Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 martie 2011
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.19/2011
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 martie 2011 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 martie 2011
![]() |
3. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre stat şi biserică în domeniul asistenţei sociale (PL-x 630/2009). (rămas pentru votul final) | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 630/2009 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Stimaţi colegi, La poziţia 2 din ordinea de zi, avem proiectul de Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre stat şi biserică în domeniul asistenţei sociale, un proiect de lege aşteptat şi extrem de interesant. Dacă, din partea iniţiatorului, doreşte cineva să ia cuvântul? Doamna Raluca Turcan, doamna deputat şi preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă. Stimată colegă, distinsă colegă, aveţi cuvântul. |
|
|
Bună ziua, domnule preşedinte de şedinţă. Bun ziua, dragi colegi. Mă bucur că astăzi am ajuns să dezbatem în plenul Camerei Deputaţilor acest proiect care este foarte important, prin destinaţia pe care o are, şi anume să-i ajutăm pe cei cu nevoi speciale, într-o perioadă dificilă. Mi-aş dori ca abordarea, în dezbaterea acestui proiect, să nu fie una care să ţină de apartenenţa noastră la diferite grupuri politice, şi să fie una umană. Am pornit acest proiect din nenumărate exemple concrete sau parteneriate locale prin care cultele, în sensul lor larg, şi mă refer aici la toate cultele recunoscute de lege, încheiau diferite contracte cu reprezentanţi, autorităţi ale statului, pentru a oferi asistenţă socială. Văzând funcţionalitatea acestor proiecte, mi-am dat seama că este necesar să extindem acest gen de colaborare şi să realizăm, să instituim un parteneriat pe termen lung, între culte şi stat, pentru a oferi asistenţă socială celor care au nevoie. Şi când mă refer la persoane cu nevoi speciale plec de la copii până la persoane vârstnice sau adulţi cu probleme de sănătate, inclusiv copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Pentru că, veţi spune că statul este cel care trebuie să se ocupe de asistenţă socială, dar, în acelaşi timp, pe asistenţa socială clasică, oferită de stat, există nenumărate categorii care nu intră şi nu beneficiază de acest gen de asistenţă, pentru că nu intră, nu se încadrează în parametrii financiari stabiliţi de către stat. Dar sunt oameni care au nevoie de educaţie, de îngrijire, de sprijin pe termen lung. Şi, mă refer aici, vă dau doar un exemplu, la copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Aceşti copii, teoretic, au ceva bănuţi, pentru că părinţii le trimit bani din străinătate, dar nu beneficiază de educaţie, nu au parte de căldura unui cămin, nu au parte de supravegherea pe timpul zilei, de care ei ar avea nevoie. În România sunt cam 350 de mii copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi, din păcate, anual au loc cam 20 de sinucideri în rândul acestor copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, tocmai pentru că resimt nevoia unui sprijin în educaţia şi formarea lor. Plecând de la aceste exemple concrete şi de la ideea că totuşi un ban pe care îl acordăm bisericii este, cu siguranţă, mai bine drămuit decât, poate, de către unele instituţii ale statului, unde există o birocraţie stufoasă, de asemenea, plecând de la ideea că adevărata misiune socială a cultelor în societate este să ofere sprijin şi asistenţă, vă rog să agreăm, să definim, prin acest proiect de lege, un cadru larg de funcţionare a acestui parteneriat între stat şi culte, tocmai pentru a oferi servicii sociale de calitate. În textul acestui proiect de lege sunt definite şi serviciile sociale care pot fi oferite prin acest parteneriat, de asemenea, şi condiţiile pe care trebuie să le respecte aceste servicii, pentru a fi de calitate şi a veni în sprijinul comunităţilor, sunt definiţi şi beneficiarii, proiectul a fost făcut în parteneriat cu reprezentanţi ai Ministerului Munci şi Protecţiei Sociale şi, de asemenea, cu parteneri de la toate partidele politice, colegi care au dorit să ni se alăture, în acest demers de a încerca să găsim soluţii pentru o latură a protecţiei sociale. El poate fi benefic pentru stat şi pe termen lung, pentru că la început putem intra pe asistenţă socială complementară, dar, în timp, se poate chiar ca, prin intermediul cultelor, să preluăm şi din asistenţa socială oferită de stat, să o completăm şi să o îmbunătăţim, tocmai pentru a oferi un ajutor simţit şi de calitate celor care au nevoie. Vă mulţumesc foarte mult şi, încă o dată, reiau apelul pe care îl fac către dumneavoastră, să discutăm acest proiect fără patimă politică, ci, pur şi simplu, de deschidere pentru categoriile care au nevoie de asistenţă socială. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, doamna deputat. Dacă din partea Guvernului? Domnul secretar de stat Adrian Lemeni, să vedem care este punctul de vedere al Guvernului, în raport cu această iniţiativă legislativă. Aveţi cuvântul. |
|
|
Domnul Nicolae Adrian Lemeni (secretar de stat, Secretariatul de Stat pentru Culte): Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Guvernul susţine această iniţiativă legislativă. s-a lucrat mult la această iniţiativă legislativă şi susţinem forma adoptată în şedinţa comisiilor reunite, deci forma adoptată în cadrul şedinţei comune. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Din partea comisiilor sesizate în fond? Avem două comisii sesizate: Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Domnul preşedinte Paul Victor Dobre. Vă rog, domnule preşedinte, pe scurt, punctul de vedere al comisiilor. |
|
|
Mulţumesc. În conformitate cu prevederile art.95, din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au fost sesizate cu dezbaterea pe fond a proiectului de Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre stat şi biserică în domeniul asistenţei sociale. La întocmirea prezentului raport, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ la Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, punctul de vedere al Guvernului, favorabil, sub rezerva însuşirii unor observaţii. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului juridic pentru organizarea şi derularea parteneriatului între stat şi biserică, în domeniul asistenţei sociale, în scopul implicării cultelor religioase din România în realizarea de programe sociale pe termen lung. Se urmăreşte derularea de prestaţii sociale prin biserică, sustenabile pe termen lung, demarate cu susţinere de la stat şi care pot să ajungă treptat să se finanţeze într-o măsură din ce în ce mai mare din surse independente, pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, în vederea depăşirii unor situaţii de criză şi a reintegrării lor în societate, astfel: persoane aflate în situaţii de risc social, persoane aflate în aşezămintele sociale ale bisericii şi în instituţiile de ocrotire ale statului, persoane vârstnice singure, victimele calamităţilor naturale, copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, copii orfani sau abandonaţi. Comisiile propun plenului Camerei adoptarea proiectului de lege cu amendamente, pentru clarificarea unor aspecte de natură tehnico-legislativă, dar şi pentru completarea cadrului legal cu norme necesare. Proiectul face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art.73 alin.(1) din Constituţie, republicată. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În conformitate cu prevederile art.61 şi 63 din Regulament, comisiile au dezbătut proiectul de lege în şedinţa comună din 22 februarie 2011. La lucrări au fost prezenţi 27 de deputaţi din totalul de 30 ai Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi 9 deputaţi ai Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, din 9. Raportul comun a fost adoptat cu majoritate de voturi, un singur vot a fost împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 25 noiembrie 2009. În finalul dezbaterii, cele două comisii propun plenului Camerei adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele care sunt prevăzute în raport. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnule preşedinte, şi noi vă mulţumim pentru raportul complet prezentat. Nu suntem în procedură de urgenţă. Dacă din partea Grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul la Capitolul - "Dezbateri generale"? Domnule coleg, vă rog să exprimaţi poziţia Partidului Social Democrat. Domnul deputat Victor Socaciu. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Nu voi exprima poziţia Grupului parlamentar al PSD, voi spune doar un punct de vedere personal. Mă bucur că în timp ce se proclamă moartea statului social, iată, PDL-ul vine cu un contraargument, un proiect pur social-democrat, pur socialist şi, felicitări, fără a fi nici un fel de critică, ci doar aşa, ca imagine integrală. Şi bineînţeles că un astfel de proiect, care este aşteptat, era aşteptat, este bine-venit, iarăşi din punctul meu de vedere, aş spune doar că această problemă a autofinanţării, după ce lucrurile au demarat, mi se pare puţin dificilă, pentru toate aşezămintele care se vor afla în proximitatea bisericilor româneşti, întrucât s-ar putea institui, la un moment dat, un anume tip de arbitrariu, s-ar putea institui, poate din neglijenţa unor persoane fizice, o situaţie care poate să ducă la cazuri dramatice, tot de tip social. În rest, felicitări iniţiatoarei pentru această lege care sper să fie dătătoare de speranţe pentru cei care nu mai văd speranţă în România. |
|
|
Da. Mulţumesc, domnule deputat. Are cuvântul doamna Raluca Turcan şi pe urmă domnul deputat Marton Arpad. Vă rog, doamna deputat. |
|
|
Apreciez o parte din consideraţiile pe care le-a făcut colegul meu Victor Socaciu, nu cred că plenul Parlamentului e locul în care să purtăm nişte dezbateri doctrinare, dar chiar dacă ar fi să intrăm pe fondul acestor dezbateri doctrinare, o să vedem rolul bisericii în doctrina şi ideologia partidelor din care facem noi parte. Dar, lăsând la o parte această abordare, apreciez şi sprijinul Partidului Social Democrat şi, în general, deschiderea colegilor de a privi acest proiect fără patimă politică. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu foarte mult. Domnul deputat Marton Arpad şi se pregăteşte domnul deputat Ovidiu Ganţ. |
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Noi considerăm că acest proiect de lege este încă un pas spre crearea statului minimal, adică statul renunţă la anumite activităţi, chiar finanţând parţial activităţi de domeniul social, deci este o altă viziune decât s-a crezut aici. În cadrul grupului nostru parlamentar au existat discuţii legate de acest proiect de lege pentru că avem o Lege a parteneriatului privat-public şi a existat şi o înţelegere cum că bisericile ar primi o situaţie favorabilă, faţă de celelalte ong-uri, în acest domeniu social. Totuşi, prin varianta care a fost realizată şi prin aportul nostru, credem că s-a găsit o soluţie de mijloc, o soluţie în care orice fel de discriminare între bisericile existente, deci inclusiv a bisericilor minorităţilor naţionale, există o posibilitate ca, într-adevăr, această activitate socială a tuturor bisericilor legal recunoscute în România, fără ca această activitate să poată fi folosită în scopul măririi enoriaşilor, este bine-venită şi este la latitudinea acelor autorităţi care sunt dispuse să participe la diferite proiecte, evident, în acea structură pe care le-o dă bugetul de stat de fiecare an. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumim, domnule deputat. Domnul deputat Ovidiu Ganţ, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, şi se pregăteşte domnul doctor Popa? Domnul doctor Popa Florian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Din punct de vedere procedural, am o rugăminte. Dacă grupul nostru parlamentar a fost expediat în jumătatea a doua a sălii, rugăm pe domnii secretari să ne gratuleze cu atenţia domniilor lor, atunci când, în mod disciplinat, ridicăm mâna, adică să observe gestul nostru şi să fim invitaţi, în consecinţă, la tribună. În al doilea rând, pe fondul problemei, grupul nostru parlamentar, domnule preşedinte, stimaţi colegi, salută proiectul de lege, credem că este o iniţiativă legislativă bună, având de formulat următoarele observaţii. Credem că este nefericit aspectul din titlu, folosindu-se singularul, şi anume: "stat-biserică", pentru că face trimitere la o singură biserică, probabil că dacă s-ar fi folosit sintagma "culte recunoscute", era mai bine. Probabil că se foloseşte termenul, în sens generic, şi anume "biserică", făcându-se trimitere la toate bisericile şi cultele recunoscute în mod legal în România. Noi suntem convinşi că aşa va fi şi mai credem că nu are coloratură politică acest proiect de lege, din două motive, cel puţin. Pe de o parte, experienţa altor state, ne arată, în speţă, să zicem - Germania, că Biserica Evanghelică, respectiv Biserica Romano-catolică au o vastă activitate diaconică, din punct de vedere social, fără ca această activitate să fie social-democrată sau creştin-democrată. Este pur şi simplu o activitate socială, susţinută de cele două biserici mari din Germania. În al doilea rând, vreau să vă spun că există de mult, în România, iniţiative ale unor biserici şi culte recunoscute care, din venituri proprii sau din sume provenite din donaţii, susţin cu greu astfel de proiecte sociale care nu au legătură, neapărat directă, cu acel cult sau cu o anumită comunitate etnică. De aceea, susţin din tot sufletul afirmaţia domnului deputat Márton Árpád, interdicţia explicită de folosire a astfel de proiecte în sensul prozelitismului religios. Concluzionând, stimate domnule preşedinte, stimaţi colegi, atâta timp cât acest parteneriat dintre stat şi cultele recunoscute în România va fi nediscriminatoriu şi va susţine orice iniţiativă benefică, din acest punct de vedere, se va bucura de sprijinul nostru atât politic, cât şi în ceea ce priveşte susţinerea cultelor din care fac parte sau la care, ştiu şi eu, sunt membri concetăţenii noştri aparţinând diferitelor etnii, indiferent că e vorba de populaţia majoritară sau de minorităţi naţionale. Vă mulţumesc frumos. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Ţin să vă precizez că secretarii de şedinţă m-au informat din timp că dumneavoastră aţi ridicat mâna, însă, între timp, au fost şi alţi doi colegi de-ai noştri care şi-au manifestat disponibilitatea de a interveni. Domnul deputat Florian Popa, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi, pe urmă, doamna Raluca Turcan, pentru o precizare. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu ştiu dacă pot să susţin un punct de vedere al colegilor mei social-democraţi în totalitatea lor, dar eu socotesc că iniţiatorii au avut o iniţiativă, să spun, normală. Mi se pare un gest de normalitate în a pretinde o măsură legislativă care să pună în acord menirea bisericilor sau a cultelor cu cea a statului, eu socotind că acest parteneriat n-ar trebui să se oprească la asigurarea unor măsuri sociale sau de ocrotiri sociale, ci să meargă către şcoală, pentru că în apropierea marilor unităţi de cult, şi mă refer la cele ortodoxe, la mănăstiri, la marile biserici catolice şi de alte rituri existente în România, exista o tradiţie a şcolarizării, pentru ca aceşti oameni să-şi poată ajuta semenii şi, înţeleg prin asta, pentru a-şi aduce menirea, pentru a-şi realiza menirea pentru care au intrat acolo. Încă o dată felicit pe cei care s-au gândit la acest lucru şi sper că Parlamentul, în totalitatea lui, va vota cum se cade această iniţiativă, dând dovadă de normalitatea de care pomeneam la începutul intervenţiei mele. Mulţumesc foarte mult, domnilor. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna deputat Raluca Turcan? Vă rog să poftiţi la microfon şi să exprimaţi punctul de vedere. |
|
|
Două scurte completări aş dori să fac. Biserica, în sensul ei larg, era termenul folosit iniţial. Ulterior, după dezbaterile în comisie şi cu colegii am decis ca termenul folosit să fie cel de "culte", tocmai pentru că este mai acoperitor şi se referă la totalitatea cultelor recunoscute de lege. În acelaşi timp, serviciile oferite sunt şi de educaţie, şi de îngrijire pe timpul zilei, deci nu mergem doar la asistenţă socială punctuală, ci sunt nişte servicii mai largi, în funcţie de nevoile comunităţilor. |
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Victor Paul Dobre, preşedintele comisiei de specialitate, comisiei permanente. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Voi vorbi însă, de această dată, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Bineînţeles că orice iniţiativă legislativă care vine în întâmpinarea unor problematici sociale, orice iniţiativă legislativă care implică statul, împreună cu instituţiile de cult, cu Biserica Ortodoxă, cu toate cultele din România este bine-venită, mai ales într-o zonă în care există foarte mulţi oameni care suferă, în care există mulţi copii, din păcate, care suferă. Reţinerea noastră, şi am explicat-o şi în comisie, şi această rezervă ne-o menţinem, în continuare, procedura pe care o prevede legea este prin alocarea prin finanţări de la Guvern. Şi, avem o rezervă privind posibilitatea ca Guvernul să procedeze conform unor tradiţii. Acest guvern sau cele care vor urma, pentru că bineînţeles că orice guvern are un mandat limitat; ca atunci, când ia decizii în această problemă să uite de culori politice, să uite de un anumit tip de alocare. Aici avem o rezervă care vine dintr-o experienţă şi din ceea ce se întâmplă în mod deosebit în ultima perioadă. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Îl rog acum pe domnul Mircovici, secretarul Biroului permanent. Domnule secretar, aveţi cuvântul. |
|
|
Vă mulţumesc. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Nu voi vorbi în numele grupului nostru parlamentar, pentru că domnul vicepreşedinte al grupului, domnul Ovidiu Ganţ a exprimat punctul nostru de vedere, cu care sunt în totalitate de acord, însă ca membru al Grupului de rugăciune şi ca membru care particip activ la activitatea aceasta a Grupului de rugăciune, aş vrea să vă spun că, şi din acest punct de vedere, este notabilă această iniţiativă de a realiza cadrul legal pentru asigurarea acestei interferenţe care există între oamenii în nevoi, în mod deosebit între copiii în nevoi şi biserică. Şi, din acest punct de vedere, pentru că s-a exprimat aici o idee, aş vrea să vă fac o mărturisire şi să exprim totodată o nuanţă. Cred că nici nu este necesar ca, într-un cadru legal, să existe o interdicţie a unei biserici de a îşi realiza o activitate de prozelitism, prin cuprinderea unor astfel de aşezăminte, pentru că acest aspect este relevant atunci când gândim ca nişte politicieni. În momentul în care gândim ca nişte oameni, în mod evident acest lucru nu se produce sau se produce extrem de rar, doar sub aspectul unei educaţii pe care copilul o primeşte la momentul respectiv. În anul 1991, într-un concurs de împrejurări, am luat un copil al străzii şi l-am crescut până la vârsta de 18 ani. Într-un anumit moment al vieţii lui, o anumită perioadă a fost într-un aşezământ timişorean al unei biserici neoprotestante, "fraţii lui Onisim", unde şi-a petrecut şi acolo o mică perioadă din viaţă. Vreau să vă spun că eu sunt catolic, acest copil a avut acest moment de trecere şi pe la baptişti, a fost de religie ortodoxă, este de religie ortodoxă, este căsătorit şi este şi în momentul de faţă ortodox. Deci, problema, din acest punct de vedere, nu cred nici măcar că ar fi trebuit pusă de la tribuna Parlamentului României. Trebuie, dincolo de orice eventuală patimă politică, dincolo de orice eventual câştig electoral sau mediatic sau de orice altă natură l-am avea, să respectăm intenţia lăudabilă a tot ceea ce înseamnă un sprijin pe care biserica trebuie să-l acorde acestor copii care sunt în nevoi. Din punctul meu de vedere, dacă toţi copiii străzii ar fi luaţi de biserică şi ar fi crescuţi de biserică, indiferent de care cult vorbim, aş fi fericit ca să rămână ai cultului respectiv, numai să nu-i mai avem în stradă. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule secretar. Înţeleg că nu mai sunt alte intervenţii. S-a desprins aproape un consens în ce priveşte necesitatea şi importanţa acestui act normativ. Să sperăm că acest consens îl vom întâlni şi la votul final. Intrăm în dezbaterea pe articole a acestui proiect de lege, precizându-vă că suntem Cameră decizională. Dacă la numărul curent 1 sunt observaţii? Numărul curent 2? 3? Numărul curent 4? 5? 6? 7? 8? 9? 10? 11? 12? 13? 14? 15? 16? Numărul curent 17? 18? 19? 20? 21? 22? 23? 24? 25? 26? 27? Stop! La 26 înţeleg, nu? Doamna deputat? Doamna deputat Raluca Turcan la poziţia 27. |
|
|
La poziţia 27 mi s-a solicitat să vă rog să acceptaţi o modificare de tehnică legislativă, o completare de tehnică legislativă, că "activităţile desfăşurate sunt supuse controlului Curţii de Conturi şi bineînţeles Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale". A fost omis în textul legii. El figura iniţial, dar pur şi simplu la redactare... |
|
|
Vă rog să citiţi textul cum trebuie să... |
|
|
"Activităţile desfăşurate în cadrul programelor şi proiectelor finanţate potrivit prezentei legi sunt supuse controlului Curţii de Conturi". Acesta este articolul existent în raport, însă din textul iniţial s-a omis sintagma "precum şi al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale", evident. |
|
|
Domnule preşedinte, vă rog. Domnule preşedinte Paul Victor Dobre, vă rog. |
|
|
Atâta timp cât sunt supuse controlului Curţii de Conturi..., Ministerul Muncii, Guvernul alocă prin Ministerul Muncii. Curtea de Conturi îi controlează pe toţi. Când am spus că activităţile sunt supuse controlului Curţii de Conturi, aceasta este valabil şi pentru Ministerul Muncii şi pentru celelalte instituţii ale statului. |
|
|
Mulţumesc. Domnule deputat Márton Árpád, vă rog. |
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Curtea de Conturi controlează folosirea banilor veniţi de la bugetul de stat, adică folosirea corectă, legală a banului public. Iar aici, dacă includem această prevedere, este un control specific de funcţionare, şi nu de utilizare a banului de către minister. Adică, dacă sunt condiţiile necesare bunei funcţionări a acelei activităţi sociale, din punctul de vedere al specialistului de la Ministerul Muncii. Deci, este o altă problematică. |
|
|
Mulţumesc. Dacă mai sunt şi alte intervenţii pe marginea propunerii respective? Domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. |
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În ideea aceasta ar trebui, probabil, să introducem mult mai multe completări, pentru că s-ar putea ca şi alte ministere sau organele de control ale altor ministere să fie chemate să vadă dacă standardele la care se desfăşoară activităţile respective sunt conform standardelor şi, în fine, legislaţiei şi aşa mai departe. Eu cred că trebuie găsită o soluţie care să spună în sens generic: "controlului Curţii de Conturi sau autorităţilor statului", pur şi simplu, care pot controla... Gândiţi-vă că trebuie introdus şi Ministerul Educaţiei, să vă dau un exemplu, dacă acolo se vor desfăşura forme de învăţământ, într-un anume fel, pe lângă biserică, finanţate din acest program de parteneriat. Deci, eu cred că precizarea este doar a Ministerului Muncii, adăugarea doar a Ministerului Muncii este prea puţin şi trebuie făcută o indicaţie că autorităţile competente pot face acest control. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. Domnul secretar al Biroului permanent, domnul deputat Mircovici. |
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Domnilor colegi, Eu cred că dacă privim cu mai multă atenţie textul pe care îl are raportul, este acoperitor. Haideţi să nu mai mergem acum să găsim toate ministerele care să controleze în continuare o astfel de activitate. Vă reamintesc, dacă citim cu atenţie textul, vom observa că nu toate activităţile unui astfel de aşezământ sau unui astfel de parteneriat sunt controlate de către Curtea de Conturi. Textul se referă numai la acele activităţi care sunt finanţate potrivit prevederilor prezentei legi. Deci, evident, legiuitorul şi iniţiatorii au avut în vedere finanţarea de la bugetul statului, care categoric trebuie să nu scape controlului Curţii de Conturi. În limba română expresia expresis verbis acest text de lege la aceasta se referă şi el este acoperitor şi este suficient să rămână controlul Curţii de Conturi pentru banii care sunt finanţaţi de la stat, şi să dăm drumul acestei activităţi, să nu mai trimitem pentru o astfel de modificare raportul la comisie. Sigur că iniţiativa sau ideea era că Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se ocupă de o astfel de problemă, dar eu personal cred că ministerul trebuie să organizeze munca şi să asigure protecţie socială. Dacă nu reuşeşte să o facă, iată că mai vine şi biserica să facă treaba aceasta. Să lăsăm biserica în parteneriatul său, aşa cum a vrut iniţiatorul pe textul iniţial de lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Petru Călian. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Articolul invocat este clar. Sigur că, în afară de Curtea de Conturi, nu poate să intervină niciun minister. Este atributul Curţii de Conturi şi cred că poate să rămână în forma iniţială. Aşadar, vă rugăm să înaintăm şi să mergem mai departe şi să adoptăm legea. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Dacă vă mai menţineţi amendamentul? Nu. Doamna Raluca Turcan a renunţat la amendament. În consecinţă, continuăm dezbaterea pe articole. Domnule Duvăz, doriţi să interveniţi? Iertaţi-mă. |
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz (din sală): Doream să fac o precizare. |
|
|
|
Vă rog. Domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz. |
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Pentru acurateţea textului. Sigur, controlul, din punct de vedere financiar al fondurilor cu destinaţie transmise bisericii, dar din fonduri publice, trebuie să-l facă Curtea de Conturi. Dar aici se deschisese un alt aspect. E vorba de standardele la care se vor desfăşura anumite activităţi. Vă fac o singură întrebare: dacă există o cantină, poate să fie controlată din punct de vedere sanitar? Deci, aş spune "autorităţile au dreptul" sau se subînţelege aceasta, pur şi simplu şi nu mai trecem, dar atunci nu văd de ce trebuia să trecem Curtea de Conturi, vă spun foarte cinstit. E clar că, Curtea de Conturi, prin legea ei proprie, poate să controleze orice fel de activităţi în care sunt incluşi banii publici. Părerea mea era că ar fi trebuit să rămână acest amendament, cu deschiderea că autorităţile pot să execute orice fel de control. Vreau să fac menţiunea că acest parteneriat trebuie înţeles tocmai în ideea că statul rămâne totuşi un stat laic şi că acest parteneriat cu biserica este doar o fericită întâlnire a bunelor intenţii, atât ale bisericii, oricare ar fi ea, cât şi ale statului, care înţeleg că pe măsură ce nu mai este în stare să ducă activităţi sociale sau nu reuşeşte să ducă activităţi sociale până în detaliu foarte jos, apelează şi fructifică această dorinţă lăudabilă a bisericii, şi când spun biserică mă refer la termenul generic. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Mihăiţă Calimente, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Înclin să îi dau dreptate colegului nostru, domnul deputat Duvăz, pentru că până la urmă este vorba despre bani publici. Şi atunci când este vorba despre bani publici, este normal ca statul să poată să efectueze controale. Sigur, nimeni nu-şi doreşte să ajungem într-o situaţie în care aceşti bani pot fi şi delapidaţi. Şi atunci cred că este absolut necesar să vorbim de organele statului, pentru că în mod normal, în asemenea cazuri intervine Procuratura, şi să nu-i treacă prin cap cuiva că această problemă poate fi rezolvată de vreo instanţă ecleziastică. Şi avem exemple când în lumea cultelor sau a bisericilor s-au mai întâmplat asemenea lucruri. Dacă ele se întâmplă cu banii bisericii, de multe ori aţi văzut că nu se ajunge în instanţă. Dar când este vorba despre bani publici, cred că ar trebui să se folosească sintagma "organele statului", şi nu numai Curtea de Conturi. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnule deputat, vă mulţumim şi noi. Dacă mai sunt şi alte intervenţii? Dacă nu, suntem în situaţia în care amendamentul a fost retras. În consecinţă, art. 27 rămâne în forma în care se găseşte în raportul întocmit de către comisiile sesizate în fond. Dacă la poziţia 28 există vreo intervenţie? Poziţia 29 şi poziţia 30? Cu acestea, am epuizat dezbaterea pe articole a proiectului de lege. Acesta rămâne pentru votul final de mâine, ora 12,30. Mulţumesc domnilor secretari de stat care au participat la dezbatere. |


