Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 octombrie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.137/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 octombrie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 octombrie 2003
![]() |
3. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2003 privind acordarea în anul agricol 2003 - 2004 a unui sprijin direct al statului de 2 milioane lei/ha producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la 5 hectare, inclusiv (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 474/2003 |
|||||
| ................................................ |
|
Primul proiect înscris pe ordinea de zi de astăzi este cel pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2003 privind acordarea în anul agricol 2003-2004 a unui sprijin direct al statului producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la la 5 ha. Suntem în procedură de urgenţă. Rog Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, pe domnul preşedinte Bâldea, să propună timpii de dezbatere. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În şedinţa din 30.09.2003, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea la comisie a proiectului de lege sus menţionat, în vederea examinării, împreună cu proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2003 privind acordarea în anul agricol 2003-2004 a unui sprijin direct al statului cu 2 milioane de lei pe ha producătorilor agricoli pentru suprafeţele de teren arabil de până la 5 ha inclusiv şi întocmirea unui raport suplimentar. Proiectul legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului ar acoperi acordarea producătorilor agricoli în anul agricol 2003 a unui sprijin de 2 milioane de lei pe ha pentru suprafeţele de teren arabil de 5 ha. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. La lucrările comisiei au fost prezenţi 33 de deputaţi membri, raportul comisiei a fost adoptat cu un vot împotrivă şi o abţinere din votul celor prezenţi. În urma dezbaterii, comisia propune admiterea cu modificări şi completări a proiectului de lege. Propunem 15 minute total şi 3 minute pe intervenţie. |
|
Dacă sunteţi de acord cu timpii de dezbatere propuşi. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Urmăriţi, vă rog, în paralel, textele proiectului şi ale ordonanţei şi raportul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. La titlul legii, dacă veţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Cuprinsul art.unic, vă rog să urmăriţi amendamentul 1. Poftiţi, domnule deputat. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am un amendament la art.1. L-am formulat în felul următor: "Lit.b) a alin.2 al art.1 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Persoanele fizice, proprietare de teren arabil pentru suprafeţe de până la 5 ha inclusiv, organizate în exploataţii agricole..." |
|
Domnule deputat, noi eram la art.I din lege. |
|
Am înţeles art.1. |
|
Îmi cer scuze. Dacă aveţi obiecţiuni la art.unic din cuprinsul legii, care conţine, practic, dispoziţia de aprobare cu modificarea ordonanţei. Adoptat în unanimitate. La titlul ordonanţei de urgenţă nu sunt amendamente. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. La art.1 alin.1 nu sunt obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră? Votat în unanimitate. La alin.2 lit.a) nu sunt amendamente, dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. La lit.b), poftiţi, domnule deputat, aveţi un amendament care sună altfel decât amendamentul comisiei. |
|
Exact, domnule preşedinte, am început să-l prezint. Îl reiau. "Lit.b) alin.2 al art.1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Persoanele fizice proprietare de teren arabil pentru suprafeţe de până la 5 ha inclusiv, organizate în exploataţii agricole fără personalitate juridică sau în societăţi agricole, constituite conform Legii nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură şi a Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată. Cei care au în proprietate peste 5 ha beneficiază de sprijin numai în limita a 5 ha inclusiv". Am făcut acest amendament pentru a elimina discriminările care apar între agricultorii din România, legat de acordarea celor două milioane la ha. Vă mulţumesc. |
|
Din partea comisiei, care este punctul de vedere? Domnul preşedinte Bâldea? |
|
În urma analizării amendamentului propus de domnul deputat Mardari, comisia a hotărât ca societăţile comerciale înfiinţate potrivit Legii nr.31/1990 se vor adresa creditului agricol, conform Legii nr.150/2003. |
|
Poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Justificarea respingerii amendamentului meu, nu este cea mai potrivită, având în vedere că toţi agricultorii din România beneficiază de prevederile Legii nr.150/2003. Ca urmare, discriminarea despre care am vorbit se păstrează, dacă amendamentul meu nu este acceptat. Vă mulţumesc. |
|
Domnul vicepreşedinte Nicolescu. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Deci nu este vorba de nici o discriminare, noi am discutat şi de fapt sunt căutări în această direcţie, pentru ca agricultura României să poată să fie finanţată de o manieră încât să putem spori eficienţa activităţii în acest domeniu. Guvernul a stabilit pentru anul 2003-2004, anul agricol, pentru suprafeţele mici, aşa cum s-a prevăzut la Ordonanţa Guvernului nr. 72, să se acorde acest sprijin pentru cei care au până la 5 ha - producători direcţi sau în asociere particulară. După aceea, prin resursele care au fost găsite ulterior, s-a inclus prin Ordonanţa Guvernului nr. 82 şi societăţile organizate conform Legii nr.36. Pentru etapa aceasta, într-adevăr, atât s-a căzut de acord că poate să existe această susţinere, pentru că şi aceste societăţi mari organizate conform Legii nr.31, într-adevăr, ar fi putut primi pentru primele 5 ha, din 1000 ha sau 2000 ha, ceea ce înseamnă foarte puţin. Un fel de jucărie. De aceea, în 10.10.2003 între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Banca Comercială Română s-a semnat un acord de cooperare vizând funcţionalitatea Legii nr.150 a creditului agricol. Conform acestui acord de cooperare, societăţile organizate conform Legii nr.31, care sunt societăţi cu suprafeţe mari, sunt orientate spre acest credit agricol şi cred că este soluţia agriculturii româneşti în continuare de a finanţa în maniera aceasta. Important este ca în acest cadru să acordăm şi să asigurăm resursele care să ne permită realizarea unei tehnologii complete pentru o producţie competitivă, comparabilă cu ţările europene. De aceea, consider că trebuie să votăm ordonanţa aşa cum este, este pe potenţialul pe care Guvernul, ţara îl are la ora actuală, şi să fim de acord cu ordonanţa propusă de Guvern. Vă mulţumesc. |
|
De la domnul Chiliman înţeleg că face semne că nu vrea să ia cuvântul. |
|
Stimaţi colegi, Am înţeles motivaţia vicepreşedintelui, domnul Nicolescu, dar şi noi am avut o propunere. Împreună cu domnul Tamaş Andrei, am propus pentru că exploataţiile agricole nu totdeauna pot fi realizate dintr-o dată şi din această cauză am propus ca cei care arendează teren, dar nu ating nivelul exploataţiilor agricole, însă au 40-50 de ha deja arendate, şi aceşti oameni să profite, mai bine zis proprietarii să profite de această ordonanţă şi am propus la alin.c): "Producătorii agricoli persoane fizice care au preluat în arendă terenuri agricole până la 5 ha, conform unor contracte de arendare, înregistrate la autorităţile fiscale locale, cei care conform contractului de arendare administrează suprafeţe mai mari de 5 ha beneficiază de sprijin numai în limita a 5 ha". Asta am depus pentru că ar fi o posibilitate ca să realizăm în viitor exploataţiile agricole. Vă mulţumesc. |
|
Domnul deputat Chiliman? |
|
Domnule preşedinte, Onoraţi colegi, Aici, de fapt, este o chestiune de principiu. Guvernul nu are prea multe parale pentru a susţine agricultura şi atunci a inventat această formulă prin care li se dau numai unora nişte sume şi acelea foarte reduse, în limita a maximum 5 ha. Ei, domnule preşedinte, onoraţi colegi, exploataţiile acestea agricole care au fost înfiinţate şi pentru care s-a făcut atâta vâlvă anul trecut, sunt formate din proprietăţi ale unor cetăţeni, marea majoritate având suprafeţe mult mai mici de 120 de ha pe care şi le-au pus împreună ca să facă exploataţii. La fel şi cu terenurile luate în arendă. Sunt terenuri ale unor oameni care au până în 10 ha şi care le-au dat în arendă unor cetăţeni pentru ca să poată să fie exploatate împreună pe suprafeţe mai mari. Acum, noi venim şi spunem ăstora nu le dăm, pentru că sunt exploataţii şi, vezi Doamne, ei sunt foarte bogaţi şi au de unde. De fapt, ar trebui să li se dea în limita a 5 ha tuturor celor care au dat suprafeţe inclusiv în exploatare, inclusiv exploataţiilor agricole, inclusiv celor care au dat în arendă aceste suprafeţe. Aşa ar fi moral, pentru că altminteri se creează un termen care în Constituţia nouă, abia aprobată, există o discriminare şi această lege creează acum o discriminare. Şi această discriminare poate să fie sancţionată conform celor legale şi dacă ajunge cineva cu acest termen de discriminare până pe la Strasbourg pe undeva, câştigă. Or, eu cred că dacă statul chiar vrea să ajute agricultura să o facă. Bun, limitează la 5 ha maximum de proprietar, dar să le dea tuturor proprietarilor. Nu cred că este normal ca unora să le dea şi altora, pentru că s-au asociat să facă exploataţie ca să obţină anumite alte avantaje, acum nu le mai dăm nimic. Mi se pare că nu e moral. În plus, cred că se încalcă în mod clar prevederi ale actualei Constituţii. |
|
Stimaţi colegi, Vreau să supun votului, potrivit regulamentului, întâi amendamentul admis al comisiei, iar dacă acesta n-o să întrunească majoritatea atunci voi supune la vot amendamentul domnul Mardari. Vă rog să urmăriţi amendamentul 2 al comisiei, îl aveţi în raport, să vă reamintiţi susţinerile pentru amendamentul respins şi vedeţi şi motivaţia comisiei. Cine este pentru amendamentul 2 al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice? Vă rog să vă exprimaţi voturile. 77 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 30 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Cu 77 de voturi pentru, 30 de voturi împotrivă, s-a adoptat amendamentul 2 al comisiei, astfel încât textul de la lit.b) al art.1 alin.2 va avea alcătuirea amendamentului. Prin amendamentul 3 de la pag.3, comisia mai propune un alineat 3 la art.1. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. La art.2, vă rog să urmăriţi amendamentul 2. Sunt obiecţiuni? Nu sunt. Admis amendamentul şi este modificat art.2. La art.3 alin.1 dacă aveţi obiecţiuni? Comisia n-a avut. Votat în unanimitate în formularea iniţiatorului. După alin.1, prin amendamentul 5, comisia propune un nou alineat, 11. Urmăriţi amendamentul 5. La amendamentul 5 aveţi obiecţii? Domnul Dan Brudaşcu. |
|
Nu sunt obiecţiuni de fond, domnule preşedinte, sunt obiecţii de redactare, fie că acceptaţi varianta "pe baza cererii scrise, potrivit modelului prevăzut în Anexa nr.1" sau, dacă insistaţi să se rămână în forma propusă de către comisie, trebuie să facem corectura gramaticală corespunzătoare: "pe baza cererii scrise al cărei model este prevăzut..." Eu aş opta însă pentru prima variantă pe care v-am expus-o. |
|
Comisia, aveţi obiecţiuni la această propunere de redactare corectă? Supun votului dumneavoastră amendamentul 5, cu această corectură gramaticală..."...cerere scrisă al cărei model..." De acord? Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.3 alin.2 urmăriţi amendamentul 6. Poftiţi, domnule Dan Brudaşcu. |
|
Domnule preşedinte, Cine cere şi solicită şi cine solicită şi cere, aşa încât mi se pare redundantă formularea "cererile solicitanţilor". Eu aş propune comisiei să fie de acord cu reformularea în sensul următor: "Solicitările de sprijin, însoţite de actele care fac dovada dreptului..." şi în continuare textul curge corespunzător. Pentru că mi se pare redundant "cererile solicitanţilor". Cine cere, cum spuneam, şi solicită. |
|
Domnule preşedinte, Considerăm "cererea solicitanţilor" corect, cum este prevăzut în raport, întrucât cererea este un suport material care se transmite autorităţilor, nu este o intenţie de a solicita. Cererea este un obiect pur şi simplu. |
|
Cred că folosim singularul? Domnule preşedinte? Supun votului dumneavoastră amendamentul, în formularea comisiei. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? |
|
Domnul Dan Brudaşcu (din sală): Limba română e a tuturor! |
|
19 voturi împotrivă; insuficient pentru a fi respins amendamentul, care a fost admis cu majoritatea voturilor. La alin.3 de la art.3, nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Alineatele 4, 5, 6, 7, 8, comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră nu aveţi obiecţiuni. Votate în formularea iniţiatorului. Art.4 şi 5. Comisia n-a avut amendamente. Nici dumneavoastră n-aveţi obiecţii. Votate în unanimitate. Art.6 alin.1, urmăriţi lit.a). Domnule Brudaşcu, la art.6 alin.1 în preambul, sau unde aveţi observaţii? |
|
Este vorba de lit.a), domnule preşedinte, sunt nişte formulări redundante care se pot elimina pentru a da fluenţa necesară. Eu aş propune comisiei să fie de acord cu următoarea formulare: având în vedere faptul că precizează încă în preambul "pentru culturile care se înfiinţează în toamna anului 2003, în două etape, astfel: un milion de lei pe hectar în lunile octombrie şi noiembrie 2003; un milion de lei pe hectar, până la data de 1 aprilie 2004, pentru fertilizarea şi erbicidarea acestora", înţelegându-se că este vorba de culturile care se înfiinţează în toamna anului 2003. |
|
Aici, am senzaţia că nu e vorba de o măsurare calendaristică, ci de sezon de însămânţări, care nu trebuie neapărat să fie în lunile octombrie şi noiembrie. Comisia va spune mai exact decât mine. |
|
Dacă-mi este permis, ordonanţa vizează o precizare. Este vorba de culturi de toamnă. pentru culturile care se înfiinţează în toamna anului 2003, în două etape se dau banii: un milion în luna octombrie 2003 pentru înfiinţările culturilor de toamnă, deci înfiinţarea ca atare, şi un milion putem să rămânem la textul: "până la data de 1 aprilie 2004, pentru fertilizarea şi erbicidarea culturilor înfiinţate". Şi putem să ne oprim aici. Dacă este cu referire...dar s-a dorit o precizare şi cred că este bine să rămânem la varianta prevăzută sau propusă de comisie, pentru că este mai multă precizie şi cred că nu ne deranjează ca formulare. Vă mulţumesc. |
|
Domnule deputat, dar se pot înfiinţa culturi şi în ianuarie şi februarie, dacă ar fi după...lăsaţi formularea aşa "în toamnă". Poftiţi, domnule Dan Brudaşcu. |
|
Domnule preşedinte, eu nu insist să am eu ultimul cuvânt, însă trebuie să ne ferim puţin de ridicol. Noi spunem aici la pct.a) "pentru culturile care se înfiinţează în toamna anului 2003, în două etape, astfel: - a mai repeta la sfârşitul primului enunţ - "pentru înfiinţări de cultură de toamnă", mie mi se pare redundant. La fel de redundant şi dincolo, "pentru fertilizarea şi erbicidarea culturilor înfiinţate în toamna anului 2003", deoarece este foarte clar pentru toată lumea, încă din enunţul de la lit.a), că este vorba clar de culturile care se înfiinţează în toamna anului 2003. Nu pentru cele care s-au înfiinţat în 2002 sau cele care se vor înfiinţa în 2004. De aceea, eu consider că pentru, haideţi să ziceţi, supleţea textului şi, dacă vreţi, şi eliminarea redundanţelor, e nevoie să eliminăm aceste precizări care repetă de fapt ideea din enunţul iniţial. |
|
Domnul secretar Leonăchescu. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Doresc să susţin propunerea colegului Dan Brudaşcu pentru că este vorba de o singură frază în care avem o enumerare cu două puncte şi e păcat să repetăm în cadrul aceleiaşi fraze "toamna anului 2003", "toamna anului 2003". Începem cu aceste trei cuvinte şi terminăm tot cu ele. Propunerea domnului Dan Brudaşcu este lingvistic exactă. Poate în varianta următoare: "pentru fertilizarea şi erbicidarea lor." Că am enumerat la ce se referă. Vă mulţumesc. |
|
Domnule preşedinte Bâldea, am înţeles că aţi vrut să faceţi o precizare, dacă e tot acelaşi lucru, însămânţatul cu înfiinţatul. |
|
Domnule preşedinte, Nu vreau să intru în contradicţie cu colegii mei de partid, dar am impresia că noi nu facem altceva acum decât să distragem atenţia asupra problemei de fond din această ordonanţă. Această ordonanţă angrenează un efort bugetar de 13.600 de miliarde de lei; credeam că asta e important de discutat, nu repetarea unor cuvinte. Iar aşa cum în limba română şi în alte specialităţi sunt anumite formulări, formulări consacrate: înfiinţarea unei culturi nu înseamnă numai dat cu sămânţa în brazdă, înseamnă arat, discuit, şi pregătit. Înfiinţarea culturii înseamnă: cultura respectivă a răsărit în primăvara anului 2004. Eu sunt pentru menţinerea formulării făcute. |
|
Stimaţi colegi, am impresia că ne apucă vremea recoltatului, dacă ne batem cu acorduri gramaticale. Supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei cu privire la lit.a) de la art.6. Cine este pentru? 121 voturi pentru. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Cu 121 voturi pentru, 4 abţineri, şi un vot împotrivă, amendamentul 7, cu privire la lit.a) de la alin.1 al art.6, a fost adoptat. Pentru lit.b) de la alin.1. Nu sunt obiecţiuni. Votată în unanimitate. Alin.2. Adoptat în unanimitate. Art.7. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate, în formularea din ordonanţă. Art.8 şi art.9. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Art.10, 11. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Art.12 şi 13. Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. La art.14, vă rog să urmăriţi raportul suplimentar, amendamentul 8. Comisia propune abrogarea art.14. Domnul vicepreşedinte Nicolescu. |
|
Domnule preşedinte, Stimate şi stimaţi colegi, nu vorbesc în numele comisiei. Am votat împotriva abrogării, având în vedere faptul că la ora actuală, pentru susţinerea culturii, se procedează în această manieră de susţinere, 2 milioane la hectar. În aceste condiţii, s-a prevăzut, deci pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, s-a abrogat art.8 din Ordonanţa Guvernului nr.3/2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2001 privind regimul accizelor şi pentru instituirea unor măsuri de îmbunătăţire a colectării unor venituri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr.24 din 17 ianuarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.247/2003. S-a avut în vedere faptul că acest efort, care este orientat în gândirea Guvernului şi redat efortul prin Ordonanţa nr.72 şi respectiv nr.82, este în sumă de aproximativ 13.200 de miliarde. De aceea, în condiţiile respective, s-a apreciat că nu se poate susţine, susţinere şi prin reducerea taxei la motorină şi susţinerea a două milioane, mai ales că pentru acelaşi lucru s-a propus susţinerea pe suprafaţă, în concordanţă cu sistemul european şi, de aceea, aş propune plenului să menţinem varianta prevăzută în ordonanţa de urgenţă. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Mardari. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru agricultură a hotărât cu majoritate de voturi ca art.14 din Ordonanţa nr.72/2003 să fie eliminat, oferind astfel posibilitatea tuturor agricultorilor din România, indiferent de mărimea suprafeţei terenurilor pe care le deţin, să cumpere motorină mai ieftină cu 3600 de lei pe litru, decât în cazul celei folosite de autovehiculele care circulă pe drumurile publice. Păstrarea acestui articol, care anulează returnarea celor 3600 de lei pe litru de motorină, ar însemna o lovitură puternică pentru agricultură, dat fiind faptul că motorina are o pondere de 30% din totalul cheltuielilor aferente lucrărilor agricole. De menţionat că P.S.D., încă de la preluarea puterii, a urmărit anularea noţiunii de "motorină fără taxă de drum", introdusă prin Legea nr.118/1996. Astfel, prin Ordonanţa nr.158/2001 a anulat posibilitatea de a se achiziţiona motorină fără taxe de drum în cazul transportului naval, transportului uzinal, în domeniul forestier, în CFR etc., rămânând valabilă doar în cazul agriculturii. Prin Ordonanţa nr.3/17 ianuarie 2003, se anulează noţiunea de taxă de drum, aşa-numita "taxă Băsescu", vorbindu-se în continuare de un sprijin, o subvenţie de 3600 de lei pe litru în cazul motorinei utilizate în agricultură. Iată că, acum, prin art.14 din Ordonanţa nr.72/2003 dispare şi aşa-numitul sprijin de 3600 de lei pe litru. Se poate spune că asistăm la un furt legiferat, în condiţiile în care această anulare a noţiunii de taxă de drum nu a însemnat şi reducerea corespunzătoare a preţului motorinei pentru toate categoriile de utilizatori. Să nu uităm că taxa de drum a fost introdusă având ca destinaţie reparaţia drumurilor publice. Posibilitatea de a cumpăra motorină fără taxe de drum este un drept al tuturor celor care nu o utilizează pe drumurile publice. Imediat închei, domnule preşedinte! Nu este subvenţie sau sprijin. Îmi permit, în final, ca în cazul agriculturii, să ofer un sfat P.S.D.-ului: scoateţi de la naftalină proiectul de lege pe care l-aţi abandonat anul trecut, conform căruia motorina pentru agricultură va fi colorată, mai ieftină şi se va găsi la oricare staţie de distribuţie a produselor petroliere, putând fi cumpărată de agricultori fără nici un fel de declaraţie sau documentaţii, amenzile fiind foarte aspre în cazul utilizării ei în alte scopuri decât pentru agricultură. Nu credeţi că o astfel de măsură modernă, benefică agriculturii, ar trebui să fie luată cât mai repede posibil? Am proceda şi noi la fel ca în ţările din Uniunea Europeană, unde urmează să ne integrăm. În concluzie: acceptaţi eliminarea art.14 din Ordonanţa nr.72/2003, aşa cum a votat Comisia pentru agricultură. Vă mulţumesc. |
|
Domnul deputat Toader. Aş vrea să-i rog pe toţi cei care intervin să se încadreze în termenul limită de vorbit, două minute, votat de către dumneavoastră. Nu mă obligaţi să vă fac semne de avertizare şi să vă întrerup microfonul. |
|
Domnule preşedinte, ăsta este cel mai important punct al ordonanţei. Ştiţi foarte bine, când s-a solicitat returnarea ordonanţei pentru a fi rediscutată în legătură cu Ordonanţa nr.82, am ridicat aceeaşi problemă a amendamentului care abroga acest art.14, care practic, sigur, explicaţiile colegului meu Mardare, mă scutesc de o serie de comentarii, este un mare adevăr. Nu este nici un fel de sprijin, este vorba de taxa de drum pe care întotdeauna am solicitat să fie eliminată de la agricultură, mai ales că atunci când s-a modificat cu Legea nr.264, modificând Legea nr.118 a fondului special al drumurilor, am arătat foarte clar că nu este corect să introduci această cotă în combustibil pentru agricultură, mai ales că peste un an şi jumătate, modul de recuperarea al acestei taxe a fost greoi. Şi am să fac un simplu calcul: dacă au fost posibile 13 mii de miliarde pentru această subvenţie, ce reprezintă o mie şi ceva de miliarde de lei, cât ar fi acest preţ, acest cost care ar fi pentru cele 300 de mii de tone de motorină, cât teoretic ar putea să fie consumul pentru agricultură în terenul arabil. Dar, revin, nu are nici o legătură cu sprijinul pentru agricultură. Nu are nici o legătură cu ceea ce prevede 109, mai ales că în Hotărârea de Guvern nr.109 se prevede cine beneficiază, crescătorii de animale sau păsări, deci ăştia nu mai primesc nimic; legea nr.31, de asemenea; societăţile comerciale cu profil agricol, concesionarea de terenuri agricole, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare şi învăţământ cu profil agricol; nu mai spun de cele din silvicultură, care sunt frustrate. Deci, acest amendament care a fost mult discutat în comisie şi îmi pare foarte rău dacă colegii mei din P.S.D. ar vota împotrivă şi pentru respingerea acestui amendament, înseamnă că nu ţine de loc cu ţăranul român. Dacă vroia să fie într-adevăr să fie corect, atunci când Ordonanţa nr.147 anula fondul special al drumurilor, trebuia ca, costul motorinei să fie redus cu această taxă de drum şi se eliminau toate aceste probleme care sunt. Altfel, stimaţi colegi, vă asumaţi o mare răspundere în faţa ţăranilor noştri. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Valeriu Gheorghe, din partea P.N.L. V-aş ruga să vă gândiţi mai repede cei care doriţi să luaţi cuvântul, că eu doream să supun votului şi m-aţi întrerupt. |
|
Domnule preşedinte, Prin eliminarea, sau de fapt prin rămânerea art.14 în corpul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72, caracterul propagandistic al acestei ordonanţe este clar. Nu se doreşte de fapt ajutarea agriculturii, ci, efectiv, dacă vreţi, ajutarea P.S.D.-ului într-un an electoral care ne stă în faţă, 2004. Principala activitate în domeniul agricol, este foarte bine cunoscut pentru cei care au suprafeţe de teren şi cei care lucrează de fapt în agricultură, este modul de a lucra mecanizat, şi aici avem nevoie categoric de ceea ce se numeşte motorină. Puteţi să-i spuneţi cum vreţi, "taxa Băsescu", taxă de drum, sau orişicum altfel, sigur că da, aceşti 3600 de lei pe litru de motorină au fost, şi noi credem că ar fi un ajutor deosebit de important pentru agricultorul român. 2 milioane de lei pe hectar înseamnă o sumă, sigur că da. Orice partid politic se poate folosi de o asemenea cantitate de bani, de 13.600 de miliarde, pentru ca, ştiu eu, să dau un mesaj politic pentru cei 4 milioane de cetăţeni care lucrează pământul în România. Din acest punct de vedere, încă o dată vă chem şi pe dumneavoastră pentru a gândi mai raţional din acest punct de vedere şi să fiţi de acord, aşa cum a hotărât şi comisia la dezbaterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72, să eliminăm acest articol din componenţa Ordonanţei nr.72, împreună cu Ordonanţa nr.82. Vă mulţumesc. |
|
Eu am fost încurcat. Iniţial, domnul Gheorghe Valeriu s-a manifestat că doreşte să ia cuvântul, dar a vorbit domnul Pereş, care a vorbit în numele Grupului parlamentar al P.D. Domnul Dan Brudaşcu. |
|
Domnule preşedinte, Există o zicere veche, v-o reamintesc şi dumneavoastră: "Timeo danos cum dona ferentes!" "Teme-te de greci chiar şi atunci când fac daruri!" Pentru că aşa mi se pare mie această ordonanţă prin care dumneavoastră cu o mână vreţi să ajutaţi agricultura, dar cu altă mână vreţi să subminaţi viitorul ei. Dumneavoastră nu vă gândiţi că motorina va fi folosită nu numai în campania de toamnă 2003, ci va fi folosită şi în 2004 şi în 2005. Or, prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă astăzi, eliminaţi această facilitate câştigată anterior de către agricultorii din România. În momentul în care procedăm în felul acesta şi menţinem acest mult discutat şi disputat art.14, în fond, noi pecetluim această condiţie absolut critică pentru agricultură în perspectivă, iar ajutorul pe care astăzi îl dăm este un preţ prea mult plătit pentru agricultura viitorului. Cred că, aşa cum au spus-o antevorbitorii, se impune cu de la sine eliminarea acestui art.14, dacă într-adevăr se doreşte binele agriculturii româneşti. Nu fac o pledoarie pro-domo, pentru că nu am nici un interes direct în acest sens, dar o fac pentru că mă gândesc că cei care astăzi se bucură de aceste două milioane de lei pe hectar, sumă fracturată, aşa cum a fost gândită de donator, nu va fi suficientă pentru multele solicitări în domeniul executării lucrărilor agricole pentru restul culturilor şi pentru restul perioadelor agricole importante în anul 2004 şi în anii care vin. Mulţumesc. |
|
Stimaţi colegi, nu mai doreşte nimeni să intervină. Aţi ascultat şi argumentele pentru abrogarea textului şi cel pentru menţinerea lui în formula din ordonanţă. Domnule Bâldea, mai doriţi să vorbiţi? Vă rog! |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Această ordonanţă de urgenţă a făcut obiectul analizei comisiei în două şedinţe, a rezultat un raport şi, în baza tradiţiei conform căreia Comisia pentru agricultură n-a creat niciodată probleme, a demonstrat şi seriozitate şi maturitate, eu vă propun să votaţi textul raportului. |
|
Stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei, votat în majoritate, care propune abrogarea art.14. Cine este pentru? 36 voturi pentru. Stimaţi colegi, vă rog să păstraţi liniştea. Împotrivă? 97 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Amendamentul comisiei a fost respins cu 97 de voturi contra, 36 voturi pentru şi 2 abţineri. Supun votului dumneavoastră art.14, în formularea din ordonanţă. Cine este pentru? 95 voturi pentru textul din ordonanţă. Împotrivă? 31 voturi împotrivă. După cum vedeţi, nu votează toţi nici în partea aceasta, nici la dumneavoastră. Abţineri? Nu sunt abţineri. Cu 95 voturi pentru, 31 voturi împotrivă, nici o abţinere, s-a adoptat art.14 în formularea lui din ordonanţă. Domnul preşedinte Bâldea. Poftiţi! |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu mă descurc prea bine în limba latină, aşa că-mi permit să spun în româneşte ceea ce vreau acum. Din mărturiile unui martor ocular şi prezent fizic la procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care a avut loc în sala Tribunalului sectorului 6, pe Calea Plevnei, după pronunţarea sentinţei la moarte, a spus aşa: "Vreau să văd şi eu când mă împuşcă pe mine comuniştii!" Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Aceasta a fost o explicare a votului într-un stil propriu domnului preşedinte Bâldea. La art.15 dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate. La anexa nr.1 dacă aveţi obiecţiuni. Comisia n-a avut. Votată în unanimitate. La anexa nr.2, vă rog să urmăriţi amendamentul 10. Numai puţin! După anexa nr.1, prin amendamentul 9 din raportul comisiei, se propune introducerea unui amendament pe care îl adaugă comisia pentru agricultură textului. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 9. Nu. Adoptat în unanimitate. Se introduce această completare. La anexa nr.2, vă rog să urmăriţi amendamentul 10. Nu sunt obiecţiuni. Admis amendamentul 10. Se modifică în mod corespunzător anexa nr.2. La anexa nr.3, dacă sunt obiecţiuni? Votat în unanimitate. Anexa nr.4. Votată în unanimitate. Anexa nr.5. Votată în unanimitate. Anexa nr.6. Votată în unanimitate. Cu aceasta vă rog să constataţi că am parcurs toate textele şi anexele proiectului de lege şi a ordonanţei. O vom supune votului final la sfârşitul acestei zile. Vom supune proiectul votului final la sfârşitul acestei zile. |


