Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 aprilie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.52/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 aprilie 2006

3. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.167/2005 pentru suspendarea aplicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical.
 
consulta fisa PL nr. 79/2006

 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.167/2005 pentru suspendarea aplicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical.

Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina Ancuţa Pocora (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi.

Prezenta lege face o prorogare a Ordonanţei de urgenţă privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale.

În urma întârzierii aplicării pachetului de reformă, Guvernul a solicitat, şi Comisia pentru sănătate a aprobat prorogarea termenului de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr. 110/2005, pentru a avea timpul necesar de a realiza armonizarea între pachetul legislativ privind reforma în sănătate şi Ordonanţa de urgenţă mai sus menţionată.

Având în vedere cele prezentate, vă rog, doamnelor şi domnilor deputaţi, să votaţi acest proiect de lege, în forma prezentată în raport.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnişoara secretar de stat.

Dau cuvântul reprezentantului comisiei. Domnule doctor, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Ifrim:

Referitor la acest proiect de lege, comisia vă propune să-l adoptaţi în forma prezentă, întrucât el constă în prorogarea Ordonanţei de urgenţă nr. 110/2005.

Această ordonanţă duce la vânzarea cabinetelor medicale într-un mod total defectuos, pentru a mă exprima eu eufemistic, şi nu exact aşa cum trebuie, şi, în condiţiile în care nu aprobăm ordonanţa aceasta, prorogarea, care a fost până la 1 aprilie, permite ca în acest interval să se facă aceste vânzări.

Această ordonanţă a fost discutată de către comisie şi s-au făcut modificările cuvenite, în acord cu ceea ce trebuie să fie vânzarea acestor spaţii.

Am fost de acord cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei ca să amânăm acest lucru - şi să nu fie discutat în plen - şi am retras la comisie; însă, dorim să subliniem cu această ocazie că în săptămâna viitoare am pus pe ordinea de zi, şi comisia nu va mai admite această amânare, întrucât se creează disfuncţionalităţi foarte mari şi se acreditează interese contrare pacientului şi contrare sistemului medical.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Înţeleg că deocamdată susţineţi cererea?

 

Domnul Mircea Ifrim:

Da.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

OK. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nimeni.

Rog comisia să ne propună timpul.

Am avut senzaţia că un coleg vrea să ia cuvântul.

Timpul pentru dezbatere, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Ifrim:

Propunem ca timp pentru dezbateri 3 minute, cu 1 minut pentru fiecare luare de cuvânt.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc. 3 minute.

Dacă cineva are alt punct de vedere? Nu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

3 minute.

Intrăm la dezbaterea pe articole a proiectului de lege conform raportului.

Nr.crt.1, comisia ne propune textul Senatului.

Dacă există puncte de vedere, observaţii? Nu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Nu avem.

Adoptat în unanimitate.

La art.1 comisia ne propune o reformulare.

Dacă există observaţii? Nu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Nu avem.

Adoptat în unanimitate.

La nr.crt.3, comisia ne propune textul iniţiatorului.

Dacă există observaţii? Nu sunt.

Adoptat în unanimitate.

Nr.crt.4, comisia ne propune textul iniţiatorului.

Dacă există observaţii? Nu sunt.

Adoptat în unanimitate.

Nr.crt.5, text nou propus de comisie.

Dacă există observaţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu avem.

Abţineri? Nu avem.

Adoptat în unanimitate.

Legea este o lege cu caracter ordinar, de aceea o supun votului final al Camerei.

Cine este pentru aprobarea proiectului de lege? Vă mulţumesc.

Dacă este cineva împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Proiectul de lege a fost adoptat. Vă mulţumesc.