Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 19 iunie 2003

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 19 iunie 2003

3. Adoptarea textelor în divergenţă la Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.
 
consulta fisa PL nr. 695/2002 L318/2002

Domnul Nicolae Văcăroiu:

................................................

Trecem la următorul punct de pe ordinea de zi.

Texte rămase în divergenţă la Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Stimaţi colegi,

Doresc să vă informez că raportul Comisiei de mediere a fost votat de către Camera Deputaţilor. De asemenea, textele din raportul comisiei de mediere pentru care s-a mers pe varianta Camerei Deputaţilor au fost votate în condiţii de vot pentru lege organică la Senat. Însă, la raportul final nu a existat numărul necesar pentru lege organică.

În consecinţă, suntem în situaţia de a supune votului Camerelor reunite ale Parlamentului raportul comisiei de mediere.

Repet: textele pe formula Camerei Deputaţilor au fost adoptate şi la Camera Deputaţilor şi la Senat.

Înţeleg că domnul senator Badea doreşte să ia cuvântul.

Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Dumitru Badea:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor,

Textele aflate în divergenţă care fac obiectul punctului 2 al prezentei şedinţe în legătură cu modificarea şi completarea Legii nr.68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului nu reflectă de fapt esenţa legii, împotriva căreia noi, parlamentarii Partidului România Mare, am votat atât în Senat cât şi în Camera Deputaţilor.

Grupurile noastre parlamentare au hotărât să îşi exprime şi astăzi dezaprobarea faţă de această nouă dovadă a crizei de autoritate prin care trece Guvernul, motiv pentru care creează artificial noi şi noi autorităţi naţionale.

Conform cutumei statornicite, vă rog să-mi permiteţi să argumentez în câteva fraze logica hotărârii noastre.

În primul rând, este vorba despre subordonarea nemijlocită faţă de Guvern a acestei Autorităţi Naţionale Electorale Permanente, care creează serioase îndoieli cu privire la respectarea condiţiilor legale şi corectitudinea organizării, desfăşurării şi finalizării alegerilor. Practic, nu vedem legătura dintre obiectul legii şi introducerea pe uşa din spate, în mod forţat şi abuziv, a ceea ce se numeşte această Autoritate Naţională Electorală Permanentă. De fapt, aceasta compromite întreaga economie a legii.

Doamnelor şi domnilor,

Ne îngrijorează plasarea întregii activităţi a Autorităţii Naţionale Electorale Permanente, a cărei organizare - bugetul şi politica de personal - vor fi aprobate prin hotărâre de guvern, sub controlul şi îndrumarea efectivă a Ministerului de Interne, care va cuprinde, în urma restructurării de astăzi, şi administraţia publică.

Prin urmare, în locul unei autorităţi autonome independente, se creează de fapt o instituţie cu largi posibilităţi de a comite fraude electorale şi abuzuri administrative.

Dacă veţi vota împotriva textelor pe care le dezbatem astăzi, există posibilitatea să cadă tot eşafodajul construit de autorii proiectului de lege care, prin finalitatea lui, urmăreşte un singur scop: obstrucţionarea accesului la putere a forţelor politice aflate acum în opoziţie, acordând un statut privilegiat PSD-ului care, şi vă rugăm să acceptaţi cu toţii, inclusiv UDMR-ul, aflat astăzi temporar în barca Puterii, alocă Guvernului prerogative care să-i asigure cât mai multe puncte de comandă, şi respectiv perpetuarea la putere.

Doamnelor şi domnilor,

Nu votaţi aceste texte. Faceţi în aşa fel încât legea de modificare să nu treacă, respingând ambele variante.

O asemenea lege nu asigură climatul de pace socială necesar dezvoltării noastre şi a accesului în organismele internaţionale.

Din lipsa timpului, argumentez numai cu prevederea privind numirea conducerii acestei autorităţi, care nu lasă Opoziţiei nici o rază de speranţă.

De ce numirea vicepreşedinţilor de Guvern şi Preşedinţie, şi nu alegerea lor în mod democratic de către Parlament?

Ceea ce ne îngrijorează şi mai mult este acest mandat de opt ani. Totuşi, sperăm ca această încercare să fie nereuşită.

Chiar dacă am accepta faptul că asemenea autorităţi electorale permanente la nivel naţional sunt o practică în ţările cu o democraţie consacrată, ceea ce nu corespunde întrutotul realităţii, practica a demonstrat că aceste reţete şablon nu pot fi aplicate eficient şi în societăţile neconsolidate democratic, cum este societatea românească, unde nu există depline garanţii din punct de vedere politic, juridic şi material.

Guvernul, ca autor al acestei propuneri legislative, ar putea folosi împrejurarea restructurării sale pentru a-şi retrage elegant această iniţiativă care, între altele, ne va costa destui bani ce trebuie luaţi din acelaşi buzunar peticit al bugetului statului. Ar fi în sfârşit o dovadă de înţelepciune.

Dacă totuşi legea va fi votată cu modificările propuse de Guvern, grupurile parlamentare ale Partidului România Mare din Senat şi Camera Deputaţilor îşi vor stabili ca principal obiectiv al sesiunii de toamnă folosirea tuturor posibilităţilor legale pentru abrogarea unei asemenea enormităţi. De aceea, îi sfătuim pe cei care ar fi tentaţi să lucreze în această instituţie fantomă, ca atâtea altele impuse de actuala guvernare şi de PSD, să nu îşi rişte cariera profesională.

Este prea mult, domnilor guvernanţi. Ajunge!

Vă mulţumesc.

(Aplauze din partea grupurilor parlamentare ale PRM.)

(În acest moment, membrii Guvernului intră în sala de şedinţe.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Doar pentru informarea domnului senator Badea, legea a fost votată de cele două Camere. Discutăm textele în divergenţă. Şi textele în divergenţă au fost votate cu votul prevăzut pentru legi organice. Deci aici este problema numai de raport.

Domnul Dumitru Badea (din sală):

Nu se aude nimic!

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Are cuvântul domnul deputat Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor,

Partidul Democrat nu va susţine aceste texte aflate în divergenţă şi va vota împotrivă, însemnând eliminarea lor din conţinutul legii, eliminare ce va face de fapt inoperabilă această lege.

Partidul Democrat apreciază că este necesară în România instituirea unei autorităţi electorale permanente, dar nu în forma propusă de către Guvern.

Această iniţiativă a fost preluată din modelul propus de către Pro Democraţia prin Codul electoral, numai că această propunere formulată de societatea civilă a fost lipsită de conţinut prin proiectul propus de către Guvern.

O autoritate electorală permanentă trebuia, în primul rând, să fie echidistantă, din punct de vedere politic, independentă şi autonomă, or aceste lucruri nu sunt realizate în condiţiile în care Parlamentul, primul ministru şi preşedintele sunt cei care deţin funcţiile de conducere în această Autoritate Electorală Permanentă.

În al doilea rând, era necesară întâi încheierea reformei sistemului electoral, şi după aceea adoptarea acestei legi cu privire la Autoritatea Electorală Permanentă.

În statele democratice, această autoritate electorală permanentă, care are, repet, un statut independent, autonom, este aceea care trasează circumscripţiile electorale, mai ales în cadrul votului uninominal, şi nu lasă puterea vremelnică ce se află la Palatul Parlamentului sau Palatul Victoriei să traseze, după chipul şi asemănarea lor, acele circumscripţii electorale.

Proiectul Pro Democraţia avea acest mare avantaj: dacă se realiza reforma şi dacă se realizează reforma sistemului electoral, nu puterea îşi trasează circumscripţiile electorale aşa cum doreşte, ci o autoritate independentă care să ţină cont de interesele generale face acest lucru. Or, noi, iată, am pus căruţa înaintea cailor - am adoptat Legea cu privire la Autoritatea Electorală Permanentă înainte ca reforma sistemului electoral să aibă loc.

În al treilea rând, proiectul de lege este golit de conţinut pentru că această Autoritate Electorală Permanentă trebuia să aibă în componenţa şi în structura ei o subcomisie pentru fonduri de campanie electorală.

Actualul sistem de control al fondurilor de campanie electorală, prin intermediul Curţii de Conturi, este profund ineficient. Noi numim Curtea de Conturi, Curtea de Conturi este chemată să ne verifice! Nu este corect. În toată ţările democratice, o altă autoritate independentă, autonomă de factorul politic este acel organism care controlează modul în care sunt gestionaţi banii pe perioada campaniilor electorale. Din nefericire, proiectul Guvernului nu cunoaşte nici o menţiune cu privire la această procedură.

Şi, nu în ultimul rând, regimul incompatibilităţilor este foarte slab configurat în proiectul de lege, permiţând practic exercitarea multor funcţii, funcţii care vor compromite independenţa şi autonomia acesteia.

Iată de ce, pentru aceste argumente de fond, Partidul Democrat nu va susţine aceste texte aflate în divergenţă, pronunţându-ne pentru retragerea acesteia, dacă Guvernul şi majoritatea parlamentară va dori acest lucru, pentru că, repet, trebuie întâi rezolvată reforma sistemului electoral şi după aceea adoptarea acestei legi care să corespundă necesităţilor sistemului politic românesc.

Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vă rog, dacă mai sunt luări de cuvânt.

Domnul senator Predescu.

Domnul Ion Predescu:

Domnule preşedinte,

Îmi pare foarte rău, dar doresc să le reţin atenţia celor doi colegi că nu avem texte în mediere. Este o gravă eroare.

Camera Deputaţilor a adoptat şi textele şi a dat şi votul final asupra raportului de mediere. Senatul a adoptat textele, dar nu s-a întrunit numărul necesar de voturi asupra votului final al raportului de mediere. Prin urmare, diferenţa între Camere este doar şi se supune votului numai raportul de mediere în Senat, vot final. În rest, nu avem ce efectua ca mediere, pentru că există identitate absolută între soluţiile finale adoptate de Camera Deputaţilor şi de Senat.

Punctele de vedere exprimate sunt cu totul altceva - obiecţiuni la fondul reglementării. Dar, domnilor, reglementarea este definitiv încheiată. Nu se mai abordează o asemenea problemă.

Mulţumiţi, nemulţumiţi, este o altă problemă. Dar nu se mai aduc în dezbatere aspecte ale reglementării în procesul de legiferare. Rămân punctele dumneavoastră de vedere ca opinii, şi atât.

Prin urmare, domnule preşedinte, vă rog doar un singur vot, şi anume plenul Camerelor să ratifice în numele Senatului şi pentru întregul Parlament votul final asupra raportului de mediere în Senat.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, mai sunt luări de cuvânt? Înţeleg că nu.

Stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră raportul Comisiei de mediere, şi respectiv proiectul de lege unde vor opera textele adoptate.

Cine este pentru?

Domnul Emil Boc:

Să ştiţi că eu pot să aştept, domnilor colegi.

(Vociferări din partea Grupurilor parlamentare ale PSD)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Numai o secundă.

Vă ascultăm.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Potrivit art.76 din Constituţie, textele aflate în divergenţă se supun votului. Nu se supune raportul la vot, ci textele aflate în divergenţă.

(Vociferări din partea grupurilor parlamentare ale PSD.)

Eu pot să aştept.

Există texte aflate în divergenţă, pentru că toate textele care au fost adoptate în Camera Deputaţilor au fost respinse. Textul Constituţiei aşa ne spune. Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Am înţeles.

Domnule deputat, repet: textele aflate în divergenţă anexă la raport au fost votate punct cu punct în condiţiile prevăzute pentru legea organică.

Deci, supun votului dumneavoastră raportul.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă rog să număraţi.

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

Dar nu aţi numărat voturi pentru. Când şi cum le număraţi?

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Măcar salvaţi aparenţele!

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Sunt 111 voturi împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Sunt 243 de voturi pentru.

Vă mulţumesc.