|
Doamna Elena Gabriela Udrea: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, O să încep cu un lucru care ar putea să fie relativ amuzant, dacă pentru mine nu ar fi trist să fiu în această situaţie, din nou. La intrare, m-a întrebat presa: "Doamna Udrea, aţi primit sfaturi cum să vă purtaţi în această zi?" Cine poate să-mi dea mie sfaturi în materie de arestare preventivă? Am ce mai mare experienţă, pentru că astăzi, în octombrie 2015, sunt a treia oară în faţa dumneavoastră, a treia oară, în 8 luni de zile, când dumneavoastră sunteţi chemaţi să votaţi arestarea mea preventivă. Cred că deja putem introduce în Statutul Camerei Deputaţilor, ca procedură obişnuită: arestarea Elenei Udrea. Aţi votat până acum 10 cereri ale DNA în ceea ce mă priveşte, iar eu am stat 7 zile în arest preventiv, 7 zile în arest la domiciliu, apoi, încă 72 de zile în arest preventiv, în arestul Poliţiei Capitalei, în Puşcărie la Târgşor, apoi am stat 30 de zile în arest la domiciliu, iar de 130 de zile sunt sub control judiciar. Aceasta este aventura mea pe anul 2015. Trebuie să recunoaşteţi că este un parcurs stupefiant, chiar şi pentru cei mai mari susţinători ai justiţiei din această ţară. Pentru a treia oară, în 8 luni, vin acum, în faţa dumneavoastră, să spun de la tribuna celui mai înalt for al democraţiei, ce se întâmplă nu cu Elena Udrea. Deja cu Elena Udrea a devenit banal. Când spui Elena Udrea, spui arestare preventivă. ... ce se întâmplă în România. Acum, după 8 luni de la primul meu discurs, cred că nu mai aveţi nicio îndoială că tot ceea ce am afirmat a fost şi este adevărat. Cazul Elena Udrea este doar forma cea mai acută a unei lupte pentru preluarea puterii. Este o acţiune bine organizată, care urmăreşte un plan gândit încă din timpul celui de al doilea mandat al preşedintelui Traian Băsescu şi care ţinteşte acapararea şi exercitarea puterii de către un sistem format din reprezentanţi ai serviciilor secrete, ai instituţiilor de forţă ale statului şi ai justiţiei. Perdeaua de fum din ce în ce mai transparentă care ascunde această acţiune a sistemului o reprezintă lupta anticorupţie, un demers genial ales, pentru că are suportul popular. Într-o ţară în care corupţia a atins toate nivelurile societăţii, iar percepţia publică asupra fenomenului corupţiei este puternică, orice demers anticorupţie este susţinut în mod firesc, chiar dacă ar putea duce la suprimarea democraţiei. Am auzit de prea multe ori spunându-se că abuzul de drept merită a fi acceptat, dacă asta înseamnă arestarea unor politicieni. Vă spun şi dumneavoastră, dar mai ales o spun celor care vor auzi acest discurs: nimic nu merită să abandonăm statul de drept şi democraţia. Nu avem voie să uităm cum am trăit în dictatură şi ce abuzuri s-au întâmplat înainte de 89, când sistemul lui Ceauşescu, bazat pe frica de securitate, a distrus nu doar sute de mii, milioane de vieţi, dar a slăbit fibra acestui popor şi a schimbat iremediabil cursul lui. Şi astăzi ne luptăm cu sechelele acelui regim. Da, avem nevoie ca toţi cei care greşesc să plătească. Avem nevoie ca legea să fie aplicată tuturor, chiar şi celor care deţin funcţii importante în stat. Avem nevoie ca cei care conduc România să fie corecţi, în aşa fel încât să reprezinte un exemplu pentru societate. Avem nevoie să combatem fenomenul corupţiei, care afectează grav dezvoltarea acestei ţări, dar toate acestea trebuie făcute în spiritul statului de drept şi mai ales nu trebuie să speculăm nevoia reală de justiţie în România pentru răfuieli între puterile statului, iar cătuşele să fie arma letală pe care sistemul să o folosească pentru a prelua puterea din mâinile celor care o deţin democratic, clasa politică, pentru a o exercita în mod ocult şi în folosul acelora care fac parte din el. Politicienii, buni sau răi, merg în faţa poporului şi răspund politic pentru greşelile pe care le fac, iar poporul decide dacă-i mai votează sau nu. Sistemul nu se supune judecăţii poporului şi nu este ales de cetăţeni. Odată ce va prelua puterea, nu mai există niciun mecanism democratic de control asupra lui, în afară de revoluţie, aşa cum s-a întâmplat în decembrie 89. Mai mult, sistemul nu are faţă. Deci, este foarte greu ca oamenii să ştie cine se ascunde în spatele lui. Dacă am face o analiză a celor care astăzi îl reprezintă, am constata că nu sunt cu nimic mai buni decât politicienii, au exact aceleaşi tare, pot fi acuzaţi oricând de aceleaşi lucruri, diferenţa reprezentând-o doar lipsa lor de legitimitate, pentru că ei nu au fost aleşi, ci au fost susţinuţi politic în funcţiile în care se află acum. Dragi colegi, suntem aici, în Parlamentul României, suntem nu doar în forul care reprezintă democraţia, ci mai ales în forul care trebuie să o apere. Democraţia înseamnă şi stat de drept. Ce stat de drept este acela în care un om, fie el şi parlamentar, este arestat preventiv înainte să fie măcar întrebat despre acuzaţiile care i se aduc, în care un om aflat sub control judiciar, aşa cum v-am spus, de 130 de zile, trebuie să fie din nou arestat preventiv pentru că reprezintă un pericol pentru societate, în condiţiile în care o instanţă a decis deja că poate fi liber, iar faptele noi de care sunt acuzată nu s-au întâmplat în această vară, nu sunt ulterioare deciziei judecătorilor de a mă lăsa liberă. Sunt fapte presupus a fi săvârşite acum cinci-şase ani. Ce fapte recente ale mele justifică această nouă cerere a procurorilor? Dragi colegi, Sunteţi chemaţi să daţi un vot în orb pe o nouă cerere de arestare a mea, care, şi de data aceasta, prin modul în care a fost făcută, arată caracterul ţintit şi scopul acţiunii procurorilor de a mă reduce la tăcere, pentru că, după ce am fost scoasă din puşcărie, n-am ascultat şi nu am tăcut. Am continuat să vorbesc despre abuzurile pe care sistemul le face, profitând de poziţia de forţă pe care o ocupă în stat. Ca urmare, sistemul a decis că Elena Udrea trebuie rapid băgată din nou în beci. Aşa că doamna procuror, împotriva căreia am depus două sesizări la CSM pentru modul în care înţelege să facă anchetele prin presiuni şi ameninţări la adresa celor chemaţi să mă acuze, a cerut arestarea mea preventivă înainte să vadă dacă şi ce aş avea de spus faţă de cele două speţe. Ba chiar graba a fost atât de mare, încât a cerut arestarea mea preventivă înainte să înceapă urmărirea penală. Pentru că urmărirea penală nu începe în momentul în care dumneavoastră aţi da un eventual vot de urmărire, începe după ce procurorul, luând act de votul dumneavoastră, dă o rezoluţie de începere a urmăririi penale. Dar nici măcar aparenţele de legalitate nu îi mai interesează, atât de mare le este aroganţa dată de puterea pe care au ajuns s-o deţină. Pentru ei forul legislativ este doar o anexă care trebuie să le execute ordinele, oricât ar fi de abuzive. De la o situaţie normală, în care Parlamentul nu trebuie să se opună anchetării unui parlamentar, am ajuns - de frica propriilor slăbiciuni, complexaţi de imaginea publică pe care o avem, de credibilitatea mai mult sau mai puţin scăzută la care atât instituţia în sine, cât şi fiecare dintre noi suntem - să fim din ce în ce mai mult arma cu care sistemul acţionează împotriva noastră. Sunt ţări în Europa unde imunitatea parlamentară este totală pe perioada mandatului, tocmai pentru că se consideră că anchetarea unui parlamentar în funcţie ar decredibiliza instituţia Parlamentului, lucru considerat mult mai grav pentru societate, decât întârzierea în aplicarea justiţiei faţă de un ales. Vă spun un adevăr pe care îl veţi recunoaşte cu toţii în perioada următoare: vor mai face politică şi vor mai candida în alegerile de anul viitor doar cei agreaţi de sistem, cei care se lasă manipulaţi şi conduşi şi care sunt gata să execute ordinele sistemului. Ceilalţi vor fi reduşi la tăcere, cu cătuşele la mâini sau doar speriaţi cu dosare penale. Uitaţi-vă ce se întâmplă deja. Suntem singura ţară din Europa unde primul-ministru în funcţie a fost pus sub acuzare. Nu contest motivele acuzării, pentru că nu cunosc detaliile dosarului. Ba mai mult, ca om politic, de multe ori m-am referit în ultimii cinci-şase ani la relaţia de avocat a domnului Ponta cu Turceni şi Rovinari. Dar punerea sub acuzare a primului-ministru în timpul exercitării funcţiei pentru fapte vechi de şapte-opt ani pe care, aşa cum am spus, mulţi dintre cei i-am fost adversari lui Victor Ponta le-am folosit ca argument public în lupta electorală - deci erau general cunoscute - arată că justiţia, în general, şi DNA-ul, în special, se amestecă în lupta politică, sacrificând chiar imaginea României. Este evident că se încearcă schimbarea Guvernului Ponta prin folosirea procurorilor. Opoziţia, cea care are dreptul să-şi dorească să formeze Guvernul, cu atât mai mult cu cât au şi câştigat alegerile prezidenţiale din toamna trecută, nu ar trebui să accepte să preia puterea prin astfel de manevre. Pentru că odată distrus jocul democratic - acum în folosul lor -, mâine li se va întâmpla la fel, când sistemul va considera că nu sunt suficient de obedienţi şi că trebuie schimbaţi. În democraţie, guvernele se schimbă prin vot popular ori prin moţiuni de cenzură în Parlament, nu prin intermediul instituţiilor de forţă ale statului. La fel, se încearcă schimbarea celui de al doilea om în stat, preşedintele Senatului, pe care nu cred că mă puteţi bănui că vreau să-l apăr ori că-l simpatizez în mod deosebit. Celor care cred că sunt parteneri cu sistemul şi că abuzurile lui le vor profita, de la putere sau de la opoziţie, le spun să nu se păcălească şi să nu sacrifice democraţia şi, în consecinţă, ţara de dragul planurilor politice proprii. Sunt astăzi doar unelte care vor fi aruncate când nu vor mai fi folositoare. Pentru că în primul rând sistemul are ca scop propria putere, pentru care se foloseşte de orice şi de oricine. Zece ani s-au prefăcut că luptă pentru statul de drept, când, de fapt, luptau pentru a-şi prezerva funcţiile, deci puterea. După aceea, au decis că o pot exercita singuri, motiv pentru care au trecut la executarea tuturor celor care i-au creat ori le-au fost în preajmă, punând în practică o tactică numită ştergerea urmelor. Doamnelor şi domnilor, Dragi colegi, Aşa se explică zecile de acuzaţii care mi se aduc de opt luni de zile, nenumăratele dosare care apar ca ciupercile după ploaie pe numele meu şi avalanşa de încercări de arestare preventivă la care unii, fără să vreţi, sunteţi părtaşi. Doamna procuror, şefa DNA, ne spunea că pe rolul instituţiei sunt peste 7000 de dosare, şi cu toate acestea vedem neîntrerupt, de la începutul anului, că o mare preocupare o au procurorii pentru Elena Udrea. Am pus des, în ultima perioadă, o întrebare retorică, pe care o reiau acum: dacă cei care mă acuză astăzi de corupţie şi mă tot arestează sunt aceiaşi care timp de zece ani au stat cu mine la masă, chiar când se întâmplau presupusele fapte, cum de n-au spus-o de atunci? Răspunsul este logic: ori au fost împiedicaţi şi atunci trebuiau fie să denunţe public faptul, fie să demisioneze, altfel îmi sunt complici; ori nu au ştiut şi atunci sunt incompetenţi; ori eu nu sunt coruptă, iar ei încearcă acum să se dezică de regimul care i-a creat. De ce au acceptat să fie numit în funcţii de către nişte oameni pe care astăzi nu mai contenesc în a-i acuza? De ce au acceptat să fie parte a unui regim pe care acum fac eforturi uriaşe să-l decredibilizeze, arătându-l corupt? Dragi colegi de la putere sau din opoziţie, Indiferent cât de parteneri cu sistemul vă consideraţi astăzi, fiţi convinşi că va veni şi rândul vostru. Va veni vremea când vor exploda acuzaţii la adresa voastră, aşa cum mi se întâmplă mie acum. Eu nu spun că aceste acuzaţii ar putea fi reale, spun doar că atunci când nu veţi mai folosi sistemului pentru a pune mâna şi pe guvernare, va trebui să alegeţi: plecaţi de bunăvoie acasă sau plecaţi la puşcărie. Cei care mă ascultă ar putea spune că orice metodă este bună pentru a scoate din politică nişte oameni care au greşit. Aş fi de acord, poate, cu ei, dincolo de riscul instituirii unei dictaturi prin anularea statului de drept, dacă toţi cei acuzaţi chiar ar fi vinovaţi şi dacă cei care ar veni în loc ar fi oameni fără de pată. Vor veni însă doar aceia care sunt pe placul sistemului, care vor fi gata să execute ordine şi să lase sistemul să conducă în locul lor. Dragi colegi parlamentari, V-aş fi scutit, poate, de acest moment dacă doamna procuror m-ar fi audiat înainte de a face arestarea preventivă. Pentru că, spre deosebire de celelalte două dosare, faţă de noile acuzaţii cunosc lucruri şi le voi spune când sunt întrebată. Un lucru vreau să-l ştiţi acum şi dumneavoastră de la mine: nu am cerut şi nu am luat niciodată vreun leu sau vreun euro de la Buzăianu, un personaj pe care l-am întâlnit o singură dată în 2005 şi cu care am avut un conflict de zece ani arhicunoscut, tocmai pentru că era deţinătorul unor contracte de energie ieftină cu statul. Dacă vorbim, însă, despre acuzaţii de finanţare a campaniei electorale, cu tot ce înseamnă cheltuieli de campanie, atunci cred că discuţia trebuie să fie una onestă, să se refere la toată clasa politică şi la ultimii 26 de ani. Ştim deja cu toţii, în România, că în campanii, partidele, candidaţii, cheltuiesc zeci de milioane de euro, bani din finanţări declarate oficial sau nu. Este adevărat şi că această practică a finanţărilor duce la corupţie. Pentru că, de regulă, cei care dau bani partidelor vor să şi-i recupereze ulterior din afaceri cu statul. Da, avem nevoie să găsim o soluţie şi să oprim această stare de fapt, iar primul pas este să renunţăm la ipocrizie şi să recunoaştem realitatea. Apoi, cred că trebuie schimbată legea. Trebuie convenit cu toţi actorii implicaţi că suntem la un moment zero, de la care nimeni nu mai repetă greşelile ultimilor 26 de ani. Dacă sunt găsiţi doar unul, doi ţapi ispăşitor cu care să dăm exemplu, nu vom rezolva nimic şi lucrurile vor continua la fel. Cât priveşte faptul că şi acest dosar pleacă de la un denunţ al deja celebrei doamne Topoliceanu, lucrul acesta îmi dă ocazia să spun că modul în care denunţătorii sunt trataţi astăzi de procurori în lumina noului Cod penal, faptul că ei rămân liberi şi dacă este cazul chiar cu banii furaţi - vezi cazurile precum Pescariu, Claudiu Florică - dă ocazia să vedem nu doar incredibile delaţiuni, ci şi incredibila mizerie morală a societăţii. Să nu credeţi că mi se întâmplă doar mie ca o persoană apropiată, cu care am colaborat, pe care am susţinut-o să mă denunţe mincinos ca să negocieze cu procurorii salvarea ei proprie. Dacă vă uitaţi la aproape toate cazurile cu personaje politice de prim rang, veţi vedea acelaşi tipar: un fost subordonat, fost colaborator, fost partener, fost prieten ori chiar rudă prinşi cu şpagă dau vina pe politician pentru a scăpa. Să fiţi siguri că aţi putea fi oricând în această situaţie. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Dragi colegi, Am fost parteneri, am fost adversari, dar niciodată duşmani. Şi eu cred că între noi, politicienii, trebuie să rămână competiţie, şi nu luptă, iar ea trebuie să fie parte a jocului politic democratic. Am încercat, pe cât posibil, ca lider politic, ca ministru să fiu un om corect, un om onest. Nu am fost cel mai bun ministru. Nu am fost nici cel mai corect politician. Întotdeauna însă am ales să spun adevărul, mai ales adevărurile care mi s-au părut importante, şi aşa voi face şi acum. Vă spun dumneavoastră adevărul despre ceea ce ştiu că se întâmplă în România şi nu am nimic de ascuns faţă de noile acuzaţii care mi se aduc, pe care le resping însă categoric în forma în care le-a făcut Parchetul. Avem o obligaţie faţă de ţară, chiar cu riscul de a deveni duşmanii sistemului, de a apăra democraţia şi statul de drept. Avem obligaţia să spunem că sistemul are interes să-i distrugă pe toţi cei care i se pot opune. Acum este rândul clasei politice şi al clasei economice autohtone, care umple puşcăriile, îşi închid activitatea, lăsând angajaţii şomeri, iar locul lor este rapid luat de companiile multinaţionale. Avem obligaţia să spunem oamenilor că slăbiciunile noastre ne-au adus în situaţia riscantă în care ţara să fie condusă în mod ocult de reprezentanţi ai instituţiilor de forţă şi în propriul lor interes. Avem obligaţia să le spunem oamenilor că mâine, după ce se va termina cu noi, va veni rândul lor. Vă mulţumesc.
|