|
Punctul 8 de pe ordinea de zi: Reexaminarea prevederilor art.1 pct.2 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, cu referire la art.13 alin.(1) lit b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr.235/5.05.2005. Caracter organic. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? 1 vot împotrivă. Abţineri? 7 abţineri. Sunt 260 de colegi prezenţi în sală, deci cu 7 abţineri, 1 vot împotrivă şi 252 voturi pentru, reexaminarea a fost adoptată. Domnul Florin Iordache.
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu am ieşit în faţa dumneavoastră, pentru a motiva votul PSD-ului. Noi am votat pentru că, practic, prin decizia Curţii Constituţionale, conform art.72 alin.2 din Constituţie, senatorii şi deputaţii pot fi cercetaţi numai de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie şi nu de Parchetul Naţional Anticorupţie. Este o prevedere neconstituţională. Prin votul nostru, al tuturor, de astăzi, am încercat să eliminăm o prevedere neconstituţională. Trebuie, de asemenea, să vă spun că PSD-ul este cel care a iniţiat şi demarat, acum câţiva ani, înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie, tocmai pentru ca să dăm un semnal că acest organism este un Parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie. Vă mulţumesc.
|