Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2024

3. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (PL-x 354/2023) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 354/2023

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

3. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; PL-x 354/2023.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Comisia juridică, vă rog, raportul.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru-Lucian Lungoci:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisia a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu prezentul proiect de lege.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a dezbătut şi a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 15 mai 2023.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 165/2013, precum şi modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001. Iniţiativa vizează instituirea modalităţii prin care vor fi evaluate imobilele preluate abuziv, în situaţia în care nu a fost emisă o decizie de către Comisia Naţională sau decizia Comisiei Naţionale a fost atacată.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a prezentului proiect de lege.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri? Nu.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu aveţi obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 7 există obiecţii? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.