Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 octombrie 2009
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.140/2009
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 octombrie 2009 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 octombrie 2009
![]() |
3. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2009 pentru modificarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 450/2009 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
La punctul 4, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2009 pentru modificarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat. Este în procedură de urgenţă. Dau cuvântul reprezentantului Guvernului. |
|
|
Domnul Valentin Mocanu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale): Vă mulţumesc foarte mult. Bună seara! Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Privind acest proiect de lege, ceea ce pot să vă spun este că are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.416 din 2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare. De fapt, obiectul principal al proiectului de lege este majorarea venitului minim garantat cu 15%, dar în acelaşi timp şi asigurarea fondurilor necesare pentru plata ajutorului social din bugetele locale, integral din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. De asemenea, este vorba şi de anumite modificări privind denumiri din cadrul actului normativ. Faţă de cele prezentate, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale propune plenului adoptarea proiectului de lege în forma prezentată. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Îi dau cuvântul în continuare domnului Victor Paul Dobre din partea comisiei. |
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulament, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2009 pentru modificarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului, prin care se urmăreşte majorarea cu 15% a venitului minim garantat şi asigurarea fondurilor necesare pentru plata ajutorului social din bugetele locale, integral din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Comisia propune plenului aprobarea proiectului de lege, în forma prezentată, din următoarele considerente: nivelul prestaţiei este prea scăzut pentru a oferi protecţie adecvată celor cu venituri reduse, cuantumul venitului minim garantat reprezentând în prezent doar 18% din salariul minim pentru anul 2009, comparativ cu 29% în 2004; modul de susţinere financiară a condus la o subfinanţare, deoarece sumele de la bugetul de stat acordate au fost consumate, iar bugetele locale au participat cu surse proprii, în proporţie redusă sau chiar deloc, ducând la neplata acestor drepturi. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. La lucrările comisiei au fost prezenţi 18 deputaţi. Raportul a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în 23 septembrie 2009. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Dacă există intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Domnule Eugen Nicolăescu, vă rog. |
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Încep prin a spune că este bine să se indexeze aceste venituri pentru o serie de oameni care, din păcate, folosesc aceste venituri ca unică sursă de existenţă. Sigur, este insuficient, sigur este prea puţin pentru costul vieţii în România. Poate că Guvernul ar fi trebuit să fie mai atent cu această categorie de cetăţeni. dar pe mine mă interesează modul în care se asigură fondurile pentru această indexare şi m-am uitat în expunerea de motive şi se propune ca suma de 250 de milioane, care este necesară pentru a acoperi această creştere de venituri, să se acopere din sponsorizările acordate de producătorii interni şi distribuitorii de gaze naturale. E ceva ciudat să dai oamenilor bani din sponsorizări. Asta înseamnă, după opinia mea, că statul nu-şi face datoria, se derobează de această importantă activitate pe care trebuie s-o realizeze, şi doi, lucru la fel de important, l-aş numi eu, ce garanţie avem că se vor face aceste sponsorizări? Ce garanţie avem că acele societăţi pot să facă asemenea sponsorizări? Sau, în această situaţie, totul rămâne pe hârtie, rămâne o promisiune, o vorbă goală şi oamenii tot cu buzunarele goale rămân. De aceea, eu vreau să întreb Guvernul, Guvernul demis, ce-i drept, să ne spună la zi câţi bani s-au acumulat din aceste sponsorizări, faţă de prevederi şi ce se estimează până la sfârşitul anului, având în vedere că toată economia românească este pe tobogan, din nefericire pentru noi pentru toţi. Vă mulţumesc. (Din acest moment conducerea şedinţei este preluată de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Nici nu v-am observat, m-am şi speriat... |
|
|
Uite aşa, daţi-mi voie să vă salut pe toţi şi să vă urez o zi frumoasă. Dacă mai sunt... Da. Domnul deputat Botiş, din partea Grupului parlamentar al PD-L. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Grupul deputaţilor Partidului Democrat Liberal a susţinut adoptarea acestei legi şi mă uimeşte intervenţia domnului deputat, pentru că, în condiţii de criză, până la urmă, este o problemă de echilibru social. În ce măsură cerem societăţii să se implice în acest echilibru social, pe care trebuie să-l oferim celor care sunt în nevoie. Vorbim de solidaritate, dar rămânem doar să vorbim de solidaritate. Şi eu cred că această ordonanţă exact acest lucru îl subliniază şi poate ne învaţă încă o lecţie a vieţii, o lecţie pe care, de acum încolo, cu siguranţă o vom învăţa fiecare, aceea a solidarităţii. Şi am să remarc trei puncte importante în această ordonanţă. În primul rând, intervenţia Guvernul în sprijinul bugetelor locale, o intervenţie absolut necesară. Sunt foarte multe primării care au nevoie de bani, foarte multe primării care nu reuşesc să acopere plata acestor venituri sociale minime. Şi Guvernul Boc a făcut acest pas şi l-a făcut din iulie, doamnelor şi domnilor, din iulie plăţile acestea se fac datorită intervenţiei Guvernului Boc pe bugetele locale. Al doilea punct important, şi nu ştiu dacă aţi reuşit să parcurgeţi integral textul, art.7 lit.a): "Asigură creşterea şi îngrijirea, potrivit legii, a unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 7 ani şi până la 18 ani, în cazul copilului cu handicap grav accentuat sau mediu, dovedit prin certificat eliberat de Comisia pentru protecţia copilului. Al doilea punct important pe care aş vrea să-l remarc în această ordonanţă. Şi al treilea: "asigură îngrijirea, potrivit legii, a uneia sau mai multor persoane cu handicap grav sau accentuat dovedit prin certificat eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap." Acolo se duc banii, banii societăţilor care livrează gaz, banii societăţilor care înregistrează profituri fabuloase acolo se duc. Dacă merită sau nu, judecaţi dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai sunt reprezentanţi ai grupurilor parlamentare care doresc să intervină? Nu mai avem. Domnul deputat Eugen Nicolăescu? Pe procedură, probabil. Vă rog. |
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Probabil că nu eraţi încă la tribună ca să conduceţi lucrările Camerei, când în intervenţia mea anterioară am solicitat reprezentantului Guvernului demis să ne spună care sunt banii acumulaţi din sponsorizări în acest an, ce se estimează până la sfârşitul anului, comparativ cu previziunile, ca să ştim dacă oamenii aceştia vor primi sau nu banii. Altfel vorbim degeaba, îmi pare rău. |
|
|
Am reţinut, domnule deputat. Întrebările dumneavoastră vor fi reţinute pentru şedinţa de întrebări şi interpelări adresate membrilor Guvernului. (Vociferări.) Dacă din partea grupurilor parlamentare mai sunt şi alte intervenţii? Dacă nu, domnilor colegi, vă rog să observaţi... Da, domnule coleg, vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc. Domnule preşedinte de şedinţă, vă rog respectuos să daţi curs solicitării colegului Nicolăescu, întrucât este util pentru noi să ştim cum ne poziţionăm şi cum vom vota acest proiect. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnule secretar de stat Mocanu, haideţi să dăm satisfacţie colegului nostru, vă rog foarte mult, şi să îi dăm informaţiile necesare. |
|
|
Domnul Valentin Mocanu: Vă mulţumesc foarte mult. Domnule deputat, cu tot respectul, trebuie să recunosc că nu am astă seară datele exacte cu privire la sumele care au fost acumulate în acest fond şi, dacă îmi permiteţi, să mă informez şi să vă transmit răspunsul scris cu proxima ocazie. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
|
Da. Mulţumesc, domnule ministru. Doamnelor şi domnilor colegi, Vă rog să observaţi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în care se precizează că se trece la dezbaterea pe articole a proiectului sau a propunerii legislative numai în situaţia în care raportul comisiei sesizate în fond cuprinde amendamente admise şi respinse. Proiectul rămâne pentru votul final, din şedinţa de mâine. |


