Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.29/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 martie 2022

3. Proiectul de Lege privind reglementarea statutului personalului contractual care, în perioada stării de alertă, a fost încadrat pe perioadă determinată (PL-x 59/2022) (retrimis comisiilor).
 
consulta fisa PL nr. 59/2022

Video in format Flash/IOS

Domnul Csoma Botond:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

La punctul 3 avem PL-x 59/2022 (Proiectul de Lege privind reglementarea statutului personalului contractual care, în perioada stării de alertă, a fost încadrat pe perioadă determinată).

Am înţeles că la nivelul Guvernului se pregătesc anumite măsuri chiar pe acest subiect şi din acest motiv eu cred că ar fi raţional să amânăm sau să retrimitem la comisie. Nu ştiu, procedural, ce se poate - amâna sau retrimite la comisie?

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Există consens?

Video in format Flash/IOS

Domnul Csoma Botond:

Nu, n-am vorbit. Cu cei de la PNL am vorbit, cu cei de la Partidul Social Democrat n-am reuşit să...

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

USR? Pentru.

AUR? Pentru.

Minorităţi? Pentru.

PNL? Pentru.

UDMR? Evident, pentru.

Nu există consens.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot pentru retrimiterea poziţiei 3 de pe ordinea de zi la comisii.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Stimaţi colegi,

104 voturi pentru, 36 contra.

Doar că vă reamintesc că oricum nu puteam discuta acest proiect acum, pentru că raportul nu este şi oricum săream peste el. Dar votul dumneavoastră a fost de retrimitere la comisii.

Domnule Szabó Ödön, vă rog.

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Revin asupra propunerii pe care liderul Grupului UDMR a făcut-o şi vă aduc la cunoştinţă o observaţie pe care şi dumneavoastră aţi menţionat-o, anume aceea că nu este depus încă raportul.

Prin urmare, votul care a fost exprimat nu poate produce efecte procedurale, sens în care proiectul va rămâne pe ordinea de zi, însă el nu poate fi dezbătut pentru că nu există raport.

Din perspectiva aceasta, vom discuta la Comitetul liderilor despre toate aceste aspecte.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Păi, mă bucur că aţi revenit, pentru că eu v-am spus că nu putem retrimite ceva la comisie ce nu are raport şi nu putem să discutăm astăzi.

În fine!

Trecem mai departe.