Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.54/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2017

3. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii (PL-x 12/2017). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 12/2017

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 9 al ordinii de zi, unde nu am avut raport ieri.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii; procedură de urgenţă.

Guvernul?

Vă rog, domnule Andea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Andea (secretar de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordonanţa nr. 96 este un act normativ de mare întindere, care asigură reglementări pentru mai buna funcţionare în domeniul educaţiei, cercetării şi sănătăţii.

Vreau să subliniez faptul că în educaţie se prevăd măsuri, în principal, pentru formarea profesională a adulţilor, văzută ca o activitate componentă a sistemului de învăţământ şi care se exercită sub dubla coordonare a Ministerului Muncii şi a Ministerului Educaţiei. Sunt prevăzute măsuri privind autorizarea furnizorilor de educaţie, precum şi a programelor de formare profesională, şi desigur, aceste tipuri de reglementări merg până la acreditarea şcolilor doctorale.

Este o cerinţă des formulată în mass-media şi în opinia publică, ca şcolile doctorale, cu necesitate, să fie acreditate în aşa fel încât să se asigure calitatea formării la cel mai înalt grad de calificare şi anume, nivelul 8 din reglementările europene.

Ordonanţa se mai referă şi la ceea ce înseamnă măsuri privitoare, spre exemplu, la învăţământul special integrat, la modul în care se poate promova examenul de definitivat, iar în domeniul sănătăţii, la reorganizarea Institutului Cantacuzino.

Vreau să subliniez faptul că, colective de specialişti, tehnicieni din Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei au analizat amendamentele care au fost puse în discuţie în Comisia pentru învăţământ, sunt cu totul de acord cu ele şi este motivul pentru care Guvernul susţine adoptarea Ordonanţei nr. 96, cu amendamentele formulate de comisii.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Comisii? Pentru învăţământ, pentru muncă?

Domnul Solomon.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, având ca finalitate: clarificarea cadrului normativ privind învăţământul special integrat, eficientizarea relaţiilor contractuale ale directorilor unităţilor de învăţământ preuniversitar, înfiinţarea de programe de studii cu dublă specializare, flexibilizarea relaţiilor de muncă pentru personalul de cercetare-dezvoltare din cadrul institutelor de cercetare şi al şcolilor doctorale, prorogarea termenului de aplicare a prevederilor legale privind evaluarea naţională, admiterea în liceu şi a examenului de bacalaureat, reglementarea activităţii agenţiilor de asigurare a calităţii, din ţară sau străinătate, stabilirea modului de organizare şi desfăşurare a examenului de definitivat în învăţământul preuniversitar, eficientizarea cadrului legislativ, pentru ca legislaţia în domeniu să răspundă nevoilor de calificări cerute pe piaţa muncii.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

Precizăm că dispoziţiilor art. IV, art. VII şi art. VIII alin. (5) şi (6) le sunt aplicabile prevederile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţia României, republicată, respectiv asupra acestor texte Camera Deputaţilor se pronunţă în calitate de Cameră decizională.

Cele două comisii, întrunite în şedinţă comună, propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea, cu amendamente, a proiectului de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Dezbateri generale?

Doamna Gavrilă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Camelia Gavrilă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Câteva punctări legate de importanţa acestei ordonanţe, care este propusă spre legiferare astăzi, trecută prin dezbaterile celor două comisii.

Dar pentru că timpul, evident, nu permite tuturor colegilor să aprofundeze substanţa tuturor proiectelor legislative, subliniez, pentru acest proiect, importanţa unor clarificări pe care le aduce, motiv pentru care şi Partidul Social Democrat a susţinut, a votat şi va vota în continuare în plen aceste precizări, legate de clarificarea cadrului normativ pentru învăţământul special integrat. Şi este o problemă a învăţământului românesc de a asigura modalitatea de integrare, de incluziune pentru copiii cu dizabilităţi de nivel moderat în învăţământul de masă.

E foarte importantă legiferarea dublelor specializări, din perspectiva scăderii demografice, a reconfigurărilor curriculare ale planului de învăţământ. La fel, faptul că absolvenţii de învăţământ pedagogic este bine să aibă o dublă calificare, o dublă specializare, pentru a putea avea norma întreagă în învăţământ, în condiţiile în care vor opta pentru un post în învăţământ.

De asemenea, la evaluarea şcolilor doctorale trebuiau făcute câteva reglementări, câteva prorogări de termene.

Foarte importantă este şi liberalizarea pieţei evaluărilor calitative, asigurării calităţii, nu doar prin ARACIS, ci şi prin alte agenţii acreditate la nivel internaţional, într-o manieră total europeană şi deschisă competiţiei.

Subliniez importanţa modului în care este tratat examenul de definitivare în învăţământ, un examen greu, complex şi important, pe care de multe ori colegii nu reuşesc să îl treacă şi după trei ani, după trei încercări pierd şi titulatura, şi dreptul de a profesa în educaţie.

Se acordă prin reglementările acestea posibilitatea de a reveni spre examen cu taxă, în măsura în care se parcurge încă o dată stagiul de un an în domeniul didactic.

Evaluările, eterna problemă a educaţiei, fie că vorbim de clasa a VIII-a, de clasa a XII, de admitere, prevăd în Legea nr. 1 teste la discipline transcurriculare, dar din nefericire, decalajele încă se resimt în sistemul educaţional românesc şi este firesc să urmeze întâi programe şi manuale de abordare transdisciplinară, pentru ca abia apoi să se poată introduce evaluarea elevilor, prin examene finale, în această manieră şi din nou prorogăm aceste termene, pentru elevii care intră acum în clasa a V-a, în 2017, sau care intră în clasa a IX-a şi vor urma să susţină acest bacalaureat.

Şi, în sfârşit, aş vrea să subliniez că, după destule dezbateri şi tensiuni constructive, polemice şi legate de substanţă, între cele două comisii, în legătură cu furnizorii de formare, s-a ajuns la un anume consens, legat de faptul că furnizorii de formare existenţi, acreditaţi, vor putea desfăşura şi cursuri de formare pentru adulţi, în condiţiile în care România nu stă foarte bine la procentajul de adulţi care se întorc spre spaţiul de formare, dar până în 2021 pot rezolva aceste lucruri, pot susţine aceste cursuri şi în parteneriat cu universităţile. După 2021, însă, este obligativitatea ca pentru absolvenţii de studii superioare cursurile să fie organizate în parteneriate cu universităţile.

Este momentul să atragem atenţia asupra calităţii şi asupra seriozităţii în organizarea acestor cursuri, pentru că a te adresa adulţilor, absolvenţi de învăţământ superior, şi a acorda şi certificate de competenţă sau de formare, sigur că înseamnă o responsabilitate şi de multe ori credem că şi autoreglarea şi analiza obiectivă şi responsabilă pot suplini eventuale alte mecanisme exterioare. Dar responsabilitatea şi luciditatea sunt foarte importante.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Moldovan.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul PNL se va abţine de la vot în privinţa acestui proiect de lege.

Un prim motiv este faptul că raportul comun al Comisiilor permanente pentru învăţământ şi pentru muncă asupra acestei iniţiative a fost afişat pe site-ul Camerei Deputaţilor de-abia aseară, ceea ce a făcut imposibilă analiza atentă a amendamentelor depuse, care, după cum am văzut, conţine 65 de pagini.

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 96/2016 Guvernul Cioloş a creat o dispută în ceea ce priveşte formarea profesională a adulţilor, respectiv dacă o va face Ministerul Educaţiei sau Ministerul Muncii, mai ales pe nivelul 6 de calificare.

Avem rezerve serioase faţă de eliminarea CNATDCU şi CNSC din procesul de evaluare externă a şcolilor doctorale, care ni se par profund eronate şi nefondată, aceste două structuri fiind singurele care, obiectiv vorbind, conform misiunii asumate, activităţii şi expertizei, au legitimitatea şi capacitatea organizaţională de a se pronunţa asupra calităţii resursei umane, respectiv a calităţii cercetării ştiinţifice din învăţământul superior.

Cele trei structuri responsabile de evaluare a şcolilor doctorale, respectiv ARACIS, CNATDCU şi CNSC aveau atribuţii complementare care asigurau eficienţa evaluării, în vederea obţinerii de rezultate educaţionale maxime.

Având în vedere faptul că nu ne putem pronunţa obiectiv asupra amendamentelor Ordonanţei de urgenţă nr. 96/2016, pentru că nu le-am putut studia, iar la şedinţa comisiilor reunite au fost prezentate şi dezbătute la pachet, în formă narativă, membrii Grupului PNL se vor abţine de la vot.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Seidler Cristian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa cum a evidenţiat şi antevorbitorul, raportul comun al Comisiei pentru muncă şi al Comisiei pentru învăţământ, pentru acest proiect de lege, a fost adoptat în bloc, fără a putea fi citit înainte. Materialul nu a fost pus la dispoziţia membrilor comisiei.

Deci am avut de votat 58 de pagini de amendamente, fără să fi avut posibilitatea de a-l citi înainte, în bloc.

Dacă aceasta vi se pare o procedură normală, într-un for de dezbatere superior al ţării, mie nu mi se pare.

De aceea, vă rog să-l retrimitem comisiei şi să putem citi ceea ce votăm, nu să votăm în bloc şi în orb.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Sunteţi vicelider, domnule deputat?

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Da.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Da?

Mulţumesc.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot.

Vot.

Video in format Flash/IOS

50 de voturi pentru, 97 de voturi împotrivă, o abţinere.

Propunerea dumneavoastră a fost respinsă.

Dacă mai doreşte cineva la dezbateri generale? Nu.

Vă mulţumesc.

Cu amendamentele admise din raport, proiectul merge la votul final.