Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 martie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.35/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 martie 2013

3. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 5 /2013). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PHC nr. 5/2013

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

3. Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.48/2012 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Articolul unic, se modifică după cum urmează Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.48/2012: domnul deputat Romeo Florin Nicoară, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, trece de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale la Comisia pentru politică externă, în calitate de membru, iar domnul deputat Ioan Dîrzu, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, trece de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Obiecţii, comentarii? Nu.

Merge la votul final.

Intrăm la următorul proiect de lege cu caracter organic. Raportul este cu amendamente. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative.

Din partea iniţiatorului? Iniţiatorul?

Atunci o punem de o parte şi când vine iniţiatorul o discutăm.

Mergem mai departe, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2012 privind asigurarea proprietarilor navelor în ceea ce priveşte creanţele maritime.

Un raport cu amendamente, caracter ordinar, procedură de urgenţă.

Iniţiatorul? Iniţiatorul din partea Guvernului? Deci nici la creanţele maritime nu avem pe nimeni, da? Cine-i iniţiator? Ce minister? Ministerul Transporturilor. Nu avem?

Atunci o amânăm şi pe aceasta până...

Mergem mai departe. Asta-i viaţa, poate află şi ei cum e cu Parlamentul.