|
Doamna Graţiela Denisa Iordache (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prezentul act normativ are ca obiect de reglementare ratificarea Protocolului între Guvernul României şi Guvernul Malaeziei, pentru amendarea acordului între cele două guverne privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor. Încheierea prezentului protocol este necesară întrucât asigură pe de o parte respectarea angajamentului politic al Guvernului, iar pe de altă parte, aplicarea art. 307 al Tratatului instituit de Comunitatea Europeană, care prevede obligaţia statelor membre de a adopta măsurile necesare pentru eliminarea incompatibilităţilor între tratatele la care acestea sunt părţi şi dreptul comunitar. Introducerea noilor amendamente asigură armonizarea cu dreptul comunitar a prevederilor relevante ale acordului, în sensul că oferă României posibilitate de a stabili excepţii sau impune restricţii, astfel încât să nu se aducă atingere intereselor comunitare, reflectate în măsurile prezente sau viitoare adoptate de Uniunea Europeană. Prezentul act normativ nu are impact bugetar şi, faţă de cele de mai sus, Ministerul Finanţelor propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea Legii de ratificare a protocolului. Mulţumesc.
|