Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 aprilie 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.48/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 aprilie 2009

3. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2008 pentru modificarea Legii nr.142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 167/2009

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Intrăm să dezbatem punctul 4, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2008 pentru modificarea Legii nr.142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului.

Acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului. Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Adrian Lemeni (secretar de stat, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acest proiect de lege vizează aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155 privind sprijinul salarial al clerului şi, ţinând cont de discrepanţele existente în ultimii ani între sprijinul salarial al clerului şi salariile celorlalte categorii bugetare, a fost adoptată această ordonanţă de urgenţă, care se aplică de la 1 ianuarie 2009. Practic, este vorba de o echivalare a sprijinului salarial al clerului cu un anumit procent din salariul profesorului din învăţământul preuniversitar. Este vorba de 65%, respectiv 80% pentru personalul clerical din unităţile de cult cu venit redus.

Vă rugăm să susţineţi adoptarea acestui act normativ.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea comisiei, domnule preşedinte Victor Paul Dobre.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulament, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2008.

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor, Comisiei pentru buget-finanţe şi punctul de vedere favorabil al Guvernului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.142 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, în sensul raportării explicite a contribuţiilor de la bugetul de stat pentru salarizarea clerului la salariile de bază ale personalului didactic preuniversitar cu grad profesional echivalent, nu în sensul egalităţii, ci doar al păstrării unei proporţii constante între cele două.

Astfel, nivelul contribuţiilor la salarizarea personalului clerical este stabilit la 65% din salariul de bază al personalului didactic preuniversitar cu grad profesional echivalent.

Preoţii din unităţile de cult cu venituri reduse, respectiv 30% din totalul posturilor pentru care statul acordă sprijin, vor beneficia de o contribuţie de 75% din salariul de bază al personalului didactic preuniversitar cu grad profesional echivalent.

Comisia propune plenului aprobarea proiectului de lege pentru a asigura stabilitate acestui personal, pentru a încuraja menţinerea în mediul rural a unor persoane cu un nivel ridicat de pregătire profesională, mai ales în condiţiile în care cultele sunt implicate în parteneriat cu statul în diverse acţiuni menite a asigura o bună şi corectă informare a populaţiei asupra unor aspecte de interes comun privind sănătatea, drepturile omului şi pentru a confirma astfel o legătură tradiţională între cele două categorii de personal.

De asemenea, s-a avut în vedere că în majoritatea covârşitoare a cazurilor, comunitatea nu este suficient de puternică pentru a acoperi şi cheltuielile de funcţionare şi de întreţinere a lăcaşurilor de cult şi pe cele privitoare la salarizare.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Proiectul a fost adoptat de Senat în şedinţa din 2 martie 2009.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 18 deputaţi. Raportul a fost adoptat în unanimitate.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

De asemenea, comisia propune admiterea cu modificări a proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am să vă rog, domnule preşedinte, să propuneţi şi un timp alocat dezbaterilor pe articole.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Trei minute.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult.

Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale?

Domnul vicepreşedinte Ioan Oltean, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sincer mă bucur că acest proiect de lege intră în dezbaterea finală pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

Este un proiect pe cât de necesar, pe atât de important. El vine, în sfârşit, să rezolve o problemă, o problemă acută, aceea a salarizării personalului cultelor. Biserica este o instituţie fundamentală în stat şi în momentul acesta, este cea mai importantă şi cu cea mai bună imagine. Cu toate acestea, în opinia mea, statul n-a tratat-o cu toată atenţia şi cu toată importanţa care i se cuveneau.

Cultele sunt organizaţii care au personal calificat absolut peste tot. Este poate singura instituţie din această ţară, care în orice colţişor are personal calificat.

Preotul este nu numai un îndrumător spiritual, el este şi un învăţător, el este şi asistent, şi câte nu mai este un preot într-o comunitate. Preotul a fost lăsat de multe ori să depindă de bunăstarea şi de, ştiu eu, dispoziţia enoriaşilor. Între salariul preoţilor şi al dascălilor sau al altor funcţionari publici este o discrepanţă care astăzi trebuie să dispară.

De aceea, cred că actul normativ în sine vine să creeze o mare dreptate celor ce reprezintă Cultele în această ţară.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal susţine fără niciun fel de reţinere adoptarea acestui act normativ, apreciind necesitatea, oportunitatea şi importanţa lui. În sfârşit, se face dreptate unei instituţii fundamentale, unor lucrători, dacă vreţi, ai acestei instituţii fundamentale. Noi vom susţine şi vom vota pentru acest act normativ.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Cristian Dumitrescu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Această săptămână este o săptămână specială pentru creştinii ortodocşi, care în această ţară sunt majoritari. De asemenea, această săptămână este săptămâna patimilor. Şi iată că, în această săptămână a patimilor, Parlamentul României se apleacă cu atenţie - şi de data asta, cred, cu multă înţelepciune - asupra unui proiect de lege care este, aşa cum spunea şi un antevorbitor înaintea mea, menit să facă dreptate. Biblia ne spune: "Mai bine mai târziu decât niciodată", şi aşa şi este.

Eu cred că această lege de salarizare a clerului, şi acum vorbim de întregul cler şi vorbim de toate cultele religioase, pentru că libertate religioasă într-o ţară nu există decât în măsura în care sprijinim cultele din ţara respectivă, or, această lege, pe care Partidul Social Democrat o susţine, de asemenea, cu tărie şi care va vota pentru ca să fie adoptată, nu este o lege care să aibă legătură nici cu momentul politic actual, nici cu viitorul politic al acestei ţări, are legătură directă - şi o spun cu toată sinceritatea - cu însăşi fiinţa naţională a acestei ţări, pentru că, şi spun "credinţă", este vorba de mai multe culte religioase, fără credinţă nu se poate construi nimic.

Eu sunt bucuros să transmit acest mesaj şi acest punct de vedere din partea Partidului Social Democrat şi, de asemenea, din partea Grupului Ecumenic de Rugăciune din Camera Deputaţilor, din Parlamentul României, de fapt, pe care am onoarea să-l reprezint, considerând că această lege este şi binevenită, şi oportună, şi necesară.

Cred că trebuie să spunem cu toţii să ne ajute Dumnezeu în înfăptuirea acestei lucrări.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Mihăiţă Calimente, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine acest proiect de lege, mai ales că este o ordonanţă de urgenţă din data de 12 noiembrie 2008 a Guvernului Călin Popescu-Tăriceanu.

Este însă, poate, numai o coincidenţă faptul că exact înaintea Paştelui, Guvernul actual s-a gândit să-şi aducă aminte de această ordonanţă de urgenţă şi să o promoveze.

Mie mi se pare că ar trebui să fim puţin mai precişi şi mai exacţi, pentru că trebuie să ne aducem aminte că este şi săptămâna în care Guvernul a operat aceste tăieri bugetare masive de la toate ministerele. Nu cred că ceilalţi bugetari din această ţară sunt foarte fericiţi.

Este adevărat însă că domeniul cultelor a fost neglijat foarte multă vreme şi că, probabil, a sosit momentul să reparăm această greşeală, dar să nu fim farisei cu unii şi credincioşi cu alţii. Cred că ar trebui ca Guvernul să ţină seama nu numai de preoţi în această săptămână, ci de toţi cetăţenii acestei ţări.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale?

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, vă rog, domnule Vainer, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Vainer:

Doamna preşedinte,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Am mai vorbit pe această temă, în problema sprijinului financiar pentru salarizarea clerului.

Vreau de la început să spun că Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale susţine întru totul acest proiect de lege şi va vota în consecinţă.

Cred că în plus faţă de colegii care au vorbit înaintea mea, aş spune că este un dar pascal al Parlamentului României. De ce? De fapt, suntem în perioada sărbătorilor de Paşte şi "en passant" aş vrea să vă spun că la evrei este acum Pesah, care este sărbătoarea Paştilor.

Aşadar, eu vă mulţumesc din partea enoriaşilor cultului mozaic pentru acest dar pascal făcut de Parlamentul României.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Vă propun în primul rând să votăm cu privire la propunerea făcută de preşedintele comisiei pentru timpul alocat dezbaterii pe articole.

Vă rog să pregătiţi cartelele şi să votaţi.

S-a încheiat votul. 116 voturi pentru, 4 abţineri şi 1 vot împotrivă.

Video in format Flash/IOS

Intrăm în dezbatere.

Titlul legii, pct.1: Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2008 pentru modificarea Legii nr.142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.3, 4 şi 5, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Pct.6 şi 7, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Pct.8, observaţii? Sunt.

Domnul preşedinte Dobre, aveţi cuvântul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Doamna preşedinte,

A fost o eroare materială: la pct.8, în Anexa nr.1, coloana 2, trebuie "funcţia" şi nu "funcţie clericală"; iar la pct.9, Anexa nr.2, coloana 2, trebuie "funcţia clericală", în loc de "funcţie". Este o eroare materială.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Secretariatul tehnic a consemnat.

Pct.9, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.10, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.11, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Mâine va fi votul final pe acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.