Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 aprilie 2021
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.58/2021
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 aprilie 2021 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 aprilie 2021
![]() |
3. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2019 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2018 privind aprobarea Programului de investiţii în domeniul culturii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 542/2019) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 542/2019 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Punctul 8, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2019 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2018 privind aprobarea Programului de investiţii în domeniul culturii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 542/2019. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României, vă rog. |
|
|
Domnul Demeter András István (secretar de stat, Ministerul Culturii): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare creşterea eficienţei de implementare a Programului de investiţii în domeniul culturii, în vederea dezvoltării sectorului cultural şi a infrastructurii culturale. Modificările au în vedere simplificarea procedurii de derulare a Programului şi asigurarea implementării cu celeritate a acestuia. În considerarea avizelor favorabile adoptate în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, vă rugăm să aprobaţi proiectul de lege. Vă mulţumim. |
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, prezentarea raportului comun, domnul deputat Iulian Bulai. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În completarea celor spuse de către domnul secretar de stat. Se completează categoriile de cheltuieli de investiţii din cadrul Programului cu cele referitoare la dotări, pentru a asigura servicii culturale complete şi de calitate. Se are în vedere simplificarea procedurii de derulare a Programului şi asigurarea finanţării şi implementării cu celeritate a acestuia. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii, prezenţi la lucrări, au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor raport comun de adoptare a acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul? Da, domnul deputat Vulpescu Ioan, vă rog. |
|
Domnul Marius-Constantin Budăi (din sală): Eu eram primul. |
|
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Aşa îmi apărea. Domnul deputat Budăi Marius. |
|
Domnul Marius-Constantin Budăi (din sală): La tine apare invers? |
|
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da, aşa mi-a apărut - verde, domnul Vulpescu, şi... |
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos... |
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: ...roşu, domnul Budăi. |
|
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: ...domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Susţinerea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural au reprezentat pentru Guvernul PSD priorităţi urgente. Am urmărit prin aceste aspecte poziţionarea culturii ca pilon al dezvoltării durabile. Ordonanţa despre care discutăm astăzi, Ordonanţa nr. 20/2019, vine în completarea şi modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 76/2018 privind aprobarea acestui program de investiţii în domeniul culturii. Se îmbunătăţeşte astfel cadrul legal al Ordonanţei nr. 76, pentru atingerea a două obiective extrem de importante pentru noi, şi anume intervenţia în regim de urgenţă asupra unor obiective de patrimoniu aflate într-o stare avansată de degradare, dar şi un alt obiectiv major - achiziţia de imobile monumente istorice şi de bunuri culturale mobile clasate prin exercitarea dreptului de preempţiune al statului, în condiţiile legii. La primul obiectiv se acordă finanţare de minimum 98%, iar pentru achiziţia de astfel de imobile se acordă finanţare de 100%. De aceea, facem apel la dumneavoastră să aprobăm acest proiect de lege. Noi, PSD, o vom face. Mulţumesc frumos. |
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Dau cuvântul domnului deputat Ganţ Ovidiu... (Domnul deputat Ioan Vulpescu solicită să ia cuvântul.) Imediat, că sunteţi... (Vociferări.) ...dau cuvântul, să fie... de la grupuri. |
|
Domnul Ovidiu Victor Ganţ (prin audioconferinţă): Bună ziua! |
|
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Domnul Ovidiu Victor Ganţ (prin audioconferinţă): Bună ziua, domnule preşedinte! Doamnelor şi domnilor deputaţi, În data de 3 aprilie 2018, vorbind, în numele Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului culturii de la acea vreme, am lansat această idee, solicitând adoptarea unui astfel de program multianual de refacere a patrimoniului naţional de importanţă maximă. Spre satisfacţia noastră, Guvernul a adoptat, câteva luni mai târziu, Ordonanţa de urgenţă nr. 76, modificată prin cea pe care o dezbatem astăzi, astfel că programul pe care eu îl propuneam pentru 10 ani, adoptat pentru perioada 2019-2026, prevede 4,5 miliarde de lei. Spuneam atunci că acest program e important, indiferent cine guvernează, şi cred în continuare acest lucru - programul trebuie să continue, indiferent cine conduce Executivul. Ceea ce am mai spus şi, din păcate, rămâne doar la nivel de intenţie a noastră, nu s-a realizat încă, este faptul că acest program se limitează la monumentele din patrimoniul statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. Este, după părerea mea, greşit. Şi ar trebui eliminat primul punct de la art. 5 şi introdus un mecanism care să permită statului să susţină renovarea/refacerea unor monumente de importanţă maximă şi dacă nu sunt în proprietatea statului, respectiv dacă sunt în proprietatea unor entităţi private, spre exemplu, cultele. Indiferent că e vorba de Biserica Ortodoxă, alte biserici creştine, că e vorba de sinagogi sau de geamii, Grupul nostru parlamentar crede că toate trebuie tratate la fel dacă importanţa lor şi relevanţa lor este clară pentru patrimoniul nostru naţional comun. Vreau să atrag atenţia că printre acestea se află importante biserici aflate pe lista patrimoniului mondial UNESCO, cum ar fi mănăstirile ortodoxe din Bucovina sau bisericile fortificate săseşti din Transilvania. De aceea, vreau să rog Guvernul, Ministerul Culturii să se gândească şi să realizeze introducerea unui mecanism care să permită şi acest aspect. Evident că Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota în favoarea acestui proiect. Vă mulţumesc frumos. |
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc şi eu. Domnul deputat Vulpescu Ioan, Grupul PSD. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În Guvernarea PSD a fost iniţiat Programul de investiţii în domeniul culturii prin Ordonanţa de urgenţă nr. 76/2018. Deşi criticat, la momentul respectiv, de opoziţie, acest program a fost acum însuşit de Guvernul Cîţu, de la care a primit un punct de vedere favorabil. El a fost, de altfel, inclus şi în Planul-cadru al Ministerului Culturii pe acest an, fără a fi însă bugetat. Aşa zicând, vorbim despre bani pe hârtie. Prin urmare este o mare întrebare - unde sunt banii pentru cultură? Sau este şi aceasta o schemă, aşa cum este schema aceea de ajutor de stat prin care li s-au promis artiştilor bani, care, de altfel, nu sunt bugetaţi nici până în acest moment. O spun din nou, sectorul cultural este la pământ în România. Instituţiilor de spectacole şi muzeelor le-au fost diminuate în mod sever bugetele pentru acest an. Recent, de Ziua Internaţională a Teatrului, actorii din zona independentă au protestat sub semnul "Zilei Supravieţuirii", un protest în faţa condamnării la faliment, foame şi viaţă nedemnă. De aceea, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat susţine orice iniţiativă, orice proiect menit să salveze acest domeniu strategic care este cultura naţională. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Nemaifiind intervenţii şi nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |


