Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.58/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2004

3. Dezbaterea Proiectului de Lege privind instituirea bursei speciale Guvernul României pentru formarea viitorilor manageri din sectorul public (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 152/2004

 

Domnul Constantin Niţă:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Stimaţi colegi,

Începem dezbaterea proiectelor de lege cu Proiectul de Lege privind instituirea bursei speciale "Guvernul României" pentru formarea viitorilor manageri din sectorul public.

Având în vedere că domnul ministru Athanasiu este aici, o să rog iniţiatorul să prezinte acest proiect şi rog Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport să vină să-şi ia locul.

Vă rog, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Athanasiu (ministrul educaţiei şi cercetării):

Domnule preşedinte,

Distinşi colegi deputaţi,

Acest proiect de lege al Guvernului României instituie bursa "Guvernul României" pentru acei studenţi sau pentru acei absolvenţi de studii universitare care doresc să urmeze cursurile unei universităţi în străinătate sau cursuri doctorale. Premisa normativă de la care am pornit şi premisa de facto constau în aceea că România are nevoie de specialişti care să fie pregătiţi la un nivel cât mai înalt calitativ, educaţional şi care, prin experienţa dobândită, prin studiile absolvite să contribuie într-o măsură consistentă la conducerea instituţiilor publice din România. Din acest motiv, noi considerăm că diversificarea susţinerii financiare a cheltuielilor necesare pentru studii universitare trebuie să fie o preocupare şi totodată un obiectiv principal al politicilor educaţionale în România. România se pregăteşte pentru integrare în Uniunea Europeană, România trebuie să doteze toate instituţiile publice cu specialişti formaţi la nivel internaţional şi la un nivel cât mai înalt.

În esenţă, acest proiect prevede, în limita unui fond anual stabilit prin Legea bugetului de stat, susţinerea acestor cheltuieli sub forma unor burse de învăţământ, unor burse de studii care să aibă în vedere o selecţie riguroasă a acelor absolvenţi sau a celor studenţi cu rezultate cât mai bune şi care să aibă un potenţial de performanţă evaluabil. Întrucât în cadrul discuţiilor din comisia sesizată cu elaborarea raportului pe fond, s-au făcut o serie de amendamente pe care noi le acceptăm ca fiind utile pentru o mai bună clarificare a chestiunilor legate de conţinutul proiectului de lege şi care, desigur, vor facilita o bună şi rapidă implementare a acestui proiect, domnule preşedinte şi distinşi colegi, vă rog să fiţi de acord cu acest proiect de lege. Ne însuşim, cum spuneam, în totalitate amendamentele făcute de comisie şi sperăm ca acest proiect să parcurgă ciclul legislativ cât mai repede, în aşa fel încât el să poată fi implementat rapid pentru a crea o posibilitate reală, concretă şi binevenită acestor tineri pentru a putea dobândi calificări profesionale înalte în binele, evident, al lor, dar şi al României şi mai ales al capacităţilor instituţiilor publice româneşti de a asimila şi de a funcţiona după precepte, reguli şi proceduri europene.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc. Comisia, vă rog, prezentarea raportului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Asztalos Ferenc:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Nu are nici un rost să repet ideile formulate de domnul ministru, idei pe baza cărora, desigur, în comisie s-a adoptat în forma prezentată acest proiect de lege. Vreau doar să adaug faptul că la lucrările comisiei au fost prezenţi un număr de 23 de deputaţi din totalul de 26 membri ai comisiei, la dezbaterea proiectului de lege au participat ca invitaţi, în conformitate cu prevederile art.51 şi 52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul Radu Damian, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, şi domnul Alexandru Pop, consilier al primului ministru.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 11 martie 2004. Camera Deputaţilor este Cameră decizională şi, în urma dezbaterilor în şedinţa din 20 aprilie 2004, comisia, cu unanimitate de voturi, aprobă proiectul de lege cu amendamentele care se află în faţa dumneavoastră. Deci, în numele comisiei, propun să votaţi, să acceptaţi forma adoptată de Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc. La dezbateri generale, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte nimeni. Trecem la dezbaterea legii.

Titlul legii. Comisia a modificat, din anumite motive, dacă dumneavoastră aveţi observaţii la titlul legii. Nu aveţi. Adoptată varianta comisiei.

Art.1, de asemenea, pentru îmbunătăţirea redacţională, comisia a modificat acest articol, dacă dumneavoastră aveţi observaţii la acest lucru? Nu aveţi, votată varianta comisiei.

Art.2. De asemenea, pentru îmbunătăţirea redacţională, comisia a modificat acest articol. Dacă aveţi observaţii? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.3, alin.1, comisia a modificat. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Alin.2. De asemenea, comisia a modificat. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu sunt.

Alin.3, dacă aveţi observaţii? Nu sunt. Votat în unanimitate.

Alin.4. Comisia n-a avut observaţii. Varianta Senatului. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu aveţi, votată varianta Senatului.

Art.4, alin.1, de asemenea, comisia, pentru îmbunătăţirea redacţională, a modificat acest alineat. Dacă aveţi observaţii la acest lucru? Nu sunt. Votat în unanimitate.

Alin.2. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate, textul comisiei, bineînţeles.

Alin.3. Comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votate în varianta Senatului.

Alin.4, de asemenea, comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votată varianta Senatului.

Art.5, alin.1 cu subpunctele a), b), c). Dacă sunt obiecţiuni? Comisia n-a avut. Votată varianta Senatului.

Alin.2, dacă aveţi observaţii? Nu sunt. Votată în unanimitate, varianta Senatului.

Art.6 alin.1, comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi, votată în unanimitate, varianta Senatului.

De asemenea la alin.2 şi 3, comisia n-a avut observaţii. Votată varianta Senatului.

Art.7, subpunctele a), b), c), d). Comisia n-a avut modificări. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votată varianta Senatului.

Art.8 alin.1. Comisia a modificat acest articol. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în varianta comisiei.

Art.8 alin.2 şi 3, dacă aveţi observaţii? Comisia a modificat aceste alineate. Nu aveţi. Votate în varianta comisiei.

Alin.4. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votată varianta comisiei.

Art.9, comisia a modificat acest articol. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu sunt. Votată varianta comisiei.

Art.10. Dacă sunt obiecţiuni? Comisia nu a avut observaţii. Votată varianta comisiei.

Alin. a) şi b). Comisia n-a avut observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu. Votată varianta Senatului.

Art.11, alin.1, 2 şi 3. Comisia a avut observaţii, a modificat alineatele.

Dacă sunt obiecţiuni din partea dumneavoastră? Nu sunt. Votate în varianta comisiei.

Art.12, de asemenea, comisia a modificat acest articol. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu aveţi. Votată varianta comisiei.

Art.13, alin.1. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Asztalos Ferenc:

Domnule preşedinte,

Avem aici o completare. Având în vedere faptul că la art.1, votat deja de noi, în textul articolului se face trimitere la instituţii publice, la regii autonome, agenţi economici etc. acelaşi text trebuie să apară şi la art.13 şi în continuare unde, mă rog, se face referire la această înşiruire. Deci, propunerea comisiei este ca după art.13, după instituţii publice să apară regii autonome şi testul curge în continuare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Da.

Iniţiatorul este de acord cu această observaţie. De acord. Dacă dumneavoastră mai aveţi observaţii? Nu sunt. Votat în varianta comisiei, cu modificarea adusă de către comisie în plen.

Alin.2, dacă sunt observaţii? Comisia a avut observaţii. Nu aveţi, votată varianta comisiei.

Alin.3, de asemenea, comisia a modificat acest articol.

Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu aveţi. Votată varianta comisiei.

Alin.4. Dacă aveţi observaţii? Comisia a avut observaţii. Nu aveţi. Votată varianta comisiei.

Art.14, alin.a). Dacă aveţi observaţii? Comisia a modificat acest articol. Nu aveţi. Votat în varianta comisiei.

Alin.b). Comisia nu a avut observaţii. Votat în varianta Senatului.

Alin. c) şi d), de asemenea, comisia n-a avut observaţii. Votat în varianta Senatului.

La alin. e) comisia a modificat acest articol. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii? Nu aveţi. Votat în varianta comisiei.

Alin. f) şi g), comisia n-a avut observaţii. Aveţi observaţii? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Asztalos Ferenc:

Deci la pct.g) procedura de organizare prevăzută la art.13 alin.3, în loc de alin. 3 trebuie să apară alin.4. Atât.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

La ce punct v-aţi referit? Da. Să fie alin.4, da? Corect. Iniţiatorul nu are observaţii. Cu această modificare am votat şi pct.g) în varianta Senatului.

Anexa, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Votată în varianta propusă de Senat.

Cu aceasta vom supune proiectul de lege votului final de mâine.