Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2007
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/2007
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2007 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2007
![]() |
3. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 799/2006 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Pct.7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul să prezinte pe scurt şi apoi comisia să propună timpii de dezbatere, după ce prezintă şi raportul. |
|
|
Doamna Lucia Ana Varga (secretar de stat, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor): În cadrul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană, problematica de mediu şi de gospodărire a apelor joacă un rol deosebit de important. Pentru a putea îndeplini angajamentele asumate în perioada 2007-2013, sunt necesare investiţii în valoare de aproximativ 18 miliarde, iar din fondurile comunitare fiind asigurate doar 4 miliarde de euro. Presiunea cea mai mare de investiţii este prevăzută a fi pentru următorii 7 ani. O mare parte din perioada de tranziţie negociată cu Uniunea Europeană pentru Capitolul 22 "Protecţia mediului înconjurător", au termen limită pentru conformare anul 2013. Prin urmare, este necesară finanţarea ca primă fază a unor planuri de investiţii pe termen lung în sectorul de apă şi apă uzată şi de deşeuri. Faţă de cele prezentate, a fost elaborat prezentul proiect de Lege în vederea aprobării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi de gospodărire a apelor, pe care îl supunem spre adoptare, cu modificările aduse de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, modificări pe care le susţinem. Vă mulţumesc. |
|
|
Rog din partea comisiei sesizate în fond să se prezinte raportul şi timpii de dezbatere. |
|
|
Domnul Traian Constantin Igaş: Da, domnule preşedinte, mulţumesc. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate pentru dezbaterea şi avizare în fond, în procedură obişnuită, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare, de mediu şi gospodărire a apelor. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi avizul Consiliului Legislativ. Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Raportul comun al comisiei a fost adoptat în unanimitate. Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 26 octombrie 2006, iar în urma dezbaterilor comisiile propun adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Aţi propus timpii de dezbatere? |
|
|
Domnul Traian Constantin Igaş: Timpi de dezbatere: 5 cu 1 minut. |
|
|
Mulţumesc. Trecem la dezbaterea proiectului, stimaţi colegi. Vă rog să urmăriţi raportul comisiei. |
|
Domnul Vasile Puşcaş (din sală): Iar nu mă vedeţi? |
|
|
|
Regulamentul era că veniţi la domnul secretar şi vă înscrieţi la cuvânt, domnule deputat. Vă rog să vă înscrieţi la domnul secretar de şedinţă şi vă dau cuvântul. Domnule deputat Puşcaş, aveţi cuvântul. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să vă spun că mă întristează puţin acest proiect legislativ, datorită faptului că l-am fi aşteptat în 2005. Când s-a negociat capitolul de mediu, s-au negociat planurile de implementare pentru fiecare subdomeniu şi domeniu care a constituit perioadă de tranziţie, pentru ca, începând din 2007, să poată să înceapă finanţarea. Dacă abia acum trecem la acest act legislativ, este clar să 2007 nu va mai putea fi finanţat, nu va putea beneficia. De aceea, este, într-adevăr, o ordonanţă de urgenţă, este, dacă doriţi, supraurgentă, dar, totuşi, nu înţelegem de ce vine Guvernul acum, în 2007, cu iniţiative, cu documente care ar fi trebuit în 2005, 2006, să constituie preocuparea Guvernului, ca să avem o pergătire adecvată a României în Uniunea Europeană. 2006, în iunie, ar fi trebuit, cel târziu, pentru ca oamenii să-şi poată pregăti lucrurile. Dar finanţările înseamnă să tragi din bănci, din grupuri ş.a.m.d. Deci, nu este o joacă. De aceea, domnilor colegi, noi susţinem proiectul acesta, este indiscutabil. Regretăm doar că vine în 2007, în Parlament, şi că în felul acesta, practic, noi dovedim încă o dată că facem o lucrare de pregătire a aderării când deja suntem în Uniunea Europeană. Iar costurile, propun să fie trecute în salariul Guvernului. Mulţumesc. |
|
|
Să socotim intervenţia dumneavoastră ca o intervenţie generală? |
|
Da. |
|
|
|
Dacă mai doreşte şi altcineva să intervină? Nu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei. La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nu. Votat în unanimitate. La articolul unic, urmăriţi amendamentul 2, articolul este cel care cuprinde dispoziţia de aprobare şi se propune ca aprobarea să fie cu completări. Dacă sunt obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Titlul ordonanţei de urgenţă. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Art. 1. Comisia nu a avut amendamente, nici dumneavoastră intervenţii sau obiecţiuni, votat în unanimitate. Prin pct. 5, comisia propune ca la art. 2 să se facă amendamente, la lit. i) şi la lit. c). Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr. 5? Votat amendamentul 5, referitor la art. 2, în formula propusă de comisie. La art. 3, urmăriţi amendamentul 6. Dacă aveţi obiecţiuni la aceste amendamente? Sunt mai multe, înşirate de la pag. 6 până la pag. 7, la pct. 6 din raport. Nu aveţi amendamente. Votate, amendamentele comisiei, în unanimitate. La pct. 7 şi 8, aveţi art. 4 şi 5 din ordonanţă. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nu. Votate în unanimitate. La art. 6 şi 7, comisia nu a avut amendamente, dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu. Votate în unanimitate. Vom supune proiectul votului final, în şedinţa de astăzi. |


