Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 noiembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.154/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 noiembrie 2007

3. Supunerea la votul final:
  3.58 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.43/2007 pentru reglementarea unor aspecte financiar-contabile aplicabile în implementarea programelor PHARE prevăzute în acordurile de finanţare încheiate între Guvernul României şi Comisia Europeană referitoare la Programul naţional PHARE 2005 pentru România, la Programul 2005 pentru sprijin comunitar în domeniul securităţii nucleare pentru România, la Programul de sprijin comunitar PHARE 2005 privind măsurile de reabilitare a pagubelor produse de inundaţii şi de prevenire a unor astfel de evenimente, la Programul naţional PHARE 2005 - Subprogramul 6 - Programe şi agenţii comunitare şi sprijin pentru beneficiarii finali şi la programele 2005 de cooperare transfrontalieră a României cu Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, Moldova şi Ucraina (adoptat).
 
consulta fisa PL nr. 639/2007

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pct.59. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.43/2007 pentru reglementarea unor aspecte financiar-contabile aplicabile în implementarea programelor PHARE prevăzute în acordurile de finanţare încheiate între Guvernul României şi Comisia Europeană referitoare la Programul naţional PHARE 2005 pentru România, la Programul 2005 pentru sprijin comunitar în domeniul securităţii nucleare pentru România, la Programul de sprijin comunitar PHARE 2005 privind măsurile de reabilitare a pagubelor produse de inundaţii şi de prevenire a unor astfel de evenimente, la Programul naţional PHARE 2005 - Subprogramul 6 - Programe şi agenţii comunitare şi sprijin pentru beneficiarii finali şi la programele 2005 de cooperare transfrontalieră a României cu Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, Moldova şi Ucraina.

Legea are caracter ordinar.

Prioritate legislativă.

Suntem Cameră decizională.

Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc.

Proiectul de lege a fost adoptat.

(Conform afişajului, se înregistrează 197 deputaţi prezenţi, 195 voturi pentru, unul împotrivă, o abţinere.)