|
Doamna Laura-Iuliana Scântei: Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor. Stimaţi colegi, sper că nu v-aţi epuizat argumentele. Am văzut că aţi fost într-o eroare totală la dezbaterea precedentului raport. Era vorba despre Raportul din 2018, depus de fostul Avocat al Poporului, Victor Ciorbea. Acum este vorba despre Raportul din 2019, depus de doamna Renate Weber, pentru o perioadă de 6 luni de zile. (Aplauze.) Şi, cu privire la acest Raport de activitate pentru anul 2019, Birourile permanente ale celor două Camere, reunite în şedinţa comună din 16 februarie 2021, au sesizat cele două Comisii juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru redactarea, întocmirea unui raport comun. De data aceasta, Raportul a fost înaintat de doamna Renate Weber, Avocat al Poporului din iulie 2019, care a fost prezentă la dezbaterea din şedinţa comună a celor două Comisii juridice. Domnia Sa a prezentat deputaţilor şi senatorilor membri, activitatea instituţiei în anul 2019, realizată de Domnia Sa, aşa cum spuneam, în intervalul iulie - decembrie 2019 şi a răspuns întrebărilor adresate de membrii comisiilor. În urma analizării conţinutului raportului înaintat Parlamentului, prin raportare la atribuţiile legale şi constituţionale ale Avocatului Poporului, membrii Comisiei juridice au constatat, cu argumente, mai multe deficienţe şi nereguli şi încălcări ale legii în activitatea instituţiei Avocatului Poporului în anul 2019. Vă rog să-mi permiteţi succint să vă detaliez, să vă enumăr, câteva dintre aceste încălcări ale legii, constatate în activitatea instituţiei Avocatului Poporului în anul 2019. Avocatul Poporului, într-adevăr, domnule senator, nu a sprijinit autorităţile naţionale competente şi nu a realizat în anul 2019 acţiuni proprii potrivit atribuţiilor sale. Pentru ce? Pentru îndeplinirea unui obiectiv de referinţă, nr.4, din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), care priveşte prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul administraţiei locale. Această atribuţie şi acest rol fundamental al Avocatului Poporului, nu au fost constatate de vreun regim comunist, ci exclusiv prin rapoarte ale Comisiei Europene, care au statuat rolul şi misiunea Avocatului în lupta dusă împotriva corupţiei, tocmai având în vedere competenţele sale legale de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale, în raport cu instituţiile statului, inclusiv cu funcţionari corupţi. Astfel, citez: "Avocatul Poporului este autorizat să prezinte un raport Parlamentului sau prim-ministrului în cazul în care cu prilejul cercetărilor întreprinse de aceasta constată cazuri grave de corupţie. Rolul Avocatului Poporului", spune Comisia Europeană, după o procedură anterioară din istoria acestui Parlament de revocare a unui alt Avocat al Poporului, "rolul este relevant pentru MCV, în special din perspectiva celui de al patrulea obiectiv de referinţă, şi anume, prevenirea şi combaterea corupţiei." Doamna Renate Weber a confirmat că nu a întreprins şi nu a desfăşurat în anul 2019 anchete cu privire la presupuse acţiuni ilegale ale administraţiei sau fapte de corupţie ale funcţionarilor. Evident, trebuie să vă reamintesc de ultima decizie CJUE, care a statuat că decizia de instituire, în 2006, a MCV este obligatorie până când va fi abrogată, iar cele patru obiective de referinţă care privesc reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei sunt obligatorii. Mai mult, activitatea Avocatului Poporului în 2019 s-a remarcat, dimpotrivă, prin acţiuni care, deşi au fost exercitate potrivit competenţelor legale sau constituţionale, au vizat un scop contrar obiectivelor MCV privind continuarea luptei anticorupţie. Trebuie să vă reamintesc aici de renumita sesizare în domeniul completurilor de trei judecători, prin care doamna Avocat al Poporului, Renate Weber, a urmărit un singur lucru: nulitatea absolută a actelor pronunţate de acestea. Alte încălcări ale legii în exercitarea activităţii în anul 2019. Avocatul Poporului, vă reamintesc, nu a transmis Parlamentului şi Guvernului raportul special şi recomandările sale privind problemele de sistem constatate în cazul crimelor de la Caracal, deşi le-a anunţat. După aproape doi ani de zile, nu a transmis niciun raport special în acest sens. Mai mult, Avocatul Poporului nu şi-a îndeplinit rolul şi obligaţiile nici măcar în domeniul apărării, protecţiei şi promovării dreptului copilului, pentru că nu a promovat o singură plângere penală sau o cerere de chemare în judecată şi nu a stat în instanţă în apărarea intereselor vreunui minor care ar fi fost abuzat de părinţi, victime ale abuzului, violenţei şi exploatării sexuale, deşi avea această obligaţie legală. În fine, Avocatul Poporului nici în anul 2019 nu a acţionat în mod constant în raporturile sale cu Parlamentul, în spiritul unei colaborări loiale şi al respectului reciproc, preferând, în loc să transmită Parlamentului propuneri de modificare a legislaţiei, să le conteste direct. În final, membrii prezenţi ai Comisiilor juridice, având în vedere toate aceste constatări, au hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte un raport comun de respingere asupra Raportului de activitate din anul 2019 al instituţiei Avocatului Poporului. Vă mulţumesc.
|