Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 aprilie 2002
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.62/2002
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 aprilie 2002 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 aprilie 2002
![]() |
3. | Supunerea la votul final: | ![]() |
||
![]() |
3.18 | Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2001 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului, nr. 84/1995 (adoptat); | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 715/2001 |
|||||
| ................................................ |
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2001 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului. Art.74 alin. 1 din Constituţie. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? 230 voturi pentru, 20 împotrivă. Abţineri? 1 abţinere. 230 pentru, 20 împotrivă şi 1 abţinere. Domnule deputat Baciu, aveţi cuvântul să explicaţi votul din partea Grupului parlamentar al PD. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Onoraţi colegi, Sunt dator să explic votul împotrivă al grupului nostru parlamentar la această ordonanţă cu bucluc, cu mare bucluc, şi în câteva cuvinte vă spun de ce am votat împotrivă. Această ordonanţă, 184, vestită deja, constituie, după părerea noastră, expresia cea mai grăitoare a instabilităţii legislative în care ne-a introdus tot mai mult în ultima vreme actualul Guvern. Când spun aceasta mă bazez pe următorul argument pe care puteţi să-l verificaţi cu toţii. Pe 14 decembrie 2001 apare Legea nr. 713 care aproba Ordonanţa nr. 206. Se referea la patrimoniul şcolilor. Pe 20 decembrie apare Ordonanţa nr. 184. Deci, vă rog să reţineţi, stimaţi colegi, şi toţi cei care ne auziţi: în România s-a întâmplat ca o lege importantă să aibă valoare 6 zile, din 14 decembrie până pe 20 decembrie. Nu vă spun basme, verificaţi! Acesta este un motiv. Al doilea motiv. Pe Legea nr. 713 care aproba Ordonanţa nr. 206, Comisia de învăţământ - şi colegii mei sunt aici - au lucrat o jumătate de an. Muncă serioasă, muncă asiduă. Au fost consultaţi specialişti din domeniu, au fost consultate inspectoratele şcolare judeţene, a fost consultată Direcţia pentru protecţia copilului şi direcţiile judeţene. În sfârşit, am colaborat îndeaproape cu Ministerul Educaţiei şi ministerul a fost de acord, încât a apărut Legea nr. 713, pentru ca la 6 zile să apară această nenorocită Ordonanţă nr. 184. Şi când vă spun "nenorocită" ştiu ce spun, pentru că ea a fost respinsă de comisie, cu votul celor din PSD, inclusiv, cu votul deputaţilor din partidul de guvernământ. A ajuns în plen, a fost pusă pe ordinea de zi de mai multe ori, s-a sărit, nu a venit nu ştiu cine de la minister, a fost aşa înconjurată, a fost ocultată, ca până la urmă Secretariatul general al Guvernului să intervină să ne roage să-l ascultăm. Am retras, la presiune, această ordonanţă din plen, care era respinsă, am reluat discuţia, am discutat-o încă o jumătate de zi şi s-a ajuns la forma pe care aţi votat-o dumneavoastră acum. Această ordonanţă, stimaţi colegi, este anticonstituţională şi este ilegală pentru că încalcă unele legi importante care sunt în vigoare, încalcă Constituţia, nu intru în detalii, încalcă Legea nr. 213/1998, şi mai presus de toate, încalcă Legea nr. 215 a administraţiei locale pe care domnia voastră o invocaţi atât de frecvent, dar nu o respectaţi pentru că această ordonanţă, pe lângă multe altele, este încă o dovadă a încălcării Legii nr. 215 de către partidul de guvernământ. Şi vin cu argumentul ultim - şi cu aceasta închei -, darea în administrare a sectoarelor Municipiului Bucureşti, a întregului patrimoniu din învăţământul preuniversitar, dar în special din învăţământul numit "special", a răspuns unor presiuni ale clientelei dumneavoastră politice, în special presiunilor din partea primarilor de sectoare, care în 6 zile au reuşit să întoarcă pe dos Guvernul şi să dea această ordonanţă. Din această cauză - şi aş putea să vă spun mai multe - dumneavoastră apelaţi la noţiunea de descentralizare. Suntem pentru descentralizare, suntem pentru această noţiune şi acest concept european, domnule Florin Georgescu, suntem pentru concepţii europene, dar nu cu încălcarea Constituţiei şi a legislaţiei ţării, pe care trebuie să o respectăm, şi dacă dumneavoastră respingeaţi această ordonanţă, aşa cum trebuia, aţi fi dat dovadă că în sfârşit în România începe să se mişte ceva: respectul faţă de lege. Nu-l avem, nu-l aveţi, aşa încât noi suntem obligaţi să vă atragem atenţia. Pentru aceste raţiuni şi pentru altele am votat împotriva acestei ordonanţe. Vă mulţumesc. |
|
Domnul profesor Andea, din partea Grupului PSD. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Grupul parlamentar PSD, ca şi alte grupuri ale Camerei Deputaţilor au votat pentru această ordonanţă nu ca expresie sau pentru a promova o instabilitate legislativă, ci, dimpotrivă, o fermitate în ceea ce înseamnă un proces clar care se derulează în învăţământ, şi anume de descentralizare. Poate că explicaţia unor proteste împotriva acestei ordonanţe se rezumă la aceea că noi vrem descentralizare, dar care să nu treacă mai jos de domnul Băsescu pentru că, de fapt, aceasta este motivaţia ascunsă a demersului colegului meu. Vă mulţumesc. |


