|
Domnul Varujan Pambuccian: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege, despre care vorbim şi care a fost trimis spre reexaminare Parlamentului, se referă în principal - şi aceasta este chestiunea pentru care a fost trimis spre reexaminare - la trecerea sub control parlamentar a Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. Obiecţiunea pe care a avut-o preşedintele a fost legată de faptul că felul în care este exercitat controlul parlamentar numai de către Camera Deputaţilor, fără simetrie, adică fără ca şi Senatul să aibă această posibilitate, ar merita o reexaminare. Am făcut acest lucru şi, în momentul acesta, în proiectul pe care vi-l prezentăm, amendat în comisia noastră, ambele Camere exercită împreună controlul parlamentar asupra ANRCTI. Este singura chestiune pe care a ridicat-o ca obiecţiune preşedintele României. Considerăm că am rezolvat-o în acest fel, şi vă rugăm să votaţi amendamentele propuse de comisia noastră. Vă mulţumesc.
|