Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 decembrie 2021
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.184/2021
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 decembrie 2021 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 decembrie 2021
![]() |
3. | Prezentarea cererii ministrului justiţiei însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a percheziţiei privind pe domnul deputat Gheorghe Adrian Miuţescu, formulată în dosarul nr.35/P/2021 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti.
Prezentarea raportului Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi asupra cererii. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea percheziţiei unui deputat (PHCD 87/2021) (adoptat prin vot secret cu bile). |
![]() |
||
consulta fisa PHC nr. 87/2021 |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Intrăm în ordinea de zi. La ordinea de zi a şedinţei de astăzi avem cererea ministrului justiţiei însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a percheziţiei privind pe domnul deputat Gheorghe Adrian Miuţescu, formulată în dosarul nr. 35/P/2021 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti. Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi proiectul de hotărâre întocmit de comisie. În conformitate cu Regulamentul Camerei, vă propun următoarea procedură pentru desfăşurarea lucrărilor: citirea cererii ministrului justiţiei; prezentarea raportului Comisiei juridice şi a proiectului de hotărâre şi prezentarea de către domnul deputat Gheorghe Adrian Miuţescu, dacă este prezent şi doreşte acest lucru, a punctului său de vedere cu privire la cererea ministrului justiţiei, cu privire la raportul comisiei şi la proiectul de hotărâre; dezbateri asupra cererii ministrului justiţiei, a raportului comisiei şi a proiectului de hotărâre a Camerei Deputaţilor, întocmit de această comisie, iar la final votul secret cu bile asupra proiectului de hotărâre. Şi vă supun votului această procedură. Stafful tehnic, dacă este pregătit, să supun votului procedura pe care tocmai v-am citit-o. Vot, vă rog. |
|
|
Cu 215 voturi pentru, din 216 prezenţi, şi o abţinere, procedura propusă a fost aprobată. Începem desfăşurarea propriu-zisă şi îi dau cuvântul reprezentantului Comisiei juridice pentru citirea cererii Ministerului Justiţiei, a raportului acestei comisii şi a proiectului de hotărâre a Camerei Deputaţilor, întocmit de comisie. Domnule deputat, vă rog. |
|
|
În temeiul art. 72 alin. (2) din Constituţia României, republicată, al art. 23 alin. (1) şi art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi al art. 222 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, vă adresăm rugămintea de a analiza şi soluţiona, conform dispoziţiilor legale în vigoare, prezenta cerere de încuviinţare a percheziţiei privind pe domnul Adrian Gheorghe Miuţescu, deputat în cadrul Parlamentului României. Prezenta solicitare este formulată ca urmare a cererii transmise ministrului justiţiei de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 35/P/2021 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Solicitarea se fundamentează pe referat şi pe materialul probator anexat, din care rezultă că în cauză se efectuează urmărirea penală vizând pe domnul Gheorghe Adrian Miuţescu cu privire la infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare. Anexăm documentaţia pusă la dispoziţie de către PICCJ, respectiv referatul nr. 35/P/19.11.2021, precum şi dosarul nr. 35/P/2021 în copie conformă cu originalul, respectiv nouă volume. Raport cu privire la solicitarea PICCJ privind cererea de încuviinţarea a percheziţiei privind pe domnul Adrian Gheorghe Miuţescu, deputat în cadrul Parlamentului României. În şedinţa din data de 24 noiembrie 2021, Biroului permanent al Camerei Deputaţilor i-a fost prezentată scrisoarea ministrului justiţiei referitoare la solicitarea PICCJ privind cererea de încuviinţare a percheziţiei privind pe domnul Gheorghe Adrian Miuţescu, deputat în Parlamentul României. Având în vedere prevederile art. 222 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Biroul permanent a stabilit ca această scrisoare, împreună cu documentele anexate acesteia, să fie înaintate Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi pentru întocmirea raportului. În temeiul art. 72 alin. (2) din Constituţia României, al art. 23 alin. (1) şi art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi al art. 222 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul Lucian Nicolae Bode, ministrul interimar al justiţiei, a adresat rugămintea domnului Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, de a analiza şi soluţiona, conform dispoziţiilor legale în vigoare, cererea de încuviinţare a percheziţiei privind pe domnul Adrian Gheorghe Miuţescu, deputat în cadrul Parlamentului României. Această cerere este formulată ca urmare a cererii transmise ministrului justiţiei de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 35/P/2021 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Solicitarea se fundamentează pe referat şi pe materialul probator din care rezultă că, în cauză, se efectuează urmărirea penală vizând pe domnul deputat Adrian Gheorghe Miuţescu cu privire la infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Din referatul întocmit de procurorul şef serviciu din cadrul PICCJ, DNA, rezultă că s-a dispus prin ordonanţă efectuarea urmării penale faţă de domnul deputat Adrian Gheorghe Miuţescu pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 teza I din Legea nr 78/2000, care incriminează fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi funcţia, influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. Domnul deputat Adrian Gheorghe Miuţescu a depus la comisie în data de 25 noiembrie 2021 o cerere de amânare privind analiza solicitării formulate de ministrul interimar al justiţiei având ca obiect percheziţia informatică a datelor din telefonul proprietate personală într-o cercetare judiciară. Motivul invocat a fost studierea dosarului în cauză, în prezenţa unui avocat, şi formularea de apărări competente faţă de solicitarea DNA: Prin adresa înregistrată la comisie, pe 25 noiembrie 2021, domnului deputat Adrian Gheorghe Miuţescu i-a fost aprobată cererea "de amânare a analizei solicitării formulate de ministrul interimar al justiţiei, având ca obiect percheziţia informatică a datelor din telefonul proprietate personală, în cadrul unei cercetări judiciare". Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au dezbătut solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în şedinţa desfăşurată în format fizic din data de 2 decembrie 2021. Domnul deputat Adrian Gheorghe Miuţescu a fost prezent la dezbaterile din cadrul comisiei, însoţit de domnul avocat Ivăşcanu Daniel. Domnului deputat Adrian Gheorghe Miuţescu i s-a dat cuvântul pentru a prezenta situaţia sa şi punctul de vedere faţă de cererea de încuviinţare a percheziţiei. La dezbateri, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au fost prezenţi conform listei de prezenţă. În urma luărilor de cuvânt şi a opiniilor exprimate, s-a trecut la procedura de vot secret, cu buletine de vot, doamna preşedinte Laura Vicol explicând modalitatea de vot cu buletine secrete de vot. Doamna preşedinte a comisiei a supus votului cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la încuviinţarea percheziţiei domnului deputat Adrian Gheorghe Miuţescu. Raportul comisiei se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. Doamna deputat Nicoleta-Matilda Goleac, care a înlocuit-o pe doamna secretar Dumitriţa Gliga, a distribuit buletinele de vot tuturor membrilor comisiei prezenţi, iar la numărarea rezultatului votului au fost prezenţi reprezentanţi ai grupurilor parlamentare. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să se întocmească şi să se supună plenului Camerei Deputaţilor un raport de încuviinţare a solicitării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind cererea de încuviinţare a percheziţiei privind pe domnul Adrian Gheorghe Miuţescu, deputat în Parlamentul României. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi proiectul de hotărâre, domnule Badea? |
|
|
Hotărâre privind încuviinţarea percheziţiei unui deputat. În temeiul dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articol unic - Camera Deputaţilor încuviinţează percheziţia privind pe domnul deputat Adrian Gheorghe Miuţescu în dosarul nr. 35/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule Badea. Dacă domnul Miuţescu doreşte să ia cuvântul? Domnule deputat, vă rog. |
|
|
Domnul Gheorghe Adrian Miuţescu: Sărut mâinile! Bună ziua! Aş vrea să încep prin a vă ura celor care purtaţi numele de Nicolae la mulţi ani şi tuturor celor care au într-adevăr în familie rude sau prieteni care poartă acest frumos nume. Am venit să vă spun că sunt aici pentru că nu vreau să fiu pus în situaţia, ca în alte cazuri, să se spună că m-am ascuns în spatele imunităţii parlamentare pentru a opri, să zicem, o cercetare sau o solicitare a Parchetului General. Deci, din acest punct de vedere n-am venit aici ca să spun să votaţi împotrivă. Am venit, în schimb, să vă spun că eu consider că ceea ce este prezentat în referatul respectiv - nu mă simt vinovat în niciun fel şi nu mi-am folosit nici influenţa, nici autoritatea pentru a obţine foloase pentru mine sau pentru alte persoane -, şi, în acelaşi timp, pot să spun că toate aceste lucruri se bazează pe nişte discuţii purtate. Am constatat acum, când am văzut acest referat, că mi s-au ascultat telefoanele din aprilie 2021 şi că aceste discuţii, care sunt nişte discuţii colegiale, politice, nu fac altceva decât să ne pună, de multe ori, pe toţi în situaţia de a purta aceste discuţii şi a fi într-o ipostază de acest gen. Deci, pentru a păstra prestigiul Parlamentului, eu cred că trebuie să votaţi pentru. Şi vreau să vă mai spun ceva. În momentul în care mi s-a luat acest telefon, eu l-am predat pentru că am considerat că nu am nimic de ascuns, deşi la momentul respectiv puteam să mă ascund în spatele faptului că nu mi se putea face o percheziţie corporală. Deci, din acest punct de vedere, am predat acest telefon, deşi puteam să spun că nu-l predau, pentru că eu am considerat că nu am nimic de ascuns. Sigur, dacă ne căutăm la toţi, putem găsi discuţii şi putem găsi pentru orice, şi lucruri de familie, şi altceva. Însă am fost şi sunt un om corect, am fost şi sunt un om corect toată viaţa mea, am fost preşedinte de filială a Partidului Naţional Liberal, filiala Argeş, ales de cinci ori de către conferinţele judeţene care au fost alese în ultimii 31 de ani, în filiala Argeş. Acum două săptămâni mi-am dat demisia din Partidul Naţional Liberal pentru că, de asemenea, toate aceste lucruri n-am considerat că este bine să afecteze nici partidul, nici asta... şi ăsta este motivul pentru care am venit să vă spun aceste cuvinte şi să vă spun că sper ca justiţia să-şi facă într-adevăr treaba, în aşa fel încât să fie o justiţie corectă în tot ceea ce se întâmplă şi în tot ceea ce va urma. Eu vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie şi vă urez tuturor sărbători fericite! (Aplauze.) |
|
|
Mulţumesc, stimate coleg, şi vă dorim şi dumneavoastră mult succes! Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Domnule preşedinte Simion, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Îl felicit pe domnul Miuţescu pentru atitudine. O să votăm pentru ridicarea imunităţii, cum este şi normal, însă nu este normal ce se întâmplă în statul român. Atât timp cât omul acesta, după toate standardele şi după tot ce vedem, a fost cercetat pentru faptul că a dat votul greşit în congresul unui partid politic, înseamnă că trăim în republica cătuşelor şi înseamnă că de fiecare dată când vom da şi noi un vot aici, în Parlament, în congres de partid sau într-un for internaţional se poate să păţim la fel, dacă nu ne supunem. Nu e prea normal, mai ales că am înţeles că doamna Alina Gorghiu este noul preşedinte interimar acolo, pe judeţul Argeş. Şi lucrurile acestea le ştie toată lumea, dar nu vrea să le spună. Nu este foarte normal să folosim justiţia pentru bătălii interne din interiorul partidelor. Votăm pentru ridicarea imunităţii, pentru că nici n-ar trebui să existe această imunitate. Însă ce s-a întâmplat acolo nu este normal şi nu trebuie să facem cu servicii şi cu procurori politică. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
O singură remarcă, domnule Simion. Noi votăm o hotărâre privind încuviinţarea unei percheziţii, nu ridicarea imunităţii. Dacă nu mai sunt intervenţii, doamnelor şi domnilor, intrăm în dezbaterea pe articole a acestui proiect de hotărâre. Dacă la titlu sunt obiecţii? Nu. Adoptat. La preambul? Nu sunt. Adoptat. Dacă la articolul unic există obiecţii? Nu. Adoptat. Dezbaterile au fost finalizate şi urmează votul secret cu bile asupra proiectului de hotărâre. Însă, înainte de a începe votarea, potrivit art. 125 alin. (7) din Regulament, trebuie să constituim Comisia de numărare şi validare a voturilor, formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar, asistată de către cei doi secretari de şedinţă. Şi invit liderii grupurilor parlamentare să facă propunerile. Domnule Simonis, vă rog să faceţi propunerea din partea Grupului parlamentar al PSD pentru Comisia de numărare şi validare. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnul deputat Ciprian Şerban. |
|
|
Mulţumesc. Domnule Andronache, vă rog. |
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Mai târziu! |
|
|
|
Liderul Grupului USR? Domnule Moşteanu, vă rog. |
|
|
Din partea Grupului USR va merge în Comisia de numărare Diana Stoica. Mulţumesc. |
|
|
Doamna Diana Stoica. PNL, tot mai târziu? Haideţi, domnule Andronache! |
|
|
Îl propunem, din partea Grupului PNL, pe domnul secretar Călin Bota. |
|
|
Liderul Grupului AUR, vă rog. Domnule Simion, faceţi, vă rog, propunere pentru ... |
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Sorin Muncaciu. |
|
|
|
Haideţi, vă rog, la microfon! |
|
|
Colegii de la PSD m-au rugat să nu-l mai propun pe domnul Ciprian-Titi Stoica, aşa că propunerea noastră va fi domnul doctor Muncaciu. Mulţumesc. |
|
|
Grupul UDMR? |
|
|
Îl propunem pe domnul deputat Nagy Szabolcs. |
|
|
Mulţumesc. Din partea Grupului minorităţilor naţionale? |
|
|
Domnul Giureci-Slobodan Ghera: Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale îl propune pe domnul deputat Ognean Crîstici. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc şi eu. Supun votului componenţa nominală a Comisiei de numărare şi validare. Vot, vă rog. |
|
|
228 de deputaţi prezenţi, 227 de voturi pentru, un coleg "prezent, nu votez". |
| ................................................ | |
|
|
Doamnelor şi domnilor, Urmează votul secret cu bile asupra proiectului de hotărâre. Şi vă reamintesc că, potrivit art. 128 din Regulament, votul secret cu bile se desfăşoară astfel: "Fiecare deputat va primi de la chestori câte două bile, una albă şi una neagră, care vor fi introduse în cele două urne, pe care le avem în faţă. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot «pentru» adoptarea proiectului de hotărâre. Bila albă introdusă în urna neagră şi bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot «contra» proiectului de hotărâre. Ambele bile introduse în urna neagră înseamnă vot pentru «abţinere»". Invit doi chestori să ia loc. Domnul Tuţă şi domnul Denes. În picioare chiar nu pot sta! Să vină masa! Domnule Ganţ, numai puţin, vă rog, că ne lipseşte masa! Dar de ce o aduceţi pe acolo şi nu o aduceţi pe aici, nu înţeleg?! Îi dau cuvântul domnului secretar Ovidiu Ganţ pentru apelul nominal. Domnule Ganţ, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Începem cu lista deputaţilor membri ai Guvernului României. Domnul Sorin Mihai Grindeanu, viceprim-ministru - absent. Domnul viceprim-ministru Kelemen Hunor - prezent. Domnul ministru Lucian Bode - prezent. |
|
Nu-i mai domni pe toţi! Numai numele! |
|
|
|
Bine, bine! Domnul ministru Cătălin Predoiu - absent. Lista deputaţilor. Acatrinei Dorel-Gheorghe absent |
|
Burciu Cristina, prezentă. |
|
|
|
Nu v-am văzut! Îmi cer scuze, doamnă! Prezentă. Calotă Florică Ică absent Voci din sală: A votat! |
|
|
Huţucă Bogdan-Iulian prezent Am să reiau, doamnelor şi domnilor, doar absenţii. În măsura în care sunteţi prezenţi, vă rog să faceţi un semn. Acatrinei Dorel Mulţumesc frumos. |
|
|
Mulţumesc, domnule secretar. Rog membrii Comisiei de validare şi cei doi secretari de şedinţă să meargă la sala Biroului permanent pentru numărarea voturilor. |
|
După pauză |
|
|
|
Reluăm lucrările şedinţei noastre şi dau cuvântul domnului secretar Ovidiu Ganţ pentru prezentarea raportului. |
|
|
Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputaţi asupra Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea percheziţiei unui deputat. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi, prin vot secret cu bile, asupra Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea percheziţiei unui deputat, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele:
din care:
În conformitate cu dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţia României şi ale art. 222 alin. (8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Având în vedere că din totalul de 330 de deputaţi au fost prezenţi 259, din care 227 au votat pentru, se constată că a fost întrunită majoritatea de voturi necesară pentru adoptarea Hotărârii privind încuviinţarea percheziţiei unui deputat. Semnează toţi membrii comisiei şi secretarii de şedinţă. |
|
|
Mulţumesc, domnule Ganţ. Potrivit rezultatului votului, Camera Deputaţilor a adoptat Hotărârea privind încuviinţarea percheziţiei unui deputat, iar hotărârea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Declar şedinţa închisă. O după-amiază plăcută tuturor! |


