Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 aprilie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.35/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 aprilie 2012

3. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare între Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles, la 2 martie 2012 (PL-x 39/2012). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 39/2012

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

4. Primul punct, Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare între Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles, la 2 martie 2012.

Este în procedură de urgenţă.

Punctul de vedere al Guvernului, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Ghizdeanu (preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză):

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Proiectul de act normativ a fost iniţiat în urma semnării de către România la Consiliul European - la Bruxelles - din 2 martie, a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.

Tratează, vizează, în principal, întărirea disciplinei fiscale.

Având în vedere conţinutul acestui tratat, în consens şi cu raportul comisiei de specialitate, Guvernul - prin Ministerul Finanţelor Publice - vă adresează rugămintea de a fi adoptat acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Raportul comisiei, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria Eugenia Barna:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare între Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles, la data de 2 martie 2012.

Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru politică externă au fost sesizate, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Tratatul vizează întărirea disciplinei fiscale, având ca principale elemente poziţia bugetară, care trebuie să fie echilibrată sau în excedent.

Această regulă se consideră a fi îndeplinită, dacă soldul structural anual respectă obiectivul bugetar pe termen mediu, cu o limită inferioară a deficitului structural de 0,5% din PIB la preţurile pieţei.

Deficitul structural poate avea o valoare mai mare decât cea specificată mai sus, până la maximum 1% din PIB, dacă nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60%.

Regula bugetară se introduce prin dispoziţii naţionale, cu forţă juridică obligatorie şi caracter permanent, de preferinţă constituţionale.

Statele care fac obiectul unei proceduri de deficit excesiv instituie un program de parteneriat bugetar şi economic cu caracter obligatoriu.

În urma examinării actului normativ şi a opiniilor exprimate de către membrii celor trei comisii, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Guvern.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, ştim toţi, în momentul în care s-a semnat aderarea noastră, ne-am angajat şi noi, ca şi România, să respectăm principiile care vor fi la nivelul Uniunii Europene. Sunt principii grele pentru noi, într-adevăr, pe viitor, mai ales în perioade grele economice, dar sper că, într-adevăr, vom trece mai repede, ca să nu putem fi contestaţi de celelalte state partenere ale Uniunii Europene că nu vom reuşi să ajungem la acele puncte care sunt în acest tratat, denumit Tratatul fiscal.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va susţine acest tratat şi înţelege urgenţa adoptării acestui tratat.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final pentru acest proiect de lege.