Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 februarie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.16/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 februarie 2022

3. Semnalarea unei probleme, de către domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, în legătură cu o agresiune verbală din partea deputatului AUR, Ciprian-Titi Stoica.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În baza articolului Regulamentului care prevede că poţi sesiza plenului probleme în desfăşurarea mandatului, doresc să informez plenul asupra următoarelor.

Astăzi am fost victima unei agresiuni verbale fără precedent din partea unui deputat AUR, numitul Ciprian-Titi Stoica.

De 17 ani sunt membru al Camerei Deputaţilor şi niciodată, dar absolut niciodată, nu mi-am permis să jignesc vreun coleg sau să aduc injurii cuiva, cu atât mai puţin unui membru al Camerei.

Astăzi dimineaţă, în timpul şedinţei Comisei pentru regulament, deputatul Ciprian-Titi Stoica m-a numit nazist - citez - "nazist", insistând în continuare - citez - "Ăsta e adevărul istoric, sunteţi nazişti". Fapta s-a comis în prezenţa membrilor Comisiei pentru regulament şi a altor deputaţi.

În consecinţă, solicit public Parchetului General să se autosesizeze pentru această faptă.

Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

În ordinea înscrierilor la cuvânt, domnul Simion George.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

O să-l las pe colegul meu să lămurească această chestiune.

Sunt foarte bucuros că am surprins-o pe cameră, că altfel ar fi fost cuvântul unora contra cuvântului celorlalţi.

Nu vreau să îl scuz, vreau să se apere singur, dacă a greşit.

Vreau să vedem imaginile, că e bine că am fost acolo şi am filmat. Doar că dumneavoastră, acum, vreţi să mă pedepsiţi şi pe mine, că am filmat, şi pe Titi Stoica, dacă o fi spus ce a spus, la pachet.

Adică, colega mea de acolo, Gianina Şerban, să sufere pentru mine că am filmat şi că o să încalc cu bună ştiinţă viitorul regulament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Simion, haideţi să vorbim aceste lucruri când discutăm Regulamentul.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Deci propunerea mea este să mutăm punctul 1 pe punctul 40 de pe ordinea de zi şi vă rog să supuneţi la vot.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Supun votului dumneavoastră propunerea liderului de grup AUR ca punctul 1 de pe ordinea de zi să fie mutat pe punctul 40.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Cu 100 de voturi contra, 63 pentru, două abţineri, doi colegi care nu votează, propunerea dumneavoastră nu a trecut.

Numai o secundă, domnule preşedinte.

Vă rog să şi apăsaţi, ca să vă pot lua în ordine. Nu se vede.

Domnul Stoica. V-aţi înscris la cuvânt.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc.

Doar câteva clarificări pentru acuzaţia gravă adusă de domnul Ovidiu Ganţ la adresa mea.

Am spus foarte clar. Contextul în care s-a desfăşurat această şedinţă a fost unul în răspăr cu normele constituţionale, cu normele Comisiei de la Veneţia privind transparenţa, iar asemenea fapte de a cataloga şi de a pedepsi un individ, un grup întreg, pentru tot ce face un individ, sunt metode naziste, de aceea m-am şi adresat cu acest cuvânt.

Şi, în plus, a fost o declaraţie politică, am şi spus; este totul filmat şi se poate dovedi. Instanţele de judecată îşi vor face treaba în această speţă şi o vor lămuri.

Şi vreau doar să mai adaug că acesta a fost contextul istoric şi nu este stabilit de mine, este de către istorici, cum că Forumul Democrat German este continuatorul de drept al Grupului Etnic German care a fost condamnat de Tribunalul de la Nürnberg şi considerat nazist.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Bejinariu Eugen.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Bejinariu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Grupul Partidului Social Democrat condamnă cu tărie asemenea manifestări şi asemenea ieşiri din partea colegilor noştri de la alte grupuri parlamentare.

Dacă ne uităm un pic în urmă vedem că, colegul nostru, antevorbitorul meu, nu este la prima abatere de acest gen şi chiar şi prin manifestările pe care le-a arătat în plenul Camerei Deputaţilor a arătat că nu respectă Codul de conduită al Parlamentului, al Camerei Deputaţilor, şi cred că trebuie să luăm măsuri în ceea ce-l priveşte.

Aş vrea să-i citesc colegului nostru art. 14 alin. (1): "Deputaţii şi senatorii sunt obligaţi să respecte prevederile regulamentelor, să se supună normelor de conduită civilizată, de curtoazie şi de disciplină parlamentară şi să nu aibă atitudini sau să folosească expresii ori cuvinte injurioase, ofensatoare, discriminatorii sau calomnioase".

Deci în statutul nostru scrie foarte clar, la art. 14, ce trebuie să facă un parlamentar.

Condamnăm şi vedem foarte bine că, şi prin această ultimă ieşire a colegului nostru, vedem că, de fapt, domnul Ganţ a spus şi va spune în continuare adevărul.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Barna.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Două aspecte.

Primul. Condamnăm vehement şi cerem autorităţilor să intervină foarte ferm la acţiunea de etichetare de care în mod nefericit a avut parte colegul nostru, domnul deputat Ganţ - suntem onoraţi să lucrăm cu dânsul - şi orice etichetare din sfera fascistă şi celelalte lucruri pe care cei de la AUR le folosesc în mod repetat trebuie sancţionate, pentru că sunt infracţiuni, conform legilor statului român. Primul aspect.

Al doilea aspect, referitor la modificarea Regulamentului.

Suntem de acord că trebuie să modificăm Regulamentul, pentru a bloca orice manifestare violentă, aşa cum am avut în aceste zile şi care nu mai trebuie să se repete.

Însă ideea că profitând de acest lucru, exact aşa cum a fost îngropată moţiunea pentru energie, pe care cetăţenii o aşteptau, profitând de violenţa domnului Simion, se încearcă punerea unui căluş în gura opoziţiei, ideea că filmările se fac doar din zona grupului, şi dacă faci o filmare pe hol, la un abuz, brusc ea este în afara Regulamentului, nu poate fi acceptată.

Transparenţa, în acest Parlament, a fost adusă de USR şi USR nu va susţine nicio frână şi nicio piedică care se încearcă să fie puse în Regulamentul actual al Camerei Deputaţilor. (Aplauze.)

Prin urmare, domnule preşedinte, vă solicit să supuneţi la vot scoaterea de pe ordinea de zi, să avem o dezbatere câteva zile, astfel încât să găsim o formulă prin care violenţa să fie taxată fără niciun fel de toleranţă, dar transparenţa să rămână o valoare pe care Parlamentul României a câştigat-o şi o merită pentru cetăţenii acestei ţări.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sper că vom reuşi... (Vociferări.)

Numai o secundă!

... să şi intrăm în dezbateri asupra proiectului de modificare la Regulament, nu să discutăm înainte şi după aceea să reluăm.

Domnul Ganţ.

Vă rog.

Numai o secundă, domnule Ganţ!

Deci am avut până acum propunerea să mutăm acest punct de pe 1 pe 40. S-a respins. Înţeleg, domnule Barna, că doriţi să scoatem de pe ordinea de zi punctul 1.

Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare de pe ordinea de zi a punctului 1.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnule Barna, cu 110 voturi contra şi 77 voturi pentru, propunerea dumneavoastră a fost respinsă.

Domnule Ganţ, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Două lucruri doresc să mai adaug.

Pe de o parte că tocmai am avut parte de o confirmare a celor spuse de mine, prin ce s-a spus puţin mai devreme.

Pe de altă parte, Forumul Democrat al Germanilor din România este reprezentarea politică a minorităţii germane, o organizaţie a unei minorităţi naţionale înfiinţată în baza Constituţiei şi legilor ţării şi pe baza unei hotărâri judecătoreşti care îi confirmă statutul.

Niciunde şi niciodată nu scrie că Forumul German ar fi - citez - "continuatorul Grupului Etnic German". (Vociferări.)

Din contră, prin toată politica pe care am făcut-o ne-am opus oricăror tendinţe extremiste, xenofobe, antisemite. Am fost întotdeauna consecvenţi, din acest punct de vedere, şi resping cu maximă scârbă afirmaţiile respective.

Vă mulţumesc frumos. (Aplauze. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Csoma Botond.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Csoma Botond:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Condamnăm cu fermitate afirmaţiile tovarăşului aurar.

Dânsul s-a întors în epoca de aur pe plan mental, tot grupul s-a întors în epoca de aur pe plan mental. Atunci, în epoca de aur, au folosit termenul "nazist" în acest mod abuziv.

Pe de altă parte, credem că tovarăşul aurar are şi anumite abilităţi intelectuale reduse şi poate că nu înţelege termenul de nazist.

Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Va fi o şedinţă lungă. Şi nici n-am început-o!

Domnule Andronache, vă rog.

Stimaţi colegi,

Vă rog din suflet, haideţi să discutăm despre Regulament când ajungem la acel punct şi să evitaţi să generaţi drepturi la replică nesfârşite.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

De acord cu dumneavoastră, domnule preşedinte de şedinţă.

Nu mă voi referi la modificarea Regulamentului, dar, în calitate de lider de grup şi în calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru regulament am asistat la momentul la care face referire domnul deputat Ganţ şi confirm, aşa este! S-a întâmplat şi a spus-o în clar, a folosit acel termen colegul nostru, domnul Stoica.

Condamnăm, Grupul parlamentar al PNL, o astfel de atitudine.

Faţă de această situaţie considerăm că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare şi în mod evident organele competente trebuie să se sesizeze cu privire la această situaţie. Sper!

Domnule George Simion, aţi solicitat la începutul legislaturii respect şi am considerat că trebuie să colaborăm între noi, colegii lideri de grup.

Am rugămintea să-i rugaţi pe colegii dumneavoastră să îi respecte pe toţi colegii deputaţi. Pentru că aţi solicitat respect, v-am acordat respectul nostru, aşa cum era normal, şi vă rog să faceţi demersuri în acest sens.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc, domnule Andronache.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Şi domnul Andronache mi-a spus numele!

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Simion, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Dragi colegi,

Nu vreau să revin asupra celor spuse anterior, însă ce aţi făcut dumneavoastră de la această tribună vine să confirme exact ceea ce acuzaţi dumneavoastră. Din fericire, există filmarea. La mine pe pagină, George Simion, am 1.100.000 de urmăritori... Să mai daţi un "like" din când în când, dacă vă lasă conducerea partidului. Şi se vede clar că domnul Titi Stoica a zis - aceste manifestări naziste, şi sunteţi nazişti - există pe filmare - sunteţi nazişti, în sens de fascişti, adică o formă de totalitarism similară cu comunismul, care a făcut prăpăd zeci de ani în România, ideologia totalitară comunistă, marxistă, iar noi trebuie să condamnăm manifestările totalitare, la fel cum trebuie să condamnăm aceste asocieri cu fascismul, pe care domnul Dan Barna le face, aceste manifestări rasiste pe care domnul Csoma Botond le face şi aceste invective între noi, pe care domnul Alfred Simonis le-a făcut în timpul şedinţei Comisiei pentru regulament. N-am auzit despre asta, că a spus: "Simioane, ia-ţi maimuţa de aici!". Şi asta este filmat.

Deci dacă vreţi respect, e prietenul meu Daniel Ghiţă acolo!

Dar îi striga domnului Ganţ de Iohannis, nu?! Şi îi striga lui Barna de penali, nu?!

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc, domnule Simion.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Domnule Suciu, o recomandare şi o propunere pentru dumneavoastră. Faptul că unii sunt protejaţi de partide aflate la guvernământ sau partide mai mari care îi protejează, sau partide care se află mereu la guvernare, ...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Simion!

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

... nu le dă dreptul să...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Simion, ...

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

...să facă rasism aici, de la tribuna Parlamentului!

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

... timpul a expirat!

Am rugămintea la liderii de grup să vină până sus. (Consultări.)

În regulă.

Stimaţi colegi,

Vă propun să mai acord un singur drept la replică şi după aceea vă propun să votaţi sistarea dezbaterilor în afara ordinii de zi şi să intrăm totuşi în ordinea de zi.

Domnule Simion, nu v-am dat cuvântul!

 

Domnul George-Nicolae Simion:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dacă mă lăsaţi totuşi să conduc această şedinţă fără să continuăm acest ping-pong, v-aş fi foarte recunoscător şi v-o spun cu tot respectul. (Vociferări.

"Haideţi!" acesta implică un plural. Nu suntem la plural.

Domnule Barna, un drept la replică foarte scurt şi după aceea veţi vota propunerea mea de sistare a dezbaterilor şi să intrăm în ordinea de zi.

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Dan Barna:

Două aspecte.

Pentru că am văzut că s-a supus votului în forma incompletă, USR a cerut scoaterea de pe ordinea de zi şi retrimiterea la comisie - am spus în intervenţia mea - pentru stenogramă. Pentru stenogramă, asta am spus, să fie retrimitere la comisie, nu scoaterea în van. Asta ca să fie foarte clar!

Iar referitor la intervenţia domnului Simion de acum câteva minute, cer Parchetului să constate exercitarea în formă continuată a infracţiunii de promovare a doctrinei fasciste, o manifestare continuată făcută şi la microfonul Camerei.

Vă rog să se ia act de acest lucru.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Sistarea dezbaterilor şi să intrăm totuşi în ordinea de zi.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

155 de voturi pentru, 38 contra.

Intrăm în ordinea de zi.