Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2003

31. Supunerea la votul final:  
  31.68 Propunerea legislativă privind declararea zonei Roşia Montană - Bucium - Zlatna arie protejată şi monument al naturii (adoptată propunerea de respingere).
 
consulta fisa PL nr. 200/2003

Domnul Valer Dorneanu:

La pct.68 - Propunerea legislativă privind declararea zonei Roşia Montană, Bucium, Zlatna arie protejată şi monument al naturii, comisia a propus respingerea.

Cine este pentru respingere? 175 voturi pentru.

Împotrivă? 31.

Abţineri? Nu sunt.

Domnul Brudaşcu doreşte să explice votul PRM-ului.

Domnul Damian Brudaşca:

Menţinându-mă în atmosfera de dinainte de la celălalt subiect, nu fac decât să-mi exprim regretul că o serie de valori importante şi pentru activitatea comercială şi turistică sunt lăsate vraişte. Mai cunoaştem noi iniţiative pe care le-a avut Guvernul şi de care s-a ales praful. Bănuiesc că şi cea dinainte va avea aceeaşi soartă, dar revenind la Roşia Montană, Bucium şi Zlatna nu pot decât să admir cu câtă uşurinţă s-a trecut şi peste pct.61.

Deci, tot ceea ce reprezintă elemente definitorii pentru istoria noastră naţională, dacă vreţi şi pentru avuţia noastră naţională, nu vă sensibilizează absolut deloc. Atitudinea pe care o aveţi, propunând respingerea acestei propuneri legislative, îmi pune foarte serioase semne de întrebare cu privire la caracterul politicii pe care o desfăşuraţi.

Vreme de 3 ani de zile aţi desfăşurat o politică ce nu are nimic de a face cu caracterul naţional. Poate că măcar pe ultima sută de metri ar fi timpul să faceţi şi politică naţională. Daţi dovadă totuşi, în final, de înţelepciune, domnilor colegi!