Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.44/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2010

3. Proiectul de Hotărâre referitoare la raportul Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, precum şi a altor sectoare de îmbunătăţiri financiare (retrimis comisiei).
 
consulta fisa PHC nr. 11/2010

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Ieri rămăsesem la punctul 2 al ordinii de zi privind supunerea spre dezbatere a hotărârii Comisiei speciale de anchetă privind irigaţiile şi ce Dumnezeu au mai anchetat o vară întreagă.

Discutând cu colegii mei care au făcut parte din această comisie, ei au spus că nu au cunoaştere de această hotărâre, motiv pentru care, doamna preşedinte, v-aş solicita, înainte de a fi modificată de noi în necunoaştere de cauză şi supusă votului final, să fie întoarsă biroului comisiei speciale care să o verifice, să o redacteze şi în prima şedinţă de vot final să fie supusă plenului Camerei Deputaţilor, deoarece noi votăm în necunoaştere de cauză, dosarul este laborios, problemele sunt foarte importante, din ceea ce domnul profesor Tabără a prezentat ieri în faţa plenului şi de aceea am dori ca cei care au cunoaştere de dosar să ne facă o propunere privind concluziile hotărârii comisiei de anchetă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun. Deci există o propunere făcută de doamna Aura Vasile ca raportul comisiei parlamentare să se întoarcă pentru câteva zile la comisie pentru a fi făcute modificările necesare şi înţeleg discutate ieri în plen. Iar săptămâna viitoare să se revină în plen cu acest raport.

Vă supun la vot propunerea doamnei Aura Vasile.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Şi atunci termenul este de 10 zile, ţinând cont de săptămâna următoare.