|
Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul procedură civilă. Este lege organică. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune adoptarea proiectului de lege. De asemenea, am să-l invit pe domnul ministru Corlăţean, pentru a spune câteva cuvinte.
|
|
Domnul Titus Corlăţean: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Un act legislativ realmente extrem de important, care face parte dintr-un demers care este continuat la nivelul statului român şi după votul de învestitură de ieri, care este, de asemenea, rezultatul unei activităţi pe care de data aceasta ca ministru o apreciez şi e o apreciere la adresa Parlamentului, şi a Senatului, şi a Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în principal. Este un obiectiv pe care l-am discutat ieri în cadrul audierii în comisiile parlamentare de specialitate şi care face parte din obiectivele atât ale actualului Guvern, dar obiectivele relevante pentru progresele privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi va reprezenta un semnal şi juridic, şi politic extrem de important privind continuitatea eforturilor României pentru atingerea unui obiectiv care este, în ultimă instanţă, al statului român şi al societăţii româneşti. Vă adresez rugămintea de a vota acest proiect de lege extrem de important. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulţumesc şi eu. Supun la vot acest proiect. Este lege organică, iar Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune adoptarea proiectului de lege. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 240 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere. Proiectul de lege a fost adoptat. Vă rog. Domnul deputat Márton Árpád.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Eu sunt deputatul care s-a abţinut. După cum ştiţi, acum câteva zile, am primit, cu 15 minute înaintea dezbaterii acestei legi, un maldăr de hârtie cu un raport voluminos, procedură pe care la vremea respectivă am contestat-o, privind o lege destul de importantă, zic eu. Am primit aplauze multe din această parte guvernamentală, actualmente, la această intervenţie. Constat astăzi, că deşi onoratul coleg al nostru a spus că lucrurile s-au schimbat, lucrurile au rămas la fel. Azi de dimineaţă s-a retrimis la comisie, pentru dezbatere, a foarte multor articole din foarte multe legi, pentru că s-a constatat că s-a luat greşit o decizie în acest domeniu. S-a reîntors la comisie. peste două ore am reprimit şi am şi votat legea. Deci, nimic nu s-a schimbat. Mai mult: în Senat s-a votat o lege fără ca să mai treacă pe la legea specială care s-a înfiinţat tocmai pentru a aviza toate legile electorale - deci fără raport al comisiei de fond. Deci, stimaţi colegi, nimic nu s-a schimbat. Numai declaraţiile dumneavoastră şi obiceiurile sunt la o distanţă destul de mare. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
Domnul Titus Corlăţean: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Nu retrag aprecierile pentru activitatea Camerei Deputaţilor şi votul pe care l-aţi exprimat şi votul care este împlinit. Fac doar o precizare de ordin procedural, până la urmă. Raportul suplimentar, aşa cum am verificat acum, şi activitatea corectă a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a avut ca rezultat nu soluţii de ordin legislativ, ci 15 texte de corelare a soluţiilor din textul legislativ, ceea ce este un pic diferit. Vă mulţumesc foarte mult.
|