Dezbateri parlamentare

Domnul Bogdan Olteanu:

Începem examinarea şi dezbaterea proiectului de Lege pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona, la 13 decembrie 2007.

Pentru prezentarea acestui proiect invit la cuvânt, din partea Guvernului, pe domnul Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de prim-ministru.

Vă rog, domnule prim-ministru.

Domnul Călin Popescu Tăriceanu - primul ministru al României:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene.

Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive.

Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii.

Este important că România este printre primele state membre care finalizează procedurile de ratificare. Bucureştiul transmite astfel un semnal politic clar: România susţine în mod autentic dezvoltarea proiectului european şi doreşte o Uniune puternică, dinamică şi orientată spre beneficiul cetăţenilor săi.

Ajung, astfel, la cel de-al doilea motiv pentru care spun că marcăm o etapă. Ratificarea Tratatului de reformă permite Uniunii Europene să intre într-o nouă fază de dezvoltare şi să scape din blocajul instituţional din ultimii ani. Acest lucru este de bun augur pentru cetăţenii români, la fel de mult ca pentru toţi cetăţenii europeni. De ce? Pentru că blocajul instituţional înseamnă stagnare, înseamnă soluţii de moment şi mai înseamnă o dificultate sporită în a construi proiecte pe termen lung, care aduc cu ele adevărata bunăstare.

În schimb, Reforma Uniunii Europene, pe care o realizează Tratatul de la Lisabona, scoate Europa din acest impas. Este un document bun pentru România şi pentru Uniune, în ansamblul său.

Instrumentele prevăzute în Tratat sunt concepute astfel încât să dea răspunsuri concrete şi eficiente unor probleme care afectează viaţa cotidiană a oamenilor, precum: provocările globalizării, securitatea energetică, problemele sociale, creşterea siguranţei cetăţenilor.

Acestea sunt mize importante pentru oameni, iar dezvoltarea de proiecte care să răspundă unor astfel de probleme înseamnă tocmai construirea unei Europe a rezultatelor concrete pentru cetăţeni.

România vrea şi poate să contribuie la o astfel de Europă, iar ratificarea rapidă a Tratatului de reformă este doar o dovadă în acest sens.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

În urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional, odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum.

Care este valoarea adăugată a Tratatului de la Lisabona, în raport cu tratatele existente? Am să punctez, în continuare, cele mai importante aspecte pentru România şi pe care noi le-am susţinut în actualul document. Pe scurt, creăm o Europă mai eficientă, mai democratică, mai sigură şi cu o reprezentativitate mai mare pe plan mondial. În ceea ce priveşte eficienţa, Tratatul de reformă îmbunătăţeşte considerabil funcţionarea Uniunii şi capacitatea acesteia de a lua, rapid şi eficient, decizii în interesul cetăţenilor săi.

În acest sens, Tratatul creează instrumente şi mecanisme pe care am să le ilustrez în continuare.

Preşedintele Consiliului European, ales pentru doi ani şi jumătate, va da mai multă vizibilitate şi consecvenţă politică în urmărirea priorităţilor Uniunii. Noua modalitate de vot - votul cu majoritate calificată, calculat conform principiului dublei majorităţi a statelor şi a populaţiei, 55% din statele membre reprezentând cel puţin 65% din populaţia Uniunii - reflectă dubla legitimitate pe care se fondează Uniunea, a ţărilor şi a cetăţenilor.

Modificările instituţionale prevăd, de asemenea, noi dispoziţii privind componenţa şi rolul consolidat al Parlamentului European şi stabilesc liniile directoare pentru structura Comisiei după 2014.

Tratatul de reformă dă Uniunii forţa, de care avem cu toţii nevoie, pentru a se afirma la nivel internaţional. Securitatea energetică, schimbările climatice, gestionarea catastrofelor naturale sau combaterea terorismului sunt doar câteva din provocările cu care ne confruntăm astăzi pe plan mondial.

Rareori un stat poate aborda pe cont propriu aceste probleme în mod eficient. Odată cu noile modificări introduse de Tratatul de la Lisabona, Uniunea va fi capabilă să se coordoneze în faţa provocărilor globale şi să-şi asume rolul de interlocutor puternic pe scena internaţională.

În acest scop, Uniunea va dispune de un înalt reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate. El va avea mijloacele financiare şi umane pentru a face Uniunea să acţioneze coerent în plan extern. De asemenea, Tratatul instituie noi competenţe ale Uniunii în domenii vitale pentru afirmarea ei pe scena internaţională. Documentul creează un cadru ambiţios pentru politica de apărare europeană, în principal, prin faptul că permite unui grup de state membre să constituie aşa-numite cooperări structurate, cu competenţe extinse.

Un aspect important, de interes pentru România, este principiul solidarităţii energetice între statele membre, care se regăseşte pentru prima dată într-un tratat european. În plus, documentul permite Consiliului Uniunii să adopte soluţii în cazul în care statele membre au dificultăţi de aprovizionare cu energie. Aplicarea Tratatului va face Europa mai sigură. Tratatul întăreşte Uniunea Europeană ca spaţiu de securitate, libertate şi justiţie. El creează mijloacele pentru a trata mai eficient, la nivel european, probleme serioase precum migraţia, criminalitatea transfrontalieră sau armonizarea legislaţiilor penale ale statelor membre.

Nu în ultimul rând, Tratatul consolidează democraţia în Europa. Mă refer, în special, la Carta Drepturilor Fundamentale, document proclamat de instituţiile europene, căreia Tratatul de la Lisabona îi conferă valoare juridică. Carta asigură o mai bună protecţie a drepturilor cetăţenilor şi reafirmă comunitatea de valori a Uniunii.

Dimensiunea democratică a Uniunii se va întări, totodată, prin implicarea sporită a parlamentelor naţionale în afacerile europene. Pentru prima dată în istoria comunitară, Tratatul de la Lisabona recunoaşte rolul parlamentelor naţionale în procesul de elaborare a legislaţiei europene. Acestea vor avea posibilitatea de a verifica, în mod direct şi pentru fiecare caz în parte, dacă acţiunea la nivelul Uniunii este mai eficientă decât acţiunea la nivel naţional.

Nu în ultimul rând, Tratatul conferă un rol sporit cetăţenilor în afacerile europene. Astfel, un milion de cetăţeni din diferite state membre vor putea solicita Comisiei prezentarea unei propuneri într-un anumit domeniu. La fel ca şi tratatele fondatoare ale Comunităţii Europene sau Tratatele modificatoare - Amsterdam şi Nisa - după intrarea sa în vigoare, Tratatul de la Lisabona va constitui drept primar european şi va fi firul roşu al noii ordini comunitare.

Atât legislaţia secundar-europeană, cât şi legislaţia internă, care vor fi adoptate după intrarea lui în vigoare, vor trebui să fie întru-totul conforme cu prevederile acestuia.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, prin votul pe care-l dăm astăzi, România va deveni cel de-al patrulea stat membru al Uniunii - după Ungaria, Slovenia şi Malta - care ratifică Tratatul de la Lisabona. Ratificarea Tratatului de la Lisabona de către România reprezintă un progres important atât pentru noi, cât şi pentru Europa. După cum se ştie, documentul este programat să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009. Este important ca întregul proces să fie definitivat la nivel european, conform Calendarului, astfel încât alegerile europene din 2009 să marcheze începutul funcţionării Uniunii într-un cadru instituţional întărit.

În perioada următoare, Uniunea trebuie să pregătească deciziile care vor permite ca inovaţiile instituţionale să fie aplicate odată cu intrarea sa în vigoare. România va participa activ la discuţiile care vor pregăti aceste decizii. Prin implicarea noastră în acest proiect de amploare, am dovedit deja angajamentul nostru profund pentru cauza europeană. Am arătat că avem capacitatea de a ne promova constructiv interesele, de o manieră congruentă cu interesul general european. Putem fi mândri că am participat la acest exerciţiu care a consolidat profilul nostru european, iar cetăţenii români pot să aibă certitudinea că interesele lor sunt promovate pe plan european. Rămânem consecvenţi rolului pe care ni l-am asumat în Uniune, acela de partener activ, pragmatic, cu iniţiativă, implicat în proiecte şi luarea deciziilor. Avem toate atributele pentru a fi un actor influent şi dinamic în Uniune. Avem interesul şi capacitatea de a contribui la dezbaterile actuale privind politica energetică europeană, schimbările climatice sau politica socială europeană, inclusiv din perspectiva politicii de incluziune sau a consolidării rolului internaţional al Uniunii.

Doamnelor şi domnilor parlamentari, pentru toate aceste motive, vă propun să ratificăm astăzi Tratatul de la Lisabona. Intrarea în vigoare a acestui document ne va permite să intrăm într-o etapă de progres de care vor beneficia atât românii, cât şi toţi ceilalţi cetăţeni europeni.

Vă mulţumesc. (Aplauze în sală)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule prim-ministru.

În continuare, dau cuvântul domnului senator Şerban Nicolae pentru prezentarea raportului comun al Comisiilor juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări ale celor două Camere ale Parlamentului.

Domnul Şerban Nicolae:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Comisiile juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-au întrunit în data de 29 ianuarie 2008 pentru a examina Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona, la 13 decembrie 2007.

Conform prevederilor art.148 alin.(1) şi (3) din Constituţia României, aderarea României la Tratatele constitutive ale Uniunii Europene în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării, în comun cu celelalte state membre, a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face printr-o lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

Proiectul de lege supus examinării are ca obiect de reglementare ratificarea Tratatului de la Lisabona şi, potrivit Constituţiei, acest proiect face parte din categoria legilor organice.

În urma examinării proiectului de lege, a expunerii de motive, membrii celor două comisii au constatat - şi subliniez, printre altele - faptul că Tratatul de la Lisabona, din 13 decembrie 2007, nu înlocuieşte tratatele actuale, ci doar le modifică. Astfel, acest Tratat cuprinde două clauze de amendare a Tratatului privind Uniunea Europeană, respectiv a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene care va fi redenumit Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Cele două tratate, astfel cum au fost modificate, vor avea o valoare juridică egală.

Subliniez câteva din modificările pe care Tratatul de la Lisabona le aduce acestora: consacrarea expresă a personalităţii juridice a Uniunii Europene, conferirea de valoare juridică obligatorie Cartei Drepturilor Fundamentele, stabilirea unei diviziuni clare a competenţelor între Uniune şi statele membre, consolidarea rolului parlamentelor naţionale, extinderea votului cu majoritate calificată la mai multe domenii, introducerea sistemului dublei majorităţi pentru adoptarea deciziilor în cadrul Consiliului, începând cu anul 2014.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii, acestea au adoptat, cu unanimitate de voturi, prezentul raport, prin care au decis să supună plenului Camerelor reunite, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de lege pentru ratificarea tratatului.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Urmează dezbaterea generală asupra proiectului de lege. Birourile permanente reunite în şedinţa din 28 ianuarie 2008, cu participarea liderilor de grupuri, au hotărât să propună ca la dezbaterea generală să participe câte unul, doi reprezentanţi ai grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat. Sunt obiecţii la această propunere? Nu sunt obiecţii.

Supun votului dumneavoastră această propunere procedurală. Propunerea a fost adoptată în unanimitate.

Începem dezbaterile generale. Are cuvântul domnul senator Dan Mircea Geoană, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Dan Mircea Geoană:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi membri ai Cabinetului,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Într-adevăr, ratificarea Tratatului reformator al Uniunii, care, sunt convins că va fi unanimă în Parlamentul României, este un moment istoric. Poate că, de multe ori, prinşi în tensiunile cotidiene, în scandal politic, uităm să înţelegem în profunzime solemnitatea şi dimensiunea istorică ale unui astfel de moment.

Generaţii de români au sperat şi au visat la un astfel de moment. Generaţii de români au sperat să vadă ţara noastră membră a familiei democraţiilor europene şi occidentale. Vreau să felicit pe cei care au programat dezbaterea noastră în Parlament - inclusiv la propunerea unor europarlamentari aparţinând partidului nostru - astăzi, în prima zi a noii sesiuni a Parlamentului, la început de an electoral, care va fi greu, va fi complicat şi va fi dur, în ziua în care şi preşedintele Franţei, prietenul etern al României, s-a aflat în faţa noastră.

O etapă nouă în istoria Europei, o etapă nouă în istoria României.

Suntem printre primii dintre cei care ratifică Tratatul de la Lisabona. Faptul că avem în acest moment o procedură de urgenţă ne permite ca astăzi să dăm un semnal puternic cetăţenilor noştri, Europei şi vecinilor noştri. Vreau să spun cu extrem de multă claritate: orice vis al nostru de a avea o Românie puternică, prosperă şi respectată nu poate deveni realitate în afara unei Europe unite, puternice şi care devine un jucător de prim rang în arena globală. Vremea în care ţările reuşeau pe picioare proprii în lumea globalizată s-a încheiat. Este o şansă pentru ţara noastră şi vreau ca acest lucru să reprezinte pentru noi toţi un imbold la mai multă muncă împreună, la mai puţină ceartă şi diviziune. Vreau să spun că sunt mândru de faptul că alături de mulţi alţi oameni politici din România, de-a lungul ultimilor ani, am avut parte, alături de colegi din partidul pe care-l reprezint, să contribuim mai mult sau mai puţin la acest pas istoric pe care-l sărbătorim astăzi. Vreau să menţionez faptul că printre cei care au contribuit la Convenţia Europeană, embrionul şi izvorul Tratatului de astăzi, s-au aflat şi politicieni români - şi mă refer aici la Adrian Severin, care a făcut parte din constituanta europeană.

Am avut prilejul să semnez la Roma, în 2004, prima variantă a Tratatului constituţional, alături de Preşedintele României de atunci, domnul Ion Iliescu. Vreau să vă spun că acest lucru este un aspect important şi arată că, indiferent de cine este la putere în România, un partid sau altul, o personalitate sau alta, există o continuitate şi un proiect naţional comun. Proiectul european nu este proiectul unui singur partid, proiectul european nu este proiectul unui singur guvern, proiectul european nu este proiectul unui singur preşedinte, este un proiect naţional şi votul nostru de astăzi trebuie să reprezinte, măcar pentru câteva minute, un început de reconciliere naţională şi de dirijare a energiilor pozitive ale acestei naţiuni în direcţia corectă.

Bineînţeles că acest tratat aduce noutăţi, aduce drepturi noi pentru cetăţenii României, aduce o relaţie nouă între Europa şi cetăţenii săi. Nu vreau să vă ascund următorul fapt. Cred că este posibil, dragi colegi, ca în 2009, când acest Tratat va deveni operaţional, când Uniunea Europeană va trebui să-şi aleagă şi un preşedinte, şi un nou preşedinte al Comisiei Europene, şi un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Politică Externă şi de Securitate, în premieră, şi un nou preşedinte al Parlamentului European, România, ca nou stat membru care are drepturi egale - cum spunea preşedintele Franţei - cu cei mai vechi în Europa, să nu fie mai puţin ambiţioasă şi sunt convins că un central-european, cel puţin un reprezentant al unui nou stat membru în Uniunea Europeană, va ocupa în mandatul 2009- 2013 o funcţie din cele mai importante în Uniunea Europeană. Putem să avem ambiţia să dăm - dacă este român cu atât mai bine, dacă este un vecin de-al nostru la fel de bine - un preşedinte pentru Comisia Europeană. Trebuie să avem ambiţia să lucrăm cu vecinii noştri pentru ca un eventual preşedinte al Parlamentului European să vină şi dintre cei care se adaugă astăzi Uniunii Europene. Trebuie să avem curajul de a propune, dacă avem români sau alţii, un ministru de externe din rândul noilor veniţi, iar dacă acesta sau aceea, o doamnă - pentru că este vorba de egalitate de şanse - ar putea să reprezinte pe oricare dintre noi, acest lucru ar fi o realizare importantă.

În acelaşi timp, trebuie să spun un lucru care ne frământă pe toţi. După un an de zile de când avem noua calitate de stat membru al Uniunii Europene, în pofida încurajării preşedintelui Franţei de a vorbi, de a vorbi cu curaj, competent, în interesul Europei şi al nostru, din păcate, în mare măsură, România a fost mută din punct de vedere al formulării de politici, al prezentării de iniţiative, al apărării interesului nostru, al capacităţii de negociere, al capacităţii de a face majorităţi în Europa. Profilul României ca nou membru al Europei nu este încă suficient de structurat. Avem toate ingredientele, toate calităţile - dimensiunea ţării, numărul de europarlamentari, numărul de voturi în Consiliul European, demografie, aşezare geo-strategică, tradiţie şi istorie - care ne-ar permite să putem fi un jucător cu adevărat influent. Trebuie să încercăm să devenim al şaptelea jucător al Uniunii Europene şi putem face acest lucru. Din păcate, ne pierdem energiile şi ne risipim talentul în lupte sterile, în lupte care nu duc nicăieri şi pe care cetăţenii României şi ai Europei, în egală măsură, le condamnă. Tratamentul cetăţenilor români care nu trăiesc în România şi care muncesc şi trăiesc în Europa trebuie să fie pentru noi un punct de obligaţie şi de apărare. Vedeţi cum şi-a apărat interesul, de la această tribună, preşedintele Franţei? A vorbit de prietenia cu România, dar şi-a apărat interesul ca stat şi ca ţară care a fondat Uniunea Europeană.

Stimaţi colegi, mai este un lucru şi voi încheia aici. Am schimbat câteva cuvinte cu preşedintele Franţei, în drum spre ieşire. Am discutat şi m-a întrebat cum merge coabitarea la noi, pentru că avem un sistem constituţional inspirat din sistemul francez. Şi Franţa a avut şi probabil că va mai avea coabitare. Vă spun că în acest moment, în care, sunt convins, vom ratifica cu toţii, cu solemnitate şi cu mândrie naţională şi europeană, acest Tratat de la Lisabona, trebuie să înţelegem că nu vom mai putea să operăm cu actualele instituţii şi cu modul în care funcţionăm de optsprezece ani de zile. Provocarea este mult mai mare. Sunt chestiuni care nu ne permit să funcţionăm aşa cum se cuvine. Este nevoie de o reformare a modului în care Parlamentul României funcţionează. Aşteptăm de la Guvern legea care să stabilizeze relaţia dintre Guvern, Parlamentul României şi Parlamentul European, în forma sa executivă şi în forma sa legislativă, pentru a putea închide acest triunghi dintre politica europeană şi politica naţională. O reformă a Constituţiei României devine neapărat necesară şi experienţa ultimilor trei ani de zile ne arată că am ajuns la limitele a ceea ce poate să ne dea actuala republică pe care am clădit-o cu toţii, cu mândrie, în 1990.

Acest moment reprezintă o şansă pentru România, dar să nu credem vreo secundă că, doar prin votul nostru şi prin faptul că vom parafa ratificând acest Tratat, drumul nostru se închide astăzi cu acest subiect. România poate deveni o naţiune influentă, puternică şi respectată, dar trebuie să fim conştienţi de faptul că în lumea globală, în Europa în dezvoltare, în Europa în mişcare avem cu toţii obligaţia să vedem cum putem aduce România pe făgaşul cel bun.

Închei, folosindu-mă de acest prilej pentru a saluta victoria preşedintelui Tadić în Serbia vecină. Este un lucru bun şi nu o spun doar ca social-democrat, care, poate, întâmplător, face parte din familia socialistă. Nu contează. A câştigat un democrat şi un proeuropean la Belgrad. Este un lucru bun, este un lucru pe care trebuie să îl salutăm şi să spunem că ceea ce avem ca obligaţie, ca europeni, să dăm Serbiei, inclusiv printr-o mare prudenţă faţă de viitorul Kosovo, e să garantăm vecinilor noştri un drum în Europa.

Mă bucur că preşedintele Franţei a menţionat - în premieră din partea unui lider important al lumii contemporane - cuvântul Moldova, în Parlamentul României, şi vreau să considerăm că este un angajament al Franţei în faţa forului legislativ român. Nu avem voie să-i abandonăm pe fraţii noştri de dincolo de Prut. Ei sunt parte a proiectului european şi trebuie, inclusiv prin ratificarea de astăzi, să arătăm că drumul extinderii continuă dincolo de graniţa noastră răsăriteană. Avem obligaţia să fim un exemplu şi un catalizator pentru vecinii noştri. Avem obligaţia să fim exemplu şi catalizatori şi pentru cetăţenii noştri.

Stimaţi colegi, votul Partidului Social Democrat pentru acest Tratat, istoric pentru noi, va fi în mod evident unul pozitiv. Întrebarea nu este dacă proiectul trece astăzi, chiar lege organică fiind, ci întrebarea este ce facem, începând de mâine, ca să fructificăm şansa istorică pe care geopolitica, Dumnezeu din ceruri şi istoria noastră naţională ni le-au dat astăzi? Avem o obligaţie pentru a fructifica această şansă istorică. Vă mulţumesc şi vă asigur de votul social-democraţilor români. (Aplauze din sală.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule senator. Din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, domnul senator Puiu Haşotti.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor, după un discurs care a abordat Tratatul de la Lisabona dintr-o perspectivă foarte politică şi, trebuie să fiu de acord cu marea majoritate a ideilor expuse aici de domnul preşedinte Mircea Geoană, permiteţi-mi o abordare mai tehnică asupra a ceea ce înseamnă Tratatul de la Lisabona şi asupra votului pe care urmează să-l dăm.

Doamnelor şi domnilor, ratificarea unui tratat internaţional este de regulă episodul final al unui proces de negociere. Ca reprezentant legitim al naţiunii, Parlamentul exprimă dreptul suveran al cetăţenilor şi oferă legitimitate noului tratat. Acest lucru este cu atât mai necesar pentru un tratat cum este Tratatul de la Lisabona, care conţine elemente constituţionale, precizând printre altele arhitectura instituţională a unei Uniuni Europene şi repartiţia competenţelor între statele membre şi Uniune.

Procesul de revizuire a tratatelor, care a culminat cu semnarea Tratatului de la Lisabona, s-a bucurat încă de la început de o participare parlamentară substanţială. Suntem în Parlament şi voi aborda din această perspectivă parlamentară, dar şi dintr-o perspectivă tehnică, Tratatul de la Lisabona.

Tratatul de la Lisabona este capătul unui drum care a început încă din decembrie 2001, când Consiliul European de la Laeken a alcătuit Convenţia privind viitorul Europei, un forum care a avut o componentă parlamentară majoritară. Convenţia a primit sarcina să răspundă la o serie de întrebări legate de viitorul Europei şi să ofere, în final, o opţiune pentru revizuirea tratatelor.

Astfel, pentru prima dată în istoria revizuirii tratatelor europene, o dezbatere substanţială şi transparentă, cu participare parlamentară relevantă a precedat conferinţa interguvernamentală clasică, în care negocierile aveau loc doar între diplomaţi, în spatele uşilor închise.

Convenţia, compusă din reprezentanţi ai parlamentelor naţionale şi ai guvernelor din statele candidate şi statele membre ale Parlamentului European şi ale Comisiei Europene, a propus o serie de reforme curajoase, desprinzându-se de regula celui mai mic numitor comun, dominantă de-a lungul negocierilor care au condus la Tratatul de la Amsterdam şi, respectiv, la Tratatul de la Nisa.

Chiar dacă conferinţele interguvernamentale din 2004 şi, mai ales, cea din 2007, după respingerea Tratatului Constituţional, în urma referendumurilor din Franţa şi Olanda, au diminuat unele reforme propuse de Convenţie, substanţa textului a rămas nealterată în punctele esenţiale.

Până la urmă, regretul pentru unele regresii ale Tratatului de la Lisabona, faţă de Tratatul Constituţional iniţial, a fost compensat de succesul diplomatic al negocierilor decisive de anul trecut, la care am fost parte şi noi, românii, în timpul preşedinţiilor Germaniei şi Portugaliei. Acestea au permis găsirea soluţiilor de relansare a procesului de integrare europeană, acceptabile pentru toate cele 27 de state membre.

Pragmatismul diplomaţilor care au perfectat un sistem rafinat de negocieri pentru a face faţă unei Uniuni Europene formate din 27 de state, cu istorii şi trăsături culturale distincte, a temperat puţin idealismul celor care vizau să fie fondatorii primei Constituţii Europene.

Aprecierea întregului proces de revizuire a tratatelor Uniunii Europene trebuie să aibă ca punct de referinţă motivele iniţiale care au determinat lansarea negocierilor, şi anume, găsirea unor răspunsuri adecvate în faţa unor provocări majore cărora Uniunea trebuia să le facă faţă: provocarea extinderii sau provocarea numărului, cum a denumit-o Valéry Giscard d'Estaing, preşedintele Convenţiei, apoi provocarea globalizării şi provocarea deficitului democratic.

În cea mai mare parte, aceste chestiuni au fost rezolvate de Tratatul de la Lisabona. În acest sens, Tratatul, păstrând în bună măsură substanţa Tratatului Constituţional, poate fi considerat un succes şi de acest succes, aşa cum au spus până acum şi antevorbitorii mei, va beneficia şi România.

Din punctul nostru de vedere, al liberalilor, Tratatul răspunde curajos şi inovator la toate cele trei mari provocări amintite. Prin introducerea dublei majorităţi pentru adoptarea deciziilor în cadrul Consiliului şi a extinderii votului cu majoritate calificată la peste 40 de domenii noi, reforma instituţională merită să răspundă provocării numărului, asigură eficienţa şi simplificarea deciziilor.

De asemenea, prin Tratatul de la Lisabona, deciziile adoptate în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei vor fi mai rapide şi mai coerente. Acest lucru va însemna un progres în ceea ce priveşte capacitatea Europei de a combate terorismul, crima organizată şi traficul cu fiinţe umane, precum şi de a gestiona mai bine fluxurile migratorii.

Tratatul de la Lisabona aduce inovaţii relevante în privinţa implicării parlamentelor naţionale în problemele europene. Astfel, participarea parlamentelor naţionale la controlul subsidiarităţii este consolidată. Parlamentele - noi - sunt şi vor fi informate cu privire la proiectele legislative iniţiate de Uniunea Europeană şi la cererile de aderare. Parlamentele sunt, de asemenea, chemate să se implice mai mult în aspectele legate de spaţiul de libertate, securitate şi justiţie. Întărirea rolului parlamentelor naţionale reprezintă o contribuţie majoră la diminuarea deficitului democratic. În felul acesta, creşte şansa ca temele europene să fie aduse mai aproape de cetăţeni prin reprezentanţii nemijlociţi ai acestora, parlamentarii, şi, nu în ultimul rând, metoda Convenţiei, reţinută în Tratat, prin care parlamentele naţionale sunt implicate activ în revizuirea tratatelor, va conferi transparenţă şi legitimitate mai mare oricărei amendări viitoare a tratatelor.

Trebuie, de asemenea, remarcată creşterea rolului Parlamentului European, reprezentant al intereselor europene ale cetăţenilor, care capătă prerogative suplimentare pe care nu le mai invoc aici. Vreau doar să spun că, de data aceasta, Carta Drepturilor Fundamentale conferă noi drepturi cetăţenilor Uniunii Europene.

Confirmarea caracterului juridic obligatoriu al acesteia s-a datorat, în bună măsură, insistenţei parlamentarilor naţionali şi europeni.

De altfel, cu orgoliul parlamentar nedisimulat, doresc să remarc faptul că toate rezultatele pozitive în ceea ce priveşte consolidarea procedurilor democratice şi a drepturilor cetăţeneşti privind extinderea competenţelor şi definirea valorilor şi obiectivelor Uniunii Europene îşi au originea exclusiv în lucrările Convenţiei privind viitorul Europei, dar cred că cel mai important rezultat al Tratatului de la Lisabona îl constituie progresul realizat în domeniul Politicii Externe şi de Securitate, în contextul globalizării care măreşte competiţia economică, politică şi în domeniul securităţii.

Soluţiile găsite: instituirea personalităţii juridice a Uniunii Europene, înfiinţarea celor două funcţii, de preşedinte al Uniunii Europene şi de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă şi de Securitate, înfiinţarea Serviciului de Acţiune Externă Europeană vor contribui la creşterea coerenţei şi eficienţei Uniunii Europene în lume.

O subliniere aparte trebuie făcută în privinţa clauzei de apărare reciprocă, similară cu cea oferită de NATO prin art.5, conform căreia orice ţară membră atacată beneficiază de îndată de protecţia aliaţilor. Cele două clauze de apărare reciprocă, din Tratatul Uniunii Europene şi din Tratatul NATO, creează premisele unui puternic parteneriat strategic Uniunea Europeană - Statele Unite ale Americii, evocat aici şi de preşedintele Franţei, vital în contextul ameninţărilor globale actuale.

Astfel, Tratatul de la Lisabona stimulează consolidarea geopolitică a tandemului Uniunea Europeană - Statele Unite ale Americii care a arătat anumite idiosincrazii de mult timp, cele mai relevante fiind atitudinile contradictorii faţă de intervenţia din Irak.

Pentru România, câştigul cel mai important al aderării la Uniunea Europeană şi NATO îl reprezintă tocmai apartenenţa la o entitate geopolitică ce, în ciuda unor fricţiuni interne recente, are şanse majore să păstreze întâietate economică, politică şi de securitate în lume, în deceniile ce vor urma.

Orice pas în favoarea consolidării entităţii geopolitice Uniunea Europeană - Statele Unite ale Americii este un câştig şi pentru ţara noastră.

Pe de altă parte, apartenenţa României la Uniunea Europeană, începând cu 1 ianuarie 2007, poate fi considerată începutul unei a doua modernizări a României. Această a doua modernizare înseamnă o recuperare a decalajelor instituţionale, dar mai ales a standardelor de prosperitate. Or, deşi eforturile naţionale sunt decisive în realizarea obiectivului de recuperare de modernitate, mediul exterior, în speţă, cadrul european contează şi oferă o şansă suplimentară.

De aceea, consolidarea Uniunii Europene - iar Tratatul de la Lisabona este un pas important în acest sens - nu poate fi decât în beneficiul şi în folosul României. O Românie puternică într-o Europă puternică şi într-un parteneriat transatlantic consolidat este reţeta evidentă a succesului. Ingredientele pentru succes sunt deja puse în Tratatul de la Lisabona.

Urmează acum să-l ratificăm şi expunerea mea a fost o pledoarie în acest sens. În acelaşi timp, să sperăm că procesul de ratificare va decurge fără probleme în toate statele membre pentru ca la 1 ianuarie 2009, aşadar înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, Tratatul să fie funcţional. Vom avea astfel oportunitatea să beneficiem cât mai repede, în demersul nostru de dezvoltare şi modernizare a României, de reformele Tratatului de la Lisabona. Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule senator.

Din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L, doamna deputat Anca Boagiu. Rog secretariatul să se obişnuiască cu denumirea nouă.

Vă rog, doamna deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Anca-Daniela Boagiu:

Doamnelor şi domnilor,

În primul rând, permiteţi-mi ca în numele membrilor Partidului Democrat Liberal să salut prezenţa, în acest moment istoric pentru Uniunea Europeană, dar şi pentru România, a preşedintelui Franţei, domnul Nicolas Sarkozy. Cred că prezenţa Domniei Sale a fost mai mult decât un semn de bun augur, un semn care să ne arate că România se află intr-o construcţie puternică, o construcţie în cadrul căreia are multe de făcut.

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Domnilor membri ai Guvernului,

A trecut mai de mult de un an de la momentul aderării României la Uniunea Europeană, la data de 1 ianuarie 2007. A fost un an marcat de mari schimbări atât pe scena politică internă, cât şi în arhitectura instituţională a Uniunii Europene. Astăzi am avut onoarea să fie alături de noi una dintre personalităţile politice care au contribuit decisiv la revigorarea dezbaterilor privind adoptarea unui nou tratat al Uniunii Europene. Reuşita adoptării Tratatului de la Lisabona, în decembrie 2007, ar fi fost mult mai dificil de imaginat fără implicarea hotărâtă a preşedintelui Franţei. De asemenea, preşedintele francez a reuşit să aducă atât Franţei, cât şi Uniunii Europene un suflu nou, extrem de necesar pentru revigorarea rolului Franţei în avangarda statelor Uniunii Europene. Nu trebuie uitat, însă, rolul pe care l-au jucat toate statele membre ale Uniunii Europene, precum şi ultimele două preşedinţii - preşedinţia germană şi preşedinţia portugheză - care au contribuit decisiv la identificarea soluţiilor pentru adoptarea acestui Tratat.

Doamnelor şi domnilor, de la 1 ianuarie 2007, România este parte integrantă a unei construcţii politice, economice şi culturale care se manifestă tot mai mult ca un actor global.

Într-o lume tot mai globalizată şi în permanentă schimbare, Tratatul de la Lisabona a servit şi va servi tocmai acestui scop. A fost un moment în care liderii actuali ai Europei Unite au împlinit moştenirea părinţilor fondatori permiţând astfel proiectului european să-şi continue dezvoltarea şi să-şi manifeste ambiţiile.

Există o dovadă mai bună pentru raţionalitatea unui gest istoric, pentru viitorul Europei unite decât semnarea unui tratat care să permită extinderea în continuare a Uniunii Europene, a unui tratat care să eficientizeze procesul de luare a deciziilor în cadrul construcţiei europene, a unui tratat care să confere Europei Unite acel rol pregnant pe scena internaţională, pe care, de altfel, îl şi merită şi care, în esenţă, să aducă Uniunea Europeană mai aproape de fiecare cetăţean? Iată de ce, doamnelor şi domnilor, România trebuie să fie mândră încă o dată că ia parte şi contribuie la acest pas istoric pentru civilizaţia europeană. Tratatul de reformă este esenţial pentru a asigura funcţionarea eficientă a Uniunii Europene. Noile aranjamente instituţionale şi mecanismele de lucru sunt necesare pentru a asigura o Uniune capabilă să facă faţă provocărilor globale şi să răspundă aşteptărilor cetăţenilor europeni, bineînţeles, incluzându-i aici şi pe cetăţenii români. Acordarea statutului juridic obligatoriu Cartei Drepturilor Fundamentale, întărirea rolului cetăţenilor, creşterea rolului Parlamentului European, rolul întărit acordat parlamentelor naţionale sunt prevederi care vor asigura faptul că Uniunea Europeană este un organism reprezentativ pentru cetăţenii săi, şi nu un instrument al birocraţiei.

De asemenea, schimbările în mecanismul decizional: introducerea funcţiei de preşedinte al Consiliului European, înfiinţarea funcţiei de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Politică Externă şi de Securitate, precum şi a unui serviciu diplomatic european vor asigura Uniunii Europene o voce puternică şi acţiuni consistente care să răspundă noilor provocări.

Doamnelor şi domnilor,

Ratificarea Tratatului de la Lisabona de către Parlamentul României constituie un moment solemn, iar prezenţa preşedintelui Franţei printre noi a valorizat şi mai mult semnificaţia acestui moment. Cu toate acestea, solemnitatea nu trebuie să ne facă imuni la a dezbate rolul României într-o Uniune Europeană în permanentă schimbare şi, mai ales, rolul Parlamentului României în noul context creat de adoptarea Tratatului de la Lisabona.

Cred că trebuie cu toţii să recunoaştem că România încă nu aduce acea valoare adăugată Uniunii Europene, valoare pe care potenţialul nostru ne-o conferă şi care trebuie fructificată.

Din păcate, România nu a reuşit încă să depăşească statutul de ţară monitorizată printr-un mecanism de verificare în domeniul justiţiei şi al luptei împotriva corupţiei. Şi aceasta se întâmplă în ciuda faptului că, de mai bine de un an de zile, suntem stat membru cu drepturi depline, şi aceasta se întâmplă să o constatăm chiar astăzi, când, deşi discutăm despre un moment istoric şi solemn, Comisia Europeană a publicat un raport intermediar din care putem citi că în continuare România va fi monitorizată, iar progresul în reformarea justiţiei este nesatisfăcător. Aş spune că, din nefericire, suntem în continuare corijenţi, deşi speram ca, după şase luni de la aderarea României, acest mecanism să poată fi ridicat dacă reformele ar fi continuat.

Nu trebuie să uităm, în acelaşi timp, că ratarea ţintei deficitului bugetar permis de Uniunea Europeană ameninţă serios procesul de adoptare a monedei euro la termenul pe care noi ni l-am asumat şi pe care l-am stabilit iniţial, la 1 ianuarie 2007, atunci când am aderat. Progresul în procesul de absorbţie a fondurilor europene trebuie amplificat, astfel încât atât de importantul Program Naţional de Dezvoltare Rurală să fie adoptat, iar proiectele necesare absorbţiei fondurilor să fie finanţate şi, bineînţeles, realizate, astfel încât aceşti bani să contribuie la ceea ce spuneau antevorbitorii mei, la procesul de modernizare a României.

Pentru a întări şi mai mult poziţia ţării noastre în construcţia europeană, România trebuie să susţină şi să impună în agenda Uniunii Europene teme cu adevărat importante.

Astfel, potenţialul încă nevalorificat al României va contribui decisiv la construcţia viitorului Uniunii Europene, dar şi al României. Nu trebuie uitat că România este ţara europeană care asigură securitatea Europei pe cea de-a doua graniţă externă a Uniunii Europene.

Partidul Democrat Liberal şi popular europenii au făcut şi vor face totul posibilul pentru a impulsiona reformele atât de necesare în cadrul Uniunii Europene, dar, pentru a avea o Românie care nu numai să se adapteze schimbărilor europene, cum sunt cele stabilite prin Tratatul de la Lisabona, ci să şi influenţeze decisiv parcursul Uniunii Europene, este nevoie, dragi colegi, de un efort autentic din partea întregii clase politice româneşti.

Stimaţi colegi,

Nu în cele din urmă, ci înainte de toate trebuie să avem curajul de a spune că Reforma Uniunii Europene, prin intermediul Tratatului de la Lisabona pe care îl ratificăm astăzi, trebuie să aplice şi reforma Parlamentului României.

Parlamentul este instituţia care prin adoptarea Tratatului capătă un rol foarte important în dezbaterea şi adoptarea legislaţiei la nivel european, precum şi în implicarea cetăţenilor în adoptarea deciziilor.

Ratificăm astăzi un tratat crucial pentru viitorul României şi al Uniunii Europene şi avem obligaţia să ne ridicăm şi noi înşine la importanţa acestui moment.

Nu numai Parlamentul României are nevoie de o schimbare radicală, ci şi România, prin reformarea instituţiilor statului român. Am fost cu toţii atât participanţi, cât şi martori la un proces de construcţie a României, un proces nemaiîntâlnit în istoria noastră recentă: aderarea Românei la data de 1 ianuarie 2007. Atunci ne-am asumat faptul că, ori de câte ori va fi vorba de viitorul european al României, vom continua reformele ce ne-au permis să aderăm într-un moment în care foarte puţin observatori mai credeau că este posibil un astfel de lucru. Acesta ar trebui să fie obiectivul nostru pentru ca România să devină un partener al soluţionării problemelor cu care se confruntă Uniunea Europeană, şi nu o problemă pentru Europa.

Doamnelor şi domnilor, ratificarea Tratatului de la Lisabona ar trebui să ne facă astăzi să tresărim, ar trebui să ne facă să medităm, ar trebui să ne facă să ne întrebăm dacă am făcut destul pentru România şi Uniunea Europeană, să ne întrebăm dacă nu cumva şi România şi Uniunea Europeană nu merită mult mai mult efort din partea noastră.

Interesul naţional trebuie să primeze în faţa intereselor de grup şi în faţa incompetenţei pe care, din nefericire, de când suntem stat membru, le cam afişăm. Să nu uităm că România nu îşi poate permite să staţioneze. Chiar dacă a prins trenul european în ultimul

moment, acest tren trebuie să meargă pe căile sale europene şi să se ridice la standardele europene pe care noi ni le-am propus.

Am să închei spunând că Partidul Democrat Liberal va face aşa cum a făcut şi până acum, va vota pozitiv. Votul va fi dat pentru ratificarea acestui Tratat, dar nu vom precupeţi niciun efort în a susţine acele măsuri care să ducă România - cea de a şaptea ţară ca mărime, dar şi ca influenţă - acolo unde îi este locul în Uniunea Europeană, cum nu vom precupeţi niciun efort în a-i trage de mânecă, într-un limbaj elegant, pe aceia care, de când am devenit stat membru, dorm pe scaune călduţe, în loc să se preocupe de România şi de Europa. Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat. Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului România Mare, domnul senator Corneliu Vadim Tudor. Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Doamnelor şi domnilor,

Destinul a făcut ca, în prima zi de activitate a Parlamentului României din anul 2008, să dezbatem şi să supunem la vot un document de o mare însemnătate pentru statutul european al ţării noastre. Nu este o constituţie şi totuşi, paradoxal, este o constituţie. Este greu de ţinut minte o denumire atât de arborescentă: "Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene".

Şi a fost şi mai greu pentru minţile luminate ale Europei să modifice nu atât ceea ce s-a croit eronat, de la început, ci acele prevederi în care nu se regăseau toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Armonizare - acesta este cuvântul la ordinea zilei.

Preşedintele Franţei vorbea de un compromis, eu aş adăuga ceva: politica e artă a compromisului cu o singură condiţie: să nu te compromiţi tu, ci adversarul. Noi, acum, ne-am adunat sub cupola Parlamentului ca să analizăm şi să votăm un document ce se doreşte a fi o oglindă în care să se recunoască toţi cei care participă la construcţia noii Europe, adică, să nu uităm, a acelui continent de unde au izbucnit cele două războaie mondiale. Parafrazându-l pe Georges Clemenceau, primul-ministru al Franţei, la Conferinţa de Pace de la Paris, din anul 1919, voi spune că "Europa este acel continent care trebuie să se ţină singur în frâu, ca să nu fie nevoit să-l ţină alţii". Nu voi relua ceea ce s-a tot spus pe tema aceasta şi nu voi face incursiuni istorice, aceasta este o fază depăşită a discuţiei, noi ne aflăm acum într-o etapă nouă, într-un secol nou, într-un mileniu nou.

"Îmi câştig bătăliile cu visele soldaţilor mei", spunea Napoleon. Şi noi am visat frumos şi, cu ajutorul bunului Dumnezeu, am câştigat.

O singură referire doresc să fac la un savant teolog român, care a văzut cu limpezime prin negura viitorului şi care, poate pentru curajul său, avea să zacă mulţi ani în temniţele staliniste, este vorba de părintele Dumitru Stăniloaie, cel care, în "Telegraful Român", acum aproape 70 de ani, mai exact la sfârşitul anului 1939, publica studiul intitulat interogativ: "Statele Unite ale Europei?" În plin război mondial, acest om profund credincios şi vizionar scrie:

"Numai încadrarea tuturor statelor europene într-un singur organism politic ar înlătura posibilitatea războaielor în viitor şi epuizarea popoarelor în cheltuielile fără margini pentru înarmare. Pentru realizarea Organizaţiei Statelor Unite ale Europei este necesară, în prealabil, o profundă încreştinare a sufletelor. Demonul din sufletul individual omenesc îşi arată puterea şi în manifestările sentimentelor de grup. Statele Unite ale Americii nu pot servi de model care să arate că este posibilă o astfel de organizare şi în Europa, pentru că la temelia lor stă o premiză de unitate, care nu credem că ar fi acceptată de popoarele europene. Statele Unite ale Americii au la bază o singură limbă, cea engleză. Este o naivitate şi un mare pericol să creezi o organizaţie nu pe baza a ceea ce este omul acum, ci pe baza a ceea ce visezi tu că trebuie să fie. În curând, realitatea se răzbună şi te mătură cu organizaţie cu tot, aducând pe urmă un sentiment de mare descurajare. Propovăduirea trebuie să fie idealistă, organizarea realistă." Repet,este un citat dintr-un studiu publicat de cunoscutul teolog român, Dumitru Stăniloaie, la Sibiu, oraş care avea să devină Capitala Culturală a Europei, pentru anul 2007.

Sunt oamenii politici realişti la această oră a istoriei? Şi da, şi nu. Sau fiecare vede realitatea pe care vrea să o vadă, în funcţie de interesele grupurilor de oameni şi ale statelor pe care le reprezintă.

Ce interese au românii? Au foarte multe, desigur, legate de identitatea lor ca popor, de specificul naţional, de pildă, trebuie să afirmăm răspicat că nu există nicio limbă moldovenească, ci limba română, dar şi interese legate de nevoile lor materiale, într-o lume în care tăvălugul haotic sau, mai bine zis, acest tsunami al globalizării nu mai ţine seama de nimeni şi de nimic. Misiunea noastră, a oamenilor politici responsabili din România, este să armonizăm şi să unificăm toate aceste interese în şuvoiul unui singur şi maiestuos fluviu: interesul naţional. Ce e bun pentru lumea civilizată este bun şi pentru noi. Nu mai inventăm noi roata acum. La 15 februarie 1993, prin urmare acum 15 ani, rosteam în Senat discursul intitulat: "Cum intrăm în Europa?" Permiteţi-mi să reproduc finalul acelei veritabile profesiuni de credinţă, formulată chiar în anul în care România avea să devină membră a Consiliului Europei: "Sub prestare de jurământ şi cu dovezi palpabile vom arăta tuturor că noi, cei de la Partidul România Mare, dorim nu atât ce se doreşte - intrarea în Europa, pentru că România este în Europa încă înainte de naşterea Europei, cât intrarea în structurile Europene. Vom face tot posibilul şi, dacă este nevoie, vom pune uneori surdină la anumite demersuri politice pentru a nu împiedica pătrunderea României în aceste structuri europene. Aici suntem de acord, într-adevăr."

Astăzi suntem membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene. Venind, acum, la Palatul Parlamentului, am avut sentimentul tonic şi reconfortant de a vedea tricolorul românesc încadrat de drapelele Uniunii Europene şi NATO. Facem parte dintr-o mare familie şi asta contează în primul rând şi în cel mai înalt grad. Aceia care se aşteaptă la minuni peste noapte se află pe un drum greşit. "Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă", sună o zicală din bătrâni. Da, ţara a făcut sacrificii pentru a intra în Uniunea Europeană. Dar, aş vrea să-i întreb pe eurosceptici, aveam, oare, de ales, ne putem permite să ne oprim la jumătatea drumului sau să ne înecăm ca nu ştiu cine la mal? Evident că nu. "Românilor trebuie să le faci binele cu forţa", spunea un om politic. Care e forţa? Şi care e binele acela? Forţa este puterea noastră de persuasiune, de a-i convinge pe concetăţenii noştri să ne urmeze, din moment ce ne-au votat şi ne-au delegat atâtea competenţe, iar binele este progresul, ieşirea dintr-o izolare istorică, un stadiu de civilizaţie mai înalt, un nivel de trai pe măsură.

Ar fi multe de criticat şi cei care mă cunosc ştiu bine că nu prea mă prinde rolul de corist, ci acela de solist care-şi cântă propria partitură. De exemplu, noi avem datoria să facem ordine şi curăţenie la noi acasă, având în vedere corupţia devastatoare care poate arunca în aer chiar edificiul european. Astăzi, România a devenit un "Irak al corupţiei" şi este nevoie de măsuri radicale pentru a lichida mafia, mafie care a falsificat chiar rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European, din 25 noiembrie 2007, îndrăzneală aberantă care numai la noi se putea petrece. Va veni vremea să discutăm pe îndelete şi despre această fraudă incredibilă, care a deturnat voinţa unui popor întreg. Dar, acum, trăim un alt fel de moment. Este momentul în care suntem chemaţi să dăm Europei Unite un tratat constituţional.

În urmă cu 400 de ani, Mihai Viteazul spunea: "Aici este pricina cea dreaptă şi bună". Tot astfel vom spune şi noi, în condiţiile epocii contemporane, aceasta este direcţia corectă. În urmă cu aproape 3 luni, sub aceeaşi cupolă, l-am întrebat pe preşedintele de atunci al Comisiei Europene, portughezul José Manuel Durăo Barroso, de ce au fost eliminate din Constituţia Europei referirile la naţiune şi la rădăcinile creştine ale "bătrânului continent", motivul principal pentru care Franţa şi Olanda au votat "nu" la referendumurile din anul 2005. Politician abil, domnul Barroso a dat un răspuns evaziv. Parcurgând documentul pe care îl dezbatem noi, acum, m-am bucurat că totuşi există următorul paragraf: "La Tratatul de reformă sunt anexate un număr de 64 de declaraţii, printre care se numără şi Declaraţia României, alături de alte 15 state membre, cu privire la simbolurile Uniunii Europene, prin care România declară că drapelul reprezentând un cerc cu 12 stele aurii pe fond albastru, imnul extras din Oda Bucuriei, din Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, deviza "Unitate în diversitate", euro ca monedă a Uniunii Europene şi Ziua Europei sărbătorită pe data de 9 Mai continuă să reprezinte simbolurile apartenenţei comune a cetăţenilor Uniunii Europene şi ale legăturii lor cu aceasta."

În condiţiile date, având în vedere ce presiuni s-au exercitat din partea unora şi altora, care nu văd cu ochi buni generosul proiect al construcţiei europene, e bine şi atât, iar mie îmi place să cred că la această poziţie a ţării noastre a contribuit şi atitudinea fermă a Partidului România Mare. Nu aş fi vrut să menţionez unele merite ale noastre, dar, pentru că unii s-au lăudat aici, la microfon, cu ceea ce au făcut ei şi partidele lor, daţi-mi voie să reamintesc că celebra "Scrisoare de la Snagov", din iunie 1995, este redactată de mine, iar academicianul Tudorel Postolache poate depune mărturie. Dar, la urma urmei, asta este atât de puţin important! Doamnelor şi domnilor, deşi avem anumite obiecţii faţă de Tratatul de la Lisabona, noi, parlamentarii Partidului România Mare, vom vota cu conştiinţa împăcată documentul care reformează din temelii acest tratat. Noi îl privim ca pe o etapă în drumul lung al omogenizării şi perfecţionării instituţiilor comunitare, iar pe cei care stau pe margine şi îşi dau cu părerea, manifestând un excesiv spirit critic, îi întreb: vă imaginaţi, oare, ce ar însemna ca România să se plaseze acum în afara Europei Unite? Aveţi voi alte soluţii la problemele ţării, de ordin social, economic, privind forţa de muncă, schimburile tehnologice, bursele studenţeşti, programele de ocrotire a mediului? Fireşte că nu aveţi. Fac apel, din nou, la înţelepciunea din vechime, care spune că "Nemulţumitului i se ia darul". Asta este valoarea noastră acum. Atât putem. Dar cine este de vină pentru întârzierea istorică, pentru ocupaţia stalinistă şi dificila noastră poziţie geografică? Vă vorbeşte despre asta un om care, în noiembrie 2007, a fost în misiune oficială la Roma şi la Vatican, pentru a încerca să amelioreze întrucâtva imaginea României făcută ţăndări de nişte conaţionali ai noştri ce au dat apă la moară unei intoleranţe pe care o credeam de domeniul trecutului şi care abia aştepta un pretext. Astea sunt probleme grave, cu adevărat, la rezolvarea cărora este chemată să participe întreaga comunitate europeană.

Dar, este timpul să mă opresc aici, nu înainte de a marca această zi, 4 februarie 2008, care ar trebui să fie - şi nutresc speranţa că va fi - un moment al solidarităţii naţionale, al reconcilierii şi al cooperării rodnice pe direcţiile fundamentale ale renaşterii României. Să fie într-un ceas bun! (Aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator. Din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR, domnul senator Frunda György.

Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Frunda György:

Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Tratatul de la Lisabona poate fi definit în mai multe feluri: poate fi definit politic, poate fi definit juridic, poate fi definit ca un rod al cooperării europene. Eu cred că acest Tratat trebuie definit ca un rod al înţelepciunii, al compromisului şi al interesului comun european. Un "tratat al înţelepciunii", pentru că preşedinţi şi prim-miniştri, parlamentari şi experţi au avut cunoştinţa, au avut ştiinţa, puterea şi voinţa ca, atunci când 25 de ţări membre plus două membre noi au ajuns într-un impas, să găsească soluţii de ieşire din impas. Un "tratat al compromisului", pentru că ţările mari au reuşit să ajungă la înţelegere cu ţările mici, pentru că ţări şi naţii, care până atunci nu reuşeau să se înţeleagă, au înţeles să treacă peste orgoliile naţionale şi să rescrie o Constituţie care nu avea şanse de reuşită. Şi un "tratat al interesului european comun" pentru că acest Tratat, prin prevederile pe care le are, desenează, chiar dacă nu în mod definitiv, un viitor mai sigur, mai lin, mai decent pentru cetăţenii Europei.

Am spus că nu este un tratat definitiv şi sunt convins că spun adevărul. Sunt convins că, în viitorul apropiat, şi acest Tratat va fi modificat pentru că Europa, ţările europene, necesită un tratat mai simplu, cu o funcţionare mai simplă, cu un preşedinte ales direct, cu un Guvern al Europei, cu o putere de apărare şi o politică externă comună. Acesta este viitorul european spre care mergem, iar Tratatul de la Lisabona, prin prevederile pe care le are, prin posibilitatea alegerii, pe doi ani şi jumătate, a unui preşedinte al Consiliului European, prin înfiinţarea, pentru prima dată, a postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi pentru Politica de Securitate, pentru recunoaşterea, pentru prima dată, a personalităţii juridice a Uniunii Europene care are posibilitatea încheierii tratatelor, defineşte în mod clar viitorul Uniunii Europene.

Ceea ce vreau să subliniez aici este rolul crescut al Parlamentelor, pe de o parte, al Parlamentului European, iar, pe de altă parte, al parlamentelor naţionale. Între ele se creează un echilibru şi, pentru viitor, în ţările membre, nu există posibilitatea ca un om fie el preşedinte, fie el prim-ministru să fie mai presus de Parlament. Decizia, puterea este, de acum încolo, în Uniunea Europeană, a Parlamentelor: a Parlamentului European, a Parlamentelor naţionale şi, nu în ultimul rând, a Consiliilor regionale.

Prin acest Tratat, cetăţenii României, români şi 20 de minorităţi naţionale, au de câştigat. Au de câştigat locuri de muncă mult mai accesibile în cele 26 de ţări ale Uniunii Europene, au posibilitatea de a accesa fondurilor europene nu numai pentru un mediu mai curat, ci şi pentru o agricultură mai prosperă, pentru o economie mai stabilă, au posibilitatea de rezolvare a problemelor sociale în mod stabil şi cu o proiectare de viitor concretă. Avem posibilitatea, pentru prima dată, ca Europa să aibă o apărare europeană, nu în contradicţie cu Tratatul Nord-Atlantic, ci cu specificarea lui în plan european. Şi avem nevoie de această apărare europeană, pentru că trecutul de 20 de ani ne dovedeşte că ar fi fost mult mai uşor să prevenim anumite conflicte decât să le tratăm ulterior.

Şi încă un lucru despre care nu s-a vorbit până acum. Tratatul european codifică jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie de la Luxemburg. O codifică şi o ridică la rang de legislaţie comunitară primară. Aceasta înseamnă, doamnelor şi domnilor parlamentari, supremaţia dreptului comunitar asupra dreptului intern Dar, noi, ca ţară cu 35 de deputaţi în Parlamentul European, avem posibilitatea de influenţare directă a deciziilor şi a legislaţiei discutate la Bruxelles. Dubla majoritate care se va aplica din 2014, care necesită 55% din statele membre şi 65% din populaţia celor 27 de ţări, deci din aproape 500 de milioane de oameni, asigură un echilibru bun pentru crearea unei legislaţii europene previzibile şi aplicabilă în favoarea cetăţenilor europeni.

Vreau să subliniez, doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, rolul pe care comunitatea maghiară din România l-a avut în integrarea României atât în NATO, cât şi în Uniunea Europeană. Am fost aceia care, din primul moment, am susţinut necesitatea integrării în Uniunea Europeană. Cred că asta ar fi făcut orice minoritate naţională. Pentru că orice minoritate naţională este apărată împotriva exceselor xenofobe, intolerante, naţionaliste, extremiste într-o Uniune Europeană. Este apărată împotriva manifestărilor intolerante şi xenofobe într-o Uniune, doamnelor şi domnilor, unde cu toţii suntem în minoritate: francezi, germani, englezi, italieni, români sau unguri, toţi ajungem să fim în minoritate. Şi de aceea protecţia minorităţilor naţionale, a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, este prevăzută în Tratatul de la Lisabona chiar în primul articol.

În art.1 lit.a se prevede: "Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, a libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale."

Eu cred că Uniunea Europeană va prelua documentaţia şi convenţiile Consiliului Europei, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Convenţia-Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, care sunt în favoarea noastră, a tuturor, pentru a construi împreună o Europă solidă, stabilă, tolerantă, în care toţi să avem aceleaşi drepturi, să fim feriţi de intoleranţă şi xenofobie.

Acestea sunt gândurile cu care comunitatea maghiară din România prin reprezentantul ei legitim, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, va vota pentru ratificarea acestui Tratat.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule senator. Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidul Conservator, domnul deputat Ştefan Glăvan. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ştefan Glăvan:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi deputaţi şi senatori,

O coincidenţă fericită face să discutăm astăzi acest proiect de lege, imediat după discursul tonic şi, aş spune, istoric, al preşedintelui Republicii Franceze, Excelenţa Sa domnul Nicolas Sarkozy, pentru că Uniunea Europeană a cărei funcţionare o reglementăm prin acest Tratat este în bună măsură rezultatul eforturilor Franţei, a preşedinţilor şi politicienilor ei, începând cu fondatorii Robert Schumann şi Jean Monnet, continuând cu Georges Pompidou şi Jacques Delor, care şi-au pus amprenta asupra evoluţiei Uniunii, ajungând la Valéry Giscard d'Estaing, preşedintele Convenţiei Europene, Convenţie care a pus, în fapt, bazele prezentului Tratat.

Asistăm la rezultatul şi, totodată, una din etapele unui proces istoric. De-a lungul secolelor, în Europa şi în lume, popoare şi state au recurs la forţa armelor pentru a domina continentul. Uniunea Europeană este, din contră, rezultatul unui îndelungat proces de cooperare şi integrare, proces rezultat ca urmare a conştientizării de către europeni, prin parcurgerea experienţelor traumatizante ale celor două războaie mondiale, care făcuseră din Europa principala lor victimă, a faptului că unitatea şi solidaritatea la scara "bătrânului continent" nu se pot atinge decât exclusiv pe cale paşnică.

În afara frontierelor sale, Uniunea Europeană se confruntă astăzi cu un mediu aflat în schimbare rapidă, mondializat. Mutaţii importante se produc pe arena globală şi aş menţiona trei revoluţii simultane: în primul rând, revoluţia tehnică şi informaţională, revoluţia economică şi financiară şi, în al treilea rând, revoluţia la nivelul societăţii.

Care este rolul Europei în această lume transformată? Acum, când este, în sfârşit, unită nu trebuie, oare, ca Europa să joace un rol de prim-plan în noua ordine planetară, cel a unei puteri capabile să aibă o misiune stabilizatoare în plan mondial şi să constituie un reper pentru un mare număr de ţări şi popoare? Europa este continent al valorilor umaniste, al Magnei Carta, al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului - "Bill of Rights", al Revoluţiei Franceze, al căderii Zidului Berlinului, continentul libertăţii, al solidarităţii şi, îndeosebi, al diversităţii, ceea ce implică respectarea limbii, tradiţiilor şi culturii aproapelui.

Singura frontieră pe care o trasează Uniunea Europeană este cea a democraţiei şi a drepturilor omului. Uniunea Europeană nu este deschisă decât pentru ţările ce respectă valori fundamentale, cum sunt alegerile libere, respectarea minorităţilor şi statul de drept.

Doamnelor şi domnilor, trăim într-o lume ce este, în acelaşi timp, şi mondializată şi, paradoxal, fărâmiţată. A venit vremea ca Europa să-şi asume responsabilitatea în guvernarea globalizării. Rolul ce-i revine este acela al unei puteri ce porneşte hotărât la război împotriva oricărei violenţe, a oricărei terori, a oricărui fanatism, dar care nu închide ochii la nedreptăţile revoltătoare ce există, la ora actuală, în lume. O putere care doreşte să determine o evoluţie a relaţiilor din lume, astfel încât acestea să producă avantaje nu numai pentru ţările bogate, ci şi pentru cele mai sărace, o putere care vrea ca mondializarea să fie înfăptuită în conformitate cu principiile eticii, adică să o ancoreze în solidaritate şi în dezvoltare durabilă.

Şi, probabil, cea mai importantă motivaţie a reformelor ultimilor ani în Uniunea Europeană este dată de dorinţele, nevoile, frustrările şi aşteptările cetăţeanului continentului. Imaginea unei Europe democratice şi angajate în lume corespunde întocmai dorinţelor cetăţeanului european.

Acesta a făcut cunoscut, în numeroase rânduri, că doreşte ca Uniunea Europeană să joace un rol mai important în domeniul justiţiei şi securităţii, al luptei împotriva criminalităţii transfrontaliere, al controlului fluxurilor migratorii, al primirii azilanţilor şi refugiaţilor provenind din zonele periferice de conflict.

Cetăţeanul european cere şi unele rezultate în domeniul ocupării forţei de muncă, al luptei împotriva sărăciei şi al excluderii sociale, precum şi în domeniul coeziunii economice şi sociale. El cere un demers comun în privinţa poluării, a schimbărilor climatice, a siguranţei alimentelor, în privinţa tuturor problemelor transfrontaliere, cărora simte că nu le poate face faţă decât prin cooperare mondială. La fel cum doreşte şi prezenţa sporită a Europei în domeniul afacerilor externe, al securităţii şi apărării, altfel spus el cere o acţiune consolidată şi mai bine coordonată pentru a lupta împotriva focarelor de conflict ce mocnesc chiar în interiorul, în jurul Europei, precum şi în restul lumii.

Totodată, acelaşi cetăţean european este de părere că Uniunea Europeană merge prea departe şi afişează un comportament prea birocratic în numeroase alte domenii: buna funcţionare a pieţei interne şi a monedei unice trebuie să rămână piatra unghiulară a coordonării mediului economic, financiar şi fiscal, fără a fi compromisă specificitatea statelor membre. Diferenţele naţionale şi regionale sunt, adesea, rezultatul istoriei sau al tradiţiei, ele pot îmbogăţi.

Cu alte cuvinte, printr-o bună gestionare a afacerilor publice, cetăţeanul european înţelege crearea de noi oportunităţi şi nu de noi obstacole. El aşteaptă mai multe rezultate, răspunsuri mai bune la întrebări concrete, şi nu un super-stat european, nici instituţii europene care să se amestece în toate chestiunile naţionale.

Rezumând, cetăţeanul european solicită un demers comunitar clar, transparent, eficient şi condus în mod democratic, un demers care să facă din Europa un model, un demers care îi oferă rezultate concrete, ce se materializează prin mai multe locuri de muncă, o mai bună calitate a vieţii, un grad mai scăzut al criminalităţii organizate, o educaţie de calitate, o mai bună îngrijire a sănătăţii. Fără îndoială că, în acest scop, Europa trebuie să revină la origini şi să înfăptuiască o reformă a sa. Uniunea Europeană trebuie să devină mai extinsă, mai democratică şi mai transparentă.

În încercarea de a găsi răspunsurile, Uniunea Europeană trece acum prin cel mai profund proces de restructurare din istoria sa. Tratatul asupra căruia ne pronunţăm astăzi, numit, până nu de mult "Tratatul de reformă", aduce importante modificări instrumentelor esenţiale ale Uniunii Europene, modificări pe care primul-ministru le-a menţionat în detaliu.

Tratatul de la Lisabona încheie o etapă, un proces esenţial, un pas important în procesul de construcţie a Uniunii Europene, consfinţind inovaţiile ultimilor ani de evoluţie şi asigurând mijloacele necesare pentru a funcţiona eficient în noua lume globalizată.

România, în calitatea sa de nou membru al Uniunii Europene, care a susţinut negocierea şi semnarea tratatului, trebuie să fie unul din primele state care să ratifice acest tratat.

Sunt raţiuni în virtutea cărora Grupurile parlamentare ale PC vor vota acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, domnul deputat Ovidiu Ganţ.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului diplomatic,

Onorată audienţă,

1 Ianuarie 2007 a marcat un moment de importanţă istorică pentru România, şi anume aderarea la Uniunea Europeană. Cu toţii, indiferent de apartenenţa etnică, ne-am dorit acest lucru şi am făcut tot ce ne-a fost posibil în acest sens.

Minorităţile naţionale din ţara noastră şi-au pus amprenta, în mod constructiv, în decursul secolelor de istorie comună, asupra societăţii româneşti. Pentru realizarea acestui deziderat comun, am desfăşurat o activitate de lobby extrem de intensă în ţările membre ale Uniunii Europene care ne sunt apropiate prin limbă şi cultură. Indiferent că a fost vorba de procesul de ratificare sau de activitatea în Parlamentul European, avem convingerea că ne-am făcut datoria.

Referitor la acest înalt for de reprezentare a cetăţenilor europeni, suntem de părere că delegaţia României, prin componenţa sa multietnică, a dat un semnal clar Europei în ceea ce priveşte convieţuirea în condiţii de normalitate în ţara noastră. Totodată, credem că un aspect esenţial în încheierea negocierilor de aderare l-a reprezentat succesul politicii României privind minorităţile naţionale, reflectat în satisfacerea criteriilor politice de la Copenhaga.

Momentul aderării a reprezentat şi un act de solidaritate naţională şi politică fără egal în perioada postdecembristă. Consecinţa acestui fapt a fost ratificarea Tratatului de aderare, împreună cu Tratatul Constituţional European, în unanimitate. Simultaneitatea celor două ratificări a dus, în mod natural, la prevalenţa atenţiei asupra Tratatului de aderare şi la estomparea importanţei primului gest politic major al României cu impact direct asupra politicii Uniunii Europene.

Tratatul Constituţional European a reprezentat o necesitate de reformare a Uniunii Europene după extinderea importantă prin valul 10 plus 2, dar şi o deosebită şansă de aprofundare a coeziunii Uniunii. Din nefericire, acest demers a eşuat din varii motive, independente de voinţa noastră.

Preşedinţia germană a Uniunii Europene a marcat nu numai aderarea României, ci şi o relansare a procesului de adoptare a unui nou tratat european. Compromisul politic la care s-a ajuns a fost baza mandatului de elaborare a prezentului proiect de tratat, semnat, sub preşedinţia portugheză, de către toate cele 27 de state membre. Este un rezultat mulţumitor, care preia majoritatea prevederilor proiectului din Tratatul Constituţional. Modificările operate din dorinţa anumitor state membre nu constituie un motiv pentru a ne schimba opţiunea, ea rămânând în favoarea acestui nou proiect.

Totodată, trebuie să ne exprimăm aprecierea faţă de politica României în acest sens, o politică consecventă de susţinere a eforturilor pentru realizarea unui compromis politic.

Citind proiectul noului Tratat, ne exprimăm satisfacţia pentru formularea, chiar la art. 1 lit. a) - citez: "Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre, într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi."

Avem convingerea că aceste valori sunt împărtăşite şi de către noi toţi, în România anului 2008.

Aceleaşi motive de satisfacţie ni le oferă şi art.2, care afirmă: "Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european."

Un progres remarcabil îl constituie, în opinia noastră, şi noul articol 6, care consacră Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene la aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor.

Dincolo de principii şi valori, trebuie să subliniem şi alte modificări pe care Tratatul de reformă le aduce cu sine, cum ar fi: consacrarea expresă a personalităţii juridice a Uniunii, stabilirea unei diviziuni clare a competenţelor între Uniune şi statele membre, consolidarea rolului parlamentelor naţionale, extinderea votului cu majoritate calificată la o serie de noi domenii, introducerea sistemului dublei majorităţi, clauza de solidaritate în domeniul energetic şi în caz de atacuri teroriste. Toate aceste prevederi vin să adapteze Uniunea Europeană mai bine la provocările lumii actuale, la competiţia economică mondială, accesul la resurse sau aspecte referitoare la securitatea comună şi combaterea terorismului.

Foarte importante ni se par şi prevederile în favoarea creşterii eficienţei actului decizional din organismele Uniunii.

Aş dori totuşi să insist asupra a două aspecte legate de activitatea parlamentară, şi anume întărirea rolului parlamentelor naţionale şi al Parlamentului European. În viitor, urmează să ne confruntăm, la nivelul Parlamentului României, cu un număr sporit de documente ale Comisiei şi Consiliului, care ne vor fi puse la dispoziţie, asupra cărora va trebui să formulăm un punct de vedere. Sper să crească, în consecinţă, rolul comisiilor de specialitate, al celei pentru afaceri europene, al Parlamentului, în general, în fundamentarea poziţiei României faţă de diferitele decizii de natură legislativă care urmează să fie luate de către Uniunea Europeană. Implicarea Parlamentului în actul decizional este o practică curentă în statele membre.

Totodată, credem că trebuie să luăm măsuri organizatorice şi instituţionale pentru a sprijini activitatea membrilor români ai Parlamentului European, pentru intensificarea relaţiei acestora atât cu Parlamentul României, cât şi cu Guvernul ţării noastre.

Având convingerea că Tratatul de reformă reprezintă un important pas înainte în consolidarea Uniunii Europene şi cu speranţa că, de această dată, toate statele membre îşi vor respecta angajamentul şi vor ratifica acest document, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota, desigur, în favoarea Proiectului de lege pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona, la 13 decembrie 2007.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Am finalizat prima tură de intervenţii. Trecem la cea de-a doua. Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Adrian Năstase.

Vă rog, domnule deputat!

Domnul Adrian Năstase:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi membri ai Cabinetului,

Dragi colegi,

Ştiu că nu mai aveţi răbdare să ascultaţi un discurs pe care îl pregătisem cu multă atenţie. Să-mi permiteţi totuşi să vă spun câteva gânduri la acest moment care, într-adevăr, este de o importanţă absolut extraordinară.

Domnul preşedinte Sarkozy ne spunea că astăzi, în Congresul parlamentar de la Versailles, Franţa a decis să schimbe procedura de ratificare, trecând de la referendum la aprobarea în Parlament. Noi am făcut acest lucru în 2003 şi, în felul acesta, probabil că am evitat o parte dintre probleme. Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte, dar noi chiar am ratificat un tratat care spunea mai mult decât spune tratatul de acum. Deci, Tratatul Constituţional, pe care noi, atunci, l-am ratificat, era mai ambiţios decât cel pe care îl ratificăm astăzi. De ce? Probabil că explicaţiile sunt numeroase... Este foarte posibil ca pentru proiectul european, pornit din ambiţia unor intelectuali rasaţi, parte a unei elite europene cu foarte multe gânduri de a concura într-un fel puterea globală a Statelor Unite, să nu fi fost cele mai potrivite condiţii pentru a fi dus până la capăt.

Ca să nu vorbesc foarte mult, am să vă spun că ceea ce discutăm noi astăzi este trecerea la un proiect de confederaţie şi, chiar dacă lucrurile acestea nu le spunem foarte direct, va trebui să ne gândim la toate consecinţele, chiar dacă domnul preşedinte Sarkozy ne explică că noii veniţi au aceleaşi drepturi cu membrii fondatori atunci când se discută lucrurile economice deosebite. La Londra probabil că participă şi vor participa în continuare mai curând reprezentanţii puterilor mai importante. Este firesc. Aşa se scrie istoria, aşa s-a scris istoria şi probabil că şi viitorul până la urmă va contura aceleaşi cercuri concentrice, inclusiv într-o organizaţie internaţională care s-a mărit continuu.

Lumea în care trăim s-a schimbat enorm. Ce putem să facem este să transformăm problemele pe care le avem în oportunităţi. Vom şti să facem acest lucru? Aici este, de fapt, principala problemă, pentru că vom ratifica, fără îndoială, acest tratat. Este vorba despre un document constitutiv al unei organizaţii cu geometrie variabilă, probabil că ea va deveni şi mai eficientă în timp. În definitiv, problema nu este doar felul în care ne mulăm noi pe ceea ce înseamnă standardele venite de la Bruxelles, ci felul în care vom reuşi să transferăm spre Bruxelles o parte dintre interesele noastre.

Domnul preşedinte Sarkozy ne-a explicat aici o parte dintre problemele Franţei, probleme legate de imigraţie şi de felul în care acestea pot fi tratate la nivel european, probleme legate de agricultură şi de felul în care acestea pot fi tratate la nivel european... Noi va trebui să vedem care sunt problemele româneşti pe care să le ducem pentru a le pune pe agenda europeană.

Stimaţi colegi,

Am participat, oarecum, ca spectatori, la elaborarea Tratatului Constituţional. Cuvântul nostru, atunci, nu a contat foarte mult, deşi unele dintre iniţiativele noastre au fost luate în calcul. Va trebui să vedem însă felul în care vom putea să funcţionăm cu principiile subsidiarităţii, cu noile mecanisme de co-decizie, cu problemele legate de noile majorităţi de blocaj. Toate aceste lucruri înseamnă, de fapt, un nou curs de alfabetizare pentru noi, ca parlamentari, ca oameni politici, şi aceasta este, probabil, miza cea mai importantă pentru clasa politică din România.

Avem o şansă unică şi va fi foarte important cum o vom folosi, lăsând la o parte dispute inutile, încercând să ne adunăm pentru a folosi - repet - o şansă istorică.

Sunt convins că vom vota cu toţii ceea ce este, până la urmă, unul dintre proiectele majore de modernizare a României, o şansă şi nu o problemă.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, domnul deputat Mircea Ciopraga.

Domnul Mircea Ciopraga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor preşedinţi,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Dragi colegi,

Stimaţi invitaţi,

Ratificarea Tratatului de la Lisabona de către Parlamentul României, astăzi, reprezintă apogeul de până acum al aspiraţiilor - 68 -

politice europene spre care s-a îndreptat, cu succes, România. Putem spune că, în ultimii ani, indiferent de culoarea politică sau de diversele interese manifestate pe plan intern, toţi politicienii au avut ca scop major aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi integrarea în Uniunea Europeană.

Astăzi, 4 februarie 2008, Parlamentul României înfăptuieşte voinţa majorităţii covârşitoare a cetăţenilor care au dorit să facă parte din marea familie europeană şi să revină, după o lungă perioadă, în lumea civilizată şi prosperă.

Fiind al patrulea stat care ratifică Tratatul, românii îşi exprimă, prin instituţia Parlamentului, buna lor credinţă şi sprijinul pentru acest proiect politic fundamental, în calitatea lor de cetăţeni europeni.

Tratatul de reformă reafirmă valorile Uniunii Europene şi păstrează cele mai importante prevederi ale Constituţiei din punctul de vedere al legitimităţii democratice, al eficienţei instituţionale şi al afirmării drepturilor cetăţeneşti.

Reforma instituţională a Uniunii este menită să dinamizeze eficienţa, coerenţa şi transparenţa instituţiilor, astfel încât acestea să poată răspunde mai bine exigenţelor propriilor cetăţeni, iar în plan internaţional, Uniunea Europeană să aibă o poziţie mai puternică şi mai coerentă.

Avem convingerea că gestul de azi al Parlamentului va alunga inhibiţiile, prejudecăţile şi frustrările românilor din perioada de preaderare, perioadă pe care Guvernul liberal a încheiat-o cu succes, la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană.

Pentru orice cetăţean al României, ratificarea acestui document încheie perioada în care ne-am simţit nedreptăţiţi în afara Europei şi în afara clubului select în care se luau deciziile politice majore. Drepturile şi garanţiile pe care le câştigăm astăzi ne fac să ne simţim mândri că facem parte, cu drepturi depline, din, poate, cea mai privilegiată şi mai unită comunitate de state din întreaga lume.

Acest moment îmi dă prilejul de a face un apel către Preşedintele României, către instituţii, către unii lideri din clasa politică, de a urma conduita de succes a preşedinţilor, instituţiilor şi politicienilor europeni. Totodată, adresez apelul către cetăţenii români de pretutindeni de a conştientiza acest succes al României şi de a se comporta ca atare, fără a mai pune România în situaţii delicate faţă de celelalte ţări ale Uniunii Europene.

Închei exprimându-mi speranţa că toate celelalte state ale Uniunii Europene vor ratifica în cel mai scurt timp Tratatul de reformă, dovedind, astfel, voinţă politică, coerenţă şi determinare în faţa provocărilor mondiale cu care Europa se confruntă.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Ultima înscriere la cuvânt, din partea Grupurilor parlamentare ale PDL, doamna deputat Raluca Turcan.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Raluca Turcan:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Vă mărturisesc că, pentru mine, este un moment foarte important, cel de astăzi, şi de aceea am dorit să iau cuvântul, pentru că, practic, astăzi, decidem, în numele a 22 de milioane de români, să ratificăm Tratatul de reformă a Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona.

S-a vorbit, astăzi, aici, despre aspectele pentru care acest tratat merită să fie ratificat. S-a vorbit despre rolul crescut al Parlamentului European, s-a vorbit despre creşterea influenţei Parlamentului asupra bugetului Uniunii Europene, s-a vorbit despre noua identitate a Uniunii Europene, despre preşedintele Consiliului European, despre înaltul reprezentant pentru afaceri externe şi de securitate. Practic, toate acestea arată că Tratatul de reformă creşte puterea şi prestigiul construcţiei europene pe plan mondial şi toate celelalte ţări din lume vor putea să vadă o Uniune Europeană formată din naţiuni diferite, dar unite prin libertate şi solidaritate, însă nu trebuie să uităm că tratatul pe care îl vom ratifica astăzi acordă o putere sporită parlamentelor naţionale şi deci Parlamentului nostru.

Doamnelor şi domnilor,

Vă menţionez că o Uniune Europeană puternică nu poate să fie o uniune fără ţări puternice şi România, din păcate, mai are un drum lung de parcurs în acest sens. Avem instituţii slabe, infiltrate de corupţie, care nu pot să conducă la crearea unui stat puternic. Avem reguli scrise, dar neaplicate şi, din păcate, democraţia îşi pierde din valoare. După 1 ianuarie 2007, cetăţenii români au început să vadă mai clar unele lucruri. Au ajuns, de exemplu, să aibă exigenţe mai mari faţă de cei care îi conduc, au înţeles să vadă mai bine că instituţiile statului sunt datoare să-i servească şi că acestea au voie să funcţioneze doar pentru apărarea interesului cetăţenilor. De fapt, România de astăzi presupune o europenizare a ţării, dar prin bătălia pentru funcţionarea instituţiilor, iar acest lucru nu se întâmplă încă. Eu cred că diferenţa fundamentală între România şi nucleul dur al Uniunii Europene nu este legată neapărat de dezvoltarea economică, ci de respectarea regulilor. În România există reguli scrise, dar neaplicate. În statele vechi ale Uniunii Europene aceste reguli se aplică şi, din păcate, din acest punct de vedere, România este, încă, o ţară fragilă. Este clar că drumul României spre adevărata integrare în Uniunea Europeană trece prin aplicarea regulilor, prin aplicarea legii, iar acest lucru revine instituţiilor statului. De aceea, în acest context, cred că suntem datori să fim mai atenţi faţă de noi înşine, faţă de noi, cei trimişi aici, în Parlament, de către cetăţenii care şi-au pus aşteptările în noi, suntem datori faţă de ei să le oferim votul uninominal. Ştiu că este un subiect dureros pentru mulţi oameni, dar, printr-un vot uninominal, cetăţenii vor avea posibilitatea să aibă parlamentari eficienţi şi responsabili.

De asemenea, avem datoria să oferim o justiţie corectă şi eficientă. Din păcate, aţi văzut cu toţii că, în continuare, Comisia Europeană este preocupată, pe drept cuvânt, de problemele din justiţia românească. Chiar astăzi a apărut raportul intermediar al Uniunii Europene, care se referă la gravele probleme din justiţie şi la faptul că toate demersurile noastre sunt neconvingătoare atât în ochii Uniunii Europene, cât şi în ochii românilor.

Cu siguranţă, cred că se poate mai mult, însă, din păcate, cred că actualul Guvern nu poate să facă lucrul acesta.

Doamnelor şi domnilor,

Proiectul european este departe de a-şi fi epuizat potenţialul. Dimpotrivă, în ultimii zece ani ai Europei... (Aplauze) Mulţumesc foarte mult. (Vociferări în sală.)

Să ştiţi că nu faceţi decât să mă determinaţi să continui să-mi ţin această pledoarie, pentru că eu cred, realmente, în instituţii eficiente şi cred că dumneavoastră, cei care procedaţi în felul acesta, vă decredibilizaţi. Vă decredibilizaţi în faţa oamenilor care v-au trimis aici. (Vociferări în sală.)

Foarte bine... Nu aveţi nevoie de femei? Duceţi-vă acasă, atunci! (Aplauze)

Mulţumesc foarte mult.

Domnule preşedinte, vă rog să-mi permiteţi să-mi termin intervenţia.

Am văzut cu toţii că, în ultimii zece ani, proiectul european continuă să fie eficient şi atractiv şi cred că noi, ca români şi ca est-europeni, trebuie să urmărim ca Uniunea Europeană să se extindă spre est şi spre sud, în zona Mării Negre, în Balcani şi, desigur, spre Republica Moldova, dacă vă interesează lucrul acesta. Dacă nu, puteţi să bateţi din picioare.

Pentru generaţia mea şi a celor mai tineri decât mine, îmi doresc ca România să devină un exemplu al împlinirii visului european. Nu ştiu dacă cu oameni politici ca mulţi dintre dumneavoastră se poate lucrul acesta, dar sper totuşi ca, în 20 - 30 de ani, să vedem o Românie europeană, la nivelul de democraţie şi prosperitate, aşa cum există în ţările fondatoare ale Uniunii Europene.

De aceea, stimaţi colegi - şi vă stimez pe toţi (Rumoare în sală) - vă spun că, în numele colegilor din Partidul Democrat Liberal, vom vota ratificarea Tratatului de la Lisabona, pentru că dorim, realmente, o Uniune Europeană puternică, eficientă şi dinamică, şi cu o Românie pe măsura ţărilor din Uniunea Europeană.

Mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

Mai există intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu mai sunt. Domnul prim-ministru doreşte să intervină în încheierea dezbaterii generale? Au apărut chestiuni noi? Nu este necesar.

Trecem, stimaţi colegi, la dezbaterile pe articole.

În legătură cu titlul legii există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? 385 de voturi.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Adoptat în unanimitate.

Supun votului dumneavoastră articolul unic, dacă nu sunt obiecţii.

Cine este pentru? 387 de voturi.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Am finalizat, stimaţi colegi, dezbaterea pe articole asupra proiectului de lege.

Vă reamintesc că, potrivit art.148 din Constituţia României, republicată, Proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona, la 13 decembrie 2007, se adoptă cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră proiectul de lege. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 387 de voturi.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abţineri? O abţinere.

Stimaţi colegi, cu 387 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere, Parlamentul României a adoptat Proiectul legii pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona, la 13 decembrie 2007. (Aplauze)