Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.125/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2007

3. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 315/2007

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul. Nu doreşte nimeni.

Din partea Comisiei sesizate în fond, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Raport asupra cererii de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate.

În conformitate cu art.135 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată prin adresa nr.315 din 2007 cu reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.495/2004, cerere formulată de Preşedintele României, în temeiul art.77 alin.(2) din Constituţia România, republicată.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a analizat în şedinţa din 19 septembrie 2007 cererea de reexaminare asupra legii mai sus menţionate şi obiecţiile formulate, iar în urma dezbaterii solicitării Preşedintelui României de nepromovare a legii şi de elaborare a unei legi care să privească un sistem unitar pentru toţi funcţionarii din instituţiile statului, a fost respinsă.

Pe cale de consecinţă, Comisia susţine textul legii, astfel cum a fost adoptat de plenul Camerei în şedinţa din 26 iunie 2007, trimis spre promulgare în data de 2 iulie 2007.

Legea are caracter ordinar, conform prevederilor art.73 alin.(1) din Constituţia României, republicată.

Exprimându-şi votul 13 deputaţi, raportul a fost aprobat cu 8 voturi pentru şi 5 împotrivă.

Cererea de reexaminare a fost respinsă şi de Senat în şedinţa din 11 septembrie 2007.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale. Nu doreşte nimeni.

Vă rog. Mă scuzaţi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcu Tudor:

Numai un minut aş vrea să-mi spun punctul de vedere pe care l-am susţinut de fapt şi în prima parte a votului nostru, atunci când a fost majoritar votul pentru a trece acest proiect de lege, faptul că el indică o necesitate absolut stringentă din acel sector, din Ministerul Afacerilor Externe.

Nu sunt nişte sume care ar trebui să ne pună pe gânduri, faţă de alţii care într-adevăr ar trebui să ne pună pe gânduri şi pe care i-am votat într-o veselie, cum au fost procurorii, judecătorii, nu mai ştiu ce alte segmente de astea din societate.

Altceva vroiam să subliniez. În ultimul timp, Preşedintele statului ne trimite înapoi proiecte de lege la îndeplinirea unor dorinţe populiste, ca să-şi ridice cota electorală, ştiind bine că nu pot fi trecute propunerile domniei sale şi că în felul ăsta se dă bine cu masa alegătorilor. Acesta este un caz. Au mai fost şi vor mai fi.

Rugămintea mea, dacă-mi permiteţi, adresată tuturor, este ca să ne uităm puţin şi printre rânduri la dorinţa Preşedintelui de a ieşi în relief ca pozitiv, şi noi, ceilalţi, ca negativ. Ei, aceşti negativi au votat ceva şi votează în continuare acelaşi lucru, pentru că aşa este când ai şira spinării, şi nu intră la populismul care-i ridică cota Preşedintelui Băsescu. Urmăriţi dacă nu cumva acesta este singurul scop pentru care ne trimite tot înapoi câte o lege, cu o simplă modificare pe undeva, care ar da naştere la popor expresiilor "Ia mai dă-i încolo, uite ce bun e preşedintele, nu vrea să le dea bani, ne dă nouă la pensii!"

În felul ăsta nu mai facem nici o lege. Facem numai populismul Preşedintelui statului.

În concluzie, este de dorit ca proiectele de lege pe care domnia sa le returnează şi care, într-adevăr, dar n-am întâlnit până acum, fac subiectul unei judecăţi a noastre de a modifica ce am votat anterior, în condiţii pertinente, impuse de nişte segmente pe care nu le-am luat în considerare atunci când am votat şi se justifică solicitarea domniei sale, dar, repet, nu am avut niciodată până acum asemenea situaţie, nici nu cred că vom avea, pentru că e mult prea dificil să dai peste cap judecata a 400 de oameni de către un consilier sau altul pe acolo, care face parte din nu ştiu ce asociaţie civică şi care dă bine la populaţie, că vin alegerile acum.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Titus Corlăţean, din partea Partidului Social Democrat.

Se pregăteşte domnul Dumitriu, de la Partidul Conservator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Titus Corlăţean:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Sincer cred că acest subiect trebuie discutat cu raţionalitate şi luciditate şi văzută exact care este miza propunerii legislative de modificare a Legii nr.495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficii consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate.

Şi cred sincer că această dezbatere trebuie să lase la o parte orice tentaţie de populism sau demagogie. Este vorba de calitatea reprezentării diplomatice a României în exterior şi este vorba de o necesară motivaţie a corpului diplomatic şi consular, în condiţiile în care reprezentanţii diplomatici ai României, - şi vorbim doar de câteva sute de persoane, subliniez, câteva sute de persoane, - sunt mai prost plătiţi sau mult mai prost plătiţi decât reprezentanţii diplomatici ai Albaniei, ca să dau un exemplu.

Nu este un efort bugetar care să dea peste cap bugetul României, şi pentru aceste motive, Grupul parlamentar Social Democrat va vota pentru a doua oară aprobarea modificărilor propuse privind salarizarea personalului diplomatic şi consular şi va vota împotriva cererii de reexaminare venită de la Preşedinţie.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Dumitriu, din partea Partidului Conservator.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur este greu să vorbeşti pe aceeaşi temă, după ce a vorbit un ofiţer şi un gentelman, ca să parafrazez un titlu de film, nu sunt însă de acord cu părerea domnului Marcu Tudor în ceea ce priveşte pe Preşedinte. A avut şi intervenţii bune, care au trimis înapoi legi care chiar trebuiau modificate.

 

Domnul Marcu Tudor (din bancă):

Care preşedinte?

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Preşedintele Traian Băsescu.

În acest caz, însă, cred că a tratat această temă şi această lege ca pe o incursiune la şpriţ cu galeria "Stelei", în sensul că a tratat această chestiune dintr-un punct de vedere populist, demagogic, neţinând seama de aportul extraordinar pe care l-au avut ambasadele şi consulatele României.

Din această cauză, nu ne putem ralia de această dată părerii Preşedintelui şi susţinem că misiunile diplomatice româneşti trebuie susţinute, suntem conştienţi că prin intermediul lor se aduc bani în ţară, şi activităţile oamenilor capabili din cadrul Ministerului de Externe fac foarte mult bine României.

Deci, Partidul Conservator va susţine legea în formula elaborată de comisie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt... Da, vă rog. Domnule Popa, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Chiar dacă colegul meu Dumitriu spunea că nu întotdeauna domnul Preşedinte Băsescu a avut intenţia aceasta de a trata cu seriozitate anumite proiecte de lege, de data aceasta, o spun fără nici un fel de rezerve, domnul deputat Marcu Tudor are dreptate, în cazul acesta este demagogie şi populism pentru a-şi reface imaginea pe care o pierde în fiecare zi datorită acţiunilor politice pe care le inventează domnia sa.

Eu aş vrea să-i spun domnului deputat Corlăţean nu că suntem pe ultimul loc în Europa cu salariile pe care le acordăm diplomaţilor şi celor care lucrează în administraţie, dar din discuţiile pe care le-am avut cu câţiva colegi de-ai noştri din diplomaţie şi din consulate, să ştiţi că salariile sunt foarte mici. Sunt salarii de subzistenţă. Or, noi nu putem merge cu asemenea nivele de salarizare existente până în momentul de faţă, pentru că am pune în pericol chiar procesul acesta de integrare a României şi sigur că aceşti oameni promovează imaginea României în lume. Or, dacă ei nu sunt motivaţi, nu sunt stimulaţi, de ce să facă lucrul acesta, sau s-o facă, eu ştiu, obligaţi de atribuţiile pe care le au.

De aceea, noi, cei din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, vom vota pentru adoptarea acestui proiect de lege, pentru a face această reparaţie care se cerea de foarte mult timp a fi efectuată tot de noi, în cadrul Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, dau cuvântul preşedintelui comisiei, domnul Barbu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Barbu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În sistemul de salarizare din România sunt foarte multe corecţii de făcut. Toţi cei care au vorbit aici l-au acuzat pe domnul Preşedinte de populism, fără să spună un lucru, acela că dumnealui a solicitat nepromulgarea propunând să se facă o lege unică de salarizare pentru toţi funcţionarii din România. şi pentru toţi cei plătiţi de la bugetul de stat. Aceasta era problema de echilibrare a nivelurilor câştigurilor, nu a faptului că diplomaţii români au salarii relativ mici. Acesta este un adevăr pe care-l cunoaştem cu toţii.

Am vrut doar să fac această completare pentru a pune lucrurile exact acolo unde sunt.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Suntem în cadrul dezbaterilor generale. Grupul P.R.M. a luat cuvântul. Avem dezbaterea pe fond după aceea, imediat.

Dau cuvântul la dezbaterea pe fond, din partea Grupului P.R.M., doamnei Petrescu.

Avem poziţiile 1-7 şi doamna Petrescu ne va spune la care articol se referă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu:

Eu aş dori să mă refer tot la o chestiune de principiu, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei de politică externă. Aici, legea se referă la misiuni diplomatice, oficii consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate. Eu aş dori să atrag atenţia că există o problemă încă neelucidată şi nu avem nici un fel de transparenţă în ceea ce priveşte Institutul cultural român.

Deci, în străinătate sunt o mulţime de expoziţii, de lansări de carte şi alte activităţi care nu se justifică, iar banii care se investesc în aceste chestiuni sunt foarte mulţi, fără a avea nici un fel de control.

În ceea ce priveşte salariile diplomaţilor şi fondurile care se dau pentru protocol, şi eu sunt de acord şi comisia noastră a fost de acord că ele sunt insuficiente şi legea trebuie votată.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. să înţeleg că nu există obiecţii la poziţiile 1-7. Nu există. Se consideră adoptate, nefiind amendamente, legea urmând să fie votată în şedinţa de vot final.