Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 noiembrie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.142/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 noiembrie 2025

3. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 647/2020) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 647/2020

 

Doamna Natalia-Elena Intotero:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

2. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; PL-x 647/2020; caracter ordinar; procedură de urgenţă.

Îi dau cuvântul reprezentantului comisiilor raportoare, Comisia pentru industrii, Comisia pentru apărare, Comisia pentru transporturi sau Comisia juridică.

Comisia pentru apărare, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru industrii, Comisia pentru transporturi şi infrastructură, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu PL-x 647/2020.

Consiliul Legislativ avizează negativ.

Consiliul Economic şi Social avizează nefavorabil.

Guvernul nu susţine.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil proiectul de lege.

Comisia pentru sănătate şi familie a avizat favorabil.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea O.U.G. nr. 195/2002. Prin proiect se preconizează ca, la revenirea în ţară a vehiculelor înmatriculate în România, aflate în afara ţării la momentul expirării termenului de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice, interdicţia de a circula pe drumurile publice şi aplicarea măsurilor sancţionatorii să opereze după 24 de ore de la intrarea prin punctul de control al trecerii frontierei.

Comisiile au examinat proiectul de lege şi, în urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor patru comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Proiectului de Lege pentru completarea O.U.G. nr. 195.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Dezbateri generale.

Din partea Grupului parlamentar AUR, doamna deputat Bruynseels Ramona-Ioana.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ramona-Ioana Bruynseels:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

Să ne reamintim misiunea noastră - noi suntem aici şi în toate funcţiile publice pentru a încerca să facem viaţa mai uşoară cetăţenilor, pentru a aduce un plus de bine oamenilor care ne-au votat, care ne-au creditat cu încrederea lor, ca noi să ocupăm funcţii importante în statul român.

Acum, acest PL-x a fost respins pe bandă rulantă din considerente care, sincer, stau bine doar pe hârtie, dar dacă e să ne gândim la dificultăţile pe care le întâmpină cetăţenii, nu se susţine.

Să nu fim noi de acord să acordăm unui cetăţean român care se întoarce în ţară cu maşina al cărei ITP a expirat, să-i acordăm 24 de ore ca să intre omul, să spun aşa, în legalitate, mi se pare absurd.

Să nu fim de acord să recunoaştem traducerile autorizate realizate într-o ţară UE sau în Elveţia, de exemplu, de către cetăţenii români, asupra analizelor medicale pentru emiterea unui nou carnet de conducere, la fel, mi se pare aberant.

De ce anume am respins acest PL-x? Este în favoarea cetăţenilor.

Vă gândiţi şi vă rog din suflet să vă amintiţi, încă o dată, că aceasta ne este misiunea - să ne punem în locul cetăţenilor şi să vedem cum îi putem ajuta, prin munca noastră de zi cu zi, aici, în Parlament.

Aşadar, cred că este o greşeală că a fost respins acest proiect de lege.

Cred că trebuie să reducem birocraţia şi trebuie, încă o dată, să ne susţinem cetăţenii. Avem 6 milioane de cetăţeni în afara ţării, mai rău ca orice altă ţară care a trecut prin crize majore.

Aşadar, haideţi să-i susţinem şi să le oferim măcar un minim de sprijin!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Nemaifiind alte solicitări pentru intervenţii, reamintesc că, prin raportul comisiilor sesizate în fond, se propune respingerea acestei iniţiative legislative.

Proiectul rămâne pentru votul final.