|
La punctul 3, stimaţi colegi, avem Solicitarea nr. 2.315/C/2017 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de doamna deputat Rovana Plumb. Din informaţiile staffului tehnic, raportul a fost făcut, este la Departamentul Legislativ pentru verificări. Vă rog să-mi permiteţi să-l depăşesc şi mă întorc la el în momentul în care-l am. Dacă sunteţi de acord? Obiecţii? Nu. Vă mulţumesc. Continuăm. Punctul 4. 4. Proiectul de Lege pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin Deciziile nr. 2012/1 şi 2012/2, cu ocazia celei de-a treizecea reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva, la 30 aprilie - 4 mai 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva, la 13 noiembrie 1979, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999, şi pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin Deciziile nr. 2012/5 şi nr. 2012/6, cu ocazia celei de-a treizeci şi una reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva, la 11-13 decembrie 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, referitor la metalele grele, adoptat la Aarhus la 24 iunie 1998. Comisia? Vă rog. Comisia pentru mediu.
|
|
Domnul Ion Cupă: În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din data de 18 septembrie 2017 s-a hotărât, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, retrimiterea Proiectului de Lege pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin Deciziile nr. 2012/1 şi nr. 2012/2, cu ocazia celei de-a treizecea reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva, la 30 aprilie-4 mai 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva, la 13 noiembrie 1979, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999, şi pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin Deciziile nr. 2012/5 şi nr. 2012/6, cu ocazia celei de-a treizeci şi una reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva, la 11-13 decembrie 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, referitor la metalele grele, adoptat la Aarhus la 24 iunie 1998, Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, în vederea unei noi examinări şi depunerii unui nou raport. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare, printre altele, extinderea obiectivelor de reducere a emisiilor până în anul 2020, prin stabilirea pentru fiecare parte/stat membru de angajamente de reducere a emisiilor, exprimate ca procent de reducere a emisiilor până în anul 2020, faţă de nivelul emisiilor aferent anului de referinţă, respectiv anul 2005, pentru dioxidul de sulf, oxid de azot, compuşi organici volatili, amoniac, şi ca element de noutate, angajamentele sunt incluse în Anexa nr. II la protocol. Se pune accentul pe efectele particulelor în suspensie asupra sănătăţii, deoarece acestea sunt cele mai dăunătoare şi pot fi exprimate în valoare monetară, pentru a fi comparate cu uşurinţă cu costurile. Protocolul revizuit stabileşte, de asemenea, valori limită mai restrictive pentru emisiile poluante de la surse specifice staţionare şi mobile şi necesită utilizarea celor mai bune tehnici disponibile în domeniu. La întocmirea prezentului raport suplimentar, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr. 328/11 mai 2017, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, precum şi avizul favorabil al Comisiei pentru politică externă. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic a examinat proiectul de lege în şedinţa din 11 octombrie 2017. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin Deciziile nr. 2012/1 şi nr. 2012/2, cu ocazia celei de-a treizecea reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva, la 30 aprilie-4 mai 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva, la 13 noiembrie 1979, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999, şi pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin Deciziile nr. 2012/5 şi nr. 2012/6, cu ocazia celei de-a treizeci şi una reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva, la 11-13 decembrie 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, referitor la metalele grele, adoptat la Aarhus la 24 iunie 1998, cu amendamentele admise redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
|