Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 iunie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.105/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 iunie 2021

3. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc (PL-x 436/2018) (retrimis comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 436/2018

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Nu interveneam dacă...

Problema poate fi rezolvată foarte uşor.

Respectiv, la PL-x 436/2018 (Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc) în cadrul raportului finalizat astăzi s-au mai semnalat câteva inadvertenţe tehnice în conţinutul lui.

Cu permisiunea liderilor de grup, de aici, din sală, vă solicităm retrimiterea lui la comisie, astfel încât astăzi să poată fi corectat şi mâine să avem proiectul pregătit pentru dezbatere şi vot.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc.

Înţeleg că aveţi acordul liderilor de grup, da?

Bine.

Vă mulţumesc.

Atunci, PL-x 436 se întoarce la comisie.