Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 mai 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.93/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 mai 2015

3. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996 (PL-x 131/2014) (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 131/2014

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

5. Mergem la PL-x 131/2014 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare.

Aici avem Guvernul României? Da?

Voci din sală:

N-are raport.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

PL-x 131/2014 la mine are raport.

Poziţia 4. Dacă poziţia 3 nu are, mergem la poziţia 4.

PL-x 131/2014 are raport. Caracter organic. Stafful tehnic? Are raport, are raport. 55 de amendamente admise.

Poziţia 4. Din partea Guvernului.

Vă rog frumos să prezentaţi raportul.

Şi aşteptăm PL-x 122/2015, că nu am primit raportul. Da?

Video in format Flash/IOS

Doamna Sirma Caraman (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Guvernul susţine Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 în forma adoptată prin raportul comun al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Din partea comisiilor reunite, pentru apărare şi juridică, cine prezintă raportul? Domnul Nica, raportul. Vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Raport comun pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.

Senatul a adoptat proiectul de lege în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor este Cameră decizională, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) punct 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Consiliul Legislativ, cu adresa nr. 1375/11 decembrie 2013 a avizat favorabil proiectul de lege, cu observaţii şi propuneri.

Proiectul de lege avea iniţial ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, prin care instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi al securităţii naţionale pot executa cu personalul şi mijloacele proprii în domeniul specific de activitate lucrările de geodezie, gravimetrie, topografie, fotogrammetrie şi cartografie, necesare asigurării geografice a Armatei României, a celorlalte structuri ale sistemului naţional de apărare şi a structurilor NATO pe baza specificaţiilor tehnice şi a standardelor NATO, din domeniul geografiei militare.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a avizat favorabil proiectul de lege în şedinţa din data de 8 aprilie 2014 cu unanimitate de voturi, conform adresei nr. 4/2014.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au examinat proiectul de lege în şedinţele din zilele de 24 septembrie 2014, 17 februarie 2015, 17 martie 2015 şi 12 mai 2015.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate a transmis comisiilor sesizate pentru dezbatere în fond propuneri de modificare, completare sau eliminare.

Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a elaborat un amendament la Legea cadastrului.

Membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, în urma dezbaterilor, cu majoritate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare un raport comun de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 cu amendamentele admise din anexa ce face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dezbateri generale.

Vă reamintesc, conform...

Pe procedură, domnul deputat Márton Árpád.

Vă reamintesc, conform noului regulament, doi reprezentanţi de grup, maxim trei minute fiecare intervenţie.

Domnul deputat Árpád, pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Conform noilor reglementări din regulament, cel mai scurt termen prevăzut pentru a primi raportul este cel puţin de 24 de ore.

Nu numai că nu l-am primit în formă pe suport de hârtie, dar nici măcar pe site nu poate fi accesat acest raport.

Domnule preşedinte,

Înainte de a începe dezbaterea pe raport, vă rog să faceţi posibilă accesarea, măcar pe site, a acestui raport.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Stafful tehnic ne spune că este accesabil.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Vă rog să-mi... Atunci vă dau tableta primită de la Camera Deputaţilor...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Daţi-i-o domnului Tobă, că este director general şi are salariul mai mare ca mine.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

...deschidă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul şef de departament poate să vă spună, că dânsul se ocupă de această chestiune, nu eu. Avem staff tehnic.

Mulţumesc foarte mult.

Intervenţii la dezbateri generale.

Domnul deputat, aveţi cuvântul. Trei minute este intervenţia dumneavoastră, vă reamintesc.

Poate stafful tehnic aprinde şi acel ecran.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Varga:

Mulţumesc, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu vrea să funcţioneze.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Varga:

Prin acest proiect de lege se modifică toate procedurile de înregistrare sistematică a proprietăţilor...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Vlase, vă rog frumos.

 

În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Laurenţiu Chirvăsuţă, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Varga:

...conform realităţilor din teren.

În sfârşit, se înfiinţează câte un birou de publicitate imobiliară la nivelul fiecărei circumscripţii de judecătorie, printr-un ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale.

S-au rezolvat şi neconcordanţele dintre suprafeţele rezultate de la măsurători şi cele consemnate în titlurile de proprietate, ele fiind soluţionate în condiţiile Legii nr. 165/2013.

Se soluţionează litigiile, în sensul că extrasul de carte funciară are perioada de valabilitate de zece zile, care este un termen cert, iar celelalte cereri care se solicită prin notificări, somaţii sau altceva se vor respinge.

S-au soluţionat, prin textul acestei legi, toate diferendele între unităţile administrativ-teritoriale, nemaifiind necesară procedura instanţelor.

Se reglementează apoi certificatele de moştenitor pentru succesiunile nedezbătute, cât şi înscrierea în Cartea funciară - şi cel mai important lucru - a posesorului ca proprietar.

De aceea, Partidul Naţional Liberal va vota acest proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Seres Dénes:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că propunerea legislativă vizează modificarea Legii nr. 7/1996 privind publicitatea imobiliară.

Suntem de acord cu acele prevederi privind un regim special pentru imobilele ce deservesc apărarea naţională, dar din '96 încoace apare un proiect îndrăzneţ de întocmire a cadastrului sistematic care este primul program naţional care vine să stabilizeze şi să înfiinţeze ceea ce a prevăzut Legea nr. 7 din '96.

Dar, având în vedere o serie de probleme după restituirea proprietăţilor din teren, care vizează delimitarea limitelor administrativ-teritoriale, care vizează posesia, detenţia, proprietatea prin titlurile de proprietate sau succesiunea - a fost amintită şi de colegul meu - sau înfiinţarea anumitor instituţii care por reglementa aceste chestiuni, plus publicitatea locală a celor oferite de către acele societăţi care efectuează această lucrare, şi asta în favoarea cetăţeanului, prin finanţarea de la bugetul de stat sau din fondurile ANCPI.

Având în vedere acest lucru, că este un proiect îndrăzneţ şi care vine pentru prima dată după aproape 20 de ani să constituie cartea funciară ca sistem de evidenţă şi de publicitate imobiliară, şi Grupul UDMR va vota acest proiect de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Avem amendamente admise de la 1 la 55. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Legea merge la votul final.

Vă rog, domnul deputat, 46 marginal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

La art.45 de la numărul curent 45, dintr-o eroare materială a apărut "Descrierea imobilelor din documentele tehnice ale cadastrului constituie o modalitate de punere în concordanţă a situaţiei tehnice a imobilului cu situaţia juridică cuprinsă în actele juridice." Şi acum ajungem la teza finală: "În caz de discrepanţă, descrierea conţinută în actele juridice nu trebuie să fie corectată prin hotărâre judecătorească..." şi textul curge mai departe.

Formula corectă este: "În caz de discrepanţă, prevalează situaţia tehnică identificată în urma măsurătorilor efectuate."

Am făcut această menţiune la comisie tocmai pentru a elimina iarăşi necesitatea ca petentul să se adreseze instanţei, ci problema să se rezolve cu ajutorul cadastrului şi a celor care efectuează măsurătorile la faţa locului, pentru că situaţia reală este, de fapt, cea care se găseşte în teren.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

O să dau la stafful tehnic textul corect.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Intervenţii? Nu sunt.

Vot.

Video in format Flash/IOS

108 voturi pentru. Amendament admis.

Mulţumesc frumos.

Da, domnul Neacşu.