Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 martie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.32/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 martie 2021

30. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale (Pl-x 363/2019) (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 363/2019

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Continuăm cu punctul 28, Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale; Pl-x 363/2019.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, are cuvântul domnul deputat Nelu Tătaru, preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nelu Tătaru:

Mulţumesc.

În temeiul art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată, prin adresa Pl-x 363/2019 din 10 septembrie 2019, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul instituirii obligaţiei pentru cabinetele de medicină de familie aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate de a angaja minimum un asistent/moaşă cu normă întreagă, indiferent de numărul de asiguraţi înscrişi pe listă.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul negativ al Consiliului Legislativ; avizul negativ al Consiliului Economic şi Social; avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci; avizul negativ al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială; avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului; avizul negativ al Comisiei juridice; avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse şi punctul de vedere negativ al Guvernului.

Membrii comisiei au examinat propunerea legislativă în şedinţa online din data de 23 februarie 2021. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 4 septembrie 2019.

În urma finalizării dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Trecem la dezbateri generale.

Dacă sunt intervenţii? Nu.

Vă reamintesc că. prin raportul comisiei sesizate în fond. se propune respingerea acestei iniţiative legislative, care rămâne la votul final.