|
Doamna Janina-Mirela Sitaru (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Janina Sitaru, Ministerul Afacerilor Externe. În şedinţa din data de 29 iunie 2021, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii primei tranşe din cotizaţia României la bugetul instrumentului financiar al Uniunii Europene, Instrumentul European pentru Pace, aferente anului financiar 2021. Noul cadru financiar, care acoperă perioada 2021-2027, include Instrumentul European pentru Pace, instrument financiar extrabugetar care a înglobat Mecanismul Athena pentru operaţiuni şi misiuni cu caracter militar şi Facilitatea Africană pentru Pace, pentru măsuri de asistenţă, în sprijinul operaţiilor şi misiunilor şi, totodată, acest instrument va integra şi măsurile de asistenţă pentru vecinătatea estică. Având în vedere obligaţiile asumate de statul român la cel mai înalt nivel, prin adoptarea de către liderii statelor membre ale Uniunii Europene a Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, este necesară asigurarea bazei legale pentru plata contribuţiei asumate de către ţara noastră la Instrumentul European pentru Pace, inclusiv contribuţia la Pilonul II - "Măsuri de asistenţă", care să asigure un caracter global şi echilibrat al susţinerii vecinătăţilor Uniunii Europene în domeniile militar şi de apărare. Plata contribuţiilor la Pilonul I al Instrumentului European pentru Pace va fi asigurată de către Ministerul Apărării Naţionale, în baza unor reglementări legale distincte. În cazul neaprobării prezentei reglementări se periclitează capacitatea României de îndeplinire a obligaţiilor sale financiare, cu consecinţe grave în planul argumentelor, în sprijinul susţinerii priorităţilor şi al atingerii obiectivelor de politică externă ale României. În acest context, Guvernul susţine adoptarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc.
|