Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2013

3. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2013 privind reglementarea regimului juridic al apei grele preluate de către Societatea Naţională "Nuclearelectrica - S.A." prin alocaţii de la bugetul de stat, în perioada 2006-2011 (PL-x 276/2013). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 276/2013

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

4. Mergem la următorul proiect de lege, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2013 privind reglementarea regimului juridic al apei grele preluate de către Societatea Naţională Nuclearelectrica SA prin alocaţii de la bugetul de stat, în perioada 2006-2011.

Are caracter ordinar; procedură de urgenţă. Este un raport cu amendamente.

Doamna ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Irina Alexe (secretar general adjunct, Ministerul Afacerilor Interne):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin proiectul de lege se propune aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2013 privind reglementarea regimului juridic al apei grele preluate de către Societatea Naţională Nuclearelectrica SA, prin alocaţii de la bugetul de stat, în perioada 2006-2011.

Vreau să fac precizarea că prin ordonanţă se reglementează regimul juridic unitar al dreptului de proprietate asupra apei grele necesare pentru punerea în funcţiune a unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, în funcţie de sursa de finanţare a acesteia, respectiv prin transferarea din patrimoniul Societăţii Naţionale Nuclearelectrica SA în patrimoniul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, a întregii cantităţi de apă grea achiziţionată de către Societatea Naţională Nuclearelectrica SA de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, în perioada 2006-2011.

Vreau să mai precizez faptul că toate aceste cantităţi de apă grea au fost finanţate integral din surse bugetare. Adică, alocaţii de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

De asemenea, prin ordonanţa de urgenţă se propune extinderea aplicării regimului juridic stabilit prin Ordonanţa de urgenţă nr.118/2011 şi asupra cantităţilor de apă grea care, în urma aplicării prezentului act normativ, vor intra în patrimoniul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

De asemenea, se vizează implementarea unor măsuri administrative care să vizeze stabilirea unui nou nivel maxim în Nomenclatorul Produselor de Rezervă de Stat la apa grea, la produsul apă grea, ca urmare a transferului apei grele, precum şi pentru reglementarea modalităţilor şi graficului de acumulare în marja necesară, marjă care trebuie să ţină cont atât de cantităţile reprezentând primele încărcături, cât şi de cantităţile aferente consumului tehnologic potenţial al unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, pe durata de viaţă a acestora.

De asemenea, se propune implementarea unor măsuri prin care să se garanteze utilizarea cu prioritate, conform destinaţiei prevăzute la art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.118/2011, a stocurilor de apă grea şi octoxid de uraniu, finanţate exclusiv şi integral prin alocaţii bugetare şi preluate în stocurile de rezervă de stat.

Noi suntem de acord cu adoptarea proiectului în forma propusă de comisie. Deci, susţinem şi amendamentul. Şi vă rog şi pe dumneavoastră să fiţi de acord cu adoptarea sa.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi sau Comisia pentru industrii şi servicii. În numele lor, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Varga:

În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu acest proiect pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2013, având ca obiect reglementarea regimului juridic al apei grele preluate de către Societatea Naţională Nuclearelectrica SA prin alocaţii de la bugetul de stat, în perioada 2006-2011, transmis cu adresa PL-x 276 din 9 septembrie 2013.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 3 septembrie.

Consiliul Legislativ a avizat, de asemenea, favorabil, cu observaţii şi propuneri, iniţiativa legislativă, cu avizul nr.462 din martie 2013.

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, precum şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au avizat favorabil, proiectul de lege privind avizul nr.230 din 18 septembrie, respectiv 384 din 19 septembrie.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transferarea din patrimoniul Societăţii Naţionale Nuclearelectrica SA în patrimoniul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a întregii cantităţi de apă grea achiziţionate de Societatea Naţională Nuclearelectrica SA de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare în perioada 2006-2011, achiziţie realizată cu finanţare integrală din surse bugetare, astfel încât această cantitate de apă grea să fie recunoscută ca fiind proprietatea statului român.

În conformitate cu prevederile art.61-63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cele două comisii au dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţe separate. membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au examinat în şedinţa din 1 octombrie 2013, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa din 8 octombrie.

La lucrările Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au participat 27 de membri, iar un număr de 23 de deputaţi au avizat favorabil.

La lucrările Comisiei pentru industrii şi servicii au participat, dintr-un total de 32, 29 de deputaţi.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii s-a hotărât, cu majoritate de voturi, să se propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea raportului comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2013 privind reglementarea regimului juridic al apei grele preluate de către Societatea Naţională Nuclearelectrica SA prin alocaţii de la bugetul de stat, în perioada 2006-2011, cu amendamente admise prevăzute în anexă.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Dezbateri generale.

Liderii grupurilor parlamentare. Grupurile parlamentare.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria-Andreea Paul:

Bună ziua!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este o nouă dovadă a diletantismului economic al Guvernului USL.

Avem de a face cu următoarea speţă: transferul din patrimoniul Societăţii Naţionale Nuclearelectrica SA al apei grele achiziţionate de la RAAN, plătite, e adevărat, din bugetul de stat, şi care acum trece la rezerva de stat.

Motivele, însă, invocate vizează o abordare pe termen scurt, şi anume: listarea la BVB, la bursa de valori, respectiv negocierile cu ENEL şi Arcelormittal pentru punerea în funcţiune a reactoarelor nucleare 3 şi 4.

Spun diletantism, pentru că, la art.5 pct.1, această ordonanţă îşi propune să oblige - vă citez: să oblige achiziţionarea cu prioritate a apei grele şi a octoxidului de uraniu din stocurile de rezervă de stat constituite cu această destinaţie.

Prima întrebare de fond: când vor funcţiona unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, pentru ca ele să poate achiziţiona apa grea şi s-o consume? Sau este o altă formă tipică USL, de creare în cadrul Rompetrol a unui memorandum de investiţii şi a unui fond de investiţii de 10 miliarde de euro, care niciodată nu se va întâmpla. Nu faceţi altceva decât să risipiţi banul public şi să viciaţi procedura de listare a unui pachet de acţiuni minoritar la Nuclearelectrica.

Votul Partidului Democrat Liberal va fi împotrivă.

 

În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, mulţumim foarte mult.

Domnul Cernea. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Din păcate, ţara noastră nu are, în acest moment, o strategie privind energia. În acelaşi timp, foarte multe ţări europene au renunţat la energia nucleară, iar altele au iniţiat procedura de phase out, - de renunţare treptată la energia nucleară. Deja sunt peste 10 ţări care nu mai au deloc reactoare nucleare şi alte câteva, precum Germania...

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Cum se numeşte procedura? Procedura, cum se numeşte?

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Phase out. Procedura se numeşte phase out, adică o renunţare treptată la energia nucleară. Este un concept bine cunoscut şi discutat în domeniu.

Aşadar, fac un apel la dumneavoastră să avem în vedere tocmai o astfel de direcţie politică. Să ne reformăm, să creăm o strategie energetică, în primul rând, şi să ne reformăm tehnologiile pentru a trece către surse regenerabile de energie, nu către combustibil fosil sau energie nucleară.

Vă mulţumesc foarte mult. Voi vota împotrivă acestui proiect de lege care prevede inclusiv continuarea lucrărilor sau are în vedere continuarea lucrărilor la reactoarele 3 şi 4.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva? Domnişoara Cătălina Ştefănescu. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Elena Cătălina Ştefănescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Distinşi parlamentari,

Ştim cu toţii că finalizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară electrică de la Cernavodă reprezintă un obiectiv strategic al României, care a fost asumat în mod explicit de actualul Guvern prin Programul de guvernare 2013-2016, în care se menţionează la secţiunea "energie", la subtitlul "proiecte prioritare", angajamentul de a relua oferta pentru realizarea acestor reactoare.

Având în vedere angajamentele asumate de autorităţile române faţă de FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană, Guvernul a iniţiat pregătirea Nuclearelectrica în vederea listării la bursa de valori. În aceste condiţii, era necesară clarificarea regimului juridic al sumelor înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii ca aport de la bugetul de stat.

În sensul acestei clarificări a regimului juridic, Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă nr.56/2013, prin care se prevede transferul cu titlu gratuit de la Nuclearelectrica în rezerva de stat a întregii cantităţi de apă grea achiziţionată de societate în perioada 2006-2011 din banii alocaţi de la bugetul de stat.

Această cantitate de apă grea care a intrat în patrimoniul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, se va constitui ca aport în natură la capitalul social al societăţii care va realiza construcţia şi punerea în funcţiune a unităţilor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă.

După cum se poate observa din expunerea de mai sus, raţiunea emiterii Ordonanţei de urgenţă nr.56/2013 are la bază îndeplinirea angajamentelor asumate de România faţă de organismele financiare internaţionale şi faţă de Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, achiziţia apei grele din alocaţii bugetare acordate unei entităţi de drept privat, cum e Nuclearelectrica, chiar dacă are capital majoritar de stat, ar fi putut fi considerată ajutor de stat.

Date fiind aceste aspecte, putem afirma că emiterea Ordonanţei nr.56 a fost perfect întemeiată şi chir binevenită, drept pentru care vă recomandă să votaţi în favoarea adoptării legii pentru aprobarea acestui act normativ.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat. Vă rog. Urmează domnul Palaşcă, pe urmă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Rodin Traicu:

Rodin Traicu, Grupul parlamentar al PSD.

Foarte pe scurt: de ce a fost nevoie de acest act normativ? Datorită diletantismului guvernărilor anterioare, inclusiv consilierilor pe care primul-ministru i-a avut în domeniul economic.

Achiziţia de apă grea se face prin alocaţii bugetare de la Ministerul de Finanţe la Ministerul Afacerilor Interne, şi anume, la rezerva de stat, conform actelor normative în vigoare.

A fost alocată suma de 2.050 RON fără TVA pentru kilogramul de apă grea, iar Ministerul de Finanţe nu a putut aloca decât 1.750 RON; 300 RON s-a convenit, de către guvernarea anterioară, de către miniştrii economiei, să fie suportaţi de către Nuclearelectrica. Şi, uite aşa, Nuclearelectrica s-a văzut prinsă în contabilitate cu o cantitate de apă grea, respectiv contravaloarea acesteia, pentru că apa grea este depozitată la producător, care i-a mărit aportul de capital.

Acţionarul minoritar, în speţă Fondul Proprietatea, a protestat împotriva acestei măsuri abuzive şi unilaterale şi bineînţeles că în momentul în care s-a pus problema scoaterii unui nou pachet de acţiuni la privatizare, a cerut recalcularea capitalului Societăţii Naţionale Nuclearelectrica SA, respectiv diminuarea capitalului cu contravaloarea apei grele achiziţionată cu această diferenţă de preţ de 300 RON. Unde-i diletantismul? Hai, să fim oameni serioşi. Deci, trebuie să emitem acte normative care să corecteze nişte, cu scuzele de rigoare, prostii enorme făcute în anii anteriori. Apa grea avea un regim bine stabilit prin actele normative anterioare, achiziţia apei grele în programele investiţionale era bine determinată, şi acum suntem nevoiţi să corectăm, iar acest act normativ este strict necesar, pentru a putea asigura reglementarea relaţiilor dintre participanţii la energo-nuclear, în speţă a Arcelormittal, ENEL, precum şi listarea la bursă a Nuclearelectrica pe capitaluri proprii corecte recalculate.

În consecinţă, Grupul parlamentar al PSD va sprijini această iniţiativă guvernamentală de act normativ, ea fiind o corectură a unor greşeli făcute anterior.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Numai o clipă! Vă mulţumesc. Domnul deputat Palaşcă. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Palaşcă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Acest act normativ, acest proiect este foarte important pentru dezvoltarea sectorului energetic în România.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal consideră că prin reglementarea juridică a regimului apei grele se face un nou pas pentru dezvoltarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă şi, sigur, am auzit aici diverse opinii că această investiţie încă nu este realizată. Aş vrea, totuşi, să amintesc faptul că la sfârşitul anului 2008, practic, acordul de investiţii privind realizarea unităţilor 3 şi 4 era realizat; existau şase investitori atunci, toţi gata să pornească această investiţie. A venit guvernarea 2009-2012, practic acest proces a fost stopat. Din şase investitori, patru au plecat, au rămas numai doi şi, sigur, suntem în acest moment în faza în care dorim din nou ca această investiţie să fie realizată.

Credem că prin acest act normativ se uşurează, practic, dezvoltarea acordului de asociere şi de investiţii şi suntem convinşi că în viitorul foarte apropiat, această unitate 3 şi 4, aceste unităţi 3 şi 4 de la Cernavodă vor fi realizate. Ele constituie un segment foarte important pentru energetica nucleară românească, o energie dealtfel sigură şi fără probleme de mediu şi, de asemenea, dă o şansă în plus şi continuării activităţii de la Turnu-Severin de fabricare a apei grele, pentru încă câţiva ani de acum înainte.

Partidul Naţional Liberal va vota pentru acest act normativ şi va vota, în principal, pentru dezvoltarea energeticii în România.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu. Domnul Ialomiţianu. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu am înţeles de la colegul de la PSD. Ministerul de Finanţe e vinovat că nu a cumpărat apă grea?

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu, nu e vorba de Ministerul de Finanţe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Nu, domnule, lăsaţi-mă că au vorbit doi de la PSD şi lăsaţi şi doi de la PDL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Doi colegi de-ai dumneavoastră, doi domni deputaţi. Nu aşa, că au vorbit doi de la PSD. Nu-i numărăm ca la...

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Domnule preşedinte, mă lăsaţi să vorbesc sau nu?

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă las, numai să vorbiţi cât trebuie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Vă mulţumesc.

Deci, Ministerul de Finanţe a fost acuzat că nu a cumpărat apă grea. Nu cumpără apă grea, colega! Că nu se ocupă.

Doi. Cumpărarea apei grele de la RAAN, de către Nuclearelectrica, a fost decizia acestei societăţi comerciale. Şi ştim că şi dumneavoastră şi alte guverne au sprijinit RAAN-ul, ca să funcţioneze.

Trei. Noi votăm împotrivă că nu aţi găsit altă soluţie. Duceţi apa grea la rezerva de stat, ştiind că nu o să fie folosită. Trebuia să găsiţi altă soluţie. O duceţi pe deficitul bugetar. Aici este vorba de incompetenţa actualului Guvern - că nu aţi găsit o soluţie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Aţi putea să ne daţi o altă soluţie, domnule Ialomiţianu? În competenţa dumneavoastră...

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Sunteţi de un an şi jumătate la guvernare. Sunteţi votaţi de 70%. Aţi dovedit, până acum, că nu faceţi nimic pentru cetăţeni.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc. Trecem mai departe. Oprim toate discuţiile acestea. Păi, nu mai aveţi dreptul. Conform regulamentului, nu mai aveţi dreptul. Domnule Traicu, vă rog, în particular să-i împărtăşiţi din experienţa dumneavoastră.

Neavând amendamente admise sau respinse, proiectul de lege trece la votul final.

Scuze. Are nişte amendamente admise, doar o clipă, vă rog, în anexe. ministerul susţine amendamentele respective.

Dacă aveţi observaţii la capitolul amendamente admise de la punctul 1 la punctul 7? sunt observaţii? Nu sunt. Vă mulţumesc. Proiectul de lege trece la votul final.