Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.23/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2008

3. Supunerea la votul final:
  3.4 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 (respinsă);
 
consulta fisa PL nr. 27/2008

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pct.5 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002.

Legea are caracter organic.

Suntem primă Cameră sesizată.

În cadrul dezbaterilor au fost respinse potrivit procedurii de la art.104 alin.(3) toate articolele şi titlul legii.

Potrivit acestei proceduri, urmează să vă supun votului o propunere de adoptare a legii.

Vă rog să votaţi.

(Conform afişajului, se înregistrează 266 deputaţi prezenţi, 104 voturi pentru, 158 împotrivă, 3 abţineri, un vot neexprimat.)

Propunerea de adoptare a întrunit 104 voturi pentru. Insuficiente. Ca atare, propunerea legislativă pleacă la Senat cu propunere de respingere.