Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 iunie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 iunie 2022

3. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (PL-x 21/2022) (îndreptarea unor erori materiale).
 
consulta fisa PL nr. 21/2022

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În urma şedinţei de plen de săptămâna trecută a fost adoptat PL-x 21/2022. În urma verificărilor, între comisie şi Departamentul Legislativ, s-au strecurat două greşeli materiale, erori materiale, şi vă rog să-mi permiteţi să le dau citire, astfel încât colegii de la Departamentul Legislativ să poată finaliza forma spre promulgare.

În urma aprobării Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice - PL-x 21/2022, în şedinţa plenului din 31 mai, s-a constatat cu privire la raportul depus că acesta nu cuprinde amendamentul de la art. II din lege, în redactarea aprobată în cadrul comisiei şi a plenului Camerei Deputaţilor, respectiv o trimitere este greşită.

Astfel, la art. II din lege, cu referire la art. I alin. (41) din Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021, sintagma "prin excepţie de la prevederile alin. (1) se înlocuieşte cu sintagma "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2).

De asemenea, în ceea ce priveşte amendamentul respins în comisie şi adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, cu privire la alin. (43), sintagma "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (41)" se înlocuieşte cu sintagma "prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (41)".

În acest sens, Departamentul Legislativ va include în lege alin. (41) şi (43) în redactarea mai sus-menţionată.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Doamna Özmen, vă rog.