Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 decembrie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 decembrie 2011

3. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal - bugetar şi a unor măsuri financiar - bugetare aplicabile până la 1 ianuarie 2014 (PL-x 652/2011). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 652/2011

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Duşa, exact cu asta începeam, cu proiectul de Lege aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar şi a unor măsuri financiar bugetare aplicabile de la 1 ianuarie 2014. Astfel încât... că ăsta era pe ordinea de zi.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din bancă):

Ordinea de zi se distribuie, aşa scrie în regulament.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dar asta era pe ordinea de zi.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din bancă):

Nu s-a distribuit nimic.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun! Deci intrăm în dezbaterea proiectului de lege. Într-un minut înţeleg că vin şi legile.

Procedură de urgenţă. Iniţiatorul, punctul de vedere, vă rog. Ministerul de Finanţe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Gherghina (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice):

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Potrivit Legii responsabilităţii fiscale, Guvernul a înaintat proiectul de Lege privind aprobarea plafoanelor indicatorilor pentru anul 2012 şi 2013.

A fost discutat în Comisia pentru buget, finanţe.

S-a renunţat la Capitolul II - Măsuri.

A rămas numai Capitolul I şi plafoanele pe care vă rugăm să le aprobăm.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamnă preşedinte Barna, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria Eugenia Barna:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Raport asupra proiectului de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar şi a unor măsuri financiar-bugetare aplicabile până la 1 ianuarie 2014.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată cu acest proiect de lege.

La întocmirea raportului, s-a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi avizul cu amendamente al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar şi a unor măsuri financiar-bugetare aplicabile până la 1 ianuarie 2014.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi la dezbaterea proiectului de lege au participat, din partea Ministerului de Finanţe, domnul Gheorghe Gherghina, cât şi ministrul finanţelor.

La lucrările comisiei, şi-a înregistrat prezenţa un număr de 33 de deputaţi şi raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterii proiectului de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar şi a unor măsuri financiar bugetare aplicabile până la 1 ianuarie 2014, în şedinţa din data de 9 decembrie 2011, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege cu amendamentele prezentate în anexă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dacă sunt intervenţii? Vă rog, domnul deputat Popeangă. Ce mă bucur că folosiţi de data asta şi microfonul, că altfel dumneavoastră folosiţi banca în mod excepţional pentru a comenta tot timpul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Aşa consider eu că e mai bine să mă manifest.

Vreau să salut prezenţa domnului deputat Boureanu, care ieri nu mai contenea să critice colegii de la opoziţie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Cred că-l confundaţi, colegul Boureanu încă n-a ajuns.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Popeangă:

De asta ziceam că este bine să critici pe alţii.

Voci din sală:

Este ziua lui.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Popeangă:

Dacă e ziua lui, cu atât mai bine. La mulţi ani!

Doamnă preşedinte,

Pe mine nu mă mai surprinde nimic, mărturisesc sincer, şi am declarat că ne desfăşurăm activitatea cumva apropiat de cum se desfăşura Marea Adunare Naţională. Domnul Toader mi-a spus că... dacă am făcut cumva parte. N-am făcut. Nu eram pe vapor, dar eram şi eu în alte părţi şi n-am putut să fac parte.

Vreau să vă spun că mi-este greu să înţeleg cum un act normativ care ar fi trebuit să stea la baza bugetului, a elaborării proiectului de buget şi să se ţină cont de aceste prevederi, se aprobă astăzi, cu două ore înainte de a se aproba bugetul.

Dar trebuie să ne obişnuim, este stilul impus de dumneavoastră şi de domnul Toader. Trebuie să ştie cei care ne privesc că aceasta este procedura în Parlamentul României şi, mai ales, în Camera Deputaţilor şi trebuie să ne conformăm acestei proceduri.

Eu sigur că voi vota împotriva acestui proiect de lege, care, vă repet, vine să consfinţească fără niciun fel de analiză necesitatea ca bugetul, într-adevăr, să aibă la bază nişte acte normative.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Eugen Nicolăescu era înscris la cuvânt. Este procedură de urgenţă. O singură intervenţie de grup.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă deputat Roberta Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimaţi colegi,

Nimeni nu contestă necesitatea acestui proiect de lege.

El este prevăzut, de fapt, de legislaţia în vigoare, numai că - aşa cum spunea şi colegul meu - această lege trebuia să existe la data la care Guvernul înainta către Parlament Legea bugetul de stat şi a asigurărilor sociale de stat.

Şi am să vă citez din art.1 alin.(3): "La elaborarea proiectului Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anii 2012 şi 2013 plafoanele indicatorilor prevăzute la alineatele 1 şi 2 sunt obligatorii."

Deci, cu alte cuvinte, trebuia să avem legea înainte ca cele două proiectele de lege să fie înaintate Parlamentului.

Dacă ne-am pune mintea cu acest guvern, ar trebui să-i spunem astăzi foarte simplu şi foarte clar că tot ceea ce a trimis în Parlament din punct de vedere al Legii bugetului este ilegal, pentru că n-a respectat legea.

Dar, întrucât majoritatea actelor normative adoptate de actuala putere suferă de multe ilegalităţi, n-are rost să mai intrăm într-o asemenea acţiune de detaliu, ar numi-o cei de la putere. Nouă ni se pare că este o acţiune foarte întemeiată şi foarte serioasă.

Aş vrea, de asemenea, să vă spun că nu contestăm toţi indicatorii, toate plafoanele pe care încearcă Guvernul să ni le aducă spre dezbatere şi, până la urmă, spre aprobare.

Modalitatea aleasă este incorectă şi ilegală şi poate pe unii indicatori ar fi trebuit să avem o dezbatere serioasă, să vedem care sunt interesele României şi, în funcţie de această dezbatere, poate şi cei de la putere şi-ar fi nuanţat atitudinea de votare sau de nevotare sau chiar de rediscutare a unor asemenea propuneri.

În consecinţă, Grupul parlamentar al PNL nu poate să voteze un proiect de lege care ar fi trebuit să fie adoptat înaintea Legii bugetului.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat... Nu, nu. Pe procedură, dar să fie pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre Petrescu:

Doamnă preşedinte,

Să ştiţi că nici măcar pe procedură nu iau cuvântul dacă nu-mi permiteţi să mă exprim, totuşi, asupra unei legi atât de importante, care influenţează viaţa absolut a fiecărui om din această ţară.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu pot să vă... Deci această discuţie trebuia s-o aveţi...

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre Petrescu:

Dacă doriţi să....

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dacă-mi permiteţi!

Această discuţie trebuia s-o aveţi în grup, iar dumneavoastră să vă exprimaţi punctul de vedere în numele grupului parlamentar, aşa cum l-aţi auzit foarte bine înaintea dumneavoastră pe domnul Eugen Nicolăescu vorbind în numele grupului.

Asta este procedura. Haideţi să o respectăm, pentru că avem un timp scurt la dispoziţie.

Vă mulţumesc mult pentru înţelegere.

Domnul Călian, vă rog, în numele Grupul parlamentar al PDL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am ascultat cu multă atenţie tot ceea ce au relatat distinşii mei colegi din partidele de opoziţie.

Însă fac precizarea că, la nivelul Comisiei de buget, finanţe şi bănci, nu au fost aceste discuţii şi acest lucru s-a datorat faptului că plafoanele pentru indicatorii bugetari se stabilesc pe termen mediu, iar Legea bugetului pe anul 2012 se încadrează în aceste plafoane, nefiind depăşit niciun indicator.

În consecinţă, nu este absolut nicio problemă şi acest lucru, stimaţi colegi, ştiţi foarte bine că l-am convenit şi în comisia de specialitate.

Vă mulţumesc.

O voce din sală:

Le-aţi aprobat numai voi. Numai voi aţi fost!

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mai sunt alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale?

Pe procedură, vă rog, domnul deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre Petrescu:

Doamnă preşedinte,

Faptul că avem o şedinţă fără ordine de zi astăzi este un motiv suficient ca să pot vorbi pe procedură?

Deci, dacă nu avem, îmi impuneţi mie să respect nişte reguli pe care dumneavoastră împreună cu Biroul permanent şi cu...

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Îmi pare rău. Există şi ordine de zi. A fost modificată prin intervenţia unui lider de grup şi la solicitarea acestuia, aşa cum scrie în regulament. Nu avem nicio problemă. Ea este în momentul... aşa cum a fost modificată a fost distribuită liderilor de grup.

Deci nu e niciun motiv suficient pe procedură, domnul deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre Petrescu:

Doamnă preşedinte,

Cereţi-le colegilor noştri, să vedem care dintre noi are ordinea de zi aprobată pentru şedinţa de astăzi.

Eu nu am această ordine de zi, niciunul dintre colegii noştri n-o are şi cred că dacă m-aţi fi lăsat să spun ceea ce aveam de spus, până la ora actuală terminam cu totul.

Deci, în acest context, nu avem ordine de zi aprobată.

Vă rog frumos, reluăm şedinţa atunci când avem ordine de zi aprobată.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Este ordinea de zi aprobată.

Vă mulţumesc.

Vă rog, domnul Ialomiţianu, încheierea dezbaterilor generale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu (ministrul finanţelor publice):

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Legea responsabilităţii fiscal-bugetare spune foarte clar că se trimite în luna mai proiectul de lege privind plafoanele de cheltuieli şi strategia fiscal-bugetară.

Dar, la nivelul Uniunii Europene, s-a instituit semestrul european şi noi trebuia să trimitem programul de convergenţă, care se aprobă în iunie, în Consiliul European, şi să elaborăm bugetul de stat pentru 2012 pe baza programului de convergenţă, discutat în Consiliul European.

Noi... atât strategia fiscal-bugetară, cât şi bugetul au fost întocmite în baza acestui program de convergenţă. Bugetul de stat are la bază strategia fiscal-bugetară şi proiectul de lege privind plafoanele. Noi am trimis atât proiectul de lege privind plafoanele, cât şi strategia fiscal-bugetară la sfârşitul lunii august. La sfârşitul lunii august! Deci era timp suficient ca proiectul de lege să fie adoptat.

Deci Guvernul nu poate fi acuzat că nu şi-a făcut treaba.

Vă rog, în consecinţă, să daţi un vot favorabil acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Acum intrăm în dezbaterea amendamentelor. Vă rog, pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Duşa:

Doamnă preşedinte,

Chiar pe procedură o să ies şi am să vă întreb şi o să întreb toţi colegii, dacă după votul pe acest proiect de lege o să reluăm dezbaterea la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale, pentru că acest buget a fost fundamentat pe acte normative care nu sunt adoptate. Vă dau exemplul şi al Legii privind asistenţa socială, pe care numai ieri s-a pronunţat Curtea Constituţională, şi sunt şi alte exemple.

Deci procedura este foarte clară. Dumneavoastră n-o respectaţi. Ne spuneţi nouă să respectăm procedura, dar eu vă întreb: după ce adoptăm aceste acte normative, după ce s-a pronunţat Curtea Constituţională, reluăm dezbaterea pe bugetul de stat şi pe bugetul asigurărilor sociale de stat? Ca să adoptăm şi noi, totuşi, acte legale.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun. Vă mulţumesc mult.

Intrăm în dezbaterea amendamentelor admise.

Titlul legii: Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar şi a unor măsuri financiar - bugetare aplicabile până la 1 ianuarie 2014.

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 4, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 5 şi 6, punctele acestea nemodificate de comisii, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate.

Punctul 7, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 8? Nu sunt observaţii. Adoptat.