|
Domnul Relu Fenechiu: Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Bună dimineaţa tuturor colegilor prezenţi, tuturor celor 180 şi ceva de colegi prezenţi. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată în vederea examinării, dezbaterii în procedură obişnuită şi avizării în fond cu o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 114. Vreau să vă explic despre ce este vorba, pentru că aici trebuie să votaţi cu toţii în cunoştinţă de cauză. Iniţial, propunerea legislativă a avut ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii locuinţei, în sensul stabilirii reşedinţei oficiale a preşedintelui României şi nominalizării acesteia ca fiind Vila Lac 3. Această propunere, acest text, a fost respins de Senat, în schimb proiectul de lege s-a numit modificarea şi completarea Legii nr. 114. Ajungând la Camera Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a făcut un amendament la prezenta lege în conformitate cu programul de guvernare al Alianţei D.A. PNL-PD, un amendament care vorbeşte de o subvenţie de 20% pentru locuinţe. Acesta este motivul pentru care Senatul a respins proiectul de lege, de fapt, Senatul a respins nominalizarea locuinţei preşedintelui, dar Camera Deputaţilor a aprobat proiectul de lege, aprobare care înseamnă respingerea locuinţei preşedintelui şi amendamentul privind acordarea subvenţiei de 20%. Acesta este deci, stimaţi colegi, motivul pentru care comisia propune adoptarea proiectului de lege, proiect de lege care face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Andreica (secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului): Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aşa cum domnul preşedinte al comisiei a prezentat, obiectul acestui proiect de lege a fost alocarea unei locuinţe de protocol pentru preşedintele României şi pentru ceilalţi demnitari, respectiv preşedintele Camerei, al Senatului şi primul ministru. Având în vedere art. 58 din aceeaşi lege nr.114 care are prevederi suficiente pentru atribuirea de locuinţe de protocol pentru demnitarii de frunte, nu mai este necesară o altă lege sau altă precizare care să reglementeze acest lucru, Guvernul a respins această iniţiativă parlamentară, această iniţiativă legislativă. Deci, nu o susţinem. Mai mult, în comisia administrativă, cu prilejul dezbaterii, s-au iniţiat amendamente care nu au nici o legătură cu proiectul iniţial şi anume introducerea, din nou, de subvenţii pentru construcţia de locuinţe, similare cu programul de locuinţe pentru credit ipotecar. Vreau să vă informez că în anul 2005, prin votul dumneavoastră, am scos subvenţiile care se alocau prin ANL, aşa încât ANL-ul să rămână un operator comercial egal cu oricare alţi operatori comerciali pentru construcţii de locuinţe, în sistem concurenţial, fără ca statul să intervină prin vreun operator cu astfel de subvenţii. De aceea nici de această dată considerăm că nu este oportun să venim cu un amendament şi să reintroducem subvenţiile pentru construcţii de locuinţe, mai ales că în amendamente se prevede introducerea de subvenţii la cei care au locuinţe de până la 100 mp. Asta ar presupune că probabil peste 90% din actualii proprietari de apartamente, care au apartamente până la 100 mp, ar beneficia pentru o a doua locuinţă de subvenţii din partea statului român. În al doilea rând, există şi la această oră subvenţii de până la 30% pentru locuinţele care se cumpără de către diferiţi beneficiari de la autorităţile publice locale, locuinţe special construite din fonduri constituite din vânzarea de locuinţe sau din închirieri, deci din acelaşi obiect, dar sigur locuinţe care se pot cumpăra cu subvenţii în condiţii bine stabilite de către persoanele care nu au venituri, de către persoanele cu probleme sociale sau alte criterii stabilite. Deci, acest amendament s-ar suprapune în mod nefericit cu un alt articol din Legea nr. 114. În ceea ce priveşte procedura, credem că după prezentarea acestor amendamente în comisie, trebuia să fie returnată propunerea de lege la Guvernul României, deci Guvernul nu şi-a însuşit un asemenea gen de propunere privind acordarea de subvenţii, de aceea propun respingerea acestui proiect de lege. În plus, nu a trecut nici prin Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, care să ia în dezbatere acest gen de subvenţii, care până la urmă înseamnă o presiune pe bugetul statului. Aş mai vrea, în susţinerea celor prezentate, să mai prezint faptul că în trimestrul I 2006, Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor şi Construcţiilor, are în programul legislativ o propunere pentru modificarea Legii nr. 114 cu toate variantele posibile de acordare de ajutoare sociale pentru locuinţe, cu criterii bine stabilite, prilej cu care să se discute, implicit, problemele legate de chirii care astăzi încă nu sunt bine reglementate. Deci, ca oportunitate, nu suntem împotriva unor ajutoare pentru construcţia de locuinţe, dar, în acest moment, nu constituie o prioritate ajutoarele pentru toate categoriile de locuinţe, ci în condiţii bine stabilite. De aceea, vă rog să respingeţi acest proiect de lege, urmând ca în maxim 3 luni de zile să venim cu un proiect de lege complet, cu toate criteriile privind anumite subvenţii, ajutoare, modificări de taxe şi impozite în ceea ce priveşte locuinţele. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Daniela Popa: Mulţumesc. Din partea grupurilor parlamentare dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Atunci trecem la dezbaterea raportului comisiei. Poziţia nr.1 din raport, e vorba de textul legii. Text nemodificat. Se adoptă. Poziţia 2 din raport, art. I art. 1, este o propunere a comisiei. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Se adoptă. Poziţia 3 din raport, se propune eliminarea din partea comisiei. Obiecţii? Nu sunt. Se adoptă. Poziţia 4 din raport, de asemenea, eliminarea articolului. Obiecţii? Nu sunt. Se adoptă. Poziţia 5 din raport. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Poziţia 6 din raport. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Votul final, marţi la ora 12,00. Preşedintele comisiei, poftiţi, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Relu Fenechiu: Stimaţi colegi, Având în vedere că fac parte din coaliţia aflată la guvernare, n-am vrut să intervin la cuvântul Guvernului, la poziţia Guvernului, aş vrea totuşi acum, după ce s-a acordat votul, să precizez câteva lucruri foarte importante, cred eu. În primul rând, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi-a dat acordul pentru acest proiect de lege săptămâna trecută sau săptămâna aceasta. În al doilea rând, acordarea de subvenţii pentru construirea de locuinţe face parte din programul de guvernare al Alianţei. În al treilea rând, motivul pentru care am propus această subvenţie de 20% vreau să vă spun că nu este doar un motiv social. Pentru problemele sociale se ocupă statul, se ocupă ANL-ul. Noi am propus o subvenţie de 20% pentru toţi cetăţenii României, care doresc să-şi construiască o locuinţă, nu folosind munca la negru, ci folosind societăţi autorizate, pentru că în construcţia de locuinţe în acest moment este cea mai răspândită munca la negru din România. Deci, acestea au fost motivele pentru care noi am propus această subvenţie de 20%, nu este vorba de vechea subvenţie care se acorda numai locuinţelor construite prin ANL, ANL-ul fiind în acest caz doar instituţia statului care gestionează această subvenţie. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Trebuie să spun o singură frază, doamnă preşedintă, oricum va urma un vot final. Procedura care în această comisie a fost urmată este una neregulamentară şi neconstituţională. Deci, a venit un proiect de lege care, în fond, n-a fost discutat, a fost respins şi pe acest proiect de lege s-a construit, pe numele iniţiatorului, un altceva, un cu totul altceva. Chiar şi în situaţia în care un proiect de lege dezbătut într-o comisie suferă nişte modificări care au implicaţii bugetare, conform noului regulament, înaintea depunerii raportului, trebuie să se primească, pe acea parte care are implicaţii bugetare, punctul de vedere al Guvernului indicând sursa acestuia. Deci, acest raport care a venit de la comisie este neregulamentar şi este neconstituţional. Va trebui, într-adevăr, să votaţi în cunoştinţa şi a acestui fapt. Vă mulţumesc.
|