Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 octombrie 2020

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.122/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 octombrie 2020

31. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România (PL-x 622/2019) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 622/2019

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

28. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România; PL-x 622/2019.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu.

Domnul preşedinte al Comisiei pentru transporturi.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Găvrilă Ghilea (de la tribună):

Da.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

PL-x 622/2019; Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a fost sesizată pentru dezbatere şi avizare în fond cu dezbaterea şi avizarea acestui act normativ, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 26 noiembrie 2019, ca urmare a depăşirii termenului de adoptare, potrivit art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată.

Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000, în sensul instituirii posibilităţii de înmatriculare şi înregistrare de către RAR şi a vehiculelor rutiere lente. Totodată, se propune definirea vehiculului rutier lent ca fiind vehiculul rutier antrenat de un motor încorporat şi care, constructiv, pe drum plan nu se poate deplasa cu o viteză mai mare de 25 km/h.

Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a examinat proiectul de lege în şedinţa online din 27 octombrie 2020.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea actului normativ cu amendamentele admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Întreb, dacă sunt înscrieri la dezbateri generale? Nu sunt.

Avem două amendamente.

Primul, dacă sunt observaţii?

Al doilea?

Caracter ordinar.

Următorul.