Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 13 decembrie 2011
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.150/2011
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 13 decembrie 2011 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 13 decembrie 2011
![]() |
3. | Continuarea dezbaterilor la Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2012; (De la art. 2 la Anexa 3/23.) | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 692/2011 |
|||||
|
|
Şi-au înregistrat prezenţa 254 acum o jumătate de oră. Dacă nu doriţi să votaţi, asta este altceva. Am rămas ieri la art.2. Vă rog, domnul deputat Scutaru. Numai un pic! Nu am avut decât un amendament respins, la art.2. O să supun votului art.2, după care avem de discutat şase amendamente prin care doriţi reintroducerea de noi alineate 21, 22 şi pe urmă încă cinci pentru secţiunea 1. De acord, domnul Scutaru? Mulţumesc. Atunci supun votului dumneavoastră art.2. Voturi pentru? 172. Voturi împotrivă? 79. Abţineri? Două. Art.2 a fost adoptat. Trecem să discutăm amendamentul de la punctul 2, dacă îl susţine cineva, prin care se doreşte introducerea unui alineat 21. Vă rog, domnul Scutaru. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Prin acest amendament, opoziţia doreşte majorarea fondurilor puse la dispoziţia apărării, un domeniu vital, considerăm noi. În ciuda declaraţiilor triumfaliste, fondurile alocate apărării sunt insuficiente şi nu permit decât menţinerea unei iluzorii imagini a capacităţii noastre de apărare. Ne bazăm prea mult pe devotamentul, patriotismul şi profesionalismul militarilor români, calităţi care, în ochii actualilor guvernanţi, nu sunt apreciate decât la nivel discursiv şi nu se regăsesc nici în politica salarială, nici în ceea ce priveşte fondurile alocate apărării. Considerăm că cea mai gravă situaţie se prefigurează la forţele aeriene. În ciuda declaraţiilor făcute recent de preşedintele Băsescu în Statele Unite, care a afirmat că România poate angaja circa 200-300 de milioane de dolari anual pentru plata avioanelor multirol, nici până acum nu s-a luat o decizie. De aproape doi ani de zile CSAT a aprobat programul multianual pentru dotarea Forţelor Aeriene Române, propunere validată şi de Comisiile pentru apărare din Camera Deputaţilor şi din Senat, propunere care a avut şi suportul partidelor de opoziţie. În 2015-2016 vă atragem atenţia că nu se vor mai putea asigura misiuni de poliţie aeriană şi nu vor mai exista avioane MIG 21 Lancer capabile să mai zboare. Chiar dacă vom menţine până în 2016 aceste aparate cu o minimă resursă, cheltuielile conform datelor oficiale ale MaN sunt de 144 de milioane de lei. Ne întrebăm dacă într-adevăr Guvernul face ceva concret pentru dotarea cu avioane cu reacţie, din moment ce nici în strategia fiscală 2012-2014, nici în bugetul pentru anul viitor nu se face nicio referire la acest program vital. Executivul vorbeşte doar de finanţarea unor soluţii alternative pe termen scurt, pentru asigurarea suveranităţii spaţiului aerian naţional. Eu unul înţeleg că vă mulţumiţi, domnilor guvernanţi, cu prelungirea resursei de zbor pentru MIG 21, pe principiul "după noi, potopul". Ce mai contează faptul că în 2015 vom fi siliţi să mergem la NATO cu căciula în mână şi să rugăm alte state ale Alianţei Nord-Atlantice să ne apere spaţiul aerian, plasându-ne, practic, pe acelaşi rang cu Albania, Letonia, Estonia sau Lituania. Credibilitatea noastră va fi serios ştirbită, deşi afirmaţi pompos în strategia fiscală că prin concretizarea proiectelor de investiţii se va permite evitarea unei imagini negative a României în plan internaţional. Colegul dumneavoastră de guvern, domnule Ialomiţianu, domnul ministru Baconschi, precizează în răspunsul la o interpelare că: "Decizia achiziţionării unui avion de luptă monomotor are o importanţă strategică pentru Forţele Aeriene Române, fiind în deplin acord cu rolul jucat de România în cadrul NATO. După cum este cunoscut, din anul 2015, România nu va mai putea opera misiuni de poliţie aeriană cu avioanele sale MIG-21 Lancer, consecinţele fiind incalculabile pentru securitatea României." - repet, spusele ministrului Baconschi - "Acest lucru are consecinţe incalculabile pentru securitatea României." Mă întreb, cum puteţi fi credibili nu faţă de noi, faţă de partenerii dumneavoastră externi, faţă de Guvernul Statelor Unite, cu care negociaţi dotarea acestor avioane F16, când în prognoza pe termen mediu de cheltuieli pentru forţele aeriene alocaţi în 2012 988,97 de milioane de lei, în 2013, 1 miliard, ca apoi sumele să scadă constant la 964 de milioane în 2014 şi 833 de milioane în 2015. Vă solicităm să luaţi rapid o decizie în CSAT pe acest subiect deosebit de vulnerabil pentru apărarea României. Vă solicităm să începeţi procedurile de evaluare a piloţilor care urmează să fie trimişi la antrenamente în străinătate. Şi, mai ales, vă solicit, domnule ministru Ialomiţianu, ca atunci când negociaţi în numele Guvernului român cu partenerul american, să informaţi opoziţia asupra angajamentelor financiare, fiindcă peste un an, când USL va ajunge la putere, vom fi obligaţi să plătim această factură. Este o decizie pe care USL-ul şi-a asumat-o şi vă sprijinim să dotaţi Armata Română cu echipament modern. Am afirmat nu o dată, şi preşedintele Crin Antonescu, şi preşedintele Ponta au subliniat că, odată ajunsă la putere, Uniunea Social Liberală va respecta toate angajamentele asumate de România în cadrul NATO şi în cadrul Uniunii Europene şi, de asemenea, în cadrul parteneriatului strategic cu Statele Unite. Dar vă rog, domnule ministru Ialomiţianu, ţinând cont că este o problemă vulnerabilă pentru securitatea României, să ne explicaţi de la tribuna Parlamentului ce aveţi de gând să faceţi? Nu mă refer la alte date. Dumneavoastră vorbiţi de un buget echilibrat, dar ştiţi că în 2011 vi se pare normal ca sumele pentru mentenanţă la o divizie în România să fie doar de 2%? Ca fondurile pentru înzestrare la Forţele Terestre să fie de 10,5% din necesar, iar suma alocată de dumneavoastră să reprezinte doar jumătate din datoriile pe care le au de acumulat? Domnule Ialomiţianu, ar trebui să veniţi şi să daţi nişte explicaţii. |
|
|
Domnule Scutaru, vă rog să încheiaţi. |
|
|
Un moment, dacă-mi permiteţi să dau şi un citat din preşedintele Camerei Deputaţilor, care, adresându-se de la această tribună, în data de 10 octombrie, adunării parlamentare NATO, spunea: "Trebuie să ne ajustăm bugetele, dar nu trebuie să punem în pericol proiectele noastre comune în cadrul NATO. În efortul nostru de a găsi căi pentru reducerea cheltuielilor bugetare există obişnuinţa de a reduce mai degrabă bugetul apărării decât alte bugete. Poate că ar trebui să reflectăm cu toţii mai atent înainte de a face acest lucru." Şi ca să mai citez şi dintr-un alt lider important al Partidului Democrat Liberal, mă refer la preşedintele Traian Băsescu, care afirma, la fel, cu aceeaşi ocazie: "Populaţiile ţărilor noastre au înţeles că asigurarea securităţii nu este un risc, nu este opţională, ci dimpotrivă, este o chestiune fundamentală, iar cetăţenii noştri sunt conştienţi că nealocarea resurselor necesare le pune în pericol dreptul de a trăi aşa cum îşi doresc. Populaţia a înţeles, aşadar, că una din funcţiile vitale ale unui stat - asigurarea apărării şi securităţii - nu se poate realiza fără a aloca resurse." Şi închei spunând, domnilor guvernanţi, când sunteţi credibili: când faceţi asemenea declaraţii şi la buget nu alocaţi sumele necesare apărării, când de fiecare dată când moare câte un militar român în Afganistan veniţi la aeroport şi plângeţi suferinţa familiei sau când respingeţi pe bandă rulantă amendamentele opoziţiei, care au drept rol asigurarea unei finanţări decente pentru armată şi, de fapt, protecţia militarilor români care luptă în Afganistan? Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu. Dacă domnul ministru doreşte să comenteze? Vă rog, cât mai scurt. Vă rog, aveţi microfon acolo, domnule ministru. |
|
|
Domnul Gheorghe Ialomiţianu (ministrul finanţelor publice): Mulţumesc, domnule preşedinte. Ministerul de Finanţe nu susţine acest amendament. Se încalcă Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, care, la art.21 alin.(2) spune clar: "Se interzic prealocări de sume." Bugetul Ministerului Apărării a fost elaborat în baza strategiei de apărare a ţării şi în concordanţă cu principiile bugetare, în primul rând prudenţă. Vă mulţumesc. Deci nu susţinem acest amendament. |
|
|
Mulţumesc. În aceste condiţii... Bun! 30 de secunde, vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru amabilitate. Domnule ministru Ialomiţianu, Eu eram sigur că dumneavoastră veţi citi expunerea de motive pentru refuz, expunere care a fost menţionată şi anul trecut, scrisă de domnul secretar de stat Gherghina. Dar eu vă rugasem să veniţi la tribuna Parlamentului să ne daţi o explicaţie nu de pe o hârtie scrisă, ce face Ministerul de Finanţe pentru programul avionului multirol aprobat de CSAT de doi ani de zile. E o bună ocazie de a ne explica acest lucru şi care are legătură şi cu apărarea, şi cu bugetul apărării. Deci nu-mi spuneţi raţionamentele pentru respingerea acestui amendament. Le aud de doi ani de zile. Veniţi şi ne explicaţi lucrul acesta, vă rog frumos. |
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului amendamentul de la punctul 2, prezentat de domnul deputat Scutaru. Cine este pentru? 88 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 165 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul 3 dacă se doreşte să fie susţinut? Nu. Amendamentul 4, numărul curent 4, dacă doreşte să fie susţinut? Nu. Amendamentul cu numărul 5 dacă se doreşte să fie susţinut? Vă rog, domnul Chiţoiu, da? Vă rog, domnul deputat Chiţoiu, deci suntem la punctul 5 din raportul comun, amendamente respinse. Domnul senator, dumneavoastră? Deci domnul senator Liviu Paşca. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dorim introducerea unui articol nou, art.2˛, după art.2š, în următoarea formulă: "În anul 2012 se alocă un procent de 5% din produsul intern brut pentru finanţarea politicilor publice sectoriale şi structurale din domeniul sănătăţii şi un procent de 1% din produsul intern brut pentru infrastructură în domeniul sănătăţii. Alin.(2) - Bugetele ordonatorilor principali de credit şi anexele care vizează domeniul sănătăţii se modifică corespunzător." Dorim, în acest fel, să asigurăm necesitatea finanţării curente şi de capital din domeniul sănătăţii în acord cu obiectivele asumate şi cu cerinţele interne şi europene şi acest lucru, bineînţeles, impune mărirea alocărilor bugetare pe acest domeniu. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la punctul 5, amendamente respinse. Cine este pentru? 91 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 152. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Revenim la poziţia 4. Domnul deputat Victor Paul Dobre, vă rog. Victor! Nu mai doriţi. Nicio problemă. Amendamentul 6 dacă este susţinut? Nu. Da? Vă rog. Domnul deputat Chiuariu. |
|
|
Domnul Tudor-Alexandru Chiuariu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Amendamentul numărul 6 se referă la alocarea unui procent de 1% din pib pentru finanţarea politicilor publice sectoriale şi structurale din domeniul justiţiei. Acest amendament este în acord cu Pactul pentru justiţie, iniţiat de asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi adoptat prin vot, prin Hotărârea Parlamentului, în anul 2010 şi va permite continuarea reformei în justiţie. Aşa cum am mai precizat şi cu prilejul altor dezbateri în Parlament, când Guvernul a venit cu diferite proiecte de lege, cum încearcă şi acum cu unele dintre ele - cea privind răspunderea magistraţilor -, aşa cum am precizat şi cu prilejul dezbaterilor privind proiectul Legii micii reforme, nu vom putea să avem o justiţie mai eficientă, mai rapidă, mai echitabilă, în lipsa resurselor financiare şi materiale. Vă reamintim că, în timpul Guvernului Tăriceanu, justiţia a ajuns aproape de acest procent din pib, ca buget. Aşadar, nu vă cerem altceva decât să continuaţi aceste politici. Toată ziua auzim la televizor cum susţine Guvernul reforma în justiţie. V-aş ruga să aveţi în vedere că reforma în justiţie nu se poate face fără bani, că procesele nu se pot judeca mai repede în săli arhipline şi fără să se poată da termene mai scurte, că un magistrat nu poate intra într-o şedinţă de judecată cu peste 100 de dosare şi să avem o calitate a actului de justiţie. Aşadar, vă rog să acordaţi votul dumneavoastră acestui amendament. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului amendamentul prezentat de domnul Chiurariu. Voturi pentru? 91. Voturi împotrivă? 162. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Amendamentul de la punctul 7 dacă este susţinut? Nu este. Amendamentul de la punctul 8. De data asta, referiri la Secţiunea 1. se doreşte introducerea unei noi secţiuni. Vă rog, domnul Chiţoiu, da? Punctul 8. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule ministru, Dragi colegi, Vă propun introducerea unei noi secţiuni, 1ą, "Dispoziţii referitoare la măsurile fiscale şi financiare pentru stimularea mediului economic şi pentru creşterea veniturilor bugetare." În cadrul acestei secţiuni am propus un număr de cinci amendamente cu măsuri financiare şi fiscale pentru stimularea mediului economic, îmbunătăţirea colectării, reducerea evaziunii fiscale şi, implicit, creşterea veniturilor bugetare la bugetul general consolidat. Primul amendament, care are rolul de a stimula mediul economic şi de a duce la creşterea veniturilor bugetare, se referă la scutirea impozitului pe dividende pentru dividendele ce vor fi reinvestite în unităţile, în societăţile comerciale unde sunt acţionari sau în alte societăţi comerciale, fapt pentru care enunţ acest amendament: "Legea nr.71/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927/23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează. În perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei legi şi 31 decembrie 2012, la art.36 alin.(4) se introduce o nouă literă, lit.c), şi va avea următorul conţinut: "c) persoanelor fizice rezidente şi nerezidente pentru a fi reinvestite sub forma majorării capitalului social la societăţile unde sunt acţionari sau participarea la capitalul social al altor societăţi comerciale şi care conduc la crearea de noi locuri de muncă." Aşa cum vă spuneam, scutirea impozitului pe dividende, pe lângă faptul că are rolul de a crea noi locuri de muncă în ţară, mai are un rol foarte important în sensul că sursele financiare nu sunt duse în afara ţării. Acţionarii străini lasă resursele financiare în România şi contribuie la dezvoltarea economică a României. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Supun votului amendamentul prezentat de domnul deputat Chiţoiu, de la poziţia 8. Cine este pentru? 87 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă. Abţineri? Nicio abţinere. Amendamentul a fost respins. Amendamentul numărul curent 9, dacă este susţinut? Tot domnul Chiţoiu, vă rog. |
|
|
Un alt amendament care are rolul de a stimula conformarea voluntară şi de a creşte veniturile la bugetul de stat se referă la acordarea unei bonificaţii de 5% pentru toţi contribuabilii care achită înainte de termen obligaţiile fiscale şi bugetare, fapt pentru care am propus, la articolul II, modificarea Ordonanţei nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. "art.114 se completează după cum urmează: în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei legi şi 31 decembrie 2012, la art.114, după alin. (7), se introduc nouă noi alineate - alineatele de la 8 la 16 - cu următorul cuprins: pentru plata cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de plată stabilit, conform art.111, a tuturor obligaţiilor fiscale datorate bugetelor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, contribuabilii beneficiază de o bonificaţie de 5% din valoarea obligaţiilor datorate." Alineat nou: "bonificaţia prevăzută la alin. (8) nu se aplică în următoarele cazuri: a) pentru obligaţiile fiscale reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă; pentru obligaţiile fiscale reprezentând accize, contribuabililor care au obligaţii fiscale restante şi pentru care nu a fost suspendată executarea actului prin care s-au stabilit obligaţiile fiscale în condiţiile legii, contribuabililor care nu au respectat termenele stabilite de lege pentru depunerea declaraţiilor fiscale. alin. (10) - bonificaţiile prevăzute la alin. (8) se calculează de contribuabili în luna următoare, când suma de plată va fi diminuată cu valoarea bonificaţiei. Veniturile astfel constituite sunt neimpozabile şi se utilizează ca surse proprii de finanţare. alin. (11) - în cazul în care, ca urmare a inspecţiei fiscale, se constată diferenţe de obligaţii de plată, ca urmare a declarării unor sume mai mici decât cele datorate, organul de control va obliga contribuabilul la plata diferenţelor, a bonificaţiei de 5% acordate în condiţiile alin. (8), precum şi a dobânzilor aferente. alin. (12) - în cazul în care, ulterior declarării obligaţiilor de plată, contribuabilul corectează din proprie iniţiativă obligaţia de plată, în sensul majorării acesteia, este obligat la plata diferenţelor, a bonificaţiei de 5% acordată în condiţiile alin. (8), precum şi a dobânzilor aferente. alin. (13) - declaraţiile de impozite, taxe şi contribuţii cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă pot fi corectate de către contribuabili până la data depunerii situaţiei financiare anuale pentru anul de raportare sau până la data de 30 iunie a anului următor celui de raportare, în cazul entităţilor care nu au obligaţia depunerii situaţiei financiare anuale. alin. (14) - declaraţiile de venit pot fi corectate de contribuabili până la data comunicării deciziei de impunere anuală, emise pentru anul de raportare. alin. (15) - declaraţiile anuale privind impozitul pe profit şi declaraţiile anuale informative pot fi corectate de către contribuabili până la data de 30 iunie a anului următor celui în care există obligaţia depunerii acestor declaraţii, cu excepţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare. alin. (16) - procedura de aplicare a prevederilor alin. (8-15) se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală." Dragi colegi, Domnule ministru al finanţelor, Vă rog să fiţi de acord cu acest amendament, mai ales ţinând cont de faptul că autorităţile publice locale acordă aceste bonificaţii la începutul anului şi ştim foarte bine că, acordând aceste bonificaţii, nivelul colectării veniturilor la bugetele locale este în proporţie de 80-85% în primele trei luni ale anului. De aceea, vă solicit să acordaţi pentru toţi contribuabilii din România aceste bonificaţii. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat, poziţia 9. Cine este pentru? 91 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul este respins. Poziţia 10, dacă se susţine? Vă rog, domnule deputat. Domnul deputat Donţu, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Stimaţi colegi, La Legea bugetului de stat pentru anul 2012, la Capitolul I, Secţiunea 1, se propune introducerea unei secţiuni noi - 1.1. Dispoziţii referitoare la măsuri fiscale şi financiare pentru stimularea mediului economic şi pentru creşterea veniturilor bugetare. "Art.3. Se suplimentează suma alocată în Anexa nr.3/65 Cap.8001 par.7, în vederea utilizării acesteia după cum urmează: (1) capitalizarea EXIMBANK cu un milion mii lei pentru promovarea unui sistem de stimulente pentru export, respectiv asigurarea exporturilor, acordarea de credite cu dobândă bonificată. alin. (2) capitalizarea CEC cu un milion 500.000 mii lei pentru asigurarea finanţării, cât şi cofinanţării proiectelor accesate de imm-uri pentru fondurile europene." Sursa de finanţare este Fondul Naţional de Dezvoltare şi profitul net al celor două bănci. Venim cu acest amendament, în ideea în care avem un grad de absorbţie al fondurilor europene de 3%, pe de o parte, în mare parte din cauza lipsei asigurării structurii de finanţare pentru cofinanţare şi pentru prefinanţare, pentru promovarea sistemului de stimulente pentru export, având în vedere că este principalul motor de dezvoltare şi de creştere economică cu 16%, iar garantarea creditelor şi asigurarea altor garanţii de stat din acest domeniu este strict necesară, având în vedere sistemul cronic de subfinanţare a mediului privat. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului amendamentul prezentat. Cine este pentru? Domnul secretar... Stăm puţin până vine domnul secretar. Vă rog, domnule secretar, voturi pentru amendamentul de la poziţia 10. 89. Voturi împotrivă? 163. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 11 dacă se susţine? Domnul Chiţoiu. Vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La art.IV propunem amendarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2011 privind modificarea şi completarea Legii nr.571/2001 privind Codul fiscal, în sensul introducerii unui amendament care are scopul de a scuti de majorări şi penalităţi pe toţi cei care au obţinut venituri din drepturi de autor şi nu au plătit taxa pe valoarea adăugată în ultimii trei ani de zile. De ce am venit cu acest amendament? Am venit datorită faptului că legislaţia în domeniu nu a fost suficient popularizată şi există o proporţie covârşitoare, respectiv aproximativ 75-80% din profesiile liberale care desfăşoară activităţi din drepturi de autor, care nu au calculat şi nu au plătit taxa pe valoarea adăugată, iar în prezent organele fiscale au stabilit sume duble de plată pentru aceste categorii profesionale. Fapt pentru care vă propun următorul amendament: "în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei legi şi 31 iunie 2012, la art.114, după alin. (1), se introduce un nou alineat - alineatul nou (1) indice 1, cu următorul cuprins: pentru obligaţiile fiscale datorate la 31 decembrie 2011, rezultate din taxa pe valoarea adăugată, aferente veniturilor realizate din drepturile de autor, penalităţile de întârziere şi dobânzile se anulează astfel: penalităţile de întârziere şi dobânzile se anulează dacă obligaţiile principale se sting prin plata voluntară sau compensare până la 31 iulie 2012." Eu vă solicit, domnule ministru al finanţelor, Ialomiţianu, şi dragi colegi, să aprobaţi acest amendament, că acest amendament nu are rolul decât de a îmbunătăţi colectarea, de a-şi plăti toate aceste categorii profesionale obligaţiile principale până la 30 iunie 2012, deci de a încasa aceste sume, şi de a nu începe executările silite şi nu a inhiba aceste profesii liberale. Eu vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului amendamentul de la poziţia 11. Voturi pentru? 91. Voturi împotrivă? 153 numai. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Şi, în sfârşit, poziţia 12 dacă este susţinută? Da. Vă rog, domnul deputat Ţintean. |
|
|
Stimaţi colegi, Propunem introducerea unei noi secţiuni - 11 Dispoziţii referitoare la măsuri fiscale şi financiare pentru stimularea mediului economic şi pentru creşterea veniturilor bugetare - art.V. Atenţie, parlamentarii din Transilvania! "Art.V alin. (1) - se alocă suma de 250.000 mii lei pentru participarea statului în parteneriate pentru construirea unor noi capacităţi energetice în domeniul nuclear, respectiv construcţia unei noi centrale nuclearelectrice în Transilvania. Alin. (2) - se alocă suma de 250.000 mii lei pentru participarea statului în parteneriate pentru construirea unei noi capacităţi energetice în domeniul hidroelectric, respectiv construirea unor noi centrale hidroelectrice la Tarniţa. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului amendamentul de la poziţia 12. Voturi pentru? 92 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 157. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Trecem la art.3. Niciun amendament admis, două amendamente respinse. Dacă amendamentul de la poziţia 13 este susţinut? Vă rog. Domnule deputat Duşa, vă rog. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, O să vorbesc puţin mai mult la acest amendament şi sunt convins că domnul Blaga nu mă va întrerupe, pentru că este o referire în proiectul de lege şi în acest amendament care se referă la administraţia locală şi este un subiect pe care-l iubeşte şi dânsul şi l-am discutat de zeci de ori şi tot rămâne în faza de discuţie. Dumneavoastră ştiţi foarte bine că discutam ieri de un buget al groazei şi al sărăciei, dar nu vă înţeleg de ce există un buget al groazei şi al sărăciei şi în administraţia locală. Pentru că, până la urmă, baza administraţiei o reprezintă administraţia locală. De ani de zile, discutăm de descentralizare, de creşterea capacităţii administrative şi financiare a autorităţilor locale, dar, atunci când dorim să le creăm cadrul legislativ pentru a-şi autofinanţa activităţile şi a-şi finanţa serviciile publice pe care trebuie să le finanţeze, niciodată nu găsim soluţiile optime pentru a asigura reechilibrarea bugetelor locale. Dumneavoastră ştiţi că administraţia locală, în ultimul timp, a primit noi atribuţii, noi sarcini, noi servicii. Urmează, de asemenea, să treacă către administraţia locală serviciile de asistenţă socială după aprobarea Legii privind asistenţa socială. Or, noi nu facem niciun efort, deşi legea ne obligă să alocăm resurse pentru toate serviciile pe care le trecem la administraţia locală, nu facem niciun efort pentru a corecta în primul rând Legea nr.273 - Legea finanţelor publice locale,formulele acelea de calculare a sumelor de echilibrare a bugetelor locale pe nişte criterii realiste şi, atunci când propunem un amendament de bun-simţ, îl respingem. Tot ne spuneţi că opoziţia nu colaborează cu puterea. Păi aveţi un amendament care este în folosul tuturor celor din administraţia locală şi nu vreţi să-l acceptaţi. Anul trecut, sigur, fiind anul tăierilor, a fost aprobată de Guvern acea Ordonanţă nr.63, prin care s-a stabilit nivelul de costuri, s-a stabilit nivelul de cheltuieli şi s-au redus cotele defalcate din impozitul pe venit care reveneau administraţiei locale pentru echilibrarea bugetelor locale. N-am făcut, în acest amendament, decât să solicităm, să păstrăm acele cote din Ordonanţa nr.63, pe care Guvernul dumneavoastră le-a aprobat. Din nou, prin Legea bugetului, doriţi să reduceţi cotele care revin administraţiei locale din impozitul pe venit. Păi e posibil să tot aruncăm toate sarcinile în cârca administraţiei locale şi să nu le creăm, aşa cum prevede legea, resursele pentru finanţarea serviciilor publice? Fie că sunt cele legate de învăţământ, de sănătate, de... ştiu eu, infrastructură, asistenţă socială şi alte servicii pe care administraţia locală le are în atribuţii, conform legii. De aceea, vă propun, şi sper că voi găsi înţelegere la toţi parlamentarii P.D.L., pentru că foarte mulţi provin din administraţia locală, ca la sumele de echilibrare a bugetelor locale din cote defalcate pe impozitul pe venit, să se păstreze cotele din Ordonanţa nr.63, aşa cum le-aţi redus dumneavoastră în cursul anului trecut. Vă mulţumesc şi sper că de această dată cei de la putere înţeleg şi pentru administraţia locală vor face un efort pentru a-i sprijini în gestionarea activităţii administrative în teritoriu. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului amendamentul de la poziţia 13, prin care, practic, se doreşte introducerea unui articol nou - 3.1. Cine este pentru? 92 de voturi pentru. Împotrivă? 155 împotrivă. Abţineri? 3, 4, 5 abţineri. Amendamentul a fost respins. Poziţia 14 dacă se susţine? Vă rog. Domnul deputat Petrescu. Vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La poziţia 14 venim cu propunerea de a introduce un articol nou, numerotat 32, prin care se propune modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2012, după cum urmează - şi aici, am două variante. vă voi ruga, domnule preşedinte, ca să nu revin de două ori, să supunem la vot prima variantă, care sper să treacă, deoarece nu presupune, această propunere nu presupune implicarea unor resurse de natură financiară, ci este vorba de predictibilitate în aplicarea Legii bugetului de stat pentru anul 2012. Prima formă prevede următoarele: "sumele destinate cheltuielilor de capital din bugetele ministerelor, cu destinaţie infrastructură locală, se repartizează pe judeţe, ca anexe distincte la legea anuală de aprobare a bugetului de stat." |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă domnul ministru are un punct de vedere? Vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Ordonatorii principali de credite au obligaţia, în 15 zile, să defalce sumele pe care le au în buget, pe fiecare judeţ. Considerăm că aceasta este procedura cea mai corectă pentru repatizarea sumelor pe autorităţile locale. |
|
|
Deci am înţeles că nu susţineţi amendamentul. Atunci supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul Petrescu, de la poziţia 14. Cine este pentru? 89 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 157. Abţineri? 3 abţineri. Amendamentul a fost respins. Vă supun votului art.3, aşa cum este prezentat în proiectul de lege. Voturi pentru? |
|
|
Domnule preşedinte, mă scuzaţi! Mai am o variantă, înainte de a supune, în integralitatea lui, art.3, tot aici. |
|
|
Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Este vorba de ..., regret că domnul ministru Ialomiţianu nu a fost de acord, pentru că, în felul acesta, am scuti pe toţi primarii, pe toţi ordonatorii principali de credite din administraţia locală, de unele... eu ştiu, implicaţii de altă natură decât cele legale în aplicarea legii, iar ministerele, este limpede că până acum nu au făcut ceea ce spunea domnul ministru Ialomiţianu. Forma a doua a acestui articol, pe care v-o propunem, este una care vine şi mai mult în sprijinul domnului ministru Ialomiţianu şi a tuturor miniştrilor, indiferent de culoarea lor politică. Şi vă propunem ca, în termen de 10 zile calendaristice de la aprobarea bugetului de stat, ministerele vor comunica judeţelor sumele destinate cheltuielilor de capital din bugetele acestora, cu destinaţia pentru infrastructură locală. Motivaţia acestui amendament, stimaţi colegi, este tocmai această deschidere şi predictibilitate, deoarece vorbim despre bani publici şi este firesc ca aici să fie cuprinşi în bugetele locale de ordonatorii de credite, în baza programelor pe care ei le au elaborate. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Voturi pentru? 95. Voturi împotrivă? 160. Abţineri? Nu sunt. Supun dumneavoastră art.3, aşa cum este prezentat în proiectul de lege. Cine este pentru? 162. Voturi împotrivă? 95. Abţineri? Nu sunt. Art.3 a fost adoptat. Supun votului dumneavoastră Secţiunea I. Voturi pentru? 164. Voturi împotrivă? 95. Abţineri? O abţinere. Secţiunea I a fost adoptată. Trecem la Secţiunea a II-a. Titlul: Dispoziţii referitoare la bugetele locale pe anul 2012. Supun votului dumneavoastră titlul Secţiunii a II-a. Voturi pentru? 157. Voturi împotrivă? 95. Abţineri? Nu sunt. La art.4, avem un amendament admis şi 147 respinse. Amendamentul admis. Vă rog. Îl susţine cineva? Nu-l susţine. Supun votului dumneavoastră amendamentul admis. Voturi pentru? 165. Voturi împotrivă? 96. Abţineri? 3. Amendamentul a fost adoptat. Poziţia 15, dacă se susţine? Amendamente respinse, da? Domnul deputat Lup Silvestru. |
|
|
Prin acest amendament mă fac purtătorul de cuvânt al judeţului Sibiu. Sumele solicitate au fost cerute de Consiliul judeţean Sibiu. Amendamentul se referă la modul de distribuire a sumelor defalcate din tva, corespunzătoare art.4, astfel: art.4 modificat, cu aceeaşi sumă de 13.369, se modifică după cum urmează: lit.a) - nemodificată; lit.b) - nemodificată; lit.c) - creşterea sumei alocate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene cu suma de 8,85 milioane lei, cu cât am solicitat creşterea sumei prevăzute în Anexa nr.6, poziţia 34, judeţul Sibiu, amendament pe care îl voi susţine când vom discuta Anexa nr.6; lit.d) - creşterea sumei alocate pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, cu 10,40 milioane lei, cu cât am solicitat creşterea prevăzută în Anexa nr.7, poziţia 34, judeţul Sibiu, iar lit.e) se modifică prin diminuarea sumei alocate pentru finanţarea programului de dezvoltare a infrastructurii, corespunzător creşterilor de la lit.c) şi d). |
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Voturi pentru? 96. Voturi împotrivă? 162. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 16 nu se susţine. Ba da, domnul Stanciu. Vă rog, microfonul 4. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi, Domnilor miniştri, Vă rog, distinse domnule preşedinte, să-mi permiteţi câteva secunde, ca drept de replică pentru data de ieri, adresat distinsului nostru coleg Mircea Toader, inginer, prin formaţie, şi politician, prin definiţie. Domnule Mircea Toader, un profesor nu vorbeşte. Un profesor comunică. Eu ieri v-am comunicat punctele noastre de vedere privind deficitul bugetar. Am înţeles, din privirea dumneavoastră de inginer, că aţi înţeles. astăzi, veţi pricepe. Îmi cer scuze că am vorbit ieri 2 minute şi 18 secunde. Vă rog să mă scuzaţi pentru cele 18 secunde. Acum, domnule preşedinte, voi începe susţinerea amendamentului de la punctul 16, care va fi destul de scurtă, argumentată, prin a cita un artist francez, febleţea unora, Alain Souchon, care a spus un lucru extraordinar şi care ar trebui, domnule preşedinte, să luăm aminte, pentru că este foarte scurt. Domnia sa a spus: "ni se dictează dorinţe ce ne îndurerează". Cred că acestea sunt zilele de astăzi, când ni se dictează dorinţe ale noastre, care, în fond, ne îndurerează - şi bugetul, şi pactul fiscal, şi aşa mai departe. În ceea ce priveşte art.16, amendamentul nostru susţine necesitatea suplimentării cu 2,3 milioane de lei, adică 2.319,20 mii lei, a bugetului aferent judeţului şi municipiului Iaşi. Distinşi colegi, dacă o să vă uitaţi la Anexa nr.4, sunt acolo sume destinate achitării salariilor profesorilor din învăţământul special, adică acel învăţământ care se adresează copiilor cu anumite dizabilităţi. Pe acea anexă veţi avea o surpriză - dincolo de raftul magazinelor unde găsiţi făina trei nule, aici veţi găsi cinci nule, adică la judeţul Iaşi niciun leu! La toate celelalte judeţe, mai mult sau mai puţin, sunt bani pentru a acoperi hotărârile judecătoreşti. Cum hotărârile judecătoreşti, după ştiinţa mea, evident, rămas în urmă, sunt executorii, definitive şi obligatorii, vă rog, domnilor colegi, să demonstraţi că legea-i una pentru toţi - şi pentru judeţul Iaşi - şi să aprobaţi acele 2,3 milioane lei pentru a completa salariile profesorilor din învăţământul special, la fel ca în celelalte judeţe. Vă mulţumesc pentru atenţie şi sunt convins că nu veţi ridica mâna împotriva legii. Pentru că taică-meu, Dumnezeu să-l ierte, a spus că unde-i lege, nu-i tocmeală! Evident, vorbea înainte de 89. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul Stanciu. Voturi pentru? 94. Voturi împotrivă? 157. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 17, vă rog, domnule Stanciu. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi, Domnilor miniştri, Evident că îmbărbătat de rezultatul votului anterior, voi susţine în continuare că distinsul profesor universitar doctor Ialomiţianu, momentan ministru, dar încă un an şi ceva colegul nostru în Cameră, are o poziţie corectă. Să facem economii. Şi, în acest sens, domnia sa s-a gândit că trebuie să luăm ca şi "popii" şi de pe viu şi de pe morţi. Dânsul ia de la persoanele cu handicap şi faptul că - în judeţul Iaşi poate sunt mai mulţi handicapaţi, dar în niciun caz în Parlament, taie drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, ar trebui să-l pună pe gânduri. Nu e cazul, dar va veni ziua. De aceea, vă rog, domnule ministru, să spuneţi cu mâna nu pe Biblie, ci pe propria dumneavoastră conştiinţă, de ce trebuie să luăm 4,5 milioane de la aceşti oameni nenorociţi de soartă. Trebuie să-i nenorocească şi guvernarea PDL prin mâna dumneavoastră? Eu cred că nu. Colegii de la PDL o să vă demonstreze că nu fac front unit împotriva unui abuz, aţi luat de pe oamenii care sunt în imposibilitatea de a se ajuta. Să-i ajutăm, stimaţi colegi, pe aceşti oameni dându-le salariile corespunzătoare asistenţilor pentru persoanele cu handicap grav. Sper că n-am depăşit timpul, domnule preşedinte, ca să nu spun mâhnirea mea faţă de decizia injustă. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului amendamentul prezentat. Voturi pentru? 96. Împotrivă? 157. Abţineri? 3. Amendamentul a fost respins. Poziţia 18, dacă se susţine? Vă rog. Procedură, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Aş vrea să vă informez că în urma numărătorii efectuate de colegii noştri, în sală, în momentul ăsta sunt 127 de reprezentanţi ai puterii şi 81 de reprezentanţi ai opoziţiei. V-aş ruga frumos să constataţi că nu este cvorum pentru desfăşurarea şedinţei, iar în măsura în care nu faceţi această constatare, v-aş ruga frumos să dispuneţi efectuarea unui apel nominal. |
|
|
Da, consider că putem merge mai departe. Între timp şi-au înscris prezenţa peste 300 de colegi. Dacă doriţi neapărat, putem face apel nominal fără nicio problemă. Solicitaţi-l şi voi fi de acord. Vă rog, doamnă. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, una este ceea ce se înscrie pe lista de prezenţă şi alta este ce există în sală. Vă spuneam şi aseară că discutăm de bugetul României, bugetul sărăciei pentru anul 2012 pentru românii din această ţară. Deci, v-aş ruga, domnule preşedinte, să luaţi în seamă ceea ce colegul meu a constatat şi în condiţiile în care secretarii nu vă informează corect privind numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi, vă solicităm, domnule preşedinte, apel nominal. Separat Senat, separat Cameră, să vedem dacă cei de la Senat sunt în forma regulamentară, să vedem dacă cei de la Camera Deputaţilor sunt în forma regulamentară. |
|
|
Am înţeles. |
|
|
Domnule preşedinte, în această legislatură, ne-am obişnuit noi, cei din opoziţie, cu mult necaz ca partidele din arcul guvernamental să treacă proiectele de legi fără să se respecte procedurile parlamentare. Au fost trecute legi care năpăstuiesc serii întregi şi clase întregi din populaţie, din funcţionari şi din alte categorii, în condiţiile în care niciodată nu s-au respectat procedurile pentru legi organice sau atunci când trebuia să fie un anumit număr de parlamentari, s-au folosit toate metodele. Deci, vă rugăm, domnule preşedinte, pentru a da încredere că ceea ce se întâmplă acum în Aula Parlamentului este conform cu regulamentul, să faceţi apel nominal. |
|
|
Vă mulţumesc mult. De acord cu dumneavoastră. Convingerea mea este că suntem în cvorum, dar vom verifica, cu observaţia că nu e nevoie să fie cvorum pentru fiecare Cameră în parte, ci în comun - 234 de voturi. Vă rog, apelul, începem cu Camera, dar cât mai repede, domnule secretar. |
|
|
Adomniţei Cristian Mihai - prezent |
|
|
Domnule deputat Duşa, în condiţiile în care cvorumul este asigurat deja de Camera Deputaţilor, propun să nu mai strigăm şi catalogul la Senat. Deci, hai să începem să legiferăm în continuare. Am rămas la poziţia 17... 18, pardon. Domnule secretar, lăsaţi-i absenţi puţin, că puteau să stea în sală. Până când termină domnul secretar, vă citesc o Notă. |
| ................................................ | |
|
|
Poziţia 18. Amendamentul de la poziţia 18 dacă se susţine. Domnule deputat Dumitrescu, vă rog. |
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Mulţumesc foarte mult. Doamnelor şi domnilor colegi, La Anexa nr.4, "Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor pe anul 2012", amendamentul nostru, al deputaţilor şi senatorilor de Vrancea USL, este următorul: "Se suplimentează bugetul alocat judeţului Vrancea cu suma de 50.000 mii lei, sumă pentru anul 2012, pentru judeţul Vrancea, astfel încât propunerea de buget va fi 90.677 mii lei." Această creştere se referă la aducerea cheltuielilor pentru infrastructura judeţului Vrancea la nivelul anului 2010 de 9.000 de mii lei şi a restanţelor neachitate în sumă de 6.000 mii lei pentru activitatea din domeniile enumerate la art.4 lit.a). Este vorba de o serie de drumuri judeţene care n-au fost finalizate şi care se află într-o situaţie dezastruoasă după inundaţiile care au afectat acest judeţ, precum şi despre un drum de importanţă fundamentală, drumul naţional 2 A, DN2A, care face legătura dintre Moldova şi Transilvania, şi Ardeal, prin pasul Ojdula. Deci, Focşani-Ojdula-Târgu Secuiesc. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
|
Mulţumesc. Domnul secretar Pop îl rog să vină, să supunem la vot amendamentul de la poziţia 18. Voturi pentru? 95. Voturi împotrivă? 189. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 19 dacă se susţine. Nu se susţine. Poziţia 20 dacă se susţine. Da. Domnule Stanciu, vă rog, microfonul nr.2. |
|
|
Domnilor preşedinţi şi onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Domnilor miniştri, Sper că remarcaţi, distinse domnule preşedinte, dorinţa mea de a nu face cheltuieli inutile, în sensul că voi vorbi de la toate microfoanele spre a nu se crede că am dat bani pe microfoane care stau degeaba. De aceea, sunt acum la 2, data viitoare voi merge la 1. Referitor la poziţia 20, domnule preşedinte, mi-aduc aminte de ce spunea fostul preşedinte al Senatului, profesorul Gherman, unui coleg de-al meu care s-a dus la microfon şi din cauza gălăgiei din sală i-a cerut preşedintelui să îl ajute, şi domnul preşedinte Gherman a spus: "Dacă ai venit la microfon, ajută-te singur!". Aşa că n-am să vă rog, domnule preşedinte, să solicitaţi să se facă linişte în sală. Voi încerca prin ceea ce spun să mă fac ascultat, dacă nu... Mulţumesc, domnule preşedinte, pentru sprijin. Referitor la poziţia 20, am să încep foarte pe scurt, domnule preşedinte, cu două versuri care vă aduc aminte şi dumneavoastră şi mie din tinereţea noastră parlamentară: "Drumurile noastre toate se vor întâlni vreodată/Drumurile şi iubirea, gândurile, fericirea". Este o melodie celebră, iar invocarea acestor versuri se referă la drumurile puterii şi drumurile opoziţiei. Se vor întâlni ele vreodată? Căci de iubire şi de fericire cred că împreună nu vom mai avea parte. Am avut parte la începutul acestei guvernări şi aţi văzut ce divorţ frumos s-a produs. De aceea, fac apel la colegii mei să înţeleagă că art.4, care preferă să aloce din taxa pe valoarea adăugată 13.369,9 milioane lei pentru drumuri, să fie majorat, să fie majorat cu 37,072 milioane lei pentru drumurile judeţene din colegiile colegilor de la PDL, colegilor de la PNL, colegilor de la PSD. Căci nu-i drept, domnule preşedinte, ca în capitala Moldovei colbul, praful de pe drum să se ridice şi să ajungă în aşa hal de mare încât să umbrească succesele actualei guvernări. Trebuie să daţi aceşti bani sau trebuie să udaţi drumurile, pentru că altfel este posibil ca la alegerile viitoare să nu mai distingem puterea şi opoziţia şi chiar să se întâlnească drumurile noastre toate spre un interes comun, a lega comunităţile judeţene între ele, a duce copiii la şcoală pe un drum asfaltat, pe un drum care să nu aibă gropile pe care le are acum. Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi cred că v-am înduioşat din punctul acesta de vedere şi cel puţin nu veţi vota dumneavoastră primul pentru, dar nici ultimul. Daţi un semnal şi Iaşiul vă va fi recunoscător. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat la poziţia 20. Voturi pentru? 98. Voturi împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 21. Nu se susţine. Poziţia 22. Domnule Stanciu, vă rog. Microfonul 2. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni senatori, Domnilor miniştri, Având în vedere că susţinerile mele anterioare, care au făcut apel la sentiment şi la emoţie, nu au dat rezultatele scontate nu că, să spunem, puterea nu ar avea sentimente pe care să le onoreze faţă de proprii alegători din judeţul Iaşi, dar se pare că există constrângeri mai mari decât acele constrângeri care fac ca domniile lor să aibă o jenă, o frână în a ridica mâna când trebuie, şi o ridică cu oarecare întârziere, domnule preşedinte. O să constataţi că toţi colegii mei din Iaşi ridică mâna, dar cu un defazaj faţă de...şi veţi vedea că dânşii sunt de acord, dar nu sunt puşi la socoteală. La acest art.4, din taxa pe valoarea adăugată defalcată pentru bugetele locale, vor fi mai direct - 88,23%, atât este acum alocat pentru echilibrarea bugetelor locale din judeţul Iaşi în raport cu anul 2011. Ceea ce credem că nu e corect, ceea ce credem că nu este just. Pentru că noi cerem prin acest amendament ca cel puţin să ni se acorde banii pentru echilibrarea bugetelor locale la nivelul 2011. Şi cred, domnule preşedinte, că acest lucru este nu numai corect, just, dar este şi moral. Nu putem să dăm la Suceava nu ştiu cât şi la Iaşi nu ştiu cât, la unii în plus şi la unii în minus. Noi nu cerem să se ia de la Suceava. Noi nu suntem adepţii să moară capra vecinului. Noi acum suntem moderni, să ajutăm şi capra vecinului. De aceea, vă propun, stimaţi colegi, să aducem..., să lăsăm Suceava unde este, dar să aducem şi Iaşiul cel puţin la nivelul banilor de anul trecut şi să votaţi acest amendament, pentru că chestiunea echilibrării bugetului într-un judeţ sărac este esenţială pentru funcţionarea administraţiei publice locale. Ca fost ministru al administraţiei şi internelor, ştiţi acest lucru, domnule preşedinte, şi sunt convins că la anul veţi aproba. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat, poziţia 22. Voturi pentru? 97. Voturi împotrivă? 163. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul nu a fost adoptat. Poziţia 23 dacă se susţine. Domnule Stanciu, vă rog, microfonul 2. Microfonul 4, vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Mă scuzaţi că mă mut de la microfon la microfon, că poate astfel izbândesc, pentru că sunt convins, domnule preşedinte, că nu pledoaria mea este de vină, nu conţinutul amendamentului este de vină, ci microfonul. Probabil că nu se aude bine. De aceea mă mut, poate-oi găsi în final microfonul câştigător. Domnule preşedinte, Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Distinşi miniştri, Până în acest moment, amendamentele noastre se încadrează în linia generală, în sensul că am solicitat bani. Bani pentru handicapaţi, bani pentru învăţământ special, bani pentru drumuri, bani pentru echilibrarea bugetelor. Acest amendament al meu care nu cere bani, dar care are în substrat o chestiune de descentralizare, domnule preşedinte, o chestiune pe care domnul ministru Ialomiţianu o aplaudă şi domnul ministru Gherghina o taie. Pentru că trebuie să existe un echilibru, partea bună şi partea rea. Nu pot să nominalizez acum, din cauza distanţei şi a miopismului meu politic, care e partea bună şi care e partea rea din partea ministerială. Dar cert este că ceea ce cerem noi aici se referă la modalitatea de repartizare pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor aferente acestor echilibrări. Or, noi, în loc de "se repartizează pe unităţi administrativ-teritoriale prin hotărârea consiliului judeţean potrivit unor criterii specifice", da?, adică în loc să spunem că se repartizează potrivit prevederilor art.33 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, noi dorim ca după "Anexa nr.7", să punem următorul text, şi vă rog să mă urmăriţi cu atenţie, domnule preşedinte, pentru că sunt convins că mă veţi înţelege nu numai pe mine, ci logica şi înţelesul acestei fraze, evident mai lungi, dar cu mari repercusiuni asupra descentralizării, şi anume: pct.d) "1754 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor, prevăzute în Anexa 7,..." şi acum urmează textul, stimaţi colegi: "se repartizează pe unităţi administrativ-teritoriale, prin hotărâre a consiliului judeţean, potrivit unor criterii specifice, aprobate prin hotărâre a consiliului judeţean, prin excepţie de la prevederile Legii finanţelor publice locale nr.273/2006, după consultarea primarilor şi cu asistenţa tehnică de specialitate a direcţiei generale a finanţelor publice judeţene". Domnilor colegi, Vă rog să fiţi atenţi. Comasaţi alegerile ca să faceţi din primari locomotive, evident mai mititele, dar ei să tragă şi Parlamentul după. Atunci să le dăm responsabilitate preşedinţilor de consilii judeţene, să le dăm responsabilitate primarilor, care să fie consultaţi în privinţa echilibrării bugetelor, şi nu să venim de la centru, din pixul lui Ialomiţianu să facem echilibrarea. Oricât ar fi pixul, i se termină pasta, stimaţi colegi, mai devreme sau mai târziu. Votaţi descentralizarea. Este singura şansă să mai speraţi la guvernare. Poate alături de noi. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 23. Voturi pentru? 96. Voturi împotrivă? 165. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 24. Nu se susţine. Poziţia 25. Nu se susţine. Poziţia 26. Se susţine, domnule Stanciu? |
|
Poziţia 25. |
|
|
|
25? Poziţia 25, domnule Stanciu, vă rog. Microfonul 3. |
|
|
Stimate domnule preşedinte, Stimată doamnă preşedinte, Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Domnilor miniştri, Am plecat la microfonul 3, oleacă mai depărtat, cu mult entuziasm, dar mi l-a tăiat distinsul meu prieten şi coleg uitat în Parlament, ca şi mine, că ce-i mult strică. E drept, având în vedere câţi bani am câştigat până acum de la amendamentele trecute, e prea mult să mai iau şi aceşti bani care privesc efectele crizei care sunt resimţite în vistieria localităţilor din Iaşi, când trebuie să existe o anumită solidaritate în vederea desfăşurării normale a activităţilor comunale. Or, remarcăm că suma de bani pe care Guvernul o avansează prin propunerea pe care a făcut-o la Anexa nr.7 este mai mică de 1,47 de ori decât a altor judeţe. Şi este practic 0,84 din ceea ce a fost. De aceea, vă rugăm ca la cele 2.031,998 milioane lei prevăzute, să se adauge şi 20 de milioane de lei pentru judeţul Iaşi, astfel încât, oraşele, municipiile din judeţ să reuşească să-şi asigure cheltuielile curente. Vă mulţumesc. Şi sunt convins că acest microfon 3 va avea acelaşi succes ca celelalte. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului amendamentul prezentat. Voturi pentru? 93. Voturi împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 26. Nu se susţine. Poziţia 27. Nu se susţine. Poziţia 28. Vă rog, domnule Petrescu. Poziţia 27, revenim. Vă rog. Domnule deputat Petrescu, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Rugămintea este să vorbiţi un pic mai aproape de microfon pentru că, aşa cum observaţi, şi colegii noştri în sală şi mai ales onorat Guvernul, cu excepţia Ministerului de Finanţe, nu ne onorează, şi cu excepţia acestui secretar de stat care a furat din banii publici, domnul Eugen Georgescu, şi pe care îl ţineţi în prima bancă. Domnule preşedinte, La art.27,propunem o modificare ce nu face apel la resurse financiare suplimentare. Având în vedere faptul că administraţia locală, în general, a fost văduvită ca urmare a propunerii Ministerului de Finanţe de sume importante prin reducerea cotelor defalcate din impozitul pe venit în ultimii doi ani cu 10,5 procente, este limpede că aceste autorităţi locale nu vor putea să-şi desfăşoare activitatea. Acesta este motivul pentru care venim cu mai multe variante de modificare a art.4 lit.d), după cum urmează: în prima variantă, propunem, domnule preşedinte, şi stimaţi colegi, ca Legea bugetului de stat pe anul 2012, art.4, "Din taxa pe valoarea adăugată se alocă suma de... după cum urmează: la lit.d) 2.001,0 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor prevăzute în Anexa nr.7 care se repartizează pe unităţi administrativ-teritoriale prin hotărâre a consiliului judeţean, pe criterii aprobate de acestea prin derogarea de la prevederile art.33 alin.(3) - (7) din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare." Acesta este amendamentul pe care-l propunem. În funcţie de adoptarea sau neadoptarea acestui amendament, voi face următoarea propunere, respectiv varianta 2. Vă rog să supuneţi la vot... |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supunem votului amendamentul prezentat la poziţia 27, varianta 1. Voturi pentru? 94. Voturi împotrivă? 172. Abţineri? O abţinere. Varianta 1 a căzut. Vă rog, prezentaţi varianta 2, domnule Petrescu. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La varianta 2, la art.4, curge textul legii. "Din taxa pe valoarea adăugată se alocă suma de... milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care, la lit.d), propunem: 2.001,0 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor prevăzute în Anexa nr.7 care se repartizează pe unităţi administrativ-teritoriale, potrivit art.33 alin.(3) - (7) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare." Şi aici, de asemenea, facem menţiunea că solicităm modificarea art.33 din Legea finanţelor publice locale, cu acele modificări. La Legea finanţelor publice locale nr.273, cu modificările şi completările ulterioare, art.33 prevede: "Alocarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat - la alin.(4) - pentru repartizarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, conform prevederilor alin.(3) lit.a), direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene procedează astfel: ..." şi propunem abrogarea lit.f). |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră şi varianta 2. Voturi pentru? 93. Voturi împotrivă? 170. Abţineri? Nu sunt. Şi varianta 2 a fost respinsă şi amendamentul a fost respins. Poziţia 28. Dacă se susţine. Nu se susţine. |
|
|
Domnule preşedinte, Îmi cer scuze. La amendamentul 2, aşa cum observaţi în cele scrise, presupune solicitarea de abrogare a lit.f), g) şi modificări la lit.h)... |
|
|
Aşa a fost supusă, exact aşa a fost supusă şi varianta 2. Şi căzând şi varianta 1 şi 2, a căzut şi amendamentul acela. Am fost foarte atent. |
|
|
Da. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule Petrescu. Poziţia 29. Nu se susţine. Poziţia 30. Nu se susţine. Poziţia 31. Nu se susţine. Poziţia 32. Nu se susţine. Poziţia 33. Nu se susţine. Poziţia 34. Nu se susţine. Poziţia 35. Nu se susţine. Poziţia 36. Nu se susţine. Poziţia 37. Nu se susţine. Poziţia 38. Nu se susţine. Poziţia 39. Nu se susţine. Poziţia 40. Nu se susţine. Poziţia 41. Nu se susţine. Poziţia 42. Nu se susţine. Poziţia 43. Nu se susţine. Poziţia 44. Nu se susţine. Poziţia 45. Nu se susţine. Poziţia 46. Nu se susţine. Poziţia 47. Nu se susţine. Poziţia 48. Nu se susţine. Poziţia 49. Nu se susţine. Poziţia 50. Nu se susţine. Poziţia 51. Nu se susţine. Poziţia 52. Nu se susţine. Poziţia 53. Nu se susţine. Poziţia 54. Nu se susţine. Poziţia 55. Nu se susţine. Poziţia 56. Nu se susţine. Poziţia 57. Nu se susţine. Poziţia 58. Nu se susţine. Poziţia 59. Nu se susţine. Poziţia 60. Nu se susţine. Poziţia 61. Nu se susţine. Poziţia 62. Nu se susţine. Poziţia 63. Nu se susţine. Poziţia 64. Nu se susţine. Poziţia 65. Nu se susţine. Poziţia 66. Nu se susţine. Poziţia 67. Nu se susţine. Poziţia 68. Nu se susţine. Poziţia 69. Nu se susţine. Se susţine vreun amendament din cele respinse la art.4? Nu. Atunci, vă supun votului dumneavoastră art.4. Voturi pentru? 179. Voturi împotrivă? 98. Abţineri? Nicio abţinere. Art.4 a fost adoptat. Art.5. Avem mai multe amendamente respinse. Poziţia 263. Dacă se susţine. Deci, la art.4, cu amendamentul adoptat. Admis. Dacă la poziţia 263 se susţine. Nu se susţine la art.5. Poziţia 264. Nu. Poziţia 265. Nu. Poziţia 266. Nu. Poziţia 267. Nu. Poziţia 268. Nu. Poziţia 269. Nu. Poziţia 270. Nu. Poziţia 271. Nu. Poziţia 272. Nu. Poziţia 273. Nu. Poziţia 274. Nu. Poziţia 275. Nu. Poziţia 276. Nu. Poziţia 277. Nu. Poziţia 278. Nu. Poziţia 279. Nu. Supun votului dumneavoastră art.5, aşa cum a fost prezentat în proiectul legii. Voturi pentru? 181 voturi pentru. Voturi împotrivă? 98 voturi împotrivă. Abţineri? Nicio abţinere. Art.5 a fost adoptat. Art.6 - niciun amendament admis, 3 amendamente respinse. Poziţia 280. Se susţine? Nu se susţine. Poziţia 281. Se susţine? Nu se susţine. Poziţia 282. Se susţine? Nu se susţine. Supun votului dumneavoastră art.6, aşa cum a fost prezentat. Voturi pentru? 180 voturi pentru. Voturi împotrivă? 98 voturi împotrivă. Abţineri? Nicio abţinere. Art.6 a fost adoptat. Art.7 nu are niciun amendament. Îl supun votului dumneavoastră, aşa cum este prezentat în proiectul de buget. Voturi pentru? 180 voturi pentru. Voturi împotrivă? 98 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.7 a fost adoptat. Supun votului dumneavoastră secţiunea a 2-a, în integralitate. Voturi pentru? 182 voturi pentru. Voturi împotrivă? 98 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Secţiunea a 2-a a fost adoptată. Secţiunea a 3-a - titlu: "Dispoziţii referitoare la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2012." Supun votului dumneavoastră titlul. Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 99 voturi împotrivă. Abţineri? Una. Titlul a fost adoptat. Art.8 are un singur amendament respins la poziţia 283. Se susţine? Nu se susţine. Supun votului dumneavoastră art.8, aşa cum este prezentat în proiectul de buget. Voturi pentru? 179 voturi pentru. Voturi împotrivă? 99 voturi împotrivă. Abţineri? Nicio abţinere. Art.8 a fost adoptat. Art.9 are un amendament. Supun votului dumneavoastră art.9. Voturi pentru? 175 voturi pentru. Voturi împotrivă? 99 voturi împotrivă. Abţineri? Nicio abţinere. Art.9 a fost adoptat. Art.10 - niciun amendament. Supun votului dumneavoastră art.10. Voturi pentru? 177 voturi pentru. Voturi împotrivă? 99 voturi împotrivă. Abţineri? Nicio abţinere. Art.10 a fost adoptat. Supun votului dumneavoastră Secţiunea a 3-a, în integralitate. Voturi pentru? 172 voturi pentru. Voturi împotrivă? 99 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Secţiunea a 3-a a fost adoptată. Secţiunea a 4-a - titlu: "Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare pe anul 2012." Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 99 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Titlul a fost adoptat. Art.11 nu are niciun amendament. Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 96 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.11 a fost adoptat. Art.12 - niciun amendament. Voturi pentru? 175 voturi pentru. Voturi împotrivă? 97 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.12 a fost adoptat. Art.13 nu are niciun amendament. Voturi pentru? 175 voturi pentru. Voturi împotrivă? 97 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Art.13 a fost adoptat. Se doreşte introducerea unui articol 13 nou, 131, la poziţia 284. Se susţine? Nu se susţine. Atunci supun votului dumneavoastră adoptarea Secţiunii a 4-a, în integralitate. Voturi pentru? 173 voturi pentru. Voturi împotrivă? 98 voturi împotrivă. Abţineri? Nicio abţinere. Secţiunea a 4-a a fost adoptată. Secţiunea a 5-a - titlu: "Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri rambursabile pe anul 2012." Supun votului dumneavoastră titlul. Voturi pentru? 177 voturi pentru. Voturi împotrivă? 98 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Titlul secţiunii a 5-a a fost adoptat. Art.14 nu are niciun amendament. Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 98 voturi împotrivă. Abţineri? Nicio abţinere. Art.14 a fost adoptat. Art.15 nu are niciun amendament. Voturi pentru? 177 voturi pentru. Voturi împotrivă? 98 voturi împotrivă. Abţineri? Nicio abţinere. Art.15 a fost adoptat. Art.16 - niciun amendament. Voturi pentru? 177 voturi pentru. Voturi împotrivă? 98 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Art.16 a fost adoptat. Art.17 nu are niciun amendament. Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 98 voturi împotrivă. Abţineri? Nicio abţinere. A fost adoptat art.17. Art.18 are mai multe amendamente respinse, la poziţia 285. Dacă se susţine poziţia 285? Nu se susţine. Poziţia 286. Da, domnul deputat Donţu, la poziţia 285, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Stimaţi colegi, La art.18, propunem introducerea unui articol nou - responsabilităţi în aplicarea prezentei legi. Pentru a elimina politizarea în aplicarea prezentei legi, după art.18, propunem un articol nou, 181, cu următorul cuprins: alin.(1) "În anul 2012, nu se alocă nicio sumă pentru Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii". Alin. (2): "În anul 2012 investiţiile publice se vor derula din fonduri structurale şi în baza programelor şi proiectelor aprobate prin prezenta lege". Alin. (3): "În anul 2012 se vor audita toate investiţiile începute şi nefinalizate, pentru a se stabili oportunitatea continuării finanţării lor". Propunerea vizează o mai corectă alocare a sumelor, o mai transparentă gestionare a fondurilor publice şi, în acest sens, cred că suntem în asentimentul dumneavoastră în aprobarea acestui amendament. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Voturi pentru? 99 voturi pentru. Voturi împotrivă? 174 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul de la poziţia 285 a fost respins. Poziţia 286 se susţine? Vă rog, domnul deputat Ştefan, care doreşte introducerea unui articol nou. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Noi propunem introducerea unui articol nou, după art.18, un articol 181, prin care vrem să rezolvăm o problemă de bun-simţ. Am înţeles că resursele bugetare sunt foarte limitate. Tocmai de aceea credem că o soluţie ar fi optimizarea folosirii lor. Dacă tot sunt puţine, nu-i păcat să ne batem joc de resurse? Şi, acceptându-se amendamentul nostru, poate s-ar rezolva şi una din chestiunile care apare ca şi criteriu nerezolvat în discuţia cu Fondul Monetar Internaţional - cea a arieratelor. Deci, noi propunem introducerea în textul legii a următoarei formulări: "Alocarea resurselor bugetare către unităţile administrativ-teritoriale pentru finanţarea lucrărilor de investiţii în infrastructură se face în următoarea ordine: achitarea facturilor restante, recunoscute de către ordonatorii principali de credite; doi - asigurarea cofinanţării proiectelor cu finanţare nerambursabilă din fonduri europene - aţi declarat că este prioritate zero atragerea de fonduri europene; trei - asigurarea fondurilor pentru continuarea lucrărilor de investiţii începute şi neterminate - şi am reţinut dintr-o declaraţie, nu cu foarte multă vreme în urmă, a domnului prim-ministru, că discutăm, undeva, la nivel de 40 de miliarde de euro - bani imobilizaţi în investiţii începute şi neterminate - şi cred că ar fi o prioritate să le finalizăm, şi abia după aceea să se aloce sume pentru investiţii noi. Nu cerem bani prin această chestiune. Nu facem decât să încercăm să contribuim la optimizarea utilizării resurselor destinate programelor de infrastructură. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră acest amendament de la poziţia 286. Voturi pentru? 96 voturi pentru. Voturi împotrivă? 172 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 287. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Da, am înţeles. Deci, nu vreţi să ne ajutaţi să facem ordine în alocarea resurselor pe programele de investiţii. Eu continui pe aceeaşi idee, propunându-vă introducerea unui alt articol, 182, prin care să încercăm să facem ordine în legătură cu introducerea la finanţare a dosarelor pe programele de investiţii, dosare aprobate. Normal, firesc este, orice gospodar aşa face: a ajuns la concluzia că o cheltuială de investiţii este oportună, necesară, în ordinea în care trage aceste concluzii, în aceeaşi ordine alocă şi banii. De aceea, noi nu spunem nimic altceva aici, decât: "Introducerea la finanţare a proiectelor în cadrul fiecărui program naţional de investiţii se face în funcţie de ordinea în care acestea au fost aprobate." Şi, mai fac precizarea că, acum câţiva ani, într-o perioadă pe care dumneavoastră o criticaţi - şi eu zic fără argumente serioase, Ordonanţa nr.67 era gestionată de maniera aceasta: pe site-ul Guvernului se găsea lista dosarelor, punctajul pe care l-a obţinut fiecare dosar, iar aplicantul ştia când îi vine rândul la finanţare. Acum a dispărut orice idee de transparenţă în această materie, şi, de aceea, noi credem că este raţional, economic, oportun să procedăm de această manieră. V-aş ruga să votaţi şi dumneavoastră amendamentul nostru. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul propus la poziţia 287. Voturi pentru? 92 voturi pentru. Voturi împotrivă? 177 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Când doreşte ministrul să intervină, să o spună fără nicio reţinere. Poziţia 288. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Da, ar fi fost totuşi interesant să spună ministrul de finanţe de ce nu doreşte să fie ordine în legătură cu alocarea resurselor puţine. Dar, dacă nu i-aţi dat cuvântul, asta este! Poate la acest amendament vom afla şi ce gândeşte ministrul de finanţe. Noi propunem introducerea în textul legii a următoarei formulări: "Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, va informa trimestrial Parlamentul în legătură cu modul de alocare a resurselor bugetare către unităţile administrativ-teritoriale pentru programele naţionale de infrastructură. Parlamentul va dezbate în plenul său raportul comun al Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, întocmit pe baza informării Guvernului". Deci, iată, nu cerem, din nou, nu cerem resurse suplimentare, nu cerem nici măcar să alocaţi de o anumită manieră resursele. O faceţi cum vreţi dumneavoastră: pe sărite, daţi la primarii PDL, daţi la UNPR sau la cei de la PSD care trec la UNPR, dar vrem un singur lucru, să ştie cetăţenii acest lucru. Să facem o informare publică în Parlament, în legătură cu aceste alocări. Nu credem că este excesiv şi chiar sunt curios dacă Ministerul Finanţelor Publice nu cumva crede că o astfel de prevedere i-ar fi de folos. Poate nu astăzi, dar mâine, când va fi o altă guvernare şi când cu siguranţă vor fi întrebaţi de ce au făcut alocări de resurse fără criterii corecte şi transparente. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Domnule ministru, vă rog. |
|
|
Legat de informare, pe Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, Ministerul Finanţelor Publice prezintă un raport semestrial, îl pune şi pe site, deci există o transparenţă totală privind utilizarea resurselor financiare, precum şi analize privind situaţia economico-financiară. Deci, totul este rezolvat în Legea responsabilităţii fiscale. Legat de celelalte două amendamente, prin Legea finanţelor publice locale, modificată anul trecut prin Ordonanţa nr.63, s-a stabilit modul în care se efectuează plăţile la nivel local: prima dată trebuie să se plătească arieratele, după aceea se angajează alte cheltuieli. Deci problema este rezolvată. Deci, nu susţinem nici acest amendament, ultimul amendament prezentat de colegul Viorel Ştefan. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat la poziţia 288. Voturi pentru? 96 voturi pentru. Voturi împotrivă? 179 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul nu a fost adoptat. Supun votului dumneavoastră art.18, aşa cum este prevăzut în proiectul de buget. Voturi pentru? 179 voturi pentru. Voturi împotrivă? 95 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.18 a fost adoptat. Nefiind introdus niciun articol nou, supun votului dumneavoastră Secţiunea a 5-a, în integralitate. Voturi pentru? 179 voturi pentru. Voturi împotrivă? 94 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Secţiunea a 5-a a fost adoptată. Supun votului dumneavoastră, în integralitate, Cap.I al bugetului. Voturi pentru? 182 voturi pentru. Voturi împotrivă? 94 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Cap.I a fost adoptat. Cap.II - titlu: "Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi." Supun votului dumneavoastră titlul Cap.II. Voturi pentru? 180 voturi pentru. Voturi împotrivă? 94 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Titlul a fost adoptat. Art.19 - nu sunt amendamente. Supun votului dumneavoastră art.19. Voturi pentru? 180 voturi pentru. Voturi împotrivă? 92 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.19 a fost adoptat. Art.20 - există un amendament respins, la poziţia 289. Dacă se susţine? Nu se susţine. Supun votului dumneavoastră art.20. Voturi pentru? 180 voturi pentru. Voturi împotrivă? 92 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.20 a fost adoptat. Art.21 are un amendament admis, la poziţia 2. Dacă se susţine? Nu se susţine. Supun votului dumneavoastră articolul admis de la poziţia 2, pardon, amendamentul. Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 92 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost adoptat. Supun votului dumneavoastră art.21, cu acest amendament. Voturi pentru? 179 voturi pentru. Voturi împotrivă? 92 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.21 a fost adoptat. Art.22 nu are amendamente. Voturi pentru? 180 voturi pentru. Voturi împotrivă? 92 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.22 a fost adoptat. Art.23 nu are amendamente. Voturi pentru? 181 voturi pentru. Voturi împotrivă? 99 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.23 a fost adoptat. Art.24 nu are amendamente. Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 93 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.24 a fost adoptat. Art.25 are un amendament respins, la poziţia 290. Dacă se susţine? Nu se susţine. Supun votului dumneavoastră art.25. Voturi pentru? 177 voturi pentru. Voturi împotrivă? 93 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.25 a fost adoptat. Art.26 are un amendament respins, la poziţia 291. Nu se susţine. Supun votului dumneavoastră art.26. Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 93 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. O abţinere, scuzaţi. Art.26 a fost adoptat. Art.27. Nu s-a susţinut amendamentul. Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 93 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.27 a fost adoptat. Art.28 nu are niciun amendament. Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 93 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.28 a fost adoptat. Art.29 nu are niciun amendament. Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 94 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.29 a fost adoptat. Art.30 nu are amendamente. Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 94 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Art.30 a fost adoptat. Art.31 nu are amendamente. Voturi pentru? 172 voturi pentru. Voturi împotrivă? 93 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Art.31 a fost adoptat. Art.32 nu are amendamente. Supun votului dumneavoastră art.32. Voturi pentru? 177 voturi pentru. Împotrivă? 93 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Art.32 a fost adoptat. Articolul 33 are un amendament respins. Nu are nici 33. Ba da, poziţia 293. Vă rog. Dacă se susţine poziţia 293? Nu se susţine. Articolul 33 îl supun votului dumneavoastră. Voturi pentru? 178. Voturi împotrivă? 93. Abţineri? Nu sunt. Articolul 33 a fost adoptat. Articolul 34. Nu sunt amendamente. Voturi pentru? 177. Voturi împotrivă? 93. Abţineri? Nu sunt. Articolul 34 a fost adoptat. Articolul 35. Nu sunt amendamente. Supun votului art. 35. Voturi pentru? 178. Voturi împotrivă? 94. Abţineri? Nu sunt. Articolul 35 a fost adoptat. La articolul 36 nu sunt amendamente. Voturi pentru? 177. Voturi împotrivă? 94. Abţineri? Nu sunt. Articolul 36 a fost adoptat. La articolul 37 sunt mai multe amendamente. Poziţia 294 dacă se susţine? Nu. Da? Scuzaţi-mă. Domnul deputat Viorel Ştefan. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La poziţia 294 este o temă de larg interes. Este o temă dezbătută public, explicată şi uneori corect, alteori incorect. Problema modului în care se utilizează fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului. Sigur, nu este o problemă nouă, nu a apărut acum, dar deşi Legea finanţelor publice, Legea nr.500, dă o soluţie, viaţa ne arată că Guvernul se strecoară printre prevederile legale şi procedează altfel. Deşi Legea responsabilităţii fiscale vine şi întăreşte ideea că resursele bugetare nu pot fi alocate decât prin rectificare bugetară şi aceste rectificări în număr limitat şi în anumite condiţii, Guvernul continuă să aibă acelaşi comportament, ajungându-se de multe ori la situaţia deloc dorită, ca folosindu-se fondul de rezervă ca o puşculiţă de partid, din această puşculiţă se rulează sume mult mai mari decât sumele care fac obiectul unor rectificări bugetare. Cred că suntem unicat în lumea civilizată, în lumea democratică, din acest punct de vedere. De aceea, noi venim din nou în sprijinul ministrului de finanţe pentru a-l proteja, să aibă răspuns la întrebările care i se vor pune mai devreme sau mai târziu, cu siguranţă, de ce a încălcat Legea finanţelor publice, de ce nu a respectat Legea responsabilităţii fiscale, aşa cum, de altfel, şi Curtea de Conturi remarcă prin rapoarte publice acest lucru şi are nişte concluzii acolo, la care trebuia să se alinieze Executivul şi nu a făcut-o nici până la această oră. Pentru a preîntâmpina astfel de situaţii noi vrem să introducem un text în Legea bugetului care să spună că în 2012 ceea ce prin votul nostru se aprobă ca fond de rezervă, înseamnă vreo 220 de milioane de lei, să nu se mai distribuie pe ordonatori de credite decât cu nişte destinaţii foarte precise, cum ar fi finanţarea unor cheltuieli privind salariile, cum ar fi finanţarea poziţiilor necesare pentru atragerea fondurilor europene. Iar pentru ceea ce în temeiul art. 54 din Legea nr. 500 Guvernul poate să colecteze la fondul de rezervă în timpul execuţiei - pentru că, de fapt, acolo e miza, nu la ceea ce votăm noi acum, ci la ceea ce acum se regăseşte în mod netransparent, pus undeva supradimensionat pe ordonatori de credite şi la sfârşitul perioadei Guvernul colectează la fondul de rezervă, poate să colecteze un miliard de euro, poate să colecteze două miliarde, nu este o problemă, noi spunem ca împărţirea acestor sume colectate la fondul de rezervă să nu se mai facă prin hotărâre de Guvern, ci prin rectificare bugetară, aşa cum spune Legea responsabilităţii fiscale la art. 15. Nu este nici excesiv, nu adăugăm şi nici nu abrogăm din legile în vigoare, doar venim şi facem o precizare care să elimine interpretările diferite ale celor două prevederi legale, din Legea nr. 500 şi din Legea nr. 69. Nu cerem bani, nu adăugăm şi nu abrogăm din legi, venim să facem o precizare în legătură cu modul corect în care ar trebui să se comporte Guvernul şi Ministerul de Finanţe în 2012 şi cred că primul interesat este ministrul de finanţe, responsabil cu gestiunea bugetului. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc domnului deputat Ştefan. Da, vă rog, domnule Neacşu. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. N-am să vin să reiau toate cele spuse de colegul meu, dar cred că înainte de a supune la vot este necesar să obţinem o anumită informaţie, cel puţin aşa apreciez eu de la domnul ministru al finanţelor publice. Dat fiind faptul că discutăm despre fondul de rezervă bugetară, este singura partidă bugetară din tot cuprinsul bugetului care nu are completată la rubrica "Cheltuieli efectuate în anul 2010 şi preliminat pentru anul 2011" sume. Aş ruga frumos ca să ni se precizeze, înainte de a supune la vot amendamentul propus de colegul meu, care a fost nivelul alocat pentru fondul de rezervă bugetară în anul 2010 şi care este preliminatul pentru anul 2011, pentru că este sumă pe care nu am găsit-o nicăieri în variantele propuse. |
|
|
Mulţumesc. Domnule ministru, dacă doriţi să interveniţi? Vă rog. |
|
|
Legat de fondul de rezervă, în Legea finanţelor publice este precizat foarte clar: "acţiuni noi sau în cazuri în urgenţă". Deci, este foarte bine clarificat. Legat de sumele alocate, ele au fost în anul 2011, 7% din total cheltuieli, 2,5% în 2010, faţă de 4,5 în 2008. Şi în primul rând au fost pentru plata arieratelor, obiectiv cuprins şi în acordul cu Fondul Monetar, plata arieratelor la nivel local. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|
|
Este evident că eu nu contest procentele, sunt convins că sunt corecte. Eu solicitam să ni se precizeze în sumă absolută, cât au reprezentat cheltuielile alocate din fondul de rezervă în suma absolută în anul 2010 şi preliminatul pentru 2011, nu în procente. În procente din ce? |
|
|
Nu aş vrea să intervin, mai ales de aici, să vedem sume 2008 - 2010, ca să ieşiţi complet din dificultate. Vă rog, procedură. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte şi stimate domnule ministru, regulamentul spune că acest Parlament controlează Guvernul. Eu cred că domnul ministru nu a putut să instrumenteze acest proiect de buget dacă nu avea datele concrete. Bugetul nu se construieşte pe procente. Vă rog să-l obligaţi pe domnul ministru să prezinte Camerelor reunite sumele care au fost solicitate, din datele ministerului pe care îl conduce. În condiţiile în care refuză să facă acest anunţ sau această informare, îmi rezerv dreptul de a interveni încă o dată. |
|
|
Am discutat cu domnul ministru, nu refuză, dar nu le are la dânsul. Va pune la dispoziţie toate datele în zilele următoare. Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, pentru că trăim şi noi în România şi pentru că vedem şi noi ce se întâmplă şi cum sunt repartizaţi banii bugetului, atunci vă informăm că dacă domnul ministru nu doreşte să ne informeze în sumă fixă care au fost cheltuielile din acest cont, vă informăm că aşa cum dânsul a spus că sunt folosiţi pentru situaţii de urgenţă, urgenţa a fost stadionul din Cluj, care a primit peste 60 de milioane de euro. Cred eu că nu doreşte Domnia Sa să ne prezinte în acest moment o cifră fixă, pentru a nu putea să tragem concluziile cum sunt mituiţi parlamentarii, cum sunt mituiţi primarii care nu sunt membri ai PD-ului, pentru a vota cu PD-ul sau pentru a trece pe listele UNPR-ului şi aşa mai departe. Cred eu că dacă domnul ministru ne-ar informa, nu ne-am mai gândi la lucrurile acestea rele pe care eu vi le-am exprimat în acest moment. Deci, este o puşculiţă a Partidului Democrat şi a partidelor din actuala coaliţie guvernamentală, prin care să se scurgă banii bugetului de stat. Dacă dânsul ne răspunde şi putem să avem un argument, nu un procent, atunci noi nu o să ne mai gândim la astfel de lucruri rele. |
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. Domnule ministru, vă rog. |
|
|
În 2010, prin fondul de rezervă s-au alocat 2,5 miliarde lei, în principal pentru plata arieratelor, atât la nivel central, cât şi local. Şi acest obiectiv a fost în scrisoarea cu Fondul Monetar, privind reducerea arieratelor. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 294. Voturi pentru? 96. Voturi împotrivă? 180. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Poziţia 295 dacă se susţine? Nu se susţine. Se susţine 295? Vă rog. Domnule deputat Ţintean, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule ministru, ştiu că sunteţi un adept al flexibilizării fiscalităţii... Nici măcar nu ne ascultaţi! În acest context, şi pentru redarea puterii de cumpărare către români ne-am gândit să introducem şi să susţinem acest amendament. După 371, art.372 alin. (1) sună astfel: "Prin excepţie de la art. 140 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2012 cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 23% - faţă de 24% cât este acum - şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse". De asemenea, pentru anul 2012 alin. (2) al aceluiaşi articol se completează cu o literă nouă, lit. g) şi sună astfel: "Livrarea de pâine, carne proaspătă, lapte, legume şi fructe proaspete". Stimaţi colegi, este vorba de TVA-ul redus la principalele produse alimentare pentru susţinerea consumului, a puterii de cumpărare, care evident vor duce la o colectare sporită la bugetul general consolidat al statului. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului amendamentul de la poziţia 295. Voturi pentru? 97. Voturi împotrivă? 177. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 296 dacă se susţine? Nu se susţine. Da, domnule Viorel Ştefan, vă rog. Poziţia 296, da? |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Este din nou o chestiune de maxim bun simţ. Credem că un buget de austeritate trebuie să aducă tăieri nu numai la cheltuielile cu personalul, trebuie să vină cu tăieri şi la cheltuielile cu bunuri şi servicii. Ne uităm pe modul în care gestionaţi austeritatea de doi, trei ani de zile şi constatăm că în continuare cheltuielile cu bunurile şi serviciile cresc. Pe execuţia lui 2011 aveţi o creştere de undeva la 5%. Această creştere o conservaţi şi pentru 2012, nu vă atingeţi cu nimic de această poziţie, în condiţiile în care toată presiunea vine pe cheltuielile salariale pentru personalul bugetar şi pe fondul de pensii. Este incorect ca consecinţele austerităţii în România să le suporte doar categoriile defavorizate, iar dumneavoastră, guvernanţii, să vă lăfăiţi în limuzine de lux, fără norme de consum pentru benzină, să vă duceţi la şedinţe de partid cu elicopterele, pe banul public, să prindeţi în bugetul pe 2012 o poziţie cu 200 de milioane de lei achiziţii de detectoare de fum, copiatoare, fotolii şi altele la ANAF, în condiţiile în care ştim bine ce performanţă are ANAF-ul, având rata de evaziune fiscală într-o creştere permanentă şi multe, multe alte exemple de acest lucru. Ştiu răspunsul domnului ministru de finanţe şi ca să-i uşurez sarcina, îi voi spune că noi propunem să se reducă cheltuielile cu bunurile şi serviciile cu 50%, mai puţin cheltuielile cu produsele medicamentoase şi materiale de uz sanitar care se suportă din bugetul fondului naţional unic de sănătate şi mai puţin cheltuielile cu utilităţile, ca să nu spuneţi că a crescut PETROM-ul preţul la combustibil şi de aici aveţi şi creştere pe bunuri şi servicii. Nu, dând de-o parte aceste tipuri de cheltuieli, mai rămân vreo 10 miliarde de lei în bugetul pe 2012, din care cumpăraţi birotică, cumpăraţi tehnică de calcul, telefoane din acelea care s-au cumpărat la Ministerul Dezvoltării, de ultimă generaţie, detectoare de fum, copiatoare şi aşa mai departe şi acolo am vrea să strângeţi puţin şurubul, să reduceţi la jumătate aceste cheltuieli şi atunci se va obţine o economie între 4,5 şi 5 miliarde de lei în 2012, bani din care se pot indexa şi pensiile, puteţi să atingeţi şi alte obiective pe care dumneavoastră vi le-aţi asumat prin programul de guvernare. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 296. Voturi pentru? 97. Voturi împotrivă? 179. Abţineri? Amendamentul a căzut. Poziţia 297 dacă se susţine? Vă rog, doamnă deputat. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Pentru că suntem la 37š, aş vrea să îi spun domnului ministru, care a explicat că 2,5 miliarde lei au fost plătiţi de la fondul de rezervă pentru arierate, că aceste arierate au constat în săli de sport în comune şi sate fără canalizare, în terenuri de sport aşezate pe văi şi pe dealuri, pe pârtii de schi care sunt aşezate pe partea de sud, pentru a se topi zăpada şi, de asemenea, în alte investiţii, alte arierate, cu ghilimelele de rigoare, în parcuri, în pădurile din jurul comunelor şi oraşelor mici. Aş vrea să vă spun, domnule ministru, că din calculele pe care le-am realizat, pentru a putea pune în practică punctul de pensie aşa cum a stabilit majoritatea guvernamentală în proiectul de lege care a fost trecut prin fraudă, că ar fi necesari numai 400 de milioane pe lună, domnule ministru. Şi spuneţi că nu sunt bani pentru a putea să acoperim aceste lucruri. Deci, 400 de milioane pe lună pentru a putea să respectăm legea pe care dumneavoastră aţi trecut-o prin fraudă, pentru a putea să respectaţi ceea ce acolo spune, modul de calcul al punctului de pensie pentru anul care vine. Deci, încă o dată, putem să demonstrăm pe unde se scurg banii noştri, ai contribuabililor, în condiţiile în care aceste lucruri nu sunt decât o puşculiţă pentru clientela dumneavoastră şi pentru a putea sau credeţi dumneavoastră că veţi putea să obţineţi prin aceste lucruri voturile populaţiei. Nu cred că se va putea realiza atâta timp cât dumneavoastră consideraţi arierate aceste obiective şi nu ţineţi cont de diferenţele de sumă. 2,5 miliarde cu 400 de milioane, cred că este o mare diferenţă. |
|
|
Mulţumesc doamnei Aura Vasile. Dacă se susţine amendamentul de la poziţia 297? Nu. Poziţia 298? 297.Vă rog, domnule Ştefan. |
|
|
Dorim să venim din nou în întâmpinarea Guvernului, propunându-vă ca aici, în Parlament, să stabilim pentru 2012 şi nivelul salariului minim pe economie. De ce cred că este oportun să discutăm acest subiect aici? Pentru că astăzi, altfel, ne aflăm într-o situaţie în afara legii. Salariul minim pe economie la zi, reglementat, este 670 de lei. Proiectul de buget pe 2012, încălcând obligativitatea de a fi construit pe norme legale în vigoare, este construit pe salariul minim de 700 de lei. Stimaţi colegi, cel puţin din acest punct de vedere e necesar ca astăzi, acum, prin votul dumneavoastră, să stabilim salariul minim pentru 2012, pentru că altminteri va ieşi din Parlament un buget votat în afara legii, care nu ţine cont de normele legale în vigoare. Deci, proiecţia este făcută pe 700 de lei, reglementarea ne spune astăzi 670 lei. Nu poate să rămână aşa. Propunerea noastră este nu de 700 lei de la 1 ianuarie, ci de 800 de lei. Nu sunt de acord, domnule Tinel, cu gestul dumneavoastră, pentru că este dovada faptului că nu aţi înţeles că avantajul pentru bugetul de stat este, prin introducerea unui astfel de salariu minim, este de 0,3% din PIB, adică aproape 2 miliarde de lei se încasează în plus la bugetul de stat, prin creşterea salariului minim. Nu trebuie să priviţi impactul de creştere a salariului minim strict pe salariaţii bugetari. Sigur că acolo vom avea o uşoară creştere, sunt vreo 100.000 de salariaţi bugetari care astăzi au salariul sub 700 de lei şi acolo vom avea o uşoară creştere de cheltuială, dar creşterea mare de venituri va veni din sectorul extrabugetar... Iertaţi-mă, domnule Toader, dar dacă dumneavoastră credeţi că astăzi în România cineva poate să activeze în mod performant cu un salariu sub 700 de lei, eu cred că nu suportă respectiva persoană, iar angajatorul care se amăgeşte crezând că poate să plătească cu 700 de lei un salariat şi el suportă consecinţele nefaste, pentru că nu va fi performant salariatul. În realitate, însă, dumneavoastră ştiţi la fel de bine ca şi mine că salariul minim ţinut la un nivel scăzut încurajează evaziunea fiscală, încurajează munca nu la negru, la gri, ca să-i spun. Se plăteşte pe stat de plată 670 sau 700 de lei şi diferenţa se dă din mână. Din mână din ce? Din produse vândute fără factură, fără TVA, deci se propagă efectul de evaziune în lanţ, se propagă plecând de la acest salariu minim pe economie foarte mic, care trebuie compensat cu bani din mână. Şi angajatorul ca să facă rost de bani din mână face evaziune cu produsele pe care le comercializează. Deci, bugetul de stat va avea efecte pozitive atât pe încasări directe din impozitul de salarii, bugetul fondului de pensii va avea avantaje directe prin încasări suplimentare pe baza cotelor de asigurări sociale şi fiscul va avea avantaje prin reducerea gradului de evaziune fiscală. Deci, vă rog să mă credeţi că m-am străduit cât am putut eu să vă demonstrez că vă vreau binele pentru 2012, vreau să aveţi un buget pe execuţie echilibrat. Dacă dumneavoastră nu doriţi şi votaţi împotrivă, este problema dumneavoastră, am conştiinţa împăcată, mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule Ştefan. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 297. Voturi pentru? 87. Voturi împotrivă? 179. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul nu a fost adoptat. Dacă se susţine amendamentul de la poziţia 298? Vă rog, domnule Ştefan. |
|
|
298 şi după aceea sunt de acord să facem pauză. La acest amendament noi propunem introducerea unui articol nou, care să lămurească puţin şi regimul acestui program naţional de dezvoltare a infrastructurii. Există un program de 4 miliarde de euro. Mi-e greu să cred şi cred că oricine are cât de cât nişte noţiuni despre resursele bugetare, ar putea greu să accepte că vom cheltui 4 miliarde de euro pe drumuri judeţene şi comunale. Dar, din păcate, noi discutăm bugetul şi nimeni nu ştie până unde se pot cheltui bani din acest program. Alocaţia făcută în mod transparent pe credite bugetare este nesemnificativă. Se mizează pe investiţii făcute pe credit furnizor. Întrebarea este până unde pot ajunge astfel de investiţii? Câte resurse pot angaja în contul exerciţiilor bugetare viitoare? Mai mult decât atât, v-aţi gândit că Uniunea Europeană ne va recalcula deficitul pe metodologia ESA 95 şi dacă nu avem limită aici, s-ar putea să intrăm din nou în discuţia pe deficit excesiv. Eu m-am gândit la acest lucru. La acest lucru s-au gândit şi cei de la Fondul Monetar Internaţional când au înţeles ce este cu acest program, fapt pentru care v-au atras atenţia să nu angajaţi credite mai mult de 0,2% din PIB şi dumneavoastră aţi fost de acord. Nu ştiu, explicit n-aţi scris nicăieri. Aţi dat din cap că aşa veţi face. În realitate n-aţi scris nicăieri treaba aceasta şi noi vă propunem să scriem în Legea bugetului că în 2012 creditele de angajament aferente programului naţional de dezvoltare a infrastructurii nu vor depăşi 0,2% din PIB. Aceasta este propunerea noastră şi revin spunându-vă că este de bună-credinţă şi vine în întâmpinarea dorinţelor dumneavoastră să fiţi corecţi şi economici în gestionarea resurselor. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul ministru doreşte să facă o precizare. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În programul naţional de dezvoltare a infrastructurii este prins pentru 2012 la fiecare ordonator ce gestionează acest program şi sunt stabilite limite, le avem într-adevăr în scrisoarea cu Fondul şi în prevederile bugetare. Vă mulţumesc |
|
|
Domnule deputat Ştefan Viorel, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, nu-mi fac mari iluzii că voi schimba intenţia de vot prin ceea ce voi spune, dar nu poate să rămână aşa. Eu întreb de pere şi domnul Ialomiţianu îmi răspunde de mere. Eu întreb de credite de angajament şi dânsul îmi spune de credite bugetare. Ştiu, domnule ministru, că aveţi credite bugetare prinse pe acest program, dar sunt la nivelul la care ştim că sunt. Eu vorbeam de ceea ce veţi angaja în contul exerciţiilor bugetare următoare. Şi aici trebuie pusă o limită, pentru că proiectul de buget pe 2012 trebuie să stabilească şi volum creditelor de angajament. Şi uitaţi-vă acolo pe fişele de programe şi proiecte, toate au două linii acolo: Credit bugetar - I; Credit de angajament - II. Haideţi să spunem şi la acest program în 2012: credite de angajament vor fi la nivel de atât, spuneţi dumneavoastră în cifră absolută, eu am spus 0,2% din PIB, în cifră relativă. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 298, prin care domnul Ştefan a dorit să introducă un articol nou. Voturi pentru? 84. Voturi împotrivă? 181. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră art. 37. Voturi pentru? 181. Voturi împotrivă? 84. Abţineri? Nu sunt. Articolul 37 a fost adoptat. Supun votului dumneavoastră Capitolul II în integralitate. Voturi pentru? 181. Voturi împotrivă? 84. Abţineri? Nu sunt. Capitolul II a fost adoptat. Pauză până la ora 14,00, când începem lucrările cu Capitolul III - "Dispoziţii finale". |
|
- Pauză - |
|
|
După pauză |
|
|
|
Vă rog, domnule secretar, să începem cu apelul nominal. |
|
|
Albert Álmos - absent Reiau; cei absenţi la prima strigare. Albert Almos - prezent Pintilie Vasile, prezent. |
|
|
Adomniţei Cristian Mihai - absent |
|
|
Da, suntem în cvorum, clar. Haideţi, să începem să dezbatem. Vă mulţumesc mult. E-n regulă. Suntem în cvorum, da. Dacă a venit şi domnul Cristian Rădulescu, e-n regulă. Şi domnul Hărdău. Până la urmă, Senatul este prezent, tot. Am rămas la Cap.III. Supun votului dumneavoastră şi-l rog pe domnul secretar Pop şi pe domnul vicepreşedinte Oltean să vină şi dumnealor la prezidiu. Supun votului dumneavoastră titlul Cap.III - "Dispoziţii finale". Voturi pentru? 187. Voturi împotrivă? 79. Abţineri? Titlul Cap.III a fost aprobat. La art.38, există un amendament respins. Poziţia 299. Domnul deputat Cindrea. Vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte. Amendamentul Grupului parlamentar al PSD este de modificare a art.38 din Proiectul de Lege a bugetului de stat. Prin acest articol se stabileşte nivelul indemnizaţiei sociale minime pentru pensionari, deci pensia minimă. Noi considerăm că, din respect faţă de această categorie, poate cea mai vulnerabilă categorie socială, cu veniturile cele mai mici, datorită faptului că în al treilea an se propune îngheţarea pensiei minime la 350 de lei, Grupul parlamentar al PSD vă propune dumneavoastră şi colegilor de la putere ca valoarea pensiei minime să crească la 400 de lei. Bineînţeles că în comisie, în entuziasmul celor de la putere, a fost respins şi poate mai puţin analizat prin efectele sociale grave asupra acestei categorii de pensionari. Insist, uitându-mă către colegii de la putere, să reanalizăm pensia minimă, considerând că este un mijloc de protecţie a celor mai necăjiţi pensionari, cetăţeni români şi pensionari din România. Este clar că aici, undeva, argumentul Ministerului Finanţelor pentru care s-a respins această propunere - "se propune respingerea amendamentului întrucât nu este prezentată clar sursa de finanţare"... Vreau să spun că noi am prezentat-o foarte clar, începând cu amendamentele de la poziţia 95, în care am propus reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii şi următoarele asigură sursa de finanţare pentru creşterea pensiei minime cu 50 lei în anul 2012. Bineînţeles, corelate şi cu alte opţiuni ale noastre şi cerinţe exprese, legate şi de îmbunătăţirea gradului de colectare şi, bineînţeles, aşa cum am spus, reducerea cheltuielilor administrative cu bunuri şi servicii. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Din respect faţă de această categorie, vă rog pe dumneavoastră, pe cei care sunt în prezidiu alături de dumneavoastră şi sunt secretari de şedinţă, să numere corect, să numere corect voturile pentru, să numere corect voturile împotrivă, fiindcă, din numărarea mea, nu sunt peste 170 de parlamentari ai puterii şi cred că numărarea..., din respect faţă de aceşti necăjiţi ai României, pensionarii cu pensia minimă, să dăm un vot corect, să nu viciem şi să nu fraudăm încă o dată votul, când vorbim de pensionarii din România. De altfel, dacă nu intram în pauză, vreau să vă spun că, începând cu poziţia 295 din numărătoarea paralelă a voturilor, puterea n-avea mai mult de 90 de oameni prezenţi parlamentari în sală. Rog o numărare corectă a voturilor pentru acest amendament de la art.38, ca semn de respect al nostru faţă de pensionarii din România. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Vă înţeleg punctul de vedere, dar nu aveţi dreptate vizavi de numărul de prezenţă. Supun votului... da, domnul Victor Paul Dobre, vă rog. Deci tot la 299, da? Victor, te rog. |
|
|
Deci referitor la acest punct. Domnule preşedinte, Cred că este cazul ca domnul ministru de finanţe să ne explice. Vă spun acest lucru pentru că la dezbaterile din Comisia pentru muncă nu am avut nicio explicaţie serioasă în afara faptului că ne-a spus domnul Franks. Domnul Franks... putem să-l uităm. Discutăm aici bugetul României, în Parlamentul României, cu Guvernul României, cu ministrul de finanţe. Deci avem următoarea situaţie. Am prorogat indexarea pensiilor prevăzută în Legea nr.263, legea dumneavoastră, a Guvernului dumneavoastră. În acelaşi timp, ştim cu toţii că inflaţia mănâncă aceste pensii, le muşcă adânc. Există o categorie extrem de defavorizată: cei care sunt la pensia minimă. Am zis: bun, se îngheaţă acelea, cel puţin asigurăm subzistenţa românilor, domne, supravieţuirea românilor. Domnule preşedinte, În octombrie s-au născut 16 mii de români şi au murit peste 20 de mii. Acesta-i ritmul. Deci, domnul ministru de finanţe trebuie să ne dea o explicaţie clară, de ce mută consecinţele crizei, recesiunii, crizei mondiale, ce mai doreşte, pe spatele acestor români care trăiesc sub limita normală. Şi cred că acest lucru trebuie explicat clar şi nu că nu se susţine. Un ministru de finanţe trebuie să ne explice convingător. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul ministru, vă rog, răspuns. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Pensia minimă de 350 se finanţează de la bugetul de stat. Pe lângă această contribuţie de la bugetul de stat, din bugetul de stat se transferă la bugetul asigurărilor sociale aproape 14 miliarde de lei. Bugetul nu are de unde să suporte această majorare. Deci, bugetul de stat suportă pensia minimă, deci nu din altă... Deci nu susţinem majorarea. |
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 299, prezentat de domnul Cindrea. Voturi pentru? 84 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 153. Abţineri? Trei. Amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră art.38. Voturi pentru? 162. Voturi împotrivă? 84. Abţineri? O abţinere. Art.38 a fost adoptat. La art.39 avem trei amendamente. Poziţia 300 dacă se susţine? Nu se susţine. Poziţia 301? Nu se susţine. Poziţia 302? Nu se susţine. Supun votului dumneavoastră articolul... 302? Vă rog, doamna Aura Vasile. L-am spus, dar poate nu am... |
|
|
Aţi mers mult prea repede, domnule preşedinte. Deci Grupurile PSD de la Cameră şi de la Senat propun modificarea art.39, care va avea următorul cuprins: "În anul 2012 cheltuielile pentru transmiterea şi achitarea drepturilor de asistenţă socială, finanţate din bugetul de stat sau din transferul de la bugetul de stat către bugetele locale şi care se plătesc la domiciliul beneficiarilor prin Compania Naţională "Poşta Română" SA, se calculează prin aplicarea unui coeficient de 1,3% din valoarea sumelor virate." Ca motivare pentru susţinerea amendamentelor, structura cheltuielilor anuale efectuate de către Poşta Română pentru realizarea activităţii de achitare pensii, servicii bancare, comision ridicat în numerar pentru plăţi pensii se ridică la suma de 52 de milioane de lei, transport numerar 48 de milioane, asigurarea securităţii 26 de milioane de lei, cheltuieli cu personalul 330 milioane de lei, alte cheltuieli la 80 de milioane de lei. Prin acest amendament se asigură acoperirea cheltuielilor efective realizate de către Poşta Română privind distribuirea pensiilor în sumă de 536 de milioane de lei, fără ca prin aceasta CNPR să înregistreze profit şi pur şi simplu acoperim numai costurile care se realizează astăzi, prin majorările de combustibil, de energie electrică şi alte taxe şi impozite care se pun atât la transporturi, cât şi la celelalte obiective, efecte de calcul, pentru a ajunge la suma de 536 de milioane de lei. |
|
|
Mulţumesc doamnei Aura Vasile. Domnul Cindrea, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Cu tot respectul pe care vi-l port, sunt încăpăţânat astăzi. Sunt încăpăţânat fiindcă la art.38, care prevedea pensia minimă, în care noi am propus creşterea de la 350 la 400, dumneavoastră aţi anunţat 165 de voturi împotriva amendamentului, iar din partea puterii în sală sunt 105 parlamentari. Nu cred că vrem să fraudăm în văzul lumii, în văzul camerelor de luat vederi, pensia celor mai necăjiţi români. Îmi exprim revolta în faţa plenului, fiindcă sunt 105 parlamentari şi se numără 165. Nu pot să înţeleg acest lucru. |
|
|
Vă înţeleg, domnul, vă înţeleg neputinţa, dar asta e, îmi pare rău să vă spun, tocmai am făcut apelul nominal. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 302. Vă rog, voturi pentru? Va număra foarte bine domnul secretar, 72 de voturi; 78, scuzaţi-mă, pentru. Voturi împotrivă? 157. Abţineri? Amendamentul de la poziţia 302 nicio abţinere a fost respins. Supun votului dumneavoastră art.39. Voturi pentru? 159, că au mai intrat doi colegi. Voturi contra? 78. Abţineri? Nu sunt. Art.39 a fost aprobat. Art.40 nu are amendamente. Voturi pentru art.40? 160. Voturi împotrivă? 78. Abţineri? Nu sunt. Art.40 a fost adoptat. Art.41 nu are amendamente. Voturi pentru? 160. Voturi împotrivă? 79. Abţineri? Nu sunt. Art.41 a fost adoptat. La poziţia 303 se doreşte introducerea unui articol nou. Dacă se susţine? Vă rog, domnule deputat. Domnul deputat Neacşu, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Acest amendament vizează, în primul rând, descentralizarea financiară a autorităţilor publice locale şi evident că este unul dintre dezideratele majore şi ale puterii, şi ale opoziţiei, credem noi, iar ţinta este aceea ce a asigura fonduri suplimentare pentru cofinanţarea proiectelor locale, în mod deosebit a celor de infrastructură. Articolul este ceva mai consistent, aparţine Grupului PSD şi unei colege de-ale noastre Antonescu Marinela, de la Constanţa, şi am să-mi permit să vi-l prezint. "Din impozitul pe venit calculat, încasat la bugetul de stat şi neafectat de compensări la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, se alocă lunar, în termen de cinci zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 52% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozite, o cotă de 20% la bugetul local al judeţului şi o cotă de 25% într-un cont distinct, deschis pe seama consiliilor judeţene, la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale judeţului, prin hotărârea consiliului judeţean. Alin.(2) În execuţie, cota de 25% se virează într-un cont distinct pe seama consiliului judeţean la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ şi se repartizează pe unităţi administrativ-teritoriale pentru echilibrarea bugetelor municipiilor, oraşelor, comunelor şi judeţului prin hotărârea consiliului judeţean, pe criterii specifice fiecărui judeţ, 27% pentru bugetul judeţului şi 73% pentru bugetele unităţilor administrativ-teritoriale. Alin.(3) Cota de 97% din impozitul pe venit pentru municipiul Bucureşti se va repartiza în termenul prevăzut la alin.(1) astfel: 30% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, 52% la bugetul local al municipiului Bucureşti şi 15% într-un cont distinct deschis pe seama municipiului Bucureşti, la Trezoreria Municipiului Bucureşti, pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor şi ale municipiului. Alin.(4) În execuţie, cota de 15% se virează într-un cont distinct pe seama Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi se repartizează pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti prin Hotărârea Consiliului General, pe criterii aprobate de acesta, 27% pentru bugetul municipiului şi 73% pentru bugetele sectoarelor." Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Supun votului amendamentul prezentat, este cel de la poziţia 303. Voturi pentru? 79. Voturi împotrivă? 161. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Art.42. Art.42 nu are niciun amendament. |
|
Domnul Ioan Cindrea (din sală): Are amendament. |
|
|
|
La 42 nu. După, 304, eliminarea. Vă rog mult de tot. Mă scuzaţi! |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul PSD vă propune eliminarea în întregime a art.42. Motivaţia este clară: etapa de fundamentare a bugetului trebuie să asigure detalierea pe structură ca număr de posturi, costurile pentru salarizarea acestor posturi. Ceea ce ni se spune în art.42, se aprobă un fond de salarii şi se repartizează în 30 de zile pe posturi, pe fiecare ordonator de credite. Credem că invers se face o fundamentare riguroasă şi procedura de fundamentare trebuie să respecte această logică pe care o propunem noi. În acest sens am propus eliminarea art.42. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna Aura Vasile, vă rog. Domnul Victor Paul Dobre vă rog, după care o să vă rog pe doamna Aura Vasile. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cred că e mai uşor pentru domnul ministru de finanţe, pentru că ceea ce propunem noi nu necesită niciun efort financiar. Necesită însă un singur efort: reformarea Ministerului de Finanţe. Haideţi să înţelegem altfel ce înseamnă un stat modern. Într-un stat modern, fundamentarea se face la buget, se stabileşte fiecărui ordonator de credite şi trebuie s-o respecte. Ceea ce cer colegii de la finanţe şi iarăşi aştept o explicaţie, dar pertinentă, nu ca aceea dinainte, că am dat banii de la bugetul de stat bugetului de asigurări - nu asta am întrebat. Poate la a doua întrebare domnul ministru va reacţiona mai bine: De ce este nevoie de excesul acesta de birocraţie, de ce este nevoie ca de fiecare dată ordonatorii de credite să vină, din nou, să raporteze la finanţe, de ce este nevoie de acest mecanism greoi şi ne întrebăm de ce sunt atât de mulţi funcţionari, care, de fapt, nu fac nimic. Pentru că dacă există o fundamentare, ordonatorul de credite trebuie să se încadreze în ea şi cu asta punct, pentru că nu mai are de unde lua alţi bani. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Doamna deputat Aura Vasile, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Ca să expunem în cuvinte mai puţine ceea ce doreşte Guvernul Boc prin art.42, se traduce aşa: 150 de mii de disponibilizări din sectorul bugetar. Asta înseamnă art.42 şi nicidecum neavând curaj să scrie corect ceea ce doreau, la dispoziţia FMI-ului şi în concordanţă cu ultimele două scrisori pe care Guvernul Boc le-a semnat cu FMI-ul, spun încă o dată, art.42 ar fi trebuit să sune aşa: În anul 2012, vor fi disponibilizate 150 de mii de persoane din sectorul bugetar, de la centru şi până la ultima structură a Guvernului. Cum se vor face aceste lucruri? Bineînţeles că nu clientela politică va pleca acasă, bineînţeles că nu nevestele, ginerii, soţiile şi alte persoane care sunt rude cu potentaţii zilei. Domnule ministru al finanţelor, Cred că era corect să prezentaţi românilor ce aveţi de gând să faceţi şi nu printr-un artificiu care să ne conducă, vezi Doamne, Măria Sa, că trebuie personal mai mult, că teoretic să liniem mai mult. Nu, domnule ministru, încă o dată încercaţi să ne păcăliţi pe noi şi să păcăliţi cetăţenii României. 150 de mii de disponibilizări, începând cu luna februarie, din sectorul bugetar. |
|
|
Vă mulţumesc. O să-i dau cuvântul domnului ministru, după care o să facem din nou catalogul la Cameră, poate vine lumea de la casierie. Vă rog, domnule ministru. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Legat de numărul şi structura personalului, până în 2008, aceste două elemente erau în Legea bugetului. Am dori să simplificăm: numărul de personal apare în buget, iar structura o cerem ulterior. Pentru că trebuie să fundamentăm cheltuielile de personal şi să monitorizăm. Legat de pensia aceea socială... pentru domnul Dobre. Ea a fost introdusă de Guvernul Boc în 2009, şi nu în 2008. Bugetul de stat participă la plata acelei pensii, că nu este pe principiul contributivităţii, deci este un efort al bugetului. Deci persoanele respective nu au contribuit cu nimic la bugetul de asigurări sociale. Iar în 2009, în perioada aceea grea, s-a făcut efortul pentru ca oamenii care nu au venituri să primească suma respectivă. Iar în 2008, când a fost o creştere economică de peste 7% nu s-a gândit nimeni că sunt oameni fără venituri. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc mult. Doamna Aura Vasile, după care dumneavoastră. Nu vă supăraţi, Victor pe urmă. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule ministru, Credeam că o să-mi răspundeţi la cele 150 de mii de persoane care vor fi disponibilizate şi nu vă veţi adresa la noţiunea de contributivitate şi alte elemente. Aşa de tare aţi încurcat răspunsul, că n-am ştiut dacă-mi răspundeţi mie, lui Cindrea sau lui Dobre. Deci vreau să recunoaşteţi că art.42 ascunde disponibilizarea a 150 de mii de salariaţi din sectorul bugetar. |
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Victor Paul Dobre. |
|
|
Domnule ministru, Ştiu foarte bine despre ce vorbesc, ştiu foarte bine că pensia socială s-a introdus în 2009. Eu ceea ce v-am cerut dumneavoastră să explicaţi e de ce nu puteţi asigura o minimă creştere pentru această categorie. Iar legat de 2008, cred şi eu că vă aduceţi aminte cu plăcere. Eraţi director adjunct într-o structură care făcea parte din structurile descentralizate ale Guvernului Tăriceanu şi cred că vă aduceţi aminte cu plăcere. E mult mai dificil să fiţi ministru de finanţe al domnului Boc, decât director de filială judeţeană a domnului Tăriceanu. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Vă rog, prezenţa la Cameră. Am votat art.42. Prima dată prezenţa şi pe urmă... |
|
|
Adomniţei Cristian Mihai - absent |
|
|
Domnule secretar, suntem în cvorum serios acum, puneţi-i prezenţi şi hai să mergem mai departe. Supun votului dumneavoastră, vă rog, domnule Pop, domnule Pop, pe urmă numai... Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 304. Voturi pentru? 87. Voturi împotrivă? 175. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a căzut. Supun votului dumneavoastră art.42. Voturi pentru? 181. Voturi împotrivă? 87. Abţineri? Nu sunt. Art.42 a fost adoptat. La poziţia 305 se doreşte introducerea unui articol nou. Dacă se susţine? Vă rog, domnul deputat Neacşu, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Acest articol face parte din aceeaşi categorie prezentată ceva mai devreme care vizează creşterea resurselor financiare ale autorităţilor publice locale şi descentralizate. Şi respectivul articol propune următoarele. Prin derogare de la prevederile Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul IX - Taxe speciale, art.282 alin.(4) va avea următorul conţinut: "Consiliile locale, judeţene sau consiliul general al Municipiului Bucureşti, după caz, pot institui taxe speciale concesionarilor din sectorul utilităţilor publice, gaze, apă, canal, energie electrică, telefonie şi alte activităţi economice pentru existenţa pe domeniul public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale a reţelelor de apă, de transport şi distribuţie a energiei electrice, a gazelor naturale, a reţelelor de telefonie, televiziune şi alte activităţi economice de acelaşi gen". Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc mult. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 305. Voturi pentru? 88. Voturi împotrivă? 183. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Art.43, două amendamente respinse. Poziţia 306, dacă se susţine? Da, domnule Cindrea, vă rog. |
|
|
Mulţumim frumos. Propunerea Grupului PSD la art.43 alin.(1) este de eliminare în întregime, deoarece considerăm că această prevedere este neconstituţională, încalcă principiul separării puterilor în stat, desfiinţează hotărârile judecătoreşti definitive şi executorii prin amânarea la plată a drepturilor salariale până în 2016. În expunerea de motive pentru care puterea n-a fost de acord, spune că nu face altceva decât să respecte acest articol şi să facă trimitere la Ordonanţa Guvernului nr. 71/2009. Şi în această situaţie argumentul Guvernului nu este juridic, deoarece este o dublă reglementare. Dacă face trimitere la ordonanţă, care oricum amână aceste drepturi salariale, atunci nu trebuie introdusă în Legea bugetului de stat. Propunerea este de eliminare şi sper că a fost corect înţeleasă şi susţinută. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Doamna Aura Vasile, vă rog, tot la 306, da? |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, ca să putem să înţelegem de ce Guvernul a luat aceste măsuri, totdeauna în deficitul celui mai puţin apărat, salariatul sau pensionarul sau handicapatul sau persoana asistată de stat, copil sau bătrân, sau cei care sunt în nevoi, ar trebui să ne uităm la ultima scrisoare semnată de Guvernul României cu FMI, la pag.4, unde Guvernul îşi ia următorul angajament: "Pe parte de cheltuieli anvelopa salarială va fi menţinută în limitele convenite, majorarea salariului nominal fiind compensată de eliminarea celui de-al 13-lea salariu şi a primei de vacanţă." "Am menţinut, raportează Guvernul Boc, totodată, îngheţarea punctului de pensie." Raportează Guvernul Boc mai departe: "reducerea numărului de angajaţi în sectorul bugetar" şi textul curge cu tot ceea ce partidul meu susţine mai departe. Pentru susţinerea eliminării art.43, aş putea să vin şi să aduc, de asemenea, ca şi argument că acest lucru nu numai că este împotriva filozofiei Constituţiei României, care, aşa cum este, trebuie să fie respectată, nu numai de noi, de opoziţie, ci şi de cei care sunt acum la guvernare, dar aş putea să vă remarc poziţia Consiliului fiscal care spune aşa: reducerile de cheltuieli sunt localizate la nivelul cheltuielilor de personal, asistenţă socială şi investiţii. Deci, ca să traducem, numai cei amărâţi suportă reforma, numai celor amărâţi li se ia dreptul la viaţă, numai celor care au o singură posibilitate, obţinerea unei hotărâri rămase definitive în instanţă, astfel a găsit Guvernul Boc posibilitatea să realizeze din România un stat nedemocratic. Atunci când un guvern nu ţine cont de hotărâri rămase definitive, nu ţine cont de Constituţia care trebuie să guverneze fiecare pas pentru fiecare cetăţean, indiferent de vârstă şi de statut, atunci nu ştiu dacă putem să spunem în acest moment că suntem într-o dictatură, că suntem într-o formă de impunere a majorităţii împotriva minorităţii, dar trebuie să vă aduc aminte, această majoritate există numai în această sală, pentru că dincolo de aceşti pereţi, lucrurile stau total altfel. Şi probabil că se va vedea în curând. Deci, susţinem în continuare eliminarea art.43. |
|
|
Vă mulţumesc. Punctul de vedere al ministrului de finanţe? |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Se respectă prevederile din Legea finanţelor publice privind trimestrialitatea. Trebuie corelate veniturile cu cheltuielile. Vă mulţumesc. Nu susţinem amendamentul. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră ... comentaţi, aţi comentat, doamnă Aura Vasile. Bine, vă rog, dar scurt, vă rog, doamnă Aura Vasile. |
|
|
Domnule preşedinte, ceea ce domnul ministru Ialomiţianu susţine prin art.43 este corect. Dânsul spune aşa la alin.(2): "în bugetul Ministerului Finanţelor Publice, acţiuni generale, titluri, cheltuieli de personal este prevăzută o sumă globală din care prin hotărâri ale Guvernului pot fi majorate în ultima lună a fiecărui trimestru în cazuri temeinic justificate cheltuieli de personal prevăzute..." şi curge mai departe, în condiţiile în care, spune Domnia Sa, aici, în acest proiect, drepturi salariale pentru cei care au hotărâri. Este adevărat, domnule ministru, că aţi cuprins, dar în condiţiile în care dumneavoastră aceste sume le faceţi eşalonate până în 2016, probabil mergând pe teoria unul din 7, unul din 7 pensionari, unul din 7 medici, unul din 7 asistenţi medicali şi aşa mai departe, probabil că pe sistemul l din 7 şi bacalaureatul, dacă faceţi un exerciţiu, o să vedeţi că unul din 7 copii a luat bacalaureatul. Probabil că nu mai spunem zeciuială, ci spunem ceva cu cifra 7, la fiecare al şaptelea omorâţi un om în România, domnule ministru. |
|
|
Vă mulţumesc, doamnă deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 306. Voturi pentru? 81. Voturi împotrivă? 167. Abţineri? 4. Amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră art.43. Voturi pentru? 174. Voturi împotrivă? 81. Abţineri? 1. A fost adoptat art.43. Avem un amendament respins la poziţia 307 prin care se doreşte introducerea unui articol nou. Vă rog, domnule deputat. Domnul deputat Neacşu, microfonul central, vă rog. |
|
|
Domnule ministru, domnule preşedinte. Rămânem fideli crezului exprimat ceva mai devreme. Şi acest amendament vizează aceeaşi problematică a creşterii resurselor autorităţilor publice locale şi dezvoltarea autonomiei locale a acestora. Şi are următorul conţinut: "prin derogare de la prevederile Legii..." iertaţi-mă. "Prevederile art.16 alin.(12) din Legea nr.13/2007 a energiei electrice, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă". Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Vă supun votului amendamentul de la poziţia 307. Voturi pentru? 82. Voturi împotrivă? 165. Abţineri? 3. Amendamentul a fost respins. Art.44, două amendamente respinse. Amendamentul de la poziţia 308, dacă se susţine? Doamna Aura Vasile, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, prin acest amendament Grupurile PSD şi PNL nu doresc decât să fie respectată Legea 304/2004 privind prevederile, anumite prevederi. Forma şi motivaţia pe care o aduce Executivul pentru neaplicarea Legii nr.304, cred că este neprofesionistă şi de rea intenţie. Amendamentul nostru arată aşa: "În anul 2012 finanţarea curţilor de apel, tribunalelor specializate şi judecătoriilor se face prin bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit prevederilor Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară". Ceea ce aducem ca şi motivaţie, spunem că pentru respectarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi asigurarea independenţei financiare a actului de justiţie în România. Spunem de realizarea independenţei financiare, pentru că în acest moment, aceste curţi sunt la mâna ministrului justiţiei, care poate oricând şi foloseşte acest instrument privind diferenţierea zonelor şi obligaţiilor pe care le are bugetul. Ceea ce spune Guvernul în susţinerea respingerii amendamentului, spune cam aşa, "preluarea finanţării bugetelor instanţelor judecătoreşti de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la data de 1 ianuarie 2012 presupune o activitate elaborată care trebuie să se realizeze în mai multe etape, astfel încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să organizeze un aparat administrativ care să poată gestiona bugetele instanţelor, în condiţii de normalitate". V-aş propune, domnule ministru al finanţelor, ca această structură să fie făcută cu persoane din sistemul bugetar, din Ministerul Justiţiei şi din agenţiile de specialitate, care în loc să fie trecute în şomaj sau în alte structuri, muritori de foame, pot foarte bine să realizeze această structură şi pentru ca acest personal este deja pregătit profesional, acest lucru s-ar putea face imediat. Dar spun încă o dată că nu se doreşte pentru a putea să aveţi încă un instrument cu care să sufocaţi justiţia din curţile de apel din România şi, în general, justiţia. Cred că suntem singura ţară din cele 27, în condiţiile în care ne repezim primii atunci când trebuie să punem un jug de gât, din cei 27, dar atunci când trebuie să aplicăm, când trebuie să demonstrăm că suntem un stat care respectă o putere independentă, care creează democraţia şi în ţara noastră, nu venim decât... simplu, nu respectăm o lege din România. Domnule ministru, cred că trebuie să fiţi de acord cu amendamentul propus de Grupurile PSD şi PNL pentru a putea să demonstraţi că dumneavoastră respectaţi legea, că Boc, care este prim-ministru temporar al României, este într-adevăr profesor în materia justiţiei, materie care începe, din câte mi-aduc eu aminte, cu respectarea strictă a legii, a Constituţiei. |
|
|
Vă mulţumesc. Domnule ministru al justiţiei Cătălin Predoiu, vă rog. |
|
|
Domnul Cătălin Marian Predoiu (ministrul Justiţiei): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Amendamentul vizat are de fapt drept scop transferul bugetelor de la Ministerul Justiţiei către instanţele de judecată, adică administrarea acestor bani direct de către instanţele de judecată. Acest amendament este de fapt în contradicţie cu spiritul Constituţiei şi cu litera ei, pentru că, potrivit Constituţiei, instanţele de judecată au ca datorie înfăptuirea justiţiei, nu administrarea unor fonduri publice. Acest text a fost introdus în legislaţie în anul 2004, în opinia mea, dintr-o eroare, interpretându-se ca o consolidare a independenţei justiţiei. În fapt, acest text dacă ar fi aplicat ar conduce la o blocare a sistemului judiciar, pentru că din punct de vedere funcţional instanţele nu sunt pregătite pentru o astfel de atribuţie, chiar dacă am trece peste impedimentul principial, constituţional pe care l-am expus. Dovadă că este aşa stă faptul că începând cu anul 2005 acest text a fost prorogat succesiv pentru că nu numai că este imposibil de aplicat în acest moment, dar ridică o chestiune de interpretare principială a rolului instanţelor de judecată. Şi din punct de vedere politic, aş vrea să reamintesc faptul că toate guvernele care s-au succedat începând din 2005 au susţinut prorogarea intrării în vigoare a acestui text. În 2005 - 2006, Guvern PDL-PNL, în 2007-2008, Guvern PNL, în 2009, dacă nu mă-nşel, Guvern PDL-PSD, şi această măsură este propusă în continuare de către Guvern, pentru că ceea ce avem în vedere este funcţionalitatea sistemului judiciar, şi nu blocarea lui. Aş mai aduce un argument, respectiv acela că şi în cadrul rapoartelor privind mecanismul de cooperare şi verificare se menţine această soluţie, citez: "Şi pentru faptul că ministrul justiţiei poate explica, influenţa şi convinge pe colegii săi şi în special pe ministrul finanţelor publice sau pe primul-ministru mai bine decât orice alt outsider din cadrul sistemului judiciar." Gândiţi-vă că puterea judecătorească trebuie să rămână independentă, ea este în raport de egalitate cu celelalte puteri, dacă acest buget ar fi administrat de către instanţele de judecată prin intermediul preşedintelui Înaltei Curţi ar însemna ca acest reprezentant al puterii judecătoreşti să intre într-o relaţie de subordonare cu Parlamentul în ceea ce priveşte activitatea banului public. Banul public trebuie administrat şi cheltuit de către ministere, de către Executiv, care este la rândul său cenzurat de către Parlament. Nu putem admite ca justiţia să fie cenzurată de Parlament. Implicit, s-ar ajunge la această poziţie ca cel puţin sub aspectul administrării banului public justiţia să fie cenzurată de către Parlament şi nu este normal acest lucru. Pentru toate aceste motive, noi am propus o prorogare a termenului de data aceasta de doi ani, şi nu de un an, care s-a dovedit insuficient, pentru a evalua dacă principial este acceptabilă soluţia şi dacă funcţional merge. În ceea ce priveşte soluţia propusă de către autorul amendamentului, de a transfera pur şi simplu de la Ministerul Justiţiei direcţii întregi către instanţele de judecată, ea nu este realistă, pentru că Ministerul Justiţiei nu gestionează doar bugetul instanţelor de judecată, gestionează şi bugete ale unor autorităţi subordonate, cum ar fi penitenciarele, cum ar fi Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, cum ar fi Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică, cum ar fi două spitale destinate deservirii sistemului judiciar. Or, aceste sisteme ar rămâne fără aparatul necesar desfăşurării activităţii. Deci s-ar produce o catastrofă administrativă nu numai în sistemul judiciar care s-ar bloca în mai puţin de trei luni de zile, dar s-ar produce un blocaj instituţional şi pe alte zone, ceea ce sigur este de neacceptat. În fine, conchid spunând că în Dreptul comparat vom găsi exact aceeaşi situaţie pe care o găsim şi în România, bugetele sunt de regulă administrate de ministerele justiţiei şi acolo unde s-a încercat transferul bugetelor către sistemul judiciar, spre exemplu în Bulgaria, s-a renunţat după numai un an de zile pentru că se intrase în blocaj instituţional. Pentru aceste motive, vă rog respectuos să respingeţi amendamentul. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamna Aura Vasile, vă rog, din nou. O să vă rog să fiţi cât mai concisă. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Acum am înţeles de ce nu se poate aplica Legea nr.304. Spuneaţi, domnule ministru, că toate guvernele care s-au succedat..., dar există o problemă, dumneavoastră aţi fost ministrul justiţiei în toate guvernele din 2007 încoace, motiv pentru care dumneavoastră aţi fost cel care de fiecare dată v-aţi împotrivit aplicării legii. Spuneţi dumneavoastră că dacă s-ar respecta Legea nr.304/2004 justiţia ar fi cenzurată de Parlament? Domnule ministru, eu ştiu aşa, că în Parlament sunt reprezentate toate forţele politice care au participat în alegerile generale şi aici sunt reprezentanţii tuturor opiniilor politice din România, în comparaţie cu Guvernul României, domnule ministru, în care dumneavoastră, împreună cu ceilalţi miniştri, reprezentaţi o coaliţie. Deci, numai un punct de vedere al unei părţi din cetăţenii României, pe când Parlamentul, domnule ministru, reprezintă interesele tuturor românilor, indiferent de opţiunea politică pe care au avut-o în momentul în care au introdus buletinul de vot în urnă. Spuneţi dumneavoastră că nu se poate şi că ar fi o catastrofă administrativă. Bineînţeles că este opinia dumneavoastră şi a Guvernului din care faceţi parte, a partidelor care formează coaliţia pentru un singur lucru: aţi câştigat alegerile şi vorbiţi în toate situaţiile de descentralizare. Peste tot s-a spus că trebuie descentralizare în administraţia publică şi în toate sistemele, vă lăudaţi cu reforma statului, cu reforma sistemelor. Domnule ministru, prin ceea ce dumneavoastră aţi spus, catastrofă administrativă, dacă fiecare îşi poate gestiona banii, chiar şi cele două spitale la care făceaţi referire, şi chiar şi Institutul de criminalistică, dumneavoastră nu faceţi decât o centralizare globală. Dumneavoastră sunteţi cei care doriţi să strângeţi într-un singur pumn absolut tot ce mişcă în România ca să puteţi să influenţaţi politic prin interesul dumneavoastră şi al celor care formează coaliţia de guvernare interesele numai ale unei părţi din România, în condiţiile în care puteţi şi prin partea financiară să influenţaţi justiţia. Şi să ştiţi, domnule ministru, că în momentul în care aţi spus că Parlamentul cenzurează justiţia a fost poate cel mai nedrept lucru pe care l-aţi spus de când sunteţi ministru în toate guvernele României de când domnul Băsescu este preşedintele României. |
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului amendamentul de la poziţia 308 susţinut de doamna Aura Vasile. Voturi pentru? 82. Voturi împotrivă? 162. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră art.44. Voturi pentru? 164. Voturi împotrivă? 82. Abţineri? Două. Articolul a fost adoptat. La poziţia 309 se doreşte introducerea unui articol nou. Se susţine? Nu se susţine. Ba da. Vă rog. Domnule deputat Tâlvan, vă rog. Microfonul central. |
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Noi propunem ca după art.44 să introducem un articol nou, art.45, cu următorul conţinut: "Sumele destinate cheltuielilor de capital din bugetele ministerelor cu destinaţia infrastructura locală se repartizează pe judeţe ca anexe distincte la legea anuală de aprobare a bugetului de stat." Motivaţia este că în opinia noastră, conform unor acte normative, unele ministere gestionează programe pentru realizarea unor obiective de investiţii, sumele fiind aprobate prin legea anuală de aprobare a bugetului de stat. În timpul anului, ministerele repartizează sume pe unităţi administrativ-teritoriale şi pe obiective prin hotărâri de Guvern sau chiar şi simple adrese, de exemplu, Hotărârea Guvernului nr.577 din 1997, fără criterii de repartizare sau o minimă transparenţă, autorităţile locale neputând avea o minimă predictibilitate în fundamentarea bugetelor locale şi a prioritizării obiectivelor de investiţii. În acest sens, propunem ca toate sumele alocate pentru programele speciale să fie repartizate pe judeţe prin anexă la legea anuală de aprobare a bugetului de stat. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul 309 prin care se doreşte introducerea unui articol nou, 44. Voturi pentru? 82. Voturi împotrivă? 155. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Art.45. Nu are amendamente. Se doreşte introducerea unui articol nou, văd. La 311. Vă rog, domnule senator Marcu. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Amendamentul propus se referă la completarea art.45 alin.(1) lit.b). Alin.(1) lit.b) din articolul menţionat precizează că operatorii economici care au înregistrat profit în anul 2011 acordă creşteri salariale, dar nu mai mari decât inflaţia prognozată pentru anul 2012. Amendamentul constă în introducerea în cuprinsul lit.d) a următorului text: "...numai după achitarea obligaţiilor fiscale către bugetele publice." Practic, prin introducerea acestui amendament se condiţionează creşterea cheltuielilor salariale şi în funcţie de achitarea obligaţiilor fiscale. Solicităm acceptarea acestui amendament pentru următoarele considerente: 1, în costul bunurilor şi serviciilor prestate de aceşti operatori sunt introduse şi obligaţiile fiscale ale acestora către bugetele publice în conformitate cu legislaţia în vigoare; 2, atât timp cât domnul prim-ministru şi domnul ministru de finanţe prezent în sală se plâng că nu avem bani la buget, de ce nu este de acord cu mărirea, atenţie, cu mărirea, şi nu cu reducerea cheltuielilor salariale în funcţie şi de plata obligaţiilor către bugetele publice; 3, plata datoriilor fiscale către bugetele publice este obligatorie conform legii; 4, trebuie să existe o corelaţie între creşterea salariilor şi achitarea obligaţiilor legale ale operatorilor economici către stat; 5, acest amendament, stimaţi colegi, nu are tentă politică, ci una pur administrativă; 6, acest amendament elimină tratamentul inegal dintre operatorii economici cu capital de stat faţă de cei cu capital privat. Ştiţi foarte bine că agenţii economici cu capital privat dacă nu-şi achită obligaţiile fiscale, ANAF-ul intră în funcţiune şi urmează procedura... o ştim noi mai bine care e; şi al şaptelea argument, folosesc metoda comparaţiei, stimaţi colegi. datoriile companiilor de stat către bugetele publice reprezintă circa 5 miliarde euro, este echivalentul impozitului pe salariu al tuturor salariaţilor din România. Dacă domnul ministru de finanţe prezent aici nu este de acord cu acest amendament, rog să prezinte măcar două motivaţii de ce nu este de acord. În opinia mea, spun că este un amendament de bun-simţ şi am vrea şi noi ca societăţile cu capital majoritar de stat să fie bine administrate şi să fie introdus şi criteriul de performanţă, nu numai pentru agenţii economici cu capital privat. Vă mulţumesc mult. |
|
|
Mulţumesc, domnule senator. Domnule ministru de finanţe, un răspuns. |
|
|
Stimaţi colegi, Dacă am introduce o asemenea prevedere pentru cele cu capital de stat ar trebui să introducem pentru toţi agenţii economici care au datorii la bugetul de stat, inclusiv la privaţi. Noi avem prevedere în Codul de procedură fiscală privind executarea silită. Aceasta este procedura care se aplică în toate ţările din Uniunea Europeană. Deci avem prevedere legală privind executarea silită. Nu susţinem acest amendament. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Poziţia 311. Voturi pentru? 85. Voturi împotrivă? 158. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Vă propun să discutăm şi amendamentul de la pct.312 dacă se doreşte. Nu. Atunci supun votului dumneavoastră art.45. Art.45. Voturi pentru? 161. Voturi împotrivă? 84. Abţineri? 4. Art.45 a fost adoptat. Revenim la amendamentul de la poziţia 310. Vă rog, domnule deputat. Domnule deputat Itu, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, La acest articol, Grupurile parlamentare PSD, având în vedere că inflaţia este cea pe care o cunoaştem, una considerabilă, şi luând în calcul majorările la energie, apă, agent termic, utilităţi, în general, avem următoarele amendamente: "Art.451: (1) Începând cu 1 ianuarie 2012, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor funcţie de bază, salariilor funcţie de bază, indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011 se majorează cu 15%.; (2) Începând cu 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, soldă lunară brută, salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, se majorează cu 15% în măsura în care personalul desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.; (3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. 1 şi 2, se va stabili în anul 2012 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2011.; (4) Cuantumul soldei de grad, salariului gradului profesional, al soldei de comandă, salariul de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011 se majorează cu 15%". |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat Itu. Domnul ministru. |
|
|
Nu suntem de acord cu acest amendament. Impactul ar fi de 6 miliarde lei, deficitul ar creşte cu peste 1%. Nu putem să susţinem acest amendament. Ar însemna să ieşim dintr-un deficit... deficitul ar depăşi 4%. |
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Poziţia 310. Voturi pentru? 81. Voturi împotrivă? 172. Abţineri? Două abţineri. Amendamentul a fost respins. Mai există un amendament, 313, dacă se susţine. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Pentru a se evita situaţia generată de Ordonanţa Guvernului nr.18/2010 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 prin care s-au redus cu 25% sumele de echilibrare a bugetelor locale, propunem ca după art.45 să se introducă un articol nou, art.46, cu următorul conţinut: "Se interzice diminuarea sumelor de echilibrare alocate bugetelor locale prin ordonanţe sau legi de rectificare a bugetului de stat în timpul exerciţiului financiar." Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Aşteptăm puţin să vină domnul secretar şi-l voi supune votului. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat la poziţia 313. Voturi pentru amendamentul prezentat la poziţia 313, vă rog. 83. Voturi împotrivă? 164. Abţineri? 3. Amendamentul a fost respins. Art.46 nu are amendamente. Supun votului dumneavoastră art.46. Voturi pentru? 164. Voturi împotrivă? 85. Abţineri? Nu sunt. Articolul 46 a fost adoptat. Art.47. Nu sunt amendamente. Voturi pentru? 165. Voturi împotrivă? 85. Abţineri? Nu sunt. Articolul 47 a fost adoptat. Avem în continuare patru amendamente pentru a se introduce noi articole. Dacă se susţin. 314 dacă se susţine. Nu. 315 dacă se susţine. Nu. 316 dacă se susţine. Nu. În acest moment am terminat dezbaterea bugetului pe articole. Trecem la anexe, cuprinse în art.48, anexele de la 1 la 10 care fac parte integrantă din buget. Anexa nr.1. Nu există amendamente admise şi nici respinse. Dacă sunt puncte de vedere? Nu sunt. Supun votului anexa nr.1. Voturi pentru? 168. Voturi împotrivă? 82. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr.1 a fost adoptată. Anexa nr.2. Avem trei amendamente respinse. Poziţia 317 dacă se susţine? Nu se susţine. Poziţia 318 dacă se susţine? Nu se susţine. Poziţia 319 dacă se susţine? Nu se susţine. Nu s-a susţinut niciun amendament la anexa nr.2. Supun votului dumneavoastră anexa nr.2. Cine este pentru? 168. Voturi împotrivă? 84. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr.2 a fost adoptată. Anexa nr.3. Anexa nr.3.1. - Administraţia prezidenţială. Nu avem niciun amendament. Supun votului dumneavoastră anexa nr.3.1. Voturi pentru? 168. Voturi împotrivă? 81. Abţineri? 3. Anexa nr.3.1 a fost adoptată. Anexa nr.3.2. - Senatul. Avem un amendament admis, poziţia 3, amendamente admise. Îl susţine cineva? Nu. Nici de la Guvern. Vă supun votului amendamentul admis de la poziţia 3 pentru anexa 3.2. Voturi pentru? 179. Voturi împotrivă? 83. Abţineri? Două abţineri. Amendamentul a fost admis. Amendamente respinse. Dacă se susţine amendamentul de la poziţia 1? Nu. Supun votului dumneavoastră anexa nr.3.2 - Senatul, împreună cu amendamentul admis. Voturi pentru? 182. Voturi împotrivă? 83. Abţineri? Nu sunt. Anexa 3.2. - Senatul, a fost adoptată. Anexa 3.3. - Camera Deputaţilor. Avem un amendament admis. Supun votului dumneavoastră amendamentul admis. Poziţia 4, amendamente admise. Voturi pentru? 179 voturi pentru. Voturi împotrivă? 84 voturi împotrivă. Abţineri? Nicio abţinere. A fost adoptat şi bugetul Camerei - Anexa 3/03. Anexa 3/04 - "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie". Avem un amendament respins, la poziţia 4. Dacă se susţine? Nu se susţine. Avem la poziţia 5 un amendament respins. Dacă se susţine? Nu se susţine. Poziţia 6 - amendament respins. Dacă se susţine, la Anexa 3/04? Nu se susţine. Poziţia 7 - Dacă se susţine? Nu se susţine. Supun votului dumneavoastră Anexa 3/04 - bugetul Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie. Voturi pentru? 179 voturi pentru. Voturi împotrivă? 85 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. A fost adoptată Anexa 3/04 - bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Anexa 3/05 - nu avem amendamente. Este vorba de bugetul Curţii Constituţionale. Voturi pentru? 171 voturi pentru. Voturi împotrivă? 85 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. A fost adoptată Anexa 3/05 - bugetul Curţii Constituţionale. Anexa 3/06 - "Consiliul Legislativ". Nu avem amendamente. Voturi pentru? 181 voturi pentru. Voturi împotrivă? 85 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. A fost adoptat şi bugetul Consiliului Legislativ. Anexa 3/07 - "Curtea de Conturi". Avem un amendament respins, la poziţia 8. Dacă se susţine? Nu se susţine. Supun votului dumneavoastră Anexa 3/07 - bugetul Curţii de Conturi. Voturi pentru? 181 voturi pentru. Voturi împotrivă? 84 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. A fost adoptat şi bugetul Curţii de Conturi - Anexa 3/07. Anexa 3/08 - "Consiliul Concurenţei". Avem un amendament respins la poziţia 9. Dacă se susţine? Nu se susţine. Supun votului dumneavoastră Anexa 3/08. Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 82 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. A fost adoptat şi bugetul Consiliului Concurenţei - Anexa 3/08. Anexa 3/09 - "Avocatul Poporului". Avem amendament respins, la poziţia 10. Dacă se susţine? Nu se susţine. Poziţia 11. Dacă se susţine? Nu se susţine. Poziţia 12. Dacă se susţine? Nu se susţine. Poziţia 13. Dacă se susţine? Nu se susţine. Poziţia 14. Dacă se susţine? Nu se susţine. Amendamente admise nu avem aici. Supun votului dumneavoastră Anexa 3/09. Voturi pentru? 179 voturi pentru. Voturi împotrivă? 84 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. A fost adoptat şi bugetul Avocatului Poporului - Anexa 3/09. Anexa 3/10 - "Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii". Nu avem amendamente. Supun votului dumneavoastră Anexa 3/10. Voturi pentru? 178 voturi pentru. Voturi împotrivă? 84 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. A fost adoptat şi bugetul Consiliului Naţional pentru Studierea - Anexa 3/10. Anexa 3/11 - "Consiliul Naţional al Audiovizualului". Avem un amendament admis. Îl susţine cineva? Nu. Supun votului dumneavoastră amendamentul admis, de la poziţia 5 - amendamente admise. Voturi pentru? 185 voturi pentru. Voturi împotrivă? 69 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Vă mulţumesc. Amendamentul admis a fost adoptat. Există, la poziţia 15, un amendament respins. Dacă cineva îl susţine? Nu. Supun votului dumneavoastră Anexa 3/11, cu amendamentul admis. Voturi pentru? 181 voturi pentru. Voturi împotrivă? 83 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. A fost adoptat şi bugetul Consiliului Naţional al Audiovizualului - Anexa 3/11. Anexa 3/13 - Secretariatul General... |
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală): Procedură, pentru explicarea votului. |
|
|
|
Vă rog, doamnă, pentru explicarea votului la bugetul Consiliului Naţional al Audiovizualului - CNA-ul. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, La Anexa 3/11/01 - Consiliul Naţional al Audiovizualului - la Cap.5100 "Autorităţi publice şi acţiuni externe" - Titlul X "Cheltuieli de personal", s-a solicitat suplimentarea cu 250.000 lei, de la 5.971 mii lei la 6.221 mii lei, şi diminuarea cu aceeaşi sumă a titlului 70 "Cheltuieli de capital" - 271. Domnule preşedinte, Ceea ce vine ca şi motivaţie pentru a fi admis acest amendament, cred că vine în contradicţie cu toată teoria care a fost susţinută de parlamentari, de reprezentanţi ai Guvernului, parlamentari ai actualei puteri şi reprezentanţi ai Executivului, în condiţiile în care se finanţează un post care nu există. Spune aşa: "Suma de 5.971 mii lei este insuficientă pentru finanţarea posturilor ocupate din structura CNA, inclusiv finanţarea celui de-al 11-lea post de membru CNA, post neocupat pe întreg anul 2011." Dacă, domnule ministru al finanţelor, aţi fost de acord ca în scrisoarea de intenţie pe care aţi semnat-o (antepenultima) să spuneţi că rămâne în continuare valabil ca posturile din zona bugetară să se ocupe doar atunci când 7 dispar, angajaţi 1, cum puteţi să solicitaţi bani pentru a putea să finanţăm un post care nu există? Dacă nu vreţi să-mi răspundeţi, o să încerc să răspund eu, iar dumneavoastră o să puteţi spune doar da sau nu. Probabil că aţi făcut promisiuni acestei instituţii, Consiliului Naţional al Audiovizualului, şi pentru că nu aveaţi cum să acoperiţi banii, i-aţi prins în fondul de salarii, în condiţiile în care să poată realiza la fiecare trimestru economie, economie care, aşa cum dumneavoastră - domnule Gherghina - încă de acum 2 ani - aţi creat posibilitatea mutării banilor dintr-un loc în altul, de la un ordonator la altul, sau posturile care într-o parte nu le puteţi plăti, să le puteţi plăti în altă parte. Acesta este adevărul, în condiţiile în care într-o parte daţi, iar pentru cei foarte, foarte mulţi luaţi. |
|
|
Mulţumesc doamnei Aura Vasile. Anexa 3/13 - Secretariatul General al Guvernului. Avem două amendamente admise, la poziţia 6. |
|
Domnul Marian Neacşu (din sală): Doresc un comentariu, domnule preşedinte. |
|
|
|
Aveţi un comentariu? Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Domnule preşedinte, Referitor la acest amendament şi la motivaţia lui, şi mai ales la sursa de finanţare trecută, Ministerul Finanţelor Publice apreciez că are o problemă: o bună parte din cele 9.000 de amendamente ale opoziţiei au făcut trimitere, ca sursă de finanţare, la Fondul de rezervă al Guvernului. Şi s-a motivat la fiecare dintre aceste amendamente, ca motiv la respingerii, faptul că nu pot să fie plătite asemenea categorii de cheltuieli solicitate din Fondul de rezervă al Guvernului, pentru că el, evident, are anumite caracteristici de utilizare. V-aş ruga frumos, stimaţi colegi, şi aştept un punct de vedere al Ministerului Finanţelor Publice, să observaţi că acest amendament admis, care se referă la suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului, Cap.67.01 "Cultură, recreere şi religie" - Titlul 59 "Alte cheltuieli", mă rog, suma, şi textul trece, iar sursa utilizată pentru acest amendament, pentru această finanţare este Fondul de rezervă bugetar aflat la dispoziţia Guvernului. Deci, în opinia mea, ori acest amendament trebuie respins, exact pe silogismul creat, ori toate cele 7.000 de amendamente care au aceeaşi sursă de finanţare trebuiesc admise. |
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu (din sală): Aşa este. Bravo! |
|
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul admis de la poziţia 6. Voturi pentru? 173 voturi pentru. |
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală): Să-l auzim pe domnul ministru. |
|
|
|
Suntem în procedură de vot. O să-i dau cuvântul domnului ministru după, ca să vă dea explicaţiile necesare. Este în regulă Deci, voturi împotrivă? 78 voturi împotrivă, a spus colegul dumneavoastră. Abţineri? 3 abţineri. Amendamentul a fost adoptat. Domnule ministru... Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Stimaţi colegi, Am tot vorbit aici despre buget de austeritate, despre faptul că trebuie tot poporul român să facă unele eforturi. Eu, personal, ca unul care am citit în cărţile de finanţe câte ceva, nu-mi explic, şi aici l-aş ruga pe domnul ministru să ne explice dânsul cum este posibil ca un amendament al Secretariatului General al Guvernului să aibă ca sursă de finanţare Fondul de rezervă al Guvernului, al primului-ministru, şi pe de altă parte alte amendamente să nu fie admise la finanţare. Nu pot să nu remarc aici faptul că, din acest fond de rezervă al Guvernului, în ultima perioadă de acest fond de rezervă al Guvernului au fost legate o serie de scandaluri, începând de la finanţarea unor primării de o anume culoare - vezi cazul Cluj, vezi cazul Braşov etc., etc. Şi, nu în ultimul rând, ceea ce eu sesizam, cu puţină vreme mai înainte, văd că deja avem un nou coleg acolo, într-o bancă, şi nu ştiu ce caută în sală oameni care nu sunt, nu fac parte din Parlamentul României. Domnule preşedinte, L-am sesizat ieri pe domnul premier, şi i-am pus la dispoziţie un document prin care actualul şef al Guvernului, al SGG-ului a fraudat din banii publici o sumă importantă - 325 milioane de lei -, după care a fost numit şef, să administreze bugetul SGG-ului, şi primeşte salariu, deşi el este dator multe pensii medii pe economia naţională. Eu mă întreb, cum poate un om să fie liber, cum poate fi un om, după ce a săvârşit o astfel de faptă, să fie liber, şi să fie promovat pe o astfel de funcţie, doar pentru că este membru al Partidului Democrat Liberal?! Am rugămintea la domnul premier: astăzi de dimineaţă, o doamnă din judeţul Dolj, din Craiova, văzând intervenţia mea de aseară, mi-a trimis un document - pe care i l-am predat domnului Ioan Oltean, care face afirmaţia că domnul acesta a vrut s-o omoare. Este fosta soţie a dânsului. Şi acesta este omul care guvernează! Doamna a prezentat un document. |
|
|
Problemele personale îi privesc. Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Fac această discuţie bazat pe Constituţie, pe procedura noastră, ca eu, în calitate de membru al Parlamentului, să cer şi să fac, în acelaşi timp, o informare corectă. Documentul pe care eu l-am prezentat nu are legătură cu persoanele. Este vorba despre una dintre cele mai înalte poziţii în statul român, după doamna Andreescu, a ajuns Eugen Georgescu la şefia SGG-ului?! Vă daţi seama ce o să se întâmple?! Acesta este motivul pentru care, personal, sunt îngrijorat de banii publici. Am o aşteptare, în sensul că doresc un răspuns de la cei care conduc Secretariatul General al Guvernului, pentru că mie nu mi se pare normal: pe de o parte, Justiţia să se pronunţe şi să spună: "Da, ai furat 325 milioane", iar pe de altă parte să-i dau bani din bugetul de stat şi să cer pensionarilor să facă sacrificii! Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul ministru al finanţelor, vă rog. |
|
|
Este vorba de o realocare a sumelor gestionate de Guvern. Deci, nu este nimic împotriva legii. Este o procedură legală. S-a făcut o realocare. Vă mulţumesc. |
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul admis de la poziţia 7. Voturi pentru? 177 voturi pentru. Voturi împotrivă? 79 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. A fost adoptat amendamentul de la poziţia 7. Trecem la amendamente respinse. Avem nu mai puţin de 869 de amendamente respinse. Poziţia 1 - amendamente respinse - la Anexa nr.3/13. Dacă se susţine? Nu. Poziţia 2. Nu. Poziţia 3. Nu. Mai cinstit, dintre amendamentele respinse de la Anexa 3/13, cine doreşte să susţină vreun amendament? Îl rog să o facă. Domnule deputat Ana Gheorghe, vă rog să-mi spuneţi poziţia. 300? 1.058. Nu avem 1.058 la Anexa 3/13. Avem amendamente de la poziţia 1 la 869. Suntem la Anexa 3/13 - la SGG. Nu aveţi. Deci, se termină la 869. La 870 începe Ministerul de Externe. Deci, nu aveţi domnule Ana. Ajungem la şi dumneavoastră. Vă rog, microfonul 2 - amendamentul numărul...? |
|
|
De la poziţiile 200, 201, 202, 203, 204. |
|
|
Vă rog, 201. |
|
|
200, 201. |
|
|
Domnule Covaci, luaţi-le pe rând, că nu le putem vota în bloc. Deci, doriţi să le supun la vot numai. Bun, supun votului dumneavoastră poziţia 200 - amendamente respinse. Voturi pentru? 81 voturi pentru. Voturi împotrivă? 168 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendament respins. Poziţia 201. Voturi pentru? 81 voturi pentru. Voturi împotrivă? 167 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Amendamentul a fost respins. Poziţia 202. Voturi pentru? 81 voturi pentru. Voturi împotrivă? 165 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Poziţia 203, cred, da? Voturi pentru? 81 voturi pentru. Voturi împotrivă? 165 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Poziţia 204. Voturi pentru? 81 voturi pentru. Voturi împotrivă? 164 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Şi 205, vă rog, domnule preşedinte. |
|
|
Poziţia 205, vă rog. Voturi pentru? 82 voturi pentru. Voturi împotrivă? 163 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Dacă mai sunt colegi care doresc să susţină amendamente? Nu mai sunt. Supun votului dumneavoastră Anexa 3/13. Voturi pentru? 166 voturi pentru. Voturi împotrivă? 82 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Anexa 3/13 - bugetul SGG a fost adoptat. Anexa 3/14 - bugetul Ministerului Afacerilor Externe. Nu avem amendamente admise. Sunt 5 amendamente respinse, de la poziţia 870 la 874. Dacă doreşte cineva să susţină unul din amendamente? Nu doreşte. Supun votului dumneavoastră Anexa 3/14 - bugetul Ministerului Afacerilor Externe. Voturi pentru? 170 voturi pentru. Voturi împotrivă? 82 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. A fost adoptat şi bugetul Ministerului Afacerilor Externe. Anexa 3/15 - "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului". Nu avem amendamente admise. Amendamente respinse, dacă doriţi să fie susţinute? Vă rog, microfonul 2. Numărul amendamentului, vă rog. |
|
|
Amendamentele de la 360, 361, 362, 363, 364, 365, 366 şi 367. |
|
|
Vă mulţumesc mult. Supun votului dumneavoastră amendamentul respins, poziţia 360. Voturi pentru? 82 voturi pentru. Voturi împotrivă? 171 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 361. Voturi pentru? 82 voturi pentru. Voturi împotrivă? 169 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 362. Voturi pentru? 82 voturi pentru. Voturi împotrivă? 169 voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 363. Voturi pentru? 82 voturi pentru. Voturi împotrivă? 166 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Poziţia 364. Voturi pentru? 82. Voturi împotrivă? 166. Abţineri? Nu sunt. Amendament a fost respins. Poziţia 366. Voturi pentru? 82. Voturi împotrivă? 166. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Şi poziţia 367. Voturi pentru? 83. Voturi împotrivă? 165. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
De asemenea, 368... |
|
|
Un moment, vă rog. |
|
|
În continuare. |
|
|
368... |
|
|
369 şi 370. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţie 368. Voturi pentru? 81. Voturi împotrivă? 166. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 369. Voturi pentru? 88. Voturi împotrivă? 164. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 370. Voturi pentru? 81. Voturi împotrivă? 167. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
372, în continuare. |
|
|
Un moment numai... 372. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 372. Voturi pentru? 81. Voturi împotrivă? 166. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
373. |
|
|
373. Voturi pentru? 80. Voturi împotrivă? 169. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Şi 375. |
|
|
375. Voturi pentru? 80. Voturi împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Mulţumesc. |
|
|
Dacă mai sunt colegi care doresc să susţină amendamente la anexa 3/15? |
|
|
591, domnule preşedinte. |
|
|
Domnule deputat, vă rog numărul amendamentului. |
|
|
591. |
|
|
Vă rog. |
|
|
Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 3.000 mii lei pentru "Canalizare şi staţie de epurare în comuna Apa", judeţul Satu Mare. |
|
|
Supun votului dumneavoastră acest amendament? Poziţia 591. Voturi pentru? 80. Voturi împotrivă? 166. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul nu a fost adoptat. Vă rog. |
|
|
Poziţia 592. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 9.000 mii lei pentru proiectul de alimentare cu apă a localităţii Bătarci, judeţul Satu Mare. |
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 592, vă rog. Voturi pentru? 80. Voturi împotrivă? 164. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Poziţia 593. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 3.000 mii lei pentru alimentarea cu apă, colectarea şi epurarea apei uzate menajere şi străzi a localităţilor din comuna Cehal, judeţul Satu Mare. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului amendamentul de la poziţia 593. Voturi pentru? 81. Voturi împotrivă? 165. Abţineri? Una. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Poziţia 595. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 1.500 mii lei pentru "Canalizare şi staţie de epurare în comuna Craidorolţ", judeţul Satu Mare. |
|
|
Mulţumesc. Voturi pentru la poziţia 595? 81. Voturi împotrivă? 164. Abţineri? Nu există. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Poziţia 596. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 3.000 mii lei, pentru Proiectul "alimentare cu apă în localităţile Pomi şi Boldeşti", judeţul Satu Mare. |
|
|
Supun votului amendamentul de la poziţia 596, amendament respins. Voturi pentru? 81. Voturi împotrivă? 165. Abţineri? Nu există. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Poziţia 597. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 1.500 mii lei pentru Proiectul "Alimentare cu apă a comunei Supur", judeţul Satu Mare. |
|
|
Poziţia 597. Voturi pentru? 79. Voturi împotrivă? 173. Abţineri? Nu există. Amendamentul a fost respins. Vă rog. |
|
|
Poziţia 598. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 1.500 mii lei pentru Proiectul "Alimentare cu apă a comunei Supuru de Sus", judeţul Satu Mare. |
|
|
Mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 598. Voturi pentru? 79. Voturi împotrivă? 170. Dacă sunt şi abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Poziţia 599. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 1.500 mii lei pentru Proiectul "Alimentare cu apă a comunei Supur, sat Giorocuta". |
|
|
Voturi pentru amendamentul de la poziţia 599? 79. Voturi împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Poziţia 600. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 5.000 mii lei pentru Proiectul "Reţea de canalizare şi staţie de epurare" în comuna Gherţa Mică, judeţul Satu Mare. |
|
|
Mulţumesc. Poziţia 600. Voturi pentru? 79. Voturi împotrivă? 171. Abţineri? Una. Nu a întrunit numărul de voturi. Dacă mai sunt? Vă rog, domnule deputat. Domnule deputat Ana, poziţia? |
|
Poziţia 506. |
|
|
|
Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, aş vrea să fac o scurtă introducere la amendamentele pe care am să le citesc. Îmi pare rău că doamna ministru Elena Udrea nu mai este în sală, dar vreau să reamintesc aici - şi e bine să se înregistreze în stenogramă - toate amendamentele cuprinse la acest capitol, în această anexă, cel puţin pentru judeţul Dâmboviţa sunt investiţii istorice, stimaţi colegi. Şi când spun istorice mă gândesc la faptul că ele au început în urmă cu mai bine de patru ani. În ultimii trei ani aceste investiţii au fost practic îngheţate. Nimeni nu a luat în calcul pierderile la aceste investiţii, de la ce valoare au fost licitate şi la ce valoare s-a ajuns. Dacă privesc cu atenţie motivaţia respingerii acestor amendamente, ea este standard. "Nu face obiectul capitolului respectiv. Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului nu are nici o legătură cu suplimentarea surselor de finanţare a acestor investiţii". Este aceeaşi placă. De aceea, eu sunt convins că amendamentele noastre nu vor trece, inclusiv acestea, dar cel puţin îmi fac datoria de onoare de a atrage atenţia că asemenea mod de lucru nu mai poate continua. România deja este împărţită în două: o Românie portocalie, a căror investiţii se derulează en fanfare, şi restul României, a căror investiţii practic sunt închise. Spre ce ne îndreptăm? Ne îndreptăm spre un sistem care nu fac bine nici celei mai importante instituţii din stat, Parlamentul României, dar nici cetăţenilor. Am ţinut să fac aceste precizări pentru că aceste investiţii istorice se amână de la an la an, fără ca cineva să ia vreo măsură pentru ca ele să fie ori închise definitiv, şi am cerut de la tribuna Parlamentului, prin declaraţii politice, să se facă o investigaţie asupra tuturor obiectivelor de investiţii şi să se spună care mai sunt oportune să se continue, să se închidă, care nu mai sunt, să se închidă definitiv, să se renunţe la ele. Încep cu primul amendament. Se referă la o investiţie începută în 2010.... |
|
|
Deci poziţia 506. |
|
|
Poziţia 506. Este vorba de amenajarea bazei sportive în comuna Vulcana Pandele, judeţul Dâmboviţa. Se solicită 700 mii de lei. Această investiţie a fost începută cu fondurile proprii ale primăriei din Vulcana Pandele, ca şi parte de cofinanţare, numai că de doi ani de zile ea nu a mai continuat. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 506. Voturi pentru? 78. Voturi împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul nu a fost adoptat. |
|
|
Poziţia 521, domnule preşedinte. |
|
|
Poziţia 521. Aud numai dacă vorbiţi în microfon, domnule Ana. |
|
|
Poziţia 521. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 3.900 mii lei pentru alimentare cu apă, comuna Pucheni, judeţul Dâmboviţa. Stimaţi colegi, vreau să vă spun că această investiţie este începută din 2008. Atenţie, din 2008! Ea este realizată circa 20%. Din 2008 nu s-a mai primit nici un leu pentru continuarea acestei investiţii. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 521. Voturi pentru? 79. Voturi împotrivă? 171. Dacă sunt abţineri? Nicio abţinere. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule deputat Ana. |
|
|
Poziţia 522. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 14.331 mii lei pentru alimentare cu apă în comuna Sălcioara, judeţul Dâmboviţa. Această investiţie a fost începută pe baza Hotărârii Guvernului nr.577, la 06.08.2010; începută şi abandonată. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului amendamentul de la poziţia 522. Voturi pentru? 80. Voturi împotrivă? 168. Abţineri? Nicio abţinere. Amendamentul a fost respins. Vă rog. |
|
|
Poziţia 525. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 1.637 mii lei pentru alimentare cu apă, comuna Mătăsaru, judeţul Dâmboviţa. La fel, investiţie istorică, începută în anul 2007. |
|
|
Poziţia 525, amendamentul susţinut de domnul Ana. Voturi pentru? 85. Voturi împotrivă? 164. Abţineri? Nu sunt. Domnul Ana. |
|
|
Poziţia 526. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 928 mii lei pentru execuţia a opt podeţe şi canalizare pârău Căcioasa, comuna Bucşani, judeţul Dâmboviţa. Lucrare începută în anul 2009, pe Hotărârea de Guvern nr. 7/2006. |
|
|
Voturi pentru poziţia 525? Voturi pentru? 87. Voturi împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Poziţia 533. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 400 mii lei pentru introducere reţele canalizare, staţie de epurare, comuna Vulcana Pandele, judeţul Dâmboviţa. Sursa de finanţare: Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Lucrare începută pe Ordonanţa de Guvern nr. 7/2006, la începutul anului 2008, executată 90%, nefinalizată din lipsă fonduri de doi ani şi jumătate. |
|
|
Mulţumesc. Vot pentru amendamentul de la poziţia 533. Voturi pentru? 86. Voturi împotrivă? 173. Abţineri? Nicio abţinere. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Atât, domnule preşedinte. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat Ana. Vă rog. Domnul Itu şi pe urmă dumneavoastră. Domnule Itu, vă rog să-mi şi spuneţi numărul amendamentului. |
|
|
Da. La anexa 3/15, subprogramul pentru pietruire, reabilitare, modernizare... |
|
|
Poziţia, vă rog mult, să putem urmări. |
|
|
372. |
|
|
372. Vă rog. |
|
|
Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 3.000 mii lei, pentru asfaltarea drumului comunal Rugăseşti-Buga, comuna Căşeiu, judeţul Cluj. |
|
|
Mulţumesc. Voturi pentru amendamentul de la poziţia 372, prezentat de domnul Itu. Voturi pentru? 87. Voturi împotrivă? 171. Abţineri? Amendamentul a fost respins. |
|
|
Poziţia 373. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 5.000 mii lei pentru implementarea sistemului de canalizare în satul Urişor, comuna Căşeiu, judeţul Cluj. |
|
|
Aceste amendamente au mai fost votate o dată. Aţi greşit dumneavoastră. 372, 373 au mai fost votate o dată. Hotărâţi-vă! |
|
|
Nu cred că acestea. |
|
|
Puneţi-vă de acord cu colegii să nu citiţi aceleaşi amendamente. Deci, 372, 373... Bun. Mai votăm o dată. Poziţia 373 o supun votului dumneavoastră, să fie de două ori, să fie primit. Voturi pentru? 85. Voturi împotrivă? 181. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Mai supun atenţiei colegilor mei un singur amendament. La 390 se propune... |
|
|
Poziţia 390. Vă rog. |
|
|
Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 9.000 mii lei pentru executarea podeţ distrus în urma inundaţiilor în comuna Chinteni, judeţul Cluj. Şi aici o să-i rog şi pe colegii deputaţi din judeţul Cluj să mă sprijine, pentru că acea comunitate nu are un pod de doi ani de zile, de la inundaţii, iar fondul la dispoziţia premierului s-a folosit pentru altceva, pentru terenuri de sport, pentru săli de sport, nu pentru situaţii de urgenţă. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat itu. Supun votului amendamentul prezentat de domnul deputat itu, poziţia 390. Voturi pentru? 86. Voturi împotrivă? 179. Abţineri? 4 abţineri. Amendamentul a fost respins. Microfonul 3, domnul Mocioalcă, vă rog, spuneţi-mi poziţia. |
|
|
Poziţiile 809, 810, domnule preşedinte. Nu mai fac nici o introducere, sunt două amendamente, pentru că noi în Caraş Severin avem de toate. Am cerut şi eu două telegondole, una de 8 milioane de euro, una de 9 milioane de euro, să deschidem Muntele Mic, să facem o staţiune turistică internaţională acolo. V-aş ruga să le supuneţi, dacă se poate, la vot pe rând şi nu cer sprijinul colegilor din Caraş, pentru că oricum mi-l dau. |
|
|
Am înţeles, domnule deputat Mocioalcă. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat la poziţia 809. Voturi pentru? 87. Voturi împotrivă? 174. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. 810. Voturi pentru? 85. Voturi împotrivă? 169. Abţineri? Două abţineri. Amendamentul a fost respins. Nu sunt gondole. Vă rog, domnule Mocioalcă. |
|
|
La 813 şi la 814 am aceeaşi cerinţă. Am văzut apetenţa Guvernului de a construi stadioane. Vreau doar două stadioane în judeţul Caraş Severin, unul în comuna Teregova şi unul în comuna Marga. Aceeaşi sumă pentru amândouă: 1.000 mii lei. |
|
|
Cred că rămâneţi şi fără stadioane. Poziţia 813. Voturi pentru? 84. Voturi împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 814. Voturi pentru? 84. Voturi împotrivă? 171. Abţineri? 3. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule deputat Mocioalcă. |
|
|
Dacă n-am avut noroc cu stadioanele şi cu telegondolele încerc cu reabilitarea străzilor din trei comune. În toate trei comunele doar 5 Km de străzi reabilitate, în valoare de 1.250 mii lei, în fiecare. E vorba de amendamentele 811, comuna Doclin, 812, comuna Buchin, şi 815, comuna Cornea. |
|
|
Am reţinut. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 811. Voturi pentru? 84. Voturi împotrivă? 167. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 812. Voturi pentru? 84. Voturi împotrivă? 167. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 815. Voturi pentru? 84. Voturi împotrivă? 169. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule Mocioalcă. |
|
|
Domnule preşedinte, ultima tentativă este în legătură cu un sistem de alimentare cu apă în comuna Gărnic. Fiind o comună de cehi, mă gândesc că poate sprijinul minorităţilor o să-l am. Valoarea este una simbolică: 4.000 mii lei. |
|
|
Poziţia, domnule Mocioalcă? |
|
|
Poziţia 816 şi mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Poziţia 816, ultimul amendament susţinut de domnul Mocioalcă. Voturi pentru? 85. Voturi împotrivă? 170. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Vă rog. Domnul deputat Stragea, microfonul central, vă rog. |
|
|
Domnul Sorin Constantin Stragea: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului... |
|
|
Poziţia, vă rog, domnule Stragea? |
|
|
Domnul Sorin Constantin Stragea: 817. |
|
|
817? |
|
|
Domnul Sorin Constantin Stragea: Da. Propunem suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu suma de 1.000 mii lei pentru reabilitarea termică a blocurilor, Coparticiparea Consiliului local al municipiului Lugoj la Programul de izolare termică a blocurilor de locuinţe, în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.18/2009, municipiul Lugoj, judeţul Timiş. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Voturi pentru amendamentul prezentat de domnul Stragea, poziţia 817? Voturi pentru? 85. Voturi împotrivă? 169. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Vă rog. Domnul deputat Donţu, microfonul central. Numărul amendamentului? |
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor miniştri, Numărul este 603 din Secţiunea a 2-a. |
|
|
603, Secţiunea a 2-a. Mulţumesc. Vă rog. |
|
|
Este vorba şi cunoaşteţi, domnule preşedinte, din vremea când eraţi ministru, cunoaşte şi doamna ministru Udrea de drumul judeţean 104, între Şercaia şi Hoghiz, judeţul Braşov, un drum aflat într-o situaţie dezastruoasă, probabil cel mai distrus drum din ţară. Şi solicităm alocarea sumei de 20.812 mii lei, strict necesari pentru repararea acestui drum. Pe acest drum, precum ştiţi, se află un combinat de producere a cimentului, iar cei 24 de Km sunt într-o situaţie absolut dezastruoasă. Este cel mai distrus drum din ţară şi cred că fără sprijinul dumneavoastră nu se poate rezolva. De aceea, vă rog, stimaţi colegi, să votaţi pentru. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 603, Secţiunea a 2-a. Voturi pentru? 84. Voturi împotrivă? 167. |
|
|
Mulţumesc celor care au votat pentru. |
|
|
Din păcate amendamentul a fost respins. Vă rog. Domnul deputat Vlase Gabriel, microfonul central, vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Profit de absenţa doamnei ministru şi sigur voi reuşi să trec aceste amendamente, doar trei. |
|
|
Poziţia,vă rog? Poziţiile? |
|
|
948. Suplimentarea bugetului ministerului cu suma de 8.928 mii lei pentru modernizare drumuri locale - 7 km, în satele Vrânceni şi Heltiu, comuna Căiuţi, judeţul Bacău. |
|
|
Vă mulţumesc. Vot pentru amendamentul de la poziţia 948, prezentat de domnul Vlase. Voturi pentru? 83. Voturi împotrivă? 168. Abţineri? Una. Amendamentul a fost respins. |
|
|
La poziţia 952, cu motivaţia că aceste lucrări de investiţii au fost pe măsura 322 şi au fost oprite. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 12.550 mii lei pentru proiect integrat care include construire grădiniţă şi renovare cămin cultural comuna Coţofăneşti, judeţul Bacău. |
|
|
Voturi pentru amendamentul prezentat, poziţia 952? 83. Voturi împotrivă? 168. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Poziţia 959. Aceeaşi motivaţie - proiect început pe Măsura 3.2.2. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării cu suma de 600.000 mii lei, pentru continuarea acestui proiect de alimentare cu apă a satului Huruieşti, comuna Huruieşti, judeţul Bacău. |
|
|
Vă rog, vot pentru amendamentul de la poziţia 959. Voturi pentru? 83. Voturi împotrivă? 166. Abţineri? Două. Amendamentul a fost respins. Vă rog. Domnul Pâslaru. Poziţia, vă rog mult. |
|
|
550. |
|
|
550. Vă rog. |
|
|
Bună seara, domnule preşedinte! Stimaţi colegi, Este vorba despre imobilul unde a fost Casa de cultură, care a fost retrocedată vechilor proprietari. Amendamentul propus: se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 2.000 mii lei pentru continuarea lucrărilor de construcţie la Casa de cultură a municipiului Drăgăşani. Valoarea pentru 2012 este 2.000 mii lei. Sursa de finanţare - fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule Pâslaru. Voturi în favoarea acestui amendament, 550? Voturi pentru? 81. Voturi împotrivă? 169. Abţineri? Nicio abţinere. Amendamentul a fost respins. Dacă se mai susţin amendamente? Vă rog, domnule deputat. Domnul deputat Gerea. Cu răbdare, că... nicio problemă. Aveţi imediat cuvântul. Vă rog, domnule deputat, numărul amendamentului? |
|
|
924, tot la Secţiunea a II-a. |
|
|
Secţiunea a II-a, 924. |
|
|
Din suma prevăzută de 5.220 mii lei pentru finanţarea obiectivului - adaptarea la nevoile actuale şi viitoarea strategie de dezvoltare a comunei Drăganu, judeţul Argeş. Este vorba de o cofinanţare din fonduri europene, 2%, pentru un obiect nou de investiţie. Amendamentul a fost admis şi în cadrul comisiilor de specialitate. |
|
|
Vă mulţumesc. Voturi pentru amendamentul de la poziţia 924, Secţiunea II? 79. Voturi împotrivă? 179. Abţineri? Nicio abţinere. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Domnule preşedinte, acelaşi amendament este la poziţia 988. |
|
|
988, da? |
|
|
988, să-l eliminaţi de acolo. Şi mai am unul singur, tot aici, la secţiunea aceasta, 1169. Este vorba de sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi a staţiilor de tratare a apei potabile şi apei uzate pentru comuna Ştefan cel Mare din judeţul Argeş. Este vorba despre o continuare a investiţiei. Suma prevăzută este de 700 de mii de lei. |
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului amendamentul de la poziţia 988. Voturi pentru? 79. Împotrivă? 178. Abţineri? Două. Amendamentul a fost respins. Şi supun votului şi amendamentul de la poziţia 1169. Voturi pentru? 79. Voturi împotrivă? 171. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Dacă mai doreşte cineva să susţină la anexa nr.15? Domnul Vlădoiu. Poziţia? |
|
|
551. |
|
|
551. Nu a mai fost? |
|
|
Nu. |
|
|
Nu. Vă rog. |
|
|
550 a fost. |
|
|
Da, 550, aveţi dreptate. |
|
|
Suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 700.000 mii lei pentru reabilitarea Căminului cultural "Gheorghe Bobei", din comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea. Sursă de finanţare - rezerva bugetară la dispoziţia primului-ministru. |
|
|
Vă mulţumesc. Voturi pentru? 79. Voturi împotrivă? 169. Abţineri? 3. Amendamentul a fost respins. Vă rog. |
|
|
552. Suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 500.000 mii lei, reabilitarea Căminului cultural comuna Costeşti, judeţul Vâlcea. |
|
|
Poziţia? Încă o dată, vă rog. |
|
|
552. |
|
|
552. Voturi pentru amendamentul prezentat, poziţia 552? Voturi pentru? 78. Voturi împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. A fost respins. |
|
|
556. Suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 500.000 mii lei pentru Căminul cultural Cernişoara, comuna Cernişoara. |
|
|
Vă mulţumesc. Voturi pentru amendamentul de la poziţia 556? 78. Voturi împotrivă? 174. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Vă rog. |
|
|
559. Se propune suplimentarea bugetului ministerului cu suma de 3.000 mii lei, pentru implementarea unui sistem de alimentare cu apă şi canalizare pentru localităţile Vaideeni, Horezu şi Măldăreşti, din judeţul Vâlcea. |
|
|
Vă mulţumesc. Voturi în favoarea amendamentului, poziţia 559? 78. Voturi împotrivă? 175. Abţineri? Una. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Şi ultimul amendament - 564. Suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 10.000 mii lei pentru proiectul integrat de alimentare cu apă şi canalizare, staţii de epurare şi realizarea drumurilor de interes local în comuna Frânceşti, judeţul Vâlcea. Suma este, v-am spus, 10.000 mii lei. |
|
|
Vă mulţumesc. Voturi pentru amendamentul prezentat? Poziţia 564. Voturi pentru? 78. Voturi împotrivă? 176. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Poziţia 762 din anexa nr.35 pe Secţiunea a II-a. Se solicită suma de 3.000 mii lei pentru finanţarea obiectivului asfaltare DC.68 Voloiac-Cotoroaia, comuna Voloiac, judeţul Mehedinţi. |
|
|
Vă mulţumesc. Voturi în favoarea amendamentului de la poziţia 762. Voturi pentru? 78. Voturi împotrivă? 76. Abţineri? Nicio abţinere. Amendamentul a fost respins. |
|
|
766, aceeaşi anexă. Se solicită suma de 2.486,995 mii lei pentru obiectivul modernizare drumuri locale, sat ceptureni, comuna Ponoare, judeţul Mehedinţi. |
|
|
Vă mulţumesc. Voturi în favoarea amendamentului poziţia 766? Voturi pentru? 79. Împotrivă? 180. Abţineri? Una. Amendamentul a fost respins. Vă rog. |
|
|
Şi 767. Se solicită suma de 600.000 mii lei pentru obiectivul reabilitare DC.100 comuna Braniştea, judeţul Mehedinţi. |
|
|
Vă mulţumesc. Voturi în favoarea amendamentului de la poziţia 767? 78. Voturi împotrivă? 179. Abţineri? O abţinere. Amendament respins. Domnul deputat Gabor. Vă rog. Microfonul central. Numărul amendamentului? |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. 882, Secţiunea 02. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ieri, domnul prim-ministru Boc ne spunea că, pentru anul 2012, Guvernul intenţionează să facă investiţii serioase în vederea dezvoltării ţării noastre. Pentru ca investitorii să găsească condiţii prielnice pentru realizarea investiţiilor lor, am depus câteva amendamente, unele dintre ele fiind admise de comisiile de specialitate. De aceea, vă supun atenţiei dumneavoastră şi solicit alocarea sumei de 6.929 mii lei pentru finanţarea obiectivului modernizare drumuri săteşti din proiectul integrat privind realizarea infrastructurii de bază în comuna Şercaia, judeţul Braşov. Sunt convins că domnul ministru de finanţe, care este braşovean, va sprijini ideile premierului şi va vota acest proiect. |
|
|
Am înţeles, domnule deputat Gabor. Voturi în favoarea amendamentului de la poziţia 882. Voturi pentru? 78. Voturi împotrivă? 179. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Nu v-a înţeles domnul ministru. |
|
|
Îmi pare rău. Tot în acest sens, nr.883. Solicit suma de 3.782,837 mii lei pentru finanţarea obiectivului alimentare cu apă a localităţii Calbor şi a localităţii Bohonţ, din comuna Beclean, judeţul Braşov. |
|
|
Vă mulţumesc. Poziţia 883, Secţiunea 2. Voturi pentru? 78. Voturi împotrivă? 179. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Pentru comuna Ucea, poziţia 884. 700.000 mii lei pentru finanţarea obiectivului reţea de canalizare a acestei comune. |
|
|
Vă mulţumesc. Poziţia 884, Secţiunea 2. Voturi pentru? 78. Voturi împotrivă? 177. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Vă rog. |
|
|
La 885, pentru municipiul Făgăraş, suma de 1.311,7 mii lei, pentru finanţarea obiectivului reabilitare, retehnologizare staţii epurare din municipiul Făgăraş. |
|
|
Vă mulţumesc mult. Poziţia 885, Secţiunea 2. Voturi pentru? 79. Voturi împotrivă? 177. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Se pare că toate amendamentele se resping pe bandă rulandă. Renunţ. |
|
|
Vă mulţumesc. Vă rog. Era doamna Câmpeanu, cred, şi pe urmă domnul Teodorescu. Vă rog, doamna deputat Câmpeanu. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să vă supun atenţiei două lucruri. |
|
|
La microfon, vă rog. |
|
|
La microfon, voiam să mă auziţi în special dumneavoastră. Voiam să vă vorbesc despre amendamentele pe care le-am făcut pentru ţinutul Haţeg, Călan şi ţinutul Pădurenilor, întrucât aici avem două aspecte care se bat cap în cap: o zonă defavorizată în totalitate, deoarece siderurgia şi mineritul s-au închis, în acelaşi timp, este o zonă binecuvântată de Dumnezeu, pentru frumuseţe, vestigii, lucruri unice, deci o zonă care poate aduce bani foarte serioşi României, din turism. Toate amendamentele propuse pentru aceste zone se referă la canalizare, apă potabilă şi drumuri, pentru a putea dezvolta turismul în această zonă. Problema este: v-aţi propus, cumva, domnilor de la putere, ca măcar un amendament din partea opoziţiei să treacă, în strategia dumneavoastră de votare a bugetului? Dacă v-aţi propus, eu vi le citesc care sunt, ca poziţii, le punem într-o urnă şi tragem la sorţi. Pentru că văd că degeaba pierdem timpul să vă explicăm că este important şi pentru dumneavoastră ce propunem, pentru că niciun amendament nu a fost acceptat până acum. Eu nu pot să cred că din partea opoziţiei, nici măcar un amendament nu este bun. Este o bătaie de joc în acest Parlament şi am renunţat. (Rumoare, vociferări.) |
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Teodorescu. Vă rog să-mi spuneţi poziţia amendamentului. |
|
|
Domnule preşedinte, 1088. |
|
|
1088. |
|
|
Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 4.400 mii lei necesară pentru sistemul de canalizare cu staţie de epurare în localitatea Sf.Gheorghe, judeţul Tulcea. |
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului amendamentul de la poziţia 1088, Secţiunea 2. Voturi pentru? 72. Voturi împotrivă? 180. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Vă rog. |
|
|
Mai am două, domnule preşedinte. 1101. se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 1.800 mii lei necesară pentru pietruire străzi în oraşul Babadag, judeţul Tulcea. |
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului amendamentul de la poziţia 1101. Voturi pentru? 72. Voturi împotrivă? 181. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Şi închei, domnule preşedinte, cu amendamentul 1102. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 5.000 mii lei necesară pentru extindere alimentare cu apă oraş Babadag, judeţul Tulcea. |
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului amendamentul de la poziţia 1102, prezentat de domnul deputat. Voturi pentru? 72. Voturi împotrivă? 181. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Dacă mai doreşte...? Vă rog. Domnul deputat Florin Tătaru. Poziţia să-mi spuneţi, vă rog. |
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am să insist asupra unor elemente care nu au legătură cu săli de sport, bazine, patinoare. Am înţeles că dintre acestea avem suficiente şi gondole, de asemenea. Voi insista asupra unor amendamente ce ţin de investiţii strict necesare într-o Europă a secolului al XXI-lea şi în ceea ce priveşte nivelul de trai al cetăţenilor de pe colegiul meu. Poziţia 761. |
|
|
761. Vă rog. |
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 2.223 mii lei pentru proiectul de extindere a reţelei de canalizare în localităţile Rus, Sindreşti, Unguraşi şi Cărbunari din comuna Dumbrăviţa. |
|
|
Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat, poziţia 761. Voturi pentru? 72. Voturi împotrivă? 180. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: Poziţia 776. |
|
|
Vă rog. |
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: Suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 14.200 mii lei pentru realizarea reţelei de canalizare a apelor menajere în localităţile Remetea Chioarului şi Berchez, comuna Remetea Chioarului. |
|
|
Supun votului amendamentul de la poziţia 776. Voturi pentru? 72. Voturi împotrivă? 179. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul nu a întrunit numărul de voturi necesar. Vă rog. |
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: Poziţia 778. Propun suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 1.500 mii lei pentru extindere reţea canalizare în satele Coruia şi Culcea, comuna Săcălăşeni. Este o comună cu primar PDL. Poate aici obţin mai multă înţelegere din partea puterii. |
|
|
Cred că nici el nu are noroc. Poziţia 778. Voturi pentru? 73 de voturi pentru. Împotrivă? 179. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: Mai încercăm o dată, de data aceasta cu un oraş, primar PDL. |
|
|
Poziţia? |
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: 781. |
|
|
Vă rog. |
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: Propun suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 3.800 mii lei pentru lucrări de alimentare cu apă în sistem centralizat, pentru localităţile Buciumi, Ciolt, Finteuşul Mare, oraş Şomcuta Mare. |
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul propus, poziţia 781. Voturi pentru? 76. Voturi împotrivă? 172. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: Şi ultimul amendament, nu cred că mai am resurse şi argumente să vă conving, dar, tot pentru oraşul Şomcuta Mare, într-o localitate în care s-a asfaltat din greu în campania electorală din august 2011, asfalt care este sub semnul întrebării asupra cum s-a contractat şi cum se va deconta, vă propun următoarele, poziţia 785... |
|
|
785. Vă rog. |
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: Suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu suma de 23.427 mii lei pentru modernizare drum local nr.11 Şomcuta Mare, localitatea Finteuşul Mare, de la kilometrul zero la kilometrul plus 650. |
|
|
Supun votului dumneavoastră acest amendament. Voturi pentru? 75. Voturi împotrivă? 173. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule Tătaru. Vă rog, domnul Duşa. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Amendamentul de la 355. |
|
|
Trei sute ...? |
|
|
355. |
|
|
Vă mulţumesc. |
|
|
Şi o să-mi permit, în numele grupului parlamentar, să susţin următoarele 1.500 de amendamente care sunt făcute pe această anexă, la Ministerul Dezvoltării Regionale. Nu zâmbiţi, pentru că vă bateţi joc de administraţia locală şi de oameni. Am mai spus-o şi înainte de masă. Staţi în bănci, nu luaţi poziţie, ridicaţi mâna ca roboţii şi vă mulţumiţi să vă întoarceţi în colegii şi să le spuneţi românilor şi cetăţenilor care v-au ales ... (Rumoare, vociferări.) Domnule preşedinte, nu v-a întrebat nimeni. Dumneavoastră vedeţi-vă de preşedinţia dumneavoastră de comisie. (Rumoare, vociferări.) Şi suntem la dezbaterea bugetului şi trebuie să susţinem amendamentele pe care le avem din colegii şi ridicate de cetăţeni. Dumneavoastră sunteţi un om care vorbiţi în plus şi nu vreau să dialoghez cu sala. Dacă aveţi de vorbit, să veniţi la acest microfon. |
|
|
Domnule Duşa... Vă rog, domnule Duşa! |
|
|
Ştiu că dumneavoastră îmi daţi voie să vorbesc, pentru că dumneavoastră sunteţi apropiat de administraţia locală. Când colegii mei ridică probleme atât de importante din colegii, când colegii mei vin cu propuneri şi cu propuneri serioase, legat de mai buna gestionare a activităţii administrative în colegii, dumneavoastră rămâneţi impasibili şi din 1.500 de amendamente pe care noi le-am făcut la Ministerul Dezvoltării, pentru că, sigur, Ministerul Dezvoltării este în relaţia financiară de gestionare a programelor care vizează administraţia locală, un amendament din 1.500 nu trece. Chiar toate amendamentele opoziţiei sunt proaste? Nu cred. Dumneavoastră votaţi mecanic, v-aţi transformat în roboţi şi nu vă mai interesează poporul. Dumneavoastră sunteţi cu dumneavoastră şi noi cu românii. Că, până la urmă, opoziţia reprezintă dorinţele cetăţenilor şi ale oamenilor. De aceea, în argumentarea amendamentului meu de la poziţia pe care am prezentat-o, mă refeream la o extindere de reţea de apă potabilă în nişte localităţi din zona minieră. Nici minerii aceia necăjiţi, care nu mai au nici locuri de muncă, nu au nici şcoli, nu au nici spitale, nu au nici posibilităţi de a-şi duce traiul de zi cu zi, nu au dreptul la o conductă de apă? Măcar apă să bea curată, că restul, totul este tulbure şi amar pentru ei. Domnule preşedinte, ştiu că şi acest amendament va fi respins, că dumneavoastră nu mai aveţi nicio legătură cu electoratul şi cu oamenii şi, sigur, o să-l supuneţi la vot, că asta-i procedura, şi va fi respins. Dar, pentru că avem la această anexă 1.500 de amendamente, am să-i fac cadou domnului ministru Ialomiţianu, care este om care provine din administraţia locală şi a avut tangenţă cu administraţia locală, poate dânsul este mai lucid, reanalizează aceste amendamente şi poate că în prima hotărâre de Guvern, pe care dumneavoastră o daţi din fondul acela de rezervă, pe care noi îl criticăm, veţi onora amendamentele pe care colegii noştri de la PSD şi de la PNL le-au făcut. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule lider de grup Duşa. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat, poziţia 355. Voturi pentru? 79. Voturi împotrivă? 181. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Dacă mai sunt colegi care doresc să ... Domnule Stanciu, vă rog, microfonul, vă hotărâţi, microfonul 4, 5, 6 ... Microfonul nr.6, vă rog, domnule Stanciu, amendamentul ... |
|
|
1011. |
|
|
1011? |
|
|
Da. |
|
|
Vă mulţumesc. |
|
|
Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi, Domnilor miniştri, Cred că aţi observat cu toţii că la tot ceea ce s-a supus atenţiei de la microfoanele plasate în partea opoziţiei s-au obţinut voturi negative. Acum, ne deplasăm spre microfoanele de la putere. Poate vocea puterii va fi definitorie în a ajuta obţinerea unor fonduri de suplimentare a bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Deşi unii spun că de la acest buget ar trebui tăiat, iată că noi venim şi susţinem că trebuie suplimentat în această fază cu 26.638 de mii de lei. Evident, este o sumă care pare mare, dar această sumă este destinată anvelopării a 57 de blocuri din municipiul Iaşi. Municipiul Iaşi, care este situat pe 7 coline şi care are o anumită atmosferă determinată de curenţii care se strecoară printre aceste coline, deci are o amplasare geografică specială, plus crivăţul care bate dinspre fostul URSS, necesită protecţie în aceste blocuri, unde, domnule preşedinte, pe lângă colegii mei de la PDL, care toţi sunt deputaţi de Iaşi şi care ar putea să răcească, dacă nu protejăm blocurile, se află şi copilaşi. Pentru aceşti copilaşi trebuie să protejăm, să asigurăm un mediu ambiant de cel puţin 22şC. Cum dumneavoastră, domnule preşedinte, aţi fost unul dintre iniţiatorii anvelopării acestor apartamente în toată ţara, care ele se fac pe sărite - în Bucureşti mai mult, la Arad mai puţin, la Iaşi mai puţin - vă rog, domnule preşedinte, dacă nu puteţi să-mi daţi banii, 26.638, daţi-mi, vă rog, votul dumneavoastră, ca să fiu convins că, în momentul când dumneavoastră ridicaţi mâna, colegii nu vă ascultă. Vreau s-o văd şi pe asta. (Aplauze.) |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul susţinut de domnul Stanciu. Poziţia 1011. Voturi pentru? 72. Voturi împotrivă? 189. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Mai doriţi, domnule Stanciu? Vă rog. Microfonul 2, de data asta. |
|
|
Domnule preşedinte, Aţi observat foarte bine că dorinţele mele dumneavoastră nu le neglijaţi, ci procedaţi ca şi nemţii în război. Francezii credeau că linia Maginot este de nepătruns şi nu vor putea trece şi atunci nemţii au ocolit-o. Aşa faceţi şi dumneavoastră cu mine: nu votaţi împotrivă, nu vă abţineţi, dar îmi ocoliţi amendamentele. Atacaţi-le făţiş, domnule preşedinte, mai ales că acum este vorba de un bazin de înot. Deci, domnule preşedinte, evident că aveţi cunoştinţă, este vorba de o construcţie pe care o putem cataloga ca fiind subterană, adică sub nivelul zero. |
|
|
Numărul amendamentului. |
|
|
Credeam că voiţi poziţia bazinului. Deci este 1012. Deci, domnule preşedinte, este de formă dreptunghiulară, are adâncimi care variază de la 70 la 2 m şi 10 cm şi, evident, este plasat, domnule preşedinte, cu două trambuline: una la un capăt, a puterii şi una la un capăt, a opoziţiei. Este singurul loc în care putem cădea în cap fără să păţim nimic. De aceea, domnule preşedinte, v-aş ruga, dincolo de colegii mei, care deja glumesc, să supuneţi votului acest amendament, care prevede un bazin de înot şi care poate fi - domnule preşedinte, atenţie! - utilizat şi pentru polo, de 12500 mii lei. El, evident, are şi aplicaţii didactice. Poate fi folosit şi pentru învăţarea înotului atât pentru copii, cât şi pentru domnii parlamentari, că nimic nu este mai uşor decât să înoţi printr-un buget pe care nimeni nu-l citeşte. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 1012. Voturi pentru? 73. Voturi împotrivă? 182. Abţineri? Două abţineri. Amendamentul a fost respins. Nemaifiind amendamente susţinute... Domnul deputat Popa, vă rog, numărul amendamentului. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Eu, deşi cred că n-o să mă bucur de succes, o să fiu foarte serios. Măcar poate că - vorba cuiva, dumneavoastră vă aplecaţi cu mare atenţie. De exemplu, avem amendamentul 1264 şi din programul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, regret că n-aţi fost dumneavoastră mai mult timp ministru pe acest minister: din suma prevăzută se alocă suma de 200 de mii de lei pentru finalizarea obiectivului post trafo pentru canalizare şi staţie de epurare ape uzate comuna Turcoaia. Vreau să vă spun un lucru. Că acolo e o investiţie care s-a finalizat în proporţie de aproape 80% şi care, dacă s-ar fi finalizat, s-ar fi permis recuperarea banilor. Pe când aşa, de aproape trei ani de zile, investiţia nu este finalizată pentru nişte sume nesemnificative şi banii nu îi pot recupera. Asta e o modalitate de bun gospodar. Domnule preşedinte, supuneţi la vot amendamentul. |
|
|
Mulţumesc mult. Supun votului amendamentul prezentat. Poziţia 1264. Voturi pentru? 72. Voturi împotrivă? 181. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Continuăm cu amendamentul 1262 - l-am sărit pe ăsta. Aici este vorba - Anexa 3/15/29, tot la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este un sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi a staţiilor de tratare a apei potabile şi a apelor uzate în comuna Cerna. Comuna Cerna este o comună în care locuieşte o minoritate etnică, de unii considerată ca făcând parte integrantă din poporul român, sunt meglenoromâni. Comuna este vizitată adeseori nu numai de reprezentanţi ai comunităţii din alte părţi, dar e o comună - ca să zic aşa - simbol pentru ceea ce reprezintă păstrarea tradiţiilor culturale, această comună Cerna. Deci este foarte des vizitată. Ea face parte şi dintr-o zonă defavorizată, e vorba de Natura 2000. Domnul ministru - pe care nu-l văd acum - al mediului mi-a promis odată că, având în vedere abuzul de intrare, oarecum forţată a acestor zone în Natura 2000, fără o consultare reală a consiliilor locale, va practica o discriminare pozitivă faţă de aceste localităţi, care, prin integrarea în acest sistem, oarecum sunt lipsite de posibilităţile unei dezvoltări economice normale. Din păcate, nu s-a ţinut de cuvânt. Deci, supuneţi la vot acest amendament. Suma nu este foarte mare. Este doar 8395 de mii de lei. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat, poziţia 1262. Voturi pentru? 72. Voturi împotrivă? 183. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. |
|
|
Eu, având în vedere această modalitate de respingere a amendamentelor, eu o să procedez ca domnul deputat dinainte, o să vi le înmânez, poate reflectaţi cu atenţie ce înseamnă nefinalizarea unor obiective de investiţii pornite mai târziu, pentru care nu se pot recupera banii şi vă gândiţi, având în vedere faptul că, printre principiile de guvernare, aţi introdus şi pe acela că nu se mai încep investiţii noi fără a le finaliza pe cele vechi. Or, aici sunt investiţii care stagnează de trei ani de zile. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră Anexa 3/15 cu cele două amendamente admise. Voturi pentru? 185. Voturi împotrivă? 71. Abţineri? Nu sunt. Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost adoptat. Anexa 3/16. Ministerul Finanţelor Publice. Procedură. Vă rog, doamna Aura Vasile. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Aşa cum ştiţi, parlamentarii din toate grupurile parlamentare au un deosebit respect faţă de dumneavoastră, în condiţiile în care totdeauna aţi respectat legea, regulamentul şi mai ales conduita dumneavoastră a impus. În acest moment, putem să constatăm, domnule preşedinte de şedinţă, că lucrările Camerelor reunite nu-şi pot continua dezbaterea pentru că grupurile care formează arcul guvernamental nu reuşesc să asigure plenul de desfăşurare în continuare a lucrărilor privind dezbaterea bugetului. Deci, domnule preşedinte, vă solicităm să constataţi că nu avem numărul de deputaţi şi senatori în cvorum, motiv pentru care aveţi la îndemână ori să ordonaţi apel nominal, pentru a putea să vedem dacă într-adevăr putem să desfăşurăm lucrările, ori să folosiţi ceea ce art.30 din şedinţele comune vă permite, sistarea lucrărilor din lipsă de cvorum şi reluarea şedinţei cu altă ocazie. |
|
|
Mulţumesc. Eu cred că avem cvorum, dar verificăm. Începem cu Senatul. De câte ori doriţi, până la 21,00 facem apel. Tot nu pleacă nimeni până la 21,00, facem apel. Pleacă, absent. Vă rog. |
|
|
Albert Álmos - absent Albert Álmos - absent |
|
|
Ca întotdeauna de acord, doamna Aura Vasile, vă rog, procedură. |
|
|
Domnule preşedinte, Se ştie foarte bine că secretarul Biroului permanent, fie de la Cameră, fie de la Senat, atunci când se face apel nominal, în momentul în care strigă numele unui coleg trebuie să spună tare "absent" sau "prezent" şi pentru stenogramă şi pentru a avea şi noi controlul. În condiţiile în care colegul de la Senat nu a făcut acest lucru, vă rog atunci să-mi permiteţi să vă spun eu că de la Senat lipsesc 51 de colegi. |
|
|
Dacă lipsesc numai 51, este foarte bine. |
|
|
Sunt prezenţi 51. Domnule preşedinte, sunt prezenţi 51 din 137. |
|
|
Cu tot respectul, o să vă anunţe domnul secretar David, în care am deplină înţelegere şi încredere câţi sunt prezenţi. Rog pe domnul secretar Pop să facă prezenţa. Vă rog mult. Şi vă rog, fiecare dintre dumneavoastră să spuneţi prezent, ca să nu avem probleme, pentru că este cvorum în sală. |
|
|
Adomniţei Cristian Mihai - absent |
|
|
Avem cvorum chiar larg de lucru, da. Trecem la Anexa 3/16 - Ministerul Finanţelor Publice. Nu avem niciun amendament admis. 9 amendamente respinse, Anexa nr.2, de la poziţiile 1 la 9, dacă se susţine? Amendamentul 1? Nu. Amendamentul 2. Nu. Amendamentul 3. Nu. Amendamentul 4. Nu. Amendamentul 5. Nu. Amendamentul 6, nu. Amendamentul 7, nu. Amendamentul 8, nu. Amendamentul 10, nu. Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/16. Voturi pentru? Domnule ministru, despre tine e vorba, al finanţelor, mâna sus. (Către domnul ministru Gheorghe Ialomiţianu care e în discuţii în Grupul parlamentar al PDL. Râsete în sala de şedinţe.) Vă rog, voturi pentru. 195 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 72. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr.3/16 - Ministerul Finanţelor Publice, a fost adoptată. Anexa nr.3/17 - Ministerul Justiţiei. Nu există amendamente admise. 3 amendamente respinse. Poziţiile 10-12, amendamentul de la poziţia 10 nu se susţine. Poziţia 11 nu se susţine. Poziţia 12 nu se susţine. Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/17. Voturi pentru? 194. Voturi împotrivă? 71. Abţineri? Nu sunt. A fost adoptat bugetul Ministerului Justiţiei - Anexa nr.3/17. Anexa nr.3/18 - Ministerul Apărării Naţionale. Nu avem amendamente admise. Un amendament respins. Poziţia 13. dacă se susţine? Nu se susţine. Supun votului dumneavoastră Anexa nr.3/18. Voturi pentru? 197. Voturi împotrivă? 72. Abţineri? Nu sunt. Anexa nr.3/18, bugetul Ministerului Apărării Naţionale, a fost adoptată. Anexa nr.3/19 - Ministerul Administraţiei şi Internelor. Un amendament admis. Poziţia 8 dacă este susţinută, dacă nu, supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 8, amendamente admise. Voturi pentru? 196. Voturi împotrivă? 72. Abţineri dacă sunt? Nu sunt. Amendamente respinse, 138, de la poziţia 14 începând. Dacă susţine cineva un amendament de la poziţia 14 la poziţia 151. Vă rog, domnule Leşe. Microfonul central. |
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă... |
|
|
Mai tare şi la microfon, vă rog. |
|
|
Supun atenţiei colegilor parlamentari amendamentul de la Anexa nr.3/19/02 al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în care propun suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor ... |
|
|
Poziţia, domnule Leşe, v-am spus, vă rog. |
|
|
Se propune suplimentarea bugetului Administraţiei şi internelor la Anexa nr.3/92, alin.43 cu suma de 990.000 mii lei. Solicit admiterea amendamentului, suplimentarea sumei pentru continuarea programului de electrificare a gospodăriilor ne-electrificate din România. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc, dacă îmi spuneţi numărul amendamentului. |
|
|
Poziţia nr.66. |
|
|
66, un moment. Da, supun votului dumneavoastră amendamentul susţinut de domnul Leşe. Voturi pentru? 78 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 194. Abţineri? 8. Amendamentul a fost respins. Alt amendament susţinut? La care doriţi dumneavoastră, dar vine domnul ... 129... domnule Fenechiu, microfonul central, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Îmi pare rău că nu este domnul ministru aici, dar este domnul ministru de finanţe. Îmi amintesc că de câţiva ani de zile ne batem pentru acest amendament, ne minţim sistematic şi îmi amintesc că în anul 2009, domnule Ialomiţianu, în locul dumneavoastră era marele om politic Hogea, dacă vă mai amintiţi de el, ministru de finanţe pe atunci, iar în momentul în care am solicitat bani pentru finanţarea Aeroportului Iaşi a promis întregii săli, aici, cu hârtiile în mână, că va aloca banii din Fondul Schengen. O minciună de nedescris. bineînţeles că nu s-a alocat niciun leu. A venit anul 2010, am încercat din nou să alocăm nişte bani pentru Aeroportul Iaşi. am avut şi atunci promisiuni peste promisiuni, am avut multe promisiuni şi la sfârşitul anului 2009, în campania electorală prezidenţială, mulţi dintre dumneavoastră vin la Iaşi cu avionul, aterizează pe pista de la Iaşi... Să dea Dumnezeu ca niciunul dintre noi şi nici unul dintre dumneavoastră să nu păţească nimic. Dar, domnule preşedinte, domnilor miniştri, avem două soluţii: ori să oprim zborurile pe Aeroportul Iaşi, ori să vă gândiţi că e nevoie, totuşi, aşa cum aţi făcut-o pentru Suceava, aşa cum aţi făcut-o pentru Cluj, aşa cum aţi făcut-o pentru Braşov, să vă gândiţi că şi Iaşiul există pe hartă, că şi Iaşiul este o localitate cu peste 400 de mii de locuitori, şi că şi Iaşiul are nevoie de un aeroport, măcar atât cât să poată ateriza pe pista acestui aeroport un avion, în condiţii normale. Nu ştiu dacă voi avea succes nici în acest an. Sunt convins că va trebui să aştept anul viitor când cred că alţii vor fi la aceste mese de aici de sus, din stânga mea, dar totuşi voi încerca. De aceea, la Capitolul 5001, grupa 51, Titlul VI, "Transferuri între unităţile administraţiei publice locale", vă propun transferarea sumei de 175.000 mii lei pentru suplimentarea bugetului consiliului judeţean în vederea realizării obiectivului construcţia pistei aeroportului Iaşi. Stimaţi colegi, După toate studiile, pista aeroportului Iaşi costă în jur de 80 de milioane de euro. Costă atât de mult pentru că terenul pe care e amplasată este un teren în pantă, necesită umpluturi foarte multe. Pentru această pistă sunt convins şi conştient că nu pot fi alocaţi bani numai de la buget. Propunerea pe care le-am făcut-o colegilor mei din Iaşi, propunerea pe care am făcut-o Ministerului Transporturilor este să se facă şi un proiect de finanţare de 40 de milioane de euro care să completeze cele 40 de milioane pe care sper din toată inima că Guvernul Boc le va aloca Iaşiului. În aceste condiţii, am şi eu speranţa, la fel ca şi dumneavoastră, că într-un an de zile veţi ateriza pe o pistă sigură şi nu vă va mai fi frică să veniţi la Iaşi. De aceea, vă rog să susţineţi acest amendament. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat Fenechiu. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Poziţia 129. Voturi pentru? 68. Voturi împotrivă? 189. Abţineri? 4 abţineri. Amendamentul nu a fost adoptat. Dacă mai sunt amendamente. Domnule Stanciu, vă rog. Microfonul 3. |
|
|
Domnilor preşedinţi, Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi şi senatori, Domnilor miniştri, Regret, domnule preşedinte, că nu a trecut amendamentul colegului Fenechiu, al meu şi al tuturor celor care sunt deputaţi şi senatori de Iaşi. Înainte de a intra la poziţia 36, am poziţia 36, 37 şi 38, aş vrea să-i informez pe distinşii mei colegi că în urma unui recent eveniment pe aeroportul din Iaşi s-a născut o ghicitoare care circulă prin şcolile ieşene, e drept, elementare. Ghicitoarea sună aşa: "Unde se întâlneşte avionul cu porcul?" Răspunsul: "Pe aeroportul din Iaşi". Aş fi vrut ca votul dumneavoastră să contravină acestei ghicitori, cu atât mai mult cu cât avem acum un proces penal extraordinar. Asociaţia Vânătorilor a dat în judecată personalul aeroportului că a vânat porcul cu avionul şi a luat carnea. Nu e glumă! A fost chiar frăgezit între roţile avionului. N-a mai avut nevoie de altceva. Domnule preşedinte, Evident, doamna ministru Boagiu, ştiu că vorbeşte, dar gândeşte să rezolve această problemă şi promitem noi că-i punem o statuie. La aeroport, evident. |
|
|
Vă rog amendamentul 36. |
|
|
Amendamentul 36, domnule preşedinte, are în el o anumită aromă. Este aroma care derivă în cea mai de est comună a judeţului Iaşi, Andrieşeni. Este o comună cu oameni gospodari, roşii la faţă, aşa cum suntem noi doi, unde se fabrică de toate pentru toţi, produse naturiste. Dar din păcate duce lipsa a 30 de mii de lei. E o nimica toată. Este un gest pe care-l facem arondând aceşti bani primăriei comunei Andrieşeni pentru gospodărirea acestei splendide comune cu moldoveni care au fost întotdeauna răzeşi, niciodată iobagi. De aceea, vă rog votaţi, domnule preşedinte, pentru răzeşii şi urmaşii lor în Andrieşeni, judeţul Iaşi. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 36, susţinut cu atâta patos. Voturi pentru? 68. Voturi împotrivă? 188. Abţineri? O abţinere. Din păcate, amendamentul a fost respins. Poziţia 37. Vă rog. |
|
|
37, domnule preşedinte. Vreau să mulţumesc colegilor mei din judeţul Iaşi. Votul lor n-a fost decisiv, dar să nu vă mire că lipsa de solidaritate în PDL va creşte pe măsură ce ne apropiem de alegeri. Normal era să fie solidari cu colegii lor. La poziţia 37 este o sumă mică, 500 mii lei. O sumă mică, domnule preşedinte. În calitate de fost ministru al administraţiei şi internelor ştiţi că fără primărie, fără biserică, fără şcoală şi fără cimitir, o localitate nu există. Vânătorii n-au primărie. Stau cu chirie în condiţii improprii. De aceea, evident că votul dumneavoastră sper să nu semene cu cel de adineauri, ci să fie un îndemn spre a face o primărie cum aţi făcut câteva frumoase în perioada când gestionaţi ministerul. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul susţinut la poziţia 37. Voturi pentru? 68. Voturi împotrivă? 187. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Poziţia 38, vă rog. |
|
|
Mulţumesc tuturor celor care au votat. Mulţumesc chiar doamnei ministru Sulfina Barbu, fosta preşedinte a comisiei de specialitate, pentru graţia cu care a votat împotrivă. Domnule preşedinte, Există multe localităţi, 90 în total în judeţul Iaşi şi 15 în colegiul pe care sper să-l reprezint cu cinste acum şi în vecii vecilor în acest parlament. (Râsete.) Una dintre acestea este comuna Bivolari. Comuna Bivolari, cei care sunt conjudeţeni cu mine cunosc că a avut la vremuri, să spunem, bune, peste 50% populaţie evreiască. O populaţie care are, a avut specificul ei. De aceea se mai găsesc pe strada principală acele căsuţe monument care au la parter, cum ştiţi, o mică prăvălie, şi la etaj sau în spate, un mic dormitor. Pe strada mare, unde sunt aceste căsuţe, există şi sediul primăriei, care este dinainte de 1900 şi stă, nu să cadă, stă într-o rână. Şi se uită la noi cu tristeţe. Dar se uită şi la zecile de evrei, urmaşii celor din cimitir, care trec să-şi vadă obârşiile şi se minunează cum de ceilalţi au murit şi primăria încă nu. De aceea, vrem s-o reabilităm, domnule preşedinte. De aceea, cerem 1.000 de mii de lei. Evident că există o vorbă "Cere şi ţi se va da!", numai în Parlament, la domnul Ialomiţianu şi la domnul ministru Gherghina vorba s-a inversat: "Cere şi nu ţi se va da!". Poate invers va merge? Voi încerca la următorul amendament. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului amendamentul prezentat. Poziţia 38. Voturi pentru? 67. Voturi împotrivă? 188. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Dacă se mai susţine vreun amendament. Nu se susţine. Atunci supun votului dumneavoastră Anexa 3/19, cu amendamentul admis, votat de dumneavoastră. Voturi pentru? 186. Voturi împotrivă? 66. Abţineri? Nicio abţinere. A fost votat şi bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Anexa 3/20 "Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale". |
|
Doamna Aurelia Vasile (din bancă): Grupul PSD mai are amendamente! |
|
|
|
La ce?
|
|
Doamna Aurelia Vasile (din bancă): De la 36 şi 37. |
|
|
|
Am trecut peste. Îmi pare foarte rău. Nu mai pot. Ştiţi foarte bine... |
|
Doamna Aurelia Vasile (din bancă): De la 129 v-aţi întors la 36. |
|
|
|
M-am întors, dar nu după votul final. Îmi pare rău, dar nu încalc regulamentul, tocmai pentru că nu pot să-l încalc. Oricând, cu tot respectul... Dar am votat deja bugetul ministerului, doamna Aura Vasile. Am votat. Îmi pare rău. Şi am făcut precizarea. Deci nu e vina mea. Vă rog. Am întrebat de două ori dacă mai sunt amendamente. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Opoziţia măcar vă solicită să putem să ne susţinem amendamentele pe care le-am făcut, în condiţiile în care, vă rog să aveţi răbdare... bugetul României nu se trece precum umbra prin apă. Pentru că sunt foarte multe amendamente, domnule preşedinte, sunt foarte multe amendamente care poate, rediscutate cu miniştrii de faţă şi cu înţelegerea colegilor din arcul puterii, poate sunt reanalizate şi sunt acceptate. Deci, vă rog să aveţi răbdare ca să... acum a trecut, dar mai sunt ministere în continuare, vă rugăm să aveţi răbdare ca la fiecare amendament să putem să ne exprimăm. |
|
|
Cu cea mai mare plăcere. Şi acum aş face-o dacă s-ar putea regulamentar, dar nu mai pot. Deci, Anexa 3/20, Ministerul Muncii. Avem un amendament admis, poziţia 9. Dacă susţine cineva amendamentul admis la Anexa 3/20, Ministerul Muncii. Nu. Supun votului dumneavoastră amendamentul admis. Voturi pentru? 186 voturi pentru. Voturi împotrivă? 67. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost admis. Avem 44 de amendamente respinse, de la poziţiile 152 la 195. Vă rog, doamnă. |
|
La punctul 9. |
|
|
|
Punctul 9 s-a votat acum, doamna Aura. A! Explicarea votului. |
|
|
Am cerut explicarea votului, domnule preşedinte. |
|
|
Cu mare drag, vă rog. |
|
|
Mulţumesc. Deci, amendamentul propus ca admis are următorul conţinut: se propune la Anexa 3/20/29 bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, la obiectivul cod 786, "Amenajarea şi finalizarea sediului ITM Călăraşi, suplimentarea cu suma de 408 mii lei în cadrul titlului 70.71 cheltuieli de capital", şi curge textul. Domnule preşedinte de şedinţă şi stimaţi colegi, În condiţiile în care în acest moment prin diminuarea şi micşorarea personalului din toate agenţiile şi din foarte multe structuri, prin închidere de spitale, prin închidere de şcoli şi altele, de ce este necesar să facem alte construcţii, de ce să finalizăm, în condiţiile în care poate o primărie care îşi desfăşoară activitatea într-o dărăpănătură şi acolo unde nu au fost acceptate amendamente... Deci, într-o comună condusă de un primar al opoziţiei nu se pot aloca nici măcar câteva sute de mii de lei vechi pentru a termina acoperişul. În schimb, la Ministerul Muncii, la SIE, la STS, la SRI am acceptat tot felul de fonduri şi de suplimentări pentru construire de sedii. Cred eu că în foarte multe locuri acolo unde nu funcţionează sediile care au fost pregătite pentru instanţe, şi care sunt conservate, sunt atâtea spaţii care în acest moment nu sunt folosite. Cred eu că asta denotă încă o dată risipă de bani, în condiţiile în care puteau, prin alte activităţi, să facă economie. Constatăm încă o dată că atunci când este vorba de un interes al arcului guvernamental se găsesc bani, iar atunci când venim şi noi să solicităm îmbunătăţirea vieţii în foarte multe comune unde sunt primari PSD sau PNL, atunci niciodată nu am primit înţelegere. Pentru că nu se poate, domnule preşedinte, ca din 9.000 de amendamente făcute de parlamentarii opoziţiei să nu găsească înţelegere nici măcar un singur amendament. |
|
|
Mulţumesc, doamna deputat. Suntem în situaţia de a discuta amendamentele respinse la Anexa 3/20, poziţiile 152 - 195. Vă rog, domnule deputat. Domnul deputat Itu şi vă rog să precizaţi şi poziţia. |
|
|
Domnule preşedinte, La Anexa 3/20, poziţia 163. Rugăm suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu suma de 500 de mii de lei pentru continuarea lucrărilor la Centrul de îngrijiri paleative "Sfântu Nectarie" din localitatea Cluj-Napoca, judeţul Cluj. |
|
|
Mulţumesc, domnule Itu. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat. Poziţia 163. Voturi pentru? 63 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 182 de voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule deputat. |
|
Avem şi noi poziţia 153, domnule preşedinte. |
|
|
|
Nici o problemă. staţi liniştiţi. Revin de câte ori este nevoie, doamna Aura Vasile. Doamna Aura Vasile, poziţia 153. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Cunoaştem că în aceste zile în Parcul Izvor cei care ne-au facilitat ca astăzi, toţi cei care suntem în aceste bănci să putem să desfăşurăm o activitate liberă într-un stat pe care-l dorim democratic, vorbim de revoluţionarii şi cei care au ieşit primii în stradă şi cărora, fără nici o justificare şi de-a valma, li s-au tăiat drepturile. În condiţiile în care credem noi că cei 14 mii de cetăţeni, cei care în acest moment au aceste certificate de revoluţionari, întâi trebuiau verificaţi, întâi trebuiau realizate şi dovedite lucrurile despre care se vorbeşte, despre cei care se spune că au certificate false sau că sunt oameni care nu au participat în acele zile din decembrie ′89, şi pe urmă trebuia luată măsura. Noi întâi tăiem şi pe urmă măsurăm. De asemenea, am văzut că există o iniţiativă a colegilor de la PDL legată de comemorarea eroilor din Braşov, în condiţiile în care prin acea Ordonanţă nr.80, care era o ordonanţă înregistrată la Camera Deputaţilor în luna a VI-a, în 2011 şi care solicita numai modificarea art.13, fără nici o legătură, la punctul 6 terminal au fost trecute 24 de articole prin care s-au îngheţat salariile, s-a îngheţat punctul de pensie, s-au retezat toate drepturile revoluţionarilor şi eroilor, bineînţeles foarte, foarte multe, s-au îngheţat şi soldele, etc. Amendamentul nostru, domnule preşedinte, este următorul: Se propune acordarea în anul 2012 a indemnizaţiilor prevăzute la art.4 alin.(4) din Legea nr.341/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Efortul bugetar anual estre de 275 de milioane de lei. Mai devreme spuneam, şi domnul ministru al finanţelor a confirmat, că în decembrie 2010, suma care a fost la dispoziţie a fost de 2,5 miliarde. Sunt convinsă că la finele acestui an suma care va fi la dispoziţie prin toate ingineriile financiare va fi mult mai mare decât 2,5 miliarde. 275 de milioane pentru a da acestor oameni care ne-au facilitat ca astăzi să putem să avem un parlament, cred eu, liber, şi nu parlamentari legaţi cu lanţuri de scaune şi ridicând mâna la fiecare amendament propus al Guvernului, cred că trebuie să votăm acest amendament în condiţiile în care, aşa cum un coleg parlamentar PDL spunea, trebuie să ne onorăm eroii luptei contra comuniştilor, contra unei epoci pe care o dorim să nu mai existe şi să nu mai vină niciodată peste noi. |
|
|
Mulţumesc, doamna deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de doamna deputat. Poziţia 153. Voturi pentru? Aţi votat că un singur amendament este prezentat de un singur iniţiator. Dar dacă doriţi, cu mare drag. Poftiţi! Aşa aţi votat ieri. Vă aduc aminte. Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Şi eu cu respect vă informez că m-am mutat în faţă exact pentru a susţine acest amendament, 153, care este amendamentul Comisiei parlamentare a revoluţionarilor, din care fac parte ca timişorean. Şi vroiam să vă rog în acest cadru, să-i reamintesc domnului ministru de finanţe că un gentlemenagreement presupune două condiţii: una din condiţii o avem: am avut un agreement cu dumnealui la Comisia pentru buget, finanţe. Aştept să se exprime în plenul Parlamentului, aşa cum ne-a promis. În legătură cu amendamentul, doamnelor şi domnilor, vă rog, în numele revoluţionarilor timişoreni şi în numele copiilor urmaşi de eroi martiri cuprinşi în art.4 alin.(4) din Legea 341 - prin Legea 410, li s-au tăiat drepturile de care beneficiază -, să fiţi de acord cu acest amendament. Sursa, mai ales că el ne dă sursa de finanţare, sursa de finanţare şi eu spun aceasta în numele timişorenilor, se găseşte în pensiile celor care au fost daţi jos ca miliţieni şi securişti de timişoreni în decembrie 1989. Aştept şi mă uit în ochii colegilor mei parlamentari dacă ţin mai mult cu securiştii din decembrie ′89 de la Timişoara sau cu revoluţionarii. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Mai doreşte cineva să susţină acest amendament? Domnule Firczak, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Şi eu fac parte din comisia care susţine evenimentele din decembrie 1989. Este amendamentul comisiei. Toţi membrii comisiei, indiferent de apartenenţa la un grup parlamentar sau altul, am susţinut acest amendament. Şi, într-adevăr, subscriu şi întăresc ceea ce spunea colegul Mircovici înainte că dacă s-au găsit bani la momentul potrivit pentru pensiile activiştilor şi ale securiştilor, atunci ar trebui să se găsească posibilitatea ca şi cei care au participat în decembrie 1989 la revoluţie să fie menţinuţi în drepturi. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Domnule ministru, vă rog. Microfonul domnului ministru de finanţe, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Am discutat cu colegii care fac parte din Comisia revoluţionarilor, de soluţionare a problemelor revoluţionarilor. Am spus că în momentul în care se discută Ordonanţa de Guvern nr.53/2011 care prevede aprobarea eşalonării la plată a unor sume, dacă se aplică acelaşi sistem echitabil de 5%, privind plata acestor sume care se eşalonează pentru 2012, există posibilitatea să rezolvăm problema ridicată de colegi. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Atunci, supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 153, prezentat de cei trei colegi. Voturi pentru? 73. Voturi împotrivă? 177. Abţineri?11 abţineri. Amendamentul a fost respins. Doamna Aura Vasile. Domnul Săpunaru mai aşteaptă puţin. |
|
|
Vă rog să mă credeţi că ceea ce spun este adevărat, pentru că este prezentat de Consiliul Fiscal. Îi spuneam domnului prim-ministru Boc în perioada dezbaterilor generale a proiectului bugetului că a minţit. Şi a minţit cu multă nonşalanţă atunci când a vorbit despre pensiile nesimţite, atunci când a spus că teoretic trebuie să facă curat în acest sector. De ce spun că a minţit? Pentru că Consiliul Fiscal, pe care toată lumea îl crede şi care este obligatoriu a fi prezentat înaintea bugetului, şi Guvernul ar fi trebuit să ţină seama de toate recomandările acestuia şi nu a ţinut seamă, prezintă negru pe alb că aceste pensii speciale au crescut în anul 2011 cu 30,6%. Ne-am pus întrebarea, grupul meu, unde şi cum. Vă putem răspunde, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, că majorările pensiilor speciale au fost realizate pentru torţionarii revoluţionarilor din decembrie ′89. Deci, în acest moment, cu tot respectul vă pot informa că lui Iulian Vlad i-a crescut pensia de la 80 de milioane la 105 milioane lei, iar la 14.000 de revoluţionari care, vă spun, or fi toţi în regulă, n-or fi toţi în regulă, dar domnule ministru al finanţelor, întâi trebuia să verificaţi şi pe urmă să tăiaţi. Nu puteţi... poate unu, doi, zece, or fi incorecţi. Or, acestor oameni, 278 de milioane, domnule ministru al finanţelor, nu trebuia să veniţi şi să spuneţi dacă se votează. Aţi spus că aveţi posibilitate. Înseamnă că nu vreţi nici dumneavoastră şi nici cei care au votat împotriva amendamentului. De ce? Pentru că mulţi din cei care suntem astăzi în aceste bănci sau în băncile Guvernului, în acele zile ale lui decembrie ′89 poate nu eraţi în ţară, poate stăteaţi ascunşi sub canapele în momentul în care aceşti oameni erau pe stradă pentru a putea să obţinem ceea ce avem astăzi. Deci, domnule ministru, poate refacem acest lucru în condiţiile în care să spuneţi: "Da, stimaţi colegi parlamentari, am posibilitatea şi sunt de acord cu amendamentul." |
|
|
Mulţumesc doamnei deputat Aura Vasile. Domnule deputat Săpunaru, vă rog. Precizaţi şi poziţia, numărul curent al amendamentului. |
|
|
Da, domnule preşedinte. Poziţia 154. |
|
|
Vă rog. |
|
|
Anexa 30/20/02, "Finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap" se modifică după cum urmează: se propune suplimentarea cu suma de 94.662 mii lei. Măsura este de natură să reducă impactul social negativ al măsurilor anticriză luate în ultimii doi ani de către Guvernul Boc, în principal asupra persoanelor cu dizabilităţi. Reducerea finanţării cu 4,51% pentru aceste persoane cu nevoi speciale îngreunează situaţia acestora. Propunem, de fapt, menţinerea sumei la nivelul anului 2011. |
|
|
Mulţumesc. Domnule deputat, vă rog microfonul 7, da, doriţi la acelaşi sau la următorul? Atunci supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 154, susţinut de domnul deputat Nini Săpunaru. Voturi pentru? 61 voturi pentru. Voturi împotrivă? 186 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul de la poziţia 154 a fost respins. Microfonul 7, poziţia. |
|
|
La poziţia 158 şi la poziţia 190 se propune acelaşi amendament, care în mare diferă foarte puţin de amendamentul de la poziţia 153. Sper să am şanse mai mari. Amendamentul are ca autori pe domnul deputat Marius Dugulescu, doamna Maria Barna şi subsemnatul, Gheorghe Hogea. Amendamentul este următorul: "În anul 2012 indemnizaţiile prevăzute la art.4 alin. (4) din Legea nr.341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la acelaşi nivel cu cele ce se acordă pentru luna decembrie 2011." Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. O să supun ambele amendamente. |
|
|
De la poziţia 158 şi 190. Au acelaşi conţinut, autorii diferă. |
|
|
Exact, dar trebuie să le fac pe rând. Aşa sunt prinse în raportul comun al comisiilor. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul deputat Hogea, la poziţia 158. Voturi pentru? 88 voturi pentru. Voturi împotrivă? 168 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 190. Voturi pentru? 89 voturi pentru. Voturi împotrivă? 167 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. 191. Domnul senator Greblă, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Se pare că domnul ministru al finanţelor s-a ghidat după principiul: o problemă amânată este pe jumătate rezolvată. Este motivul pentru care, în ordinea în care au fost formulate amendamentele, susţin acordarea pentru anul 2012 a indemnizaţiei prevăzute în art.4 alin. (4) din Legea nr.341/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Efortul nu este prea mare şi trebuie să avem în vedere, dincolo de faptul că nişte oameni care, acum 21 de ani, au fost răniţi sau ascendenţii acestora au pierit în luptele pentru cucerirea democraţiei în România, dacă aceste indemnizaţii se acordă peste 30 de ani, ele nu vor mai fi reparatorii. Este dureros de apropiat pentru unii acel moment, al lui 22 decembrie 1989, pentru a-l trata cu cifre din buget. Astfel încât vă rog pe toţi, stimaţi colegi, să înţelegeţi că cei care, zilele trecute, astăzi au fost în stradă, au într-adevăr o nevoie concretă astăzi. Bugetul României trebuie să facă efort de a colecta mai bine veniturile la capitolul respectiv, altfel dăm posibilitatea oricărei guvernări şi oricând, justificând lipsa de bani, să taie din drepturi deja câştigate. Drepturile câştigate nu pot fi niciodată diminuate. Curtea Constituţională s-a pronunţat că ele pot fi diminuate cu caracter temporar şi în mod excepţional. Niciuna din aceste condiţii nu este îndeplinită, astfel încât vă solicit să analizăm cu mai multă atenţie această solicitare şi să dăm votul favorabil, pentru ca şi în 2012 nişte orfani, nişte răniţi în Revoluţie să poată să beneficieze de indemnizaţiile prevăzute de lege. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Doamna preşedinte a comisiei, vă rog. Discutăm de acelaşi amendament, cu altă sursă de finanţare. Ne învârtim, da?! Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnule ministru, Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Fac şi eu un apel la Ministerul Finanţelor Publice pentru a rezolva această situaţie. În calitate de preşedinte al Comisiei pentru buget-finanţe şi bănci, cred că este necesar să rezolvăm această situaţie, a indemnizaţiilor prevăzute la art.4. Sigur că, probabil, nu este locul aici, însă reiterez rugămintea mea şi aş dori ca discuţiile pe care le-am avut în cadrul Comisiei de finanţe să se concretizeze printr-o modificare la Ordonanţa nr.53, în aşa fel încât şi această categorie să nu rămână fără niciun venit. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Domnule ministru, dacă doriţi, dacă aveţi altă abordare faţă de aceea de acum 10 minute. Vă rog! Nu are. Atunci supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 191. Este acelaşi, dar cu alte surse. Voturi pentru? 72 voturi pentru. Voturi împotrivă? 176 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Amendamentul a fost respins. Domnul deputat Săpunaru, vă rog, la microfonul central. |
|
|
La punctul 159, domnule preşedinte, ştiţi că aţi făcut saltul. Transferuri privind contribuţia de asigurări de sănătate pentru persoane aflate în concediu pentru creşterea copilului. Se modifică după cum urmează: se propune suplimentarea cu suma de 43.606 mii lei. Măsura este de natură să sprijine creşterea natalităţii în România şi asigură un climat de securitate pentru mamă şi copii. Se propune, de fapt, menţinerea cuantumului la nivelul anului 2011. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat Săpunaru. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat, de la poziţia 159. Voturi pentru? 63 voturi pentru. Voturi împotrivă? 175 voturi împotrivă. Abţineri? 4 abţineri. Amendamentul a fost respins. Domnule deputat Săpunaru, vă rog, dacă mai aveţi amendamente? |
|
|
Da, domnule preşedinte, Punctul 160. Sprijin financiar la constituirea familiei. Se modifică după cum urmează: se propune suplimentarea cu suma de 35.789 mii lei. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de la poziţia 160. Voturi pentru? 63 voturi pentru. Voturi împotrivă? 177 voturi împotrivă. Abţineri? Nicio abţinere. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule deputat Săpunaru, mai aveţi? |
|
|
La punctul 161, domnule preşedinte, este amendamentul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi al unui grup de deputaţi PNL. Transferuri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. Se modifică după cum urmează: se propune suplimentarea cu suma de 37.320 mii lei. Măsura este de natură să protejeze persoanele cu venituri mici. Se propune menţinerea cuantumului la nivelul anului 2011. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat Săpunaru. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 161. Voturi pentru? 63 voturi pentru. Voturi împotrivă? 178 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule deputat Ciocan, la microfonul central, amendamentul numărul... |
|
|
192, domnule preşedinte. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu suma de 1.859 mii lei pentru construirea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice în judeţul Satu-Mare. Sursa de finanţare: Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat Ciocan. Supun votului dumneavoastră acest amendament, 192. Voturi pentru? 64 voturi pentru. Voturi împotrivă? 177 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule deputat Boabeş. |
|
|
La poziţia 180. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu suma de 2.500 mii lei pentru clădire-adăpost în cartierul Bora din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa. |
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră acest amendament susţinut, poziţia 180. Voturi pentru? 63 voturi pentru. Voturi împotrivă? 179 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
La poziţia 181. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu suma de 350 mii lei pentru construirea centrului social "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din satul Iazu, comuna Scânteia, judeţul Ialomiţa. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Supun votului dumneavoastră acest amendament de la poziţia 181. Voturi pentru? 63 voturi pentru. Voturi împotrivă? 178 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Domnule deputat Săpunaru, mai aveţi vreun amendament? Vă rog. |
|
|
La poziţia 182. Finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap. Se modifică după cum urmează: se propune suplimentarea cu suma de 94.662 mii lei. Măsura este de natură să reducă impactul social negativ al măsurilor anticriză, luate în ultimii 2 ani de către Guvernul Boc, în principal, asupra persoanelor cu dizabilităţi. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat Săpunaru. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 182. Voturi pentru? 63 voturi pentru. Voturi împotrivă? 178 voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Amendamentul a fost respins. Domnule deputat Tîlvăr, vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La poziţia 193, propunem suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu suma de 250 mii lei pentru reparaţii capitale la cantina de ajutor social Lupeni, judeţul Hunedoara. |
|
|
Mulţumesc domnului Tîlvăr. Supun votului dumneavoastră acest amendament, 193. Voturi pentru? 63 voturi pentru. Voturi împotrivă? 176 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Amendamentul a fost respins. Domnule Tîlvăr, vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La poziţia 194 propunem suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu suma de 158 mii lei pentru măsura 52 POSDRU, monitorizare forţă de muncă - cofinanţare în comuna Baba Ana, judeţul Prahova. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră acest amendament de la poziţia 194 a domnului Tîlvăr. Voturi pentru? 62 voturi pentru. Voturi împotrivă? 179 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Şi ultimul, cred, 195, domnul Tîlvăr. |
|
|
Da, domnule preşedinte, la poziţia 195 propunem suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu suma 1.200 mii lei pentru Centrul rezidenţial pentru persoanele vârstnice de la Bârlad, judeţul Vaslui. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Amendamentul 195, ultimul de la Anexa 3/20, amendamente respinse. Voturi pentru? 62 voturi pentru. Voturi împotrivă? 179 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră Anexa 3/20. Voturi pentru? 183 voturi pentru. Voturi împotrivă? 61 voturi împotrivă. Abţineri? Nicio abţinere. A fost adoptat bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Anexa 3/20. Anexa 3/22 - bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Avem un amendament admis la poziţia 10 la amendamente admise. Dacă îl susţine cineva? Nu îl susţine. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 10 - amendamente admise. Voturi pentru? 182 voturi pentru. Voturi împotrivă? 61 voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Acest amendament admis a fost adoptat. Avem la Anexa 3/20 51 de amendamente respinse de la poziţiile 196 la 246. Vă rog, domnule deputat Horj, vă rog să precizaţi. Deci, de la 196 la 246. Vă rog să fiţi atenţi. Domnule deputat Antochi, vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să remarc că în şedinţa comună de ieri a Camerei Deputaţilor şi Senatului, domnul prim-ministru, când a făcut referire la rezultatele obţinute în agricultură în anul 2011, a ajuns la concluzia - şi aşa este - că în acest an s-au obţinut rezultate bune în aproape toate sectoarele din agricultură, asta şi ca urmare a faptului că prin grija Guvernului şi ministerului s-au asigurat în mod operativ toate formele de susţinere financiară, dar şi a condiţiilor meteorologice bune de la începutul acestui an. Dar, în agricultură, nicio zi nu seamănă cu alta, cu atât mai puţin niciun an agricol nu se aseamănă cu altul şi din acest motiv, cei care lucrăm şi reprezentăm oamenii din acest sector, suntem îngrijoraţi de seceta care s-a instalat încă din luna august şi care a afectat, pe de o parte, executarea însămânţărilor din toamnă, pe de altă parte, executarea arăturilor pentru însămânţările de primăvară şi chiar compromiterea unor importante suprafeţe însămânţate cu rapiţă. De aceea, în şedinţa Comisiilor pentru agricultură din Camera Deputaţilor şi din Senat, exprimându-ne această îngrijorare, am insistat să nu se diminueze bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2012, cu circa un miliard de lei şi să continuăm să asigurăm toate formele de sprijin şi de cofinanţare, pentru ca acest sector, şi în anul 2012, să-şi aducă o contribuţie importantă atât la produsul intern brut, cât şi la ceilalţi indicatori macroeconomici urmăriţi de Guvernul României. În mod practic, la poziţia 196 am solicitat suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu suma de 20.000 mii lei pentru a asigura finanţarea desfăşurării lucrărilor pregătitoare de înfiinţare a Camerelor agricole, dând astfel posibilitatea agricultorilor şi tuturor celor legaţi de această activitate de a respecta atribuţiile care au fost stabilite prin recenta Lege nr.283/2010. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul Antochi, care se găseşte la poziţia 196. Voturi pentru? 62 voturi pentru. Voturi împotrivă? 177 voturi împotrivă. Abţineri? 2 abţineri. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule deputat Munteanu. |
|
|
Poziţia 197, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Am propus mai multe amendamente, respectiv 109, pe diferite anexe ale bugetului anului 2012. Totuşi voi susţine doar acest amendament. Amendamentul de la poziţia 197 a fost votat în Comisiile reunite pentru agricultură de majoritatea participanţilor, mai puţin 6 voturi. Sigur că nu a trecut de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, ca şi altele. Stimaţi colegi, este vorba despre un amendament care se referă la suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi nu al localităţilor din colegiul pe care îl reprezint sau al judeţului pe care îl reprezint aici, cu un miliard de lei. În anul precedent, Ministerul Agriculturii a avut, după părerea celor care suntem în Comisiile pentru agricultură, cel mai mic buget din ultimii ani, respectiv 15,9 miliarde lei. Şi totuşi se poate şi mai prost, respectiv în anul 2012, venim doar cu 14,9 miliarde lei. Adică, exact miliardul de lei pe care îl propunem, cel puţin să ajungem la acel buget insuficient şi nesatisfăcător al anului 2011, în care, probabil, luaţi de producţiile bune obţinute în acest an, dar nu de meritul celor care în mod deosebit s-au ocupat de gestionarea problemelor de agricultură şi de condiţiile climaterice, şi dacă vreţi, aşa, direct de Dumnezeu, poate, am făcut producţii bune. A fost un an de excepţie. Miliardul acesta, la care fac referire, afectează 1.080.000 de fermieri, care vor primi mai puţin cu 40 de euro pe hectarul de teren arabil în anul 2012. O sumă foarte mare pentru cei care lucrează pământul. Sigur că, până la urmă, am fi înţeles chiar şi această reducere, ştim care sunt veniturile, dar - aşa cum şi dumneavoastră aţi observat - avem două categorii de miniştri: unii care sunt miniştri cu adevărat şi se bat pentru bani pentru domeniul de activitate pe care îl gestionează şi alţii care acceptă sumele pe care domnul ministru Ialomiţianu, pricepându-se la toate domeniile, le acceptă cu multă uşurinţă. Sigur că este greu să accepţi un buget atât de mic, dar mai greu este şi mai grav este să nu discuţi cu organizaţiile profesionale, să nu discuţi cu protestatarii, sau să le spui crescătorilor de vaci că dacă nu le convine suma, pot să renunţe la creşterea vacilor. Nu cred că România are vreo şansă în felul acesta. În toată lumea se vorbeşte despre siguranţa alimentară şi despre foamete. Nu-s vorbe mari. Toate rapoartele ONU şi FAO ne avertizează ce urmează. Drept dovadă, foarte multe ţări din lume cumpără, pentru stocuri, importante produse agricole, iar altele, care au bani, cumpără terenuri agricole, aşa cum se întâmplă şi în România. România, în schimb, nu face nimic să producă, ci aşteaptă să ajungă în situaţia aceasta pe care o spun eu. Ferească-ne Dumnezeu pe toţi politicienii din ţara asta, care folosim agricultura doar ca element de propagandă electorală în campaniile electorale, de o foamete, că nimic nu-i mai rău. Nici războiul nu-i mai rău ca foametea pentru noi. Şi de aceea, stimaţi colegi, insist să votăm această majorare. Repet: a fost adoptată cu majoritate confortabilă în Camerele reunite de specialitate ale Parlamentului, domnule Ialomiţianu, în cele două Camere de specialitate ale Parlamentului, comisii, scuzaţi-mă! Insist mult să vă gândiţi că în lume au apărut mari consumatori, care erau mici consumatori: China şi India se mulţumeau cu o mână de orez, iar astăzi mănâncă trei mese pe zi. Producţia este aceeaşi, stimaţi colegi. România trebuie să producă în continuare, că altfel vom fi obligaţi să ajungem la ceea ce vă spuneam eu, la acel dezastru. Şi cred că cel mai uşor ar fi ca cei care nu pot să conducă să lase locul altora. România are nevoie de un ministru care să-i înţeleagă pe cei care muncesc pământul şi cresc animale. De un astfel de ministru are nevoie România. Din păcate, nu am avut de foarte, foarte mulţi ani, nu de un an, doi. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
|
Mulţumesc domnului deputat. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat la poziţia 197. Voturi pentru? 62. Voturi împotrivă? 179. Abţineri? 4 abţineri. Amendamentul a fost respins. Alte amendamente dacă mai sunt? Vă rog. Domnule deputat Horj, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Poziţia 204. Se propune suplimentarea sumei prevăzute Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu 1.000.000 mii lei pentru următorul obiectiv: "Acoperirea sprijinului financiar, aprobat de Comisia Europeană pentru plăţi naţionale directe, complementare, scheme de ajutor pentru bunăstarea animalelor, subvenţia la motorină şi acoperirea cofinanţării pentru proiectele aprobate din PNDR şi pentru care s-au emis decizii de finanţare". V-aş informa că acest amendament a fost adoptat şi de Comisia pentru agricultură şi, în plus, domnule ministru, în discuţiile pe care le-aţi avut cu fermierii le-aţi promis că aceşti bani pentru plăţile complementare directe îşi vor găsi loc în bugetul Ministerului Agriculturii. Suntem informaţi că sunt foarte nemulţumiţi fermierii şi că dacă nu-şi vor primi aceşti bani vor continua să vină în faţa Ministerului Agriculturii cu utilaje, cu animale şi aşa mai departe. Deci v-aş ruga frumos să supuneţi la vot şi îi rog şi pe colegii din arcul puterii să voteze acest amendament, pentru că este absolut necesar, ţinând cont de faptul că, aşa cum spunea şi colegul Munteanu, 10% din terenul agricol al României este cumpărat de cetăţeni străini, pentru că fermierii români din ce în ce mai mult renunţă la această activitate, pentru că nu sunt sprijiniţi. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu, domnului deputat Horj. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 204. Voturi pentru? 61. Voturi împotrivă? 179. Abţineri? 3 abţineri. Amendamentul a fost respins. Doriţi să susţineţi? Vă rog mult. |
|
|
Domnule preşedinte, 231 şi altele. Nu am să-l susţin decât pe 231, prin care se propune suplimentarea Capitolului 56 - "Cofinanţări" cu suma de 190 mii lei. Am spus şi în Comisia pentru buget finanţe că, din punctul nostru de vedere Ministerul Agriculturii ar trebui susţinut cu mult mai mult aplomb din punct de vedere financiar, deoarece de Ministerul Agriculturii şi de măsurile pe care Guvernul le ia prin politicile agricole depind circa 10,5 milioane de locuitori. Punctul nostru de vedere este că suma alocată pentru cofinanţări la acest capitol este una subdimensionată. Sigur că domnul ministru Ialomiţianu şi domnul ministru Gherghina, cu bunăvoinţa care îi caracterizează, ne-au asigurat că la rectificare Ministerul Agriculturii va primi nişte sume, aşa cum a primit de fiecare dată. Eu mă întreb, însă, ce vom face dacă la rectificare vom avea un alt Guvern, vom avea alţi miniştri. Problema mea rămâne şi aş propune ca acum, la construirea acestui buget, să venim la Capitolul 56.04 "Fonduri pentru cofinanţare" cu sume îndestulătoare, necesare tuturor fermierilor din România, care în anul 2011 şi-au îngropat într-un pământ mai mult sau mai puţin negru toate mijloacele financiare pe care le-au avut. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule Petrescu. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat, poziţia 231. Voturi pentru? 61. Voturi împotrivă? Şi domnul Arion votează, dacă a venit acum în sală. Nu votează. 180. Abţineri? o abţinere. Amendamentul a fost respins. Domnul Daea, microfonul nr. 4. Vă rog, domnule senator. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte al Senatului. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Domnilor miniştri, Îngăduiţi-mi, domnule preşedinte, înainte de a trece direct la amendamentele pe care... într-o ordine înseamnă 205 până la 210, să spun câteva cuvinte vizavi de aceste amendamente, socotind apoi intervenţia realizată şi să supuneţi la vot, evident, articolele respective. Domnilor miniştri, este pentru prima dată, reţineţi, pentru prima dată când în România, pentru agricultură, se dă un buget mai mic decât anul precedent. Cu alte cuvinte, 2012 este mai mic decât 2011. Evident, înţeleg constrângerile bugetare, le cunosc, dimensiunea practică mă îndeamnă să le şi respect, dar nu înţeleg cum un domeniu extrem de important pentru ţară nu poate fi apreciat, ca atare, în Guvern. Domnule preşedinte, vă rog, procedural, să-mi îngăduiţi în litera şi spiritul regulamentului, să ascult părerea ministrului finanţelor pentru propunerea noastră ca amendament şi apoi să o supuneţi la vot. Vă mulţumesc. Şi vreau să-i atrag atenţia domnului ministru Ialomiţianu că aştept de la Domnia Sa o luare de poziţie în Parlamentul României, întrucât la comisii am ascultat părerea domnului ministru Valeriu Tabără. Cele două comisii, în componenţa majoritară, în dialogul de lucru pe care l-am avut atunci când am discutat proiectul de buget pe această anexă, la cele două comisii de specialitate, am convenit să creştem bugetul la Ministerul Agriculturii. Acolo am găsit voinţa politică şi am socotit că această decizie luată prin vot poate fi un suport de dezbatere şi de analiză în comisiile de sinteză, Comisiile de buget din cele două Camere. Am observat, spre regretul meu şi al multora, aţi ascultat colegi atât de la putere, cât şi de la opoziţie, că susţin această creştere bugetară pentru acest domeniu. Spre surprinderea noastră, amendamentul respectiv, care a fost convenit în cele două comisii, a căzut, motiv pentru care am socotit necesar, deşi admis la acele comisii, am socotit necesar să revin la microfon şi să susţin acest lucru. Domnule ministru, v-o spune un om care înţelege domeniul şi respectă foarte mult atitudinea. V-am urmărit cu atenţie şi v-am apreciat atunci când cuvântul de specialist sau intervenţia specialistului a dat nuanţa practică a interpretării. Însă rămân surprins de faptul că dumneavoastră, la fiecare amendament, când ridicaţi mâna, zâmbiţi. Confortul dumneavoastră e tulburător pentru mine şi mă îndeamnă să fac această observaţie în catedrala democraţiei României, a cărei perfecţiune în construcţie este zguduită de luări de poziţie care ne îndeamnă să fim atenţi la ceea ce propunem în Parlamentul României. Nu luaţi, domnule ministru, cu zâmbet uşurat, propunerile pentru agricultura ţării, din trei motive esenţiale: planeta se zguduie sub presiunea foametei. Dumneavoastră anul trecut sau anul acesta aţi rămas cu zâmbetul dat de lacrima lui Dumnezeu, transformată în picătură de ploaie pe pământul României. Şi în al treilea rând, pentru că acest fenomen agricol nu înseamnă ce ne dă Dumnezeu, ce suntem în stare noi să luăm de la natură. Şi aţi luat, prin Ordonanţa nr. 82, din septembrie 2011, factorul apă. Aţi distrus sistemul de irigaţii, prin Ordonanţa nr. 82, în 28 septembrie al acestui an, când aţi redus din 5.100 de salariaţi din sistemul de îmbunătăţiri funciare la 1.500, lăsând 3.500 de staţii de punere sub presiune şi de pompare fără paznici măcar. Cum puteţi să interpretaţi dumneavoastră un lucru în care 3.500.... (Gălăgie în partea PDL-ului.) Iată altă plenitudine, plenitudinea atitudinii zgomotoase! O respect, că este în Parlamentul României, dar ar trebui să fie în afara lui. |
|
|
V-au apreciat şi colegii dumneavoastră. |
|
|
Am văzut, domnule preşedinte, şi pentru că eu vă apreciez şi eu pe dumneavoastră, daţi-mi voie să spun că cele cinci amendamente au fost susţinute şi procedural aveţi libertatea de a supune la vot şi a decide în Parlamentul României. Vă mulţumesc şi aştept răspunsul domnului ministru. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Răspunsul domnului ministru... Dar, domnule Daea, un moment vă rog, de la 205... |
|
|
De la 205 la 210... |
|
|
De la 205 la 210 inclusiv. |
|
|
Evident că da! |
|
|
Mulţumesc mult. Domnule ministru Ialomiţianu, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule Daea, vă apreciez ca specialist şi ştiu că sunteţi un susţinător al agriculturii. Dar vreau să vă spun că în 2012 fermierii nu primesc mai puţin decât în 2011. Se schimbă ponderea. De la Comisia europeană primesc mai mult şi atunci s-a redus de la Fondul naţional. Deci, fermierii nu primesc mai puţin. Şi de când sunt ministru al finanţelor, să ştiţi că am susţinut toate propunerile Ministerului Agriculturii, iar fermierii au primit banii la timp. Nu s-a mai întâmplat ca în alţi ani, să vină în faţa Ministerului Agriculturii, să îşi ceară drepturile. Deci au primit la timp. Şi am fost în multe întâlniri în ţară şi mulţi fermieri au spus că 2011 a fost un an în care au primit banii la timp. Şi în 2012 este asigurat. Legat de ANIF, am salvat această societate, prin transformarea în instituţie publică, pentru că era nestructurată şi era în situaţia să intre în insolvenţă, chiar în faliment. Deci a fost salvată această societate, prin transformare în instituţie publică. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Amendamentul de la poziţia 205, susţinut de domnul senator Daea. Voturi pentru? 60. Voturi împotrivă? 178. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Poziţia 206, vă rog. Voturi pentru? 61. Voturi împotrivă? 180. Abţineri? Două. Amendamentul a fost respins. Poziţia 207. Voturi pentru? 61. Voturi împotrivă? 181. Abţineri? 3. Amendamentul a fost respins. Poziţia 208. Voturi pentru? 61. Voturi împotrivă? 181. Abţineri? Două abţineri. Amendamentul a fost respins. Poziţia 209. Voturi pentru? 62. Voturi împotrivă? 181. Abţineri? Două abţineri. Amendamentul a fost respins. Poziţia 210. Voturi pentru? 62. Voturi împotrivă? 180. Abţineri? Două. Amendamentul a fost respins. Domnul Antochi, vă rog, microfonul central. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Din nenumăratele amendamente care s-au făcut în şedinţa comună a comisiilor şi din cele câteva care au fost prezentate în plen, înţeleg că pentru acest sector important care este mare cât ţara, cum spunea un regretat coleg de-al nostru, nu s-a adoptat decât un singur amendament. Şi îmi pun întrebarea, domnule preşedinte, şi dumneavoastră, şi tuturor colegilor noştri, de ce am mai pierdut atâta timp în şedinţele comisiilor reunite, de ce pierdem atâta timp astăzi aici, fără ca niciuna din măsurile care sunt propuse, din propunerile făcute, să nu fie analizată din punct de vedere politic, economic şi social? Este o foarte mare dezamăgire pe care o împărtăşesc toţi cei care lucrează în agricultură. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Pâslaru cred că doreşte... Numărul curent, vă rog... |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. 232. |
|
|
Vă rog. |
|
|
Este vorba de o investiţie necesară pentru protecţia antierozională a terenurilor. Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu suma de 100 mii lei pentru înfiinţarea de perdele de protecţie în comuna Bucu, judeţul Ialomiţa. Sursa de finanţare fiind |
|
|
Mulţumesc domnului deputat Pâslaru. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 232, amendament respins. Voturi pentru? 62. Voturi împotrivă? 182. Abţineri? o abţinere. Amendamentul a fost respins. Domnule Pâslaru, dacă mai ... |
|
|
Vă mulţumesc. Sunt convins că la următorul amendament îmi veţi da câştig de cauză. Este vorba de cofinanţarea fondurilor europene. Din suma prevăzută se alocă suma de 30.000 lei pentru finanţarea obiectivului "Măsura 322 - Modernizare drumuri de interes local", comuna Broşteni, judeţul Mehedinţi. |
|
|
Domnul deputat s-a referit la amendamentul de la poziţia 233, cred, da? |
|
|
233, da! |
|
|
Supun votului dumneavoastră acest amendament. Voturi pentru? 63. Voturi împotrivă? 182. Abţineri? Nicio abţinere. Amendamentul a fost respins. Dacă mai sunt amendamente de susţinut dintre cele respinse? Vă rog, domnule deputat Nica. Ciprian Nica. |
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Din suma prevăzută se alocă suma de 500 mii lei pentru finanţarea obiectivului "Măsura 225 B - Modernizare drumuri de exploataţie agricolă", comuna Broşteni, judeţul Mehedinţi. |
|
|
Deci, 234, da? |
|
|
234. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră acest amendament, poziţia 234. Domnul Ciprian Nica l-a susţinut. Voturi pentru? 64. Voturi împotrivă? 179. Abţineri? Două abţineri. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule deputat Ciprian Nica. |
|
|
235, la aceeaşi anexă. Din suma prevăzută se alocă suma de 59 mii lei pentru studiul de fezabilitate pe Măsura 125, comuna Silivaşu de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud. |
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 235. Voturi pentru? 63, cu al domnului Oltean. Voturi împotrivă? 181. Abţineri? o abţinere. Amendamentul a fost respins. Vă rog, domnule senator Rotaru, microfonul central, vă rog. |
|
|
Domnul Ion Rotaru: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. V-aş ruga să revenim la 213, pentru că s-a sărit direct la 236. |
|
|
Nicio problemă! |
|
|
Domnul Ion Rotaru: Şi înainte de a prezenta conţinutul amendamentului, aş vrea şi eu în 30 de secunde să fac o apreciere referitor la bugetul Ministerului Agriculturii, ca reprezentant al unui judeţ agricol, judeţul Brăila şi să-mi exprim nemulţumirea mea şi a agricultorilor brăileni, referitor la sumele acordate pentru subvenţii, în primul rând. Este de neacceptat ceea ce se întâmplă, în condiţiile în care au existat promisiuni că subvenţiile în acest an vor fi mai mari, în condiţiile în care aprecia şi primul-ministru şi toată lumea apreciază că agricultura a adus creştere economică, este de neînţeles cum poate fi luată o măsură antiagricultură, în condiţiile în care agricultura ar fi putut, poate, şi în anul următor să aducă acea mică creştere economică de care avem nevoie cu toţii şi care ar fi însemnat şi pentru agricultorii României o gură de oxigen. Susţin că nu prin asemenea măsuri agricultura României se va dezvolta şi va merge pe un drum ascendent, pentru că este o atitudine prin care îi tăiem şi picioruşele firave pe care şi le formase după acest an agricol bun, mai ales, aşa cum sublinia aici şi domnul Daea, în condiţiile în care domnul ministru Ialomiţianu afirmă că a salvat SNIF-ul, eu spun că l-a băgat în groapă, pentru că nu putem să mergem pe ideea de a îngropa sistemul de irigaţii, de îmbunătăţiri funciare şi tot ce înseamnă, ca o consecinţă, acest lucru, prin lipsă de finanţare. Amendamentul se referă la suplimentarea sumei prevăzute pentru sprijinirea producătorilor agricoli cu 188.936 mii lei, cel de la poziţia 213, domnule preşedinte. Argumentaţia am făcut-o. |
|
|
Mulţumesc mult domnului senator Rotaru. Supun votului dumneavoastră amendamentul susţinut, poziţia 213. Voturi pentru? 61. Voturi împotrivă? 181. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Dacă mai aveţi de susţinut, domnule Rotaru? |
|
|
Domnul Ion Rotaru: Da, şi 215, domnule preşedinte. |
|
|
Vă rog, domnule senator. |
|
|
Domnul Ion Rotaru: Se propune suplimentarea sumei prevăzute pentru Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, la Capitolul "Bunuri şi servicii", cu 300.000 mii lei, pe aceeaşi argumentare pe care am prezentat-o. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră şi acest amendament susţinut de domnul Rotaru. Voturi pentru? 61. Voturi împotrivă? 182. Abţineri? Nu sunt. Amendamentul a fost respins. Domnule Pâslaru, mai aveţi? Vă rog. Domnul deputat Pâslaru. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Este vorba de o cofinanţare din fonduri europene, este poziţia 236, pe Anexa nr. 3/22. Sursa de finanţare: Ministerul... |
|
|
Numărul? |
|
|
Poftiţi? |
|
|
236? |
|
|
236, da! |
|
|
Da, mulţumesc. |
|
|
Amendamentul propus este următorul: "Din suma prevăzută se alocă suma de 60 mii lei pentru studiul de fezabilitate pe Măsura 125, comuna Urmeniş, judeţul Bistriţa-Năsăud." |
|
|
Mulţumesc mult. Supun votului dumneavoastră amendamentul prezentat de domnul Pâslaru, poziţia 236. Voturi pentru? 61 voturi pentru. Voturi împotrivă? 183. Abţineri? o abţinere. Amendamentul a fost respins. Nemaifiind amendamente la anexa nr. 3/22... Mai aveţi dumneavoastră? |
|
|
Da, mai am eu un amendament, domnule preşedinte. Mulţumesc. |
|
|
Poziţia? |
|
|
237. |
|
|
237. |
|
|
E vorba tot de cofinanţare fonduri europene. Sursa de finanţare: bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală. |
|
|
Mulţumesc. |
|
|
Staţi să citesc amendamentul! Amendamentul propus este următorul: "Din suma prevăzută se alocă suma de 200 mii lei pentru proiect integrat - Măsura 322, comuna Silvaşu de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud". Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu. Aceasta nu se poate din fond de la buget, pe bani europeni, dar o supun votului. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la 237, chiar dacă nu se poate nicicum. Voturi pentru? 61. Voturi împotrivă? 185. Abţineri? Nicio abţinere. Amendamentul a fost respins. Dacă la Anexa nr. 3/22, revin şi întreb... Vă rog, domnule deputat, Ciprian Nica. |
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Tot la Anexa nr. 3/22, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru că noi avem nevoie de agricultură, aşa cum s-a menţionat, din suma prevăzută se alocă suma de 6.364 mii lei pentru construirea şi/sau modernizarea infrastructurii agricole: drumurile de acces şi drumurile agricole de exploataţie, lucrările de corectare a torenţilor, situate în fondul funciar agricol din judeţul Târgu Mureş. |
|
|
Numărul curent? |
|
|
238. |
|
|
238. Supun votului dumneavoastră acest amendament. Voturi pentru? 61. Voturi împotrivă? 184. Abţineri? Nici o abţinere. Amendamentul dumneavoastră a fost respins. |
|
|
La 239. |
|
|
239. Vă rog. |
|
|
Tot la Anexa nr. 3, la agricultură, se propune alocarea sumei de 200 mii lei pentru "Proiecte FEADR 322, comuna Balaciu, judeţul Ialomiţa". |
|
|
Eu îl supun votului, dar nu poţi plăti din bugetul de stat fonduri europene. În sfârşit... |
|
|
Din păcate, comunităţile rurale nu au fonduri, domnule preşedinte. |
|
|
Dar nu se poate dublă finanţare... E prima regulă a fondurilor europene! |
|
|
Noi suntem obligaţi să-l susţinem! |
|
|
Bine. Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 239. Voturi pentru? 61. Voturi împotrivă? 186. Abţineri? O abţinere. Amendamentul a fost respins. Supun votului dumneavoastră Anexa 3/22. Voturi pentru? cu amendamentul admis, sigur că da. 187. Voturi împotrivă? 61 de voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt. Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost adoptat. Anexa 3/23, "Ministerul Mediului şi Pădurilor" are un amendament. Vă rog, doamna Aura Vasile. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Se spune peste tot şi, aşa cum domnul deputat Munteanu Ioan a spus de la acest microfon, că România are posibilităţi, România are capacitate de a rezolva problema cetăţenilor României, şi nu numai în ceea ce priveşte hrana. La fel şi domnul ministru Tabără a spus de mai multe ori şi de la acest microfon şi în emisiuni televizate. Atunci, eu mă întreb: de ce acest buget este neprietenos cu cetăţenii României? De ce cei 10 milioane şi jumătate de mici fermieri sau de cetăţeni ai României care fac agricultură acolo unde fac nu pot să fie egali cu cei 119 ciocoi fermieri ai actualei puteri? Domnilor colegi, de ce spun că acest proiect de lege este neprietenos? Pentru că taxele şi impozite din ce în ce sunt mai mari, iar subvenţia este păstrată la 130 de euro, în condiţiile în care numai 30 de euro dă Guvernul României, în condiţiile în care se ştie că aceste sume trebuie să fie cel puţin egale. Nu sunt agronom. Am citit şi am învăţat de la colegii mei care se pricep foarte bine la agricultură. De aceea am votat împotrivă, pentru că acest buget, domnilor colegi, apără şi asigură dezvoltarea doar la 119 ciocoi fermieri ai actualei puteri. Şi, domnule preşedinte, pentru că constat că nu ne mai putem desfăşura activitatea, pentru că suntem mult, mult sub cvorumul de şedinţă, aveţi două posibilităţi: ori folosiţi articolul care vă permite să suspendaţi şedinţa, ori să faceţi un apel nominal. Este solicitarea din partea Grupului parlamentar al PSD. |
|
|
De data asta, nu mai fac apel nominal. Am făcut. Există cvorum. Trecem la Anexa 3/23. Eu vă respect, dar, până la urmă, ce-i prea mult strică. Ministerul Mediului şi Pădurilor. Nu există niciun amendament admis. 182 de amendamente respinse, de la poziţiile 247 la 428. Vă rog. Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, după cum constataţi, pe locurile opoziţiei suntem mult mai puţini decât cifra pe care dumneavoastră o anunţaţi ca fiind voturi împotrivă, în condiţiile în care vă solicit prezenţa pentru colegii noştri, în condiţiile în care este ştiut că, dacă vreţi să vă treceţi proiectul de buget, să vă aduceţi parlamentarii în sală. Este problema partidelor din arcul guvernamental. Deci, domnule preşedinte, aşa cum vă spuneam, cu toată stima pentru dumneavoastră şi pentru domnul Oltean, sunteţi două persoane care totdeauna aţi respectat legile şi regulamentul. Nu puteţi să aduceţi în acest moment fraudă în Parlamentul României, trecând, în continuare, ministere importante, fără numărul suficient de parlamentari. Vă spun încă o dată, regulamentul vă creează două posibilităţi: suspendaţi şedinţa sau faceţi apel nominal. Nu se poate să continuaţi şi nu cred, domnule preşedinte de şedinţă, că dumneavoastră vreţi să aduceţi din nou situaţii triste în acest Parlament, când legi importante pentru mulţi cetăţeni ai României, în acel moment nemajoritari, au fost frudate, iar acest buget este realizat pentru 22 de milioane de cetăţeni. La 22 de milioane de cetăţeni trebuie, măcar puterea să aibă numărul de parlamentari regulamentar ca să poată să treacă acest proiect de lege. |
|
|
O să vă fac plăcerea să fac a patra oară apelul, să vedeţi că este cvorum. Apelul. Senatul. Până la urmă cine nu e, doamnă, nu e, şi nu ia leafă astăzi. Vă rog, apelul la Senat! |
|
|
Albert Almos - prezent |
|
|
Doamna Aura Vasile, cred că o să aveţi surprize, cu toate că aţi trimis oamenii afară, o să fie cvorum. Rog, prezenţa la Cameră. |
|
|
Adomniţei Cristian Mihai - absent |
|
|
Dragi colegi, Suntem exact în cvorum, dar pentru că opoziţia nu este prezentă, suspendăm şedinţa astăzi şi reluăm şedinţa în plen mâine la ora 10,00. Vă mulţumesc mult. Oricum, nu mai avem mult de parcurs din Legea bugetului de stat. |
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 20,35. |


