Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 decembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 decembrie 2001

3. Supunerea la votul final:  
  3.2 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2001 pentru modificarea şi completarea art.28 din Legea nr.70/1991 privind alegerile locale; (adoptat)
 
consulta fisa PL nr. 394/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Stimaţi colegi,

proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2001 pentru modificarea şi completarea art.28 din Legea nr.70/1991 privind alegerile locale, lege, de asemenea, cu caracter organic, pentru care este necesar votul prevăzut de art.74 alin.1 din Constituţie.

Cine este pentru? (Rumoare în sală)

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă uitaţi, pe listă, la proiectul înscris la punctul 2 şi să vă exprimaţi votul.

220 voturi pentru.

Împotrivă? 29 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Poftiţi.

Domnul deputat Puiu Haşotti.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi vă promit că nu voi vorbi mai mult de două minute.

Vreau să explic tuturor colegilor de ce Grupul Partidului Naţional Liberal a votat împotrivă. Nu pentru că această lege nu este importantă...

Voci din Grupul PSD:

Dar nu ne interesează! (Domnul preşedinte Valer Dorneanu bate în microfon, pentru a se face linişte)

Domnul Puiu Haşotti:

Dacă nu vă interesează, poftiţi afară! (Vociferări în Grupul PSD)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg,

Atributul acesta îl are numai preşedintele, prin chestori. Eu v-aş ruga să vă limitaţi la prerogativele dumneavoastră.

Domnul Puiu Haşotti:

Mă voi limita, domnule preşedinte, dar am să vă rog pe dumneavoastră să luaţi locul vigilenţei mele.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă eraţi atent, aţi fi observat că l-am atenţionat pe colegul meu. (Bate în microfon)

Vă rog să vă exprimaţi punctul de vedere.

Domnul Puiu Haşotti:

Nu am auzit, dar nu are importanţă asta.

Vreau să vă explic, chiar şi celor care rămân cu vocaţia partidului totalitar şi care nu-i lasă pe vorbitori să-şi explice, în mod democratic, votul... Colegii care m-au întrerupt! (Îi răspunde domnului deputat Ovidiu Cameliu Petrescu)

Domnul Valer Dorneanu:

Eu v-aş ruga să nu aveţi un ton provocator, pentru a determina reacţia sălii. Mai sunt colegi de ai noştri care urmăresc, aşa, cu tenacitate, să provoace.

Domnul Puiu Haşotti:

Câtuşi de puţin. Bine, domnule preşedinte, nu mă voi mai lăsa provocat.

Vreau să vă spun, totuşi, de ce am votat împotrivă. Este, acolo, o prevedere prin care, în situaţia ivită, ca o listă să nu mai aibă supleanţi, supleantul să fie desemnat de pe lista partidului care are cei mai mulţi consilieri. Or, toată lumea ştie, îmi place să cred acest lucru, că Legea alegerilor locale prevede, la un moment dat, împărţirea unor mandate în funcţie de resturile care rămân. Şi noi credem că mandatul care nu mai putea fi atribuit, pentru că nu mai avea lista de supleanţi, ar fi trebuit să revină listei care avea restul cel mai mare, nu listei care a dat cei mai mulţi consilieri.

Nu mai vreau să amintesc sau să intru în detalii asupra a două chestiuni. Prima că nu aceasta era principala modificare care trebuia operată în corpul acestei legi şi a doua că, la Comitetul mixt România – Uniunea Europeană, domnul ministru Octav Cozmâncă ne-a promis că, până la sfârşitul anului, să vină cu un pachet de legi referitoare la Legea alegerilor locale, Legea alegerilor generale şi Legea partidelor politice. Spunea că ne va face un cadou de Crăciun. Înţeleg, însă, că Moş Crăciun e foarte sărac, în această privinţă. (Aplauze în Grupul Partidul Naţional Liberal)