Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 decembrie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.161/2003
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 decembrie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 decembrie 2003
| ................................................ | |
|
|
La pct.3: Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară pe anul 2001. Comisia pentru buget să fie pregătită. Din partea iniţiatorului, domnul ministru Andrei Popescu. |
|
|
Domnul Andrei Popescu (secretar de stat, Ministerul Integrării Europene): Doamnelor şi domnilor deputaţi, În cadrul asistenţei tehnice şi economice acordate României de statele membre ale Uniunii, Germania este unul dintre cei mai importanţi donatori. Baza legală a acestei asistenţe o reprezintă acordul-cadru aprobat prin Legea 17 din 1995. În temeiul acestui acord-cadru, România încheie anual acorduri guvernamentale de colaborare financiară. Pentru anul 2001, prin acordul bilateral, guvernul federal german a pus la dispoziţie pentru cooperarea bilaterală cu România în domeniul financiar şi tehnic, fonduri în valoare totală de 7,66 milioane euro, destinaţi astfel: 1,53 milioane euro pentru programul de renovare urbană în oraşe vechi istorice, în concret, Sibiu, şi 6,13 milioane euro pentru programul de credite pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Domnule preşedinte, îngăduiţi-mi să prezint şi următorul acord pe 2002 pentru că ambele sunt în strânsă conexiune. Prin Acordul pentru anul 2002, Guvernul federal-german a alocat pentru cooperarea financiară cu România 6 milioane euro care vor fi distribuiţi astfel: împrumuturi de 3,2 milioane euro pentru proiectul infrastructură comunală, împrumuturi de 2,5 milioane euro pentru programul de credite pentru întreprinderile mici şi mijlocii, 0,3 milioane euro pentru crearea unui fond de studii pentru specialişti. Ambele acorduri au fost semnate la Bucureşti pe 12 mai 2003. Implementarea tehnică a programelor menţionate în acordurile pe 2001 şi 2002 va fi realizată exclusiv de către partea germană în directă cooperare cu beneficiarii finali: autorităţile locale sau instituţiile bancare când ne referim la schemele de sprijinire a întreprinderilor mici şi mijlocii. Mulţumesc. |
|
|
Domnule vicepreşedinte Grigoraş, v-aş ruga să prezentaţi şi dumneavoastră ambele rapoarte, dar dezbaterile le vom face separat. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a examinat ambele proiecte de lege respectiv Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară a anului 2001, semnat la Bucureşti, la 12 mai 2003 şi Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară pe anul 2002, semnat, de asemenea, la Bucureşti, la 12 mai 2003. În ambele cazuri, a întocmit raport favorabil. A avizat, de asemenea, favorabil ambele proiecte de lege şi comisiile: juridică, de disciplină şi imunităţi, industrii şi servicii, administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, respectiv, Consiliul Legislativ, comisia propunându-vă în acest caz dezbaterea şi adoptarea în forma prezentată de iniţiator a ambelor proiecte de lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Dacă doreşte cineva să se înscrie la dezbaterea primului proiect. Poftiţi, domnule deputat! |
|
|
Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock: Domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Foarte pe scurt aş dori să ridic câteva probleme vizavi de ambele proiecte de lege. Consiliul Legislativ, în avizele sale, a semnalat nişte probleme de formă, a arătat de exemplu că cele două acorduri nu au titlu, pe de o parte; pe de altă parte, a semnalat că între cifrele cuprinse în expunerile de motive şi cifrele cuprinse în acorduri sunt nişte neconcordanţe. Explicaţia este următoarea: au fost confundate cele două expuneri de motive care au fost difuzate şi, se pare, şi Consiliului Legislativ şi nouă. Poate reprezentantul Guvernului ne dă nişte explicaţii în legătură cu aceste probleme semnalate de Consiliul Legislativ în avizele sale. Dincolo de aceste probleme de formă, grupul nostru parlamentar, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, este pentru adoptarea legilor care prin aceste acorduri vor fi ratificate. Vă mulţumesc. |
|
|
L-aş ruga pe domnul vicepreşedinte Grigoraş dacă aţi urmărit... Domnule ministru, Andrei Popescu, vă rog să-i răspundeţi şi dumneavoastră, după ce vă consultaţi şi cu vicepreşedintele Comisiei pentru buget. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Andrei Popescu: Sigur, este regretabil că s-a întâmplat această inversare. La ora actuală nu mai sunt probleme. Eu mulţumesc pentru sprijinul acordat şi sper, pe viitor, să nu se mai repete asemenea probleme. |
|
|
Mulţumesc. Dacă mai sunt intervenţii la dezbateri generale. Nu. Trecem întâi la Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului pe anul 2001. La titlul proiectului dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Cuprinsul art.unic care conţine dispoziţiile de ratificare a acordului, acord pe care-l aveţi anexat. Dacă sunt obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate. Următorul proiect de ratificare: Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea financiară pe anul 2002. Dacă sunt discuţii prealabile. Nu sunt. La titlul legii, dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate. La cuprinsul art.unic care conţine dispoziţia de ratificare. Nu sunt obiecţiuni. Votat articolul în unanimitate. Vom supune votului final şi acest proiect în cursul zilei de mâine. |


