaş primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului de bază net din ultima lună de activitate a celui decedat, plătit din bugetul unităţii trimiţătoare." |
|
Da, este aceeaşi corelare. Comisia şi ministerul sunt de acord. Supun votului dumneavoastră la art.54 acest amendament. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Titlul Capitolului VIII. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea Guvernului. Rog şefii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală pentru că mai avem puţine texte şi începem votul final. Sper să nu fie nevoie de un apel nominal transparent. Titlul Capitolului VIII, nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. Art.55, 56 şi 57, da, doamna preşedinte Smaranda Dobrescu. |
|
O ultimă intervenţie la 56, în loc de "răspundere materială" să avem "răspundere patrimonială", conform ultimelor prevederi ale codului muncii. |
|
Comisia şi ministerul sunt de acord. Supun votului dumneavoastră această modificare la art.56. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.55 şi 57, dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate în formularea Guvernului. Art.58, urmăriţi amendamentul 45. Este admis amendamentul şi este modificat art.58. Titlul Capitolului IX. Nu sunt obiecţiuni. Votat în formularea Guvernului. Art.59, urmăriţi amendamentul 46. Este admis amendamentul şi se modifică art.59. Art.60, 61, 62 şi 63. Nu sunt obiecţiuni, votate, în unanimitate, în formularea Guvernului. Art.64 şi 65. Votate în unanimitate în formularea Guvernului. Art.66, urmăriţi amendamentul 67. Este admis amendamentul şi se modifică art.66. Art.67, 68. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate în formularea Guvernului. Art.69, care este şi ultimul. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate în formularea Guvernului. Stimaţi colegi, am parcurs textele acestei legi cu caracter organic, rog colegii mei să evalueze prezenţa în sală. Rog toţi deputaţii să se prezinte în sala de şedinţe pentru a parcurge lista de vot final. Stimaţi colegi, nu suntem în cvorum, rog pe domnul secretar Niţă să facă apelul şi rog liderii grupurilor parlamentare să ne întâlnim puţin pentru a decide cu privire la programul pentru ziua de astăzi. Până la citirea apelului rog liderii grupurilor parlamentare să vină puţin la prezidiu. Aveţi cuvântul, domnule Niţă. |
|
- Abiţei Ludovic - prezent (Domnii deputaţi care au intrat în sală după epuizarea apelului nominal şi-au confirmat prezenţa la secretariatul de şedinţă.) |
| ................................................ |
| ................................................ |
|
Vă propun să începem cu ultima lege, pe care tocmai astăzi am dezbătut-o pe articole. Proiectul de Lege privind statutul corpului diplomatic şi consular. Supun proiectul de lege votului dumneavoastră cu precizarea că este vorba de o lege organică, care se va vota conform art.74 alin.1 din Constituţie. Cine este pentru? Mulţumesc. 270 voturi pentru. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Mulţumesc. Domnule ministru, puteţi fi fericit. |


